BILETUL I

1. EXAMENUL DE URINĂ
MANIFESTĂRI DE INDEPENDENȚĂ – URINA – DEFINIȚIE, MICȚIUNEA, FRECVENȚA
MICȚIUNILOR, RITMUL, DIUREZA, MIROS, CULOARE, PH, DENSITATE

URINA - soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Terminologie
- micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
- diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ
cantitatea variază în funcţie de vârstă:
- nou-născut 30-300 m1/24 h
- copii 500-1200 m1/24 h
- adult 1200-1400 m1/24 h... 1800 m1/24 h
frecvenţa micţiunilor - nou-născut - micţiuni frecvente
- copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi
ritmul micţiunilor - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei,
- 1/3 noaptea
culoarea urinei - galben deschis până la galben închis. Cu cât urina va fi mai diluată cu
atât va fi mai deschisă şi invers (până la galben - închis spre brun).
- modificare în funcţie de alimente:
- culoarea închisă = în regim bogat în carne
- culoare deschisă = în regim vegetarian
- medicamentele schimbă culoarea urinei:
- roz, roşu-cărămiziu – tratament cu algocalmin, furazolidon
- albastru-verde – tratament cu albastru de metilen
- cafeniu-roşu sau brun-negru – tratament cu chinină sau acid
salicilic
mirosul urinei - de bulion = urină proaspătă
- amoniacal = după un timp din cauza fermentaţiei alcaline
reacţia urinei - normal = reacţie acidă = pH-ul între 4,5-7
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie:
- regimul bogat în carne - acidifică urina
- regimul vegetarian - scade aciditatea urinei
aspectul urinei - normal = clar, transparentă la început. După un timp ea poate deveni
tulbure în .mod normal - datorită coagulării mucinei şi a celulelor
epiteliale antrenate din căile urinare şi a mucusului din organele
genitale.
densitatea urinei - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă
densitatea
- normal 1010-1025 - la regim mixt: la temperatura de 15°C (T° mai
mică sau mai mare modifică densitatea)

2. INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ. DEFINIȚIE ȘI ETIOLOGIE

Definitie
Insuficienta renala acuta este o suferinta renala grava, caracterizata prin suprimarea brusca a
functiilor renale (excretoare, metabolice, umorale), exprimata clinic prin hiperazotemie, oligurie
sau anurie, cu evolutie catre coma uremica.

Etiologie.
Cauzele pot fi multiple:
- Prerenal
- Renal
- Postrenal
 BILETUL II

1. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ SATISFACEREA NEVOII DE A ELIMINA URINA –

FACTORII BIOLOGICI

Factori bologici:
- Alimentatia – o buna hidratare si o alimentatie bogata in vitamnie ( legume, fructe,
cereale)faciliteaza eliminarea intestinala si vezicala.
- Exercitiile – fortifica musculatura abdominala si cea pelvian, care au un rol important in
eliminarea intestinala
- Varsta – rol important in controlul sfincterelor

2. SINDROMUL NEFROTIC. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

 edeme moi, pufoase
 oligurie, proteinurie si hematurie
 cresterea ponderala prin sindrom edematos
 subfebrilitate, cefalee
 inapetenta
 greturi si varsaturi
 scaune diareice
 jena; distensie si crampe abdominale
 tuse; polipnee; cianoza
 tulburari de ritm si/sau de conducere
 fanere uscate si friabile
 H.T.A
 Subfebrilitate
 cefalee
 BILETUL III

1. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ LA NEVOIA DE A ELIMINA URINA – RETENȚIA

URINARĂ, GLOBUL VEZICAL, POLAKIURIA

Retenţia urinară – ischiurie

Ischiuria = incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul.

NU trebuie confundată cu anuria care înseamnă lipsa secreţiei renale.

Retenţia urinară determină o distensie extremă a vezicii, care va bomba, situaţie ce va fi
pusă în evidenţă prin palpare deasupra simfizei pubiene, în timp ce, în caz de anurie, vezica rămâne
goală.
În urma presiunii mărite din vezică, dacă nu este un obstacol mecanic, sfincterul uretral
cedează şi urina începe să se evacueze picătură cu picătură. Acest fenomen se numeşte ischiurie
paradoxală sau incontinenţă prin regurgitare (prea plin).

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

Glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de

retenţia urinară.
Micţiuni - absente.
Polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
2. LITIAZA RENALĂ. DEFINIȚIE ȘI SIMPTOME.

Definitie
Afectiunea este caracterizata prin formarea unor calculi in bazinet si in caile urinare in urma
precipitariisubstantelor care in mod normal se gasesc dizolvate in urina.
Poate evolua sub forma latenta sau colicistica.
Simptomatologie:
Sunt diferite, unele cazuri ramanand asimptomatice:
- Alte manifestari dureroase paroxistice cu aspect de colica
- Durerea se datoreaza migrarii unui calcul care provoaca spasm muscular
- Criza debuteaza brusc, in urma unui efort
- Durerea porneste din regiunea lombara si migreaza spre organele genitale
- Bolnavul este nelinistit si agitat prezinta mictiuni frecvente, durere, hematurie;
- Paloare, transpiratie, extremitati reci
 BILETUL IV

1. OBIECTIVE LA PACIENTUL CU RETENȚIE DE URINĂ

Definitie:

Retentia urinara (ischiurie) reprezinta incapacitatea vezicii urinare de a-si evacua continutul .

Obiective:

 Evaluarea functiei renale

 Inlaturarea cauzelor declansatoare
 Corectarea echilibrului hidro-electrolitic
 Supravegherea functiilor vitale si vegetative
 Prevenirea complicatiilor
 Suport emotional

2. INJECȚIA INTRADERMICĂ

DEFINIȚIE
Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul
unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.

SCOP – explorator - intradermoreacţii la tuberculină, la diverşi alergeni;

– terapeutic - anestezie locală;
- desensibilizarea organismului în cazul alergiilor;

LOCUL INJECŢIEI: în regiunile lipsite de foliculi piloşi

faţa anterioară a antebraţului;
faţa externă a braţului şi a coapsei;
orice regiune, în scop de anestezie;

SOLUŢII ADMINISTRATE - izotone, uşor resorbabile, cu densitate mică;

RESOBŢIA - foarte lentă;

PREGĂTIRE
Materiale
 Taviță renală
 Tampoane sterile și alcool
 Mănuși de unica folosință
 Seringă sterilă
 Substanța de injectat
 Ser dizolvant
 Ac steril pentru injectare
 Ac pentru încărcarea subsțanței în seringă
 Plasturi
Pacientul
 Se verifică identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;
 Se obține consimțământul acestuia și colaborarea;
 Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat;
 Se asigură intimitatea;
 Se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei;
 Se stabilește locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate.

EXECUTAREA INJECŢIEI:
 asistenta îşi spală mâinile;
 dezinfectează locul injecţiei;
 imobilizează pielea cu policele şi indexul mâinii stângi;
 se prinde seringa în mâna dreaptă şi se pătrunde cu bizoul acului îndreptat în sus în grosimea
dermului;
 se injectează lent soluţia prin apăsarea pistonului;
 se observă, la locul de injectare, formarea unei papule cu aspectul cojii de portocală, având un
diametru de 5-6 mm şi înălţimea de 1-2 mm;
 se retrage brusc acul, nu se tamponează locul injecţiei;

ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ
Se informează pacientul să nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime.

INCIDENTE:
 revărsarea soluţiei la suprafaţa pielii, având drept cauză pătrunderea parţială a bizoului acului în
grosimea dermului
 lipsa aspectului caracteristic de papulă
 lipotimie, stare de şoc cauzată de substanţa injectată
 necrozarea tegumentelor din jurul injecţiei
 BILETUL V
1. INTERVENȚII LA PACIENTUL CU RETENȚIE DE URINĂ

Definiţie: Retenția urinară reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi elimina conţinutul (cu
acumularea progresivă de urină la nivel vezical, în uretere și bazinet).
Cauze de apariție:
 origine mecanică: cea mai frecventă și se produce prin ocluzie, obstrucție la nivelul
uretrei (calculi), cicatrici, torsiuni vezicale, hipertrofie de prostate;
 origine spasmodică: urmare a spasmului sfincterului vezical prin hipertonie;
 origine paralitică: este consecutivă paraliziei vezicale prin alterarea plexului parasimpatic pelvin
(S2–S4), traumatisme, spondiloze, osificarea de discuri, sindromul de compresiune medulară.

Semne și simptome:
- absența urinării, semierecție(la bărbați), tenesme, poziția frecventă și persistentă de urinare,
pulsații ale uretrei la bărbați.

Intervenţii:
Retenția urinară de tip mecanic: vezica urinară puternic destinsă de conținut (glob vezical) ajunge
în partea anterioară a cavității abdominale (apare ca un corp dur la palpare);
 compresiunile vezicale nu duc la eliminarea urinei;
 verifică prezenţa globului vezical (distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene);
 stimularea evacuării prin introducerea bazinetului cald sub bolnav;
 comprese calde pe regiunea pubiană, deschiderea robinetului de apă (pentru a induce starea de a
urina), introducerea mâinilor în apă caldă;
 efectuarea sondajului vezical la indicaţia medicului (evacuarea urinei se face lent);
 educarea pacientului pentru o alimentaţie şi hidratare eficientă şi eliminare după un program
propriu, prestabilit;
 asigurarea igienei eliminărilor.
Tratament:
- comprese calde aplicate de 3-4 ori/zi.
Complicații: escare, infecții ale tractului urinar (cistită cronică secundară).

2. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CISTITĂ – PROBLEMELE PACIENTULUI

 Alterarea eliminarii urinare

 Inflamatia vezicii
 Disconfort; durere, disurie
 Potential de complicatii; riscul extinderii infectiei spre interstitiul renal
 BILETUL VI

1. ELIMINAREA INADECVATĂ CALITATIV ȘI CANTITATIV LA NEVOIA DE A ELIMINA

URINA – MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ - ENUMERARE
 poliurie (> 2500ml / 24h) modificari patologice

 oligurie (< 500ml / 24 h) ale diurezei

 anurie (lipsa urinei in vezica)

 Tulburari de emisie:
 Polakiuria (urinare frecventa, cantitati mici)

 Nicturia (inversarea raport urinar zi/noapte)

 Disuria (disconfort)
 Alte manifestari de dependenta :
 Hematuria (sange in urina)
 Albuminuria (proteine in urina)
 Glicozuria (glucoza in urina)
 Hiper- Hipo izostenuria (densitatea crescuta,scazuta, urina cu densitate mica se
metine in permanenta la aceleasi valori )
 Edeme (acumularea de lichid seros in tesuturi)
 Urina tulbure
 Urina cu miros de fructe coapte sau cloroform (in diabetul zaharat) datorata
prezentei acetonei.
 Durere lombara, sete intensa, greturi, varsaturi

2. OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRI ÎN INSUFICIENȚĂ RENALĂ ACUTĂ

 Combaterea sau diminuarea cauzei

 Minimalizarea deteriorarii functiei renale
 Corectarea tulburarilor prezente
 Prevenirea complicatiilor
 Suplinirea functiei renale
 BILETUL VII

1. OBIECTIVE LA PACIENTUL CU ELIMINARE INADECVATĂ CANTITATIV ȘI CALITATIV

 Sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acidobazic

 Sa nu prezinte complicatii cutanate, respiratorii, urinare.
 Sa fie echilibrat psihic

2. REGIMUL IGIENICO-DIETETIC ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ

(ALIMENTE PERMISE ȘI TRATAMENTUL MEDICAMENTOS)

Regimul igieno-dietetic constă în repaus relativ la pat pânä la disparitia edemelor, prin
spitalizare pentru o perioadä de 4-6 săptămâni, bolnavul primește lichide în cantitate egală cu
diureza plus 500 ml, dieta va fi adecvată formei clinice.
Regimul va fi normo-caloric (1 500 – 2 000 cal/zi), hiperglucidic, normolipidic hipoproteic.
Dacă există edeme, regimul va fi sărac în sare (hiposodat hipokaliemic) si sunt permise fructe,
legume, zahăr, orez, ulei, unt. Dacă ureea este crescută, se va reduce ratia protidică la
jumătate sau mai putin (20-40 g/zi), recomandând bolnavului glucide si lipide, pentru ca ratia
alimentară să nu coboare sub 1 500 cal.
În caz de oligurie, ratia hidricä va fi redusă. Restrictia severă de lichide si alimente, cunoscută
sub numele de cură de sete si de foame (2-3 zile), este indicată în cazul unei mari retentii de
lichide, cu semne de edem cerebral sau de hipertensiune arterială si de aparitie iminentă a
insuficientei cardiace.
Pacientul nu primeste sare si proteine. Apa si NaCl cresc volemia si măresc tensiunea arterială.
Proteinele reprezintă un pericol dublu, deoarece sunt sursă de substante azotate, si tot pe seama
lor se sintetizează globulinele necesare sintezei de autoanticorpi dăunători în GNA.

Tratamentul medicamentos constă în administrare de Penicilină G (1-3 milioane UI/zi, la

interval de 6 ore), intramuscular, timp de 10-14 zile.
Focarele de infectie vor fi asanate sub protectie de Penicilină, la 6 — 8 săptămâni (până la 3-4 luni)
de la debutul bolii, numai dacă starea generală este bună.
În forma fără complicatii nu se folosesc diuretice.
În ultimul timp se recomandă Furosemid (0,040-0,100 g i.v.) pentru fortarea diurezei, în doză
unică.
 BILETUL VIII

1. GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ. DEFINIȚIE ȘI ETIOLOGIE

Definitie.

Glomerulonefritele sunt nefropatii glomerulare, cu leziuni predominant inflamatorii ale

capilarelor glomerulare. Clinic pot fi acute, subacute cronice, iar după întinderea leziunilor sunt în
forme difuze sau în focar.
Etiologie.
Factorul etiologic cel mai important este infectia streptococică in special streptococul hemolitic
din grupa A, de tipul: angine, amigdalite, sinuzite, otite, infectii dentare, scarlatină, erizipel,
piodermite, si viralã.

2. INTERVENȚIILE AUTONOME ȘI DELEGATE ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ.

Tratament etiologic:

 Antiinfectios (pielonerfrita acuta)

 Chirugical (litiaza urinara)

 De echilibrare a diabetului zaharat

 Asigurarea repausului la pat

 Asigurarea unei alimentatii corespunzatoare

 Legumele si fructele in cantitati suficiente

 Lichidele vor fi administrate in cantitati mici

 Observarea scaunelor de dehidratare extracelulara

 Cantarirea zilnica a pacientului, masurarea diurezei

 Masurarea functiilor vitale

 Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale

 Administrarea medicamentelor, corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice si acidobazice

 Administrarea tratamentului pentru corectarea tulburarilor hematologice, cardio-

respiratorii, gastrointestinale

 Recoltarea produselor biologice penru examinari de laborator

 Pregatirea, supravegherea si ingrijirea pacientului care necesita hemodializa peritoneala

 BILETUL IX

1. SIMPTOMATOLOGIE ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ

(SEMNE + 4 SINDROMURI)
Simptomatologie
Debutul poate fi brutal, cu dureri lombare, cefalee, greturi, febrä si frisoane, sau insidios, cu
astenie, inapetentă, paloare, subfebrilitate: apare după 10-12 zile de la infectia streptococică
neglijată sau insuficient tratată cu Penicilinä
- SINDROMUL URINAR
- SINDROMUL EDEMATOS
- SINDROMUL CARDIOVASCULAR
- SINDROM AZOTEMIC

2. UREE. CREATININĂ. ACID URIC.

UREEA – un deseu azotat sintetizat de ficat

Valori normale
20-40 mg/dl

Valori crescute
 dupa consumul in exces de carne (produs animal)
 dupa consumul proteinelor propriiin diferite boli
 boli infectioase, febrile, stres, interventii chirurgicale, efort muscular intens
Valori scazute
 in subnutritia proteica,
 in boli hepatice:
 hepatita,
 ciroza,
 cancer,
 deficit de sinteza,
 cantitate redusa de uree.
Analiza se face din sangele venos sau din deget prin punctie venoasa fara anticoagulant
 CREATININA – substanta azotata care rezulta din degradarea proteinelor. Surplusul de creatinina
din sange se elimina prin urina.

Valori normale
0,5- 1,2/1,3 /100 ml

Valori crescute
 in boli renale: glomerulonefrita acuta
 scleroza renala
 insuficienta renala cronica
Valori scazute
 dieta saraca in proteine,
 afectiuni hepatice.

ACIDUL URIC – e substanta azotata care ia nastere in organism fie prin descompunerea
proteinelor alimentare, fie prin sinteza materialelor, sangelui, tesuturi.
Cand depaseste productia normala, acesta se depune in jurul articulatiilor formand guta sau se
solidifica sub forma de calculi urinari in caile urinare.

Valori normale
2,5 mg %
Se recolteaza din sangele venos, in eprubeta cu capac rosu fara anticoagulant.

Valori crescute;
 Dupa consum exagerat de carne in special organe,
 arsuri intinse,
 tumori maligne,
 boli renale cronice,
 insuficienta renala,
 tuberculoza renala,
 afectiuni de glande tiroide si paratiroide,
 diabet zaharat,
 alcool si dupa unele medicamente – oxicilina, morfina, propranol.
Valori scazute
 Dupa administrarea medicamentelor
 Agromegalie (cresterea exagerata a extremitatilor)
 BILETUL X

1. TRATAMENTUL PROFILACTIC ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ

Terapia profilactică se referă la tratarea corectă a infectiilor acute streptococice (angine,

scarlatină, erizipel, acnee juvenilă) si a infectiilor virale, suprimarea focarelor de infectie sub
protectie de antibiotice, efectuarea controlului urinei după o infectie streptococică. Se evită
factorii favorizanti: frigul, umezeala, surmenajul fizic si regimul hipoproteic.
Angina acută este o afectiune frecventă, banală prin ea însăsi, dar poate avea consecinte imediate
sau tardive grave.

2. INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ

DEFINIȚIE
Injecția intramusculară reprezintă introducerea substanţelor medicamentoase (soluţii izotone
cristaline, uleioase sau substanţe coloidale) în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o
seringă.

SCOP
 terapeutic

LOCUL INJECȚIEI
mușchii voluminoși lipsiți de trunchiuri mari de vase și nervi
 regiunea superoexternă a fesei;
 fața externă a coapsei, în treimea mijlocie;
 fața externă a brațului, în mușchiul deltoid

SOLUȚII ADMINISTRATE - soluţii izotone cristaline, uleioase sau substanţe coloidale cu densitate
mare

RESORBȚIA - începe imediat după administrare;

- se termină în 3 – 5 min;
- mai lentă pentru soluțiile uleioase
 PREGĂTIRE
MATERIALE
 Taviță renală
 Tampoane sterile și alcool
 Mănuși de unica folosință
 Seringă sterilă
 Substanța de injectat
 Ser dizolvant
 Ac steril pentru injectare
 Ac pentru încărcarea substanței în seringă
 Plasturi

PACIENTUL
 Se informează
 Se recomandă să relaxeze musculatura;
 Se ajută să se așeze comod în poziție de decubit ventral, decubit lateral;
 Se dezbracă regiunea.

EXECUȚIE
 Asistenta se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică folosință;
 Dezinfectează locul injecției;
 Întinde pielea cu indexul și policele mâinii stângi și înțeapă perpendicular pielea cu rapiditate și
siguranță, cu acul montat la seringă;
 Se verifică poziția acului prin aspirare;
 Se injectează lent soluția;
 Se retrage brusc acu cu seringa și se dezinfectează locul;
 Se masează ușor locul injecției pentru a activa circulația favorizând resorbția.

INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
 durere vie;
 paralizie (lezare în nervul sciatic);
 hematom prin lezarea unui vas;
 ruperea acului;
 supuraţie aseptică;
 embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase.
 BILETUL XI

1. OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENTULUI CU GLOMERULONEFRITA ACUTĂ

DIFUZĂ

 Pacientul sa prezinte o buna diureza

 Pacientul sa prezinte tegumente fara edeme
 Pacientul sa nu prezinte infectie
 Pacientul sa prezinte circulatie adecvata
 Pacientul sa prezinte puls normoritmic
 Pacientul sa prezinte o buna respiratie
 Pacientul sa prezinte o temperatura corporala fiziologica
 Pacientul sa-si recapete pofta de mancare
 Sa se previna complicatiile pe toata perioada spitalizarii dupa externare

2. INJECȚIA INTRAVENOASĂ
Injecția intravenoasă
DEFINIȚIE
Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în
sistemul vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege
atunci când se dorește un efect imediat.

SCOP – explorator – se administrează substanţe de contrast radiologic;

– terapeutic

LOCUL INJECŢIEI – venele de la plica cotului;

– venele antebraţului;
– venele de pe faţa dorsală a mâinii;
– venele maleolare interne;
– venele epicraniene;

SOLUŢII ADMINISTRATE – soluţii izotone;

– soluţii hipertone;

RESOBŢIA – instantanee.

PREGĂTIRE
MATERIALE
 Tavă medicală
 Medicația prescrisă de medic
 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)
 Seringă sterilă și ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru injectare, de
capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris)
 Garou
 Mănuși de unică folosință
 Tampoane dezinfectante
 Plasturi
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

PACIENTUL
 Pregătirea psihică – se confirmă identitatea pacientului;
– se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;
– se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;
– se asigură intimitatea pacientului;
 Pregătirea fizică – se așează în poziție confortabilă, în funcție de tipul și locul injecției

EXECUŢIA INJECŢIEI
 asistenta îşi spală mâinile;
 se alege locul puncţiei;
 se dezinfectează locul puncţiei;
 se execută puncţia venoasă (vezi puncţia venoasă);
 se controlează dacă acul este în venă;
 se dezinfectează;
 se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului;
 se injectează lent, se verifică, periodic, dacă acul este în venă;
 se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat; la locul puncţiei se aplică tamponul îmbibat în
alcool, compresiv;

ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ A PACIENTULUI

 se menține compresiunea la locul injecției câteva minute;
 se supraveghează în continuare starea generală.

INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
 injectarea soluţiei în ţesutul perivenos cu tumefierea ţesuturilor, durere;
 flebalgia datorită injectării rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante;
 valuri de căldură, senzaţia de uscăciune în faringe; hematom prin străpungerea venei ameţeli,
lipotimie, colaps.
 BILETUL XII

1. SINDROMUL NEFROTIC. DEFINIȚIE ȘI ETIOLOGIE

Definitie.
Sindromul nefrotic este un sindrom clinic si biologic de etiologie diversă, care grupeazã o serie de
boli renale si extrarenale evoluând cu simptome comune (edeme localizate sau generalizate;
proteinurie mai mare de 2,5-5 g/m2 suprafată corporală si hipoproteinemie serică sub 3 g %) sau
sindromul nefrotic este totalitatea simptomelor care însotesc un număr mare de
glomerulonefrite, din care rezultă o crestere a permeabilitătii peretelui capilarelor glomerulare,
formându-se hiperproteinurie si edeme localizate sau generalizate. Sindromul nefrotic se
clasifică în sindrom nefrotic pur idiopatic, primitiv, fără o cauză declansatoare, cu leziuni
glomerulare depistate numai la microscop, fără fenomene de insuficientă renală si sindrom
nefrotic impur, care este de obicei secundar altor afectiuni.

Etiologie: multiplă neelucidată, este cauzată de boli renale si extrarenale.

2. ADENOMUL DE PROSTATĂ. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

Manifestări de dependentă:

 în functie de fazele bolii apar:

 polakiurie si nicturie = mictiuni frecvente;

 mictiunea imperioasă;
 debutul tardiv sau initierea dificilă a mictiunii;

 Jet urinar subtire, slab proiectat

 Mictiune intrerupta, prelungita

 Senzatie de golire incompleta a vezicii urinare
 Senzatia de apasare dureroasa pelviana
 Senzatia de corp strain in rect
 Glob vezical
 Astenie ,inapetenta,cefalee, ameteli
 BILETUL XIII

1. PROBLEMELE DE ÎNGRIJIRI ALE PACIENTULUI CU LITIAZĂ RENALĂ

Problemele de îngrijire ale pacientului:

 alterarea confortului legatî de durere vie, disurie, polakiurie;

 potential de deficit de volum lichidian legat de vărsături, transpiratii abundente;

 potential de alterare a nutritiei, prin deficit legat de greată, vărsături;

 potential de complicatii legat de cura de diureză la pacientii cu HTA, insuficientă cardiacă;

legat de dilatare pielocaliceală.

2. PULSUL. MĂSURARE ȘI NOTARE

DEFINIȚIE
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este
sincronă cu sistola ventriculară.

SCOPUL - evaluare a funcției cardiovasculare.

Frecvența se măsoară în bătăi/minut.

Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de 60-80 bătai pe
minut.

VALORI ORIENTATIVE ALE PULSULUI ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ

 nou-născut – 120-160 bătăi/minut
 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut
 1-2 ani – 80-130 bătăi/minut
 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut
 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut
 adolescent – 60-100 bătăi/minut
 adult – 60-80 bătăi/minut.
Aceste valori se referă la ritmul cardiac de repaus, atunci când inima pompează cea mai redusă
cantitate de sânge, în lipsa activității fizice.
Dacă pacientul adult stă în decubit, relaxat și nu prezintă semne de boală, pulsul se încadrează de
obicei între 60-80 bătăi/minut.
 CARACTERISTICILE PULSULUI
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
 Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)
 Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)
 Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau accelerat și ritmul bradicardic
sau lent)
 Celeritatea
 Volum

LOC DE MĂSURARE
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan
dur.
Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:
 Artera temporală superficială la copil
 Artera carotidă (A)
 Regiunea apicală
 Artera humerală (B)
 Artera radială (cea mai des folosita – C)
 Artera femurală (D)
 Artera din regiunea poplitee (E)
 Artera pedioasă (F)
 Artera tibială (G)
 Apex (vârful inimii)

PREGĂTIRE
MATERIALE
 Ceas cu secundar
 Foaie de temperatură
 Pix de culoare roșie

PACIENTUL
 Pregătirea psihică
Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;
Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate modifica valoarea);

 Pregătirea fizică
Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit dorsal cu membrul superior
întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în supinaţie (cu palma orientată în sus)
sau în poziţie semişezândă cu antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în
supinaţie şi extensie;
 TEHNICA

 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;

 Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a antebrațului, în sanțul radial
localizat în continuarea policelui)
 Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;
 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;
 Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne după ceas;
 Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se înmulțește la doi, însă pentru
o acuratețe maximă este bine să se măsoare timp de 1 minut;
 Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;
 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.
 Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.

REZULTATE NORMALE
 puls cu pauze egale, ritmic;
 pulsul este bine bătut, regulat;
 frecvența pulsului se află în limite, în funcție de vârstă (adult între 60-80 bătăi/min)

ALTE REZULTATE
 Pulsații cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT
 Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus
 Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC
 Peste 100 pulsații pe minut = TAHICARDIE
 Sub 60 de bătăi pe minut = BRADICARDIE

NOTAREA PULSULUI ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ

 Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix de culoare roșie.
 Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 4 pulsații (4 valori /
pătrat).
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, făcut pe linia orizontală
sau în mijlocul pătratului (în funcție de valoare) din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa)
sau S (seara);
 Obține-ți curba pulsului unind punctul obținut cu punctul măsurat anterior.
 BILETUL XIV

1. INTERVENȚII PROPRII ȘI DELEGATE ALE ASISTENTEI ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU LITIAZA RENALĂ

Interventiile proprii si delegate ale asistentului medical:

 măsuri de urgentă:
 repaus la pat;
 calmarea durerii;
 combaterea stării de soc;
 recoltarea de sânge si urină pentru examinări de laborator;
 suport psihic al pacientului;
 observarea semnelor si simptomelor unor complicatii (anurie, febră);
 aplicarea tratamentului specific, în functie de natura calculului:
 litiaza calcică: reducerea aportului de calciu în alimentatie, administrarea
substantelor care scad absorbtia calciului, tratamentul afectiunii cauzale,
reducerea alimentelor bogate în oxalati (tomate, telină, sfeclă, citrice,
ciocolată);
 litiaza oxalică: dieta fără telină, cacao, sucuri de citrice;
 litiaza urică: dieta bogată în vegetale, restrictii de proteine, evitarea
consumului de ridichii, fasole, mazăre, ciuperci, ciocolată, conopidă;
 litiaza fosfatică: dieta hiposodată, bogată în proteine si lipide, evitarea
consumului de brânză, ouă, legume uscate;
 recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;
 pregătirea pacientului pentru investigatii radiologice;
 cura balnearã: Călimănesti, Căciulata, Olănesti;
 pregătirea pacientului si îngrijiri ulterioare în cazul efectuării unor tehnici de ablatie sau
distrugere a calculilor: ablatie chirurgicală, cistoscopie cu ablatie, litotritie ultrasonică.

2. MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

DEFINIȚIE
Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.

SCOP
 evaluarea funcției cardiovasculare
 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente
 aprecierea forței de contracţie a inimii,
 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor
 Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg.

LOC DE MĂSURARE
 Artera humerală
 Artera radial
 Artera pedioasă
MATERIALE NECESARE PENTRU MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

 Tensiometru cu manșetă
 Sfigmomanometru
 Stetoscop biauricular
 Tava medicală
 Alcool sanitar
 Comprese
 Foaie de temperatură
 Pix roșu
 Tensiometru electronic

PREGATIREA PACIENTULUI PENTRU MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

PSIHICĂ
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;
 Se obține consimțământul pacientului;
 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu influența
valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;
 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece acest lucru
poate modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea mesei,
deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;
Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă are dureri.
FIZICĂ
 Așezați pacientul în sau ortostatism, în funcție de indicația medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente adrenergice;
 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de capacitatea
acestuia de mobilizare;
 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă mâneca este
prea strâmtă);
 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-mastectomie.

TEHNICA – MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE CU TENSIOMETRU MANUAL

 Asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun;

 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă este
necesar.
 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;
 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei radiale sau
humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele pentru a o localiza);
 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului și se
fixează;
 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei;
 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se
dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);
 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsatile;
 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;
 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;
 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care auziţi
prima bătaie clară (sunet Korotkoff);
 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice;
 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele pacientului, data și
valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).
 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

REPREZENTAREA GRAFICĂ A TENSIUNII ARTERIALE

 Calculați pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un dreptunghi de
culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);
 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de jos a dreptunghiului
reprezintă tensiunea diastolică;

.
REZULTATELE NORMALE ALE TENSIUNII ARTERIALE
 6-9 ani – între 100/65 mmHg – și 119/79 mmHg;
 10-13 ani – între 110/65 mmHg – și 124/84 mmHg;
 14-17 ani – între 120/80 mmHg – și 134/89 mmHg;
 adult – între 120/80 mmHg – și 139/89 mmHg;

MODIFICĂRILE TENSIUNII ARTERIALE

 Modificările T.A. pot să apară în:
 Emoții, stres;
 Exces de volum lichidian;
 Alterarea nutriției și a sănătății;
 Intoleranță la activitate;
 Alterarea randamentului inimii;
 Diverse patologii.
 BILETUL XV

1. ADENOMUL DE PROSTATĂ. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

Manifestäri de dependentă — în functie de fazele bolii apar:

 polakiurie si nicturie = mictiuni frecvente;
 mictiunea imperioasă;
 debutul tardiv sau initierea dificilă a mictiunii;
 jet urinar subtire, slab proiectat;
 mictiunea întreruptă;
 mictiunea prelungită;
 pseudoincontinentä terminală;
 senzatia de golire incompletă a vezicii urinare;
 erectii nocturne intense si dureroase;
 senzatia de apăsare dureroasă pelviană;
 senzatia de corp străin în rect;
 ejaculare dureroasă;
 globul vezical;
 semnele clinice ale intoxicatiei uremice: astenie, inapetentă, cefalee, ameteli.

2. RESPIRAȚIA

DEFINIȚIE
Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.
Respirația normală, sau eupneea, se desfășoară fără efort, silențios, cu mișcări toracice simetrice,
ritmice, puțin vizibile.

Masurarea respirației
SCOP
 Evaluarea funcției respiratorii;
 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator;
 Recunoașterea complicațiilor;
 Aprecierea evoluției bolii;
 Prognosticul bolii;
 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul
respirator.
 VALORI NORMALE RESPIRAȚII/MINUT
Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura mediului ambiant,
starea de veghe sau de somn, efort fizic.
Frecvența respirației:

Nou - născut 30 - 50 r/min

2 ani 25 - 35 r/min
12 ani 15 – 25 r/min
Adult Femeie 16 – 18 r/min
Barbat 14 – 16 r/min
Vârstnic 15 – 25 r/min

LOC MĂSURAREA RESPIRAȚIEI - Suprafața toracelui

ELEMENTE CARE SE POT APRECIA PRIN TEHNICA DE MĂSURARE

 tipul de respirație;
 amplitudinea mișcărilor respiratorii;
 frecvența;
 ritmul respirator;
 simetria expansiunii toracice
 tusea
 expectorația
 dispneea
 durerea toracică

MATERIALE NECESARE
 Pentru măsurarea respirației avem nevoie de:
 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
 Pix verde/ albastru;
 Foaie de temperatură.
TEHNICA
Tehnica pentru măsurarea respirației:
 Poziția pacientului este decubit dorsal;
 Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;
 Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;
 Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut (o altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și
se înmulțirea cu 2).
 Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui, numai prin
observarea mișcărilor cutiei toracice.

Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

 INTERPRETARE
 Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
 Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, încărcată, zgomotoasă.
 Frecvenţa normală→ în funcţie de vârstă.

FRECVENŢA PATOLOGICĂ
 Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
 Bradipnee = frecvenţă scăzută.
 Apnee= absenţa respiraţiei.
 Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
o Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.
o Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.
o Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei: Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu
amplitudini crescânde până la maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în 4 timpi, inspir profund, pauză, expir scurt, zgomotos, pauză.
o Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
 BILETUL XVI

1. ROLUL ASISTENTEI ÎN RECOLTAREA PRODUSELOR PATOLOGICE ȘI BIOLOGICE

Asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:

 Orarul recoltării
 Pregătirea psihică – informarea
 Pregătirea fizică – regimul alimentar, repaus la pat, așezarea pacientului în poziție
corespunzătoare î n funcție de recoltare
 Pregătirea materialelor și instrumentarului necesare recoltării
 Efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism și în condiții de perfectă asepsie
 Completarea imediată și corectă a buletinului de analize ce va cuprinde – numele și
prenumele, numărul salonului și al patului, natura produsului, analiza cerută, data
recoltării.
 Etichetarea produsului
 Expedierea și transportul produsului recoltat se va face astfel încât acesta da ajungă la
laborator în starea în care a fost prelevat din organism
 Produsele recoltate se trimit imediat pentru a prevenii alterarea lor; când se
transportă într-o altaunitate vor fi ambalate corespunzător

2. HEMOCULTURA

Scop:

 punerea în evidență a germenilor patogeni în sânge prin însămânțarea pe medii de cultură

 efectuarea antibiogramei

Materiale:

 recipiente cu medii de cultură, mănuși, garou, mască, soluție dezinfectantă, tampon de

vată sau comprese sterile, seringi, ace.
Tehnica:

 se recoltează din sângele venos (puncție i.v) astfel încât să se asigure raportul optim
sânge/mediu de cultură (5-10 ml sânge la 50 ml mediu de cultură)

 se completează buletinul de analize.

REZULTATELE se exprima prin prezența sau absența agenților patogeni în sânge.

 BILETUL XVII

2. MĂSURAREA TEMPERATURII ȘI NOTAREA

Scop
Evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare
- axila, plica inghinala, cavitatea bucala, rect, vagin
Materiale necesare:
 termometru maximal
 tavita renala cu tampoane de vata si comprese sterile
 lubrifiant
 alcool medicinal
 ceas
Interventiile asistentei:
 pregatirea materialelor langa pacient
 pregatirea psihica a pacientului
 spalarea pe maini
 se scoate termometrul din solutia dezinfectanta se clateste si se sterge cu o compresa, se
scutura
 se verifica daca este in rezervor mercurul

a) pentru masurarea in axila:

 se aseaza pacientul in pozitie sezand

 se ridica bratul pacientului

 se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
 se aseaza termometrul in centrul axilei,paralel cu toracele
 se apropie bratul de trunchi cu antebratul flectatpe suprafata anterioara toracelui
 termometrul se mentine 10 minute

b) pentru masurarea in cavitatea bucala

 se introduce termometrul sub limba

 pacientul este rugat sa inchida gura si sa respire pe nas

 se mentine termometrul timp de 5 minute
 c) pentru masurarea rectala
 se lubrifica termometrul
 se aseaza pacientul in decubit lateral cu membrele inferioare in semiflexie, asigurandu-i
intimitatea
 se introduce bulbul termometrului in rect prin miscari de rotatie
 va fi mentinut cu mana tot timpul masurarii
 se mentine termometru 3 minute
 dupa terminare se scoate si se sterge cu o compresa
 se citeste gradatia la care ajunge mercurul
 se spala termometrul, se scutura
 se introduce in recipientul cu solutie dezinfectanta (1% solutie cloramina)
 se noteaza valoarea obtinuta in foaia de temperatura print-un punct pe verticala socotind
pentru fiecare linie orizontala a foii doua difuziuni de grad
 se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice

2. RECOLTAREA URINEI – SCOP, PREGĂTIRE, EXECUȚIE

SCOP:

EXPLORATOR – Informeaza asupra starii functionale a rinichilor cat si a intregului organism

Pregatire:
 Materiale
 Urinar sau plosca
 Musama, aleza
 Materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 Eprubete sterile sau alte recipiente in functie de examenul cerut

Pacient:

Psihic:
 Se anunta si se instruieste privind folosirea bazinetului
 Sa stie sa utilizeze numai recipientul gol si curat
 Sa urineza fara defecatie
 Sa verse imediat urina in vasul colector
 Sa nu urineze in timpul toaletei
 Fizic:
 Se protejeaza patul cu musama si aleza
 Se aseaza plosca sub pacient
 Se face toaleta organelor genitale
 Se indeparteaza bazinetul si se inlocuieste cu altul curat

Executie:

Recoltarea urinei pentru examen urinar: din urina obtinuta se trimite un esantion de 100 – 150 ml

Recoltarea urinei pentru urocultura la jumatatea mictiunii

 Se stabileste prezenta bacteriilor in urina
 Se recolteaza urina de dimineata (concentratie mare)
 Prima cantitate de urina emisa se elimina la toaleta sau in bazinet, apoi fara sa se intrerupa
jetulurinar, se recolteaza aproximativ 5ml de urina intr-o eprubeta sterila
 Se flambeaza gura eprubetei inainte si dupa recoltare
 Se acopera rapid cu dop
 Se transporta la laborator

Recoltarea urinei prin sondaj vezical:

 Se folosesc sonde (cateter)
 Se face toaleta organelor genitale cu atentie

Recoltarea urinei prin punctie vezicala

 Se face numai in caz de: vezica plina, cand nu se poate recolta urina la jumatatea
mictiunilor sau prin sondaj vezical
 Se executa punctia vezicii urinare

Ingrijirea ulterioara a pacientului:

 Este ajutat sa se imbrace
 Este asezat intr-o pozitie comoda
 Se aeriseste salonul
 BILETUL XVIII

1. RECOLAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ

Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea si analiza probelor de urina,
identificarea agentilor patogeni care produc infectii ale tractului urinar ( cistita, pielonefrita)

SCOP
Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor si efectuarea antibiogramei

PREGĂTIREA
PACIENTULUI:

 Se explica tehnica si necesitatea efectuarii acesteia

 Se instruieste pacientul cum sa isi recolteze singur urina
 Se instruieste pacientul cu privire la toaletarea zonei inainte de recoltare pentru un
rezultat corect
 Explicati pacientului sa foloseasca prima urina de dimineata
 Explicatii pacientul sa face toaletarea zonei genitale cu apa si sapun inainte de a recolta
 Explicati sa urineze in recipient dupa ce a lasat sa curga primul jet urinar ( la jumatatea
mictiunii)
 Luati esantionul de la pacient si etichetati pentru a trimite proba spre laborator

MATERIALELOR
 recipient special – urocultor, de unica folosinta, steril cu capac etans pentru a preveni
contminarea probei
 materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 eprubete,

Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml

EXECUŢIE
Recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:
 urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină;
 se recoltează urina de dimineaţă
 înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu atenţie şi se usucă
cu prosop curat;
 prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau în bazinet,
apoi fără să se întrerupă jetul urinar se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubetă
sterilă;
 se recoltează în eprubetă sterilă
 se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce
la termostat;
 Accidente /Incidente:
Contaminarea urinei cu bacterii prezente in regiunea periuretrala din cauza lipsei de
dezinfectare azonei. Se va relua procedura explicand normele de igiena.
Netrimiterea in timp util a esantionului la laborator poate altera rezultatele prin
multiplicareagermenilor la cald sau precipitarea la rece.

2. VSH

VSH – viteza de sedimentare a hematiilor

Analiza care masoara viteza de sedimentare (de asezare)a hematiilor in tubul de test in decurs de
o ora.
Valoarea este mai crescuta cu cat hematiile sedimenteaza mai repede in intervalul precizat.
Se recolteaza prin punctie venoasa in eprubeta cu capac NEGRU si anticoagulant (citrat de sodiu
3,8 %).
Valori normale:
 Barbati - 0-15 mm/h
 Femei - 0-20 mm/h
Valori crescute
 boli autoimune de coagulare, neoplazice,
 boli cronice ale rinichilor,
 pneumonie,
 apendicita,
 RAA,
 hipertiroidism,
 sarcina,
 infectii urinare,
 infarct miocardic acut,
 postoperator.
Valori scazute
 ulcer peptic,
 anemie,
 boli ale ficatului,
 insuficienta cardiaca,
 hiperglicemie.
 BILETUL XIX

1. RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiție
Exsudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian.
Scop
Explorator
 depistarea germenilor patogeni in vederea tratamentului și depistarea agenților patogeni
la purtător sănătoși, efectuarea antibiogramei
Materiale necesare
 spatula linguală sterila de unică folosință
 eprubeta cu mediu de cultură
 manuși de unică folosință
 masca de protecție
 tavița renală
 etichete
Pregatirea pacientului
 se explică procedura și necesitatea tehnicii
 se obține consimțământul și colaborarea pacientului
 se încurajează pacientul
 se atenționează pacientul să nu își administreze niciun fel de tratament, să nu mănânce, să
nu bea apă, să nu se spele pe dinți cu 4 ore minim în prealabil
 se așează pacientul în poziție șezândă
Tehnica
 asistenta se spală pe mâini să se dezinfecteze
 își pune mănuși de unică folosință
 se invită pacientul să deschidă gura larg
 se apasă limba cu spatula sterilă
 daca pacientul are senzație de vomă, se retrage spatula și i se recomandă să se relaxeze.
Se introduce spatula mai puțin adânc
 se șterge cu tamponul depozitul faringian și amigdalian, și dacă este cazul se dezlipește și
o porțiune din falsa membrană
 se retrage tamponul fără să se atingă dinți, limbă sau obraji
 se plasează aplicatorul în tubul cu mediul de cultură și se etichetează, apoi este trimisă la
laborator.
Accidente / Incidente
 se pot obține rezultate eronate dacă se atinge cu tamponul faringian saliva, dinții sau
limba. In acest caz procedura se va repeta
 greață, vomă. În acest caz se întrerupe procedura, se roagăpacientul să inspire adânc și să
se pregătească pentru o nouă procedură
Erori de recoltare
 contaminarea probei prin nerespectarea condițiilor de asepsie și antisepsie
 folosirea antisepticelor poate conduce la inhibiția dezvoltării germenilor
 atingerea limbii, buzelor, salivei, dinților poate modifica rezultatul din cauza germenilor
prezenți în aceste zone
Pregatirea produsului pentru laborator
 se transporta produsul la laborator evitand suprainfectarea
 daca nu este posibila insamantarea la patul bolnavului tamponul se umezeste in prealabil
cu ser fiziologic sau glicerina
Notarea in foaia de observatie
 se noteaza data recoltarii, numele pacientului careia i s-a facut recoltarea
 daca s-au facut insamantari sau nu
DE EVITAT!!
 imbibarea tamponului cu saliva
 atingerea dintilor

2. PUNCȚIA VEZICII URINARE (DEFINIȚIE, SCOP, INDICAȚII, LOCUL DE EXECUȚIE)

DEFINIŢIE
- se realizează prin introducerea unui ac, pe cale transabdominală, în interiorul vezicii urinare.

SCOP
 explorator - prelevarea urinii direct din vezica urinară, fără pericolul contaminării sale
- injectarea de produse de contrast.
 terapeutic - evacuarea urinii în cazurile de retenţie acută de urină.

INDICAŢII
 stricturi uretrale sau hipertrofie de prostată
 traumatisme uretrale ale vaginului.

LOCUL PUNCŢIEI
 pe linia mediană abdominală la 2 cm deasupra simfizei pubiene.
MATERIALE NECESARE PENTRU PUNCȚIA VEZICII URINARE

• Câmpuri chirurgicale, aleze

• Mănuşi de unică folosință

• Antiseptice: Alcool, tinctură de iod

• Ace şi seringi sterile

• Tampoane, pansamente și comprese sterile

• Pense anatomice și hemostatice

• Medicamente – soluţii anestezice – Xilină 1%

• Recipiente colectoare. Materiale necesare pentrurecoltări

• Tăviţă renală

ROLUL ASISTENTEI ÎN EFECTUAREA PUNCŢIEI

 Protejează lenjeria de pat şi de corp.

 Asigură poziţia bolnavului.
 Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.
 Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şiinstrumentele necesare.
 Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
 Recoltează urina în eprubete sterile şi le trimite la laborator.
 Urmăreşte scurgerea urinei.
 Notează puncţia executată, cantitatea de urinăextrasă, aspectul şi densitatea.

ÎNGRIJIRI DUPĂ TEHNICĂ

• Se dezinfectează locul după puncţie.

• Se aplică pansament.

• Se asigură repaus la pat.

• Se supraveghează funcţiile vitale.

• Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în
continuare a urinei prin traiectul neoformat.
ACCIDENTE – INCIDENTE

 Puncţie negativă – în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de

grăsime şi acul nu pătrunde profund în vezica urinară.
 Puncţionarea fundului de sac peritoneal prevezical
 Hemoragie vezicală.
 Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi.
 Infecţii postpuncţionale tardive.
 Lezarea vaselor parietale cu apariţia unui hematom.

OBSERVAŢII

 Se determină volumul de urină evacuat.

 Evacuarea urinii se va face lent pentru a evitahemoragia “ex vacuo”
 Se măsoară densitatea urinară.
 Vezica urinară trebuie să se golească încet şiincomplet – maxim 500 ml.
 La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.
 Nu se comprimă abdomenul în timpul evacuării urinei.
 BILETUL XX

1. IONOGRAMA SANGUINA

Punctie venoasa, eprubeta cu capac rosu (5 ml de sange)

Na : 137 -152
K : 3,8 – 5,4
Cl : 94 – 11
Ca : 4,5 – 5,5

Este utila pentru a aprecia dezechilibrul mineral din sange.

Este un raport intre ceea ce se introduce si ceea ce se pierde prin urina, materii fecale si
transpiratie, saruri.
Se inregistreaza pierderi grave: in hemoragii, arsuri, insuficiența renală și cronică.

2. OBIECTIVE LA PACIENTUL CU RETENȚIE DE URINĂ

Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua
conţinutul. Ea nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale.

Obiective

Pacientul să aibă micțiuni spontane

 verifică prezenta globului vezical;
 încearcă stimularea evacuării, asltfel:
 introduce bazinetul cald sub bolnav;
 pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
 lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
 introduce mâinile pacientului în apă caldă;
 efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia medicului

Pacientul să aibă echilibrul psihic

 învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a
face exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi
eliminare;
 învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şi golirea completă a
vezicii;
 linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu
problema sa;
 asigură un climat cald, confortabil.
 BILETUL XXI

1. REGULI GENERALE ALE MEDICAMENTELOR

Asistenta medicala trebuie sa cunoasca si sa controleze:

 Medicamentul prescris de medic sa fie administrat pacientuluirespectiv

 Doza corecta de administrare
 Timpi de executie
 Actiunea farmacologica a medicamentelor
 Frecventa de administrare si intervalul de dozare
 Efectul ce trebuie obtinut
 Contraindicatiile si efectele secudare
 Interactiunea dintre medicamente

Asistenta medicala verifica si identifica

 Calitatea medicamentelor
 Integritate medicamente
 Culoare medicament
 Decolorarea sau supracolorarea
 Sedimentarea, precipitarea sau existenta flacoanelor in solutii
 Lichefierea medicamentelor solide

Asistenta medicala respecta:

 Calea de administrare prescrisa de medic

 Dozajul prescris, orarul de administrare si somnul pacientului
 Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, solutii,picaturi, injectii,
supozitoare, ovule vaginale.
2. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ LA NEVOIA DE A ELIMINA URINA – RETENȚIA
URINARĂ, GLOBUL VEZICAL, POLAKIURIA

Retenţia urinară – ischiurie

Ischiuria = incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul.

NU trebuie confundată cu anuria care înseamnă lipsa secreţiei renale.
Retenţia urinară determină o distensie extremă a vezicii, care va bomba, situaţie ce va fi
pusă în evidenţă prin palpare deasupra simfizei pubiene, în timp ce, în caz de anurie, vezica rămâne
goală.
În urma presiunii mărite din vezică, dacă nu este un obstacol mecanic, sfincterul uretral
cedează şi urina începe să se evacueze picătură cu picătură. Acest fenomen se numeşte ischiurie
paradoxală sau incontinenţă prin regurgitare (prea plin).

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

Glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de

retenţia urinară.
Micţiuni - absente.
Polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
 BILETUL XXII

1. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

(DEFINIȚIE, SCOP, CONTRAINDICAȚII)

DEFINIŢIE
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se resorbi la
nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.

SCOP - obţinerea efectelor locale,

- obţinerea efectelor generale.

CONTRAINDICAŢII
 medicamentul este inactivat de secreţiile digestive;
 medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
 se impune o acţiune promptă a medicamentelor;
 medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
 se impune ocolirea barierei hepatice

2. TRATAMENTUL PROFILACTIC ȘI CURATIV ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ

DIFUZĂ

Terapia profilactica se refera la tratarea corecta a infectiilor acute streptococice (angine,

scarlatina,erizipel) si a infectiilor virale.
Se evita factorii favorizanti: frigul, umezeala, regimul hipoprotidic. Angina acuta este o
afectiune frecventa, dar poate avea consecinte imediate sau tardive grave.
Tratamentul curativ, are ca obiective: combaterea infectiilor streptococice, tratarea
procesului inflamator nespecific, combaterea HTA, aplicarea tratamentului imuno-
depresor si anticoagulant in formele severe.
 BILETUL XXIII

1. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

(DEFINIȚIE, INDICAȚII, SCOP)

DEFINIȚIE
Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor

INDICAŢII
 pacienţii cu tulburări de deglutiţie;
 pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă (vărsături, greţuri,
hemoragii);
 pacienţii la care se doreşte evitarea circulaţiei portale, trecerea medicamentelor prin ficat

SCOP - obţinerea unor:

• efecte locale: - golirea rectului;
- efect purgativ - supozitoare cu glicerină;
- calmarea durerilor;
- atenuarea peristaltismului intestinal;
- atenuarea proceselor inflamatoare locale;
• efecte generale: - prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot acţiona asupra
unor organe sau sisteme

2. INTERVENȚII LA PACIENTUL CU RETENȚIE DE URINĂ

 Verifica prezenta globului vesical

 Incearca stimularea evacuarii astfel:
 Introduce bazinetul cald sub bolnav
 Pune comprese calde pe regiunea pubiana
 Lasa robinetul deschis sa curga apa
 Introduce mainile pacientului in apa calda
 Efectueaza sondaj vezical pentru eliminarea urinii la indicatia medicului
 Invata pacientul ca trebuie sa existe o relatie intre nevolie de a bea, a manca, a face
exercitii fizice si a elimina pentru a-si stabili propriul orar de ingestie si eliminare.
 Invata pacientul pozitia corecta pentru usurarea mictiunii si golire completa a vezicii
 Linisteste si incurajaza pacientul
 Asigura un climat cald, confortabil
 BILETUL XXIV
1. ÎNCĂRCAREA SERINGII
 se spală mâinile cu apă curentă, se verifică seringa şi acele
 capacitatea, termenul de valabilitate a sterilizării;
 se verifică integritatea fiolelor sau flacoanelor, eticheta, doza, termenul de valabilitate,
aspectul soluţiei
 se îndepărtează ambalajul seringii, se adaptează acul pentru aspirat soluţia, acoperit cu
protectorul şi se aşează pe o compresă sterilă;
ASPIRAREA CONŢINUTULUI FIOLELOR:
 se goleşte lichidul din vârful fiolei prin mişcări de rotaţie;
 se dezinfectează gâtul fiolei
 se flambează pila de oţel şi se taie gâtul fiolei;
 se deschide fiola
 se introduce acul în fiola deschisă;
 se aspiră soluţia din fiolă,
 se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziţie verticală cu acul îndreptat în sus, prin
împingerea pistonului până la apariţia primei picături de soluţie prin ac;
 se schimbă acul de aspirat cu cel folosit pentru injecţia care se face;

2. OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRI ÎN INSUFICIENȚĂ RENALĂ ACUTĂ

Obiectivele de îngrijire:

 combaterea sau diminuarea cauzei;

 minimalizarea deteriorärii functiei renale;

 corectarea tulburärilor prezente;- prevenirea complicatiilor;suplinirea functiei renale.
 BILETUL XXV

1. INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

SCOPUL
 este de a usura eliminarea gazelor din colon;

MATERIALE NECESARE:

 tubul de gaze sterilizat, comprese de tifon, tavita renala, substanta lubrefianta pentru
ungerea tubului de gaze (vaselina boricata), o punga colectoare sau un alt recipient;

ETAPE DE EXECUTIE

Pregatirea materialelor necesare:

 se pregatesc materialele necesare si se transporta langa bolnav;

Pregatirea bolnavului:

 se anunta bolnavul si i se explica esenta si inofensivitatea tehnicii;

 se izoleaza patul bolnavului;
 se dezbraca bolnavul si se aseaza in pozitie ginecologica;

Efectuarea tehnicii:

 spalare pe maini cu apa si sapun;

 se imbraca manusile de unica folosinta;
 cu ajutorul unei comprese de tifon se unge tubul de gaze cu vaselina boricata;
 cu mana stanga se indeparteaza fesele bolnavului iar cu cea dreapta se introduce tubul de
gaze prin anus in rect si de aici in colon si prin miscari de rasucire si inaintare pana ;la o
adancime de 15-20 cm;
 se acopera bolnavul cu invelitoarea din flanela si se mentine tubul de gaze cel mult 2 ore;
 dupa aceasta perioada tubul este indepartat si se aseaza in tavita renala;
 daca este nevoie se repeta introducerea tubului de gaze dupa o ora doua, dupa ce s-a
restabilit circulatia normala in mucoasa;
 se spala pe maini cu apa si sapun;

Îngrijirea bolnavului dupa tehnica:

 se efectueaza toaleta regiunii anale;

 se aseaza bolnavul in pozitia comoda, se inveleste, se aeriseste salonul;
Reorganizarea locului de munca:

 materialele folosite se indeparteaza;

 instrumentele folosite se spala, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare;

OBSERVATII

Tubul de gaze nu va fi mentinut mai mult de 2 ore deoarece poate produce escare ale mucoasei
rectale;
Pentru lubrifierea tubului de gaze, ca suport, nu se utilizeaza vata;

2. GLOMERULONEFRITA ACUTĂ DIFUZĂ. DEFINIȚIE ȘI ETIOLOGIE

Definitie.
Glomerulonefrita acută difuză (GNA) este afectiunea inflamatorie renală, de natură infecto-alergică
sicaracterizată clinic prin edeme, hematurie, proteinurie si hipertensiune arterialä.

Etiologie

Factorul etiologic cel mai important este infectia streptococică in special streptococul hemolitic din
grupa A, de tipul: angine, amigdalite, sinuzite, otite, infectii dentare, scarlatină, erizipel,
piodermite, si virală. Exceptional, poate apărea după infectii pneumococice sau stafilococice si
precede cu 2-3 säptämâni debutul clinic al bolii. Poate sã mai apară în cursul vasculitelor
autoimune din purpura vasculară, din bolile de colagen cu evolutie acutä.
 BILETUL XXVI

1. CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

CĂILE DE ADMINISTRARE
 calea digestivă - orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală;
 calea percutanată - pe tegumente şi mucoase;
 respiratorie;
 calea urinară (sonda);
 parenterală - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase
(executate de asistenta medicală) şi injecţii intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene,
intraosoase (executate de medic);
 calea rectală (supozitoare)

Calea de administrare este aleasă de medic, în funcţie de scopul urmărit.

2. MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ ÎN SINDROMUL NEFROTIC

 edeme moi, pufoase până la anasarcă,

 oligurie, proteinurie si hematurie,

 creșetre ponderală prin sindrom edematos,

 inapetenta

 greturi si vărsături,

 scaune diareice,

 jenă, distensie si crampe abdominale,

 tuse, polipnee,

 cianoză,

 tulburäri de ritm si/sau de conducere,

 fanere uscate si friabile,

 HTA

 subfebrilitate,

 cefalee
 BILETUL XXVII

1. FIBRINOGENUL

FIBRINOGEN
Este unul din componentele importante ale sangelui, substanta proteica sintetizata in ficat cu rol
in coagularea sangelui atunci cand se produce o rana sau sangerare.
Intr-o eprubeta de 5 ml se recolteaza 4,5 ml de sange + 0,5 citrat
Valori normale: 200-400 mg 100/ml
Valori crescute
 in RAA,
 colagenoze,
 pneumonie,
 sindrom nefrotic,
 arsuri intinse,
 diferite infectii microbiene,
Valori scazute:
 hepatite acute si ciroza hepatica,
 cancer de prostata,
 leucemie
Eprubeta cu capac albastru.

2. OBIECTIVE DE ÎNGIJIRI ÎN INSUFICIENȚĂ RENALĂ ACUTĂ

 Combaterea sau diminuarea cauzei

 Minimalizarea deteriorarii functiei renale
 Corectarea tulburarilor prezente
 Prevenirea complicatiilor
 Suplinirea functiei renale