Școala Postliceală Sanitară Sf.

Ierarh Nectarie
Disciplina: Biochimie
An scolar:2019-2020 semestrul I
Profesor: Dr. Nicoleta Adriana Geamănă

DETERMINAREA UNOR CONSTANTE BIOLOGICE

ELEV|:AXINIEI ANA-MARIA

ANUL 2019 : AMG IB

 Determinarea principalelor constante biologice

-HEMATOCRIT

-GLICEMIE

-UREMIE

-COLESTEROLEMIE

Generalităţi:

Sângele omului este compus din două elemente esenţiale:

partea lichidă alcătuită din apă, din substanţe organice şi minerale solubile şi

partea solidă alcătuită din elemente celulare (globule roşii, globule albe şi trombocite).

În situaţia în care sângele recoltat din vena pacientului este introdus într-o eprubetă se
coagulează după câteva minute. Apoi acesta se separă într-un strat lichid, superior, care se
numeşte ser şi într-un strat inferior, solid care este cheagul. Dacă în eprubeta în care s-a recoltat
sângele se adaugă o substanţă anticoagulantă (prin care se împiedică coagularea sângelui) atunci
sângele nu se mai coagulează, dar se separă tot în două straturi: stratul superior, lichid constituit din
plasmă şi stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.
 Din aceste două componente ser şi plasmă sanguină se vor efectua principalele analize
medicale biochimice şi serologice.
Din elementele celulare sanguine se realizează analizele hematologice. Analizele
hematologice cercetează numărul, forma, caracteristicile şi compoziţia elementelor celulare ale
săngelui.
http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/sangele-omului

1.Hematocritul

Reprezintă masa de hematii (globule roşii) dintr-un anumit volum de sânge. Procedeul constă în
recoltarea sângelui dintr-o venă, apoi acesta se combină cu o substanţă antiocoagulantă şi se
repartizează într-un tub de sticlă foarte îngust, care se centrifughează puternic la o centrifugă. În
urma acestei operaţii se observă separarea sângelui în stratul superior (plasma) şi stratul inferior,
format din globule roşii, care constituie hematocritul.

Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule roşii (în procente) faţă de
volumul total al sângelul din tubul de sticlă.

Valori normale ale hematocritului:

 la bărbaţi = 40-48%

 la femei = 36-42%

 la copii 2-15 ani = 36-39%.

 Creşterea hematocritului se întâlneşte rar, când se pierde multă apă din corp prin transpiraţie,
prin febră, prin vărsături (deshidratare) precum şi în boala care se caracterizează prin creşterea
exagerată a numărului de globule roşii (poliglobulie).

Scăderea hematocritului se observă în anemii, în pierderea de sânge sau când se consumă multe
lichide înainte de recoltarea sângelui. Hematocritul, alături de numărătoarea globulelor roşii şi de
dozarea hemoglobinei, ajută la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.
http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-hematologice-
hematocrit-formula-leucocitara-timp-de-coagulare-an_1275_

Deshidratarea influențează valoarea hematocritului

Atât hemoglobină, cât și hematocritul sunt bazate pe cantitatea întreagă de sânge și, prin
urmare, sunt dependente de volumul de plasmă din sânge. Dacă un pacient este
deshidratat sever, hemoglobina și hematocritul vor apărea la analize cu valori mai mari
decât dacă pacientul ar fi fost cu un volum normal de apă în organism. Dacă pacientul are
un exces de fluide în organism, atunci valorile hemoglobinei și ale hematocritului vor fi
mai mici decât nivelul lor adevărat.

În ce se exprimă hematocritul și cum se măsoară?

Hematocritul reprezintă proporția, prin volum, a sângelui care este alcătuit din globule
roșii (eritrocite). Hematocritul (hct) este exprimat sub formă de procente. De exemplu, o
valoare a hematocritului egală cu 25% înseamnă că există 25 de mililitri de eritrocite într-
un volum de 100 de mililitri de sânge.

Hematocritul este, în general, măsurat dintr-o mostră de sânge, printr-o mașinărie

automată care face mai multe măsurători ale sângelui, în același timp. Această mașinărie
nu măsoară în mod direct hematocritul, ci în schimb îi calculează valoarea pe baza
determinării cantității de hemoglobină și a volumului mediu de eritrocite din sânge.
De asemenea, hematocritul poate fi determinat si printr-o metoda manuala, prin folosirea
unei centrifuge. Cand un tub cu mostra de sange este centrifugat, eritrocitele se vor
aglomera in partea de jos a tubului. Proportia de globule rosii raportata la volumul total
de sange poate fi apoi masurata vizual.

Ce inseamna un hematocrit normal

Valorile normale pentru hematocrit depind de varsta si, dupa adolescenta, de sexul
pacientului. Valorile normale sunt urmatoarele:

- nou-nascuti: 55%-68%

- bebelusii de 1 saptamana: 47%-65%

- bebelusii de 1 luna: 37%-49%

- bebelusii de 3 luni: 30%-36%

- copiii de 1 an: 29%-41%

- copiii de 10 ani: 36%-40%

- barbatii adulti: 42%-54%

- femeile adulte: 38%-46%

- femeile adulte insarcinate: aproximativ 30%-34% (limitele inferioare) si 46% valoarea

superioara.

Aceste valori pot sa varieze cu cateva procente, in functie de diferitele laboratoare la care
iti faci analizele de sange
Ce inseamna valorile mici ale hematocritului?

O persoana care are o valoare mica a hematocritului este considerata anemica. Exista
multe motive pentru care apare anemia (adica un volum insuficient de globule rosii
sanatoase in sange). Unele dintre cele mai intalnite cauze ale anemiei sunt:

- pierderea sangelui (un traumatism sau accident, o interventie chirurgicala, sangerare,

cancer la colon),

- o deficienta nutritionala (fier, vitamina B12, acid folic),

- probleme ale maduvei osoase (inlocuirea maduvei osoase de pe urma cancerului,

medicamentele folosite in chimioterapie care afecteaza starea pacientului)

- si hemoglobina anormala (anemia cu celule in secera sau siclemia).

Uneori, hematocritul scazut poate sa indice si un numar mare de globule albe in sange,
din cauza unei boli pe termen lung, din cauza unei infectii sau din cauza unei afectiuni
precum leucemia sau limfomul. Valori mici ale hematocritului pot indica si deficientele
de vitamine si de minerale in corp, cat si o pierdere de sange recenta sau pe termen lung.

http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-hematologice-
hematocrit-formula-leucocitara-timp-de-coagulare-an_1275
2. Glicemia

Glucoza este cea mai importantă zaharidă care se găseşte în mod normal în organele şi
sângele omului şi constituie combustibilul cel mai preţios pentru obţinerea energiei
necesare activităţii omului. Din arderea unui gram de glucoză, de către organism, rezultă
4 calorii. Glucoza în organism provine din alimentele consumate de către om. Cele mai
bogate alimente în glucoză sunt dulciurile (zahărul, produsele zaharoase, mierea), precum
şi alimentele care conţin amidon (făina de cereale şi produsele cerealifere, cartofii etc.)
care în organism se transformă prin acţiunea enzimelor hidrolitice în glucoză. Dar
organismul poate fabrica zahăr din orice nutriment, chiar din proteine şi grăsimi prin
procesul de gluconeogeneză. Pentru aprecierea cantităţii de zahăr din organism, în
laborator se analizează zahărul din sângele total ori din ser sau plasmă.
Valori normale ale glucozei din sânge: 65-110 mg la 100 ml sânge.
(https://amgtratate.blogspot.com/2017/10/biochimie-curs-12-
determinarea.html)

La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decât la
tineri,deoarece la ele şi consumul de glucoză în organism este mai redus. Scăderea sau
creşterea glicemiei în afara acestor valori produce perturbări grave organismului. Astfel,
scăderea glicemiei prea mult sub valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca
simptome slăbiciune, tremurături, transpiraţii şi chiar pierderea conştienţei (coma
hipoglicemică). Acest lucru se întâmplă când organismul este subalimentat cu alimente ce
conţin glucoză (glucide) sau în caz de înfometare (inaniţie). Eforturile fizice mari, mai ales
pe munte, care consumă rezervele de glucide din ficat (în special la bolnavii de ficat) pot
predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se întâlneşte mai rar în bolile unor glande
endocrine care secretă hormoni insuficienţi (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum şi la
bolnavii de diabet care se tratează cu doze prea mari de insulină sau alte medicamente
antidiabetice.
 Creşterea glicemiei (hiperglicemie) se întâlneşte şi la persoanele sănătoase dacă analiza
sângelui se face după un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut
un traumatism fizic sau psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea
o glicemie crescută, fără a fi bolnavi de diabet. În aceste situaţii glicemia revine la normal
după ce a dispărut şi cauza care i-a provocat creşterea.

O glicemie mărită se întâlneşte în bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla

concentraţia glucozei în sânge. Astfel, secreţia în exces a hormonilor unor glande (hiopofiza,
tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie.

Dar cea mai mare creştere a glicemiei se întâlneşte în diabetul zaharat sau diabetul
pancreatic. Pancreasul este o glandă mixtă, cu secreţie endocrină de insulină şi exocrină
de enzime digestive ce se elimină în duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a
ajuta la consumul şi la arderea glucozei din sânge şi celule. În unele boli ale pancreasului
acesta secretă mai puţină insulină sau nu mai secretă deloc şi din această cauză glucoza,
în loc să se consume, să se ardă, se acumulează în sânge, crescând glicemia. Astfel,
glicemia poate ajunge la 200-300 mg% şi chiar mai mult, ceea ce duce la coma diabetică
(coma hiperglicemică) mai ales la acele persoane care nu ştiu că au diabet. ( Prudhomme
C, D’ Ivernois J-F (2009) 1000 boli pe intelesul tuturor)-vol I si vol II, editura Orizonturi
,Bucuresti)

De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac următoarele analize în sânge sau
în urină:

Analiza zahărului din sânge (glicemia) nu este obligatorie pentru persoanele tinere
considerate sănătoase. Dar după 30-40 ani vârsta când apare de obicei diabetul, este bine
ca, cel puţin odata pe an să se dozeze glicemia.

Utilizarea glucozei la nivelul celular depinde de insulină .Diminuarea sau absența

secreției insulinice provoacă boală diabet zaharat, caracterizată prin scăderea depozitelor
celulare de glicogen și lipide, hiperglicemie și glucozurie (eliminarea glucozei prin
urină).
Hipersecreția den insulina provoacă o exagerare a depozitarii glucidelor în rezerve, o
intensificare a glicoziei, însoțită de scăderea marcată a concentrației glucozei
sangvine(hipoglicemie). Deoarece țesutul nervos utilizează preferențial glucoză drept
combustibil, iar neuroniii nu au rezerve mari de glicogen, hipoglicemia afectează , în
special funcțiile sistemului nervos, provocând severe tulburări vegetative și de reglare a
funcțiilor (transpirații, hipotensiune arterială), precum și de conștiența(leșin , coma
hipoglicemică).

Tratament si educatie
Tratamentul consta in :masuri dietetice (regim alimentar), exercitiu fizic si administrarea
de insulina. Educarea diabeticului este esentiala pentru prevenirea complicatiilor acute si
cronice . ( Prudhomme C, D’ Ivernois J-F (2009) 1000 boli pe intelesul tuturor)-vol I si
vol II, editura Orizonturi ,Bucuresti)

Factori care influențează indicele glicemic (digestia carbohidraților) și metabolismul

- carbohidrații complecși nepreparați termic au un IG mai mic, cu excepția pastelor
- alimentele integrale au un IG mai mic decât cele prelucrate
- alimentele solide au un IG mai mic decât lichidele
- carbohidrații reci au IG mai mic decât cei calzi
- alimentele bogate în fibre au IG mai mic
- grăsimile saturate cresc IG în mâncăruri

Este bine de știut:

 - după ce consumați alimente care au IG ridicat se eliberează (datorită variației nivelului
de glucoză din sânge) anumiți hormoni ai stresului, cum ar fi cortizolul și adrenalina;
- după ce consumați alimente cu IG ridicat apare mult mai repede senzația de foame,
deoarece variația rapidă a nivelului de glucoză stimulează nevoia refacerii echilibrului de
glucoză din sânge;
- dacă consumați alimente care au un IG redus veți avea pentru o perioadă îndelungată
senzația de sațietate, deoarece acestea rămân mai mult timp în intestinul subțire iar
creierul primește informația că a mai rămas mâncare de digerat în intestin;
- dacă urmați diete care presupun consumarea alimentelor cu IG redus veți reuși să vă
reduceți grăsimea abdominală

3.Uremia

Nivelul de uree din sânge.

Uremia este cuprinsă în mod normal între 0,25 şi 0,45 g, adică între 3,3 şi 6,6 milimoli, pe litru
de sânge: aceste cifre pot fi uşor mai mari la subiecţii care au un regim alimentar foarte bogat în
carne sau care nu consumă lichide în cantităţi suficiente. Uremia este anormal de ridicată in caz de
insuficienţă renală, anormal de scăzută în insuficienţa hepatică gravă.

4.Colesterolemia

Colesterolul face parte din lipidele mai complexe. Pe lângă rolul său fiziologic foarte important
în buna funcţionare a celulelor organismului, el poate contribui atunci când este în exces la
screlozarea arterelor. Colesterolul sau colesterina din organe şi sânge provine din alimentele bogate
în colesterol ca: ouă, unt, lapte, icre, creier, etc. Interesant este că ficatul are proprietatea de a-l
sintetiza din unele alimente care nu conţin colesterol cum sunt grăsimile, proteinele şi glucidele.
 În general, scăderea colesterolului nu are importanţă mare pentru organism. Acest lucru se
întâmplă în cazul subnutriţiei şi după eforturi fizice intense care consumă o parte din colesterol. În
bolile ficatului, organ care sitetizează colesterolul, scăderea acestuia este un indiciu de reducere a
funcţiei ficatului (insuficienţa hepatică, ciroza hepatică).

Creşterea colesterolului seric se datorează unui consum exagerat de alimente care conţin
colesterol, unei supraalimentaţii, vieţii sedentare, etc. Cea mai frecventă cauză a creşterii
colesterolului (hipercolesterolemia) însă este sinteza foarte crescută a acestuia de către organism.

Colesterolul mai poate creşte şi în insuficienţa glandei tiroide, glanda a cărei hormon are rolul
de a “arde” substanţele grase. Dacă colesterolul crescut apare la o vârstă mai tânără şi rămâne
permanent crescut, riscul de a produce modificări cardiovasculare este mare. De aceea prevenirea
creşterii colesterolului sanguin trebuie făcută la o vârsta tânără nu după ce s-au produs modificări
mai mult sau mai puţin irevesibile în artere. Excesul de colesterol din sânge se depune pe pereţii
arterelor contribuind la formarea aterosclerozei. La unele persoane colesterolul se depune şi sub
piele, mai ales la faţă sub formă de pete gălbui (xantom).
http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-hematologice-
hematocrit-formula-leucocitara-timp-de-coagulare-an_1275

Multe persoane confundă starea de obezitate cu un colesterol mare neştiind că acesta nu se

găseşte în grăsimea corpului, ci în sânge şi în unele organe.

Valorile normale ale colesterolului depind şi de vârsta omului, astfel, colesterolul creşte cu
vârsta până 50-60 ani. După vârsta de 60 ani, valorile colesterolului nu mai cresc mult, rămânând
staţionar.

Un colesterol de 2,50-3,00g/l este un semnal de alarmă, în timp ce un colesterol de peste 3g/l

pune urgent problema unor măsuri de tratament. Desigur că există şi persoane cu
hipersolesterolemie, care nu fac ateroscleroză şi nici accidente vasculare (cardiace sau cerebrale),
după cum există persoane cu valori normale ale colesterolului care prezintă semne de ateroscleroză.
 Colesterolul (pe lângă acțiunile nocive, de aterogeneză , care revin fracțiunii LDL-
colesterol dacă este crescută):
-intră în compoziția membranei celulare;
- formează nucleul hormonilor corticosteroizi;
- reprezintă materia primă în sintează hormonilor sexuali;
-alcătuiește nuclweul pe care se sintetizează ergosterolul, precursor din piele care sub
acțiunea razelor ultraviolete se transformă în vitamina D;
-intră în compoziția acizilor biliari;

(.Alexandru M., Marcean C. si Mihailescu V.M. (2014) Anatomie si fiziologie umana

descriptiva si aplicata-Manual pentru scolile postliceale sanitare ( pag. 273), Editura
medical, Bucuresti)
 Bibliografie:

1.Alexandru M., Marcean C. si Mihailescu V.M. (2014) Anatomie si fiziologie umana

descriptiva si aplicata-Manual pentru scolile postliceale sanitare ( pag. 273), Editura
medical, Bucuresti

1. Niculescu C.T., Voiculescu B., Nita C., Carmaciu R , Salavastru C si Ciornei C.

(2014) Anatomia si fiziologia omului-compediu (pg401-415), Editura Corint, Bucuresti.

2. Prudhomme C, D’ Ivernois J-F (2009) 1000 boli pe intelesul tuturor)-vol I si vol II,
editura Orizonturi ,Bucuresti.

Surse internet

3. http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-
hematologice-hematocrit-formula-leucocitara-timp-de-coagulare-an_1275

4. https://amgtratate.blogspot.com/2017/10/biochimie-curs-12-
determinarea.html
5. https://doc.ro/sanatate/analize-de-sange-totul-despre-hematocrit

6. https://www.google.com/search?q=GLICEMIA&rlz=1C1GCEU_enRO823RO823&s
ource=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjEw6b0hJnlAhXZisMKHbYJDo8Q_AUI
EigB&biw=1280&bih=864

7. http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/sangele-omului