Analiza biochimica a sangelui

Sangele uman este alcătuit dintr-o parte lichida, plasma sanguina, in

care plutesc o serie de celule specifice sangelui, si o parte solida in care se
gasesc elementele celulare (globule albe, globule rosii si trombocite). Rolul
sangelui este acela de a transporta nutrientii si oxigenul la nivelul
tesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon si produsii de
catabolism tisular, transportandu-i la nivelul organelor de eliminare.
Sangele are proprietatea de a se coagula la cateva minute dupa ce a
fost recoltat din vena pacientului, separandu-se in ser si cheag. Serul
impreuna cu plasma constituie baza analizelor de biochimie si serologie.

Analiza biochimica a sangelui este o metoda de analiza a nivelurilor

glicemiei, a balantei hidro-electrolitice si a functiei renale. Se recomanda a
fi efectuata in analize de rutina sau pentru monitorizarea unor tratamente,
pentru diagnosticul unor afectiuni. Presupune recoltarea de sange din vena
unui brat al pacientului, dimineata, pe nemancate.
Principalii parametrii urmariti sunt:

Analiza zaharului in sange

Glucoza este cea mai importanta componenta din sangele uman,
dintre zaharuri (alaturi de lactoza si fructoza). Glucoza este prezenta in
dulciuri si amidonoase (cartofi, paste, orez, cereale de orice fel). Glucoza
poate fi produsa de organism din orice aliment, fie el chiar si grasime sau
proteina. Prin arderea glucozei se obtin 4 cal.
Valoarea normala a glicemiei (analiza glucozei din sange) este
cuprinsa in intervalul 65-110 mg/ 100 ml sange. Valori peste normale
(hiperglicemie) se intalnesc in principal in diabetele zaharat si pancreatic,
dar si in boli endocrine, stres intens sau secretie de hormoni in
exces. Hipoglicemia (glicemia sub valori normale) da transpiratie,
slabiciune, tremur si apare cand organismul este supus unui efort fizic
considerabil, in bolile de ficat, la alimentatie deficitara, in boli asociate
glandelor endocrine si chiar diabet.

Analiza proteinelor sanguine

Cantitatea de proteine sanguine depinde de stilul de alimentatie,
majoritatea fiind de sursa animala (carne, oua, lapte, branza) sau de
origine vegetala (mazare, fasole, linte, soia). Prin ardere, un gram de
proteine furnizeaza o energie de 4 calorii. Analiza masoara cantitatea de
proteine totale (valori normale 6.6-8.6g/100ml), proteinograma, raportul
albumina/ globulina, probe hepatice, fibrinogenul (substanta proteica
fabricata de ficat cu rol in coagularea sangelui), precum si deseurile
proteice (acid uric, creatinina si uree)
Deseurile proteice reprezinta ceea ce ramane in urma consumului de
proteine si nu mai poate fi utilizat de catre organism, fiind eliminat din
sange prin urina sau transpiratie. Cand valorile acestora depasesc
intervalul admis, devin periculoase pentru organism. De aceea, trebuie
evitat consumul exagerat de alimente proteice, carne sau organe, precum
si cafeaua, alcoolul, ceaiul si medicamentele care cresc valorile acidului
uric in sange.
Valorile normale sunt:
Acidul uric: in sange 2-5 mg/100ml, in urina 0,30-0,80 g/24h
Ureea: in sange 20-50 mg/100ml, in urina 15-35 g/24h
Creatinina: in sange 0,6-1,2 mg/100ml, in urina 0,8-1,9 g/24h

Analiza grasimilor din sange (lipide)

Lipidele constituie cea mai importanta sursa de energie a
organismului, prin arderea unui gram de grasime obtinandu-se 9 calorii.
Constituie 15% din greutatea corpului, fiind folosite de catre organism in
caz de subalimentare sau la efort fizic intens. Cresterea depozitelor de
lipide duce in timp la obezitate, surplusul depunandu-se pe peretii arterelor
(arteroscleroza). Analiza masoara cantitatea totala de lipide, trigliceride,
colesterolul si lipoproteinele.

Analiza bilirubinei
Bilirubina, substanta verde-galbui care provoaca icterul la bebelusi,
este secretata de ficat. In cazuri normale, valoarea bilirubinei din sange
este foarte mica, insa creste in cazul bolilor de ficat sau al calculilor biliari.

Analiza enzimelor din sange

 Enzimele sintetizeaza substantele alimentare (lipide, proteine,
glucide) in unele mai simple. Enzimele (sau fermentii) sanguine sunt
prezente in toate celulele si lichidele din organism (sange, bila, urina,
sucuri digestive), fiind importante de urmarit in cazul bolilor de ficat, inima,
oase, rinichi, prostata, pancreas.
Cel mai des se analizeaza fosfataza alcalina (creste in boli de oase
sau calculi renali), fosfataza acida (creste in bolile oaselor si ale prostatei),
aldolaza (arata prezenta hepatitei virale), transaminazele (importante in
prevenirea bolilor de inima, ficat, muschi sheletici), colinestaraza, amilaza,
lactat dehidrogeneza si creatinin kinaza.

Analiza hormonilor
Hormonii sunt produsi de glandele endocrine si eliberati in sange cu
scopul de a regla buna functionare a tuturor organelor din corp. In cadrul
acestei analize sunt urmariti parametrii hormonului de sarcina (hCG –
gonadotropina corionica umana, hormon prezent in urina femeii insarcinate
la 12-14 zile de la conceptie, responsabil de pozitivarea testului de sarcina,
sau in sange la 11 zile de la conceptie), hormonii grandei tiroide (cantitatea
de iod din sange) sau ai glandei suprarenale.

Analiza mineralelor (ionograma)

Se analizeaza concentratia principalelor elemente prezente in
sangele organismului – sodiu, clor, calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu,
plumb, iod. Valorile ionogramei depind de stilul de alimentatie, de sezonul
in care se face analiza, de varsta pacientului.
Sodiul retine apa in organism. Creste daca mancam foarte sarat sau
avem afectiuni renale (sarea nu se mai elimina prin urina, ramanad stocata
in organism). Scade in sezonul cald datorita transpiratiei si cantitatilor mari
de apa baute, daca adoptam o alimentatie cu continut mic de sare, in caz
de efort fizic intens.
Clorul trebuie interpretat prin asociere cu sodiul (clorura de natriu
este sarea de bucatarie), intrucat scade sau creste odata cu acesta.
Calciul este cel mai intalnit mineral din organism, de o importanta
cruciala, intrucat contribuie la formarea oaselor si a dintilor. Lipsa lui da
osteoporoza (demineralizarea oaselor), osteomalacie (inmuierea oaselor),
rahitism si contractii involuntare ale muschilor (nesuferitii carcei).
Calciul patrunde in organism prin intermediul apei baute si ale
alimentelor bogate in calciu (lapte, branza, paine), surplusul fiind eliminat
prin urina si fecale. Valorile crescute de calciu provoaca calculii renali
(pietre la rinichi); sa nu uitam ca profilaxia rahitismului la copii presupune
administrarea vitaminei D si expunerea solara zilnica, ceea ce face sa
creasca nivelul calciului din sange. Exista cateva categorii de indivizi care
trebuie sa ia suplimente de calciu regulat: copiii, femeile insarcinate si
batranii.
Fosforul contribuie la buna functionare a sistemului nervos, a inimii si
a enzimelor sanguine, el fiind strans legat de calciu cu care formeaza
fosfatul de calciu necesar cresterii si mentinerii integritatii oaselor si dintilor.
Excesul de fosfor se elimina prin urina, formand calculi urinari. Niveluri
scazute de fosfor in sange intalnim in rahitism, in boli cu diaree cronica.
Alimentele cu continut mare de fosfor sunt carnea si ouale, icrele, lactatele.
Potasiul ajuta la buna functionare a inimii si a muschilor scheletici.
Este prezent in toate alimentele, indeosebi in fructe (pere, mere, cirese) si
legume. Nivelul potasiului din sange scade la consum regulat de paine
alba, dulciuri rafinate, in cazul administrarii de medicamente pe baza de
cortizon, laxative si purgative.
Fierul este principalul mineral din compozitia globulelor rosii, de aici si
culoarea rosie a acestora. Fierul ajunge in organism prin intermediul apei si
al alimentelor bogate in fier. Scaderea fierului din sange duce la anemie
feripiva.
 Hemoleucograma – analiza completa a sangelui

Hemoleucograma completa este cel mai utilizat test de laborator.

Este folosit pentru a determina starea generala de sanatate a unui individ
sau pentru a monitoriza o varietate de disfunctionalitati, cum ar fi anemia.
Se recomanda de catre medicul de familie sau de specialitate si consta
intr-o mostra de sange prelevata din vena bratului, din deget sau, in cazul
nou-nascutilor, din calcai.

Hemoleucograma completa include rezultate la nivelul urmatorilor

parametrii:
 numarul globulelor albe din sange (leucocite -WBC)
 numarul globulelor rosii din sange (eritrocite -RBC)
 numarul trombocitelor din sange (PLT)
 cantitatea de hemoglobina din sange (HGB)
 procentul de globule rosii (hematocrit -HCT)
 media volumului globulelor rosii (MCV)
 media volumului hemoglobinei (MCH)
 concentratia medie a hemoglobinei (MCHC) 
Globulele albe din sange. Exista 5 tipuri diferite de globule albe pe
care corpul le foloseste pentru a mentine un organism sanatos si pentru a
lupta impotriva infectiilor sau altor cauze de vatamari corporale. Acestea
sunt neurotrofilele, monocitele, eusinofilele, bazofilele si limfocitele,
prezente in sange la niveluri relativ stabile.
Procentul celulelor albe varieaza in sus sau in jos in functie de ceea
ce se intampla in organism. De exemplu, o infectie poate stimula o
concentratie mai mare de neutrofile pentru a contracara efectele infectiei
bacteriene. In cazul alergiilor, apare un numar mai mare de eusinofile care
elibereaza in sange anumiti compusi “chimici” (antihistamine) pentru a
minimiza efectul alergiei. Limfocitele pot fi stimulate sa produca
imunoglobulina (anticorpi). In cazul unor afectiuni severe, cum ar fi
leucemia, celulele albe imature si anormale (leucocite) se multiplica cu
rapiditate, crescand numarul globulelor albe din sange.
Globulele rosii din sange. Globulele rosii au coloarea rosu pal, fiind
de forma unei gogosi cu o sectiune foarte subtire la mijloc in locul orificiului
gogosii. Contin hemoglobina, o proteina care transporta oxigenul in tot
corpul. Hemoleucograma completa determina daca exista un numar
suficient de celule rosii prezente in organism si daca populatia de celule
rosii are forma corespunzatoare. De obicei, celulele rosii au toate aceeasi
marime si forma; variatii pot aparea in cazul deficientei vitaminei B12 si a
acidului folic, a fierului si multor alte boli.
Daca sunt insuficiente globule rosii prezente in organism, atunci se
spune despre pacient ca are anemie, prezentand simptome ca oboseala si
slabiciune. Numarul globulelor rosii poate fi si mai mare decat este normal,
conditie care apare rar, ceea ce poate interveni asupra debitului sangelui
prin vene si artere.
Trombocitele. Trombocitele sunt fragmente speciale de celule care
joaca un rol important in coagularea sangelui. Daca un pacient nu are
destule trombocite, prezinta risc crescut de hemoragii severe si vanatai.
Hemoleucograma masoara numarul si forma trombocitelor din sange. In
cazul unor boli, se poate sa existe trombocite gigant sau acumulari de
trombocite care nu permit numararea corecta a numarului lor. In acest caz,
va fi nevoie de un frotiu de testare.
Folosirea hemoleucogramei
Pacientii care acorda atentie deosebita starii proprii de sanatate ar
dori sa stie cum sa-si modifice numarul de globule albe, rosii si trombocite.
Spre deosebire de colesterolul “bun” sau “rau”, populatiile de celule nu pot
fi afectate la modul general de schimbarile de stil de viata, mai putin atunci
cand pacientul sufera de vreo deficienta a unei vitamine in organism
(vitamina B12, acidul folic sau fierul). Nu exista nicio posibilitate prin care
pacientul sa poata sa-si ridice in mod direct numarul de globule albe din
sange sau sa-si modifice forma si marimea globulelor rosii. Aceste actiuni
se fac indirect, “adresandu-va” bolilor si afectiunilor organismului dvs.,
urmand un stil de viata sanatos si ajutand, astfel, la optimizarea producerii
de celule, organismul adaptandu-se in sens pozitiv (sau negativ, dupa caz).
 In cazul urmatoarelor valori se impune testare suplimentara:
 hemoglobina mai mica de 10g/dl si mai mare de 18g/dl
 MCV mai mic de 80fL si mai mare de 100fL
 MCHC mai mare de 37%
 WBC mai mic de 2000/mm3 si mai mare de 20.000/mm3
 prezenta celulelor secera (siclemie)
 sferocitoza 
 Antibioticele - Penicilina

Antibioticele (greacă ἀντί- contra, βίος- viață) sunt o grupă de

medicamente antimicrobiene care sunt utilizate pentru activitatea lor
împotriva bacteriilor, fiind astfel cea mai importantă clasă de substanțe
medicamentoase utilizate în tratamentul și profilaxia infecțiilor
bacteriene. Activitatea poate fi bactericidă, de distrugere a bacteriilor,
sau bacteriostatică, de inhibiție a dezvoltării acestora. Un număr limitat de
antibiotice posedă, de asemenea, și o activitate antiprotozoarică (cum este,
de exemplu, metronidazolul). Antibioticele nu sunt active asupra virusurilor,
iar clasa de medicamente utilizată pentru distrugerea acestora
sunt antiviralele.
Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium. Cu toate că
descoperirea ei îi este atribuită lui Alexander Fleming (1928), în
anul 1870 medicul englez John Scott Burdon-Sanderson descoperise deja
o legătură între mucegai și cultivarea bacteriilor.
Penicilina acționează în special asupra bacteriilor gram pozitive, are
formula chimică C9H11N2O4S. În prezent multe tulpini de bacterii au devenit
prin folosirea irațională a antibioticului penicilino-rezistente.
Penicilinele au la bază un sistem heterociclic numit penam format
prin condensarea unui ciclu azetidin-2-onic (I) cu un ciclu tiazolidinic (II)
(vezi imaginea alăturată). Atomii de carbon 2, 5, 6 sunt asimetrici, având
configurațiile absolute [2S, 5R, 6R]. Prezența celor trei atomi de carbon
asimetrici face ca penicilinele să fie substanțe optic active. Pe lângă
radicalii din imagine, penicilina G, V și ampicilina, mai există și alte tipuri de
peniciline: penicilina F (pentenil penicilina): R= CH 3-CH2-CH=CH-CH2
Există două forme uzuale de penicilină: Penicilina G (forma
injectabilă) și Penicilina V (forma acidorezistentă, care se poate administra
oral). Penicilina este un antibiotic cu un spectru bactericid relativ redus
contra germenilor gramnegativi, ceea ce a determinat obținerea derivatelor
ei ca ampicilina care are un spectru bactericid contra gramnegativilor și
grampozitivilor.
Medicament antibiotic bactericid (distrude bacteriile), aparţinând
familiei betalactaminelor.
Penicilinele au un spectru ingus de utilizare, unele bacterii devin din
ce în ce mai rezistente la peniciline prin capacitatea lor de a secreta o
enzimă capabilă să distrugă mai multe varietăţi de penicilină. Bacteriile
sensibile la aceste medicamente sunt : bacilul difteriei, gonococul, listeria,
meningococul, pneumococul, stafilococul, streptococul.
 Afectiuni in tratamentul carora se utilizeaza penicilina sunt: faringita,
bronşita, pneumonia, amigdalita, endocardita bacteriană (infecţia uneia
dintre tunicile inimii, endocardul) ,sifilisul, blenoragia şi angina lui Vincent
cat şi în prevenirea crizelor de reumatism articular acut.
Administrarea penicilinelor se face pe cale injectabilă, intramusculară
sau intravenoasă (cu excepţia penicilinei V - pe cale orală). Administrarea
lor la persoanele sensibile la betalactamine este contraindicata datorita
posibilitatii de aparitie a accidentelor alergice grave.

Penicilină G potasică 1000000 UI, pulbere pentru soluţie injectabilă

 Substanța activă: Benzilpenicilină
 Clasa ATC: Antiinfecțioase de uz sistemic > Antibacteriene pt. uz
sistemic > Antibacteriene beta-lactamice peniciline > Peniciline
sensibile la beta-lactază, J01CE
 Afecțiuni: infecţii la nivelul urechilor, nasului şi gâtului, infecţii
ale tractului respirator, infecţii ale organelor genitale la femei, infecţii
ale oaselor, infecţii la nivelul foiţelor care învelesc inima, infecţii ale
pielii şi ale ţesuturilor moi, actinomicoză, difterie, erizipel, gangrenă
gazoasă, meningită şi abces cerebral, peritonită, septicemie, tetanos,
antrax, leptospiroză, listerioză, febra muşcăturii de şobolan, -boala
Lyme, pasteureloză, complicaţii secundare gonoreei şi sifilisului (de
exemplu: artrită gonococică sau endocardită, sifilis congenital şi
neurosifilis).
 Acțiune terapeutică: antibiotic
 Format: pulbere pentru soluţie injectabilă
Penicilină G potasică conţine benzilpenicilină şi aparţine unui grup de
medicamente denumite peniciline, care sunt antibiotice. 
Penicilină G potasică este indicată în tratamentul următoarelor
infecţii, la copii şi adulţi:
- infecţii la nivelul urechilor, nasului şi gâtului;
- infecţii ale tractului respirator;
- infecţii ale organelor genitale la femei;
- infecţii ale oaselor;
- infecţii la nivelul foiţelor care învelesc inima;
- infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi.
Penicilină G potasică poate fi utilizată şi în tratarea afecţiunilor:
actinomicoză, difterie, erizipel, gangrenă gazoasă, meningită şi abces
cerebral, peritonită, septicemie, tetanos, antrax, leptospiroză, listerioză,
febra muşcăturii de şobolan, boala Lyme, pasteureloză, complicaţii
secundare gonoreei şi sifilisului (de exemplu: artrită gonococică sau
endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis).
Nu utilizaţi Penicilină G potasică 
Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la peniciline;
Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cefalosporine sau
carbapeneme.
  Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Penicilină G sodică, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului. 
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Penicilină G potasică:
- dacă suferiţi de reacţii alergice, în special la medicamente;
- dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi;
- dacă aveţi afecţiuni renale, hepatice sau cardiace;
- dacă utilizaţi acest medicament la copii sau la vârstnici, datorită
funcţiei renale necorespunzătoare.
Penicilină G potasică poate determina inflamaţia intestinului. Aceasta
este o reacţie gravă. Ţineţi cont de acest lucru dacă observaţi apariţia
durerilor abdominale sau diaree.
Tratamentul cu antibiotice poate determina proliferarea germenilor
rezistenţi. 
În cazul administrării de Penicilină G potasică în doze mari pot apărea crize
epileptice.
În timpul tratamentului cu Penicilină G potasică pot apărea modificări ale
analizelor de sânge şi urină (ex: glucoza urinară, test Coombs direct).
  Penicilină G potasică împreună cu alte medicamente 
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi
sau aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv
dintre cele eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente pe bază de
plante.
Anunţaţi medicul dacă utilizaţi: alte antibiotice, probenecid, metotrexat,
salicilaţi, fenilbutazonă, indometacin, sulfinpirazonă sau contraceptive
hormonale. 
  Penicilină G potasică împreună cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni între penicilină şi alimente sau băuturi.
  Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea să fiţi gravidă sau dacă alăptaţi,
vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru
recomandări înainte de a lua orice medicament.
  Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Penicilină G potasică nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau
de a folosi utilaje.
  Pencilină G potasică conţine 1,7 mmol (65,8 mg) potasiu. Ţineţi
cont de acest lucru în condiţiile în care aveţi afecţiuni cardiace.
sus
Utilizaţi întotdeauna Pencilină G potasică exact aşa cum v-a spus
medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul dacă nu sunteţi sigur.   
Nu vă administraţi singur acest medicament. Acest medicament
trebuie să vă fie administrat de către o persoană calificată.
Dozele uzuale sunt: 
La adulţi:
Doza uzuală de Penicilină G potasică este de 3-6 milioane UI/zi,
administrate i.m. (intramuscular) sau i.v.(intravenos), repartizată în 4 prize
egale, la intervale egale de timp.
La copii:
Doza uzuală este:
- La copii şi sugari: 50000-100000 UI/kg/zi, i.m., i.v., în 4-6 prize.
- La nou-născuţi: 75000-200000 UI/kg/zi, i.v. şi în perfuzie, în 4-6
prize.
În cazul infecţiilor severe (septicemie sau meningită) se pot utiliza
până la 6000000 UI/zi, timp de 2 săptămâni, iar în pericardita bacteriană,
se recomandă administrarea  a 20000000 – 30000000 UI/zi, i.m. sau i.v.,
timp de 4-6 săptămâni.
Nu se vor depăşi:
- la adulţi: 50 milioane UI /zi;
- la copii şi sugari: 20 milioane UI/zi.
  Dacă utilizaţi mai multă Penicilină G potasică decât trebuie
Dacă suspectaţi supradozajul, adresaţi-vă imediat medicului
dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe.
  Dacă uitaţi să utilizaţi Penicilină G potasică 
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  Dacă încetaţi să utilizaţi Penicilină G potasică
Medicul dumneavoastra va decide când trebuie sa încetati
tratamentul. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest
medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
 Reactii adverse. Ca toate medicamentele, Penicilină G potasică
poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Frecvenţa reacţiilor adverse observate sunt definite ca:
-foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10
-frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 100
-mai puţin frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 1000
-rare: afectează între 1 şi 10 utilizatori sin 10000
-foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
-cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele
disponibile.
Reacţii adverse foarte frecvente:
-reactii tip Jarisch-Herxheimer (febră, frisoane, dureri musculare,
dureri de cap, frecvenţă cardiacă crescută, creşterea frecvenţei respiratorii,
cresterea numarului neutrofilelor circulante şi vasodilataţie cu scăderea
uşoară a tensiunii arteriale) la pacientii cu sifilis sau neurosifilis trataţi cu
benzilpenicilină.
Reacţii adverse frecvente:
-erupţie cutanată tranzitorie, erupţii maculo-papulare, dermatită
exfoliativă, erupţii urticariene, eozinofilie, febră;
-durere, noduli, tumefiere la locul de injectare, în cazul injecţiilor
intramusculare, iar în cazul injecţiilor intravenoase, flebită. 
Reacţii adverse rare:
-anemie hemolitică şi granulocitopenie (neutropenie), agranulocitoză,
leucopenie, trombocitopenie. Aceste reacţii au apărut mai ales la pacienţii
care au fost timp îndelungat sub tratament cu doze mari de penicilină. (ex.
tratamentul endocarditei bacteriene). Pot apărea reacţii anafilactice, iar în
cazul administrării dozelor mari de 50000000 UI, sau după injectarea
rapidă a peste 5000000 UI de benzilpenicilină pot să apară convulsii sau
chiar stare de rău epileptic.
-candidoză;
-creşterea enzimelor hepatice;
Reacţii adverse foarte rare:
-inflamarea ganglionilor, sindrom lupic, 
-la doze foarte mari pot să apară tulburări neurologice (polinevrită,
neuropatie periferică) şi psihice
-foarte rar a fost descrisă apariţia unui tablou clinic de pneumopatie
acută febrilă (sindrom Loeffler), care impune intreruperea tratamentului.
-glosită, stomatită, diaree, colită pseudomembranoasă.
 Nu utilizaţi Penicilină G potasică după data de expirare înscrisă pe
ambalaj dupa EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii.
  Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
  Se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
  Nu utilizaţi acest medicament  dacă observaţi semne vizibile de
deteriorare a ambalajului.
  Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor
menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu
le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
  Următoarele informaţii sunt destinate doar personalului medical:
Informaţii privind prepararea soluţiilor
Penicilina este incompatibilă cu multe medicamente şi soluţii, din
acest motiv nu trebuie utilizate decât soluţiile recomandate (A se vedea şi
paragraful Incompatibilităţi). Pentru reconstituirea soluţiei pentru injecţii sau
perfuzii, se dizolvă pulberea cu apă sterilă pentru injecţii. Este posibilă şi
utilizarea unei soluţii de glucoză 5% sau ser fiziologic. Soluţiile pentru
injecţii sau perfuzii trebuie preparate extemporaneu şi trebuie să fie limpezi
înainte de utilizare.
Dopul de cauciuc al flaconului se sterilizeaza şi se perforează cu un
ac prin care, cu ajutorul unei seringi se introduce solventul. Se recomandă
următoarele cantităţi de solvent:
Injecţia şi perfuzia intravenoasă
Penicilina este incompatibilă cu multe medicamente şi soluţii, din acest
motiv nu trebuie utilizate decât soluţiile recomandate (A se vedea şi
paragraful Incompatibilităţi). Pentru reconstituirea soluţiei pentru injecţii sau
perfuzii, se dizolvă pulberea cu apă sterilă pentru injecţii. Este posibilă şi
utilizarea unei soluţii de glucoză 5% sau ser fiziologic. Soluţiile pentru
injecţii sau perfuzii trebuie preparate extemporaneu şi trebuie să fie limpezi
înainte de utilizare.
Dopul de cauciuc al flaconului se sterilizeaza şi se perforează cu un
ac prin care, cu ajutorul unei seringi se introduce solventul. Se recomandă
următoarele cantităţi de solvent:
Concentraţia după solvire Volum de solvent

100000 UI/ml 10 ml

250000 UI/ml 4 ml
 Lucruri pe care sa nu le faceti inainte de analizele medicale
Analizele medicale sunt singurele proceduri
de depistare exacta a unei probleme de
sanatate, de aceea pregatirea corecta inainte de
efectuarea lor este cruciala pentru obtinerea unor
rezultate corecte. Exista o serie de lucruri care
pot compromite analizele medicale si, implicit,
diagnosticul stabilit de specialist.

Greseli care pot compromite rezultatele analizelor medicale

Cateva erori aparent minore, precum consumul de alimente sau
administrarea unor medicamente inainte de efectuarea analizelor medicale,
sunt suficiente pentru compromiterea rezultatelor. Cele mai noi cercetari
spun ca simpla miscare gresita a bratului poate sa conduca la o masurare
eronata a presiunii arteriale.
Un studiu publicat in Analele Medicinei Interne spune ca schimbarea
pozitiei bratului din partea lateral-frontala (cea corecta) prin intinderea
bratului in fata, poate reduce valoarea presiunii arteriale reale cu pana al
10%, o proportie suficient de mare, incat interpretarea riscului de boli
cardiace sa se incadreze in alta categorie decat cea corecta.
Ce trebuie evitat inainte de analizele de sange
Analizele de sange sunt solicitate de catre medici pentru evaluarea
starii generale de sanatate, precum si pentru stabilirea unui diagnostic in
cazul in care o anumita afectiune este suspectata. In vederea obtinerii de
rezultate valide, este foarte important sa evitati urmatoarele erori comune
Consumul de alimente. Mancatul cu mai putin de 14 ore inainte de
efectuarea unei analize de sange va compromite intotdeauna valorile
probei de laborator, in special ale colesterolului si glicemiei. In cazul in care
consumati alimente cu putin timp inainte de prelevarea mostrei de sange,
mai ales produse cu zahar sau alcool, riscati sa primiti rezultate gresite.
Administrarea de medicamente. Anticonceptionalele, estrogenul,
anticonvulsivele, medicamentele pentru reglarea presiunii arteriale,
diureticele, corticosteroizii, antidepresivele sau niacina (vitamina prescrisa
pentru reducerea nivelului de colesterol) sunt substante care interfereaza
intotdeauna cu rezultatele unei probe de sange si pot influenta in special
valorile colesterolului. Informati medicul cu privire la urmarea unui
tratament medicamentos.
 Stresul fizic. In cazul in care va aflati intr-o perioada de stres fizic,
cauzat de o boala acuta sau de o infectie, analizele de sange vor inregistra
un nivel mai mic de colesterol bun HDL si un nivel ridicat al trigliceridelor.
Consumul de bauturi. In cazul analizelor de sange care urmaresc
masurarea nivelului lipidelor si al glucozei, doar apa este permisa pentru
consum cu 14 ore inainte de efectuarea analizelor de sange. Multe bauturi
contin zahar si grasimi (inclusiv laptele), de aceea pot influenta rezultatele
testelor sangvine.
Guma de mestecat. Evitati guma de mestecat, inclusiv sortimentele
fara zahar, inainte de analizele de sange. Pot avea acelasi efect de
compromitere, precum consumul de alimente.
Exercitiile fizice sustinute. Orice forma de efort fizic este intezisa cu
8 ore inainte de analizele de sange, intrucat exercitiile fizice solicitante
modifica nivelul real al glucozei in sange.
Fumatul. Substantele nocive din tigarete ajung cu rapiditate in
sange, de aceea fumatul este strict intezis cu cel putin 14 ore inainte de
efectuarea testelor de sange.
Administrarea de vitamine si suplimente alimentare. Vitaminele,
mineralele si suplimentele din plante trebuie sa fie evitate inainte de
analizele medicale de sange, mai ales daca se urmareste masurarea
nivelului de plumb la nivel sangvin.