Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara

Departamentul III, Disciplina de Fiziologie

EXAMENUL SUMAR DE URINĂ

As. Univ. Dr. Luminița Cernescu

As. Univ. Dr. Crenguța Calma

2019
A doctor examining urine A deathbed scene with a physician
Trophime Bigot (1579-1649/1650) examining an urine flask
Egbert van Heemskerck (1634/1635–1704)
Physician examining a flask of
urine brought by a young woman
A German follower of Gerrit Dou

Physician examining urine

Gerrit Dou (17th c.)
Cuprins

1. Mecanismele de formare a urinei

2. Examenul sumar al urinei
- Examenul macroscopic al urinei
- Examenul fizic al urinei
- Examenul chimic al urinei
- Examenul microscopic al sedimentului urinar
3. Teste complementare
4. Buletine de interpretare
Obiective

1. Descrierea utilității examenului sumar de urină

2. Enumerarea componentelor examenului sumar de urină

3. Descrierea examenului macroscopic al urinei

4. Descrierea examenului fizic al urinei

5. Descrierea examenului chimic al urinei

6. Descrierea examenului microscopic al urinei

2. Examenul sumar de urină
Reprezinta unul dintre testele pentru depistarea:
1. Dezechilibrelor hidrice și acido-bazice
2. Afecțiunilor reno - urinare:
• nefropatii glomerulare (glomerulonefrite)
• nefropatii tubulo-interstițiale (pielonefrite, nefropatie litiazică)
• alterări funcționale (insuficiență renală acută și cronică)
3. Bolilor hematologice: hemoliza intravasculară, tulburări de
coagulare (hematurie)
4. Endocrinopatiilor: diabet zaharat, diabet insipid
5. Afecțiunilor hepatice: sindrom icteric
 Examenul sumar de urină - tehnică
• Se efectuează din prima urină recoltată dimineața a jeun
• Se urmărește:
I. Examenul macroscopic: aspect, culoare
II. Examenul fizic: densitate, pH, miros
III. Examenul biochimic: nitriți, proteine, glucoză, corpi cetonici,
puroi, bilirubină, urobilinogen cu ajutorul bandeletelor reactive
(dipstick) – metodă rapidă, semicantitativă, care se bazează pe
reacţii de culoare ce pot fi comparate cu o scală etalon de
rezultate, la 60 – 120 sec de la contactul bandeletei cu urina
IV. Examenul microscopic al sedimentului urinar: celule, cilindrii,
floră bacteriană, cristale

Rabinovitch A et al. Wayne, Pa.: National Committee for Clinical Laboratory Standards, 2001.
 I. Examenul macroscopic al urinei
1. Aspectul urineii – clară și limpede în mod normal
‼ În urina lăsată în repaus, la temperatura camerei,
apare un nor fin (nubeculă) format din celule
epiteliale descuamate şi mucus
Modificări ale aspectului urinei
Urina cu aspect tulbure este reprezentată de:

a. Piurie – prezența de puroi în

urină
b. Lipidurie – prezența de
lipide în urină
c. Chilurie – prezența de limfă
în urină. Clar Ușor tulbure Tulbure Turbid
(intens tulbure)

Gerber GS et al. Wein AJ, ed. Campbell-Walsh Urology. 2011.

I. Examenul macroscopic al urinei
2. Culoarea urinei - urina normală are culoarea galben deschis
datorită conţinutului de pigmenţi (urobilină) formați în cursul
metabolizării pigmenților biliari sau prezenți în alimentele ingerate.
Modificările culorii urinei depind de:
- concentrația urinei,
- compoziția urinei,
- timpul trecut de la recoltare,
- pH-ul urinei
(urina alcalină/acidă - galben deschis/închis),
- unele medicamente,
- prezența unor pigmenți anormali
Gerber GS et al. Wein AJ, ed. Campbell-Walsh Urology. 2011.
 I. Examenul macroscopic al urinei
Modificările culorii urinei constau în:
a. Urină incoloră - diuretice, IRC,
diabet insipid, hiperhidratare
b. Galben închis - aport redus de
lichide, febră, transpirație
c. Galben-brun - sindrom icteric
hepatic
d. Brun-negru - methemoglobinurie
e. Roșie - hematurie, hemoglobinurie,
porfirinurie
f. Galben-verde – infecție urinară cu
Pseudomonas
 II. Examenul fizic al urinei
1. Densitatea urinei - exprimă capacitatea rinichilor de a concentra şi
de a dilua urina și este determinată de starea de hidratare a
organismului, diureza, cantitatea de solviți excretată de rinichi
VN: 1,015-1,025 g/cm3
Modificări ale densității urinei:
a. hiperstenuria densitate urinară > 1,025 g/cm3 şi poate să apară în
insuficiența renală acută (IRA), diabet zaharat, deshidratare (stări
febrile, varsături incoercibile, diaree severă)
b. hipostenuria densitate urinară < 1,015 g/cm3 şi poate să apară în
insuficiența renală cronică (IRC), IRA, diabet insipid, tratament cu
diuretice, hiperhidratare
c. izostenuria (densitatea urinei egală cu cea a plasmei
deproteinizate) = 1,010 – 1,011 g/cm3 şi poate să apară în IRC
gravă cu incapacitatea rinichiului de a concentra şi dilua urina (IRC
stadiul terminal). McPherson RA et al. Henry's Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. 2011.
II. Examenul fizic al urinei
2. Reacția urinei (pH-ul urinar) - exprimă capacitatea rinichiului de
acidifiere a urinei
VN: pH ≈ 6 (5,5 – 7,5)
pH-ul este influențat de alimentație:
- un regim bogat în carne determină un pH = 5 – 5,5 (urină acidă)
- un regim exclusiv vegetarian determină un pH = 7 – 7,5 (urină
alcalină).
În contact cu aerul  fermentație amoniacală  urină alcalină
Modificări ale pH-ului urinar:
- pH-ul acid < 5,5 apare în cetoacidoza din diabetul zaharat și inaniţie şi
în infecţia urinară cu Escherichia coli
- pH-ul alcalin > 7,5 apare în alcaloza sistemică din vărsături incoercibile
şi în infecţia urinară cu specii microbiene de Proteus, Pseudomonas.
 Controlul pH-ului urinar este important în:
1. Litiaza renală, pentru urmărirea scăderii capacității de precipitare a
sărurilor:
- fosfaţii de calciu şi magneziu și carbonatul de calciu precipită în urina
alcalină, deci urina trebuie menţinută acidă
- acidul uric (urații) și oxalatul de Ca2+ precipită în urina acidă, deci urina
trebuie menținută alcalină.
2. Infecţia urinară pentru a reduce dezvoltarea florei bacteriene:
- în cazul infecţiei urinare cu Escherichia coli, urina trebuie menţinută alcalină
- în cazul infecţiei urinare cu specii microbiene de Proteus sau Pseudomonas,
urina trebuie menţinută acidă.
3. Terapia medicamentoasă
- antibioticoerapia (streptomicină, neomicină, kanamicină), în cazul unei
infecţii urinare, este eficientă dacă urina este alcalină
- în intoxicaţia cu salicilaţi, urina trebuie menţinută alcalină pentru a creşte
excreţia de salicilaţi.
 II. Examenul fizic al urinei
3. Mirosul urinei - urina proaspătă are un miros caracteristic, datorat
acizilor volatili și substanţelor „urinoide”.
Modificări ale mirosului urinei:
- Amoniacal – infecții urinare cu bacterii care descompun ureea în
amoniac
- Mere fermentate – datorită prezenței corpilor cetonici: diabet
zaharat, inaniție, vărsături
- Fecaloid – fistule recto-vezicale
- Fetid – infecții cu germeni anaerobi
- Putrid – tumori vezicale necrozate.

McPherson RA et al. Henry's Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Met. 2011.
 III. Examenul chimic al urinei
1. Nitriții - orice nitrat prezent în urină este transformat, prin reducere,
de către bacterii într-un nitrit care poate fi identificat printr-o reacţie de
culoare în mediu acid, intensitatea culorii (roz – roşie) fiind direct
proporţională cu concentraţia nitriţilor, dar fără nicio legătură cu
severitatea infecţiei urinare.

Valori normale: urina normală nu conţine nitriţi, ceea ce înseamnă test

negativ (-).
Variații patologice: nitriţii sunt prezenţi în infecţiile urinare, situație, în
care testul este pozitiv (+) sau intens pozitiv (++).

McPherson RA et al. Henry's Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. 2011.
 III. Examenul chimic al urinei
2. Proteinele urinare provin din plasmă (albuminele plasmatice trec în
cantitate mică prin filtrare glomerulară) și din distrugerea nefrocitelor
care poate fi fiziologică sau patologică.
La nivel renal, proteinele (albuminele) se filtrează glomerular într-o
cantitate redusă şi se reabsorb tubular  100%.
Mecanismul de reabsorbție a proteinelor în TCP este reprezentat de
transportul activ de tip pinocitoză.
Pentru acest transport activ de proteine există un transport maximal
(Tmax) de 30 mg/min. Depăşirea acestui transport maximal duce la
apariţia proteinelor în urină, fenomen care se numeşte proteinurie.
Aceasta poate avea drept cauze:
- afectarea membranei filtrante glomerulare, prin pierderea electro-
negativităţii (sindrom nefrotic)
- afecţiunile tubulare cu distrugere de nefrocite (pielonefrite)
- boli caracterizate prin hiperproteinemie în care proteinuria apare ca
urmare a supraîncărcării (mielom multiplu).
III. Examenul chimic al urinei
Valori normale: urina normală nu conţine proteine sau conține doar
„urme” de proteine (nedecelabile prin metodele uzuale) - test
negativ (-).
Cauzele ce duc la apariția „urmelor” de proteine în urină (proteinuria
fiziologică) pot fi reprezentate de: emoții puternice, efort fizic intens,
expunere la frig, ortostatism prelungit.

Variații patologice: creșterea concentrației proteinelor urinare peste

150 mg/zi se numește proteinurie (test pozitiv) cu intensitate
crescândă de la 1 (+) la 4 (++++).
O valoare a proteinuriei mai mare de 3 g/24 de ore/ 1,73 m2
suprafață corporală caracterizează sindromul nefrotic.
 III. Examenul chimic al urinei
3. Glucoza urinară
• Glucoza se filtrează glomerular  ajunge în
urina primară
• Reabs. glucozei în TCP  100%
• Reabs. Glucoză în S1-S2 (90%)
• Mecanismele reabsorbției glucozei:
1. TA secundar = cotransport Na+/Glucoză -
la pol apical, cuplat cu ATP-aza Na+/K+ (TA
I) la pol bazal
2. TP - solvent drag = paracelular
• are TMax=320mg/min (375mg/min), care
corespunde unei glicemii <170-180 mg%
(concentrația prag de glucoză plasmatică)
• depăşirea TMax  apariţia glucozei în urină
 glicozurie
III. Examenul chimic al urinei
Valori normale: nu se excretă glucoză în urină, testul este negativ (-).
Variații patologice: depăşirea Tmax de glucoză duce la apariţia
glucozei în urină, fenomen care se numește glicozurie și se consideră
test pozitiv cu intensitate crescândă de la 1 (+) la 4 (++++).
Cauze de glicozurie:
- diabetul zaharat decompensat metabolic, când glicemia depășește
170-180 mg%, iar încărcarea cu glucoză a TCP depăşeşte Tmax.
Glucoza rămasă în tub determină glicozurie urmată de creșterea
osmolarității urinare și a diurezei (diureza osmotică)
- creșterea RFG, chiar dacă glicemia este normală
- scăderea reabsorbției tubulare de glucoză, în intoxicaţia cu
fluorizină, când transportul activ tubular este inhibat (“diabet renal”).
 III. Examenul chimic al urinei
4. Corpii cetonici
Sunt reprezentați de acetonă, acidul beta-hidroxibutiric, acidul
acetilacetic.
Valori normale: în mod fiziologic, corpii cetonici au producție și
eliminare urinară redusă (15 – 30 mg/zi) și se consideră test negativ (-).
Variații patologice: creșterea concentrației de corpi cetonici în urină se
numește cetonurie și se consideră test pozitiv cu intensitate crescândă
de la 1 (+) la 3 (+++).
Apare în:
- diabetul zaharat decompensat,
- vărsături incoercibile,
- inaniție.
III. Examenul chimic al urinei
5. Puroiul reprezintă un amestec de bacterii moarte şi leucocite.
Urina normală nu conţine puroi.
Patologic, prezenţa puroiului în urină se numește piurie și poate fi:
- macroscopică: urină tulbure la emisie
- microscopică: urină limpede la emisie (Necesită urocultură și
antibiogramă!).
Observație: Esteraza leucocitară (EL) este un test calitativ de
identificare în urină a unei enzime lizozomale eliberate din
leucocitele care hidrolizează esteri alifatici si aromatici. Evidenţiază
piuria sterilă, când EL (+) se asociază cu urocultură (-), de exemplu în
infecţia urinară cu specii microbiene de Chlamydia.
III. Examenul chimic al urinei
6. Pigmenți biliari
(produși de degradare a Hb)
a. Bilirubina reprezintă principalul
pigment biliar ce rezultă din
degradarea hemului eritrocitar.
Valori normale: urina conține doar
urme de bilirubină directă (BD < 0,02
mg/dl) și se consideră test negativ (-).
Variații patologice: creșterea
bilirubinei în urină se numește
bilirubinurie și se consideră test
pozitiv cu intensitate progresiv
crescândă de la 1 (+) la 3 (+++).
Apare în sindromul icteric.
III. Examenul chimic al urinei
b. Urobilinogenul (Ubg) se sintetizează prin reducerea bilirubinei
directe sub acțiunea florei bacteriene intestinale, apoi trece în
circulația sanguină și se filtrează renal.
Valori normale: urina conține o cantitate mică de urobilinogen
(0,1 – 1 mg/dl)  test pozitiv (+).
Variații patologice:
– creșterea urobilinogenului în urină (2 - 12 mg/dl) se consideră test
intens pozitiv, progresiv de la 2 (++) la 4 (++++).
Apare în icterul hemolitic (prehepatic) și hepatocelular (hepatic)
– absența urobilinogenului din urină se consideră test negativ (-).
Apare în icterul obstructiv (posthepatic) când bilirubina nu mai ajunge
în intestin pentru a fi transformată în urobilinogen.
III. Examenul chimic al urinei
7. Sângele
Valori normale: urina normală nu conține
sânge și se consideră test negativ (-).
Variații patologice: prezența sângelui în urină
se numește hematurie (poate fi microscopică
și macroscopică) și se consideră test pozitiv
cu intensitate progresiv crescândă de la 1 (+)
la 4 (++++).
Poate să apară în sindromul nefrotic,
neoplasmul renal și de vezică urinară,
traumatisme renale, nefropatie litiazică,
cistită hemoragică.
III. Examenul chimic al urinei
8. Alte componente patologice
1) Hemoglobinuria reprezintă prezența
hemoglobinei în urină și apare în anemia
hemolitică intravasculară.
2) Mioglobinuria reprezintă prezența
mioglobinei în urină și apare în leziuni ale
fibrelor musculare scheletice (rabdomioliză).
.
IV. Examenul microscopic al sedimentului urinar
Principiu: se centrifugheză 10 ml de urină proaspătă timp de 10 min la
2000 turaţii/min → sediment → preparat nativ (o picătură între lamă şi
lamelă) → se examinează la microscopul optic cu obiectiv 400 x
(câmp cu magnificație maximă, high power field - HPF).
În funcţie de solubilitatea la cald în HCl şi acid acetic se descrie:
1) Sedimentul organizat, insolubil, care cuprinde: elemente fiziologice
(celule, cilindrii) și elemente patologice (floră bacteriană, paraziţi, celule
neoplazice).
• Leucocitele (granulocite neutrofile) – în urina normală  5
leucocite/HPF.
Un număr crescut de leucocite se numește leucociturie și apare în
pielonefrite, infecţia căilor urinare.
IV. Examenul microscopic al sedimentului urinar

• Eritrocitele (hematii) – în urina normală

 5 eritrocite/HPF.
Un număr crescut de eritrocite se numește
hematurie și apare în nefropatia glomerulară,
nefropatia litiazică, traumatisme renale, terapie
anticoagulantă.
Hematuria poate fi macroscopică (urina roşie) şi
microscopică (urina limpede, hematii decelabile
doar la examenul microscopic).

• Celulele epiteliale – în urina normală sunt absente

sau rare (1-3 celule epiteliale/HPF). Celule epiteliale
frecvente apar în nefropatia tubulo – interstiţială,
infecţia căilor urinare.
IV. Examenul microscopic al sedimentului urinar
• Cilindrii – reprezintă mulaje ale lumenului tubilor renali alcătuite din
proteine (proteina Tamm-Horsfall), elemente celulare (hematii, leucocite,
celule epiteliale) şi detrisuri tisulare.
În urina normală se admite cel mult 1 cilindru hialin/HPF.
Un număr crescut de cilindri se numește cilindrurie. Are semnificaţie
patologică doar dacă este însoţită de proteinurie şi modificări ale
sedimentului organizat. Cilindrii urinari pot fi:
- hialini (acelulari) - apar în urina acidă, după efort fizic
- hematici - apar în nefropatia glomerulară
- leucocitari - apar în nefropatia tubulo-interstiţială (pielonefrită)
- grăsoşi (conţin colesterol) - apar în sindrom nefrotic
- epiteliali - apar în necroză tubulară acută (IRA intrinsecă).
• Flora microbiană nu există în mod normal în urină.
Prezența florei bacteriene (rară, moderată sau abundentă) se numește
bacteriurie. La pacienții cu bacteriurie, urocultura poate fi:
- pozitivă - în nefropatiile tubulo-interstiţiale (ex: pielonefrite) şi infecţiile
comune ale căilor urinare sau
- negativă în infecţia urinară cu Chlamydia.
3. Testele urinare complementare
Modificările volumului de urină:
• Oliguria: volum urinar < 500 ml/24 h. Cauze: boli renale (IRA
funcțională, IRC faza oligurică) și afecțiuni extrarenale (vărsături, diaree,
hemoragii, insuficiență cardiacă).
• Poliuria: volum urinar > 2000 ml/24 h. Cauze:
– fiziologică: emoții, frig, cafea
– farmacologică: administrarea de diuretice
– patologică: IRC faza poliurică, diabet zaharat, diabet insipid.
• Anuria: volum urinar < 150 ml/24 h. Cauze: insuficiență renală acută
intrinsecă (necroză tubulară acută) și insuficiență renală cronică faza
anurică.
Observaţii:
- orarul emisiilor se poate modifica prin inversarea raportului zi/noapte al
emisiilor de urină = nicturie și apare frecvent în adenomul de prostată
- micţiunile reduse cantitativ, frecvente (polakiurie) și dificile sau dureroase
(disurie) poartă numele de polakidisurie. Acesta apare frecvent în cazul
 Sindrom icteric
Sumar de
Normal NG SN PN NL ICU DZ Pre Pos
urină Hepatic
hepatic hepa

Diureza 1000 -
N, ,   N, ,  N, ,  N  N N N
(ml/24 h) 2000

Densitate 1,015 –
N, ,   N, ,  N, ,  N  N N N
(g/cm3) 1,025
N, N,
pH 5,5 – 7,5 N,  (IR) ,  N, ,   N N N
 (IR) (IR)
Nitriţi - - - ++  ++ - - - -
Proteine - +++ ++++ ++  ± - - - -
Glucoză - - - - - - + - - -
Corpi cetonici - - - - - -  - - -
+ sau
Puroi / EL (-) - - - -  - - - -
EL(+)
Bilirubină - - - - - - - + ++ +++
Urobilinogen + + + + + + + ++ +++ -

L,
Sediment N H, CH, L, CL, H , N N N N
H, CH H, CR
CG FM+ CE,
FM +
 Examenul sumar de urină
TAKE HOME MESSAGES! • se efectuează din prima urină
recoltată dimineața a jeun
• test screening pentru depistarea:
- dezechilibrelor hidrice și acido-
bazice
- afecțiunilor renale, hepatice,
endocrine și hematologice
Urina finală
• conține “urme” de: • NU conține:
– proteine – glucoză
– corpi cetonici – nitriți
– bilirubină – sânge
– urobilinogen