EXAMENUL SUMAR URINĂ

Examenul sumar urină este un test rapid, orientativ, de investigare a unor parametri
biologici – pH, densitate, glucoza, proteine, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen,
hemoglobina, nitriții – în urina recoltată la prima micțiune, dimineață.
Descriere analit:
Urina este un lichid de excreție ce se formează din plasma sanguină la nivelul
nefronilor prin:
– filtrare glomerulară,
– reabsorbție și
– secreție tubulară.
Elaborarea urinei, sub aspect cantitativ și calitativ, asigură menținerea în limite
normale a compoziției mediului intern sau a homeostaziei prin:
– excreția unor substanțe endogene (produși de catabolism) sau a celor exogene,
nefolositoare sau toxice pentru organism;
– menținerea echilibrului acido-bazic și hidro-electrolitic.
Din filtratul plasmatic se formează în 24 ore aproximativ 1500 ml urină a cărei
compoziție chimică cuprinde aproape toți constituenții plasmatici.
Substanțele organice sunt reprezentate în cea mai mare parte de produșii de
catabolism, dar și de unii hormoni cum sunt cei steroizi, catecolaminele, enzime ca amilaza
pancreatică sau lactat dehidrogenaza, vitamine hidrosolubile.
Dintre substanțele anorganice excretate prin urină amintim: cloruri, sulfați, fosfați,
carbonații, bicarbonați, Na+, K+, Ca2+, Mg2+.
Urina este un lichid clar, limpede, de culoare galben deschis cu un miros caracteristic
substanțelor aromatice și amoniacului și un pH acid.

Pregătire pacient: - repaus fizic și psihic cu 10 - 12 ore înainte de recoltarea, dimineața.

Matrice eșantion: - urina emisă spontan, urina colectată prin sondă.

Eșantion primar: - urina colectată în containerele pentru urină:

– urocultoare (50 ml),
– containere urină (2000-2500 ml).

Prelucrare eșantion: - se agită containerul și se colectează cca. 10 ml urina într-o eprubetă.

1
Matrice analit: - urină.

Condiții /cauze respingere probe: - urină recoltată necorespunzător, recepție în laborator

după 2-3 ore de la micțiune.

Recipient de recoltare: - urocultor (de preferat steril).

Volum eșantion primar: - 10 ml.

Volum eșantion analit: - 10 ml.

Unitate de măsură (SI): - convențională.

Metoda de dozare: - metode chimice și enzimatice de determinare corespunzător fiecărui
parametru analizat.
Reactiv: Se utilizează stripuri urinare care sunt bandelete din plastic pe care sunt fixați
reactivii corespunzători fiecărui parametru investigat prin intermediul unor benzi adezive
absorbante. Modificările de culoare ce survin după impregnarea cu urină a acestor benzi
absorbante indică valori (pH și densitate) sau concentrații patologice ale parametrilor
investigați.
Stabilitate reactiv: conform prospectului producătorului; se depreciază prin expunere la aer.
Control urină – normal/patologic.
Principiul metodei:
– pH – metoda cu albastru de bromcresol;
– densitatea urinară – metoda cu albastru de bromtimol;
– proteine – metoda cu tetrabromfenol;
– glucoză – metoda glucoz-oxidază, peroxidază;
– bilirubină – metoda cu metilnitroanilină;
– urobilinogen – metoda tetraflorborat;
– corpi cetonici – metoda cu nitropusiat de sodiu;
– nitriți – metoda cu sulfanilamidă;
– hemoglobină – metoda cu tetrametilbenzidină.

Modul de lucru:
– se examinează urocultorul: etanșeitate capac înfiletat, prezența impurităților aspect
urină;
– se agită energic;
– se colectează cca. 10 ml într-o eprubetă;
– se introduce bandeleta urinară în urină 2-3 secunde;
– se elimină excesul de urină cu hârtie de filtru;

2
 – se interpretează fiecare parametru conform indicațiilor din prospect și se consemnea-
ză rezultatele.

3
Interpretare:
Examenul sumar urină este un test rapid 1, orientativ, de investigare a unor parametri
biologici – pH, densitate, glucoza, proteine, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen,
hemoglobina, nitriții – în urina recoltată la prima micțiune, dimineață.
pH urinei normale este acid cu o valoare de 6 - 6,5 și cu limite fiziologie, tranzitorii,
largi între 5 și 8. Prin capacitatea de acidificarea și alcalinizare a urinei rinichiul contribuie la
menținerea echilibrului acido-bazic la valori aproape constante de 7,4 ale pH-ului mediului
intern.
Densitatea urinei (greutatea specifică) apreciază capacitatea de concentrare și diluție a
urinei la nivelul tubilor uriniferi ca răspuns la modificările osmolarității mediului intern în
scopul menținerii homeostaziei hidroelectrolitice. Densitatea urinei se exprimă prin
comparație cu cea a apei distilate a cărei valoare este de 1000 și are valori normale
(normostenurie, eustenurie) cuprinse între 1010 și 1020, cu limite largi între 1005 și 1030
(hipostenurie/hiperstenurie) în funcție de aportul sau eliminările de lichide de către organism.
Proteinuria sau albuminuria desemnează prezența în urină a albuminei sau/și a altor
componente proteice plasmatice, semnificând totdeauna când este decelabilă la determinări
repetate o stare patologică. Proteinuriile prezintă diverse varietăți etiologice și patogene cum
ar fi: caracterul lor tranzitoriu sau permanent, cantitatea de proteine eliminate în 24 de ore,
condițiile de apariție a proteinuriei (după efort fizic intens, la gravide în ultimul trimestru de
sarcină).
În cazul persistenței unei oligurii accentuate (diureza de 250–500 ml/24 h) încadrarea
proteinuriei ca tranzitorie sau permanentă necesită investigații suplimentare.
Proteinuria fiziologică se referă la concentrații ale proteinelor urinare de 30–50 mg/24
h, după unii autori cu valori mult mai mari de 100–150 mg/24 h; această proteinurie nu este
decelabilă la examenul sumar urină.
Proteinuriile tranzitorii, sub 2 g/24 h pot fi proteinurii funcționale (efort fizic intens,
sarcină, febră înaltă, expunere la frig) proteinuria ortostatică prezentă uneori la tinerii,
proteinuria din insuficența cardiacă sau din unele afecțiuni neuropsihice (epilepsie, tumori
cerebrale, traumatisme craniene, hemoragii cerebrale etc.).
Proteinuriile permanente (mai mari de 2 g/24 h) sunt prezente în glomerulonefritele
acute și cronice, nefropatia diabetică, lupică, colagenoze etc.
Glicozuria sau glucoza în urină este absentă în condiții normale la examenul sumar
urină. Când valoarea glicemiei este mai mare de 160–180 mg% capacitatea de reabsorbție
tubulară a glucozei este depășită iar o parte din glucoza filtrată glomerular se elimină prin
urină. Glicozuria este prezentă în diabetul zaharat, afecțiuni neuro-cerebrale (encefalite,
hemoragii, tumori, traumatisme craniene), tulburări endocrine (Cushing, hipertiroidii),
intoxicații acute sau cronice cu plumb, mercur. Glicozurii tranzitorii de 150–300 mg/24 h pot
fi prezente după ingestia unei cantități mari de glucide, la gravide în ultimul trimestru de
sarcină, suprasolicitări fizice, psihice.
Bilirubina și urobilinogenul sunt cataboliți rezultați din degradarea hemoglobinei care
sunt excretați din organism prin secreția biliară, în urină (bilirubinurie, urobilinogenurie) fiind
prezenți în cantități mici nedetectabile la examenul sumar urină. În afecțiuni cu valori crescute
ale bilirubinemiei cum sunt hepatitele acute, litiaza biliara, anemiile hemolitice examenul
sumar urină evidențiază bilirubinurie și urobilnogenurie.
Corpii cetonici (acetona, acidul hidroxibutiric și acetoacetic) sunt cataboliți ai
metabolismului intermediar care sunt excretați prin urină în cantități foarte mici (15–30 mg/24
h) nedecelabile la examenul sumar urină. În unele tulburări metabolice ca diabetul zaharat cu
4
cetoacidoză, coma diabetică, inaniție cașexie excreția urinară a acestor cataboliți este mult
crescută și pot fi evidențiați prin examenul sumar urină.
Nitriții sunt compuși chimici care nu aparțin metabolismului uman; prezența lor în
urină se datorează fie eliminării acestora prin urină ca reacție a organismului la prezența unor
toxice de natură exogenă (nitrați din apa ingerată) fie, în cazul unor infecții localizate la
nivelul ale tractului reno-urinar, ca resturi catabolice rezultate din metabolismul unor genuri
bacteriene, frecvent a bacteriilor coliforme.
Hemoglobina este evidențiată la examenul sumar urină în cazul hematuriilor, mai rar
în hemoglobinurii. Hematuriile sau hemoragiile reno-urinare se întâlnesc în afecțiuni
traumatice, inflamatorii sau tumorale localizate la nivelul rinichiului sau a căilor urinare.

Recoltarea urinei de dimineață

-pacientul se spală pe mâini cu apă și săpun, apoi efectuează toaleta zonei urogenitale
tot cu apă și săpun și va șterge regiunea cu un prosop uscat;
-primul jet de urină se lasă să curgă și se recoltează pentru laborator urina din jetul
mijlociu în recipientul steril ( aproximativ 40-50 ml) ;
-se retrage recipientul înainte de întreruperea urinării.

Recoltarea la copii (sub 2 ani)

-se efectuează toaleta zonei urogenitale cu apă și săpun și se tamponează zona cu
comprese sterile pentru a se usca( este important ca zona urogenitală să fie cât mai uscată
pentru a se atașa cât mai corect punguța sterilă);
-se fixează punguța sterilă prin intermediul benzilor adezive în jurul orificiului urinar;
-se verifica fermitatea aderării benzilor de fixare la tegumentul copilului pentru a se
evita scurgerea urinei pe langa pungă și contaminarea acesteia;
-dupa recoltare, punga se dezlipește de tegumentul copilului și cele doua benzi adezive
se lipesc intre ele asigurându-se astfel inchiderea pungii; este recomandat ca punga să se
transporte la laborator in interiorul unui urocultor steril pentru adulți.
Recoltarea urinei din 24 h

-pentru recoltarea urinei din 24 h este necesar să fie scrisă ora la care s-a inceput recoltarea
propriu-zisă;
-prima urină de dimineață nu se va reține,ci se vor lua în calcul următoarele micțiunii;
-toate emisiile de urină se vor colecta într-un container de urină, care are o capacitate de 2000-
2500, timp de 24 h până a doua zi ( inclusiv prima micțiune) și se va nota ora;
-containerul cu urină se va păstra la frigider;

5
-la încheierea recoltării se va măsura întreaga cantitate de urină colectată și se va scrie
volumul pe recipientul în care se va recolta proba;
-se agită containerul și se vor colecta cam 50-100 ml în recipientul pe care am scris volumul
de urină .
Analiza urinei din 24 h este un test chimic cantitativ a parametrilor investigați.
Parametrii biologici sunt investigați sub aspectul concentrației realizate în proba analizată iar
rezultatele se exprimă într-o unitate de măsură raportată la un volum dat.