Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.

Popa” Iași
Facultatea de Farmacie
Specialitatea Laborator Farmaceutic
Anul III

MODUL: LABORATOR CLINIC

ANALIZA URINII

Rezident: Vezniuc Monica Adelina

Coordonator modul: Conf. Dr. Cristina Tuchiluş

IAȘI

2017
 ANALIZA URINII

Urina este un lichid biologic de excreție, format la nivel renal în urma

proceselor de: filtrare glomerulară, reabsorbție tubulară, secreție tubulară. Are o
compoziție chimică complexă, care poate suferi modificări în anumite stări
fiziologice și în stări patologice.
Examenul urinii poate fi:
 Sumar – fizic, chimic (parțial), microscopic (sediment)
 Complet – fizic (culoare, aspect, greutate specifică), chimic (pH,
proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii, bilirubină, urobilinogen,
leucocite, nitriți), microscopic al sedimentului și bacteriologic.

Tipurile de probe și recoltarea lor

Specimen recoltat – urină.

Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă de urină; recoltare și
păstrare necorespunzătoare.
Urina spontană este urina rezultată în urma micțiunii spontane, de obicei
este utilizată pentru sumarul de urină.
Urina recoltată din jetul urinar mijlociu: pentru examenul bacteriologic
orientativ cea mai adecvată este urina matinală. Ultima micțiune trebuie să fi fost
cu cel puțin 3 ore înainte.
Procedura: pacientul își spală mâinile, organele genitale sunt curățate cu
tampoane sterile înmuiate în apă. Prima parte de aproximativ 50 ml de urină este
aruncată în toaletă, fără a întrerupe fluxul urinar, apoi, urina (10 ml- 50 ml) se
colectează într-un recipient steril, de transport, pregătit anterior și se trimite la
laborator.
Prima urină de dimineață are avantajul că este mai concentrată și nu este
influențată de dietă și activitatea fizică.
Urina recoltată prin sondă. Urina este prelevată cu ajutorul unui cateter.
Datorită potențialului contaminării cu germeni, acest tip de recoltare ar trebui
utilizat doar într-o măsură limitată. Mai ales la femei, urina spontană este de multe
ori contaminată cu bacterii prin intermediul florei vaginale și rectale.
 Urina colectată se utilizează pentru analize cantitative. Se colectează urina
pe 24 ore, de obicei de la ora 08:00 până la ora 08:00 ziua următoare. Inițial se
golește vezica urinară și urina se aruncă, apoi începe colectarea urinii; la sfârșitul
perioadei de recoltare vezica este din nou golită în vasul de colectare. Volumul
colectat trebuie raportat, apoi urina este amestecată bine și se trimite cantitatea
necesară la laborator pentru determinări. Pot fi necesare containere speciale sau
aditivi pentru anumite măsurători. În timpul fazei de colectare, urina ar trebui
ținută la rece și ferită de lumină.
Probele din excrețiile umane ar trebui considerate potențial infecțioase și
necesită transport în recipiente stabile, bine închise.
Stabilitatea probei – după recoltare, probele se păstrează la temperatura
camerei (18-25°C) și vor fi duse la laborator în cel mult 2 ore. În situația în care
transportul către laborator nu se poate efectua în două ore, proba își menține
stabilitatea refrigerată (4°C) pentru maxim 24 ore.

Examenul de urină

A) Examenul fizic al urinii

1) Volumul
Procesul de eliminare a urinii se numește diureză și constă în eliminarea a 20
mL/kg corp, în 24 ore, sau 900-1500 mL/24 ore.
Volumul de urină depinde de:
- ingestia de lichide,
- alimentație – cafeaua, ceaiul, berea au efect diuretic,
- temperatura mediului (la frig crește volumul),
- vârstă – la copii diureza crește cu vârsta,
- factori emoționali,
- exercițiul fizic,
- poziția corpului – în clinostatism diureza este mai mare decât în ortostatism,
- ritmul nictemeral – ziua eliminările de urină sunt mai mari decât noaptea
(diurn/nocturn = 4/1).

Modificări ale diurezei:

 Poliuria reprezintă simptomul caracterizat prin diureză peste 2000 mL/24
ore. Fiziologic apare în: expunere la frig și umezeală, stres, consum excesiv de
lichide, cafea.
Patologic apare în: diabet zaharat prin stimularea centrului setei, diabet
insipid, hipertiroidism, glomerulonefrită. Caracteristic poliuriilor de cauză renală
este nicturia.
Polakiuria este un simptom caracterizat prin urinări frecvente.
Oliguria reprezintă simptomul caracterizat prin diureză sub 500 mL/24 ore.
Fiziologic poate fi determinată de: ingestia de cantități mici de lichide,
hipersudorație. Patologic poate fi determinată de: hipotiroidism, insuficiență
cardiacă, deshidratare (vărsături, diaree), colaps, stări febrile, afecțiuni hepatice
(prin scăderea sintezei de albumine, care mențin presiunea osmotică), nefropatii
tubulare toxice.
Anuria (oligoanuria) reprezintă simptomul caracterizat prin diureză sub
150 /24 ore.

2) Aspect
Este influențat de:
- timpul trecut de la emisie – în mod normal urina este un lichid limpede și
transparent la emisie. După câteva ore prezintă substanțe care flotează sau
formează un depozit floconos reperezentat de celulele de descuamație a căilor
urinare, iar la femei și din celulele vaginale descuamate,
- temperatura mediului ambiant – la temperaturi scăzute se tulbură prin
precipitarea acidului uric sau a uratului de sodiu,
- condițiile de conservare,
- starea fiziologică și patologică,
- urina cu pH neutru sau alcalin poate avea un aspect tulbure imediat după emisie
datorită fosfaților alcalino-pământoși.

Patologic poate prezenta următoarele modificări:

- opalescență, turbiditate – datorită leucocitelor sau bacteriuriei în caz de infecții
urinare sau renale,
- aspect sangvinolent – în glomerulonefrita acută,
- aspect lactescent – în sindromul nefrotic (datorită eliminării crescute de proteine),
- foarte clară – în insuficiență renală.
 3)Culoare
Este determinată de prezența pigmenților urocrom și urobilină etc. În mod
nornal culoarea este galben-pal, galben-roșietic, galben-verzui. Urina nocturnă și
cea acidă, este mai închisă la culoare decât cea diurnă și cea alcalină.
Culoarea este influențată de alimente și de medicamente.
Modificări ale culorii urinii:
- verde-galben până la galben-brun în sindorame icterice datorită bilirubinei,
- roșu-brun în hematurie și hemoglobinurie (hemoglobina nu este captată de
haptoglobina produsă de ficat),
- roșu-închis în porfirie,
- galben-portocaliu în febră,
- galben-pal în dibetul insipid sau la administrarea de diuretice,
- cenușie în caz de methemoglobinemie,
- negru-brun în alcaptonurie (tulburare a metabolismului fenilalaninei) după
expunerea la lumină.

4)Miros
Urina prezintă miros caracteristic de migdale amare datorită acizilor volatili
sau a substanțelor uroide. Mirosul este influențat de alimente și de medicamente.
Modificări ale mirosului:
- intensificare – urina concentrată,
- miros de amoniac - fermentație, infecții (bacteriile produc urează, ionul
amoniu; acesta la pH alcalin este trasnformat în amoniac),
- miros aromat – cetoacidoză (acetonă, acetoacetatul).

5) Densitate
Densitatea depinde de cantitatea emisă (variază invers proporțional) și
concentrația substanțelor dizolvate (variază direct proporțional). Densitatea
normală este de 1015-1022 g/cm3.
Densitatea se determină cu un urodensitometru, folosind urina colectată în 24
ore.
Variații fiziologice: scade la ingestie crescută de lichide (poate ajunge la 1010).
Variații patologice:
- hiperstenurie – densitate mai mare de 1022 – în caz de: proteinurie, diabet
zaharat, stări febrile;
 - hipostenurie – densitate mai mică de 1015 – în caz de diabet insipid.

6)pH
pH-ul urinii normale este aslab acid.
Determinarea ph-ului se realizează pe urina proaspătă, emisă dimineața.
Variații fiziologice:
- regimul alimentar – alimentație echilibrată pH 5,8-6; consum crescut de
carne sau conserve pH 5,2-5,3
- momentul din zi când s-a efectuat recoltarea – dimineața valoarea este mai
stabilă,
- vârstă – la tineri pH-ul este mai alcalin
- sezon – iarna pH-ul este mai acid datorită aimentației.
Variații patologice:
- pH alcalin – infecții ale căilor urinare (uretrită, cistită),
- pH acid – diabet zaharat, insuficiență renală.

B)Examenul chimic al urinii

Urina conține substanțe organice și anorganice re4zultate din metabolismul

organismului, precum și substațe exogene care pot fi eliminete prin urină.

1)Proteine
Urina normală conține cantități foarte mici de proteine, de cele mai multe ori
sub limita de sensibilitate a metodei de identificare și de aceea se afirmă că urina
nu conține proteine.
Evidențierea proteinelor prin metoda cu acid nitric (inelul Heller)
Principiul metodei:
La tratare cu acid nitric concentrat proteinele urinare formează un inel de
culoare albă.
Reactivi și probă biologică:
1. Acid nitric concentrat
2. Probă biologică – urină
Mod de lucru:
 1 mL HNO3 concentrat se aduce într-o eprubetă și cu ajutorul unei pipete se
lasă să curgă pe perții eprubetei 1mL urină filtrată. Apariția unui precipitat alb la
limita de separare a celor două straturi indică prezența proteinelor.
Proteinurie:
- tranzitorie – insuficiența cardiacă,
- intermitentă – efort fizic intens, ortostatism prelungit, oboseală,
- permanentă – glomerulonefrită, sindrom nefrotic, sarcină, litiază renală,
alcoolism.
2)Glucide
În urina normală se elimină cantități foarte mici de glucoză (300-400 mg/24
ore), sub limita de detecție a metodelor obișnuite de analiză și de aceea se
consideră că urina nu conține glucoză.
Nivelul glicemiei la care glucoza trece în urină poartă denumirea de prag renal
de eliminare a glucozei și este de 160-180 mg%/
Principiul metodei:
Glucoza prezentă în urină formează cu reactivul Fehling un precipitat roșu-
brun.
Reactivi și probă biologică:
1. Reactivul Fehling – este obținut prin amestecarea în proporții egale a
soluțiilor Fehling I și Fehlinh II – 3,5 g CuSO 4.5H2O se dizolvă în 20 mL
apă distilată, se amestecă.
2. Probă biologică – urină.
Mod de lucru:
5 mL urină se aduc în eprubetă, se adaugă 2 mL reactiv Fehling și se încălzește
5minute, în baia de apă la fierbere.
Interpretarea rezultatelor:
Culoarea soluției Rezultat
Albastru Glucoză absentă (sub limita de detecție)
Brun-verzui Glucozurie aproximativ 1%0
Roșu-cărămiziu Glucozurie aproximativ 2%0

Glucozuria crește în condiții:

- fiziologice – la ingestia unor cantități mari de glucide;
- patologice – diabet zaharat, hipertrofie tubulară.
 3)Corpi cetonici
Cantitatea eliminată în mod normal este de maxim 316 mg ‰. Eliminarea
crește la pacienții cu diabet zaharat.

3) Pigmeți biliari
Pigemenții biliari sunt produși de catabolism ai hemoproteinelor. Dintre
pigmenții biliari în urina normală sunt prezenți urobilinogenul și urobilina.
Bilirubina și biliverdina nu sunt prezente în urina nornală.
În condiții patologice urina conține bilirubină conjugată.
Identificarea urobilinogenului (Reacția Ehrlich)
Principiul metodei:
Urobilinogenul se condensează, în mediu acid, cu p-dimetilamino-
benzaldehida formând un compus colorat în roz-roșu.
Reactivi:
1.Reactiv Ehrlich – 2 g p-dimetilamino-benzaldehida se dizolvă în 100 mL HCl
concentrat.
2.Cloroform.
3. Probă biologică – urină.
Mod de lucru:
Într-o eprubetă se introduc 1-2 mL urină, se adugă 2-3 picături de reactiv
Ehrlich, dacă în 1-2 minute nu apare o colorație roz-roșie (datorată
urobilinogenului), se încălzește proba pe baia de apă. După răcire se adugă 3 mL
cloroform și se agită energic, se observă colorarea în slab roz a stratului
cloroformic.
Interpretarea rezultatelor
Fiziologic – în cazul urinii normale colorația apare numai după încălzire.
Patologic – în condiții patologice culoarea roție apare la temperatura camerei
Urobilinogenul este absent în obstrucția biliară totală și crește în icter
hemolitic, insuficiență hepatică.
Reacții fals pozitive apar în cazul utilizării de clorpromazină, sulfonamide și
fals negative apar la utilizarea de cloramfenicol în doze mari.

Testarea cu benzi
Beneficiile benzilor de testare pentru urină constau în detectarea de infecții
și sângerări la nivelul tractului genito-urinar și în monitorizarea pacienților cu
diabet zaharat. Fiind mai practică și mai specifică a înlocuit aproape complet
detectarea glucozei, proteinelor, bilirubinei utilizând reactivi. În ferestrele de
reacție ale benzilor de testare se găsesc într-o formă stabilizată toate substanțele
chimice necesare pentru recția de detectare. În cazul în care banda de testare este
umezită cu urină, reactivii se dizolvă, astfel că reacțiile de detectare cusubstraturile
din urină se pot derula. Pentru detectarea și diferențierea proteinuriei, măsurarea
cantitativă a principalelor proteine din urină, este mai specifică și mai sensibilă.
Material/ metodă:
Specimen: urină prospătă
Executarea probei în termen de 2 ore.
1. Flaconul cu teste este închis imediat după extragerea benzii de testare.
2. 2. Banda se introduce scurt (maxim 1 sec.) în urină, altfel reactivii ar
putea fi înlăturați.
3. 3. Excesul de urină este îndepărtat.
4. 4. După ce intervalul de timp indicat s-a scurs, zonele de reacție sunt
comparate cu scala de culori de pe flaconul cu teste.
Paramentri măsurabili:
pH, glucoză, proteine, greutatea specifică, hemoglobină și eritrocite, leucocite,
cetone, urobilinogen, nitrit, amilază, acid fenilpiruvic, cistină și homocistină,
sulfitul.

B) Examenul microscopic al urinii (sedimentul urinar)

Pentru examinarea sedimentului urinar se utilizează urina prospăt recoltată și emisă

dimineața (este mai concentrată).
O urină normală, este limpede și transparentă în momentul emisiunii; ea
poate produce prin răcire și în timp, un nor floconos, mai mult sau mai puțin dens
“nubecula”, care rămâne în suspensie sau se depune la fundul vasului. “Nubecula”,
este formată din celule epiteliale, provenite din căile urinare (sau la femei și din
vagin) și rare leucocite înglobate în mucus. Pentru examenul microscopic al
sedimentului, se centrifughează urina proaspată la turație mică (până la cel mult
1000 rotații/minut), pentru a se evita alterarea sedimentului organizat (în special
cilindrii).
Sedimentele de urină pot fi: sedimente organizate și sedimente neorganizate.
Sedimentul organizat este constituit din:

a.Eritrocite
 normal sunt 1-3/câmp sau 1000-5000 hematii/min.
 5000 hematii/min = hematurie microscopică,
 300.000 hematii/min = hematurie macroscopică
 cilindrii hematici sugerează originea renală a sângerării,
 absența proteinuriei și a cilindrilor sugerează originea distală a sângerării
 când >80% din eritrocite sunt uniforme și nedeformate, originea lor este
neglomerulară.

b. Leucocite

 normal cel mult 5/câmp, cresc în infecții urinare sau renale.

c) Epitelii (celulele epiteliale) – pot proveni din rinichi, căile urinare sau organele
genitale.

Celule epiteliale renale vezicale Celule epiteliale renale plate

d)Cilindri – sunt formațiuni cilindrice, bine conturate care apar în urină datorită
secreției de către tubii uriniferi a unei substanțe albuminoide care coagulează.
 Cilindri urinari:
a – hialin;
b - epitelial;
c – leucocitar;
d – eritrocitar;
e – granulos;
f – ciros;
g – grăsos;
h – cilindri întâlniți în coma diabetică;
i – cilindroizi;
j – cilindri uratici (din granule de urați)

Sedimentul neorganizat (cristaluria) este de origine metabolică, organică sau

minerală; depinde de pH-ul urinii și este format din substanțe care precipită:
- la pH acid: acidul uric, urații amorfi, oxalatul de calciu,
- la pH alcalin: fosfații amorfi (de Ca, Mg), carbonatul de calciu și uratul de
amoniu.

a) b) c) d)

e) f) g) h)
 i) j) k)
a - depozite de urați amorfi (culoare galben-brună);
b - cristale de acid uric (culoare galbenă sau galben-brun-roșcată);
c - fosfați alcalino-teroși amorfi și carbonat de calciu;
d - cristale de fosfat amoniaco-magnezian;
e - cristale de urat amoniu;
f - cristale de fosfat bimagnezian;
g - cristale de fosfat tricalcic;
h - cristale de oxalat de calciu;
i - cristale de colesterol;
j - cristale de cistină;
k - cristale de leucină.

Sedimentul urinar cantitativ

Determinarea cantitativă a sedimentul urinar organizat are ca punct de

plecare numărătoarea leucocitelor și a hematiilor direct din urină. Determinarea
cantitativă se practică după trei modalități:

1. Metoda directă Stansfeld și Webb - Urina este recoltată în condiții bazale.

Se centrifughează 10 ml urină timp de 5 minute la 1500 turații/minut. Se
decantează 9 ml supernatant iar din mililitrul de urină rămas după agitare, se
încarcă o celulă de numărat Fuchs – Rosenthal sau Bürker – Türk. Se exprimă
rezultatul ca atare. Rezultat aproximativ 5 leucocite/mmc.

2. Metoda Addis – metoda se practică în urina de 12 sau 24 de ore, înainte

bolnavul fiind supus unei cure de sete pentru a produce o concentrație crescută. Se
procedează ca la metoda descrisă anterior. Se citește în aceleași celule ca în metoda
anterioară. După 5-10 minute de repaus, se face numărătoarea. Se numără
hematiile, leucocitele și cilindrii de pe întreaga suprafață a celulei. Valori normale:
hematii până la 1.000.000/24ore, leucocite până la 2.000.000/24ore. Această
analiză se face numai din urina proaspăt recoltată, nu din urina păstrată.

3. Metoda Hamburger – în această variantă, numărul de elemente celulare

este raportat la minut. Timpul de recoltare este scurtat la 3 ore. Valorile normale
sunt: hematii între 100- 1000/minut, leucocite 2000/minut.