Funcţiile şi proprietăţile sângelui.

Sângele constituie
circa 6-8% din
greutatea
corpului
(4-5l), constă din:
 plasmă (partea
lichidă) - 52-58%
 elemente figurate
(eritrocite,
leucocite,
trombocite) – 42-
48% .
SÂNGELE. GRUPELE SANGVINE. FACTORUL Rh.

FIZIOLOGIA SERIEI ERITROCITARE

În repaus din volumul total - 50% sunt depozitate în :
Ficat – 20-30%
Splină – 14%
Măduva oaselor, capilarele subcutanate
Din sângele circulant: 40% în muşchi, 5% în inimă, restul
in toate ţesuturile.
Cantitatea de sânge circulant creşte în efort fizic, emoţii, ↑
toC, altitudine, 2-a perioadă a sarcinii
 În funcţie de corelaţia dintre volumul elementelor
figurate ale sângelui şi cel al plasmei se disting diverse
forme patologice tipice ale volumului total al sângelui
(normovolemie):
1. ↑ vol. total al sângelui circulant: hipervolemii
(oligocitemică - ↑ plasma, –policitemică ↑elemente
figurate)
2. ↓ vol. total al sângelui circulant: hipovolemii
(policitemică - ↓ plasma, oligocitemică – ↓elemente
Hematocritul
 Raportu dintre volumul elementelor figurate ale sângelui şi volumul
plasmei este denumit hematocrit, care la bărbaţi este egal aproximativ cu
48%, iar la femei – 42% - normovolemie. În funcţie de corelaţia dintre
volumul elementelor figurate ale sângelui şi cel al plasmei se disting diverse
forme patologice tipice ale volumului total al sângelui.
 Creşterea sau scăderea volumului total al sângelui circlant sunt respectiv
desemnate ca hipervolemii şi hipovolemii.
 Creşterea sau micşorarea volumul sângelui circulant se poate produce:
 a) concomitent pe seama numărului de elemente figurate şi volumului
plasmei. În asemenea circumstanţe este vorba de heper- sau hipovolemie
simplă;
 b) numai pe seama elementelor figurate (hepervolemie policitemică, sau
hipovolemie oligocitemică);
 c) numai pe seama plasmei (hepevolemie oligocitemică sau hipovolemie
policitemică).
 Stările în care nu se constată modificarea volumului sângelui circulant, dar
se micşorează sau se măreşte numărul de elemente figurate sunt denumite
respectiv “normovolemie oligocitemic㔺i “normovolemie policitemică”.
 FUNCŢIILE SÂNGELUI:
1. Transport:
 Gaze - CO2 şi O2 (funcţia respiratorie);
 Substanţe nutritive (funcţia trofică);
 Energie termică (funcţia termoreglare);
 Reziduuri (funcţia excretorie)
 Hormoni (funcţia reglatoare);
 Vitamine
 Enzime
2. Menţinerea homeostazei celulelor organismului prin
menţinerea constantă a substanţelor dizolvate, pH-ul,
temperaturii
3 Protecţie – asigurată de celulele cu proprietatea de
fagocitoză şi celulele care pot produce anticorpi.
4. Hemostatică – capacitatea de a se coagula şi de a
închide lumenul vaselor lezate - oprirea hemoragiei.
 CONSTANTELE SÂNGELUI:
1. Hematocritul – raportul elementelor figurate la volumul total de
sânge:
 la femei - 41-43%.
 la bărbaţi - 44-48%,
 la noi născuţi hematocritul este cu 10% mai mare, la sugari cu
7% mai mic.
Depinde de: 1. procentul elementelor figurate
2. cantitatea de Hb
3. valoarea proteinemiei
2. Vîscozitatea: plasmei - 1,7-2,2, sângelui integral - 5,0
(faţă de viscozitatea apei - 1,0).
Vîscozitatea este condiţionată de prezenţa proteinelor şi
elementelor figurate. Vîscozitatea creşte în caz de diaree,
transpiraţii abundente, etc.
3. Greutatea specifică
 a sângelui: 1,057-1,067 la bărbaţi; 1,056-1,061la femei
 a plasmei este 1,025-1,035, iar a eritrocitelor este de 1,090.
Hematocritul
4. pH-ul: 7.34 sânge venos
7,4 sânge arterial.
pH-ul se menţine datorită sistemelor tampon:
 sistemul monocarbonat / acid carbonic
(NaHCO3 / H2CO3)
 sistemul monofosfat / difosfat (NaH2PO4/Na2HPO4)
 sistemul tampon al proteinelor
 sistemul tampon al hemoglobinei şi oxihemoglobinei
(HbH/HbK şi HbO2H/HbO2K)
 Dereglarea pH-ului:
< 7,3 se numeşte acidoză (pH=7 – comă, 6,8 – moartea)
> 7,4 se numeşte alcaloză (pH=7,8 – comă, 8 – moartea)
În menţinerea echilibrului acido-bazic participă sistemele excretor,
respirator, cardiovascular, digestiv şi pielea.
5. Presiunea osmotică
Posm a sîngelui = Posm a plasmei şi e dependentă exclusiv
de săruri, 80% din valoarea ei revine NaCl;
Posm se exprimă în miliosmoli, Posm a palsmei
este -290 mosm (7,6-8,0 Atm)
Soluţiile 0,9% NaCl, 5% glucoză – izotonice
eritrocitul cedă eritrocitul atrage
apa → zbârceşte apa → umflă
→hemoliză
6. Presiunea coloid-osmotică (oncotică) – 21-31 mm
Hg, (1/200 parte din valoarea Posm – 0,02-0,03 Atm); datorită
ei este menţinută faza lichidă a sângelui în patul
vascular
 este cauzată de proteinele plasmei (substanţe
macromoleculare coloidale) – 80%-albumine şi 20% de
globuline

7. Temperatura de congelare
Punctul de îngheţare a unei soluţii depinde de numărul de particule
dizolvate pe unitate de volum, astfel punctul crioscopic al plasmei
cu osmoilaritate normală este - 0,560C ±0,010C
 Plasma sângelui, componenţa
 Plasma sângelui constă din:
 apă 90-91%
 proteine 6,5-8%
 substanţe azotate 1. proteice - albumine, globuline,
fibrinogen;
2. neproteice - uree, acid uric,
creatinina, amoniac;
 substanţe neazotate 1g%:
1. glucide: glucoza 80 – 120 mg% (3,3 – 5,5 mmol/l, ac.
lactic, piruvic, citric;
2. lipide 500-700 mg/%: ac. graşi liberi, trigliceride,
fosfolipide, colesterol
 Funcţiile proteinelor:
 trofică
 de transport
 de tampon (menţin pH)
 determină presiunea oncotică (coloid-osmotică)
 hemostatică (fibrinogenul)
 protecţie (prin intermediul anticorpilor)
 asigură sedimentarea eritrocitelor
Grupele de proteine plasmatice:
 Albuminele 40-45 g/l,
 determină presiunea oncotică (80% din valoarea ei);
 au funcţie de transport (transportă Ca2+, Na+, acizi graşi,
biliari, pigmenţii biliari, medicamente);
 sunt ca rezervă proteică.
 Globulinele 17-35 g/l
 1 globulinele _ transportă: lipide, fosfolipide, hormonul tiroidian
- tiroxina, vit B12, fixează glucoza,)
 2 macroglobulina – inhibă plasmina şi proteinazele, fixează
hemoglobina
 2 ceruloplasmina – transportă Mg+2
  - transferina – transportă ferul
  - lipoproteinele – transportă lipidele (75% din totalul lipidelor)
 γ – globuline – anticorpi

 Fibrinogenul – 2-4 g/l are rol în hemostază

La omul adult în decurs de o zi se formează circa 17 g albumine şi 5 g
globuline. Perioada de semidezintegrare a albuminelor la om este de
10 – 15 zile, iar a globulinelor de circa 5 zile, aceasta înseamnă că în
acest răstimp se schimbă în sânge circa 50% din toate proteinele.
 NORMOVOLEMIA
Sângele constituie circa 6-8% din greutatea corpului
4,5 – 6 litri sânge / individ adult

♂ 7,5 – 8 % 75 ml/kg corp 3 l/m2

(B)
(din greutate)

♀ ~ 7% 65 ml/kg corp 2,5 l/m2

(F)
(din greutate)
15
 VOLEMIE

- VOLUM PLASMATIC
55%
• VOLUM SANGUIN

- VOLUM GLOBULAR
45%

16
 VOLEMIE

• plasmă (partea lichidă) -

52-58%
• elemente figurate
(eritrocite, leucocite,
trombocite) – 42-48%

Serul este plasma difibrinată.

 Distributia in repaus
85% 5% 40%
- sectorul de - capilare - muşchi
presiune joasă
20% 30%
15% - artere - piele
- sectorul de
presiune mare 75% 25%
- vene - viscere

5%
- a. coronare

18
VS circulant 54%
VS “stagnant” 46%

-ficat 500-1000 ml
-splină 300-500 ml
-plexuri subpapilare ~ 800 ml

- volum “de rezervă”

- mobilizat în suprasolicitări - efort,
hemoragii

19
- cord 500 ml = volum “stagnant-dinamic”

- redistribuţia VS

 digestie
 orto-/ clinostatism
 efort
 schimbări de temperatură

20
VARIAŢIILE VOLEMIEI

• HIPOVOLEMII
- fiziologice
- patologice

• HIPERVOLEMII
- fiziologice
- patologice

21
1. ↑ vol. total al sângelui circulant:
hipervolemii
• oligocitemică - ↑ plasma
• – policitemică↑elemente figurate

1. ↓ vol. total al sângelui circulant:

hipovolemii
• policitemică - ↓ plasma
• oligocitemică – ↓elemente figurate.
Variaţii fiziologice
hipovolemie hipervolemie
- vârstnici - nou-născut

- efort fizic - la altitudine

- hipokinezia - digestie intestinală
(clinostatism - sportivi
prelungit) - clinostatism
- ortostatism - gravide
- clima rece - clima caldă

23
 hipovolemie hipervolemie
Variaţii patologice
-pierderi lichide -acută
hidroelectrolitice (supraîncărcare)

-anemie severă -cronică

- retenţie
-hemoragie acută, hidrosalină (b.renale)
cronică - poliglobulie /
peste 30% = şoc policitemie
hipovolemic - insuficienţa
cardiacă cronică
24
 normocitemică • normal
Normovolemie
oligocitemică • anemii moderate,
posthemoragic tardiv
policitemică • la altitudine

normocitemică • posthemoragic imediat

hipovolemie
oligocitemică • anemii severe

policitemică • deshidratări
(hemoconcentraţie)
normocitemică • transfuzii excesive
hipervolemie
oligocitemică • sarcină

policitemică • n-n, policitemia vera

25
 Reglarea volemiei

• Reglarea volumului globular

- eritropoieza

• Reglarea volumului plasmatic

26
Reglarea volumului plasmatic

1. Mecanisme intrinseci
- schimbul cu L.I.
- mecanisme locale

2. Mecanisme extrinseci
- controlul intrărilor de apă
- controlul ieşirilor de apă
27
SCHIMBUL L.I.-PLASMĂ
- prin peretele capilar

• - osmoza
Presiunea osmotică

• - forţele Starling
Presiunea hidrostatică
P. coloid-osmotică ------- proteine
(reglare metabolică)

28
 MEDIUL INTRACELULAR
Lichid interstiţial

filtrare absorbţie

Presiunea hidrostatică,
Presiunea coloid-osmotică intersitială

Presiunea
sistem capilar
Flux coloid-
osmotică
sanguin sanguină
arterial Flux
sanguin
venos

29
arteriole venule
MECANISME LOCALE

• Vascoconstricţia

• Vasodilataţia

30
 Controlul intrărilor de apă şi Na+

• SETEA

• INGESTIA DE NA+

31
SETEA
• Hipovolemia

• Hiperosmolaritatea plasmei (+4 mOs/l)

-hipernatremie
-deshidratare –uscăciunea mucoasei
bucale STIMULATORI
ai centrilor setei
• Hipertermia

• Angiotensina II

ADH, aldosteron

32
• umectarea mucoasei bucale

• deglutiţia (etapa faringiană)

• dilatarea gastrică INHIBITORI

ai centrilor
setei
• FNA

• morfinomimeticele

33
INGESTIA DE Na+

Este stimulată de:

• hipovolemie

• hiponatremie

• angiotensină – aldosteron

! Apetitul pentru sare

34
Controlul ieşirilor de apă

• FNA
Organul implicat =
• ADH RINICHIUL

• Sistemul renină-angiotensină-aldosteron

35
 Fiziologia eritrocitelor.
 Eritrocitele (globulele roşii) – celule anucleare, forma de disc
biconcav, culoarea roşie-portocalie, mărimea 7-8μ.
 Hemoglobina constituie 90% din reziduul uscat al hematiilor.
 Funcţiile eritrocitelor:
1. De transport a O2 şi CO2 (hemoglobina),
2. Pe membrana lor se pot fixa şi transporta medicamente, hormoni,
toxine, colesterol etc.
3. Funcţia reglatoare – sistemul tampon al Hb menţine pH, participă
în metabolismul hidro-salin şi menţin compoziţia ionică a plasmei
4. Funcţia hemostatică – participă în coagularea sângelui
5. Funcţia anticoagulantă – fixează şi transportă heparina
 Membrana eritrocitului se caracterizează printr-o plasticitate
deosebită - deformarea reversibilă la trecerea prin capilare înguste
 Durata vieţii – 120 zile (30 zile – în circulaţie)
Anizocitoză – prezenţa în sânge a eritrocitelor de diferite dimensiuni.
Poikilocitoză – eritrocite patologice de diverse forme.
Numărul eritrocitelor:
 La bărbaţi - 5 mln/mm3 (5x1012/l)

 La femei - 4,5 mln/mm3 (4,5x1012/l)

Creşterea numărului de eritrocite într-o unitate de volum al sângelui se
numeşte – eritrocitoză:
1. Fiziologică – efort fizic, emoţii, altitudine cu ↓PO2, în stări de
deshidratare.
2. Patologică – primară, ce apare ca rezultat dereglării diferenţierii
şi proliferării hematiilor sau secundară – ca rezultat al sporirii
sintezei eritropoietinei la ↓PO2 în diferite patologii ale sistemelor
respirator, cardiovascular etc.
Scăderea numărului de eritrocite – eritropenie: fiziologică – hiperbarie,
ingestie exagerata de apă; patologică – hemoragii, hemoliză, anemie
 ERITROCITOZELE

PRIMARE S E C U N D A RE

Eritrocitoza Eritrocitoza Eritrocitoza

primară secundară secundară
(Eritremia) absolută relativă
apare ca rezultat apare ca rezultat al sporirii sintezei apare ca rezultat
al diferenţierii eritropoietinei – micşorarea presiunii al deshidratării:
dereglate şi parţiale a O2:, boli ale sistemului combustii, voma
proliferării respirator, boli cronice ale sistemu- diareea, poliuria
nelimitate mului cardiac, hepatoma, mioma sau al
uterului, fumatul, ischemia locală redistribuirii
a rinichilor etc. sângelui.

Clasificarea eritrocitozelor
Hemoliza (eritroliza) – distrugerea eritrocitelor
 Osmotică (în soluţie hipotonă celulele se umflă iar în
soluţie hipertonă celulele se zbârcesc)
 Chimică – unele substanţe chimice pot duce la
distrugerea membranei eritrocitare (ex: alcoolul provoacă
solvenţa lipidelor din membranele biologice)
 Biologică – la acţiunea unor bacterii sau toxine de origine
bacteriană
 Mecanică – la trecerea eritrocitelor prin spaţii înguste
 Termică - la temperaturi mari sau mici
 Imună – la transfuzie de sânge incompatibil după grupă
sau rezus- factor
 Eritrocitopoieza
Eritrocitopoieza – proces de maturizare şi formare a eritrocitelor
Etapele eritrocitopoiezei:
1. Diferenţierea – transformarea celulei medulare
nediferenţiate în celulă eritropoietică
2. Multiplicarea (proliferarea) – sporirea numărului de
celule eritropoietice prin mitoză
3. Maturaţia – totalitatea proceselor morfologice,
funcţionale şi biochimice prin care eritroblastul →
eritrocit matur
4. Eliberarea – eliberarea hematiilor din organul medular
în circulaţia sangvină
 Reglare eritrocitopoezei (feed-back – hipoxie)
1. Eritropoetinele (glicoproteine) se sintetizează în rinichi
(80-90%) în caz de hipoxie celulară a aparatului
juxtaglomerular, restul în ficat (cauza: anemie, efort
fizic, altitudine). Funcţia acestora este de a accelera
formarea eritroblaştilor şi maturizarea normoblaştilor
Eritropoetinele acţionează prin legarea de receptori
specifici, care induc o diversitate de reacţuii biochimice
care, se finalizează cu activarea reglatorului intracelular
- protein-kinaza C. Aceasta activează genele care produc
un ARN şi proteinele necesare iniţierii ciclului celular
sau a diferenţierei celulare
2. Fierul din eritrocitele distruse sau din hrană. Depuneri
de fier se află în ficat şi splină. Insuficienţa de fier
duce la anemia fiero-deficitară.
3. Vit B12, acidul folic intervin în sinteza acizilor nucleici
responsabili de proliferarea şi maturizarea
normoblaştilor, insuficienţa lor determină apariţia
anemiei B12 –deficitară (pernicioasă) şi folio-
deficitară
4. Cu2+ - sinteza hemoglobinei şi anume sinteza hemului.
Insuficienţa duce la anemie.
5. Hormonii somatotrop, tiroxina, androgenii, estrogenii
influenţează eritropoeza.
 Anemiile
Simptom, stare patologică sau boală ce se
caracterizează prin ↓ Nr de eritrocite si/sau
cant. Hb în 1mm3 sânge.
Clasificare (după patogeneză):
1. A. - prin dereglarea diferenţierii şi
proliferării celulare – Anemia aplastică
(hipoplazia măduvei osoase ← expunere la
raze gama, X, medic. citostatice)
2. A. – prin dereglarea procesului de
maturizare – Anemia megaloblasică
(tulburări ale sintezei Ac.Nucleici ← Dificitul
Vit B12, Ac. Folic, Fierului)
3. A. - prin dereglari ale hemolizei celulare –
Anemia hemolitică (← Hb S ce precipită în
lipsa O2 → afectează membrana →
hemoliză patologică - anemia falciformă)

4. A. – prin pierderi de eritrocite – Anemia

posthemoragică (hemoragie rapidă: pasma
se reface în 1-2 zile, eritrocitele – 4-3
sătămîni)
Fiziologia hemoglobinei.
Hemoglobina (Hb) constă din 4 molecule de
hem fiecare se combină cu un lanţ
polipeptidic – globina, astfel formând 4
lanţuri de Hb. Aceste lanţuri se leagă
între ele formând molecula de Hb Fiecare
hem conţine Fe2+ care fixează O2. (1
moleculă Hb poate fixa 4 molecule de O2
sau 8 atomi de oxigen).
Tipurile de Hb
 Hb P - primară (embrională) – în viaţa
intrauterină, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi
2 ε (epsilon)
 Hb F - fetala şi se caracterizează prin
afinitatea mărită faţă de O2, conţine 2 lanţuri
polipeptidice α şi 2 γ
 Hb A -adultă, conţine 2 lanţuri α şi 2 lanţuri β.
 Hb M mioglobina – se află în muşchi are o
masă moleculară mică, fixează şi depozitează
O2 în muşchi.
Conţinutul Hb: 16 g/% la bărbaţi
14 g/% la femei
Pentru determinarea cantităţii de hemoglobină de foloseşte metoda Sahli
Compuşii hemoglobinei sunt:
 Hb + O - oxihemoglobina HbO
2 2
 Hb + CO - carbhemoglobina HbCO
2 2
 Hb + CO - carboxihemoglobina HbCO
 Methemoglobina – Hb în combinaţie cu metalele grele, oxidanţi
puternici care Fe2+ → Fe 3+ → compus stabil cu O2 → hipoxie.

Indicele de culoare (cromatic) – IC =1 normocrom

IC < 1 hipocrom, IC > 1 hipercrom
Hb calcl. Nr hematiilor calcul
IC = Hb (N=100%) / Nr hem (N=5.000.000./mm3)
 Analiza spectrală a sângelui
 Se aplică pentru determinarea calitativă a compuşilor hemoglobinei
pe baza benzilor de absorbţie pe spectrul de lumină
 Metabolismul Fierului
Conţinutul de fier în organism este 4-4,5 g, din care:
69% - Fe2+ în Hb;
28% - depozitat în măduva oaselor, ficat, splină şi muşchi;
3% - din mioglobină şi enzime
Necesarul zilnic – 10 mg / bărbaţi, 20 mg / femei
În stomac fierul din alimente → Fe2+ → în duoden se absoarbe →
enterocit: Fe2+ + apoferitina → feritina care predă Fe2+ →
β-lipoproteinei plasmatice transferina → transportă Fe2+ spre
măduva oaselor, ficat splină şi muşchi → celulelor reticulare
macrofage: Fe2+ + apoferitină → feritina → predă Fe2+
eritroblaştilor pentru sinteza Hb.
Excreţia zilnică de fier = 1mg (masele fecale), la femei în timpul
ciclului menstrual = 2mg
 În stomac În duoden şi jejun Deplasarea feritinei
Fe+++ Fe++ spre polul vascular al
este eliberat din este absorbit în enrerocit enterocitului
alimente şi stimulând sinteza
transformat în Fe++ apoferitinei + Fe++ se
transfomâ în feritină

Transferina transportă 15% de Fe++ În sânge

în depozite ( ficat, splină, muşchi, etc. )
Predarea Fe++
din feritină
Transferina transportă 85% de Fe++ -lipoproteinei
la măduva osoasă cu cedarea acestuia plasmatice
celulelor reticulare (macrofagelor), unde transferinei
Fe++ + apoferitina celulelor reticulare se transformă din (tracportătoare de Fe+
nou în feritină , care cedează Fe++ eritroblaştilor pentru
+
)
sinteza hemoglobinei

Circuitul ferului exgen în organism

 1. Caracteristici morfo-funcţionale

1. Numărul de eritrocite
= 4–5,5 mil/mm3
- bărbaţi = 4,9  0,7 mil/mm3;
- femei = 4,3  0,6 mil/mm3.
2. Forma eritrocitului
 disc biconcav, cu marginile rotunjite
 asigură suprafaţa mare la volum 
3. Dimensiunile eritrocitelor
 DEM = 6,8 – 7,7m;
 GEM = 1,7 – 2,5 (2) m;
(în centru - cu 1 m < decât periferic)
4. Culoarea eritrocitelor
 dată de Hb eritrocitară
 eritrocitul normal colorat = normocrom.
VARIAŢII
De număr  numărului de eritrocite = anemie
 numărului de eritrocite = poliglobulie

De formă ovale = ovalocite

cu forme negeometrice, bizare = poikilocite
eritrocite sferice = sferocite
în seceră = drepanocite
cu excrescenţe = acantocite
De   = microcite
dimensiuni   9m (10-12) = macrocite (megalocite)
  şi grosime  = platicite
De culoare palide, slab colorate = hipocrome
intens colorate = hipercrome
E normo-, hipo-, hipercrome = anizocromie
SFEROCITOZA EREDITARĂ
 3. Proprietatile eritrocitelor

1. Plasticitate = proprietatea E mature de a îşi modifica forma la trecerea

prin capilare cu diametru < diametrul eritrocitar.

2. Plachetarea = prop. E de a se deplasa în fişicuri la nivelul capilarelor.

3. Rezistenţa globulară = rezistenţa E la solicitări mecanice, chimice, biol.

- Uzual: RG în soluţii cu hipotonicitate progresiv crescândă.
 Normal:
RG min. (hemoliză incipientă) = 0,40-0,44 g% NaCl,
RG max. (hemoliză totală) = 0,32- 0,28 g% NaCl.
Plasticitatea E

DHAG e-
m#328
Plachetarea E
Fragile
globulara
Rezistenta

Normale

http://hsc.virginia.edu/
medicine/clinical/pathology/
educ/innes/text/rcd/
 3. Proprietatile eritrocitelor
4. Sedimentarea = proprietatea E lăsate în repaus de a sedimenta în virtutea gravitaţiei
(recoltare pe anticoagulant)
- Normal:
VSH = 1-10 mm/h la femei;
2-13 mm/h la bărbaţi
0,5 - 1 mm/h la nou-născut.

5. Scintilaţia = proprietatea E de a reflecta razele de lumină

 4. Structura eritrocitelor

Membrana eritrocitară - particularităţi:

- cu Ag de suprafaţă şi receptori membranari
- strat mijlociu lipidic foarte mobil  asigură plasticitatea
 strat intern - asigură rezistenţa, forma E

Compoziţie:
 60% apă
 33-35% Hb
 5-7% alte substanţe:
 2% enzime (cu rol în ciclul glicolitic, şuntul
pentozo-fosfaţilor, enzime de apărare împotriva acţiunilor oxidative)
 pompe ionice (pompa Na+-K+, pompa de Ca+)
 schimbător Cl-/HCO3-
 Fiziologia hemoglobinei
= element esenţial pentru realizarea funcţiei respiratorii a E
= 95% din proteinele solubile ale eritrocitului
- Sinteză: în cel. tinere nucleate ale seriei roşii din MRH: eritroblast bazofil,
policromatofil şi oxifil -  în reticulocit.
A. Structura Hb
= cromoproteină porfirinică care conţine fier – din:
4 molecule de hem (cu 1 atom de Fe2+ - leagă O2, CO2)
4 catene polipeptidice (globine).
Hemul = partea fiziologic activă
= fero-protoporfirină IX: atomul de Fe  în centrul inelului
Porfirinic; - fierul heminic = Fe 2+

Globina
= tetramer din 4 lanţuri pp., două câte două identice.
- fiecare lanţ pp are ataşată o grupare hem la ext. moleculei
 Hemoglobinele fiziologice

Hb embrionare
- sintetizate din săptămâna a 3-a de viaţă embrionară
- există 3 Hb embrionare (Hb Gower 1, 2 şi Hb Portland)
Hb fetală (HbF)
- înlocuieşte Hb embrionare  din luna a 3-a de gestaţie
= principala Hb din cursul dezvoltării fetale (22)
- la naştere = 70-80% din totalul Hb, apoi sinteza  rapid
Hb de tip adult
- sinteza începe din perioada fetală, după naştere înlocuiesc rapid HbF
- la adultul normal există: 97-98% HbA1 (22)
2-3% HbA2 (22)
sub 1% HbF (22)
 Hemoglobine patologice

- peste 150 variante de Hb patologice, rezultate prin:

 substituirea unuia/mai multor AA din lanţurile globinice
 lipsa unuia sau mai multor AA.

Anomaliile structurale ale moleculei de Hb  modificarea proprietăţilor

fizico-chimice şi funcţionale ale Hb.
Ex. înlocuirea restului glutamil cu un rest valil în poziţia 6 a lanţului  din
molecula de HbA1  hemoglobina S. Clinic: eritrocite în formă de
seceră şi predispoziţie la hemoliză (anemie falciformă sau
drepanocitoză).
Grupele sangvine

Antigenele de pe suprafaţa
eritrocitelor – aglutinogene A, B
Anticorpii din plasmă – aglutinine:
Anti-A denumită α
Anti – B denumită β
Aglutininele sunt imunoglobuline IgM,
IgG – se formează imediat după
naştere.
I gr. - aglutinogene O, Anti-A, Anti-B
IIgr. - aglutinogen A, Anti-B
IIIgr. – aglutinogene B, Anti-A
IVgr. - aglutinogene A, B; aglutinine
lipsesc
Grupele sangvine
 Sistemul Rh
Antigenele Rh – antigen tip D (6 tipuri)
Persoanele ce posedă acest antigen – Rh+ (85%);
ce nu posedă – Rh- (15%)
Anticorpii anti-Rh se formează după transfuzie de sânge Rh+
la Rh-, iar Anti-A,B se formează spontan după naştere
Anti-Rh trec bariera placentară, iar Anti-A,B nu; astfel apare
rezus-conflict (mama Rh- şi fătul Rh+ , la a 2-asarcină).
La făt apare – eritroblastoza fetală - aglutinarea eritrocitelor
fătului. Ţesutul hematopoietic al fătului compensator aruncă
în sângele circulant eritroblaste ce nu dispun de o capacitate
normală de a transporta O2
Produşii lizei hemoglobinei (bilirubina)– distrugeri neuronale
Rezus-conflict
 Viteza de sedimentare a hematiilor.
Densitatea eritrocitelor
(1.090) este mai mare
ca densitatea plasmei
(1.027) de aceia într-un
capilar sau o eprubetă
cu sânge, la care se
adaugă un
anticoagulant,
eritrocitele încet se
sedimentează - VSH
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
 VSH la bărbaţi 3-6 mm/oră (limitele 1-10)
 VSH la femei 8-10 mm/oră (limitele 2-14)
 VSH la femeile gravide până la 40 mm/oră
Procesul de sedimentare a hematiilor decurge în trei
faze:
 Faza iniţială – în care viteza creşte treptat pe măsură
ce hematiile se adună în agregate mari.
 Faza de decantare – viteza de sedimentare este
maximală şi este practic constantă.
 Faza de coborâre lentă – în decursul acestei faze
viteza de sedimentare treptat scade ajungând la zero.
 VSH este determinată:
1. Factorii plasmatici – raportul albumine/globiline.
 Globulinele şi fibrinogenul neutralizând electro-
negativitatea hematiilor, favorizând agregarea → ↑VSH
Astfel se explică creşterea VSH în infecţii, în maladiile
hepatice, nefroze când sunt crescute globulinele şi în
sarcină când este crescut fibrinogenul.
 Albuminele măresc sarcina electrică negativă a
hematiilor mărind şi forţele de respingere între ele →
↓VSH.
2. Factorii eritrocitari. VSH este influenţată de numărul,
morfologic de hematii şi conţinutul de hemoglobină în
eritrocit.
 VSH-ul este invers proporţional cu hematocritul:
scăderea numărului de hematii → ↑VSH; creşterea
numărului de eritrocite → ↓VSH
 Agregarea hematiilor este inhibată în poikilocitoză →
↓VSH.