METODELE

INVESTIGAŢIILOR DE
LABORATOR
 PLANUL LECŢIEI:
 1. Examinările de laborator, cuprinsul,
importanţa
 2. Examenul sângelui (hemoleucograma,
testul biochimic, de cuagulare,
determinarea glicemiei )
 3. Examenul urinei (generală,
Niciporenco, Zimniţchi, bacteriologică, la
depistarea glucozei)
 4. Examenul sputei (generală,
bacteriologică, prezenţa BAAR (Bacilul
Koh))
 5. Examinarea maselor fecale
 6. Examinarea conţinutului duodenal
 IMPORTANŢA ANALIZELOR DE
LABORATOR
 Analizelemedicale sunt ansamblul de
procedee, mai mult sau mai puţin
complexe, care furnizează informaţii
asupra aspectului şi funcţionării diferitelor
organe şi sisteme ale organismului cât şi
asupra gradului de sănătate şi boală ce
afectează organismul.
 Înprezent se efectuiează un spectru larg de
investigaţii şi în Republica Moldova,
datorită laboratoarelor care sunt dotate cu
utilaj performant modern ca de exemplu
laboratorul Centrului de Diagnostic
German, Laboratorul Centrului de
diagnostic „Chiril Draganiuc”, Sinevo etc..).
Astfel au devenit accesibile numeroase
examinări de laborator precum: marcherii
oncologici, marcheri cardiaci (Troponina T),
Hemoglobina glicozilată (Diabet zaharat),
determinarea cantitativă a virusului
hepatic, marcherii osteoporozei etc..
 EXAMENUL SÂNGELUI –pregătirea
pacientului
 O condiţie importantă este recoltarea
sângelui pe stomacul gol, cu interval
după ultima masă nu mai puţin de 8- 12
ore.
 E strict necesar de a exclude din raţion
alimentele grase, dulci, prăjite şi alcoolul
pentru a evita modificarea direct a
rezultatelor în cazul unor analize:
glicemia, colesterolul, trigliceridele.
 Nu se recomandă recoltarea sângelui
după examenul radiologic, proceduri de
fizioterapie.
 La examinarea stării hormonale, e
necesar de a recolta sângele strict până
la orele 930. ( producerea părţii principale
a hormonilor este supusă unor fluctuaţii
de zi)
 Cu o jumătate de oră- o oră înainte de
colectarea sângelui din venă se
recomandă de a nu fuma, de a evita
efortul fizic, stresul.
 HEMOLEUCOGRAMA
(HEMOGRAMA, ANALIZA GENERALĂ A
SÂNGELUI)
Hemograma este un examen de
laborator care evaluează cantitativ
şi calitativ elementele figurate
(celulele) din singe. Furnizează
informaţii atât despre numărul
tuturor tipurilor de celule
sanguine, cât şi despre mărimea,
forma şi alte caracteristici fizice
ale acestora.
Termenul desemnează şi buletinul
care cuprinde rezultatul unui
astfel de examen de laborator.
Hemograma este una din analizele
recomandate în mod uzual pentru
evaluarea generală a stării de
sănătate. Prin intermediul ei se
pot depista anumite
disfuncţionalităţi la nivelul
organismului, cum sunt anemiile,
infecţiile sau diverse alte boli.
COLECTAREA SÎNGELUI PENTRU
HEMOGRAMĂ
  
HEMOLEUCOGRAMA ÎN NORMĂ
 INTERPRETAREA CLINICĂ A
HEMOLEUCOGRAMEI
 Scăderea numărului de eritrocite şi hemoglobină
într-o unitate de volum se numeşte anemie. În
anemii se pot întâlni următoarele schimbări
morfologice:
 Anizocitoză – apariţia eritrocitelor de dimensiuni
diferite ( macrocite, microcite, megalocite);
 Poichilocitoză – apariţia eritrocitelor de formă
patologică;
 Schizocitoză – apariţia frânturilor de eritrocite.

 Eritrobaşti- eritrocite tinere (în normă în

circuitul periferic lipsesc)
 Eritrocitoza – sporirea cantităţii de
eritrocite în cazul sporirii funcţiei măduvei
osoase. Se intilneste in eritremie.
 Indicile de culoare – indică cantitatea de
hemoglobină, ce se conţine într-un eritrocit.
Mărirea indicelui de culoare mai mare de
1,05 – anemie hipercromă megaloblastică,
micşorarea indicelui de culoare mai mic de
0,85 – anemie hipocromă.
 Mărirea numărului de trombocite –
trombocitoză
 Micşorarea numărului de trombocite -
trombocitopenie
INTERPRETAREA CLINICĂ A
LEUCOGRAMEI
 Leucocitoză cu neutrofiloză, cu deplasarea
nucleară a neutrofilelor spre stânga
(întinerirea lecocitelor) pînă la metamielociţi,
mielociţi se întîlneşte frecvent în infecţii
bacteriene, intoxicaţii, tumori, leucemii etc.
 Deplasarea nucleară a neutrofilelor spre
dreapta (îmbătrînirea leucocitelor),se
întîlneşte la scăderea funcţiei măduvei
osoase - anemie pernicioasă.
 Euzinofilia –creşterea numărului de
euzinofile (procesele alergice, helmintiazele);
 Limfocitoză (bolile infecţioase, TBC etc.),
limfopenie.
 Monocitoză – majorarea numărului de monocite. Se
întîlneşte în afecţiunile infecţioase acute (rujeolă, difteria,
mononucleoză), şi în caz de boli cronice ca: bruceloză,
tuberculoză.

 Viteza de Sedimentare a Hematiilor (VSH)

ne prezintă o informaţie despre perioada
decurgerii bolii.

Factorii ce duc la mărirea VSH:

 Predominarea în sănge a gama –globulinelor.
 Anemia
 Sporirea volumului de eritrocite.
 Acidoza.
 
 
 
Factorii ce duc la micşorarea VSH
 Reducerea cantităţii de proteine în
sănge
 Sporirea cantităţii de CO în sînge.
2
 Eritremia.
 Sporirea cantităţii de acizi biliari.
 Tratament îndelungat cu preparate
ca: luminal, diuretice.
 Viteza de sedimentare a hematiilor
(VSH) – ne dă informaţii asupra
activităţii decurgerii bolii şi
prognosticul.
 ANALIZA BIOCHIMICĂ A
SÂNGELUI
 Se efectuiază prin recoltarea sîngelui
din venă, dimineaţa pe foame. Pielea
în locul venepuncţiei se prelucrează
cu alcool, se aplică garoul. Acul
trebuie să fie cu tăietură scurtă,
pentru a nu trauma peretele posterio
al venei. Sângele se colectează cu
seringa în eprubete speciale pînă la -
5 ml.
 Vizionarea filmului (colectarea
sângelui)
Analiza biochimică a sîngelui cuprinde:
I. Produsele metabolismului proteic:
 Fermenţi
 Proteinele genetrale şi fracţiile lor
 Componentele neproteice ale sângelui
(amonoacizi, amoniacul, acidul uric)
II Produsele metabolismului lipidic
 Lipidele generale
 Colesterolul
 Lipoproteidele etc.
III Produsele metabolismului glucidic
 Glucoza
 Acizii sialici
 Glucogenul
 Fructoza
IV Produsele metabolismului pigmentar
 Pigmenţii biliari
V Produsele metabolismului hidro-salin
 Ionograma
VI Bilanţul acido-bazic
 Ph sângelui
VII Cercetarea hormonilor
 T3, T4, HTT, ACTH, insulinei, FSH, LH,
Testosteron, Estogen, STH etc.
COLECTAREA SÂNGELUI
BIOCHIMIC
ANALIZA BIOCHIMICĂ A SÂNGELUI ÎN
NORMĂ

Protrombina 85 - 105%
Proteina generală 65 – 85 g/l
Urea 2,5 - 8,5 mmol/l
Bilirubina totală 8,5 - 20,5 mmol/l
ALAT 0,1 - 0,86 mmol/l
ASAT 0,1- 0,45 mmol/l
Glicemia 3,5 - 5,5 mmol/l capilar

Proba cu timol 0-4U

Colesterol 3,9 - 6,8 mmol/l
Conservarea şi păstrarea sîngelui
se efectuiază la temperaturi joase
(frigider), cu conservanţi speciali.
Păstrarea îndelungată a sîngelui
fără separarea eritrocitelor duce
la eşirea unor substanţe din
eritrocite şi la sporirea cantităţii
lor în plazmă.
 DETERMINAREA
GLUCOZEI PRIN EXPRES
METODA
 COAGULOGRAMA (DETERMINAREA
TIMPULUI DE COAGULARE A
SÂNGELUI)

 metoda Li-Wait care în normă este 5-

10 min
 metoda Suharev rezultatul fiind
începutul coagulării 30 sec.-2 min,
sfîrşitul coagulării 3-5 min.
 durata hemoragiei după Duke 2 - 4
min.
 
EXAMENUL CLINIC AL URINEI
 Cuprinde:
 analiza generală a urinei (Urinograma)
 Colectarea urinei la analiza la glucoză.
 Colectarea urinei la analiza după
metoda Niciporenco.
 Colectarea urinei la analiza după
metoda Zimniţchi.
 Colectarea urinei la analiza
bacteriologică.
 Colectarea urinei la analiza urinei după
metoda Addis-Cacovschi.
 DISPOZITIVE PENTRU
COLECTAREA URINEI
 Colectarea urinei vezi standardul
 URINOGRAMA
Urinograma cuprinde:
1. Determinarea proprietăţilor chimice
2. Determinarea proprietăţilor fizice
3. Examinarea microscopică
 INTERPRETAREA
URINOGRAMEI
 În normă diureza în 24 ore este de 1-
1,8 litri.
 Poliuria - mărirea cantităţii de urină >2
litri în 24 ore, se întîlneşte în pielonefrite
cronice, diabet zaharat şi diabet insipid,
în cedarea edemelor etc.
 Oliguria – micşorarea cantităţii de urină
în 24 ore mai mic de 500-800ml/zi, se
întîlneşte în arsuri, hemoragii acute,
vomă, greţuri, insuficienţă
cardiovasculară acută, obturarea
ureterelor, glomeruloneftită.
 NB!!!
Analiza generala a urinei (urograma)
nu ne poate oferi date despre diureza!
Deoarece pentru urograma se
colecteaza doare urina de dimineata
(din cadrul unei mictiuni)
 Anuria – lipsa totală sau scaderea
diurezei sub 50ml în 24 de ore în
condiţiile cresterii azotomiei se
întîlneşte în glomerulonefritele acute,
intoxicaţiile cu ciuperci, arsuri etc.
 Nicturia – volumul diurezei nocturne
este egal sau mai mare decit diureza
diurna
 Opsiuria – eliminarea intirziata de
urina fata de momentul ingestiei
lichidelor (la pacientul sanatos
lichidele ingerate se elimina in
urmatoarele 4 ore).
 CULOAREA URINEI
 în normă este galben-deschisă (culoarea
paiului).
 in afecţiuni poate fi de culoarea berii brune
în hepatite, anemii hemolitice – urina
hipercroma
 Culoare mai deschisa – urina hipocroma
– in ingestia volumelor mari de lichide sau
in maladii ca IRC, Diabet insipid etc.
 Culoare rosietica – hematurie – prezenta
eritrocitelor in urina, in Glomerulonefrite,
cancer renal, calculoza renala (colica
renala), traumatisme etc.
 Alb laptos – cind contine puroi in infectii
ale tractului urinar.
 TRANSPARENŢA
 înnormă trebuie să fie
transparentă.
 Tulbure poate fi în caz de
prezenţă de puroi, bacterii,
elemente celulare (leucocite,
eritrocite) grăsimi, mucozitate în
urină.
 Densitatea relativă 1003-1028.
 Sporirea densităţii relative >1030 -
hiperizostenurie - are loc în diabet
zaharat glomerulonefrită acută,
edeme, diaree.
 Scăderea densităţii relative < 1010 –
hipoizostenurie - are loc în diabet
insipid, scăderea edemelor, distrofie
alimentară.
 Densitatea relativa 1010 egala cu cea
a plasmei - izostenurie
 Mirosul – urina are un miros
specific neintens. În unele infecţii
poate avea un miros de amoniu,
sau de acetonă.
 Reacţia PH - slab-acidă în normă
PH 4,5 - 8,0. Reacţia bazică se
întîlneşte în infecţiile căilor urinare.
Reacţia acidă – în IRC, febră,
urolitiază.
 Proteinasi glucoza in mod normal
nu se gasesc in urina.

 Proteinuria – prezenta peoteinelor in

urina, poate avea loc în
glomeruloneftite, pielonefrite,în febră,
la administrarea unor preparate
medicamentose.
 Glucozuria - prezenta glucozei în
urina apare în diabetul zaharat.
 Pigmenţii biliari - în normă nu se
întălnesc, apar în hepatitele virale,
icter mecanic, ciroze hepatice.
 Celule epiteliale – în normă sunt
solitare în cîmpul de vedere.
 Leucocitele – în normă sunt solitare în
cîmpul de vedere, însă prezenţa lor în
cantităţi majore se numeşte
leucociturie –demonstreză prezenţa
unui proces inflamator (PN, GN). Se
deternimă prin analiza urinei după
metoda Niciporenco, generală a urinei.
 Eritrocite-în normă sunt solitare în
cîmpul de vedere. Eritrocituria
(hematuria) se întălnesc în
glomerulonefrite acute şi cronice, IRC,
traume, urolotiază, cancer renal,
tratament cu anticoagulante.
 Cilindri hialinici – în normă pînă la
200000/24 ore. Sporirea lor are loc în
sindromul nefrotic, glomerulonefrite,
febră diaree.
 PROBA NICIPORENCO

 Se recolteaza urina de dimineata, proba de

mijloc.
 Normal intr-un ml de urina centrifugata se
apreciaza pina la:
- 200 cilindri
- 2000 leucocite
- 1000 eritrocite
 PROBA ZIMNITKI
 Ofera informatii despre capacitatea
functionala a rinichilor , functia de eliminare
si concentrare a urinei de catre rinichi.
Se apreciaza:
 Diureza totala (1000 -1800ml)
 Diureza diurna reprezinta 2/3, nocturna 1/3
 Densitatea urinei in toate cele 8 probe.
 NB !
Oscilatiile densitatii si cantitatii urinei
in diferite portii timp de 24 ore denota
capacitatea Rinichilor de a se adapta
la diferite regimuri de alimentatie.
Densitatea urinei trebuie sa fie in cel
putin 1 portie din cele 8 nu mai mica
de 1020 -1022
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC AL
URINEI

 La persoanele sanatoase urina este sterila

 Pentru analiza se preleva proba din mijloc,
dupa o toaleta intima minutioasa intr-un
recipient steril
 Scopul: de a determina sterilitatea urinei
sau pentru a preciza flora microbilana si
sensibilitatea la antibiotice.
 EXAMINAREA SPUTEI
 Colectarea sputei generală, bacteriologică
vezi standardul
Interpretarea examenului de spută
general :
 In patologiile respiratorii cantitatea sputei
variază de la 5-10 ml pînă la 0,5-1,5 l/24
ore.
 Consistenţa – deobicei e densă. După
caracter poate fi: mucoasă,
mucopurulenta, purulentă, seroasă, cu
singe.
 DISPOZITIVE DE
COLECTAT SPUTA
 Culoarea – depinde de tipul sputei.
Poate fi: incoloră (mucoasă), roză
(seroasă), galben-verzue (purulentă).
 Miros – sputa nu are miros. În
supuraţiile pulmonare poate avea
miros fetid.
 În supuraţiile pulmonare ea se
stratifică în 2-3 straturi.
STRATIFICAREA SPUTEI
 ANALIZA MASELOR FECALE
 În normă cantitatea este de 150-250g/24 ore,
consistenţa densă, oformată, culoarea cafenie,
miros specific individual. Ph în normă este neutru
sau slab bazic.
 In caz de procese inflamatorii pot fi amestecuri de
mucus, puroi, singe, leucocite, erirocite, fibre
musculare, amidon, grasimi.
 fibre musculare nedigerate – creatoree
 Grasimi nedigerate - steatoree
 Sondajul duodenal
Se obtin 3 portii:
 proba A – se colecteaza din duoden, contine suc
duodenal, pancreatic si putin sic gastric, continut
galben
 Proba B – din vezica biliara si contine bila
concentrata, continut verde, brun viscos.
 Proba C – din caile intrahepatice, continut lichid
deschis la culoare.
 In procese inflamatorii ale vezicii biliare si cailor
biliare sint modificari in probele B si C, atit cantitative
cit si calitative. Tot din aceste probe se preleva
material pentru examenul bacteriologic – bilicultura.
 BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE:

 Negrean M., Carp L., Tomulescu L., Medicina internă, curs de lecţii pentru
studenţii colegiilor de medicină, F.E.-P., Tipografia Centrală, Chişinău 2014,
ediţia a II –a, 2017.
 Burundel, „Manual de Medicină internă pentru cadre medii”, Editura ALL,
Bucureşti, 2000.
 Stanciu C., Semiologie medicală, Iaşi 2001.
 Vasilenco V., Propedeutica bolilor interne ,Editura Universitas, Chişinău1991
 Butnaru V, Afecţiunile sistemului respirator, cardiovascular, renal ş.a ,
Tipografia Centrală Chişinău, 2001.
 Titircă L., Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali,
Editura viaţa Medicală Românească , Bucureşti 1997.
 Gavriliuc L., Boli interne, diagnostic şi tratament,Breviar, Editura TISH,
Chişinău, 1997.