Biochimie medicala

Curs 1

Lector Dr. Florin Iordache

 Sângele – structură și funcții
Sângele este un testut fluid format din elemente figurate: eritrocite, leucocite,
trombocite şi plasma. Elementele figurate ale sângelui constituie aproximativ
40-45% din volumul sangvin, iar plasma 55-60%.
Sângele – elementele figurate
 Hematopoieza

• Leucocite se împart în:

- agranulocite:
monocite și limfocite
- granulocite:
eozinofile, bazofile și ne
utrofile.
• Eritrocite
• Trombocite = plachete
sangvine
 Sângele – structură și funcții
• Hematopoieza este procesul de formare a elementelor celulare sanguine
(eritrocite, trombocite și leucocite) la nivelul măduvei osoase (măduva roșie
hematogenă), din celulele sistemului reticulo-endotelial (celule de tip
embrionar)
• Hematopoieza are mai multe forme:
- eritropoieza (formarea eritrocitelor): această maturare a eritrocitelor tinere se
produce prin acțiunea hormonului eritropoetină în ficat și rinichi,
- leucopoieza (formarea leucocitelor)
- trompocitopoieza (formarea trombocitelor).
 Hematopoieza

Pana in luna a 5-a a vietii embrionare nu exista cavitati osoase. In consecinta,

sediul proceselor de hematopoieza sufera o deplasare in etape succesive:
- etapa mezoblastica (0-2 luni): hematiile nucleate mari se formeaza in insulele
de tesut mezenchimatos de la nivelul sacului vitelin;
- etapa hepatica (2-5 luni): hematopoieza este preluata de ficat, splina, timus si
ganglionii limfatici, care produc hematii anucleate;
- etapa medulara: incepand cu luna a V-a a vietii embrionare se dezvolta
maduva osoasa rosie (hematogena).
La nastere, aceasta atinge o greutate de 70-80 g (ocupa in intregime cavitatile
osoase) si este capabila sa preia total hematopoieza.
In jurul varstei de 18 ani, maduva hematogena atinge greutatea de 2500 g.
 Hematopoieza
Cel mult 50% din aceasta este nevoie pentru a acoperi necesarul curent de hematii. De aceea,

transformarea treptata in maduva galbena, si apoi fibrozarea (maduva cenusie) nu afecteaza numarul de

elemente figurate. Maduva hematogena activa este situata la nivelul vertebrelor, sternului, coastelor,

precum si in epifizele proximale ale femurului si tibiei.

Un rol important în eritropoeză îl joacă fierul, cobalamina (vitamina B12) și acidul folic (vitamina F), o

scădere a concentrației sanguine în oxigen stimulează accelerarea eritropoezei.

Așa numitul cimitir al eritrocitelor este splina și dar celulele Kupffer din ficat.

Viața unei eritrocite durează 120 de zile.

După moartea eritrocitelor, hemoglobina suferă un proces de descompunere cu mai multe etape:

bilirubină, urobilină, stercobilină: acestea se elimină prin urină și fecale.

 Sângele – structură și funcții
Funcțiile sângelui:
- funcție nutritivă, asigurând transportul substanțelor cu rol nutritiv
- funcție respiratorie, prin transportul la țesuturi a oxigenului molecular necesar
proceselor de oxidare biologica și de la țesuturi a CO2 ca produs final al acestor oxidări.
- funcție de reglare participând la transportul hormonilor, vitaminelor, enzimelor care
intervin în mecanismele de reglare a proceselor metabolice
- funcție homeostatica prin menținerea în limite fiziologice a unor parametrii fizico-
chimici: izotonia, izotermia, izoionia
- funcție de apărare prin prezența imunoglobulinelor și a celulelor fagocitare
- funcție excretoare prin epurarea componentelor nocive rezultate din procesele de
catabolism celular.
- rol in coagularea sangelui si oprirea hemoragiilor
 Sangele - fiziopatologie
Raportul dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi volumul plasmei
este denumit hematocrit, care la bărbaţi are valoarea de 47 ± 5%, iar la femei –
42 ± 5%.
Volumul total de sânge la omul sănătos constituie la bărbaţi 5 – 5,5 litri, la femei
– 4 litri ( 6 - 8% din masa corporală).
În circulaţie se află aproximativ 3,5 – 4 litri (sânge circulant) şi circa 1,5 litri
(sânge depozitat). Această stare se definişte ca normovolemie
 Sangele - fiziopatologie
Determinarea hematocritului (Ht):
Direct prin centrifugare: se masoara sedimentul si plasma
Indirect prin metode automate: analizorul automat calculează
hematocritul prin determinarea numărului de eritrocite/L de
sânge şi măsurarea amplitudinii impulsurilor în eritrocite prin
metoda luminii dispersate.
Hematocritul depinde de masa eritrocitară, volumul eritrocitar
mediu şi volumul plasmatic.
De obicei, atunci când hematiile sunt de mărime normală, Determinarea directa a Ht
modificările hematocritului le urmează pe cele ale numărului de
eritrocite. Totuşi în anemia micro-/macrocitară relaţia poate să nu
se păstreze. De exemplu, în talasemie hematocritul scade
deoarece hematiile microcitare ocupă un volum mai mic, în timp
ce numărul de eritrocite poate fi normal/crescut.
 Sangele - fiziopatologie
Scăderea hematocritului:
- Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic;
- creşterea volumului plasmatic (sarcină)
Creşterea hematocritului:
– eritrocitoză/policitemie;
– hemoconcentraţie (şoc; aport insuficient de lichide)
Valori critice – Hct < 20% poate determina insuficienţă cardiacă şi deces;
– Hct > 60% se asociază cu coagularea spontană a sângelui
 Sangele - fiziopatologie

Volumul eritrocitar mediu (VEM)

- reprezintă volumul ocupat de un singur eritrocit
- VEM este calculat după următoarea formulă:

- prin metoda automata: VEM este determinat prin impărţirea sumei volumelor eritrocitare la
numărul de eritrocite
- Valori de referinţă – VEM se exprimă in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins
intre 80–100 fL.
 Sangele - fiziopatologie
Concentratia eritrocitară medie de hemoglobina (CHEM)
- măsoară concentraţia medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau
raportul dintre masa de Hb şi volumul de eritrocite)

CHEM se exprimă în g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360
g/L)
 Sangele - fiziopatologie
Hemoglobina Hb
- reprezintă componentul principal al eritrocitelor (95% din
proteinele citoplasmatice eritrocitare) şi serveşte ca
vehicul pentru transportul O2 şi CO2.
- Hemoglobina este o proteină conjugată constând dintr-un
tetramer format din 2 perechi de lanţuri polipeptidice
(globine), fiecare dintre acestea fiind conjugat cu un grup
hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul roşu,
porfirina, care conferă sângelui culoarea roşie. Fiecare
gram de hemoglobină poate transporta 1.34 mL O2 per
100 mL de sânge.
- Metoda de determinare – Hb este determinată automat
prin metoda fotometrică în urma conversiei în SLS-Hb cu
ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate.
- Valori de referinta: Barbati: 13,5-17,5 grame/dL;
Femei: 12,0-15,5 grame/dL
 Sangele - fiziopatologie
În funcţie de corelaţia dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi cel al
plasmei se disting diverse forme patologice tipice ale al sângelui:
- normovolemie oligocitemică (hemodiluţie)
- normovolemie policitemică (hemoconcentraţie).
În diverse stări volumul sângelui circulant poate fi normal, mărit sau micşorat.
Creşterea sau scăderea volumului total al sângelui circlant sunt respectiv
desemnate ca hipervolemii şi hipovolemii.
 Sangele - fiziopatologie
Modificările volumului sângelui circulant
Hipervolemia este creşterea volumul total al sângelui.
- Hipervolemia simplă - creşterea volimului total al sângelui cu menţinerea constantă a
hematocritului. Se instalează în cadrul transfuziei unui volum mare de sânge şi in
cadrul efortului fizic.
- Hipervolemia policitemică- creşterea volumului total al sângelui pe baza creşterii
conţinutului de elemente figurate. Se instalează în cadrul transfuziei unui volum
mare de masă eritrocitară, in cadrul hipoxiilor generale de diversă geneză (la
altitudine, patologii ale aparatului respirator, cardiovascular) şi în cadrul policitemiei
vera.
- Hipervolemia oligocitemică- creşterea volumului total al sângelui pe baza creşterii
volumului de plasmă. Cauze pot servi: hipersecreţia hormonului antidiuretic cu
reţinerea ulterioară a apei în organism, afecţiuni renale (glomerilonefrita dufuză,
insuficienţa renală) cu tulburarea eliminării apei, transfuzii de substituienţi sanguini.
 Sangele - fiziopatologie
Hipovolemia este micşorarea volumului total sanguin.
- Hipovolemia simplă- micşorarea volumului total al sângelui cu menţinerea
constantă a hematocritului. Această stare se poate instala în primele ore după o
hemoragie acută.
- Hipovolemia policitemică- micşorarea volumului total al sângelui pe baza
micşorării volumului de plasmă. Se constată în cadrul deshidratării organismului
(diaree, vomă incoercibilă, hipertemie, transpiraţie abundentă, poliurie).
• Hipovolemia oligocitemică- micşorarea volumului total al sângelui pe baza
micşorării conţinutului de elemente figurate. Poate apărea ca rezultat al
oprimării hematopoiezei (anemii hipo- şi aplazice), sau al intensificării
eritrodierezei.
 Modificările calitative în sistemul eritrocitar

Eritrocite normale Eritrocite mici - microcite

 Modificările calitative în sistemul eritrocitar
Eritrocite cu forma eliptica - eliptocite Eritrocite cu halou - eritrocite in tinta
 Modificările calitative în sistemul eritrocitar
Eritrocite in lacrima Eritrocite in forma de secera
 Modificările calitative în sistemul eritrocitar

Eritrocite cu tepi - acantocite Eritrocite sferice - sferocite

 Sangele - fiziopatologie
Modificările cantitative în sistemul eritrocitar
Schimbările cantitative în sistemul eritrocitar pot fi divizate în:
- eritrocitoze (cresterea numarului de eritrocite) şi
- anemii (scaderea numarului de eritrocite).
Eritrocitoza reprezintă creşterea numărului de eritrocite (hematii) într-o unitate
volumetrică de sânge (1 μL). La femei numărul normal de eritrocite este de 4
800 000 ± 0,6/ μL, iar la bărbaţi 5 400 000 ± 0,8/ μL. Cantitatea de hemoglobină
la femei - 14 ± 2 g/dL, la bărbaţi- 16 ± 2 g/dL. Eritrocitozele se clasifică în primare
şi secundare.
 Sangele - fiziopatologie
• Eritrocitoza primară sau eritremia, policitemia vera, boala Vaquez- reprezintă o afecţiune primară a măduvei
osoase caracterizată prin creşterea numărului de eritrocite în sângele periferic datorită proliferării necontrolate
a seriei eritrocitare. Această stare este acompaniată şi de creşterea conţinutului granulocitelor şi trombocitelor.
Proliferarea necontrolată a celulelor sanguine este rezultatul formării clonelor anormale din celulele stem cu
creşterea sensibilităţii acestora faţa de diferiţi factori de creştere (interleukina 3).
Manifestări:
• hematocritul > 47 ± 5% la bărbaţi, > 42 ± 5 % la femei;
• cefalee, vertije, tulburări ale vederii- ca rezultat al creşterii vâscozităţii sângelui şi a formării de microtrombi în
vase;
• dureri abdominale - determinate de dezvoltarea ulcerului gastric ca rezultat al creşterii conţinutului de
histamină în sânge;
• splenomegalie ca rezultat al hiperemiei venoase şi stazei;
• prurit ca rezultat al creşterii conţinutului de histamină în sânge datorită bazofiliei;
• hipertensiune arterială ca rezultat al creşterii volumului de sânge.
 Sangele - fiziopatologie
Principiile de tratament
Tratamentul simptomatic - administrarea blocantelor receptorilor H1 şi H2 histaminici; flebotomia cu
exfuzie de sânge.
Tratamentul patogenetic - prin administrarea medicamentelor meilosupresive: antimetaboliţilor
(hydroxiurea), interferonului alfa 2b şi fosforului radioactiv (32P).
Eritrocitoza secundară absolută reprezintă creşterea numarului total de eritrocite într-o unitate
volumetrică de sânge pe baza intensificarii eritropoiezei. Eritrocitoza secundară absolută este
determinată de creşterea nivelului de eritropoietină care poate surveni în următoarele cazuri:
- afecţiuni cronice pulmonare şi cardiace;
- creşterea nivelului de carboxihemoglobnă (la fumători);
- hiperfuncţia corticosuprarenalelor;
- tumori producătoare de eritropoietină (rinichi, ficat);
- scăderea nivelului de 2,3-difosfoglicerat în eritrocite; ca rezultat scade afinitatea hemoglobinei faţă de
oxigen.
 Sangele - fiziopatologie

Eritrocitoza secundară relativă (falsă) - reprezintă creşterea numarului de

eritrocite într-o unitate volumetrică de sânge pe baza micşorării volumului de
plasmă sau ca rezultat al redistribuirii eritrocitelor.
Cauzele
- stări asociate cu deshidratarea organismului (diaree, vomă, combustii,
hipertermie, poliurie);
- stările de stres însoţite de hipercatecolaminemie cu eliberarea eritrocitelor din
organele depozite în patul sanguin.