Modulul 5 – Biochimie

Curs 14. Examenul de urina Examenul sputei.

Examenul de urina

Examenul de urina este un test de diagnostic si ajuta la identificarea substantelor si a materialului

celular din urina, asociate cu diferite tulburari metabolice si renale. Analiza da indicii despre prezenta
infectiilor urinare, sangerarilor la nivelul sistemului urinar, a calculilor urinari sau a anumitor boli ale
sangelui, cum ar fi diabetul sau hepatita.

Se recomanda examenul de urina cand o persoana prezinta:

 Dureri abdominale
 Dureri de spate
 Dureri la urinare sau urinari frecvente
 Sange in urina

INSTRUCȚIUNI DE RECOLTARE PENTRU SUMARUL DE URINĂ ŞI UROCULTURĂ

Se spală zona genitală cu apă şi săpun. Pentru a preveni contaminarea probei, evitaţi contactul zonei
spălate cu orice obiect (gura recipientului, prosopul, hârtia, lenjeria intimă etc.).
PARTICULARITĂŢI ALE IGIENEI LOCALE ÎN FUNCȚIE DE SEX
 La barbati se retractează prepuţul pentru a decalota complet glandul.
 Acesta se spală abundent cu apă şi săpun, după care se usucă cu două tampoane de tifon
sterile, cu utilizare unică, procedând din faţă către fren.
 Menţinând în continuare glandul decalotat, se recoltează proba de urină.
 La femeile active sexual se recomandă utilizarea unui tampon intravaginal pentru a nu
contamina proba urinară cu secreţie vaginală.
 După spălare, zona vulvară decontaminată se şterge cu 2 tampoane de tifon sterile prin
mişcare unică din faţă spre spate.
 Se recomandă ca pacienta să îndepărteze cu degetele labiile, astfel încât jetul urinar să nu ia
contact cu acestea sau cu părul pubian.

Din prima urină de dimineaţă pacientul va urina o cantitate mică în toaletă şi, fără să se oprească, va
colecta în recipientul primit de la laborator urina din jetul mijlociu, atât pentru SUMARUL DE
URINĂ, cât şi pentru UROCULTURĂ.
Pentru urocultură se foloseşte un recipient care se deschide doar în momentul recoltării probei. Se va
evita atingerea recipientului în interior sau de zona genitală.

După recoltare, probele se păstrează la temperatura camerei (18-25°C) şi vor fi aduse la laborator în
cel mult 2 ore. În situaţia în care transportul către laborator nu se poate efectua în două ore, proba îşi
menţine stabilitatea refrigerată (4°C) pentru maxim 24 ore.

Culoarea, mirosul si cantitatea de urina pot semnala o eventuala problema de sanatate, faptul ca nu
consumi suficienta apa sau ca rinichii nu mai functioneaza corect.

Incolora, transparenta - Bei foarte multa apa si este posibil sa fie nevoie sa mai reduci consumul de
apa
Crem, culoarea paiului – Esti sanatos si te hidratezi bine
Galben transparent – Este normala, nu ai de ce sa-ti faci griji
Galben inchis – Este normala, insa trebuie sa bei mai multa apa
Culoarea chilimbarului sau a mierei – Nu bei suficienta apa
Maronie – Poti avea o boala hepatica sau esti deshidratat sever. Bea apa si mergi la medic daca
persista

1
Modulul 5 – Biochimie

Roz sau rosiatica – Nu este ceva grav daca ai mancat recent slecla rosie, afine sau rubarba. Insa este
posibil sa ai sange in urina. Trebuie sa mergi la medic pentru a vedea daca ai boala renala, tumora,
infectie, probleme ale prostatei sau chiar intoxicatie cu mercur
Portocalie – Este posibil sa nu bei suficienta apa. Poate fi de la un colorant alimentar sau sa ai o boala
hepatica sau la vezica urinara. Mergi la medic.
Albastra sau verde – Este ceva aparte. Exista o boala genetica rara care transforma culoarea urinei in
verde sau albastru, ceea ce pot face si anumite bacterii din urina. Cel mai probabil este un colorant
alimentar sau un efect al unui medicament. Nu te panica,mergi la medic.
Violet – Nu exista urina violet
Acidulata sau spumoasa – Poate semnala un exces de proteine in organism sau probleme renale.

Alimentele, bauturile si medicamentele consumate pot schimba culoarea urinei.

Prezenta sangelui in urina este adesea invizibila ochiului si poate fi depistata numai prin examenul de
urina. La fel si glucoza din urina, care poate fi un semn al diabetului zaharat.

Tipuri de examen:

 examen sumar de urină – se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea,

pH-ul.
 examene biochimice, albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenții urinari, corpii
cetonici, ionograma-(Ca, K, Na, sedimentul urinar etc.);
 examen bacteriologic (urocultură).

Evaluarea biochimica a principalilor metaboliti:

- Urobilinogen: are semnificatie pentru evaluarea functiei hepatice impreuna cu bilirubina, in
diagnosticul diferential al icterelor precum si a starilor hemolitice
- Bilirubina: este rezultatul unei afectari a celulelor rosii din sange. In mod normal, bilirubina este
transportata in sange si trece in ficat, unde este indepartata si devine parte a bilei. Prezenta bilirubinei
in urina poate indica si afectarea ficatului

- Corpi cetonici: excretia lor creste in diabet si in boli metabolice ce privesc metabolismul glucidic,
lipidic precum si sarcina, inanitie. Prezenta corpilor cetonici in urina unui pacient diabetic sugereaza
ca diabetul nu este bine controlat. Cetonuria la un copil <2 ani constituie un semnal de alerta.
- Hemoglobina: In anumite stari patologice in urina pot sa apara pigmentii sanguini, reprezentati de
hemoglobina libera (hemoglobinurie) si cea continuta in eritrocite (hematurie). Orice test pozitiv
pentru prezenta sangelui in urina trebuie verificat pe un nou specimen si, daca se mentine, pacientul
trebuie evaluat mai departe.
- Proteine: testul prezinta o sensibilitate particulara fata de albumina secretata in unele disfunctii
renale; fata de celelalte tipuri de proteine (globuline, Bence-Jones, peptone, mucoproteine),
sensibilitatea este mult mai redusa. In conditii patologice, proteinele apar in urina in cantitati variabile.
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia repetata de
proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24 ore.
- Nitriti: Testul se bazeaza pe conversia bacteriana a nitratului in nitrit si este specific pentru prezenta
bacteriuriei. Prezenta leucocitelor in cantitate mare si a nitritilor in urina semnalizeaza o infectie

2
 Modulul 5 – Biochimie

urinara produsa de bacterii ca Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter etc. O proba de
urina pozitiva atat pentru leucocite, cat si pentru nitriti impune cultivarea pentru bacterii patogene.
- Leucocite: Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului urinar:
infectii bacteriene (cistita, uretrita, pielonefrita acuta sau cronica), infectii virale sau fungice, infestari
parazitare (shistosomiaza), glomerulopatii, nefropatie indusa de analgezice, intoxicatii, tulburari in
evacuarea urinii. Apare mult mai frecvent la femei decat la barbati. In cazul unei inflamatii cronice sau
vindecate, se obtine de multe ori o reactie leucocitara pozitiva in absenta bacteriuriei – leucociturie
“abacteriana”. In intervalul dintre puseele acute ale unei pielonefrite cronice leucocituria reprezinta
adesea singurul semn al bolii. Leucocituria “abacteriana” poate sa apara de asemenea in caz de tumori
sau tuberculoza. Urinile cu un rezultat pozitiv pentru leucocite trebuie examinate microscopic pentru
leucocite si bacterii.
- Glucoza: In mod normal, cantitatea de zahar (glucoza) din urina este prea mica pentru a fi detectata.
Astfel, orice prezenta a zaharului implica o noua testare si evaluarea pentru diabet zaharat.
Glicozuria apare in mod specific in diabetul zaharat; alte conditii asociate cu glicozurie sunt:
hipertiroidism, acromegalie, boala Cushing, boli hepatice si pancreatice, boli SNC (traumatisme
cerebrale, AVC), alterarea reabsorbtiei tubulare a glucozei (sindromul Toni-Debre-Fanconi, boli
tubulare renale avansate), sarcina cu posibil diabet latent (diabet gestational). Prezenta glucozei in
urina cand concentratia glucozei sangvine este in limite normale indica un defect tubular in reabsorbtia
glucozei, care se exprima prin scaderea pragului renal de eliminare a glucozei si este caracteristica
diabetului renal (glicozurie renala). Valori de alerta clinica - >1000 mg/dL (trebuie testata glucoza
serica).
- densitate specifica: Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient,
dar poate fi influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor
scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale
densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase
- pH: indica cantitatea de acid din urina. Nivelurile anormale ale pH-ului pot indica tulburari ale
tractului urinar sau la nivelul rinichilor
Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni acido-bazice
sistemice de origine metabolica sau respiratorie si management-ul conditiilor urinare care necesita
mentinerea urinei la un pH specific, cum ar fi calculii renali (se urmareste prin dieta si tratament
modificarea pH-ului urinar, astfel incat sa previna formarea calculilor), alcalinizarea urinei in
tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor), intoxicatie cu salicilati (cresterea excretiei),
in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta acida in timpul tratamentului infectiilor de tract urinar.
- Acid ascorbic (vitamina C): este al 11 –lea parametru, pe care nu toate testele pentru biochimia
urinara il contin, insa evaluarea lui este foarte importanta deoarece poate induce modificari la unele
teste biochimice. Detectarea unui nivel crescut de acid ascorbic in urina impune o reevaluare a
urmatorilor parametri biochimici: glucoza, bilirubina, hemoglobina si nitriti.

Examenul microscopic
Pot fi necesare teste suplimentare in cazul in care oricare dintre urmatoarele caracteristici sunt
observate la niveluri peste medie:
 Celule albe (leucocite) - semn al unei infectii

3
 Modulul 5 – Biochimie

 Celule rosii (eritrocite) – pot semnala o boala renala, boala de sange sau cancer de vezica urinara
 Celule epiteliale - semn al unei tumori, insa cel mai adesea, indica faptul ca proba de urina a fost
contaminata in timpul testului si ca este nevoie de o noua proba
 Bacterii sau enzime - pot indica o infectie
 Proteine in forma de tub – se pot forma ca urmare a unor tulburari renale
 Cristale - semn de pietre la rinichi
De obicei, examenul de urina nu este suficient pentru a stabili un diagnostic. In functie de motivul
pentru care medicul a recomandat analiza, rezultatele anormale pot sau nu necesita completarea cu alte
teste. Medicul analizeaza rezultatele, impreuna cu ale altor teste sau analize suplimentare, pentru a
stabili urmatorii pasi.

Examenul sputei

Examenul bacteriologic al sputei este principala metodă care stabileşte cu exactitate diagnosticul în
pneumoniile bacteriene şi fungice.

SPUTA EXPECTORATĂ
 Prelevarea sputei se face din expectoraţia de dimineaţă prin tuse spontană, profundă.
 Înaintea prelevării se recomandă clătirea energică a gurii şi gargara cu apă fiartă şi
răcită.
 Se va insista asupra obţinerii sputei propriu-zise prin tuse profundă şi nu a salivei sau
a secreţiilor nazale.
 Produsul expectorat este prelevat într-un recipient steril cu gura largă şi capac ermetic.
 Proba trebuie adusă în laborator în maxim 2h de la recoltare.
 Stabilitatea probei se poate prelungi 24h prin păstrarea la 2 – 8°C.
SPUTA INDUSĂ
 Metoda se recomandă pacienţilor care nu pot expectora (femei, copii
şi pacienţi imobilizaţi la pat).
 Pacientul este rugat să clătească cavitatea bucală cu apă, după perierea energică a
gingiilor şi limbii.
 Cu ajutorul unui nebulizator, pacientul este pus să inhaleze aerosolii unei soluţii sterile
de 3-10% NaCl, timp de aproximativ 10 minute sau până când este declanşat reflexul
de tuse.
 Produsul expectorat este prelevat într-un recipient steril cu gura largă şi capac ermetic.
 Proba trebuie adusă în laborator în maxim 2h de la recoltare.
 În cazul acestui tip de prelevare, stabilitatea probei se poate prelungi 24h prin
păstrarea la temperatura camerei.

Examenul microscopic stabileste calitatea produsului patologic hotarand astfel care vor fi probele
supuse insamantarii pe medii de cultura. Pentru acest lucru se examineaza frotiul colorat Gram cu
obiectivul de 10x. Raportul celule inflamatorii/celule malpighiene mai mic de 5 indica o proba
nesatisfacatoare (nepurulenta, avand contaminare oro-faringiana masiva).
Probele gasite corespunzatoare vor fi examinate in continuare cu imersie.
Comunicarea asocierii semnificative a unei bacterii cu celulele inflamatorii din sputa orienteaza rapid
tratamentul antimicrobian al pacientilor pneumonici. Se iau in considerare numai germenii prezenti
intre filamentele de fibrina si cei intraleucocitari; se va acorda putina importanta germenilor care
“bureaza” celulele poligonale mari, originare din epiteliul bucal.
In cazul bacterioscopiei prelevatelor necontaminate, pe frotiurile din exsudat pleural, probe biopsice,
prezenta bacteriilor este semnificativa in orice cantitate.
Frotiul colorat Giemsa ofera detalii asupra citologiei sputei, celulele expectorate fiind impartite in
celule inflamatorii (PMN, limfocite, macrofage, eozinofile) si celule de exfoliere a epiteliului
respirator (celule cilindrice ciliate, celule metaplazice).

4
Modulul 5 – Biochimie

Suspiciunea unei anumite etiologii trebuie comunicata laboratorului de catre medicul curant deoarece
orienteaza microbiologul asupra alegerii mediilor de cultura.
Cei mai frecventi agenti etiologici ai infectiilor tractului respirator inferior se izoleaza folosind
urmatoarele medii de cultura:
-agar Columbia cu 5% sange de berbec – pentru germeni hemolitici;
-agar chocolate – pentru genurile Haemophilus si Neisseria;
-agar Mac Conkey – pentru bacili Gram negativi.
La solicitarea medicului, se efectueaza culturi pe mediul Sabouraud cu Cloramfenicol pentru izolarea
fungilor.
Insamantarea portiunilor purulente spalate se face cu dispersie pentru a permite aprecierea
semicantitativa a cresterii. Placile se incubeaza in exicator cu lumanare (mai putin agarul Mac
Conkey), la 37º C pana a doua zi cand se examineaza.
Interpretarea culturilor – este considerat agent patogen bacteria izolata predominant si in cantitate
mare (++ sau +++), care apartine aceleiasi categorii microscopice cu bacteria asociata semnificativ
celulelor inflamatorii pe frotiul Gram din sputa. Rolul etiologic al unor conditionat patogeni izolati in
cantitati reduse(+) si pentru care frotiul Gram nu a demonstrat o asociere semnificativa cu celulele
inflamatorii este discutabil.
Coloniile implicate in procesul infectios sunt identificate la nivel de specie si este
efectuata antibiograma (tratamentul corect si tintit este cel conform antibiogramei).
In tabelul de mai jos, este prezentata clasificarea celor mai frecventi germeni implicati in pneumonii,
in functie de varsta pacientilor:
Varsta Agenti etiologici
• Streptococcus pneumoniae • Mycoplasma pneumoniae • Virusuri respiratorii
< 60 ani
• Chlamydia pneumoniae • Haemophilus influenzae

• Streptococcus pneumoniae • Virusuri respiratorii • Haemophilus influenzae

> 60 ani
• Bacili Gram negativi • Staphylococcus aureus

Exista numerosi agenti bacterieni care pot cauza pneumonii si nu sunt detectati de rutina in culturile
bacteriologice: genul Mycobacterium, Chlamydia, Nocardia, Bordetella, Legionella si Mycoplasma
pneumoniae, ele necesitand proceduri speciale pentru detectie.

Bibliografie

Dumitru Buiuc. Examenul microbiologic al sputei in diagnosticul infectiilor tractusului respirator

inferior. In Microbiologia Practica – Un ghid in studiul si practica medicinii, ed. 1982;