Analiza urinii

Analiza urinii poate oferi informatii pretioase despre anumite stari patologice, in
special disfunctii renale si ale tractului urinar, hepatice si metabolice. Analiza completa de
urina include:
 determinarea caracterelor fizice (volum, culoare, aspect, greutate specifica);
 determinarea caracterelor chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, bilirubina,
urobilinogen, nitriti; evidentierea hematiilor si a leucocitelor pe baza unor reactii
chimice);
 examenul microscopic al sedimentului urinar.

I. Examenul biochimic al urinii

Este numit si examenul sumar de urina si se realizeaza cu ajutorul stripurilor de urina,

ce permit evidentierea unor compusi care in mod normal sunt absenti in urina. Evidentierea se
bazeaza pe o reactie de culoare intre compusul urinar si un anumit reactiv impregnat intr-o
zona a stripului (diferita pentru fiecare parametru cercetat). Schimbarea de culoare in zona
corespunzatoare unui anumit parametru se compara cu o scala de culori predefinita.
Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului.

Proba de urina adecvata pentru examenul sumar de urina este prima urina de
dimineata. Aceasta are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si
activitatea fizica. Stripul se imerseaza in urina timp de o secunda, dupa care se introduce in
analizor sau se examineaza direct; rezultatele apar in 60-120 secunde.

1
 Cititor de urina

Cu ajutorul stripurilor urinare se pot aprecia:

 Densitatea urinara (greutatea specifica) - testul compara densitatea urinei fata de
densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1000. Normal este cuprinsa intre 1015-
1022. Densitatea depinde atat de factori fiziologici cat si patologici. Conditiile patologice in
care se modifica densitatea urinara sunt asociate cu alterarea capacitatii rinichiului de a dilua
sau concentra urina.
 pH-ul urinar - normal este cuprins in intervalul 4,8-7,4 (la indivizii sanatosi este
situat in general intre 5-6). Acest parametru reflecta capacitatea tubilor renali de a mentine
echilibrul acido-bazic al plasmei si lichidului extracelular, care se realizeaza in principal prin
reabsorbtia ionilor de sodiu si bicarbonat si secretia tubulara de ioni de hidrogen si amoniu.
Modificarea pH-ului urinar este asociata cu alterarea capacitatii rinichiului de mentinere a
echilibrului acido-bazic (in diverse boli renale) sau cu afectiuni acido-bazice sistemice
(acidoza sau alcaloza) de origine metabolica sau respiratorie.

2
 1. Proteinele

Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un indicator,

care in prezenta proteinelor sufera o schimbare de culoare de la galben la verde.
Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile,
in conditii de efort sau oboseala sau permanenta (asociata cu leziune renala) in
glomerulonefrite, sindrom nefrotic (pierderea proteinelor in urina se datoreaza lezarii
membrane filtrante a glomerulilor renali, aceasta devenind permeabila pentru
macromoleculele plasmatice). Proteinuria permanenta se asociaza, de obicei, cu scaderea
concentratiei proteinelor plasmatice (hipoproteinemie).
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia
repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24 ore.

Normal, proteinele nu sunt filtrate glomerular Proteinurie datorată lezarii

membranei bazale glomerulare

2. Glucoza

Testul se bazeaza pe o reactie specifica in care glucoza este oxidata enzimatic de

glucoz-oxidaza, in prezenta oxigenului atmosferic, la gluconolactona. Peroxidul de hidrogen
format oxideaza un indicator chimic in prezenta peroxidazei, formand un compus colorat care
determina o schimbare de culoare a zonei de pe strip, de la galben la verde.
Glicozuria poate fi de doua tipuri:
 Glicozurie secundara hiperglicemiei care depaseste pragul renal al glucozei (170-
180 mg/dl). La nivel renal, glucoza plasmatica este filtrata glomerular in totalitate, dupa care
este reabsorbita in tubii renali (tubul contort proximal) cu ajutorul unui transportor proteic
(SGLT - sodium glucose transporter) situat in membrana luminala, care realizează un co-
transport Na+/glucoza, energo-dependent. Capacitatea transportorului pentru glucoza este
saturabila; atunci cand glicemia este mai mare decat valoarea pragului renal, concentratia
glucozei in filtratul glomerular depaseste capacitatea de reabsorbtie a transportorului si
excesul de glucoza se elimina in urina finala.

3
 Acest tip de glicozurie se intalneste in toate situatiile caracterizate prin hiperglicemie
marcata (peste valoarea pragului renal): diabetul zaharat, boli endocrine in care exista un
exces al hormonilor hiperglicemianti (cortizol - sindrom Cushing, hormon de crestere -
acromegalie, hormon tiroidieni - hipertiroidism).
 Glicozuria renala - se poate asocia cu glicemie normala si se datoreaza scaderii
capacitatii de reabsorbtie tubulara, cu scaderea pragului renal de eliminare a glucozei: defecte
ale transportorului pentru glucoza, boli renale care afecteaza tubii renali.
Atunci cand este prezenta glucoza in urina (glicozuria detectabila) se impune
dozarea glucozei serice.

3. Corpii cetonici

Detectia se bazeaza pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic si acetona

reactioneaza cu nitroprusiatul de sodiu si glicina, formand un compus colorat in violet.
Reactia este specifica numai pentru cei doi corpi cetonici, acidul β-hidroxibutiric nefiind
detectat.
Cresterea productiei de corpi cetonici apare in situatii asociate cu scaderea
disponibilitatii glucidelor ca sursa de energie (inanitie) sau cu reducerea capacitatii de
metabolizare a glucozei (diabetul zaharat). In ambele situatii, se apeleaza la o sursa
alternativa de energie si anume acizii grasi (care se gasesc depozitati sub forma de trigliceride
in tesutul adipos). Cele doua situatii se caracterizeaza printr-un raport insulina/glucagon
scazut, care determina intensificarea lipolizei in tesutul adipos. Acizii grasi rezultati sunt
eliberati in sange, astfel incat creste nivelul acizilor grasi liberi plasmatici. Aproximativ o
treime din acestia sunt captati in ficat, unde se angajeaza preponderent in procesul de
degradare prin beta-oxidare. Ca urmare, se genereaza o cantitate crescuta de acetil-CoA care,

4
partial, este degradata in ciclul Krebs. Depasirea capacitatii ciclului Krebs face ca excesul de
acetil-CoA sa se anjajeze in procesul cetogenezei, cu generarea unei cantitati importante de
corpi cetonici.
Dupa eliberare in sange, corpii cetonici (acetoacetatul si β-hidroxibutiratul) sunt
captati in unele tesuturi extrahepatice (creier, miocard, muschi scheletici) si degradati ca sursa
de energie. Acetona se elimina prin urina si prin aerul expirat. Atunci cand cetonemia este
crescuta, capacitatea tesuturilor de metabolizare a corpilor cetonici este depasita si o parte a
acestora se elimina prin urina (cetonurie). Deoarece corpii cetonici sunt compusi cu grupari
acide, neutralizarea lor consuma din rezerva alcalina a plasmei, ceea ce favorizeaza instalarea
acidozei metabolice (cetoacidoza). In cazuri severe se poate ajunge pana la coma
cetoacidozica, care constituie o complicatie acuta (urgenta medicala) a diabetului zaharat de
tip 1. Prezenta corpilor cetonici in urina unui pacient diabetic sugereaza ca diabetul nu este
bine controlat.
Cetonuria mai apare în caz de: alcoolism, stari febrile, hipertiroidism, varsaturi, uneori
in sarcina, diete bogate in grasimi sau in proteine (prin conținutul de aminoacizi cetogenici -
care prin degradare se transforma in acetoacetat sau in precursori ai corpilor cetonici).

4. Bilirubina si urobilinogenul

Pigmentii biliari (bilirubina) sunt absenti in urina normala, iar urobilinogenul apare in
cantitati mici (< 4 mg/24 ore). Bilirubina este pusa in evidenta prin reactia de oxidare in
biliverdina.
In conditii patologice numai bilirubina conjugata poate aparea in urina (este
hidrosolubila si circula liber in sange, pe cand bilirubina neconjugata este liposolubila si
circula legata de albumina, motiv pentru care nu poate strabate filtrul glomerular). Prezenta
bilirubinei in urina este caracteristica icterelor asociate cu cresterea bilirubinei conjugate:
icterul hepatocelular (in hepatite) si icterul obstructiv (obstructie a cailor biliare intra- sau
extrahepatice).
Urobilinogenul este crescut in conditiile asociate cu:
 icter hemolitic - distrugerea excesiva a hematiilor duce la formarea unei cantitati
crescute de bilirubina, ficatul conjuga bilirubina la capacitatea sa maxima si secreta in caile
biliare o cantitate crescuta de bilirubina conjugata, ceea ce duce la formarea unor cantitati
crescute de urobilinogen in intestin; dupa absorbtie, o cantitate sporita de urobilinogen va fi
eliminata in urina;
 insuficienta hepatica - scade capacitatea hepatocitelor de a capta urobilinogenul
absorbit din intestin, acesta trece in circulatia sistemica si se elimina in urina.
In cazul obstructiei complete a cailor biliare, urobilinogenul este absent in urina,
deoarece bilirubina este impiedicata sa ajunga in intestin pentru a-l forma. Astfel, prezenta
bilirubinei in urina in absenta urobilinogenului sugereaza icter obstructiv.

CONCLUZIE: urina normala nu trebuie sa contina – proteine, glucoza, corpi cetonici

in cantitate decelabila, bilirubina.

Cu ajutorul stripurilor se mai pot evalua:

 Prezenta hematiilor in urina (hematuria). Aceasta poate fi microscopica sau

macroscopica (in cazul prezentei a >0,5 ml sange/litru de urina). Detectia hematiilor in urina
se bazeaza pe actiunea peroxidativa a hemoglobinei, care catalizeaza oxidarea unui indicator
chimic, rezultand un compus colorat care determina schimbarea in verde a zonei aferente de
pe strip.
5
 Hematuria se intalneste in numeroase afectiuni ale rinichilor si tractului urinar: litiaza,
glomerulonefrita, tumori renale sau vezicale, cistita, etc. Mai rar, hematuria poate fi un semn
de boala hemoragica: hemofilie, trombocitopenii, etc.
Hemoglobinuria (eliminarea de hemoglobina in urina) survine in caz de hemoliza
intravasculara severa, cand este depasita capacitatea sistemului reticulo-endotelial de a
metaboliza hemoglobina libera si aceasta este filtrata glomerular.

 Prezenta leucocitelor in urina - testul se bazeaza pe evidentierea activitatii esterazice

a polimorfonuclearelor (determinand aparitia unei coloratii purpurii pe zona aferenta de pe
strip). Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului
urinar: infectii bacteriene sau virale (cistita, pielonefrita), glomerulopatii.
 Nitritii - testul se bazeaza pe conversia, de catre bacteriile prezente in urina, a
nitratului in nitrit (si aparitia culorii roz pe zona aferenta de pe strip). Prezenta leucocitelor in
cantitate mare si a nitritilor in urina releva existenta unei infectii urinare produsa de bacterii.

II. Sedimentul urinar

Pentru examenul sedimentului urinar, proba de urina se centrifugheaza, supernatantul

se decanteaza, iar un volum mic din sediment se examineaza la microscop intre lama si
lamela.
Sedimentul urinar este format din elemente organizate si neorganizate.
a) Sedimentul organizat este format din celule si cilindri.
 Celulele epiteliale - provin din descuamarea epiteliului tubilor renali sau a cailor
urinare, la diverse niveluri si prezenta lor in numar semnificativ in urina denota un proces
inflamator.
 Leucocitele si hematiile - urina normala poate contine rare leucocite sau hematii.
Prezenta lor in numar mare are semnificatie patologica (vezi mai sus).
 Cilindrii - sunt mulaje ale tubilor renali, contin proteine si/sau substante rezultate din
dezintegrarea leucocitelor, hematiilor sau celulelor epiteliale tubulare; uneori contin hematii
sau leucocite integre sau degenerate. Prezenta lor este patognomonica pentru leziuni ale
tesutului renal.
b) Sedimentul neorganizat este reprezentat de saruri in stare amorfa sau cristalina.
Exemple de cristale intalnite in urina sunt cele de oxalat de calciu sau acid uric/urat.

Cristale de oxalat de calciu Cristale de acid uric