ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

“FUNDENI”

REFERAT
SURSE NATURALE

ELEV PROFESOR
DINU IOANA DANIELA FLORENTA MIHAI
CLASA 1K AMG

AN ȘCOLAR
2019 - 2020
 ANALIZELE DE URINĂ. ANALIZA MATERIILOR
FECALE

Proprietatile fizice ale urinei

Urina este un lichid biologic de excretie, cu o

compozitie chimica complexa, care poate suferi
modificari în anumite stări patologice. Analiza
completa de urina include determinarea
caracterelor fizice (culoare, aspect, greutate
specifica), chimice (pH, proteine, glucoza, corpi
cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen,
leucocite, nitriti) şi examenul microscopic al
sedimentului.
Biochimia urinei se determina printr-o metoda
semicantitativa, cel mai adesea pe un analizor
automat, folosind stripuri de urina. Acest tip de test
este rapid si măsoara elementele din urina care sunt semnificative pentru disfuncţii renale,
urinare, hepatice si metabolice.În eventualitatea unei modificari patologice, se produce o
schimbare de culoare în zona testului respectiv, care se compara cu o scala de culori
predefinita. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului.

 Densitatea urinei (greutatea specifica)

Măsoara capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compara densitatea urinei faţă de
densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1.000.
Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; în prezenţa cationilor protonii sunt eliberaţi
de un agent complex şi produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinara este dependenţa de cantitatea de fluide ingerată de pacient, dar poate fi
influenţată si de alţi factori cum ar fi: transpiraţii abundente, efectul temperaturilor scazute,
agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale
densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite
conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute),
hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica incipienta (volum
crescut, densitate scazuta).
Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea capacitatii
rinichiului de a dilua sau concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa
(transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de
ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina.

2
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite
(densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara
afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina).
• Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009-1.011) –
izostenurie

 pH

pH-ul indica, capacitatea tubilor renali de a

mentine echilibrul acido-bazic al plasmei si
lichidului extracelular, care se realizeaza prin
reabsorbtia sodiului si secretia tubulara de
hidrogen si ioni amoniu2.
Testul de detectare a pH-ului urinar se
bazeaza pe o combinatie de 3 indicatori: rosu-
metil, albastru bromtimol si fenolftaleina. La
un nivel al pH-ului de 5-9 se obtine o gradare
a culorii de la potocaliu la galben-verzui si
albastru4.
Urina proaspata provenita de la subiecti
sanatosi prezinta un pH de 5-6. pH-ul urinar
este influentat de factori fiziologici si patologici:
• Valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalina) se intalnesc postprandial (raspunsul normal la secretia
de acid clorhidric in sucul gastric), dieta vegetariana (in particular citrice si legume), infectii
ale cailor urinare (in special cu germeni producatori de ureaza, Proteus si Pseudomonas, care
spliteaza ureea in ioni amoniu), varsaturi abundente (alcaloza metabolica), alcaloza
respiratorie cu hiperventilatie, depletie de potasiu1;2;7.
• Valori scazute ale pH-ului (urina acida) apar in urmatoarele situatii: mediu cald si uscat
(urina foarte concentrata si puternic acida), in timpul somnului (acidoza respiratorie prin
reducerea ventilatiei), dieta bogata in carne si proteine, diuretice clorotiazide, cetoacidoza
diabetica, acidoza respiratorie, acidoza metabolica, diaree, inanitie, insuficienta renala
decompensata cu uremie, pirexie, infectii urinare produse de Escherichia coli, tuberculoza
renala, afectiuni reumatismale cronice1;2;7.
Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni
acido-bazice sistemice de origine metabolica sau respiratorie si management-ul conditiilor
urinare care necesita mentinerea urinei la un pH specific, cum ar fi calculii renali (se
urmareste prin dieta si tratament modificarea pH-ului urinar, astfel incat sa previna formarea
calculilor), alcalinizarea urinei in tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor),
intoxicatie cu salicilati (cresterea excretiei), in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta
acida in timpul tratamentului infectiilor de tract urinar.
pH-ul urinar nu ajunge niciodata la 9; in acest caz trebuie repetata testarea pe un alt specimen
proaspat.

3
  Culoarea urinei normale este galbuie sau
rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand
este foarte concentrata sau dupa consumul
unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de
metilen etc.).

In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina,

urina are o culoare rosie murdara. In bolile de ficat cu
icter, bila trecand in sange se elimina prin urina,
producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). De asemenea, o serie
de alimente ca sfecla, varza rosie, bomboanele colorate etc. pot sa modifice culoarea normala
a urinei.

 Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei,

mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau
medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri
aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.

 Transparenta este caracteristica urinei

proaspete; dupa cateva ore de la urinare se
poate tulbura, mai ales daca este tinuta la
rece. Acest lucru este cauzat de precipitarea
(solidificarea) sarurilor minerale, care se
gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu
constituie simptomul vreunei boli, asa cum
cred unele persoane.

Daca urina proaspata, calda este tulbure, atunci poate

fi vorba de o infectie (puroi si mucus), de o hemoragie sau de un consum foarte mare de
produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia
daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa
febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum
redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri
sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica)
cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii
renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml
(oligurie). In aceste situatii, organismul sufera, deoarece nu se mai pot elimina prin urina
deseurile nesanatoase din sange.

Calculi urinari

Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in

rinichi sau in vezica urinara, din cauza
solidificarii substantelor minerale sau organice,
care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari
produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii

4
ale cailor urinare.Analiza calculilor se efectueaza pentru stabilirea compozitiei lor chimice,
cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi
calculi.De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand
urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat.In
vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-
5 zile intr-un borcan de sticla. Ulterior, urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine
calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar.Astfel,
persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu
si fosfor (lapte, branza), iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma mai
putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele
care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.Indiferent de compozitia
chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor
trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.

Analiza microscopica a urinei

Elementele si formatiunile solide din urina cum

sunt celulele, cristalele etc. se pot observa
numai la microscop. Cand aceste elemente sunt
putine, nu au importanta pentru sanatate, dar
cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la
punerea unui diagnostic.La femei, unele dintre
aceste elemente pot proveni nu numai din
urina, ci si din sfera genitala. De aceea, pentru
a evita unele confuzii, la femei se recomanda
repetarea examenului microscopic din urina
recoltata dupa toaleta prealabila.

Celulele epiteliale sunt rare in mod normal,

dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului
pot deveni numeroase.

Leucocitele sunt celule sanguine albe,

care au trecut in urina din sange
(leucociturie), de obicei cu ocazia
unei infectii urinare acute sau cronice
(puroi).

Hematiile (globulele rosii) provin din

sange si indica o sangerare (hemoragie) la
nivelul cailor urinare sau ale rinichilor.
Infectiile urinare acute (cistita,
glomerulonefrita, pielocistita), infectiile
urinare cronice (pielonefrita,
tuberculoza), calculii urinari, tumorile,
bolile de sange, hipertensiunea arteriala
etc., sunt insotite de eliminari de sange in
urina (hematurie).

5
Uneori hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se
vede si cu ochiul liber, dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala
oarecare, ci din cauza unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).

Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are
rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).

Cristalele urinare de natura minerala sau organica se

gasesc la toate persoanele, insa sunt persoane care
elimina aproape permanent cristale numeroase de acid
uric si de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea
concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se
forma litiaza renala (piatra la rinichi).
Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub
forma de cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul
rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate sa
previna formarea de cristale in urina.

Microbii care se pot
inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se
observa la microscop.

Recoltarea urinii

- pentru sumar se efectueaza din urina de dimineata

(la mijlocul jetului se recolteaza in vas curat), la
barbati in ortostatism, la femei dupa o buna toaleta
vaginala. Recoltarea urinii prin sondaj se va face
numai in cazuri de stricta necesitate (adenom de
prostata) si in conditii de perfecta sterilitate. Analiza
se poate efectua si pe un esantion din urina colectata
pe 24 de ore sau pe un esantion din urina de
dimineata.
- pentru conservare – prevenirea alterarii
componentelor prin contaminare cu microorganisme
– urina poate fi tratata cu: toluen (film subtire la
suprafata), timol 1g/l, cloroform.
- conservarea la rece este suficienta pentru pastrarea constituentilor, fara adaugarea vreuneia
dintre substantele mentionate.

6
- examenul sedimentului se practica numai in urinile proaspete.
- daca trebuie sa se colecteze urina pe 24 ore, ea va fi colectata in vase de sticla bine spalate
cu soda si cu apa calda, apoi clatite cu multa apa rece si uscate.\ Analiza urinii
In decursul istoriei laboratorului, analiza urinei avea un caracter complex, cu multe reactii, ce
se efectuau intr-un timp indelungat si indelung elaborate. Astazi, sistemul asezarii pe
bandelete, a principalelor componente de determinat in urini (majoritatea fiind reactii de
culoare), citite cu aparate speciale, au revolutionat practic prin rapiditate si exactitate
examenul de urina.

Analiza urinii presupune parcurgerea a patru etape de investigatie:

1.     efectuarea examenului sumar de urina care furnizeaza date generale macroscopice

privind starea acestui produs de excretie;
2.     examenul biochimic care consta in determinarea nivelului urinar al principalilor
constituenti:
 componentii azotati (uree, acid uric, creatinina, aminoacizi, amoniac, proteine, acid
hipuric, catecolamine, colina, azotat total), lipidici (corpi cetonici) si glucidici
(glucoza, acizi gluconici);
 electrolitii urinari (cationi: natriu, potasiu, calciu, magneziu; anioni: fosfat, sulfat,
clor, oxalati);
 enzimele si izoenzimele eliminate prin urina (liaze: hialuronidaza,
aldolaza; transferaze: transaminaze, ribonucleaze; hidrolaze: urokinaza; proteaze:
uropepsinogenul cu izoenzimele I si II; peptidaze: leucinaminopeptidaza, cistenil-
aminopeptidaza cu izoenzimele I si II; amilazele: izoenzimele IIS si P; sulfataze:
izoenzimele  arylsulfatazei A si B; oxidoreductazele: LDH - izoenzimele LDH1  →
LDH5, izo-citric-dehidrogenaza, malic-dehidrogenaza, glutamic-dehidrogenaza,
catalaza, diaminooxidaza: histaminaza, cadaveraza); – corpii cetonici, ca expresie
a dereglarilor complexe metabolice din diabetul zaharat.
3.     urmatoarea etapa in analiza urinii presupune efectuarea sedimentului urinar cu aspectele
sale compozitionale:
 sediment neorganizat;
 sediment organizat; daca apar hematii, se poate recurge orientativ la efectuarea
probei celor trei pahare.
4.     efectuarea examenului microbiologic al urinei (urocultura); cercetarea microbilor,
levurilor, parazitilor si efectuarea antibiogramei in vederea instituirii tratamentului.

Coprocultura

Materiile fecale sunt recoltate si analizate

pentru diagnosticarea bolilor digestive de natura
microbiana sau parazitara.
Aceasta analiza are rolul de a descoperi bacteriile
si virusurile din scaun in urma examinarii
fecalelor la microscop. Inainte de recoltarea
materiilor fecale, nu e permisa utilizarea niciunui
medicament intrucat poate afecta rezultatele.

7
Coprocultura este recomandata de catre medic atunci cand apar simptome precum durerile
abdominale, diareea, balonarea, greata sau voma.

Succesul stabilirii unui diagnostic parazitologic este asigurat de cateva principii de baza :
a. sa se ia in considerare o posibila etiologie parazitara intr-un diagnostic diferential al
unei suferinte. Sunt importante: istoricul si aspectele epidemiologice ale bolii,
deoarece riscul dobandirii unei infectii parazitare este legat de ocupatie, atat in cadrul
profesional cat si recreational sau de calatoriile efectuate in zonele endemic;
b. cunoasterea biologiei parazitilor, a modului de infectare, a perioadei de incubatie, a
fiziopatologiei, pentru a putea interpreta datele culese din anamneza, a evalua
aspectele clinice si a alege metodele de laborator care evidentiaza cel mai bine
parazitul rerspectiv;
c. interpretarea rezultatelor testelor de laborator prin prisma aspectelor clinice.

Examenul coproparazitologic este recomandat pentru evidentierea unor infectii cu :

 protozoare: amibiaza, giardioza, coccidioze intestinale;
 helminti : ascaridioza, tricocefaloza, strongiloidoza, teniaze, anchilostomiaza;
 distomatoze hepatice si intestinale, schistosomioze.

Pentru majoritatea parazitozelor intestinale se indica efectuarea unui examen de control

dupa 3 saptamani de la terminarea tratamentului pentru infectii cu protozoare si dupa 1 - 2
saptamani pentru infectiile cu helminti.
Diagnosticul de laborator al parazitozelor intestinale se face in mod obisnuit prin punerea
in evidenta a oualelor de helminti sau a formelor chistice ale protozoarelor cu localizari
intestinale.
Toti parazitii intestinali a caror prezenta o semnalam prin punerea in evidenta a oualelor,
proglotelor sau a formelor chistice in fecale, au perioade de eliminari de oua / forme chistice
si perioade negative.
Un examen coproparazitologic izolat, al carui rezultat este negativ nu are valoare
eliminatorie. Pentru un examen coproparazitologic de rutina se recomanda minimum 3 probe,
la interval de 3 - 4 zile.
Probele sunt autorecoltate de pacienti in recipiente din plastic de unica folosinta, care se
inchid etans. Cea mai simpla posibilitate de a feri proba de alterare este efectuarea analizelor
in cel mult 2 - 3 ore de la recoltare.

8
 Fig. 1. Coprorecoltor - recipient colectare materii fecale

1) Cu spatula-dop ; 2) Recipient ; 3) Spatula pentru colectare - este atasata de dop

Examenul macroscopic - helminţii si formatiunile suspecte se trec intr-un cristalizor

cu apa si se examineaza cu ochiul liber si cu lupa, dupa care se efectueaza examenul
microscopic.
Examenul microscopic - se face prin etalarea materiilor fecale pe o lama de microscop
in amestec cu solutie Lugol si acoperita cu cate o lamela. Preparatul cu Lugol se examineaza
cu obiectivul 40X.
Probele de materii fecale care contin bariu, cadmiu, compusi de bismut, uleiuri
minerale, care creeaza mici picaturi refractibile ingreuneaza examenul morfologic putand
duce la confuzii.

BIBLIOGRAFIE

[1]. A. Urdă, E. Angelescu, I. Săndulescu, Chimie Tehnologică Generală, partea I, Editura

Universităţii din Bucureşti, 2005
[2]. D. Negoiu, Tratat de chimie anorganică, vol. II, Editura Tehnică, 1972
[3]. Analize de laborator. Ghid privind principiile, metodele de determinare si interpretare a
rezultatelor - Editia a III-a, revazuta (Gheorghe Manole), 2007