1

Analizele de Sange semnificatia cuvintelor

Bilirubina

Bilirubina este o substanta rezultata din metabolismul (distrugerea) hemului, componenta a
hemoglobinei din globulele rosii (hemoglobina leaga si transporta gazele din sange, adica oxigenul de la
plaman la tesuturi si bioxidul de carbon de la tesuturi la plaman). De aceea, dupa ce globulele rosii
imbatranite sunt distruse, bilirubina rezultata ajunge in ficat, sub forma de bilirubina indirecta. Aceasta ar
trebui eliminata din organism, lucru dificil de facut insa, deoarece bilirubina indirecta este o substanta
insolubila. De aceea, ficatul transforma bilirubina indirecta in bilirubina directa, care este solubila si iese apoi
din ficat prin bila. Ea ajunge astfel in intestin, unde este transformata in urobilinogen. O parte din acesta se
elimina prin fecale sub forma de stercobilinogen. Alta parte se intoarce in ficat, iar restul trece in sange si se
elimina prin urina.

In laborator se dozeaza bilirubina totala si cele doua componente ale sale, bilirubina directa si
indirecta. Valorile normale ale bilirubinei totale sunt de 0,2-1,2 mg %, din care 80% reprezinta bilirubina
indirecta. Valorile peste 2mg % determina coloratie galbena (icterica) a pielii si mucoaselor. Daca se produce
o crestere a bilirubinei totale, cu o marire semnificativa a componentei indirecte este vorba de o distrugere
accentuata a hematiilor (hemoliza) si nu de o afectare hepatica, de aici investigatiile luand o alta turnura. Daca
se observa insa o crestere a bilirubinei directe se suspecteaza fie o afectare (distructie) hepatica, fie existenta
unui blocaj pe caile biliare, adica un icter mecanic, motiv pentru care se fac alte determinari: teste de citoliza
enzimatica si testele de colestaza.

Intr-adevar una dintre functiile importante ale ficatului este sinteza bilei. Procesul are loc in celulele
hepatice, dupa care bila este transportata printr-un sistem canalicular intrahepatic complex si apoi este
depozitata in vezica biliara, de unde va fi eliberata in intestin, la nevoie, in timpul meselor, ea avand rol in
digestia grasimilor. Exista situatii in care apare un obstacol pe caile de eliminare a bilei (intrahepatice si
extrahepatice), obstacol care poate fi pozitionat fie in interiorul caii biliare, fie in afara acesteia. Foarte des
blocajul poate fi un calcul situat pe caile biliare. Alteori, caile biliare pot fi comprimate de o formatiune
externa (de exemplu o tumora pancreatica ) sau prin modificarea structurii hepatice (de exemplu disparitia
arhitecturii normale, foarte complexe a ficatului din cauza inflamatiei, fibrozei sau aparitiei unei tumori, asa
cum se intampla in hepatita cronica, ciroza sau cancer hepatic).
Determinarea sediului si naturii obstructiei este un lucru dificil uneori, care impune elaborate investigatii
imagistice. Se fac insa si testele de colestaza, care presupun dozarea in sange a trei enzime: fosfataza alcalina,
5 nucleotidaza si gama glutamil transferaza. Ele cresc in cazul existentei unui obstacol pe caile biliare, chiar
daca au doar efect orientativ, neputand preciza localizarea acestuia. Astfel, fosfataza alcalina se gaseste si in
alte organe (os, rinichi, intestin, placenta) asa incat cresterea sa nu este specifica, trebuind corelata cu dozarea
2

celorlalate enzime. Totusi, valori de peste patru ori mai mari apar in primele 24-48 de ore dupa instalarea
obstructiei si se mentin ridicate cateva zile dupa rezolvarea acesteia.

In bolile cu distructie hepatica cresc in sange valorile bilirubinei directe, dar si cele ale
transaminazelor. Acestea sunt alanin amino transferaza (ALAT, ALT sau GPT) si aspartat amino transferaza
(ASAT, AST sau GOT). ALAT se gaseste aproape exclusiv in ficat, in timp ce ASAT se gaseste si in cord,
muschi, creier, pancreas , astfel incat cresterile ALAT au o mai mare specificitate in afectiunile hepatice.
Valorile normale sunt in jur de 40 UI/L, cifrele inregistrate neputand fi corelate intotdeauna cu gravitatea
bolii.











































3

Generalitati
Testul de bilirubina (dozarea bilirubinei) reprezinta o investigatie ce arata cantitatea
de bilirubina din sange. Bilirubina este o substanta galben-maronie, care se gaseste
in bila (lichid de secretie al hepatocitului, care este colectat in vezica biliara si
deversata in duoden in momentul digestiei). Se produce prin distrugerea celulelor
rosii (hematiile), imbatranite la nivelul ficatului. Bilirubina este eliminata prin scaun
dandu-i culoarea maronie specifica.
Bilirubina exista in sange sub doua forme:
- bilirubina indirecta (sau neconjugata). Aceasta forma de bilirubina nu se
dizolva in apa (este insolubila). Bilirubina indirecta la nivelul fluxului sangvin din
ficat se transforma intr-o forma solubila (directa sau conjugata)
- bilirubina directa (conjugata). Este forma solubila de bilirubina (care se dizolva in apa) si rezulta din
bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivelul ficatului.
Nivelul de bilirubina totala si directa sunt masurate in mod direct prin teste ale sangelui, iar cantitatea de
bilirubina indirecta se obtine din scaderea bilirubinei directe din cea totala. Cel mai important semn al cresterii
nivelului de bilirubina este aparitia icterului. Acesta reprezinta coloratia in galben a pielii si a sclerelor.

Icterul, care are ca si corespondent in investigatii cresterea bilirubinei in sange, poate aparea in
urmatoarele afectiuni:
- hepatice (hepatite)
- ale sangelui (anemie hemolitica)
- obstructia ductelor biliare (ducte care permit trecerea bilei din ficat in intestinul subtire).
Excesul de bilirubina (hiperbilirubinemia) la un nou-nascut poate cauza, uneori, leziuni la nivelul sistemului
nervos central, cecitate (orbire), anomalii fizice si chiar poate duce la deces. De aceea, nou-nascutii care
prezinta icter trebuie tratati, iar acest lucru se face prin fototerapie si in cazurile mai grave, prin transfuzii
sangvine ce reduc nivelul bilirubinei. In cazul nou-nascutilor, sangele se va preleva de la nivelul calcaiului.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Indicatii
3. Pregatirea pentru examinare
4. Recoltarea probelor
5. Ce simte pacientul la efectuarea testelor?
6. Riscuri
7. Rezultate
8. Factori ce pot influenta examinarea
Indicatii

Dozarea bilirubinei este folosita:
- in evaluarea functiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatului, cum ar fi hepatitele sau
ciroza, cat si pentru a vedea daca medicamentele administrate au produs leziuni la nivelul ficatului
- in investigarea unui eventual blocaj al ductelor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (prezenta si
formarea de calculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau in cazul altor afectiuni
- in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi anemia
4

hemolitica sau o afectiune hemolitica la un nou-nascut
- pentru a determina daca un nou-nascut are icter neonatal, care necesita tratament. Acesti nou-nascuti au
nevoie de tratament, cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare
poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina.
Pregatirea pentru examinare
Adultii ar trebui sa evite sa manance si sa bea cu 4 ore inainte de recoltarea sangelui pentru dozarea
bilirubinei. Pentru copii nu este necesara o anume pregatire. Inainte de recoltare trebuie ca persoana in cauza
sa discute cu medicul despre necesitatea acestei examinari, despre riscurile aferente, despre cum se va
desfasura aceasta investigatie si ce pot indica rezultatele.
Recoltarea probelor
Prelevare sangelui la nou-nascut
Pentru prelevarea sangelui de la nivelul calcaiului se foloseste un tub mic si se lasa sa picure in acest tub
cateva picaturi de sange. Pielea la locul punctiei este dezinfectata si se punctioneaza cu un ac mic, apoi cateva
picaturi sunt captate in tubul respectiv. Cand a fost colectata o cantitate corespunzatoare de sange se opreste
sangerarea prin aplicarea unui tampon si se face staza pe locul respectiv iar apoi este aplicat un bandaj usor.
Recoltarea dintr-o vena
Asistenta medicala va aplica un garou (banda elastica) la nivelul bratului pentru a opri temporar fluxul
sangvin spre venele situate sub nivelul garoului. Acest lucru face posibila o mai buna vizualizare a venelor si
usureaza introducerea acului, deoarece venele situate sub garou devin mai largi si nu se sparg usor.
Locul unde va fi introdus acul va fi sterilizat cu alcool si apoi se va introduce acul in vena. Trebuie sa fie
pregatit inca un ac de rezerva in caz ca primul nu a fost corect introdus sau din vena respectiva nu vine
suficient sange. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi
colectat in acest tub. Uneori trebuie sa se recolteze in mai multe recipiente. Atunci cand a fost recoltat
suficient sange, garoul poate fi desfacut. Apoi este aplicat un tampon si acul se retrage usor. Se apasa pe locul
respectiv, pentru a opri sangerarea, pentru cateva minute si apoi este aplicat un mic bandaj.
Ce simte pacientul la efectuarea testelor?

Recoltarea sangelui la nou nascuti (din calcai)
O scurta durere, ca o piscatura se poate simti, mai ales, atunci cand acul strapunge pielea. Nou nascutul poate
simti un usor disconfort in momentul intepaturii.
Recoltarea sangelui dintr-o vena
In cazul recoltarii sangelui dintr-o vena este posibil ca adultii sa nu simta nici o durere sau sa simta o mica
ciupitura in momentul in care sunt intepati cu acul. Unele persoane pot simti o usturime cand acul este in
vena. Totusi, majoritatea oamenilor nu simt deloc durerea sau au un disconfort minor in momentul
pozitionarii acului in vena. Gradul de durere resimtit poate depinde de indemanarea asistentei medicale, de
starea venelor si de sensibilitatea fiecaruia la durere.


5

Riscuri
Recoltarea sangelui la nou nascuti (din calcai)
Exista un risc foarte mic de aparitie a unei probleme serioase in cazul acestui tip de recoltare. Poate aparea o
mica vanataie la locul intepaturii. La copii cu probleme de sangerare poate aparea o sangerare continua in
urma recoltarii. Este posibil ca aceasta problema sa fie descoperita in timpul recoltarii acestei probe.
Recoltarea sangelui dintr-o vena
Exista un risc foarte mic de a face complicatii la recoltarea sangelui din vena. Poate aparea o mica vanataie la
locul intepaturii. Se poate reduce riscul aparitiei vanataii prin apasarea locului intepaturii timp de cateva
minute dupa extragerea acului. Rareori, poate aparea o inflamatie la acest nivel, dupa recoltare. Aceasta poarta
numele de flebita si se trateaza de obicei, prin aplicarea unor comprese calde de cateva ori pe zi. O sangerare
prelungita poate fi o problema pentru cei cu afectiuni ale sangelui. Aspirina, warfarina sau alte medicamente
anticoagulante (care subtiaza sangele) pot creste riscul de sangerare. Daca o persoana are probleme cu
coagularea sangelui sau este in tratament cu aspirina sau warfarina va trebui sa anunte doctorul inainte de
recoltare.
Rezultate
Prin dozarea bilirubinei se intelege masurarea cantitatii de bilirubina din sange.
Valori normale
Valorile normale pot varia de la un laborator la altul.
Valorile bilirubinei la adulti
Bilirubina totala 0.31.0 (mg/dL)
Bilirubina directa 0.10.3 mg/dL
Bilirubina indirecta (Bilirubina totala minus bilirubina directa) 0.20.7 mg/dL

Valori crescute sau scazute
Valori crescute ale bilirubinei in sange pot aparea fie datorita cresterii producerii de bilirubina, fie datorita
unei eliminari scazute a acesteia. Scaderea eliminarii de bilirubina poate fi cauzata de o serie de infectii cum
ar fi colecistita (inflamatia vezicii biliare) sau de deficitul unor enzime ereditare. Sindromul Gilbert este o
afectiune mostenita ce afecteaza modul in care ficatul proceseaza bilirubina si este o cauza frecventa a
cresterii bilirubinei in sange. Desi icterul poate aparea in cazul unor persoane cu sindrom Gilbert, aceasta
afectiune nu este una grava.

Scaderea eliminarii bilirubinei poate aparea ca rezultat al unei afectiuni a ficatului cum ar fi hepatita, ciroza
sau mononucleoza, al unor probleme ale sistemului digestiv ce apar datorita unei reabsorbtii excesive a
bilirubinei sau al unui blocaj a ductelor biliare datorita unor pietre la nivelul vezicii biliare sau a unui cancer
pancreatic. Deoarece ficatul unui nou nascut este imatur din punct de vedere functional, la prematuri acesta nu
este capabil sa elimine bilirubina intr-un mod adecvat astfel ca acesta este mult mai predispus sa faca icter fata
de un nou-nascut la termen. Nivelele ridicate ale bilirubinei pot fi cauzate de distructia rapida a hematiilor
care poate aparea in cadrul unei reactii alergice in urma unei transfuzii de sange sau in cadrul unei anemii
falciforme. Medicamentele care pot creste nivelul bilirubinei includ multe antibiotice, unele
anticonceptionale, indometacin, fenitoina, diazepam, flurazepam.
Medicamentele care pot scadea nivelul de bilirubina includ vitamina C (acidul ascorbic), fenobarbitalul si
teofilina.
6

Determinarea cantitatii de bilirubina directa si indirecta poate ajuta in determinarea cauzei excesului de
bilirubina. Distrugerea excesiva a hematiilor creste nivelul de bilirubina indirecta mai mult decat nivelul de
bilirubina directa. Blocajul cailor biliare datorita litiazei sau cancerului pancreatic duce la cresterea cantitatii
de bilirubina directa mult mai mult decit cea indirecta. Afectarea severa a ficatului creste atat nivelul
bilirubinei directe cat si a celei indirecte.
Nivele de bilirubina ce ar putea necesita tratament in cazul unui nou nascut la termen, sanatos
Varsta nou nascutului Nivelul de bilirubina
Sub 25 ore Icter evident
Intre 25 si 48 de ore Mai mare de 15(mg/dL)
Intre 49 si 72 de ore Mai mare de 18 mg/dL
Mai mare de 72 de ore Mai mare de 20 mg/dL
Nota: Un prematur sau un nou nascut bolnav cu nivele ale bilirubinei sub cele din tabel poate necesita
tratament.
Factori ce pot influenta examinarea
Factori care pot interfera cu aceasta examinare si cu acuratetea rezultatelor, cu exceptia nou nascutilor, includ:
- cafeina, ce scade nivelul de bilirubina
- cura de slabire, care in mod normal creste nivelul de bilirubina indirecta
De retinut!
Multi nou nascuti pot prezenta icter fiziologic intre zilele 1 si 3 de viata. Aceasta este cauza cea mai frecventa
a icterului neonatal. Icterul fiziologic apare la nou nascutii sanatosi din mai multe motive, printre care
cresterea distrugerii hematiilor imediat dupa nastere. Icterul fiziologic, de obicei, dispare de la sine intr-o
saptamana, fara sa cauzeze probleme. Totusi, in unele cazuri, nou nascutii cu icter fiziologic necesita
tratament special fototerapia pentru a preveni posibilitatea aparitiei leziunilor sistemului nervos central si a
unui posibil retard mintal.

Bilirubina poate fi masurata si in lichidul amniotic daca bebelusul are risc de eritroblastoza fetala (o afectiune
in care sunt distruse celulele rosii). Bilirubina mai poate fi masurata si in urina. In mod normal, urina nu
contine bilirubina. Daca bilirubina este detectata in urina, sunt necesare teste aditionale pentru a determina
cauza prezentei acesteia. Nivelele ridicate ale bilirubinei in urina pot indica faptul ca nu a avut loc eliminarea
normala a bilirubinei de catre ficat.
















7

Trombocitele

Trombocitele sunt celule ale sangelui care indeplinesc o functie importanta asigurarea hemostazei (oprirea
sangerarii).
Alaturi de trombocite, in compozitia sangelui mai sunt hematiile (eritrocitele sau globulele rosii) si
leucocitele (celulele albe, cu rol esential in apararea organismului).
Totusi, daca hematiile (al caror deficit produce anemie) sau leucocitele (implicate in imunitatea
organismului) sunt mai prezente in perceptia publica, multa vreme existenta trombocitelor a fost ignorata sau
minimalizata.
Trombocitele au ajuns in atentia noastra pe masura ce s-au aflat mai multe lucruri despre fenomenul
trombozelor, despre raspandirea si gravitatea lor, despre implicarea acestora in bolile cardiovasculare si
necesitatea prevenirii lor.
Valoare normala : 400.000 450.000


Se formeaza in maduva
Trombocitele (al caror nume provine de la tromb sau cheag), denumite si plachete sanguine, sunt niste
celule in forma de disc foarte mic, cu diametrul de 1-4 micrometri (in comparatie, o hematie are 6-8
micrometri, iar leucocitele sunt si mai mari).

Trombocitele se formeaza in maduva osoasa, provenind dintr-o celula mare, numita megacariocit, care se
fragmenteaza ulterior in maduva sau in sange in sute de plachete. Productia de trombocite este reglata de un
hormon numit trombopoetina, sintetizat in ficat.

Trombocitele traiesc in jur de zece zile si, in majoritate, sunt distruse in splina. In sange se gasesc intr-o
concentratie de 150.000-300.000-450.000/mm cub. Aproximativ o treime din trombocite sunt depozitate in
splina, chiar mai multe daca splina este marita.


Ce rol au
Trombocitele nu au nucleu si nu se pot reproduce, dar contin cantitati mari de proteine, enzime, hormoni,
calciu ionic etc., care contribuie la indeplinirea rolului lor fiziologic.
De exemplu, trombocitele produc un factor de crestere, care stimuleaza multiplicarea si dezvoltarea
celulelor endoteliale (care formeaza peretele intern al vasului de sange) sau dezvoltarea musculaturii netede
vasculare, contribuind astfel la repararea peretilor vasculari.
Membrana trombocitului are un invelis glicoproteic, care impiedica aderarea de endoteliul normal al
vaselor, dar asigura aderarea la zonele lezate ale peretelui. Trebuie precizat ca endoteliul normal sintetizeaza
la randul sau substante care inhiba activitatea si aderarea trombocitelor, impiedicand astfel fenomenul de
tromboza.

In cazul in care acesta este lezat, mai ales la contactul cu fibrele de colagen din peretele vascular,
trombocitele sufera niste transformari: ele isi maresc dimensiunile, capata o forma neregulata, elibereaza
granule ce contin factori activi si adera la locul lezat.

Ele elibereaza o substanta, numita Tromboxan A2, care activeaza si trombocitele din jur, facandu-le sa
adere la trombocitele activate anterior. In acest fel se formeaza dopul plachetar.




8


Cum se formeaza cheagul de sange
Daca ne referim la mecanismul hemostazei, formarea dopului plachetar este urmata de aparitia trombului,
prin procesul de coagulare, in care trombocitele intervin de asemenea.
Trombul este alcatuit din fibrina si formarea sa se face prin activarea unui sistem complex, alcatuit din mai
multi factori de coagulare.
Procesul urmareste sa activeze protrombina in trombina, pentru ca aceasta sa transforme in final
fibrinogenul (o proteina din plasma) in fibrina. Reteaua de fibre de fibrina se ataseaza strans de trombocitele
din dopul plachetar si formeaza astfel cheagul de sange. Ulterior, trombul se retracteaza si elimina cea mai
mare parte din lichidul continut, devenind mai stabil, fenomen in care trombocitele intervin de asemenea.


Ateroscleroza
Din pacate, deseori, activarea trombocitelor nu se face doar in conditiile unei hemoragii.
Orice modificare a peretelui vascular, de exemplu, inflamatie, infectie si mai ales placa aterosclerotica
favorizeaza dezvoltarea unui tromb, care in timp va contribui la ingustarea diametrului vasului, iar tesutul va
suferi din cauza scaderii fluxului de sange daca il iriga.
Daca apare un blocaj, mai ales in lipsa unei circulatii colaterale, se ajunge la necroza, la moartea tesutului
respectiv. Asa se intampla, de pilda, in infarctul miocardic, in accidentul vascular sau in cangrena membrelor
din arteriopatia cronica obstructiva.
In plus, instabilitatea placii va favoriza desprinderea unor fragmente de tromb, care pot calatori la distanta,
blocand alte teritorii vasculare. Mecanismul descris este valabil in special in formarea trombilor pe artere,
procesul fiind favorizat de cresterea colesterolemiei, diabet, hipertensiune arteriala, fumat si mostenirea
genetica.


Tromboza venoasa
In cazul trombilor venosi, desi este uneori prezenta o leziune a peretelui vascular, rolul esential este
reprezentat de incetinirea vitezei de curgere a sangelui.
In felul acesta, aportul de oxigen catre celulele peretelui vascular scade si acestea se activeaza, inducand
procesul de coagulare a sangelui. Trombii formati pe venele profunde ale membrelor inferioare (care
reprezinta cea mai frecventa forma de tromboza venoasa) prezinta un real pericol, deoarece ajunsi in sange
calatoresc spre inima si intra in plaman prin artera pulmonara, blocand fluxul de sange la un anumit nivel si
determinand o trombembolie pulmonara.
Aceasta este o afectiune grava, care poate pune in pericol viata.


Tratament
Trebuie precizat ca trombii au compozitie diferita: cei arteriali sunt formati in proportie mai mare din
trombocite, iar cei venosi mai ales din fibrina si hematii.
De aceea si medicamentele folosite in tratarea si prevenirea lor sunt diferite. Astfel, in prevenirea trombilor
arteriali, in care predomina trombocitele se folosesc antiagregantele plachetare, desi in tratarea unui
eveniment acut se recurge la anticoagulante sau fibrinolitice.
Cel mai folosit antiagregant plachetar, utilizat in intreaga lume, este banala aspirina, administrata de obicei
in doze de 75-100 mg/zi (maximum 325 mg/zi). Dozele mai mari nu au efecte superioare, dar sunt insotite de
reactii secundare, in special la nivel gastro-intestinal.
In prevenirea si tratarea trombozelor venoase, in care trombii sunt formati in special din fibrina, se recurge
la anticoagulante, iar in cazuri mai grave de tromboza la medicamente fibrinolitice. Anticoagulantele se
administreaza un timp prelungit, la recomandarea medicului, pe cale injectabila sau orala.
9




Trombocitopenia
Trombocitopenia reprezinta scaderea numarului de trombocite din sange. Ea este uneori asimptomatica,
fiind depistata la un examen de laborator.
Alteori se manifesta prin tendinta la sangerare, cu formare de echimoze sau petesii (puncte rosii mai ales pe
membrele inferioare), sangerare prelungita in cazul unor rani, sangerari nazale sau gingivale, prezenta de
sange in scaun si urina, menstruatii abundente.
Sangerarea apare cand trombocitele scad sub 50.000/mmc, la mici traumatisme, dar daca scad sub 10.000-
20.000/mmc, hemoragiile pot aparea si spontan. Trombocitopenia se poate produce prin diferite mecanisme.
Un prim exemplu este sechestrarea trombocitelor intr-o splina marita din diferite cauze. In mod normal, o
treime din trombocite sunt depozitate in splina, de unde sunt folosite la nevoie, dar cand splina se mareste
creste si procentul de trombocite retinute, care poate ajunge pana la 90%.


Scaderea productiei medulare de trombocite apare in: leucemii sau limfoame, anemii de diverse cauze (in
special in anemia prin deficit de vitamina B12 si folati), infectii virale (varicela, hepatita C, HIV,
mononucleoza etc.).
Unele substante toxice, alcoolismul sau chimioterapia au acelasi efect. Cresterea distructiei trombocitare
apare in sarcina, in purpura trombocitopenica idiopatica (in care sistemul imun isi ataca propriile trombocite),
in boli autoimune (de exemplu, lupus sau poliartrita reumatoida), in cazul administrarii unor medicamente
(heparina, antibiotice, anticonvulsivante, antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente folosite in bolile
cardiovasculare etc.).
De fapt, lista acestor medicamente este foarte lunga si in cazul aparitiei unei trombocitopenii inexplicabile
trebuie suspectat orice medicament pe care persoana respectiva il ia.


Trombocitoza
Trombocitoza inseamna cresterea numarului de trombocite in sange. Ea apare in: cancere, leucemii, infectii,
inflamatii cronice (lupus, poliartrita reumatoida, boala celiaca, afectiuni inflamatorii intestinale ca boala
Crohn etc.), pancreatita, dupa traumatisme sau interventii chirurgicale, infarct miocardic, anemia feripriva.
Desi pacientii au un risc crescut de tromboza, ei sunt de multe ori asimptomatici sau prezinta simptomele
afectiunii respective.
Ei pot avea: dureri de cap, ameteala, slabiciune, tulburari de vedere, dureri toracice, amorteala la nivelul
mainilor si picioarelor etc. In mod paradoxal, cand trombocitele cresc foarte mult, peste 1,5 milioane/mmc,
bolnavii au tendinta la sangerare.

REPARAREA VASELOR. Rolul trombocitelor este foarte important pentru organism, nu doar in
hemoragiile evidente, pe care le putem observa, ci mai ales in repararea rapida a unor orificii care apar in
vasele mici, fenomen care se produce literalmente de mii de ori pe zi.


BOALA RARA. Purpura trombocitopenica trombotica este o afectiune mai rara, manifestata prin: anemie
hemolitica, trombocitopenie, insuficienta renala, afectare neurologica si febra. Poate fi congenitala sau
dobandita, este mai frecventa la femei si se trateaza prin plasmafereza (schimbarea plasmei pentru eliminarea
unor elemente toxice).


GENETICA. Boala von Willebrand reprezinta cea mai raspandita tulburare de coagulare si este de natura
10

genetica. Dupa unele studii, ea afecteaza in diferite grade 0,1%-1% din populatie. In acest caz, trombocitele
sunt normale, dar ele nu pot functiona, adica nu pot adera de peretele vascular lezat sau intre ele din cauza
lipsei factorului cu acest nume sau a unei alterari structurale a acestuia. Se manifesta prin tendinta la
sangerare: hemoragii nazale sau gingivale, hemoragii in timpul manevrelor stomatologice, menstruatii
abundente sau prelungite (cu cheaguri peste 2,5 cm, nevoie de a schimba tamponul la o ora sau mai des),
anemie, prezenta de sange in urina sau scaun etc.


SIMPTOME. Sindromul HELLP se manifesta prin: hemoliza (distructia hematiilor), afectare hepatica, cu
cresterea enzimelor hepatice in sange si scaderea trombocitelor. Simptomele principale sunt: oboseala, stare
de rau, cefalee, greata, varsaturi, dureri abdominale (in partea superioara a abdomenului), retentie de lichide
(care duce la o crestere marcata in greutate), vedere incetosata, mai rar, sangerari sau convulsii. Este foarte
important ca, odata aparute aceste semne, gravida sa se prezinte cat mai repede la medic, pentru inceperea
tratamentului.

GRAVIDE. In ceea ce priveste sarcina, 5% dintre gravide prezinta trombocitopenie, care nu este de obicei
periculoasa.
In alte cazuri insa trombocitopenia apare in cadrul sindromului HELLP. Acesta este un sindrom de cauza
necunoscuta, care apare in trimestrul III de sarcina (uneori si mai devreme) sau in prima saptamana dupa
nastere, fiind intalnit cu o frecventa de 1-2/1.000 sarcini, dar la 10%-20% dintre gravidele cu preeclampsie
sau eclampsie (eclampsia este o complicatie care apare in timpul sarcinii si se caracterizeaza prin
hipertensiune arteriala, prezenta de proteine in urina, edeme si convulsii).





























11

Fibrinogenul
Analize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma,
probe hepatice, fibrinogen)

Proteinele sunt substante organice complexe ale materiei vii, care contin azot, sulf si fosfor.
Ele sunt necesare pentru cresterea organismului pentru refacerea celulelor uzate, precum si pentru
producerea de energie calorica, un gram de proteine producand 4 calorii.
Majoritatea proteinelor din organismul omului provin din alimente bogate in proteine, fie de origine animala
(carne, lapte, branza, oua), fie de origine vegetala (fasole, mazare, soia, linte etc.).
Analiza proteinelor se face din serul sanguin. Exista mai multe feluri de analize care exploreaza diferite
componente ale proteinelor, astfel: proteine totale, electroforeza, fibrinogenul, teste hepatice etc.

Cuprins articol
1. Generalitati
2. Proteine totale
3. Electroforeza serului (proteinograma)
4. Probe hepatice
5. Fibrinogen
6. Produsi de degradare ai proteinelor
Proteine totale
Proteinele totale reprezinta cantitatea globala a proteinelor sanguine exprimate in grame la 100 ml ser
sanguin.
Valorile normale ale proteinelor sanguine sunt:
- la adulti =6,6- 8,6 g la 100ml
- la copii 1-3 ani =6,0 - 8,6 g la 100ml.

Din acestea, circa 60% (3,6-4,8g) sunt constituite din albumina restul din globuline. Cantitatea de proteine
din ser depinde si de alimentatie, cand alimentatia este foarte bogata in proteine, creste si concentratia lor
in sange si invers proteinele sanguine scad din sange in subnutritia proteica.
Scaderea proteinelor sanguine se intalneste in diferite boli. Astfel, cand ficatul care este laboratorul ce
fabrica proteinele, se imbolnaveste scade si concentratia proteinelor din sange. La fel se intampla cand omul
pierde proteinele prin hemoragii sau prin urina (albuminurie).
Varsaturile, care impiedica alimentatia normala, bolile de stomac, intestin si pancreas care perturba
digerarea proteinelor, diareea sunt numai o parte din cauzele care scad concentratia sanguina de proteine.
De asemenea, efortul fizic intens, stresul nervos, precum si bolile care produc febra prin consumul crescut
de proteine, contribuie la scaderea proteinelor organismului. Scazand proteinele din sange, organismul cauta
sa le inlocuiasca apeland la proteinele din organele sale si mai ales din muschi, fapt ce duce la slabirea si la
scaderea in greutate a corpului.
Deoarece proteinele sanguine au capacitatea de a retine apa in vasele sanguine, prin scaderea lor, apa din
vasele sanguine trece in tesuturile corpului (maini, picioare etc.) producand edeme.

Mai rar, proteinele sanguine pot sa aiba valori crescute, ca in unele boli genetice si parazitare sau ca
in hipertensiunea arteriala.




12

Electroforeza serului (proteinograma)
Daca pe o hartie de filtru pusa in legatura cu un curent electric continuu se pune o picatura de ser sanguin,
proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni proteinice. Valorile
medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si normal hranite) pot sa
varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici sau la persoane care nu se alimenteaza
normal.
Valori normale
Fractiunea proteica a
serului
Proportii inprocente Proportii in grame
Albumine 52-62% 3,64-4,34
Globuline
din care:
38-48% 2,66-3,36
alfa-1-globuline 2-5% 0,14-0,35
alfa-2-globuline 6-9% 0,42-0,63
beta-globuline 8-11% 0,56-0,77
gama-globuline 14-21% 0,98-1,47

Probe hepatice
Probele hepatice sau testele de disproteinemie, sunt analize care exploreaza capacitatea ficatului de a
sintetiza proteinele normale, necesare organismului. Un ser cu proteine normale in prezenta reactivilor cu care
se fac probele hepatice, nu produce modificari vizibile. Dar un ser cu proteine modificate, in urma unor boli,
produce cu reactivii respectivi o tulbureala. Cu cat tulbureala este mai mare, cu atat si modificarile biochimice
ale proteinelor sunt mai intense.
In categoria analizelor care exploreaza functia hepatica intra reactia cu Timol, reactia Takata, Gros etc.
Aceste analize devin anormale (pozitive) mai ales in bolile de ficat: hepatita acuta si cronica, ciroza,
colecistita. Dar ele devin pozitive si in alte boli, in care se produc fractiuni proteinice anormale: boli de
rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale.
Deci nu orice proba hepatica cu volori crescute arata o boala de ficat dupa cum nu indica totdeauna nici
gradul de gravitate al bolii. De altfel aceste probe se pot modifica de la o luna la alta dupa tratament si regim
alimentar. De aceea probele hepatice se interpreteaza intotdeauna in corelatie cu alte analize
ajutatoare: proteinele totale, electoforeza etc.
Serul prea gras falsifica rezultatele probelor hepatice. De aceea, persoanele care isi fac aceste analize nu
vor manca cu 12 ore inainte de recoltarea sangelui. Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-
si face probele hepatice, ei trebuie sa-si trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor nu scad numai
cu regim alimentar.














13


Valori normale ale probelor hepatice
Testul, analiza Valori normale
Timol 1-4 unitati Mag Lagan
Takata-Ara Reactia negativa (analiza normala) se noteaza
cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza
cu 1-3 plusuri
Gros Reactia negativa (analiza normala) se noteaza
cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza
cu 1-3 plusuri
Sulfat de cadmiu Reactia negativa (analiza normala) se noteaza
cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza
cu 1-3 plusuri
Sulfat de zinc (Kunkel) 2-12 unitati

Fibrinogen
Fibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si care are rol important in
coagularea sangelui.

Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange.
Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficatului.
Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in bolile infectioase acute si mai ales
in reumatismul articular acut.

Produsi de degradare ai proteinelor
Ca urmare a consumului de proteine de catre organism rezulta si o serie de produsi de
degradaresaudeseuri, care nu mai pot fi utilizate si pe care organismul le elimina din sange in urina, iar in
cantitati mai mici si prin transpiratie. Cele mai importante deseuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina si
ureea. Aceste substante se gasesc in mod normal, in sange, in concentratii mici, dar ele devin otravitoare
pentru organism daca depasesc un anumit nivel de concentratie. De aceea, organismul le elimina prin rinichi
in urina.
Acidul uric, creatinina si ureea cresc in sange si urina dupa consumul de alimente bogate in proteine, in
bolile care distrug sau consuma in mod exagerat proteinele corpului (boli infectioase, boli de sange etc.). In
bolile de rinichi (nefrita acuta si cronica, insuficienta renala) aceste substante nu mai pot fi filtrate si eliminate
prin rinichi si atunci se acumuleaza in sange, producand tulburari grave in organism. In urma efortului fizic,
concentratia acestor substante este de asemenea mai mare decat in stare de repaus.
Acidul uric creste foarte mult la persoanele care consuma cantitati mari de carne si organe (ficat, rinichi,
splina, creier, icre) precum si la unele persoane predispuse sa produca mult acid uric. Cresterea peste masura
a acidului uric in sange produce boala numita guta asemanatoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantitati
mari de acid uric in urina poate sa duca la formarea de calculi urinari compusi din acid uric. Alcoolul,
cafeaua, ceaiul, unele medicamente (vitamina C, aspirina, antinevralgicele, cortizonul etc.) cresc concentratia
acidului uric din sange. De aceea aceste substante nu se vor consuma cu 24 ore inainte de efectuarea
analizelor.

14


Valori normale ale deseurilor proteice
Deseurileproteinice In sange In urina
Acidul uric 2-5 mg/100 ml 0,30-0,80 g/24h
Ureea 20-50 mg/100 ml 15-35 g/24h
Creatinina 0,6-1,2 mg/100 ml 0,8-1,9 g/24h
Concentratia ureei sanguine este mai mica la femei si la copii, la persoanele subnutrite, in bolile de ficat,
cand acest organ nu mai poate produce uree. Insuficienta renala acuta si cronica, infectiile insotite de febra,
obstructia cailor urinare (litiaza urinara, marirea prostatei) sunt cauze patologice care cresc peste normal ureea
sanguina.









































15

Hematocritul
Analize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza
grupelor de sange, etc.)


Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida alcatuita din apa, din substante
organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din elemente celulare (globule rosii, globule albe
si trombocite). In situatia in care sangele recoltat din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se
coaguleaza dupa cateva minute. Apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care se numeste ser si intr-
un strat inferior, solid care este cheagul.
Daca in eprubeta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se
impiedica coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in doua straturi: stratul
superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.
Din aceste doua componente ser si plasma sanguina se vor efectua principalele analize medicale
biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se realizeaza analizele hematologice. Analizele
hematologice cerceteaza numarul, forma, caracteristicile si compozitia elementelor celulare ale sangelui.

Cuprins articol
1. Generalitati
2. Hematocritul
3. Hemoglobina
4. Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)
5. Numaratoarea globulelor albe
6. Formula leucocitara
7. Numaratoarea trombocitelor
8. Timpul de coagulare (T.C.)
9. Timpul de sangerare (T.S.)
10. Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei
11. Timpul Quick sau timpul de protrombina
12. Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)
13. Analiza grupelor de sange

Hematocritul

Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta in recoltarea
sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de
sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa
separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie
hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total
al sangelul din tubul de sticla.

Valori normale ale hematocritului:
- la barbati =40-48%
- la femei =36-42%
- la copii 2-15 ani =36-39%.
16



Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra,
prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de
globule rosii (poliglobulie).
Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide
inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de
dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

Hemoglobina
Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care contine un
pigment pe baza de fier, numit hemoglobina.
Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l
transporta in tot organismul, la celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii continutului
globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape
normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii
hipocrome.
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale,
anemia se datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la
100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange.

Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati =13-16 g la 100 ml sange
- la femei =11-15 g la 100 ml sange.

Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de sange recoltata de la
un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1
mm cub de sange.

Valori normale ale numarului de globule rosii:
- barbati =4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)=4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
O scdere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie
tratata. Anemiile sunt produse de numeroase cauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute
si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de fier si de vitamine,
subalimentatie etc.
Creterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de
apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara.






17

Numrtoarea globulelor albe

Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii, dar numarul
leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti =4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) =4000-1000 pe 1 mm cub.
Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in
infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a
organismului deoarece prin mobilizarea unui numar mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita
microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor.

Un numar foarte crescut de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in
infectii deosebit de grave, peritonite, septicemii, etc.
Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii,
organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea maduvei osoase -
structura responsabila cu producerea acestora.

Formula leucocitar

Globulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, structura si functii. Dupa modul in
care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in
organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai
importante, care se exprima in procente.

Polinuclearele sau granulocitele neutrofile
Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange.
Cresterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de obicei atunci cand creste si
numarul de leucocite.
Scaderea procentului de neutrofile se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin
cresterea procentului altor tipuri de leucocite.

Polinuclearele sau granulocitele eozinofile
Sunt in procent crescut mai ales in bolile produse de paraziti si in bolile alergice.

Monocitele
Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange.

Limfocitele
Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange.
Scaderea relativa a limfocitelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile.







18

Numrtoarea trombocitelor

Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce coagularea
(inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in
gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea
hemoragiei.

Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi.
Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine,
chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a
sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte,
tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc.

Timpul de coagulare (T.C.)
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii
chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se
pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.

Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate
predispune la sangerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la
coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene.

Timpul de sangerare (T.S.)
Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe
lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa
iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la hemoragie.

Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei
Analiza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui mai ales dupa tratament cu
substante anticoagulate (trompostop, heparina, etc.).
Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelui, fapt ce predispune
la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a
adaugat o cantitate de calciu.
Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde.

Timpul Quick sau timpul de protrombina
Exploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste plasma bolnavului se adauga un
reactiv special si se cronometreaza timpul, in secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai
dau si in procente de activitate a protrombinei.
Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%.
Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat), in
lipsa vitaminei k, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati, etc.

19

In afara de analizele mentionate, in vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea
sangelui, medicul mai poate recomanda si alte analize.
Toate aceste analize sau "probe de coagulare" a sangelui se fac cand se suspecteaza diferite boli in care
coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care
favorizeaza formarea de trombi in vasele sanguine.
De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabili daca nu
exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari repetate din cavitatea nazala (epistaxis),
gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari
efectul acestora.

Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)
Este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune intr-
un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta.
VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in
plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil.
Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora
si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm
de plasma separata intr-o ora si in doua ore.

Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor:
- la barbati =3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore
- la femei =6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore
- la copii mici =7-11 mm la o ora.

Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat scade inaltimea stratului inferior compus din globule
rosii, cu atat valoarea VSH este mai crescuta, mai mare.
Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si
nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau
cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi,
plamani, etc.).

VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a
produs cresterea peste normal a valorii VSH.
Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de
boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara.
Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii.
Dar VSH poate creste si in unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala
sau dupa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai in varsta.
Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala -
constitutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si
virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli
tumorale, etc.






20

Analiza grupelor de sange
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de
la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe
suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost
impartiti in mai multe grupe sanguine.
Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si
sistemul RH.

Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine.
Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta
parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina).
Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective
(anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu
anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa
zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi
donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de
transfuzie.
Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa
se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti
"primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce
grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita.
Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de
transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII
si ABIV.

Grupele umane sanguine in sistemul OAB
Denumireagrupei
sanguine
Prezenta
anigenului pe
globulele rosii
Prezenta
anticorpilor in ser
De la cine se
poate primi sange
La cine se poate
da sange
0 sau I Nu are Anti-A si Anti-B Numai de la grupa
0
La toate grupele
(donator
universal)
A sau II A Anti-B De la grupa 0 si A Numai la grupa Asi
AB
B sau III B Anti-A De la grupa 0 si B Numai la grupa B
si AB
AB sau IV A si B Nu are De la toate
grupele (primitor
universal)
Numai la grupa
AB






21

Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe carnetul de
conducere auto sau pe pasaport.
Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri
se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe
sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au facut
unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura
cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.

Sistemul Rh
Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data
factorul Rh.
Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau
factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in
sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au
acest factor se numesc Rh negative.
In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule
rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh,
sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot
lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh).
Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul
acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh, care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange
Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate
intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.

Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele mamei dand nastere
la anticorpi anti-Rh.
Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe
care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este
nici un pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici un fel de
urmari neplacute pentru copil.
O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si
unui copil Rh negativ in 15% din cazuri.
Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare.

Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama
(Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh
pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite.
De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh
negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru
observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii.

Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca
transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentru ca daca primesc
sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide.
In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si
chiar in lapte, in acest caz se contraindica alaptarea copilului.



22

Ureea
Uree serica

Descriere
Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniti din scindarea in stomac si
intestin a proteinelor, sub actiunea fermentilor proteolitici si absorbtia acestora prin peretele intestinal.
Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar si tesutul in curs de crestere (de exemplu, tesutul embrionar sau
tumoral) are proprietatea de a forma uree din arginina.
Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare glomerulara; 40-60 % redifuzeaza in sange in functie de fluxul
tubular si de hormonul antidiuretic (ADH).
Ureea din sange si urina variaza in raport direct proportional cu alimentatia proteica si invers proportional cu
anabolismul celular din cursul starilor de crestere, graviditate, convalescenta.
De asemenea, concentratia plasmatica a ureei depinde de perfuzia renala: in prezenta diurezei redifuzia ureei in
sange din tubii renali distali este minima, o cantitate mare de uree este excretata in urina si nivelul ureei serice
ramane scazut; daca este prezenta antidiureza, ca in sete, exsicoza, insuficienta cardiaca oligurica, ureea redifuzeaza
din tubii distali in sange, iar nivelurile plasmatice ale ureei cresc.
Niveluri persistent crescute ale ureei serice indica alterarea semnificativa a ratei filtrarii glomerulare. La un aport
proteic normal de 100 g/zi si perfuzie renala normala, niveluri crescute ale ureei serice nu se intalnesc pana cand rata
filtrarii glomerulare nu scade la 30 mL/min.

Interpretarea rezultatelor:
- o valoare scazuta a ureei, de 6-8 mg/dL se asociaza frecvent cu o stare de hiperhidratare;
- o valoare scazuta de 10-20 mg/dL indica o functie glomerulara normala;
- cresterea ureei sanguine la 50-150 mg/dL presupune o afectare semnificativa a functiei renale;
- o valoare marcat crescuta a ureei, de 150-250 mg/dL, indica o afectare severa a functiei glomerulare.
In insuficienta renala cronica valorile ureei sanguine se coreleaza mai bine cu simptomele de uremie decat cele ale
creatininei serice.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea ureei serice:
- diagnosticul insuficientei renale;
- diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala pe baza raportului uree/creatinina;
- in insuficienta renala terminala, intrucat semnele urotoxice se coreleaza bine cu nivelul ureei;
- monitorizarea succesului dietei hipoproteice in insuficienta renala cronica;
- monitorizarea hemodializei.

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate) sau postprandial.
Metoda
Se foloseste metoda spectrofotometrica (kinetica).
Pentru cadre medicale
Specimen recoltat - sange venos.
Recipient de recoltat - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.
Volum proba - minim 0.5 mL ser.
Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8
o
C ; 1 an la -20
o
C.

23

Limite si interferente
Variatii fiziologice
In mod normal copiii prezinta valori mai scazute ale ureei serice (catabolism proteic scazut legat de crestere). In
ultima parte a sarcinii pot aparea valori scazute ale ureei serice datorita hipervolemiei fiziologice.

Factori legati de dieta
O dieta hipoproteica, dar cu un continut crescut de carbohidrati, poate cauza scaderi ale ureei serice. Ingestia
recenta a unei mese bogate in proteine poate determina valori borderline crescute ale ureei serice.
Aportul crescut de proteine (> 200 g/zi), in special daca se asociaza cu aport redus de lichide, transpiratii profuze sau
poliurie indusa de alcool, poate duce la cresterea nivelului seric al ureei pana la 80 mg/dL.

Conditii patologice: administrarea intravenoasa excesiva de fluide poate determina scaderea ureei serice.
Ureea serica nu este un parametru specific, nici sensibil pentru stabilirea debutului unei disfunctii glomerulare.
In prezenta unei disfunctii renale mai pronuntate concentratia ureei serice se coreleaza mai bine cu rata filtrarii
glomerulare.
In insuficienta renala cronica cu poliurie sau asociata cu diaree, varsaturi, insuficienta hepatica, nivelul ureei poate fi
mai putin crescut decat cel anticipat. Pe de alta parte, in asocierea insuficientei renale cronice cu oligurie, aport
proteic crescut, insuficienta cardiaca, hemoragie digestiva nivelul ureei este mai mare decat cel asteptat.

Interferente cu medicamente
Cresteri:
- acetaminofen, acetazolamid, acid aminocaproic, acid nalidixic, acyclovir, albendazol, antiacide alcaline, alopurinol,
amantadina, amikacin, amilorid, amiodarona, aminoacizi, amfotericina B, asparaginaza, aspirina, atenolol, azatioprin,
azitromicina, bacitracin, benazepril, bisoprolol, busulfan, calcitriol, canabis, capreomicin, captopril, carbamazepin,
carvedilol, caspofungin, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefixim, cefoperazon, cefotaxim, cefotetan, cefoxitin,
cefpodoxim, ceftibuten, ceftizoxim, ceftriaxon, cefuroxim, cefalexin, cefaloridin, cefalotin, cetirizin, cloroform,
clorotiazida, clorfeniramina, clortalidona, cimetidina, cinoxacin, ciprofloxacin, cisplatin, claritromicina, clindamicina,
clonidina, codeina, cotrimoxazol, colistin, ciclosporina, dexametozona, dextran, diazepam, diazoxid, diclofenac,
disopiramida, diuretice, doxorubicin, doxiciclina, enalapril, ergotamina, epoetin alfa, eprosartan, etambutol, eter,
etidronat, etretinat, fenoprofen, flucitozin, fludarabina, foscarnet, furosemid, ganciclovir, gentamicina, griseofulvina,
hidralazina, hidroclorotiazid, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicin, ifosfamida, imipramina, indometacin, isotretinoin,
kanamicina, ketoprofen, labetalol, leuprolid, levodopa, lidocaina, lisinopril, litiu, losartan, lovastatin, manitol, acid
mefenamic, meropenem, meticilina, metisergid, metoprolol, metotrexat, metildopa, metilprednisolon, metoprolol,
mitomicin, mitoxantron, moxalactam, naproxen, neomicina, netilmicina, nifedipina, nitrofurantoin, norfloxacin,
ofloxacin, oxacilina, pamidronat, penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, piperacilina, piroxicam, preparate
de fier, probenecid, propafenona, propranolol, rifampicina, ramipril, saruri de aur, spironolactona, streptokinaza,
streptomicina, streptozocin, sulfametoxazol, sulfasalazina, sulindac, tacrolimus, tetraciclina, taliu, ticarcilina, ticlopidin,
tobramicin, tramadol, trandolapril, tretinoin, triamteren, triazolam, trimetroprim, ursodiol, valsartan, vancomicin,
vasopresin, vitamina D, zalcitabin.

Scaderi:
- acid ascorbic, fenotiazine.