SUMAR URINA

REZUMAT

Examenul de urina este un test de diagnostic si ajuta la identificarea substantelor si a

materialului celular din urina, asociate cu diferite tulburari metabolice si renale.
Analiza da indicii despre prezenta infectiilor urinare, sangerarilor la nivelul sistemului
urinar, a calculilor urinari sau a anumitor boli ale sangelui, cum ar fi diabetul sau
hepatita.

1. Urobiliogen:

Majoritatea urobilinogenului (80%) se formeaza din eritrocite, mai exact din bilirubina,
care, la randul sau, este sintetizata din hemoglobina.
De fapt, urobilinogenul este un produs al utilizarii eritrocitelor.
Nivelul acestui indicator creste in cazul unui icterul hemolitic, adica distrugerea
eritrocitelor chiar in sange, precum si cu leziuni toxice ale ficatului, procese inflamatorii
cronice si acute care apar in tesuturile sale.
Afectiunile intestinale (constipatie, enterita, otravire alimentara) determina, de asemenea,
o crestere a nivelului de urobilinogen in urina.
Un test urobilinogen in urina masoara cantitatea de urobilinogen intr-o proba de urina.
Urobilinogenul se formeaza prin reducerea bilirubinei. Bilirubina este o substanta galbuie
care se gaseste in ficat si care ajuta la descompunerea hematiilor din sange.
Daca in urina este putin sau deloc urobilinogen, aceasta poate insemna ca ficatul nu
functioneaza corect. Prea mult urobilinogen in urina poate indica o boala hepatica, cum ar fi
hepatita sau ciroza.
Testul este recomandat pentru monitorizarea unei afectiuni hepatice existente sau in cazul
existentei unor simptome ale bolii hepatice precum: icter, greata, varsaturi, durerea si
umflarea abdomenului, pielea iritata.
Daca rezultatele testelor arata un nivel prea scazut de urobilinogen in urina, inseamna ca
exista: 
-un blocaj al cailor biliare;
-un blocaj in fluxul sanguin al ficatului;
- functie hepatica alterata.
Daca rezultatele testului arata un nivel mai ridicat decat cel normal de urobilinogen,
acesta poate indica:
- hepatita;
- ciroza;
- afectarea hepatica;
- anemia hemolitica, o afectiune in care hematiile sunt distruse inainte de a fi inlocuite.
Concret, urobilinogenuria crescuta se observa in icterele hemolitice,in insuficienta
hepatica si, mai ales, in timpul perioadei digestive, se observa o crestere a urobilinogenului si
urobilinei, ca urmare a insuficientei ficatului de a reoxida urobilinogenul absorbit din intestin.

Bilirubina si urobilinogenul
Pigmentii biliari – bilirubina si biliverdina – sunt absenti in urina normala, iar
urobilinogenul si urobilina apar in cantitati mici.
 In conditii patologice numai bilirubina conjugata apare in urina. Bilirubina urinara este un
semn precoce de boala hepatocelulara sau obstructie biliara intra- sau extrahepatica (apare in
urina inaintea altor semne de disfunctie hepatica). De asemenea, prezenta sau absenta sa din
urina este utilizata in diagnosticul diferential al icterului.
Urobilinogenul este crescut in conditiile asociate cu icter hemolitic si insuficienta
hepatica. In cazul obstructiei complete a cailor biliare, urobilinogenul este absent in urina,
deoarece bilirubina este impiedicata sa ajunga in intestin pentru a-l forma. Astfel, prezenta
bilirubinei in urina in absenta urobilinogenului sugereaza icter obstructiv.
In anumite stari patologice in urina pot sa apara pigmentii sanguini, reprezentati de
hemoglobina libera (hemoglobinurie) si cea continuta in eritrocite (hematurie).
Detectia sangelui in urina se bazeaza pe actiunea peroxidativa a hemoglobinei sau
mioglobinei, care catalizeaza oxidarea indicatorului TMB, rezultand un compus colorat care
determina schimbarea in verde a zonei aferente de pe strip.
Hematuria poate fi microscopica sau macroscopica (in cazul prezentei >0.5 mL
sange/litru de urina) si se intalneste in numeroase afectiuni ale rinichilor si tractului
urogenital: litiaza, glomerulonefrita, tumori renale, ureterale sau vezicale, cistita, pielonefrite,
adenom de prostata, necroza papilara, infarct renal, traumatisme, rinichi polichistic,
hematuria benigna familiala sau recidivanta etc. Mai rar, hematuria poate fi un semn de
diateza hemoragica: hemofilie, trombocitopenii, tratament anticoagulant.
Hemoglobinuria survine in hemolize intravasculare severe cand este depasita capacitatea
sistemului reticuloendotelial de a metaboliza hemoglobina libera si aceasta este filtrata
glomerular. Hemoglobinuria poate aparea si ca urmare a lizei hematiilor in tractul urinar.
Cand sedimentul urinar este pozitiv pentru prezenta sangelui, dar nu se evidentiaza eritrocite
la examenul microscopic, este banuita mioglobinuria, care se asociaza cu arsuri severe,
infectii grave, intoxicatii (monoxid de carbon, barbiturice), efort fizic intens, soc electric,
convulsii, hipertermia maligna, infarctul miocardic, miozite, distrofii musculare, traumatisme
musculare, mioglobinuria ereditara (sindromul McArdle) etc. 2;3;4. Mioglobina poate fi
diferentiata de hemoglobina prin teste chimice 2. De asemenea enzimele musculare sunt
crescute, iar serul nu este limpede.
Orice test pozitiv pentru prezenta sangelui in urina trebuie verificat pe un nou
specimen si, daca se mentine, pacientul trebuie evaluat mai departe.

 Aciditatea (pH) - indica cantitatea de acid din urina. Nivelurile anormale ale pH-ului
pot indica tulburari ale tractului urinar sau la nivelul rinichilor
 Concentratia sau greutatea specifica arata modul in care particulele sunt concentrate
in urina. O concentartie mai mare decat cea normala este adesea rezultatul faptului ca
persoana respectiva nu bea suficiente lichide
 Proteinele - un nivel scazut de proteine din urina este normal. De obicei, un nivel
usor ridicat nu este un motiv de ingrijorare, dar cantitatile mai mari ar putea indica o
problema la rinichi
 Zaharul. In mod normal, cantitatea de zahar (glucoza) din urina este prea mica pentru
a fi detectata. Astfel, orice prezenta a zaharului implica o noua testare si evaluarea
pentru diabet zaharat
 Cetone. Ca si in cazul zaharului, orice cantitate de cetone in urina ar putea fi un semn
de diabet zaharat si necesita monitorizare
  Bilirubina - este rezultatul unei afectari a celulelor rosii din sange. In mod normal,
bilirubina este transportata in sange si trece in ficat, unde este indepartata si devine
parte a bilei. Prezenta bilirubinei in urina poate indica si afectarea ficatului
 Dovezi ale infectiei. Prezenta nitritilor sau a esterazei leucocitare (o enzima a
celulelor albe din sange) poate semnala o infectie la nivelul tractului urinar
 Sangele (blood) - poate fi un semn de afectare renala, infectii, pietre la rinichi sau la
vezica urinara, cancer renal sau cancer de vezica urinara sau poate semnala tulburari
de coagulare a sangelui. Prezenta sangelui in urina necesita teste suplimentare

Leucocite
Leucocitele excretate in urina sunt reprezentate aproape in exclusivitate de
granulocite, a caror activitate esterazica este detectata prin reactia pe care se bazeaza testul
inclus in strip (determinand aparitia unei coloratii purpurii). Testul detecteaza leucocite
intacte, lizate si cilindri leucocitari. Testul nu este conceput pentru masurarea cantitatii de
leucocite.
Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului
urinar: infectii bacteriene (cistita, uretrita, pielonefrita acuta sau cronica), infectii virale sau
fungice, infestari parazitare (shistosomiaza), glomerulopatii, nefropatie indusa de analgezice,
intoxicatii, tulburari in evacuarea urinii. Apare mult mai frecvent la femei decat la barbati. In
cazul unei inflamatii cronice sau vindecate, se obtine de multe ori o reactie leucocitara
pozitiva in absenta bacteriuriei – leucociturie “abacteriana”. In intervalul dintre puseele acute
ale unei pielonefrite cronice leucocituria reprezinta adesea singurul semn al bolii.
Leucocituria “abacteriana” poate sa apara de asemenea in caz de tumori sau tuberculoza.
Urinile cu un rezultat pozitiv pentru leucocite trebuie examinate microscopic pentru leucocite
si bacterii.

Nitriti
Testul se bazeaza pe conversia bacteriana a nitratului in nitrit  (si aparitia culorii roz
pe zona aferenta de pe strip) si este specific pentru prezenta bacteriuriei. Prezenta leucocitelor
in cantitate mare si a nitritilor in urina semnalizeaza o infectie urinara produsa de bacterii ca
Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter etc.
Un singur rezultat negativ nu exclude infectia urinara, deoarece numarul de bacterii si
continutul in nitrat al urinei pot varia foarte mult. Pe de alta parte, rezultate repetat negative
mai pot sa apara in prezenta unui microorganism patogen care nu formeaza nitriti (unii
enterococi, stafilococi sau Pseudomonas).
O proba de urina pozitiva atat pentru leucocite, cat si pentru nitriti impune cultivarea
pentru bacterii patogene.

Proteine
Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un indicator,
care in prezenta proteinuriei isi modifica culoarea de la galben la verde, chiar in conditiile in
care pH-ul se mentine constant. Testul prezinta o sensibilitate particulara fata de albumina
secretata in unele disfunctii renale; fata de celelalte tipuri de proteine (γ-globuline, Bence-
Jones, peptone, mucoproteine) sensibilitatea este mult mai redusa.
In conditii patologice, proteinele apar in urina in cantitati variabile.
Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile,
insuficienta cardiaca, edem acut pulmonar; intermitenta (proteinurie usoara care dispare
spontan in timpul noptii si se manifesta in conditii de efort sau oboseala, digestie, postura –
proteinuria ortostatica) sau permanenta (asociata cu leziune renala) in glomerulonefrite,
sindrom nefrotic, afectiuni localizate ale rinichiului, tumori, litiaza, tuberculoza.
O proteinurie usoara poate sa apara si la alcoolici, insa dispare o data cu
dezintoxicarea alcoolica1.
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia
repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24 ore.

Specific gravity (Gravitatie specifica)

Densitatea urinei (greutatea specifica)
Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compara densitatea urinei
fata de densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1.000.
Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii sunt
eliberati de un agent complex si produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar
poate fi influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor
scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte
mari ale densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in
anumite conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute),
hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica incipienta (volum
crescut, densitate scazuta).
Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea
capacitatii rinichiului de a dilua sau concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa
(transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de
ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina.
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite
(densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara
afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina).
• Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009-1.011) –
izostenurie.

pH
pH-ul indica, capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul acido-bazic al plasmei
si lichidului extracelular, care se realizeaza prin reabsorbtia sodiului si secretia tubulara de
hidrogen si ioni amoniu.
Testul de detectare a pH-ului urinar se bazeaza pe o combinatie de 3 indicatori: rosu-
metil, albastru bromtimol si fenolftaleina. La un nivel al pH-ului de 5-9 se obtine o gradare a
culorii de la potocaliu la galben-verzui si albastru.
Urina proaspata provenita de la subiecti sanatosi prezinta un pH de 5-6. pH-ul urinar
este influentat de factori fiziologici si patologici:
• Valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalina) se intalnesc postprandial (raspunsul normal la secretia
de acid clorhidric in sucul gastric), dieta vegetariana (in particular citrice si legume), infectii
ale cailor urinare (in special cu germeni producatori de ureaza, Proteus si Pseudomonas, care
spliteaza ureea in ioni amoniu), varsaturi abundente (alcaloza metabolica), alcaloza
respiratorie cu hiperventilatie, depletie de potasiu.
• Valori scazute ale pH-ului (urina acida) apar in urmatoarele situatii: mediu cald si uscat
(urina foarte concentrata si puternic acida), in timpul somnului (acidoza respiratorie prin
reducerea ventilatiei), dieta bogata in carne si proteine, diuretice clorotiazide, cetoacidoza
diabetica, acidoza respiratorie, acidoza metabolica, diaree, inanitie, insuficienta renala
decompensata cu uremie, pirexie, infectii urinare produse de Escherichia coli, tuberculoza
renala, afectiuni reumatismale cronice.
Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni
acido-bazice sistemice de origine metabolica sau respiratorie si management-ul conditiilor
urinare care necesita mentinerea urinei la un pH specific, cum ar fi calculii renali (se
urmareste prin dieta si tratament modificarea pH-ului urinar, astfel incat sa previna formarea
calculilor), alcalinizarea urinei in tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor),
intoxicatie cu salicilati (cresterea excretiei), in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta
acida in timpul tratamentului infectiilor de tract urinar.

obs: pH-ul urinar nu ajunge niciodata la 9; in acest caz trebuie repetata testarea pe un
alt specimen proaspat.