FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

GALATI

FIZIOLOGIA
SÂNGELUI
(I)

PROF.UNIV.DR.NECHITA AUREL
 Sângele impreuna cu lichidul
interstitial, limfa, LCR, umoarea apoasa
si lichidele seroaselor ( pleura, pericard,
peritoneu, sinoviala ) constituie mediul
intern al organismului.
 FUNCTIILE SANGELUI

Sângele îndeplineşte diferite funcţii:

1) respiratorie - transportă oxigen şi dioxid de carbon;

2) nutritivă - transportă substanţe nutritive;

3) excretorie - transportă metaboliţi;

4) termoreglare - transportă căldura;

5) protecţie imunologică;

6) menţine echilibrul acido-bazic;

7) coordonare - transportă hormoni;

 PROPRIETATILE SANGELUI:

1)culoarea: -roşu aprins pentru sângele arterial;

 -roşu închis pentru sângele venos
2)densitatea : între 1057-1067 (la bărbat)
şi 1051-1061 (la femeie);
3)temperatura : este în medie de 36 grade Celsius;
4)vascozitatea : este dată de fibrinogen şi elementele figurate;
5)presiunile osmotică şi coloid-osmotica- sunt date de
nivelul sodiului şi glucidelor, respectiv de nivelul proteinelor
circulante. Au rol important în reglarea presiunilor din spaţiul
capilar şi extracapilar şi în reglarea circulaţiei apei între cele
două regiuni;
6)pH-ul :este dat de concentraţia ionilor de hidrogen. Valoarea
normală este de 7,35-7,45 (uşor alcalin). Este menţinut la valori
normale de sistemele tampon plasmatice
(H2CO3/NaHCO3=1/20) şi eritrocitare (Hb ). Rezerva alcalină
este reprezentată de bicarbonatul de sodiu (NaHCO3).
 ELEMENTELE FIGURATE ALE SANGELUI

- alcatuiesc 46% din volumul total al sangelui

- sunt reprezentate de : globule rosii, globule albe si trombocite
- plasma sangvina reprezinta 54% din volumul sangvin
- procesul de formare al elementelor figurate poarta numele de
hematopoeza
- la adult elementele figurate se formeaza in: tesutul limfoid (ggl
limfatici, splina, tract digestiv), tesutul medular (maduva oaselor)
si sistemul reticulohistiocitar (celulele lui KUPFER)
- in tesutul limfoid iau nastere limfoblastii, cu forma finala
limfocitele
- in maduva oaselor se formeaza; mieloblastii (forma adulta –
granulocitele),proeritroblastii (eritrocitele), megacarioblastii
(trombocitele)
- din sistemul reticulohistiocitar se desprind monoblastii
(monocitele)
 Pentru explorarea elementelor figurate ale
sangelui, se folosesc in practica o serie de
determinari reunite sub numele de
hemoleucograma si anume: numaratoarea
eritrocitelor, dozarea hemoglobinei,
determinarea hematocritului, indicii eritrocitari,
numaratoarea de leucocite si formula
leucocitara. Numaratoarea trombocitelor apare
si ea pe acelasi buletin de analiza. Aceste
masuratori se pot face atat din sangele venos
recoltat pe anticoagulant cat si din sangele
capilar.
Eritrocitul
-Forma de lentila biconcava, privit lateral seamana cu
un piscot (asigura un volum minim fata de suprafata)
-Diametrul =7,5 microni, grosimea = 2 microni
-Stroma contine hemoglobina (80-90% din reziduul
uscat); K+, Cl-, Mg+, Fe2+.
Eritrocitele prezintă urmatoarele proprietăţi:

1)plasticitate;
2)permeabilitate selectivă;
3)menţin echilibrul acido-bazic;
4)transportă oxigen şi dioxid de carbon;
5)hemolizează (se distrug) şi eliberează
hemoglobina;

Hematiile circulante reprezinta doar o etapa din

viata acestor elemente.
Durata medie de viaţă a hematiilor este de 120
zile. Ele sunt distruse în splină, ficat şi maduva
osoasa. Desi traiesc relativ putina vreme, numarul lor
ramane constant.
Numărul hematiilor din sange este normal intre
4.500000-5.500000/ mm3
Numarul de eritrocite prezinta variatii in functie de
presiunea partiala a oxigenului : creste la altitudine
( poliglobulia de altitudine ) si scade la mineri si in
mediul subacvatic.
Poliglobulia se mai intalneste la nou-nascut ( se
corecteaza printr-o hemoliza intensa la cateva zile
dupa nastere = icterul nou-nascutului ) si in conditii de
hipovolemie sau hipoxie.
Scaderea numarului de eritrocite asociata cu scaderea
hemoglobinei se intalneste in boala numita anemie.
Apare in conditii fiziologice prin hemodilutie in cazul
ingestiei unei cantitati mari de apa si in conditii
patologice prin : deficit de producere a hematiilor,
pierdere sau hemoliza eritrocitara.
 La exteriorul eritrocitelor sunt prinse
diferite macromolecule glicoproteice
(mucopolizaharidice) cu rol de antigene, numite
aglutinogene (A,B,D).
În funcţie de tipul antigenelor
întâlnim grupele sanguine O(I), A(II), B(III),
AB(IV), Rh(+), Rh(-).
În interior întâlnim apa, hemoglobina
(Hb, pigmentul respirator), dar nu există
organite celulare.
ERITROPOIEZA

Sediul eritropoiezei este in maduva rosie a oaselor. Un

organism adult are cam 1,5 Kg maduva rosie. Cantitatea
variaza in functie de nevoia de oxigen a organismului. Cand
aceste nevoi sunt reduse, o parte din maduva rosie intra in
repaus, celulele se incarca cu lipide si maduva rosie se
transforma in maduva galbena. Spre batranete, maduva
galbena sufera un proces de transformare fibroasa si devine
maduva cenusie.
Daca apar conditii care solicita eritropoieza ( efort
repetat, viata la altitudine ) are loc un proces invers, de
transformare a maduvei galbene in maduva rosie si o sporire
corespunzatoare a eritropoiezei.
Intre maduva rosie si cea galbena exista tot timpul
vietii un echilibru dinamic, controlat de sistemul
neuroendocrin.
Maduva cenusie nu mai poate fi recuperata pentru
hematopoieza.
Reglarea eritropoezei

-cand exista o activitate eritropoetica crescuta, numarul

hematiilor tinere ( reticulocite )cu resturi de nucleu,creste
in sangele periferic.
- eritropoieza se regleaza prin mecanisme neuroendocrine.
- centrii eritropoiezei sunt situati in diencefal, iar excitantul
principal il reprezinta hipoxia
-hipoxia actioneaza si la nivelul rinichiului, care secreta in
aceste conditii un factor eritropoietic. Acesta determina
formarea in organism a eritropoietinei care actioneaza
asupra celulei stem unipotente, eritroformatoare,
determinand cresterea numarului de hematii
- desfasurarea normala a eritropoiezei necesita asigurarea
de substante nutritive, vitamine ( B, C, acid folic ) si fier.
-eritropoeza este stimulata si de tiroxina.
- in cazul unor deficiente de aprovizionare apare ANEMIA
HEMOLIZA

Prin hemoliza se intelege degradarea

eritrocitelor cu eliberarea hemoglobinei. Hematiile
au o durata de viata de aproximativ 120 de zile.
Hemoliza fiziologica se realizeaza in celulele
macrofage ale sistemului reticulohistiocitar :
splina ( cimitirul globulelor rosii ), ficat, ganglioni
si maduva osoasa.
Hemoliza se mai poate realiza de asemenea
prin interventia unor agenti fizici, chimici sau
biologici.
 Agenti fizici care pot determina hemoliza :
• agitarea mecanica a sangelui
• iradiere UV sau Roentgen
• modificari bruste de temperatura,
inghetare/dezghetare
• pastrarea prelungita
Agentii chimici prin care se poate obtine
hemoliza :
• cloroform, alcool benzen
• acizii, alcalii, sarurile metalelor grele
• Sarurile biliare
Agentii biologici de hemoliza :
• venin de insecte, toxine microbiene
• hemolizine specifice care apar ca o consecinta a
incompatibilitatii de grup sangvin
 Rezistenta globulara a hematiilor
Rezistenta globulara a hematiilor reprezinta capacitatea
hematiilor de a-si pastra integritatea in medii hipotone .
Hemoliza se produce numai cand presiunea osmotica a
mediului exterior este mai mica decat cea din interiorul
hematiei. Eritrocitele normale, plasate in solutie izotona de
NaCl 9‰ ( ser fiziologic ), pot fi mentinute ore. Intr-un mediu cu
o concentratie scazuta de clorura de sodiu 7 ‰, se incarca cu
apa si elibereaza hemoglobina in exterior. In schimb, solutiile
hipertone ( de exemplu NaCl 10‰ ) produc ratatinarea
hematiilor.
Determinarea rezistentei globulare a hematiilor
inseamna aflarea concentratiei solutiei NaCl in care
hemoglobina incepe se paraseasca hematiile mai putin
rezistente ( rezistenta minima ) si a concentratiei solutiei in care
toate hematiile sunt lizate ( rezistenta maxima ). Hemoliza
incepe la concentratia 0,46 – 0,42 % NaCl iar hemoliza totala
are loc la concentratia de 0,38 – 0,34 % NaCl
 Daca hemoliza initiala apare la concentratii mai
mari de NaCl rezistenta osmotica este scazuta, iar daca
apare la concentratii mai mici rezistenta este crescuta.
Scaderea rezistentei osmotice ( hemoliza initiala
la 0,7 – 0,5 % NaCl ) se intalneste in anemia hemolitica
ereditara ( sferocitoza ) si in anemiile dobandite
( intoxicatii cu benzen ).
Cresterea rezistentei osmotice apare in talasemie
( hemoliza initiala apare la concentratii mai mici ). De
asemenea, rezistenta poate fi crescuta in hemoragii
acute datorita rezistentei eritrocitelor tinere si uneori in
anemia Birmer si in anemiile feriprive.
VSH – VITEZA DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR
Sangele extras din circulatie, recoltat pe anticoagulant,
se comporta ca o suspensie si se separa intr-o componenta
pasmatica si o componenta celulara ( in care esentiale sunt
heatiile ). Masurarea VSH-ului este un indicator al vitezei de
separare a hematiilor din suspensie si depinde de anumite
calitati ale eritrocitelor sau ale plasmei.
VSH-ul este considerat un test de disproteinemie,
determinarea lui oferind informatii despre structura proteica a
plasmei. Dintre proteinele plasmatice, albuminele si globulinele
au proprietatea de a se absorbi pe suprafata hematiei. Cum
raportul albumine/ globuline este in favoarea albuminelor ( 1,2 –
1,5 ) predominanta albuminelor pe suprafata hematiei
contribuie la incarcarea lor electronegativa si generarea de
forte de respingere electrostatica care maresc stabilitatea in
suspensie ( se opun sedimentarii ).
Scaderea albuminelor plasmatice ( inanitie, insuficienta
hepatica sau renala ) duce la accelerarea VSH-ului. Cresterea
globulinelor plasmatice ( prin sinteza crescuta de
imunoglobuline in septicemii de exemplu ) duce de asemenea
la cresterea VSH-ului.
HEMOGLOBINA
 Hemoglobina este o feroproteină ce are 4 subunităţi.
Fiecare subunitate are un HEM (grupare prostetică) legată
de un lanţ polipeptidic. Cele 4 lanţuri formează globina.
Globina este formată din 4 lanţuri polipeptidice (alfa1, alfa2,
beta1, beta2). Fiecare lanţ polipeptidic este legat de un hem.
Fierul bivalent şi un nucleu tetrapirolic formează hem-ul.
 Hemul este format dintr-un atom de Fe 2+ fixat
in centrul unui nucleu tetrapirolic de protoporfirina.
Fierul fiind in stare feroasa permite legarea labila a
oxigenului( oxigenarea).
Prin hemoglobina continuta , eritrocitul
transporta oxigenul la tesuturi si preia o parte din
dioxidul de carbon rezultat din arderile tisulare,
asigurand functia de transport a gazelor respiratorii si
fiind considerat un „ veritabil pulmon molecular ”.
La adultul normal, 100 g de hemoglobina contin
334 mg Fe si fiecare gram de hemoglobina poate fixa
1,34 cm3 de oxigen . In sange, Hb atinge concentratii
de 16 g/dl pentru barbati si 14 g/dl la femei.
 Hb reacţionează cu oxigenul şi
formează oxihemoglobina (HbO2) care este
principala formă de transport a oxigenului în
sânge. De asemenea, se poate combina cu
dioxidul de carbon(CO2) şi formează
carbohemoglobina sau cu monoxidul de
carbon(CO) şi formează
carboxihemoglobina.
Caracteristicile hemoglobinei :

- reprezinta 80-90 %din reziduul uscat al eritrocitului

-in contact cu acidul clorhidric formeaza cristale caracteristice
(cristalele lui Teichman).
-este o heteroproteina (96% globina + 4%hem)

-Hb. fixeaza oxigenul prin legaturi labile = oxihemoglobina

(transporta oxigenul de la plamani la tesuturi)
-Hb are o afinitate de 210 ori mai mare pentru CO decat pentru
O2,
Provenienta fierului din hemoglobina

-in primele zile de viata, provine din depozitele formate in

ficat in decursul vietii intrauterine
-la adult, fierul eliminat este inlocuit cu fierul continut in
alimente.
-necesar zilnic = 5-20 mg.
-cant. totala din organism=5-6 g.(60-70 %in globulele rosii)
-in mucoasa intestinala fierul devine feric si se combina cu
apoferitina dand nastere la feritina.Cand in mucoasa
intestinala exista o cantitate suficienta de feritina, absorbtia
Fe este oprita.Surplusul se elimina prin materiile fecale fara a
fi absorbit.
-prin distrugerea hematiilor (intr-o secunda se distrug 7-10
mii de eritocite), se produc 8g globina, 27 mg Fe, 270 mg
protoporfirina.
-protoporfirina se transforma in pigmentii biliari
(biliverdina,bilirubina) care se elimina ca stercobilinogen si
stercobilina.
 Hb reacţionează cu oxigenul şi formează
oxihemoglobina (HbO2) care este principala formă de
transport a oxigenului în sânge. Reactia de fixare a
oxigenului la Hb nu este o oxidare propriu-zisa
( deoarece ea nu duce la cresterea valentei fierului ) ci
o reactie de oxigenare , de legare reversibila a unei
molecule de oxigen la fierul bivalent.
Atunci cand este saturata ( oxigenata ) complet ,
o molecula de Hb poate transporta patru molecule de
oxigen.
Un gram de hemoglobina poate transporta 1,34
ml O2, iar in sange exista aproximativ 15 g de
hemoglobina . Astfel, fiecare suta de ml de sange
arterial transporta 20 ml de O2. In lipsa hemoglobinei,
capacitatea de transport a sangelui pentru oxigen
scade mult . 100 ml de plasma transporta doar 0,2 ml
O2.
 De asemenea, hemoglobina se poate
combina cu dioxidul de carbon (CO2) şi
formează carbohemoglobina. Acesta este
un compus fiziologic ce nu afecteaza
functia de transport a O2. Mai mult,
HbCO2 reprezinta una din formele de
transport ale CO2 de la tesuturi la
plamani.
 Hemoglobina poate da cu monoxidul de
carbon carboxihemoglobina ( CO Hb ). Aceasta
este o combinatie reversibila, dar afinitatea
hemoglobinei pentru CO este de 200 de ori mai
mare decat pentru O2.
Sub actiunea oxidantilor apare derivatul de
hemoglobina cu fier trivalent, denumit
methemoglobina (Met Hb ).
Acestia sunt derivatii patologici ai
hemoglobinei, ei nu mai indeplinesc functia de
transport si in cazul cresterii concentratiei lor in
sange peste anumite limite se produce insuficienta
oxigenare a tesutului ( asfixie).
Evolutia ontogenetica a Hb umane

In functie de etapa din viata pe care individul

o parcurge ( embrion, fat, viata extrauterina )
lanturile globinice din structura hemoglobinei
difera motiv pentru care a fost descrisa existenta
mai multor tipuri de Hb structurala, dar si
functionala. Hemoglobinele din viata de embrion
sunt adaptate, ca si cele din viata fetala, pentru a
extrage oxigenul de pe hematia adulta materna,
deoarece intrauterin viata se desfasoara
intralichidian.
Tipuri de hemoglobina
1. Hemoglobinele din viata intrauterina : Gower 1 si 2
2. Hemoglobinele din viata fetala Hb F caracterizate
functional printr-o afinitate mai mare pentru oxigen
( aceasta proprietate sta la baza schimbului de oxigen
mama-fat ).Ponderea Hb F se reduce in timpul primului an
la valori sub 0,5 %, ca urmare a unui proces de hemoliza
interna ce are loc la finele primei saptamani de viata
extrauterina si care genereaza colorarea pentru cateva zile
a nou-nascutului in galben-verzui ( icterul fiziologic al nou-
nascutului )
3. Hemoglobinele adultului Hb A incep a se forma odata cu
trecerea la stadiul de fat si cresc progresiv odata cu
evolutia sarcinii, in dauna celorlalte tipuri de hemoglobina.
 Principala componenta in structura hemoglobinei
eritrocitare este forma A1 a carei molecula de globina este
constituita din doua lanturi alfa si doua beta.
In dispozitia lanturilor globinei, central se contureaza o
depresiune capitonata cu 28 de aminoacizi. In aceasta regiune,
in forma redusa a hemoglobinei, se fizeaza 2-3
difosfogliceratul ( 2-3 DPG ), metabolit al glicolizei. Substanta
moduleaza afinitatea pigmentului eritrocitar fata de oxigen.
 METABOLISMUL FIERULUI

Organismul adult contine o cantitate totala de aproximativ 4 g de

fier, din care :
- 2/3 este prezent in Hb, mioglobina si enzime cu rol in respiratia
celulara ( catalaze, peroxidaze etc. )
iar restul este reprezentat de :
- fierul de rezerva ( feritina si hemosiderina )
- fierul de transport ( transferina sau siderofilina)
- si in masura mult mai mica de enzimele celulare
( flavoproteinele)
 Fierul se absoarbe din
alimente atat sub forma feroasa,
redusa (Fe 2+) , cat si sub forma
ferica(Fe 3+), diferentele de
absorbtie dintre aceste forme tin
de solubilitatea diferita
substantei -ion.
Fierul se absoarbe la
nivelul mucoasei intregului tub
digestiv incepand cu stomacul ,
cu un maxim de absorbtie situat
la nivelul duodenului si cu o
descrestere ulterioara
progresiva pe masura apropierii
de ileon.
Descresterea ratei
absorbtiei fierului in segmentele
distale ale tractului digestiv se
considera a fi consecinta
cresterii continutului intestinal in
bicarbonati sau fosfati.
 Mecanismul de absorbtie al
fierului este un proces activ ,
cu consum de energie si cu
participare enzimatica.
Fe bivalent, sub forma
redusa, absorbit prin
mucoasa intestinala este
preluat de o proteina
plasmatica specifica numita
transferina sau siderofilina
( concentratie plasmatica
normala : 2,5 g‰ ).
Din celula epiteliala
intestinala unde se afla dupa
absorbtie sub forma ferica ,
Fe 3+, trece in Fe 2+ , prin polul
vascular pentru a fi transferat
transferinei plasmatice.
 Transferina este carrier-ul plasmatic al fierului. Fierul
transportat de catre sange este fie cedat eritropoiezei fie
este transportat catre organele de depozit ( ficat, splina,
maduva osoasa ) sub forma de feritina si hemosiderina.
 Formele de depozit ale ale fierului in sange :
feritina si hemosiderina

Feritina este o substanta cu structura polipeptidica

(avand fierul dispus spatial in doua zone : nucleul si
invelisul moleculei), solubila in apa , cu dispunere
intracitoplasmatica difuza si care constituie rezerve proprii
de fier.
Hemosiderina este un compus lipoproteic si
glucidic, cu solubilitate redusa in apa , cu dispunere
intracitoplasmatica sub forma de granule si care constituie
rezerve de fier mai greu mobilizabile.
Cele doua forme de depozit se pot transforma
reciproc. Astfel, prin degradare enzimatica a invelisului
proteic din feritina, fierul nucleului moleculei devine lipsit
de protectie , instabil si se polimerizeaza sau precipita ca
mase amorfe de hemosiderina.
 In mod normal, sideremia ( fierul din plasma
sangvina ) este de 100 – 110 µg % ml sange.

Pierderile zilnice de fier sunt de 1 – 1,5 mg

( 2/3 pe cale digestiva iar restul prin urina si piele )
acestea fiind inlocuite prin absorbtia intestinala a
unor cantitati echivalente de fier provenite din
alimentatie (un regim complet contine pana la 12 –
15 mg de fier ). Lactatia determina pierderi de cca
1 mg/zi. Eliminari de fier mai au loc si prin
hemoragiile menstruale.
SINTEZA HEMOGLOBINEI

Hemoglobina reprezinta compusul ce

asigura functia majora a eritrocitului si
anume transportul gazelor respiratorii.
Din punct de vedere chimic, Hb este o
cromoproteina formata din patru subunitati,
fiecare la randul ei alcatuita dintr-o grupare
prostetica ( HEMUL ) fixata pe cate o grupare
polipeptidica apartinand proteinei
purtatoare , denumita GLOBINA.
SINTEZA HEMULUI
Calea sintezei hemului este relativ bine cunoscuta
astazi.
Procesul se desfasoara in sapte etape succesive :
1. FORMAREA SUCCINIL COENZIMEI A ( SucCoA ) –
provenita mai ales din ciclul Krebs
2. FORMAREA ACIDULUI DELTA-AMINOLEVULINIC
(ALA) din SucCoA + glicina
3. PORFOBILINOGENUL ( PBG ) – apare prin
condensarea a doua molecule ALA, formand nucleul pirolic
4. UROPORFIRINOGENUL ( UPG ) – format din patru
molecule de PBG, reprezinta nucleul tetapirolic al hemului.
5. COPROPORFIRINOGENUL ( CPG ) – apare prin
procese de decarboxilare a UPG.
6. PROTOPORFIRINA, forma definitiva a nucleului
tetrapirolic se formeaza in urma actiunii unei oxidaze asupra
CPG
7. INSERTIA FIERULUI in centrul protoporfirinei
reprezinta etapa finala a sintezei. Se realizeaza cu
participarea ferochelatazei.
SINTEZA GLOBINEI

Proteina are o structura

dimerica fiind formata in conditii
normale din doua perechi de
polipeptide . Se descriu doua
lanturi alfa, cu cate 141 de
aminoacizi si doua lanturi beta, cu
cate 146 de aminoacizi.
Sinteza are loc la nivel
ribozomal unde se formeaza
lanturile polipeptidice alfa, beta,
gama si delta.
Lanturile alfa si beta se
dimerizeaza spontan. Cei doi
dimeri ( alfa 2 , beta 2 ) formeaza,
in prezenta hemului, GLOBINA
caracteristica hemoglobinei A,
normala la adulti.
 In cursul vietii intrauterine, hemoglobina este de tip diferit
:
- hemoglobina embrionara ( Gowers ) are formula
globinei alfa 2, epsilon 2.
- hemoglobina fetala ( Hb F ) are formula globinei alfa
2, gamma 2. Persistenta Hb F dupa varsta de 1 an, frecventa la
rasa neagra, determina aparitia thalasemiei.

Orice abatere de la structura normala a globinei

determina formarea unor hemoglobine anormale ce stau la
baza unei vaste patologii eritrocitare ( hemoglobinopatii ). De
exemplu :
Hb S ( modificarea secventei aminoacizilor prin
inlocuirea acidului glutamic cu valina ) determina aparitia
siclemiei
(drepanocitoza) .