Vlad ( Vasile ) Alice Daniela

Stari de agregare ale substantelor cu actiune

farmaceutica

Materia poate exista în natură în 3 stări de agregare: solidă, lichidă şi

gazoasă. O stare de agregare este o formă de organizare a materiei caracterizată
prin uniformitate în consistenţă şi rezistenţă, proprietăţi care o diferenţiază de
celelalte stări în care substanţa respectivă se poate găsi. O substanţă în stare solidă
are o formă bine definită şi este rigidă, una în stare lichidă nu are o formă stabilă,
dar are volum fix, iar în cazul stării gazoase nu putem vorbi nici de formă, nici de
volum fixe, substanţa aflată în această stare de agregare luând forma şi
dimensiunile containerului în care se găseşte.

Într-un solid, particulele sunt dispuse aglomerat într-o configuraţie rigidă,

ceea ce conferă substanţei formă şi dimensiuni fixe. Într-un lichid, particulele sunt
dispuse aproape unele de altele, dar au libertate de mişcare, ceea ce se traduce prin
volum fix şi formă specifică fluidelor, deci forma containerului în care sunt
aşezate. În cazul gazelor particulele pot ocupa întregul volum al containerului,
astfel că atât forma, cât şi volumul lor sunt definite de container.

Una dintre diferenţele majore dintre cele trei stări de agregare este dată de
numărul de interacţiuni între moleculele din compoziţia substanţei. Particulele unui
solid interacţionează cu toate particulele vecine, într-un lichid doar cu unii dintre
vecini, iar într-un gaz, cel puţin în mod ideal, nu există interacţiuni între particule.
Prin ruperea sau formarea legăturilor intermoleculare, o substanţă poate trece dintr-
o stare de agregare în alta. De exemplu, moleculele din compoziţia unui gaz
condensează dând naştere unui lichid datorită prezenţei forţelor de atracţie
intermoleculare. Cu cât forţele de atracţie devin mai puternice, cu atât mai stabil
este lichidul (fapt care se traduce în creşterea punctului de fierbere).
Transformările între diversele stări de agregare ale unei substanţe sunt ilustrate în
figura de mai jos.  

Transformările de stare sunt un tip special de reacţii chimice. Reacţiile

chimice, conform celor învăţate în liceu la orele de chimie, presupuneau de obicei
ruperea unor legături în interiorul moleculelor, pe când în cazul transformărilor
de fază avem de-a face cu ruperea sau formarea de legături intermoleculare

(interacţii între moleculele aceleiaşi substanţe). Ca în cazul oricărei reacţii

chimice trebuie studiat ce presupune transformarea de stare din punct de vedere
energetic, ce cantitate de energie este absorbită sau cedată pe parcursul ruperii,
respectiv formării legăturilor intermoleculare.

Trecerile dintr-o stare de agregare în alta care presupun ruperea unor legături
între molecule (topirea, vaporizarea şi sublimarea) necesită un input energetic
pentru învingerea atracţiilor intermoleculare între particulele substanţelor (reacţii
endotermice). Celelalte transformări  (condensarea, solidificarea şi desublimarea)
sunt însoţite de eliberarea de energie pentru că particulele adoptă o configuraţie cu
o entalpie inferioară (reacţii exotermice).

După felul particulelor care compun substanţele şi după natura legăturilor

care le unesc, substanţele se pot clasifica în:
- ionice;
- atomice (covalente);
- metalice;
- moleculare (polare sau nepolare).
Între particulele care compun primele trei categorii de substanţe se stabilesc
interacţiuni puternice, iar în cazul substanţelor moleculare, interacţiunile sunt slabe
fiind forţe de coeziune Van der Waals şi cel mult legături de hydrogen
suplimentare. Cele patru categorii de substanţe se manifestă specific numai în stări
condensate (lichidăşi solidă), deoarece în stare gazoasă toate substanţele sunt
formate din molecule mono sau poliatomice, între care interacţiunile sunt slabe.
Indiferent de natura particulelor şi a forţelor cu care ele interacţionează,
substanţele se pot afla în patru stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă şi plasma,
diferind între ele prin conţinutul energetic al particulelor componente.
Temperaturile la care o substanţă trece dintr-o stare de agregare în altă stare
depinde în  primul rând de tăria interacţiunilor dintre particulele componente,
precum şi de condiţiile exterioare de presiune. Conţinutul cel mai bogat în energie
îl au substanţele în stare de  plasm, urmată apoi de starea gazoasă. Stările
condensate presupun un conţinut energetic mai scăzut, cea mai săracă în energie
fiind starea solidă

Starea gazoasă, care este în general nespecifică determină o serie de

proprietăţi generale, comune tututror substanţelor aduse în această stare. De
asemenea, şi stările condensate, lichidă şi solidă, determină pe lângă proprietăţile
fiecărei substanţe şi caracteristici generale.

Originea medicamentelor a. vegetală – diferite părţi ale plantelor: folium,

flores, radix, semen, cortex. Exemple: morfina, atropina, digoxinul. b. animală:
hormoni (insulina porcină, bovină); enzime (tripsina, amilaza) c. minerală:
caolinul, bentonita d. semisintetice: unele antibiotice (penicilina G) e. sintetice:
chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.
Drogul – este materia primă brută folosită pentru prepararea
medicamentelor. Conţine una sau mai multe substanţe active care se pot extrage,
izola sau reproduce şi materii balast.
Principiile active: substanţe medicamentoase chimic pure, cu efect
farmacodinamic. Se clasifică în funcţie de structura chimică, proprietăţile fizico-
chimice şi efectele biologice în:

1. Alcaloizi – compuşi organici cu azot, baze cuaternare de amoniu, au

reacţie alcalină; sărurile lor sunt hidrosolubile. Au efect farmacodinamic puternic.
Ex. morfina, atropina.
2. Glicozide – au molecula formată din 2 componente – o parte neglucidică
cu structură steroidică, numită aglicon sau genină, responsabilă de efectul
farmacodinamic şi o parte glucidică, compusă din una sau mai multe oze. Ex.
glicozidele tonicardiace, glicozidele antrachinonice.
3. Saponine – au structură glicozidică, dar agliconul are structură steroidică
sau triterpenică. Au proprietăţi tensioactive, emulgatoare, producând spumă în
contact cu apa. Local au efect iritant, injectate intravascular produc hemoliză. Ex.
infuzia din rădăcină de Primula, cu efect expectorant.
4. Materii tanante – au structură chimică de derivaţi polifenolici condensaţi.
Au acţiune astringentă (de strângere) datorită precipitării proteinelor extracelulare.
Se găsesc, de exemplu în fructele de afin, care sunt folosite pentru tratamentul
simptomatic al diareelor. 2
5. Uleiurile volatile (eterice) – sunt compuşi liposolubili, volatili cu miros
aromat. Se obţin din plante prin antrenare cu vapori de apă. Ex. uleiul de mentă, de
cimbrişor, de eucalipt. Au acţiune antiseptică şi spasmolitică.
 6. Substanţele mucilaginoase – sunt compuşi cu structură polizaharidică, ce
formează cu apa soluţii coloidale vâscoase. Formează o peliculă protectoare la
suprafaţa mucoaselor. Ex. infuzia de nalbă.

Conform definiţiei date de OMS medicament este orice substanţă sau

amestec de substanţe utilizate pentru diagnosticarea, tratamentul, ameliorarea sau
prevenirea unei boli sau a tulburărilor funcţionale la om sau animale. Originea
medicamentelor poate fi minerală, animală, vegetală sau sintetică.

 În dependență de starea de agregare, se clasifică în:

1. Forme medicamentoase solide - pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele,

drajeurile şi granulele.

         Pulberile – sunt substanţe solide dispersate in particule uniforme, cu grad de

diviziune determinat, aspect omogen. Se obţin din substanţe solide uscate,
mărunţite şi trecute prin site cu ochiuri de diferite dimensiuni. Se prepară uşor; au
aspect omogen, au absorbţie bună prin diluare. După compoziţie sunt pulberi simpe
(cu o singură substanţă activă) şi compuse (conţin 2 sau mai multe substanţe
active). După calea de administrare există pulberi pentru uz extern sau pudre şi
pulberi pentru uz intern (se inghit).
         Pilulele – se obţin in farmacie, fiind preparate magistrale. Sunt formaţiuni
solide, sferice cu greutatea de 0,2-0,3 grame, ce conţin substanţe active inglobate
in excipienţi potriviţi ca: sirop, mucilagii, pulberi, glicerină, zahăr, etc. Cel mai
folosit excipient este masa pilulară care conţine miere, glicerină, pulbere, zahăr.
         Capsulele – sunt invelişuri care conţin doze unitare de substanţe active solide
sau lichide. Protejează mucoasa gastrică de acțiunea iritantă a asubstanțelor active;
protejează substanţele active de inactivarea prin HCl din sucul gastric, dirijează
absorbţia, maschează gustul. După compoziţia lor se clasifică in : amilacee,
gelatinoase, operculate, sferice, enterosolubile.
         Comprimatele – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea substanţelor
medicamentoase sub formă de pulberi impreună cu substanţe ajutătoare. Există mai
multe tipuri de comprimate : orale, sublinguale, bucale, efervescente, retard,
vaginale.
         Drajeurile – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate acoperite cu
unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă lucioasă, sunt albe sau
colorate. După locul unde se dezagregă şi cedează substanţa activă se clasifică in:
drajeuri gastrosolventes și drajeuri enterosolventes.
         Granulele – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de
fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau
colorate, constituite din agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi.
La temperatura de 37 0C cedează substanţa activă in 15’, iar cele efervescente in

5’. Sunt preferate indeosebi la copii. Se dozează cu linguriţa sau cu unitatea de

măsură prevăzută in ambalaj.

2. Formele medicamentoase semisolide și moi - supozitoarele, unguentele,

pastele, linimentele, emplastrele şi săpunurile.

         Supozitoarele  – sunt forme semisolide care la temperatura camerei sunt

solide şi se topesc la temperatutra corpului de 37 0C. După calea de admninistrare
se clasifică in : rectale, vaginale, uretrale.
         Unguentele – sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale, care se
aplică pe tegumente şi mucoase in scop de protecţie sau terapeutic. Se clasifică:
a) după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru plăgi (sterile).
b) după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice, revulsive,
dezinfectante.
c) după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice, diadermice
         Pastele – sunt unguente ce conţin intre 50-60% din compoziţie substanţe
inerte, impreună cu substanţe active, care se aplică pe tegumente in scop sicativ sau
de protecţie. Excipientul este vaselina alba, care păstrează stază de căldură.
         Linimentele – sunt forme lichide sau semisolide ce conţin amestecuri de
săpunuri, uleiuri, alcooli şi alte substanţe, avand efect lăptos, care se aplică pe
tegumente, după o agitare prealabilă.
         Săpunurile – sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Săpunurile de
sodiu sunt solide iar cele de potasiu sunt lichide. Au efect de curăţire sau
degresare; pot fi folosite pentru pătrunderea unor substanţe active prin tegumente;
există şi săpunuri medicinale, care incorporează substanţe antiseptice: sulf, gudron,
borax, resorcinol.
         Emplastrele – sunt amestecuri de săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase,
cauciuc şi substanţe medicamentoase. După destinaţie se clasifică in emplastre
terapeutice şi adezive. Cele terapeutice conţin substanţe medicamentoase. Plasturii
adezivi pentru absorbţie transdermică se aplică pe piele şi cedează lent substanţa
activă in vederea absorbţiei transcutanate şi a efectului sistemic.
 3. Forme medicamentoase lichide - sunt forme farmaceutice constituite dintr-
un mediu de dispersie fluid (solvent) in care se găsesc dispersate substanţe
active solide lichide sau gazoase.

 După complexitate sunt simple cu o singură substanţă activă şi compuse sau

amestecuri, mixturi.
  
Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, administrare controlabilă,
este o formă accesibilă copiilor. Dezavantajele formelor lichide: gustul, mirosul
neplăcut se simt mai uşor, volumul mare, pot apare reacţii de incompatibilitate
(precipitare, efervescenţă, de culoare).
   
   Soluţii pentru uz extern - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi
mucoase pentru badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active
dizolvate in următorii solvenţi: apă distilată, alcool diluat şi ulei de floarea
soarelui.
         Suspensii pentru uz extern – conţin substanţe insolubile, care se dispersează
in apă sau ulei.
         Emulsii pentru uz extern – sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin
dispersarea a 2 lichide nemiscibile, unul apos şi altul uleios. Se agită inainte de
aplicare.
         Picăturile pentru ochi – se pot prezenta sub formă de soluţii, emulsii sau
suspensii care se aplică in sacul conjunctival, cate 1-3 picături odată in tratamentul
conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul fundului de ochi.         Trebuie
să indeplinească următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie izotone şi izohidre cu
lichidul lacrimal.
         Picăturile pentru nas se administrează in fiecare nară pentru
decongestionarea mucoasei nazale in rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc
substanţe vasoconstrictoare (cu excepţia nou-născuţilor la care in scop
decongestionant se prescrie intotdeauna ser fiziologic).
         Picăturile pentru urechi  pot fi preparate cu apă, ulei sau amestecuri, cu sau
fără glicerină.
 Gargarismele sau apele de gură – forme lichide, care după intrebuinţare se
expulzează fără să fie inghiţite. Sunt soluţii care conţin substanţe active cu acţiune
antiseptică, dezinfectantă, dezodorizantă dizolvate in apă, alcool sau amestecuri.
Există preparate tipizate, fie gata preparate, fie concentrate care se diluează in
momentul utilizării. De obicei din acestea se dizolvă 1-2 linguri in . pahar cu apă.
         Clismele - conţin substanţe medicamentoase care se introduc pe cale rectală
in, scop diagnostic, terapeutic sau evacuator. Ca solvenţi se folosesc apa, glicerina,
amestecuri, ulei, etc. In scop terapeutic se folosesc in tratamentul colitelor
ulceroase, iar in scop diagnostic pentru irigografie, irigoscopie.
     

Picături pentru uz intern – sunt soluţii care conţin substanţe active

dizolvate intr-un solvent adecvat. Se introduc intr-o linguriţă cu zahăr, compot
dulceaţă, miere sau pe un cub de zahăr sau pe un miez de paine, pentru a masca
gustul neplăcut al substanţelor active.
Poţiunile – sunt forme destinate administrării pe cale orală cu lingura la
adulţi şi cu linguriţa la copii. In afară de substanţa sau substanţele active conţin
edulcoranţi in proporţie de 10-30% din cantitatea totală, iar solventul este apa
distilată.
         Edulcoranţii sunt substanţe cu rol corectiv, folosite pentru ameliorarea
gustului necorespunzător al substanţelor active. Se folosesc: apele aromatice,
siropurile, limonadele gazoase, mucilagiile, glicerolul sau glicerina.

4. Forme lichide pentru administrare parenterală : injecţiile şi perfuziile.

         Injecţiile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale

industrială. Prin filtrare şi sterilizare se indepărtează impurităţile din soluţie şi
microorganismele. Soluţia injectabilă este condiţionată in fiole, flacoane sau
seringi preumplute. Fiolele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu o prelungire in
care se introduce o singură doză dintr-un medicament. Substanţele active conţinute
se prezintă ca soluţii adevărate, emulsii sau suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa
distilată sau bidistilată, uleiuri vegetale, solvenţi sintetici, rareori solvenţi anhidri
(propilenglicol). Pentru preparatele cu acţiune prelungită se folosesc solvenţi
anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de macromolecule - gelatină,
carboximetilceluloză sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu.
Flacoanele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori
armătură metalică. Pot conţine soluţii, emulsii, suspensii sau substanţe active sub
formă de pulberecare se dizolvă extemporaneu.
         Perfuziile - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos in
cantitate mare (250, 500, 1000 ml), in ritm lent, picătură cu picătură, cu ajutorul
aparatului de perfuzie. Nu pot fi decat soluţii adevărate, deoarece emulsiile
provoacă embolie. Se condiţionează in flacoane sau pungi de plastic. Se
intrebuinţează pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic, ca inlocuitori de
plasmă, pentru introducerea unor medicamente care se elimină prea repede, in scop
nutritiv.
 5. Formele medicamentoase gazoase - sunt gaze, lichide volatile şi aerosoli.

         Gazele se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză.

         Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau uleiuri
volatile (ulei de mentă, eucalipt).
         Aerosolii (spray-urile) sunt sisteme heterogene constituite dintr-un mediu de
dispersie gazos in care se dispersează substanţe active lichide sau solide.

https://www.scientia.ro/fizica/146-starile-de-agregare-ale-materiei.html
https://amdm.gov.md/ro/page/medicamente