HEMATOLOGIE ȘI NURSING ÎN HEMATOLOGIE

 
 
      Hematologia  ramură a medicinei interne, care include studiul etiologiei,
diagnosticării, tratării, identificării posibilelor complicații și profilaxia bolilor legate de
producerea sângelui și a elementelor sale componente.
      Bolile sangvine afectează producerea sângelui și/sau componentele acestuia, cum
ar fi celulele sangvine (hematii, trombocite, leucocite) hemoglobina, proteinele sangvine,
mecanismele coagulării.
 
Componentele și funcțiile sângelui
 
      Sângele este un țesut lichid care reprezintă 6-8 % din greutatea corporală, format
din două sectoare, unul circulant și altul de formare a celulelor.
Sectorul circulant este format din:
- elemente figurate (celule funcționale mature) și plasmă sanguină (mediul lichid în
care circulă elementele figurate)
Există trei tipuri de elemente figurate, ele reprezentând 45% din volumul sangvin:
- globulele roșii (hematiile sau eritrocitele)
- globulele albe (leucocitele)
- plachetele sangvine (trombocitele)
 
Hematiile:
- numărul lor variază între 4,5-5milioane/mm3
- scăderea numărului lor este întâlnită în anemii
- creșterea numărului lor este întâlnită în poliglobulii
- componentă esențială a eritrocitelor este hemoglobina, a cărei funcție
principală este transportul O2  către țesuturi și CO2  către organele excretoare, de
asemenea mențin echilibrul acido-bazic
 
 Leucocitele:
- au rol în apărarea organismului față de infecții
- numărul lor variază între 5.000-8.000/mm3
- creșterea numărului lor se numește leucocitoza, se întâlnește în infecții

1
 - scăderea numărului se numește leucopenie, se întâlnește în cazul bolii
Hodgkin, după expuneri la raze X, la persoanele vârstnice, etc.
 
 Trombocitele:
-        intervin în procesul de hemostaza, favorizând mecanismele de oprire a
hemoragiei
-        numărul lor variază  între 150.000-300.000/mm3
-        Creșterea numărului lor se numește trombocitemie sau trombocitoză
-        Scăderea numărului lor se numește trombocitopenie
 
Funcțiile sângelui
-        Funcție respiratorie –transporta O2  de la plămâni la țesuturi și CO2  de la
țesuturi la plămâni
-        Funcție nutritivă- transporta substanțe nutritive din alimente la diferite țesuturi
-        Funcție de excreție- transporta produși de catabolism spre organele de excreție
de unde sunt eliminați în mediul înconjurător
-        Rol în termoreglare- transporta căldură de la organele interne spre suprafață
corpului, de unde se transmite în mediul înconjurător
-        Rol în apărarea organismului
-        Reglarea funcțiilor și asigurarea unității organismului- alături de sistemul
nervos sângele reprezintă o cale de legătură directă între structurile organismului,
asigurând nu doar transportul unor substanțe reglatoare, dar și funcționarea coordonată a
acestora
- Menține presiunea osmotică hidrostatică
-        Funcția hemostatică
Hemostaza este un mecanism care permite oprirea hemoragiei în cazul lezării
vaselor. Intervin factori vasculari (vasoconstricție), trombocitari și plasmatici.
 
Sectorul de formare a celulelor este reprezentat de organele hematopoietice:
 

- măduva osoasă care formează granulocite, trombocite, eritrocite

- ganglionii limfatici                            
- splină  }formează limfocite și monocite
- formațiuni limfoide (amigdalele)
 
                     Rolul splinei:

2
-rezervor de sânge
-rol în metabolismului Fe („cimitirul eritrocitelor”)
-rol în metabolismul glucidelor, mineralelor (K, S, Ca, P)
-rol hematopoietic
-rol în autoapărare, prin elaborarea de anticorpi
 
 
 
 

3
 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
MĂSURI PENTRU PREVENIREA BOLILOR HEMATOLOGICE

Măsuri de prevenire primară

- educaţia populaţiei pentru a avea o alimentaţie completă, cu fructe şi
zarzavaturi proaspete şi carne în cantitate suficientă
- administrarea fierului la gravide în a doua parte a sarcinii şi, de asemenea, la
pacienţii cu gastrectomie, pentru prevenirea anemiei
- tratarea parazitozelor intestinale (ascaridioză, giardioza)
- prevenirea accidentelor care produc lezări ale vaselor şi, deci, hemoragii acute
- acordarea de sfaturi genetice pentru pacienţii cu hemofilie
Măsuri de prevenire secundară
 pacientul hemofilic din copilărie este educat:
- să evite traumatismele şi, astfel, apariţia hematoamelor
- să limiteze administrarea medicamentelor prin injecţii şi extracţiile dentare
- să ştie să-şi acorde primul ajutor în caz de plăgi (pansament compresiv,
aplicarea de trombină pe plagă)
- în cazul intervenţiilor chirurgicale, se va administra plasmă cu 8 ore înainte şl
după actul chirurgical
 pacientul cu anemie cronică va fi dispensarizat, urmând tratamentul medicamentos
recomandat și prezentându-se la controale clinice și de laborator.

Măsuri de prevenire terţiară

- reorientarea profesională a pacienţilor cu boli hematologice
- îndrumarea pacienţilor cu anchiloze în poziţii vicioase, ca urmare a
hemartrozelor pentru tratamente ortopedice de corectare.

4
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN BOLILE HEMATOLOGICE

Astenie intensă
- sugerează o leucoză
Scădere exagerată în greutate
- în procesele neoplazice
Modificări de coloraţie şi integritate a tegumentelor
- paliditate în anemii
- hipercoloratie, facies vulturos, roșiatic, cianotic în poliglobulie
- tegumente uscate, unghii şi păr fiabile; prezenţa ulceraţiilor în anemiile cronice
- prezenţa elementelor purpurice în diatezele hemoragice
- ragade (fisuri ale comisurii bucale) în anemia feriprivă
Modificări ale ganglionilor
- adenopatii ferme, generalizate, sunt întâlnite în boala Hodgkin (latero-
cervicale, axilare, inghinale) .
- adenopatii unilaterale, localizate axilar, inghinal
Splenomegalie
- întâlnită în boala Hodgkin
- întâlnită în leucemia cronică
Peteşii, echimoze
- peteşiile sunt hemoragii subtegumentare sau submucoase; se manifestă sub
forma unor pete roşii violacee, care nu dispar la presiune
- echimozele sunt hemoragii subtegumentare, rotunde sau lenticulare, mai mari,
care, de asemenea, nu dispar la presiune
- aceste elemente sunt întâlnite în sindroamele hemoragipare

5
 EVALUAREA MORFO -FUNCŢIONALĂ A SÂNGELUI ŞI A ORGANELOR
HEMATOFORMATOARE

Examinări de laborator

Examenul sângelui
 pentru explorarea seriei albe: numărarea leucocitelor şi stabilirea formulei leucocitare
 pentru explorarea seriei roşii:
- numărarea hematiilor, hematocrit, hemoglobină (se recoltează prin puncție
venoasă 2ml sânge pe anticoagulant EDTA-vacueta cu capac mov) ,
- numărarea reticulocitelor
- stabilirea rezistenţei globulare (apreciază fragilitatea eritrocitelor, se
recoltează prin puncție venoasă 5-6 ml de sânge pe 5-10 perle de sticlă VN=0,42-0,34%),
- Sideremia (pt.măsurarea cantității de fier)
- bilirubinemia este o analiză biochimică
 pentru explorarea funcţiei de coagulare:
- numărarea trombocitelor, fibrinemiei,
- T.S.=timp de sângerare este timpul scurs din momentul înțepării lobului
urechii sau pulpei degetului până la oprirea sângerării V.N.=2-4 min.),
- T.C.=timp de coagulare, este timpul scurs de la recoltarea sângelui (punere pe
lamă) până la coagularea lui V.N. 5-8 min),
- timp de coagulare Lee-White=timpul scurs de la recoltarea sângelui și
coagularea lui, Se recoltează prin puncție venoasă, după care se introduce eprubeta într-un
aparat special,se citește valoarea timpului afișată electronic VN=6-12min,
- timp de protrombină,
- test Coombs, se recoltează prin puncție venoasă fără anticoagulant pentru
determinarea de anticorpi izoimunizanți incompleți în caz de anemie hemolitică a nou-
născutului
- timp Quick=se recoltează prin puncție venoasă 4,5 ml.de sânge pe 0,5 ml.citrat
de sodiuVN=12-14 sec.,
- timp Howell=se recoltează 4,5 ml sânge prin puncție venoasă pe 0,5 ml citrat
de sodiuVN=1-2min.
- V.S.H.=viteza de sedimentarea a hematiilor, se recoltează prin puncție venoasă
1,6 ml sânge pe 0,4 ml citrat de sodiu VN bărbați=1-10mm/h, VN femei=2-13mm/h

6
 - proteinemia VN 6-8 g/dL
 examenul materiilor fecale:
- examenul parazitologic (pentru ascaridioză, giardioză)
- reacția Adler.
 examenul urinei
- pentru evidenţierea hematuriei microscopice
- pentru evidențierea hemoglobinuriei nocturne
 examenul sucului gastric:
- pentru determinarea chimismului gastric (hipo- şi anaciditatea gastrică sunt
cauze de anemie)
- pentru reacţia Adler.

 Testul Rumpel-Leede
- probă pozitivă, cînd apar aproximativ 15 peteșii sub aplicare a amanșetei pneumatice
- apreciază fragilitatea capilară

 Explorarea organelor hematoformatoare

- puncție osoasă
- puncţie (biopsie) ganglionară
- puncție splenică
- scintigramă hepatică
- ecografie abdominală
- scintigramă splenică

 Exploararea ganglionilor limfatici

Rolul asistentului medical este de a pregăti materialele și pacientul

1. Examenul clinic: prin palpare se stabilește localizarea, extinderea, sensibilitatea,

aderența, forma, mobilitatea

2. Puncția ganglionară

- se efectuează pentru diagnosticarea adenopatiilor izolate sau a celor încadrate în boli

de sistem

- este efectuată de medic

7
 - asistenta pregătește bolnavul și materialele

3. Biopsia ganglionară= recoltarea unui ganglion printr-o mică incizie

4. Limfografia este examenul radiologic al sistemului limfatic cu ajutorul substanței

de contrast

5. Limfografia cu izotopi radioactive:în cazul metastazelor ganglionare.

Explorarea măduvei hematogene

Extragerea măduvei se face prin puncţie sternală pentru examenul hematologic numit
medulogramă.
Puncţia sternală
Definiţie. Puncţia sternală reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi
zona spongioasă a sternului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac special
Rohr sau trocar.
Scop: - explorator - recoltarea măduvei pentru examinare, în vederea stabilirii
structurii,
compoziţie şi pentru studierea elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării
lor.
- terapeutic — recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea
transfuzării sale la un pacient.
Indicatii: boli hematologice anemii aplastice, leucemii, mielom multiplu.
Locul puncţiei: manubriul sau corpul sternului.
Materiale necesare:
-materiale pentru protecţia patului;
-materiale pentru dezinfecţie: betadină, comprese sterile;
-instrumentar şi materiale sterile: ace de puncţie Rohr sau Klima, seringi de10-
20ml, ace şi seringă pentru anestezia locală, pense, tampoane, comprese, câmp chirurgical,
mănuşi,
-alte materiale: sticlă de ceasornic, lame de microscop;
-anestezice, ser fiziologic, soluţii perfuzabile şi alte medicamente recomandate
în cazul puncţiei terapeutice;
-ser fiziologic steril, încălzit la temperatura corpului.
Pregătirea pacientului:
-psihică: -se informează cu privire la necesitatea puncţiei, se încurajează pacintul
explicându- i că se va înlătura durerea prin anestezie ; se ia consimţământul în scris.

8
 -fizică:
-se controlează, în preziua puncţiei, T.S., T.C. şi T.Q.
-se aşează în poziţia adecvată locului de puncţie: decubit dorsal cu toracele
puţin ridicat, pe un plan dur.
-se rad pilozităţile, se dezinfectează cu alcool iodat locul de puncţie pe o
arie mare decât sternul.
Tehnica execuţia : puncţia se face de către medic ajutat de una sau două asistente.
Rolul asistentei:
-aşează pacientul în poziţie corespunzătoare;
-pregăteşte locul puncţiei: spălarea regiunii, raderea pilozităţilor, degresare,
badijonare cu alcool iodat;
-serveşte medicul cu materialele necesare; menţine pacientul în poziţie fixă
şi îl supraveghează.
După terminarea puncţiei, asistenta dezinfectează locul prin badijonare cu alcool
iodat, apoi face compresiune cu un tampon steril, aplică comprese sterile pe locul puncţiei pe
care le fixează cu leucoplast. îmbracă apoi pacientul, îl aşează comod în pat, îi supraveghează
starea generală şi funcţiile vitale, pansamentul.
Din produsul recoltat asistenta efectuează frotiuri pe lame de sticlă, se etichetează şi
se trimite la laborator.
Accidente :
tardive: hematoame, infecţii ale osului (osteomielită).

imediate-, puncţie albă, fracturi, pneumotorax;

Îngrijiri după puncţie : - repaus la pat cel puţin 3 ore, monitotrizarea funcţiilor vitale,
administrare de antalgice, supravegherea şi aseptizarea plăgii.

Explorarea splinei

1. Puncţia splenică
-este indicată în splenomegalie, în boli ale sistemului
reticulohistiocitar;
-este efectuată de medic ajutat de asistent;
Scop- explorator
Rolul asistentei:
-pregătirea materialelor;

9
 -pregătirea bolnavului: psihică; fizică: pregătirea locului;
-în timpul puncţiei menţine poziţia bolnavului (decubit dorsal cu capul uşor
ridicat) şi îl supraveghează.
Contraindicaţii: bolnavii cu suspiciuni de chist hidatic.
2. Endoscopia splenică
- se face prin laparoscopie abdominală
3. Scintigrama splinei
- este efectuată la laboratorul de izotopi radioactivi de către personal specializat;
- se injectează coloizi radioactivi (99mTc) I.V. şi se înregistrează scintigrama ;
- scop: explorator şi pentru depistarea metastazelor ;.
Alte investigaţii:
Radiografia toracică, Echografie abdominală, Echografie splenică.

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU ANEMII ȘI POLIGLOBULII

ANEMIILE ŞI POLIGLOBULIILE

10
 Anemia reprezintă scăderea numărului de hematii şi/sau a hemoglobinei.
Anemiile se pot produce:
1. Prin pierdere de hematii:
- Anemii posthemoragice -hemoragii externe sau interne prin traumatisme,
-hemoragii digestive (melenă, hematemeză)
-genitale (metroragii, menoragii, menometroragii)
-pulmonare (hemoptizii)
- Anemii hemolitice= sunt stări patologice în care distrugerea hematiilor depășește
capacitatea de refacere a hematiilor (anemia hemolitică a nou-născutului şi prin
incompatibilitatea de sânge în sistemul AOB)
2. Prin insuficienţă de producerea hematiilor şi hemoglobinei
- Anemia feriprivă (prin lipsă de fier)
- Anemia Birrmer -anemie cronică datorată atrofiei mucoasei gastrice, cu dispariția
factorului intrinsec, care antrenează o tulburare de resorbție a Vitaminei B12.
Poliglobuliile sunt boli caracterizate prin hiperplazia sistemului eritropoetic (creșterea
numărului hematiilor și hemoglobinei în sângele periferic).
Culegerea datelor:
- Anemia acută
 circumstanțe de apariție:
- traumatisme
- medicația antiinflamatoare administrată fără protecție gastrică (determină
hemoragii digestive)
- hemoragii în antecedente ale femeilor
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- amețeli
- paloarea tegumentelor instalată brusc
- tahicardie
- puls filiform
- hipotensiune arterială
- dispnee
- lipotimie
- tulburară digestive (greață, meteorism, tulburări de tranzit)
 probleme de dependență:
- alterarea respirației și circulației

11
 - risc de pierdere a conștienței
- risc de șoc hemoragic
 obiective:
- pacientul să prezinte respirație și circulație adecvată vârstei
- pacientul să afirme starea de bine fizică și psihică
- pacientul să-și mențină tegumentele integre, normel colorate
- pacientul să poată comunica eficient la nivel afectiv și senzorial
- să se înlăture riscul complicațiilor

- Anemia cronică
 circumstanțe de apariție:
- persoane care lucrează în mediul toxic
- persoane care au alimentație cu carență de fier
- persoane consumatoare de alcool, tutun
- persoane cu antecedente personale ca: gastrectomia, lambliaza, reacție Adler
pozitivă în scaun (hemoragii oculte)
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- amețeli
- cefalee
- astenie
- palpitații
- dureri precordiale
- dispnee
- paloarea buzelor, a palmelor, a plantelor
- mucoasă bucală atrofiată
- unghii și păr friabile
- febră 39˚C
- amenoree
 probleme de dependență:
- intoleranță la activitatea fizică
- alterarea respirației și circulației
- tulburări de memorie
- hipertermie
- tulburări ale ciclului menstrual
- risc de alterare a integrității pielii și mucoaselor

12
 - deficit de cunoștințe privind autoîngrijirea
 obiective:
- pacientul să prezinte respirație și circulație adecvată vârstei
- pacientul să afirme starea de bine fizică și psihică
- pacientul să-și mențină tegumentele integre, normel colorate
- pacientul să poată comunica eficient la nivel afectiv și senzorial
- să se înlăture riscul complicațiilor

- Poliglobulie
 circumstanțe de apariție:
- persoane cu afecțiuni cardiace
- persoane cu insuficiență cardiacă și pulmonară
- intoxicații cu anilină
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- amețeli
- cefalee
- astenie
- acufene
- grețuri
- vărsături
- tegumente roșii, cianotice și pruriginoase
- hipertensiune arterială și dispnee
 probleme de dependență:
- intoleranță la activitatea fizică
- alterarea respirației și circulației
- tulburări de vedere, auz
- alterarea integrității mucoaselor și tegumentelor
- risc de hemoragie-epistaxis, hemoptizie, HDS
 obiective:
- pacientul să prezinte respirație și circulație adecvată vârstei
- pacientul să afirme starea de bine fizică și psihică
- pacientul să-și mențină tegumentele integre, normel colorate
- pacientul să poată comunica eficient la nivel afectiv și senzorial
- să se înlăture riscul complicațiilor

13
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LEUCEMIE

Leucemiile sau leucozele sunt hemopatii maligne caracterizate prin hiperplazia

țesuturilor hematopoietice (mieloid și limfoid) și metaplazia lor. Prin metaplazie țesutul
leucozic ia locul seriei roșii și nu mai are cine forma hematii; apar și tulburări de coagulare.

Culegerea datelor

- Leucemia acută
 circumstanțe de apariție:
- copii, tineri mai frecvent sub 25 ani
- debut insidios
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- apar trei sindroame: -sindromul anemic (paloare, astenie, dispnee)
-sindromul infecțios (febră, frison, curbatură)
-sindromul hemoragic (gingivoragii, epistaxis,
metroragii)
- ulcerații ale cavității bucale
- manifestări pseudoneoplazice- scăderea apetitului, a greutății corporale,
transpirații, prurit
 probleme de dependență:
- hipertermia
- intolerență la efort fizic
- deficitul de volum lichidian
- alterarea integrității mucoasei bucale
- incapacitatea de hidratare
- risc de alterare a stării generale, exitus prin complicații hemoragice și septice
 obiective:
- pacientul să prezinte perioade de remisiune cât mai lungi ceea ce prelungește
durata de viață
- în perioadele terminale, pacientul să fie susținut de familie, anturaj și să
beneficieze de o moarte demnă și liniștită

14
 Leucemia cronică
 circumstanțe de apariție:
- persoane de sex masculin cu vârste cuprinse, mai frecvent, între 35-45 ani
- persoane expuse la intoxicații cu benzen și radiații ionizante
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- astenie
- durere și senzație de greutate în hipocondrul stâng (splenomegalia)
- scăderea ponderală
- prurit tegumentar
- adenopatie generalizată și simetrică (în leucemia limfoidă cronică);
manifestările apar în pusee acute, cu o evoluție spre exitus în 10 ani.
 probleme de dependență:
- intoleranță la activitatea fizică
- dureri osoase și hipocondrul drept
- prurit tegumentar
- disconfort abdominal
- pierderea imaginii de sine
- modificarea schemei corporale (în leucemia limfoidă cronică) prin prezența
adenopatiilor.
 obiective:
- pacientul să prezinte perioade de remisiune cât mai lungi ceea ce prelungește
durata de viață (remisiune=ameliorare sau dispariție temporară a
manifestărilor unei boli)
- în perioadele terminale, pacientul să fie susținut de familie, anturaj și să
beneficieze de o moarte demnă și liniștită

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SINDROAME HEMORAGICE SAU

STĂRI PRODUSE DE TULBURAREA HEMOSTAZEI

15
Acestea pot fi determinate de tulburările vasculare, trombocitare, de coagulare.

1. Sindroame hemoragice prin tulburări vasculare-se datoresc creșterii permeabilității sau

fragilității vasculare, din cauza acțiunii unor factori toxici carențiali, alergici sau
congenitali.
2. Sindroame hemoragice prin tulburări trombocitare (trombopatii)- constau fie în
scăderea numărului trombocitelor, fie în insuficiența funcțională a trombocitelor.
3. Sindroame hemoragice prin tulburări de coagulare (coagulopatii) ex. hemofilia.
Hemofilia este un sindrom hemoragic ereditar, determinat de absența factorilor VIII-
IX ai coagulării. Boala este întâlnită la bărbați și se caracterizează prin hematoame
după traumatisme minime.

Culegerea datelor

 circumstanțe de apariție:
- persoane cu antecedente heredocolaterale de hemofilie
- prezența hemoragiilor la traumatisme mici (periajul dințiilor)
- nou-născuți cu întârzierea hemostazei după tăierea cordonului ombilical
 manifestări de dependență (semne și simptome):
- hemoragii abundente la traumatisme mici, situate la nivelul tegumentelor,
mucoaselor, articulațiilor
- amețeli
- astenie
- prezența hemartrozelor
 probleme de dependență:
- intoleranță la activitatea fizică
- tulburări de mobilitate, cauzate de hemartroze (mâini, genunchi, coate)
- deficit de cunoștințe pentru prevenirea complicațiilor
- risc de complicații prin compresiuni produse de hematoame (paralizii,
gangrene, necroze).
 obiective:
- pacientul să fie ferit de traumatisme, hemoragii
- să se prevină complicațiile invalidante, determinate de compresiunea
hematoamelor

16
 - pacientul să fie conștientizat cu privire la modul său de viață, să știe să se
autoîngrijească în caz de hemoragii.

 Intervenții în bolile hematologice:

Asistentul medical:

• asigură repausul la pat al pacientului în saloane liniştite, luminoase,

călduroase: - repausul la pat este obligatoriu pentru pacientul febril, dispneic, adinamic

- prin condiţiile din salon, trebuie să asigure prevenirea infecţiilor

intercurente, intraspitaliceşti, având în vedere rezistenţa scăzută la infecţii
a pacienţilor cu boli hematologice
- în caz de hemartroză, articulaţia să fie relaxată

• asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor

• asigură prevenirea escarelor de decubit, în cazul pacienţilor gravi, prin

mijloacele cunoscute

• asigură alimentaţia pacientului în funcţie de nevoile sale cantitative şi

calitative, modificate de boală: - în perioadele febrile - regim hidric, hidrozaharat, lactat

- în anemii - alimente bogate în fier, calciu, vitamine, bazate pe carne

(viscere), legume verzi şi fructe
- în poliglobulie se reduce cantitatea de carne

• monitorizează temperatura, pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, la intervale

de timp în funcţie de gravitatea cazului, consemnând datele în foaia de temperatură

• sesizează apariţia elementelor hemoragice pe tegumente şi mucoase - peteşii,

echimoze, hematoame - şi informează medicul

• aplică comprese reci pe articulaţie, în cazul hemartrozei

• supraveghează eliminările prin scaun şi urină, pentru evidenţierea ascarizilor în

scaun, a hematuriei nocturne

• face bilanţul ingesta/excreta, în cazul pacienţilor febrili cu transpiraţii

abundente şi a celor care prezintă vărsături

17
 • recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric,
materii fecale) şi pregăteşte pacientul şi instrumentarul pentru puncţia biopsică

• administrează tratamentul prescris:

- transfuzia de sânge integral sau a derivatelor lui (masă eritrocitară, plasmă,

concentrat de factor VIII, plasmă antihemofilică)

- sesizează apariţia accidentelor transfuziei

- preparate de fier pe cale orală (soluţii, tablete, granule), între mese sau în
timpul mesei

- preparate de fier pe cale parenterală, prin injecţii intramusculare profunde

- tratamentul antihemoragic - vitaminele C, K şi tratamentul hormonal prescris

- tratamentul citostatic intravenos sau în perfuzii intra- venoase, cu glucoză 5%

(Citosulfan, Mileran, Leukeran, Vincristin); după prepararea extemporanee a unor citostatice,
se vor injecta direct, în tubul perfuzorului, evitând contactul soluţiilor cu tegumentele

- sesizează efectele scundare ale administrării citostaticelor (anorexie, greţuri,

vărsături, diaree)

- susţine psihic pacientul în perioada în care se produc modificări ale schemei

corporale (căderea părului)

- menajează psihicul pacientului, devenind suportul lui moral; are în vedere că

majoritatea bolilor sunt incurabile (susţine pacientul în stările terminale)

- ia legătura cu kinoterapeutul care învaţă pacientul mişcările pe care le poate

face în cazul artrozelor cauzate de hemartroză

- pregăteşte preoperator şi îngrijeşte postoperator pacientul căruia i se aplică

tratament chirurgical (splenectomie, extirparea ganglionilor sau tratament ortopedic).

18
 METODE DE TRATAMENT ÎN AFECŢIUNILE HEMATOLOGICE

Rolul asistentului medical este de a administra tratamentul indicat de medic: medicamentos şi

perfuzabil (transfuzia de sânge şi plasmă, perfuziile).

I. Transfuzia de sânge şi preparate de sânge-vezi curs

II. Exanguinotransfuzia este înlocuirea totală sau parţială a sângelui din
organismul unui pacient.
Indicaţii:
-boala hemolitică a nou-născutului;

-intoxicaţii cu substanţe care nu pot fi eliminate altfel din organism (exemple:

intoxicaţii cu CO, cu nitriţi, cu KC1);

-după şocul posttransfuzional hemolitic.

Rolul asistentei: - pregătirea bolnavului şi a materialelor (aparatul Tzanck şi trusa

specială pentru exanguinotransfuzie).

III. Sângerare este o metodă indicată în policitemii se efectuează cu ac de puncţie

prin puncţionarea venelor de la plică cotului într-un recipient gradat; se menţine garoul tot
timpul sângerării, la o sângerare se extrag 200 -250ml sânge (nu se depăşeşte 400ml); după
sângerare se desface garoul şi se administrează ser fiziologic o cantitate egală cu cea a
sângelui extras.

IV. Transplant de măduvă

o se aplică în leucemii, în boli genetice, anemii aplastice,

boli maligne;

o este extrem de costisitor;

o măduva osoasă este recoltată de la donatori compatibili, apoi este

tratată special prin heparinizare şi filtrare;

19
 o recoltarea şi alegerea donatorului este făcută de către medic;

o bolnavului trebuie să i se facă o pregătire specială (tratament cu

imunosupresoare);

o măduva este introdusă pe cale intravenoasă prin perfuzie;

o după efectuarea transplantului bolnavii trebuie îngrijiţi în condiţii

aseptice, sub protecţie de antibiotice, supraveghere hematologică timp de 14 -
28 de zile de către personal specializat.

V. Roentgen terapia: în boala Hodgkin, limfoame, leucemii.

VI. Tratament chirurgical: splenectomie - în formele grave de anemii hemolitice.

VII. Tratamentul medicamentos:

1. Feroterapia (administrarea preparatelor de fier): indicată în anemia feriprivă.

Exemple de preparate cu fier: - administrate oral , Glubifer drj, adulţi-3-6/zi, copii 1-2/zi
Ferronat suspensie aromatizată 2-4 linguriţe/zi, Ferro-gradumet ldrj/zi;

- pe cale I.M.: - Ferrum Haussman fiole - I.M. cu puncţionare în Z (atenţie !

reacţii durere şi necroză la locul injectării sau pigmentarea regiunii) se foloseşte rar şi
în cazuri excepţionale.
Fier Polimaltozat - idem.

- i.v. perfuzabil –venofer, ferinject

Asistentul va explica reacţiile adverse: - scaunul colorat în negru, dinţi coloraţi,

dureri epigastrice, greaţă, vărsături, va atenţiona mamele să respecte doza pentru a nu se
produce intoxicaţii.

2. Vitaminoterapia:
• vitamina C: stimulează pofta de mâncare, rol în absorbţia Fe, se
administrează pe cale orală sau parenterală i.v., sau i.m.
• vitamina B12: indicată în anemia Biermer; se administrează i.m. în doza de
atac lOOOy/zi timp de 14 zile, continuându-se cu doză de întreţinere de lOOOy/lună toată

20
viaţa.
• vitamina K: indicată în hemoragii; se administrează i.m., şi i.v.(perfuzie) Atenţie!
nu se va administra rapid deoarece provoacă congestia feţei, tahicardie, dispnee, colaps până la
accident letal.
• acid folic: drajeuri, Feretab (în combinaţie cu Fe) în unele anemii megaloblastice.
3. Corticoterapia: indicată în leucemii, mielom.
4. Antibioterapia: - indicată în leucemie, agranulocitoză; se administrează pe
cale orală sau parenterală.

5. Administrarea citostaticelor
Indicaţii: leucemii, limfoame, mielom multiplu, boala Hodgkin, unele colagenoze.

Definiţie- Citostaticele sunt medicamente care opresc mitoza celulară, afectând

toate celulele organismului, nu doar pe cele tumorale.

Chimioterapia depinde de tipul, localizarea şi stadiul evolutiv al tumorii. Datorită

mecanismelor diferite de acţiune, frecvent, citostaticele se administrează combinat.

Schema de administrare o stabileşte medicul. Citostacele se administrează în cure la

intervale de timp astfel ca organismul să se regenereze.

Căile de administrare:
- sub formă de tablete pe cale orală ;
- pe cale parenterală prin injecţii IV, injecţii intraarteriala, IM, SC ;
- prin perfuzii IV ;
- intracavitar prin instilaţii intravezicale, în cavitatea pleurală

Rolul asistentului în administrarea citostaticelor

Pregătirea pacientului:

- psihică - este informat despre efectele secundare ale unor citostatice: produc

21
 greaţă, senzaţie de sufocare sau vomă de intensitate gravă sau puternică; pot epuiza bolnavul;
inhibă apărarea organismului producând febră, alopecie temporară, modificări ale
mucoaselor, diaree. Se obține consiţământul bolnavului, semnat.
Pacienţii insuficient informaţi devin intoleranţi şi nu au atitudine corespunzătoare faţă
de boala de aceea au nevoie de consiliere psihologică, de sprijin sufletesc din partea familiei
şi prietenilor şi în unele cazuri de administrare de calmante.

- fizică - înaintea de începerea tratamentului se recoltează sânge pentru examenul

hematologice (hematii, trombocite, leucocite, Hb, constante eritrocitare).
Regimul alimentar al pacientului va fi în funcţie de starea generală şi de preferinţă.

Se administrează medicamente antiemetice pentru prevenirea vărsăturilor.

- antiemetice - Metoclopramid sub formă de tablete, supozitoare sau fiole în perfuzie,

Zofran tb.. supozitoare sau fiole, Osetron f;

- sedative - Diazepam cp., Flunitrazepam, Lorazepam.

Îngrijirea pacientului în timpul chimioterapiei

Prevenirea infecţiilor :
-îngrijiri în condiţii de perfectă asepsie;

-evitarea contactului cu persoane cu viroze sau alte boli contagioase;

-evitarea aglomeraţiilor;

-îngrijirea cavităţii bucale şi prevenirea candidozei, stomatitei, gingivitei se face prin:

spălarea dinţilor cu perii atraumatice, clătirea gurei între mese cu ceai de muşeţel sau apă de
gură, badijonarea cu soluţie de Stamicin.

-îngrijirea organelor genitale şi prevenirea infecţiilor urinare se face prin:

- toaleta intimă temeinică cu săpun sau loţiuni;

- ex. bacteriologic din secreţiile genitale;

- urocultura pentru depistarea infecţiilor.

22
 Tulburările gastro-intestinale (greaţa, voma, inapetenţa, diareea, durerea) se previn prin :

-reechilibrarea hidroelectrolitică corespunzătoare prin aport de lichide;

-administrare de antiemetice;

-reglarea tranzitului intestinal cu Motilium;

-alimente bogate în vitamine şi minerale, evitându-se legumele bogate în

celuloză;

-se interzice consumarea băuturilor alcoolice.

Infecţiile tractului respirator se previn prin:

-gimnastică respiratorie; administrare de expectorante;

-depistarea germenilor patogeni din spută prin ex. bacteriologic;

-interzicerea fumatului.

Riscul de hemoragii se previne prin controlul periodic al trombocitelor.

Riscul de anemie se previne prin controlul periodic al hemogramei, în caz de reacţii

alergice se întrerupe administrarea citostaticelor şi se anunţă medicul.

Măsuri de protecţie pentru personalul medical

Echipamentul este format din :

- halate cu mâneci lungi şi manşete

- mănuşi de unică folosinţă, impermeabile, care să depăşească manşetele;

- mască facială pentru filtrarea aerosolilor;

- ochelari de protecţie, care protejează şi faţa de o contaminare din lateral.

Alte măsuri de protecţie :

> pregătirea soluţiilor perfuzabile se face într-o sală specială fară curenţi de

23
 aer, în spaţiu liniştit şi închis care nu trebuie folosit în alt scop pentru bolnav şi personal
sanitar;
> toate materialele necesare trebuie să fie aduse la locul de lucru ;
> deşeurile contaminate se strâng în recipiente speciale ;
> seringile şi aparatele de perfuzii pregătite sunt etichetate pentu a nu se
produce confuzii;
> în caz de contaminarea ochilor şi pielii neinteţionat se va spăla bine cu jet
de apă ;
> halatele se pun separat;
> ochelarii se spală cu apă şi săpun ;
> suprafeţele contaminate se spală cu apă şi săpun apoi se dau cu alcool;
> la sfârşitul pregătirilor se spală mâinile.
Atenţie ! ! !
Femeile gravide, cele care alăptează şi persoanele sub 18 ani nu au voie să
manevreze citostaticele ; de asemenea şi persoanele expuse concomitent la radiaţii
ionizante.

6. Anticoagulante: Trombostop - comprimate, Heparină - fiole-i.v., preparate de

Heparină: Fraxiparină - s.c. păstrându-se pliul în timpul injectării ;
Calciparină - s.c., Clexane fiole (serigă preumplută) 0,2ml S.C.

În timpul tratamentului se va evalua timpul de coagulare pentru prevenirea

accidentelor hemoragice.

7.Antiagregante plachetare: Aspirină , Aspenter, Thrombo Ass , Dipiridamol, Vit.C.

8.Hemostatice : - sistemice - Fibrinogen uman fiole i.v., Adrenostazin fiole i.m.,
Etamsilat fiole i.v.sau i.m., vit K, EAC (acid amino-caproic);
- locale - bureţi de fibrină (folii Gelaspon), pelicule de fibrină
(folii), pudră de fibrină. pulbere de trombină uscată sterilă.
9.Stimulatoare ale eritropoiezei şi leucopoiezei:
- Eprex (Eritropoietină) fiole s.c.;
- Leucotrofină fiole i.m.

24
 Regimul alimentar are un rol primordial în tratarea anemiilor. Acesta trebuie să fit
hiperproteic, să conţină peste l,5g proteine/kgcorp/zi, bogat în vitamine.

NU TREBUIE SĂ LIPSEASCĂ din alimentaţia unui anemic carnea, laptele, peştele,

ouăle, alimente ce conţin proteine în cantitate mare. Mesele să fie cel puţin 3 principale şi 2 - 3
suplimente/zi; alimentele să fie pregătite dietetic pentru a stimula pofta de mâncare.

Se recomandă pentru stimularea apetitului consumul de polen cu miere de albine

deoarece polenul conţine toate vitaminele, o serie de hormoni, enzime; factori de creştere:
germeni de grâu, fructe proaspete, legume, spanac, găbenuşul proaspăt poate fi cosumat crud,
amestecat cu miere.

25
 INTERVENTII SPECIFICE IN HEMATOLOGIE

Participarea asistentului medical la realizarea puncţiei medulare (osoase)

Def: Este pătrunderea cu ajutorul unui trocar în zona spongioasă a unui os scurt sau lat.
- Este un abord vascular rapid, sigur dar care are o durata limitata de maxim 24 de ore.
- Calea IO se practica de regula in resuscitarea pediatrica, dar si in cazul adultilor pentru
administrarea medicamentelor si lichidelor. În mod normal, medicamentele in resuscitare cardio
pulmonara (RCP) se administreaza pe vena periferica, dar sunt cazuri in care aceasta nu este
disponibila si atunci se administreaza intraosos (I.O) - punctie osoasa

- Inainte de efectuarea punctiei osoasa trebuie sa se tina cont de urmatoarele

contraindicatii
- in zonele de electie pentru punctie pot aparea infectii tegumentare,
- arsuri in zonele de punctie
- punctia nu este recomandata la pacientii cu fracturi recente si/sau care sufera de osteoporeza
- osteogeneza imperfecta
Scop/indicaţii
- explorarea anomaliilor hematologice;
- confirmarea diagnosticului de cancer (boala Hodgkin, leucemia mileoida cronica) după
evidenţierea adenopatiei difuze sau splenomegalie;
- confirmarea diagnosticului unor boli infecţioase;
- recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării/transplantării.
Materiale necesare

Pentru puncția medulară

- trocar Malarme;
- seringi de 20ml;
- lame şi lamele (pentru examen microscopic);
- ser fiziologic cald.
Pentru anestezie locală

26
 - gel pentru anestezie locală;
- ace pentru injecţii subcutanat;
- ace pentru injecţii intramusculare;
- seringi de 20 mm;
- flacon de xilina 2%.
Pentru dezinfecţie
- mănuşi sterile de unică folosinţă;
- comprese sterile;
- câmp steril cu deschidere centrală;
- soluţie dezinfectantă;
- pansament uscat;
- container pentru ace folosite
Pregătirea pacientului
- se face controlul hemostazei înaintea puncţiei;
- puncţia necesită pregătire psihologică, deoarece produce anxietate;
- este dureroasă şi necesită anestezie;
- se explică derularea şi scopul puncţiei;
- se obţine consimţământul;
- unii pacienţi au nevoie de administrarea unui tranchilizant pentru creşterea confortului;
- se pregăteşte locul puncţiei: - la bărbaţi dacă este cazul se face depilarea când locul ales
este sternul la nivelul manubriului;
- pentru puncţia sternală pacientul este aşezat în decubit dorsal cu toracele uşor ridicat pe
plan dur.

Locul punctiei

-de regula este tibia proximala , la 2 cm sub tuberozitatea tibiala , pe fata antero-mediala,
dar se poate practica si distal , la 2 cm proximal de maleola interna,
-creasta iliacă,
- la nivelul extremității distale a femurului,

27
 Locul de electie pentru punctia osoasa - abordul vascular intraosos

Participarea asistentului medical la procedură

- se identifică pacientul;
- se verifică indicaţia medicală;
- se aşază pacientul în decubit dorsal;
- se pregăteşte locul: se spală, se efectuează dezinfecţia;
- medicul efectueaza anestezia locală;
- se protejează locul puncţiei cu un câmp steril;
- Mod de efectuare

- Acul se introduce perpendicular iar pentru a realiza penetrarea osului este necesara aplicarea
unei presiuni asupra acului concomitent cu miscari de rotatie.
- Semnele penetraii osului sunt : senzatia de patrundere in gol, acul sta fixat in os fara a necesita
suport.
- Dupa punctionare se scoate mandrenul si se ataseaza seringa cu medicatie sau sistemul de
perfuzie.
- Pentru a evita obstruarea (astuparea) acului cu fragmente de os nu se va aspira imediat dupa

28
patrunderea acului.
- In cazul obstructiei acului , acesta se retrage si se tenteaza o noua punctie . Investigatiile care se
pot efectua din maduva osoasa : HLG , parametrii Astrup, alte investigatii biochimice. 

Fixare perfuzor

- Poziţionare
- femur distal/tibie proximal – câmp rulat sub articulaţie genunchi;
- tibie distal – rotaţie externă a gambei şi piciorului,
- Perfuzorul trebuie astfel securizat încât să nu se modifice poziţia acului; se va imobiliza
piciorul pe o atelă, cu atenţie, astfel încât să se poată vizualiza zona de inserţie

- Complicatii
- Embolii grasoase,
- Lezarea cartilajului de crestere,
- Osteomielita,
- Extravazarea in tesuturile din jur a lichidelor perfuzabile,

Punctia maduvei osoase

29
- este o investigatie utilizata foarte des in hematologie si consta in prelevarea maduvei osoase de
la nivelul osului sternal (manubriu sternal), sau de la nivelul osului iliac
- in cazul copiilor - de la nivelul tibiei proximale sau distale
- cu 30 de minute inaintea interventiei se va administra Xanax pentru ca pacientul sa fie calm si
linistit pe toata durata procedurii.

- Scop
-  realizarea unui frotiu - pentru mielograma
-  imunofenotipare limfocitara 
- realizarea cariotipului medular

- Materialele necesare pentru punctia maduvei osoase sunt aceleasi ca si pentru  abordul
vascular osos si sunt prezentate mai sus

- Pozitia pacientului
-decubit dorsal pentru punctia sternala si decubit ventral pentru punctia iliaca (spina iliaca
postero-superioara sau creasta iliaca anterosuperioara)
- se va folosi betadina in 3 straturi cu timp de contact 2-3 minute.

- Contraindicatii 
- Infectii locale
- Sternotomie
- Radioterapie localizata

Tehnica
- se aspiră un eşantion din măduvă cu ajutorul unei seringi;
- se pune mandrenul înainte de a retrage acul;
- produsul extras se pune pe o sticlă de ceasornic;
- asistentul medical preia produsul recoltat şi realizează un frotiu din eşantion care va fi
examinat între lamă şi lamelă;

30
 - la locul înţepăturii se face dezinfecţie şi se aplică un pansament;
- măduva extrasă se trimite imediat la laborator, în condiţiile cerute de medic.
Îngrijirea pacientului după puncţie
- pacientul rămâne în repaus la pat;
- se observă locul puncţiei să nu sângereze, să nu apară hematom.
Se poate pune o pungă cu gheaţă;
- se supraveghează funcţiile vitale;
- durerile moderate se combat cu analgezice;
- dacă durerile sunt puternice, se anunţă medicul.

- Complicatii
- infectie
- hemoragie - pentru a evita astfel de complicatii se verifica hemostaza inainte de a executa
punctia 
- unii pacientii pot prezenta reactii alergice la iod
- in caz de ospteoporoza poate sa apara o disjunctie intre manubriu si corp
- durere locala reziduala
- tamponada cardiaca
- ruptura acului
- pneumotorax(acumulare de aer in spatiul dintre plamani si peretele toracic)

DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

31
 Imunoserologia sanguina- care s-a dezvoltat in prima jumatate a secolului al XX-lea dupa
epocala descoperire a grupelor sanguine OAB, in anul 1901, de catre Karl Landstenier- este o
disciplina de granita, intre medicina si biologie, cu largi implicatii practice si teoretice in
transfuzia de sange, medicina legala, antropologie si genetica.
Ea reprezinta un caz particular al imunologiei generale si se bazeaza pe cei doi factori
esentiali ai oricarui proces imun: ANTIGENUL SI ANTICORPUL.
Antigenele grupale se gasesc in special pe eritrocite, si pot fi puse in evidenta prin rectii
de aglutinare, fapt pentru care se numesc aglutinogene.
Hematia umana are un mare de antigene de suprafata.
Anticorpii respectivi poarta numele de aglutinine, pentru faptul ca provoaca reactii de
aglutinare.
Intre anii 1937 si 1940 Lansteiner si Wiener au efectuat cercetari asupra factorilor
eritrocitari la om si la animale superioare, indeosebi la primate. Printre alte incercari de
imunizare, ei au injectat la iepuri eritrocite de la maimuta Macaccus rhesus. Au obtinut un ser de
tip imun, care aglutina eritrocitele tuturor maimutelor speciei Macaccus rhesus (deci, 100%) si
eritrocitele a 85% persoane de rasa alba a populatiei din New York. Inseamna ca 85% persoane
de rasa alba aveau un antigen comun cu maimutele Macaccus rhesus, care a fost denumit factorul
Rhesus (Rh). Anticorpii au fost denumiti anti-Rhesus sau anti-Rh. Descoperirea a deschis in
serologia grupelor sanguine, un capitol de mare importanta in transfuzia si patologia nou-
nascutului. Astazi, factorul Rh (D) este raspunzator de o serie de afectiuni ale acestuia, denumite,
generic, boala hemolitica a nou-nascutului.
Transfuzia de sange se poate efectua numai daca exista o identitate aglutinogenica intre
sangele donatorului si primitorului.
Sangele uman contine :
- aglutinogene A, B = antigen natural, care este fixat pe hematie;
- aglutinine α, β =anticorpi naturali, se gasesc in serul sangvin.

32
 De o importanta deosebita sunt aglutinogenele A si B, precum si aglutinogenul Rh.
Fata de aglutinogenele A si B, in sangele altor persoane exista anticorpi naturali
=aglutininele (alfa) α (ANTI-A) si (beta) β (ANTI-B). Coexistenta unui aglutinogen – aglutinina
corespunzatoare, de exemplu: A, α la aceeasi persoana nu este compatibila cu viata, exista doar
A, β; B, α., deoarece prezenta aglutinogenului si aglutininei omoloage produce aglutinarea
globulelor rosii.
Nu exista aglutinine naturale specifice aglutinogenului Rh.
Studierea fenomenului de hemaglutinare a facut posibila descoperirea grupelor saguine
de baza-sistemul OAB (zero, A,B).
Sistemul OAB cuprinde 4 grupe de sange. Grupele se noteaza dupa numele
aglutinogenului, deosebindu-se astfel : grupa 0 (zero), A, B si AB. Un alt cercetator clasifica
grupele sanguine notandu- le cu cifre romane: I, II, III, IV.
Astazi, pentru a inlatura posibilitatea unei interpretari gresite a grupelor sanguine de baza,
ambele clasificari au fost unificate, sistemul OAB fiind reprezentat astfel:

Grupa Aglutinogen Aglutinina

0 I (zero-unu) - α si β
AII (A- doi) A β
BIII (B-trei) B α
AB IV (AB-patru) A si B -

33
 Determinarea grupelor sanguine se face prin doua metode :

- metoda directa – Beth Vincent (aglutinine cunoscute – α, β; aglutinogen A, B

necunoscute)
- metoda indirect – Simonin (aglutinogen A, B cunoscut; aglutinine α, β
necunoscute)

Transfuzia de sange nu se poate efectua fara determinarea grupei sanguine prin metodele
amintite mai sus.

Recoltarea sangelui pentru determinarea grupelor sanguine:

- punctie venoasa – 3-4 ml sange, separare ser-cheag, in vacueta;
- sange pe anticoagulant (citrat de sodiu, heparina)– dupa centrifugare/sedimentare,
rezulta plasma si masa eritrocitara;
-recoltarea sangelui din pulpa degetului, o metoda mai expeditiva, folosita mai ales cand
se fac determinari cu scop informativ, in serie, in colectivitati

34
 1. Metoda directa Beth-Vincent, folosind ser-test OI, AII, BIII

-determinarea aglutinogenului=metoda Beth-Vincent se face prin amestecarea

eritrocitelor primitorului cu serul standard O, A, B- deci cu aglutinine cunoscute
- aglutinine cunoscute α,β; aglutinogen A, B necunoscute;
- sange de la primitor si ser test AB
Materiale
- seruri hemotest OI, AII, BIII : - serul hemotest OI-contine aglutinine alfa si beta (α, β)
- serul hemostest AII-contine aglutinine beta (β)
- serul hemotest BIII-contine aglutinine alfa (α)
-seruri ANTI-A, ANTI-B=anticorpi monoclonali ANTI-A, ANTI-B sunt de tip IgM si
produc aglutinarea directa , pe lama, a antigenelor omoloage A, respective B

Lame cu godeuri
Pipete pentru fiecare ser hemotest
Pipete pentru sangele de cercetat
Daca sangele se recolteaza prin intepare, se pregatesc ace sterile, alcool pt. dezinfectia
pulpei degetului, vata, tavita renala
Tehnica:
- pe lama cu godeuri se aseaza picaturile de ser test, apoi sangele de cercetat care va fi de
10 ori mai mic decat picatura de ser-test: picatura de ser hemotest OI-in partea stanga a lamei ;

35
picatura de ser hemotest AII, la mijlocul lamei ; picatura de ser hemotest BIII-in partea dreapta a
lamei.
- se omogenizeaza cu baghete diferite, prin miscari circulare, se asteapta 1 min
–daca se înţeapă pulpa degetului, se şterge prima picătură de sânge cu un tampon uscat
(alcoolul poate modifica rezultatul obţinut);
– cu câte un colţ al unei lame de sticlă şlefuite se ia pe rând câte o picătură de sânge
(picatura trebuie să fie de 10 ori mai mică decât cea de test) care se amesteca prin mişcări
circulare, cu fiecare picătură de ser-test, până la omogenizare;
– rezultatul cu privire la grupa sanguină se citeşte după 2-3 min timp în care s-a
imprimat lamei de sticlă mişcări de rotire şi balansare;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile.
Interpretarea rezultatelor-daca se folosesc seruri hemotest OI, AII, BIII
- nu aglutineaza nici o picatura – OI
- aglutineaza picaturile marginale – AII
- aglutineaza cea din stg si mijloc – BIII
- aglutineaza toate – ABIV

Interpretarea rezultatelor daca se folosesc seruri hemotest anti-A, anti-B, anti-AB

Reacţia pozitivă de aglutinare poate avea un aspect de cărămidă pisată sau de mici
grăunţi de culoare roşiatică.
a) dacă aglutinarea nu s-a produs în nicio picătură de ser-test, sângele face parte
din grupa sanguină O;
b) dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi A  (prima şi a treia picătură)
sângele face parte din grupa sanguină A;
c)dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi B  (prima şi a doua picătură) sângele
face parte din grupa sanguină B;
d) dacă aglutinarea s-a produs în toate picăturile, sângele face parte din grupa sanguină AB.

36
 Îngrijirea bolnavului după tehnica 
– se aşează pacientul comod în pat;
– nu necesită îngrijiri speciale după tehnică.
Notarea tehnicii în foaia de observaţie
– se notează în foaia de observaţie grupa sanguină a bolnavului, metoda de determinare,
data şi numele celui care a efectuat tehnica.
Reorganizarea locului de munca
– se colectează deşeurile conform PU (precauţii universale) în recipiente speciale;
– serurile test se depozitează în lada frigorifică din sala de tratamente.
Observaţii
– termperatura camerei în care se face determinarea va fi de cel puţin 18 grade C pentru
a se evita astfel apariţia falselor reacţii pozitive prin aglutinarea la rece;

37
– picăturile de ser test se aşează întotdeauna în aceeaşi ordine;
– nu se folosesc seruri test expirate.

2. Determinarea grupei sanguină prin metoda indirectă SIMONIN

Pentru metoda Simonin avem nevoie, eritrocite test A, B și sânge recoltat
prin venopuncţie.
Pregătirea materialelor necesare
– tava medicală
– lame de sticlă
– eprubete cu eritrocite standard A şi B (obţinute de la punctul de transfuzie);
– seringa de 2, 5 ml
– garou, tampoane vată, alcool, câmp steril
– pipete
– mănuşi sterile
– tăviţe renale, recipiente colectare
Pregătirea mediului
– temperatura camerei 18-22 grade C;
Pregătirea bolnavului
–pregatirea psihică: se anunţa bolnavul şi i se explica necesitatea şi importanta tehnicii, se
obține consimțământul;
–pregatirea fizică – se poziţionează bolnavul:
– sezand pe scaun cu membrul superior în abducţie, extensie şi supinaţie
– decubit dorsal în pat cu membrul superior în abducţie, extensie şi supinaţie;
– se dezbraca braţul ales;

Pregătirea asistentei medicale

– spălarea şi dezinfectarea mâinilor
– îmbrăcarea manuşilor sterile
Efectuarea tehnicii
- se verifica aspectul eritrocitelor (culoare, termen de valabilitate, mod de conservare);
– se recoltează 5-10 ml de sânge prin puncţie venoasă

38
– se scurge sângele recoltat într-o eprubetă
– se picura pe o lamă de sticlă, cu ajutorul unei pipete – două picături din plasma sau serul de
cercetat;
– deasupra fiecărei picături de ser se pune câte o picătură din hematiile test (cu aglutinogenul
cunoscut) respectiv hematii test A în prima picătură (stânga) şi hematii test B în a doua picătură
(dreapta) având grijă ca picătură de eritrocite să fie de 10 ori mai mică decât picătura serului sau
plasmei de cercetat;
– se amesteca fiecare picătură cu câte un colţ diferit al unei lame de sticlă;
– se citeşte rezultatul cu privire la grupa sanguină după 2-3 minute;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă curentă şi săpun.
Interpretarea rezultatelor
a) dacă aglutinarea s-a produs în ambele picături, sângele face parte din grupa sanguină
O (deci serul conţine ambele aglutanine alfa (α) şi beta(β)
b) dacă aglutinarea se produce în prima picătură (cu eritrocite din grupa A) sângele face
parte din grupa sanguină B (serul conţine aglutinine alfa α)
c) dacă aglutinarea se produce în a doua picătură, (cu eritrocite din grupa B) sângele face
parte din grupa sanguină A (serul conţine aglutinine beta β)
d) dacă aglutinarea nu s-a produs în nicio picătură, sângele face parte din grupa sanguină
AB (serul nu conţine aglutinine alfa α şi beta β).

39
 Îngrijirea bolnavului după tehnica
– se aşează comod în pat şi se acoperă;
– se supraveghează bolnavul: se observa faciesul, culoarea tegumentelor, se măsoară la
nevoie pulsul, respiraţia, T.A.
Notarea tehnicii în foaia de observaţie
– se notează în foaia de observaţie grupa sanguină a bolnavului, metoda de determinare a
grupei de sânge, data şi numele persoanei care a efectuat-o;
Reorganizarea locului de muncă
– se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale;
– restul de materiale se aşează la locul lor.
Observaţii
– pentru determinare se va asigura o temperatură în camera de 18-22 grade C;

40
 – picătura de ser trebuie să fie de 10 ori mai mare decât picătură de sânge (o cantitate
mai mare de eritrocite inhiba reacţia de aglutinare, iar o cantitate prea mică face ca reacţia sa nu
fie vizibilă cu ochiul liber);
– picăturile de hematii test se aşează întotdeauna în aceeaşi ordine: A în stânga lamei şi
B în dreapta lamei;
Cauzele erorilor în determinarea grupelor de sânge
– raportul incorect dintre hematii şi ser;
– schimbarea pipetelor între ele;
– schimbarea succesiunii picăturilor de ser test sau eritrocite test;
– coagularea picăturii de sânge;
– citirea rezultatului prea devreme (sub 2-3 min şi nu este timpul necesar pentru apariţia
aglutinării) sau prea târziu (peste 5-10 min când apare pseudoaglutinarea adică dispunerea în
fasicuri a eritrocitelor);
-seruri-hemotest sau eritrocite-test hemolizate (prin învechire sau infectare);
– seruri-test sau hematii-test conservate necorespunzător sau cu valabilitatea depăşită;
– temperaturi necorespunzătoare ale mediului ambiant, sub 10 grade C sau peste
temperatura normală a unei încăperi.

Determinarea factorului Rh (D)

Factorul Rh (D) este un aglutinogen (antigen) care se poate găsi pe eritrocite,

independent de aglutinogenele din sistemul OAB.
Rh este un alt grup de antigene din membrana eritrocitară.
Caracteristici
– este un aglutinogen puternic;
– posesorii de factor Rh se numesc Rh-pozitiv (Rh+) şi reprezintă aproximativ 85% din
populaţia Europei
– cei care nu poseda factorul Rh se numesc Rh-negativ (Rh-) şi reprezintă 15% din
populaţia Europei

41
 – nu are anticorpi naturali; anticorpii anti Rh apar după imunizare prin transfuzie de
sânge Rh pozitiv la un pacient cu Rh negativ sau la gravidele Rh negativ purtătoare de feţi Rh
pozitiv (tatăl Rh pozitiv).
Factorul Rh   Aglutinogen   Anticorp natural
Rh+                       Rh                            –
Rh-                          –                             –
Gravidelor Rh negativ purtătoare de feţi Rh pozitiv (tatăl Rh pozitiv), li se administrează
în primele 36-72 ore după naştere anticorpi anti D intravenos (aceștia distrug eritrocitele Rh
pozitive ajunse în circulaţia maternă).
Scop
– determinarea compatibilităţii față de factorul Rh;
Indicaţii
– transfuzia de sânge
– sarcina
Pregătirea materialelor
– tava medicală
– mănuşi  sterile
– lame de sticlă
– ace pentru puncţia capilară
– ser anti Rh (anti D)
– 2 eprubete cu eritrocite martor: eritrocite Rh+ şi eritrocite Rh-
– tampoane de vată, alcool medicinal
– tăviţa renală
Pregătirea bolnavului
– pregătirea psihică: i se explica necesitatea şi importanta tehnicii medicale
– pregătirea fizică: – se poziţionează bolnavul în poziţie şezândă pe scaun
– decubit dorsal în pat
Pregătirea asistentei medicale
– echipamentul de protecţie de spital;
– spălarea şi dezinfectarea mâinilor;
– îmbrăcarea manuşilor sterile.

42
 Efectuarea tehnicii
– se verifica serul-test anti Rh (anti D): culoare, transparenta, termen de expirare;
– pe o lamă de sticlă se pune o picătura de ser-test anti Rh cu un diametru de 5-6 mm;
– se dezinfectează pulpa degetului mijlociu sau inelar de la mâna stângă şi se efectuează
înţeparea perpendicular pe stratul tegumentar;
– se şterge prima picătură de sânge cu vată uscată (alcoolul modifica rezultatul);
– se ia cu un colţ al lamei o picătură de sânge care se pune peste picătura de ser-test anti Rh; se
omogenizează;
– se citește rezultatul în 2-3 minute;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă curentă şi săpun.
Interpretarea rezultatelor
a) Dacă sângele de cercetat este aglutinat rezultă că este Rh pozitiv.
b) Dacă nu se produce aglutinare este Rh negativ.

Îngrijirea bolnavului după tehnica

– se aşează comod în pat
– nu necesită îngrijiri speciale
Notarea tehnicii în foaia de observaţie

43
 – se notează în foaie Rh-ul bolnavului, data şi numele celui care a efectuat tehnica.
Reorganizarea locului de muncă
– se îndepărtează şi se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
– flaconul cu serul-test se depozitează în lada frigorifică din sala de tratamente
– se aşează restul materialelor folosite la locul lor
Cauzele erorilor în determinarea factorului Rh
– folosirea serului-test prost conservat sau cu valabilitate depăşită
– atmosfera prea caldă în cameră, care usucă picăturile de sânge (temperatura în camera
să fie de 18-22 grade C, iar umiditatea 40%)
– raport incorect intre sânge şi ser (picătura de sânge trebuie să fie de 10 ori mai mică
decât cea de ser antiRh)
– omogenizarea efectuată cu acelaşi colţ al lamei în toate cele trei picături.

44
 COMPATIBILITATEA TRANSFUZIONALĂ

Scop: - reducerea la minimum a riscurilor accidentelor imunologice - evitarea hemolizei

intravasculare acute;
Măsuri de prevenire
- determinarea grupei în sistemul OAB şi Rh la primitor;
- alegerea unui sânge de donator izogrup OAB şi Rh;
- executarea probei de compatibilitate directă între serul primitorului şi eritrocitele
donatorului;
Metode
- proba de compatibilitate majoră - directă (Jeanbreau);
- proba de compatibilitate biologică (Oelecker);

45
 PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ MAJORĂ – IN VITRO
(JEANBREAU)

Această probă :
- determină anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele donatorului
- pune în evidentă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenta de anticorpi imuni din
sistemul Rh

Pregătire:

• materiale: lame de sticlă curate, degresate, uscate; flaconul sau punga cu sângele de
cercetat; seringi, ace, pipete, mănuşi, termostat
• pacient pregătit psihic şi fizic ca la puncţia venoasă;

Execuţie :
- asistenta se spală pe mâini;
- recoltează sânge prin puncţie venoasă;

- introduce sângele la centrifugă;

- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă, peste care adaugă eritrocite de la
donator;
- respectă proporţia de 1/10 între eritrocite şi ser;
- citeşte rezultatul după 5 minute, la rece;
- adaugă o picătură de papaină şi introduce la termostat timp de 30 de minute;

Interpretare
- dacă în picătură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu
sângele donatorului;
- dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil şi poate fi transfuzat.

PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ OELECKER - IN VIVO

46
 Scop – verificarea felului în care primitorul reacţionează faţă de sângele ce i se introduce
intravenos, prin transfuzie.

Pregătire
• materiale: - instrumentele şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi
transfuzia);
- medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale;
• pacient: - psihic şi fizic, ca pentru puncţia venoasă.

Execuţie
- asistenta se spală pe mâini;
- îmbracă mănuşi sterile;
- instalează aparatul de transfuzie;
- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute;
- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute;

- dacă apar semne ale incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig, frison, cefalee, dureri
lombare, tahicardie), întrerupe transfuzia şi anunţă medicul;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml sânge în ritm
mai rapid, după care reglează ritmul la 10-15 picături/minut;
- supraveghează pacientul timp de 5 minute;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia în ritmul prescris.
- cu cheag – se schimbă aparatul;
- sângele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină ce se depun pe filtru – se schimbă
flaconul şi perfuzorul;
- ieşirea acului din venă;
- perforarea venei;
- coagularea sângelui venos refulat în ac – se schimbă acul;

Transfuzia sanguină

47
 Este o substitutivă administrată cu scopul de a corecta un deficit congenital sau câştigat
în unul sau mai mulţi constituenţi ai sângelui.
Se bazează pe utilizarea de derivate sanguine preparate pornind de la o donare de sânge
efectuată cu respectarea principiilor voluntariatului, benevolatului, anonimatului şi a lipsei de
beneficiu.
Orice indicaţie de administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic
şi documentată în Foaia de observație a pacientului. Responsabilitatea medicului se extinde atât
asupra administrării propriu-zise a produsului sanguin cât şi asupra monitorizării
posttransfuzionale a pacientului.

Tipuri de transfuzie
- Homologă – procedură prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la un
donator, este administrat unui pacient, altul decât donatorul;
- Autologă – procedura prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la o
persoană, special în acest scop este administrat aceleiaşi persoane.

Clasificarea produselor sanguine

Prin produs sanguin se înţelege orice substanţă terapeutică preparată din sânge. Produsele
sanguine se împart în două mari categorii:
a) Produse sanguine labile (P.S.L.): sânge total, concentrate celulare sanguine, plasmă
Caracteristici:
- au valabilitate redusă în timp şi condiţii stricte de conservare;
- administrarea lor la primitor necesită respectarea regulilor imunologice destinate a
asigura compatibilitatea între primitor şi unitatea sanguină de transfuzat.
b) Produse sanguine stabile: produse derivate din sânge (albumină, imunoglobulină,
concentrate de factor VIII, factor IX, etc.)
Caracteristici:
- valabilitate extinsă în timp;
- condiţii de conservare mai puţin severe;

48
 - administrarea lor nu necesită efectuarea prealabilă a testelor de compatibilitate.

Indicaţii şi precauţii în utilizarea produselor sanguine:

a) Sânge total
Este recoltat într-un container de plastic steril, apirogen, de unică folosinţă care conţine o
soluţie anticoagulantă. La adult, o unitate de sânge integral are un volum de 400/450/500 ml.
Indicaţii - materie primă pentru componente sanguine în caz de traumatismne, hemoragii
sau arsuri.
Precauţii de utilizare:
- compatibilitatea cu primitorul constituie baza selecţiei unei unităţi de sânge total pentru
a fi transfuzată (primitorul cu grupa sanguină A va primi A, B va primi B, AB va primi AB, O va
primi O, fiind necesară şi compatibilitatea de factor Rh.);
- filtru pentru microagregate, obligatoriu de utilizat în timpul transfuziei;
- timp de administrare: în minim 30 min. de la scoaterea din frigider, maxim 4 ore;
- verificarea aspectului pungii şi conţinutului înainte de a fi administrat;
- verificarea valabilităţii (cca.35 zile).

b) Concentrat eritrocitar resuspendat

Este obţinut din sânge total din care se extrage o parte din plasma unităţii. O unitate adult
de concentrat eritrocitar conţine 200-250 ml, toate eritrocitele din unitatea de sânge total iniţială,
majoritatea leucocitelor, şi o cantitate variabilă de trombocite.
Indicaţii:
- anemii;
- hemoragii;
- pierderi sanguine postchirurgicale.
Precauţii în utilizare:
- compatibilitatea cu primitorul (compabilitate OAB şi Rh);
- filtru pentru microagregate obligatoriu în timpul transfuziei;
- verificarea aspectului pungii şi a conţinutului înainte de a fi administrat;
- verificarea valabilităţii (cca. 42 zile).

49
 c) Concentrat trombocitar standard
Se obţine prin concentrarea majorităţii trombocitelor dintr-o unitate de sânge total într-un
volum redus de plasmă. O unitate adult conţine 50-60 ml.
Indicaţii:
- trombocitopenie severă.
Precauţii în utilizare:
- compatibilitatea OAB şi Rh cu primitorul este indicată dar nu obligatorie, decât în
administrările repetate de trombocite;
- filtru pentru microagregate;
- timp de administrare: max. 20 min./unitate;
- verificarea aspectului pungii şi a conţinutului înainte de a fi administrat;
- verificarea valabilităţii (cca. 5 zile).

d) Concentrat leucocitar
Se obţine din sânge integral din care s-au extras prin citafereză eritrocitele şi 80% din
plasmă.
Indicaţii:
-tratarea sepsisului care nu răspunde la tratamentul cu antibiotice şi în granulocitopenii,
când se poate administra o unitate (de obicei 150 ml), zilnic timp de 5 zile sau până la tratarea
sepsisului.
Precauţii în utilizare:
- compatibilitate Rh;
- administrare de antipiretic întrucât transfuzia de concentrat leucocitar determină febră
şi frisoane;
- agitarea uşoară a flaconului/pungii înainte, pentru omogenizare şi pentru prevenirea
conglomerării celulelor.

e) Plasmă proaspătă congelată

50
 Se obţine fie dintr-o unitate de sânge total, fie prin plasmafereză. Se congelează la o
temperatură (-25°C) şi într-un interval de timp care permit menţinerea adecvată a factorilor de
coagulare în stare funcţională. O unitate conţine 200-300 ml.
Indicaţii:
- tulburări de coagulare (hemofilie);
- şocul postoperator;
- afecţiuni hepatice;
- transfuzii masive.
Precauţii în utilizare:
- compatibilitate OAB şi Rh;
- filtru pentru microagregate;
- timp de administrare: max. 20 min/unitate;
- se utilizează imediat după dezgheţare (se dezgheaţă într-un mediu cu temperatură
controlată, la 37 °C, în 30 minute);
- verificarea aspectului pungii şi a conţinutului înainte de a fi administrat;
- verificarea valabilităţii (12 luni în caz de conservare la -25 °C).

f) Albumină (proteină plasmatică) în concentraţie de 5%, 25%

Indicaţii:
- tratarea hipoproteinemiei cu sau fără edeme;
- prevenirea hemoconcentraţiei;
- restabilirea volumului circulant în caz de traumatisme, arsuri, infecţii severe. Nu este
necesară nici un fel de compatibilitate.

Pregătirea Materialelor
- trusă de transfuzat sânge, prevăzută cu filtru pentru microagregate şi cu tub simplu sau
în „Y”;
- mănuşi sterile;
- halat curat;
- pungă sau flacon cu Ser fiziologic;

51
 - produsul sanguin: sânge total sau derivate de sânge eliberate de Punctul de transfuzii
sanguine (PTS) din spital pe baza bonului cerere;
- stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin;
- echipament pentru montarea branulei, cateterului dacă este necesar.

Efectuarea procedurii
- se explică procedura pacientului şi se obţine consimţământul scris; în cazul minorilor
semnează părinţii;
- se măsoară funcţiile vitale ale pacientului;
- se verifică corespondenţa datelor de pe pungă cu cele ale pacientului;
- se verifică aspectul produsului, termenul de valabilitate;
- se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau între sângele pacientului/primitorului
(se recoltează 2-3 ml. sânge venos) şi cel al donatorului (sângele din pungă);
- se încălzeşte sângele la temperatura corpului;
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşi sterile;
- se deschide trusa de transfuzat şi se adaptează la punga cu Ser fiziologic; dacă
transfuzorul are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se adaptează la punga cu Ser fiziologic iar
celălalt capăt la punga cu produsul sanguin;
- se suspendă punga/pungile în stativ;
- se umple camera de picurare la jumătate cu Sef fiziologic, în timp ce tubul racordat la
punga cu sânge este închis;
- se elimină aerul de pe antena transfuzorului lăsând să curgă câteva picături din soluţia
de Ser fiziologic;
- dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă punga cu ser
fiziologic cu cea cu sânge;
- se ataşează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branulă sau cateter şi
se ajustează ritmul de scurgere în funcţie de tipul produsului sanguin;
- dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie să se
schimbe pungile; în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser şi se deschide tubul
adaptat la punga cu sânge;

52
 - se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă într-un ritm rapid 20 ml sânge
după care se reglează ritmul de scurgere la 10-15 pic./min timp de 5 minute;
- se supraveghează pacientul în acest interval şi dacă nu apar semne de incompatibilitate
se repetă operaţia (se lasă alţi 20 ml sânge să curgă într-un ritm rapid, se reajustează ritmul la 10-
15 pic./min. timp de 5 min, în care se observă pacientul);
- dacă nici de data aceasta nu apar semne de incompatibilitate se continuă transfuzia în
ritmul stabilit;
- se aplică pe pungă o etichetă cu data şi ora la care a început transfuzia;
- dacă apar reacţii adverse / semne de incompatibilitate se opreşte transfuzia cu sânge, se
continuă perfuzia cu soluţia salină şi se anunţă imediat medicul;
- riscul de apariţie a reacţiilor adverse este crescut în primele 15 min.;
- nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluţii
perfuzabile;
- se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupţie
alergică);
- în caz de reacţie adversă se aplică procedura standard;
- după terminarea transfuziei se notează în fişa pacientului ora, starea generală a
pacientului, sub semnătura asistentei care a efectuat transfuzia;
- punga se trimite la unitatea de transfuzii sanguine împreună cu o mică cantitate de
sânge (5-6 ml.) şi se păstrează 48 ore;
- se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzie.

Protocol de investigare/ înregistrare a unei reacţii acute transfuzionale

- se opreşte transfuzia şi se păstrează abordul venos cu ser fiziologic în timp ce se face o

evaluare iniţială a reacţiei acute;
- se anunţă medicul;
- se raportează imediat toate reacţiile transfuzionale responsabilului cu hemovigilenţa şi
centrului de transfuzii de sânge furnizor;
- se înregistrează în foaia de observaţie a pacientului;
- tipul reacţiei (febrilă, alergică, şoc);

53
 - intervalul între începutul transfuziei şi apariţia reacţiei;
- tipul şi volumul psl transfuzat;
- codurile unice ale psl transfuzate;
- imediat după apariţia reacţiei se recoltează următoarele probe de sânge, se completează
formularul de cerere de analize şi se trimite pts/cts furnizor;
- o probă fără anticoagulant + o probă pe anticoagulant (edta) de la braţul opus; -
hemocultură dacă se suspectează şoc septic;
- unitatea psl + trusa de transfuzie;
- prima emisie de urină post reacţie + proba pretransfuzională a pacientului folosită la
determinarea grupei sanguine şi a compatibilităţii;
- se completează un formular de raportare a reacţiilor transfuzionale;
- după investigaţiile iniţiale se trimit la pts/cts;
- probe de sânge (1+1/edta) recoltate la 12 ore şi 24 ore de la apariţia reacţiei (de la
braţul opus);
- toate emisiile de urină (probe + volum) din următoarele 24 ore.

Autotransfuzia (transfuzia autologă)

Autotransfuzia este reinfuzia propriului sânge după ce a fost colectat şi filtrat. Este
efectuată înainte, în timpul şi după intervenţiile chirurgicale sau traumatisme.
Avantaje
- nu apar reacţii postransfuzionale datorită incompatibilităţilor sau greşelilor de stabilire a
grupelor de sânge;
- nu se transmit boli;
- pierderea de sânge este înlocuită imediat;
- sângele autotransfuzat conţine un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat care ajută la
oxigenarea ţesuturilor.

54
 Linii Directoare
- recoltarea de sânge pentru autotransfuzie se poate face preoperator şi este recomandată
pacienţilor cu intervenţii chirurgicale ortopedice, în timpul cărora se pierde mult sânge;
- colectarea de sânge se poate face cu 4 până la 6 săptămâni înainte de operaţie; - de
multe ori, în intervenţiile chirurgicale cu pierderi mari de sânge, se foloseşte un aparat conectat
intraoperator şi postoperator la tubul de dren al plăgii, care preia sângele pacientului, îl
procesează şi îl autotransfuzează;
- trebuie monitorizată şi notată cantitatea de sânge care se autotransfuzează;
- pacienţii care au donat preoperator sânge vor fi sfătuiţi să rămână în repaus la pat încă
10 minute după donare, să bea cât mai multe lichide în orele imediat următoare;
- pacienţii cu autotransfuzie vor fi monitorizaţi cu atenţie în timpul transfuziei şi după
aceea întrucât pot să apară reacţii vasovagale (hipotensiune, bradicardie şi hipovolemie în special
la pacienţii vârstnici).

55