EXAMENUL CALITATIV ȘI

CANTITATIV AL URINII
Ø Urina are o compozitie chimica complexa, care poate suferi modificari
in anumite afectiuni metabolice sau ale sistemului urinar. Analiza
completa de urina include evaluarea macroscopica si microscopica a
sedimentului obtinut dupa centrifugarea acesteia.

Ø Sumarul de urina include determinarea caracterelor fizice (culoare,

aspect, densitate) si chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici,
hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti). Chimia urinara
realizata cu ajutorul analizoarelor automate prin metode
semicantitative este un test rapid care orienteaza diagnosticul
disfunctiilor renale, hepatice sau metabolice ale pacientului.
 Ø Recoltarea probelor se face din prima urina de
dimineata de la nivelul jetului mijlociu, intr-un
RECOLTAREA URINII recipient furnizat de laborator. Pacientul va urina o
cantitate mica in toaleta, apoi restul cantitatii va fi
colectata direct in recipient, fara ca jetul de urina sa
fie intrerupt.
Ø Dupa colectare, se inchide etans capacul, cu
pastrarea recipientului la temperatura cat mai
scazuta (in frigider) pana la prelucrarea probei.
Ø Urina trebuie să ajungă în laborator și să fie
analizată în maxim o oră de la recoltare, dacă este
ținută la temperatura camerei și în maxim 8 ore,
dacă este păstrată la 2-8 grade Celsius.
1. ANALIZA MACROSCOPICĂ A URINII
 ANALIZA
MACROSCOPICĂ A
URINII
1. CULOAREA
• Galben-deschisă/galben-aurie: datorită
pigmeților urinari (normal)
• Galben-închisă: stări febrile, tireotoxicoză,
deshidratare, alimentație hiperproteică;
• Galben-portocalie sau galben-verzuie: în
prezența pigmenților biliari (în ictere, în
principal din cauza bilirubinei),
• Incoloră: hiperhidratare, diabet insipid și
diabet zaharat;
• Brun închisă sau neagră: conține
hemoglobină care se transformă în
methemoglobină; în rabdomioliză;
administrare de L-Dopa, în alcaptonurie
(deficit în metabolizarea fenilalaninei si
tirozinei, cu formarea de acid
homogentisic); melanosarcom.
• Roșie: conține hematii, hemoglobină,
mioglobină sau porfirină.
 ANALIZA
MACROSCOPICĂ A
URINII
2. ASPECTUL (turbiditate)

• aspect limpede (normal)

• aspect tulbure – situații nepatologice:

(precipitarea sărurilor amorfe)
- în urina alcalină, precipitarea fosfaților și a
carbonaților amorfi (norul alb, se va dizolva la
adăugarea unui acid);
- în urina acidă, precipitarea uraților amorfi.
• aspect tulbure - elemente celulare:
- leucocite (formează în urină un nor alb care
NU dispare la adăugarea unui acid);
- bacterii (determină un aspect opalescent
uniform care nu este înlăturat de acidifierea sau
filtrarea urinii);
- hematii, celule epiteliale, mucus din căile • chiluria - existența limfei în urină; cauzată de obstrucția și ruperea vaselor limfatice
urinare inferioare, fluid prostatic, spermatozoizi de la nivelul uretrei, ureterelor, vezică urinară.
 ANALIZA
MACROSCOPICĂ A
URINII
3. MIROSUL

• miros fad, ușor aromatic datorat

prezenței acizilor volatili (normal)

• de acetonă - cetoacidoză diabetică;

• amoniacal - infecții urinare bacteriene
cu floră aerobă;
• putrid - infecții urinare cu floră
anaerobă.
 ANALIZA
MACROSCOPICĂ A
URINII
4. VOLUMUL

• Adult sănătos - cantitatea de urină/24h:

750-2000 ml

• Poliuria (>2000 ml/24 h): diabet insipid,

acromegalie, boli cronice renale,
mixedem, medicamente cu efect diuretic,
consumul de cafea sau alcool.

• Anuria sau oliguria (<500 ml/24 h):

obstrucții ale căilor urinare, IRA,
deshidratare (hemoragii, diaree
prelungită, vărsături, transpirații profuze,
arsuri severe).
2. DETERMINAREA
CARACTERISTICILOR FIZICE
 1. Densitatea urinara

- reflectă capacitatea rinichiului de a dilua sau de a concentra urina,

- indică proporția relativă a substanțelor solide dizolvate în volumul
total de urină,

• Normal: variază în 24 ore între 1003-1035.

• Hipostenuria - densitatea <1007 în: hidratări excesive, diabet

insipid, afecțiuni renale.

• Hiperstenturia - densitate >1035 în: deshidratări excesive,

insuficiență corticosuprarenaliană, boli hepatice, ICC, contaminarea
bacteriană a urinii, în prezența unor cantități crescute de proteine,
glucide și corpi cetonici

• Izostenturia - lipsa de variații între diferitele urini colectate de la

același pacient și indică o afectare renală gravă cu perturbarea
funcției de concentrare/diluție a rinichilor.
 TEHNICI UTILIZATE
A. Urinometrul este un hidrometru care
măsoară densitatea urinii la temperatura
camerei. Trebuie calibrat zilnic prin
măsurarea densității apei distilate, care
trebuie să aiba valoarea de 1000 (în lipsa
obținerii acestui rezultat, se va aplica un
factor de corecție).

B. Refractometrul. Indicele de refracție al

unei soluții variază în mod direct
proporțional cu cantitatea de substanțe
solide dizolvate, reprezentând raportul
dintre viteza luminii propagate în aer și
viteza luminii care trece prin soluția de
analizat.

C. Stripul conține următorii reactivi:

polielectroliți, soluție indicator și tampon.
Culoarea obținută pe strip se citește în
funcție de culoarea de pe diagrama
conținută în kitul reacției.
 2. pH-ul urinar
- se efectuează din urina proaspăt emisă, din cauza alcalinizării urinii în
perioada de stocare.

Normal: pH-ul urinar variază între 4,6-8,0.

Urina acidă (pH<7): determinată în principal de excreția fosfatului sub formă de sare de
Na+, K+, Ca+ și NH4+ și secundar, de excreția piruvatului, lactatului și citratului.
Este întâlnită în:
- consum crescut de carne,
- în timpul somnului când se produce o acidoză respiratorie ușoară,
- în dezechilibrele acido-bazice ale organismului: acidoză respiratorie/metabolică,
- cetoacidoză diabetică, acidoză tubulară renală.

Urina alcalină (pH>7): apare postprandial ca și reacție normală la aciditatea sucului

gastric, în urma ingestiei alimentelor alcaline (în special, în dieta vegetariană) și în urma
administrării anumitor medicamente (citrat de potasiu, bicarbonat de sodiu).
- apare în: ITU, contaminarea bacteriană, alcaloză metabolică/respiratorie.
 1. Stripul, permite estimarea pH-ului în intervalul 5-9, cu ajutorul
unor indicatori:
-roșu-metil,
-albastru de bromtimol
care produc modificarea culorii de la portocaliu, la verde și apoi la
albastru, odată cu creșterea pH-ul.

Culoarea obținută pe strip se identifică în funcție de culoarea de pe

diagrama conținută în kitul reacției.

2. pH metru - la pacienții cu tulburări ale echilibrului acido-bazic.

3. Titrarea acidității - din urina de 24 de ore, cu o soluție NaOH

TEHNICI UTILIZATE
3. DETERMINAREA
CARACTERISTICILOR CHIMICE
 1. Proteinele urinare

• aproximativ 150 mg de proteine sunt excretate zilnic prin urină.

• identificarea proteinelor din urină în cantități anormale reprezintă un important indicator al afectării funcției renale.

• urina conține aproximativ 200 de tipuri de proteine cu originea în plasmă și la nivelul tractului urinar:
- aproximativ 1/3 sunt proteine plasmatice, fracția majoră reprezentată de albumină, în cantități mici și de globuline.
- restul fracției proteice urinare poate conține: proteine secretate de tubul distal (glicoproteinele Tamm-Horsfall), enzime,
proteine din epiteliul celulelor tubulare, din celulele descuamate, din leucocite
 1. Determinarea cantitativă a proteinuriei

• reprezintă o metodă mult mai utilă în diagnosticul bolilor renale și în monitorizarea răspunsului terapeutic.

• proteinuria a fost încadrată astfel:

- proteinurie masivă (>4 g/zi): în sindromul nefrotic, asociază un profil al lipidelor serice modificat (crește:
colesterolul, trigliceridele, LDL și VLDL), iar HDL-colesterolul este prezent în urină.

- proteinuria moderata (1-4 g/zi): in boli renale, de cauză degenerativă, malignă sau inflamatorie (nefropatii
glomerulare, nefropatii tubulointerstițiale, gamapatii monoclonale).

- proteinuria minima (<1 g/zi): în pielonefrite cronice, nefroscleroză, nefrite cronice interstițiale
 2. Determinarea calitativă a proteinuriei
Necesită electroforeză care, împreună cu examenul clinic, clasifică proteinuria astfel:

1. proteinurie glomerulară (>4 g/zi, poate fi masivă):

-proteinuria Bence-Jones : 50-80% dintre
pacienții cu mielom multiplu, macroglobulinemie,
limfom malign. Este posibil să nu fie identificată
dacă se folosește doar determinarea pe strip.
- microalbuminuria - albumină sub limita de
detecție pe strip ( 20-200 ug/L) - indicator al unei
posibile leziuni glomerulare reversibile.
- selectivă (albumină și proteine plasmatice cu
dimensiuni similare: antitrombina, transferina, prealbumina, a1-
antitripsina) - în leziuni minime ale membranei glomerulare;
- neselectivă (albumină și proteine cu dimensiuni mai
mari - a2-macroglobulina, b-lipoproteina) - deteriorare mai
gravă la nivel glomerular.
2. proteinurie tubulară, moderată (1-2 g/zi): proteine cu
greutate moleculară mică, fără a fi selectate proteine cu
dimensiunea similară cu cea a albuminei (a1-microglobulina,
b2-microglobulina, lizozim, lanțul ușor al imunoglobulinelor) –
în sindrom Fanconi, boala Wilson, pielonefrită, rejecția grefei
după transplantul renal.
TEHNICI UTILIZATE

1. Stripul.
- prezența proteinelor determină modificarea pH-ului urinar;
- banda de pe strip impregnată cu albastru de tetrabromfenol își
modifică culoarea de la galben la diferite nuanțe de verde, în
funcție de cantitatea și de tipul acestora.
Majoritatea metodelor detectează între 5-20 mg de albumină/dl.

• Rezultatele se raportează astfel:

- proteinurie absentă (0-15 mg/dl);
- urme (+/-) (15-30 mg/dl), proteinele pot fi prezente în
urinile concentrate la persoanele sănătoase;
- proteinurie slab pozitivă (+) (30-100 mg/dl);
- proteinurie intens pozitivă (++) (100-300 mg/dl).

• Citirea se face prin comparație cu indicatorii din kit.

• Este fals negativ in prezenta proteinelor Bence Jones,

mioglobinei sau hemoglobinei.
2. Precipitarea cu acid sulfosalicilic

-permite detectarea a 5-10 mg/dl de proteine în urină, identificând:

albumina, globuline, proteine Bence Jones, glicoproteine.

Cu ajutorul luminii naturale, se va citi gradul turbidității si/sau

precipitării.

Rezultatele se raportează astfel:

- negativ ( ≤ 5 mg/dl)
- urme (aproximativ 20 mg/dl)
- 1+ (turbiditate vizibilă, fără granulații, aproximativ 50 mg/dl)
- 2+ (turbiditate cu granulații, fără flocoane, aproximativ 200
mg/dl)
- 3+ (turbiditate cu granulații și flocoane, aproximativ 500 mg/dl)
- 4 + (agregate sau precipitat solid, ≥ 1g/dl)
3. Metodele cantitative decurg în două etape:
-precipitarea cu diferiți agenți (acidul sulfosalicilic, acidul tricloracetic)
- determinarea cantității de precipitat cu reacția biuretului.

4. Determinarea microalbuminuriei.
Cantități mici de albumină și b2-microglobulină - determinate cu ajutorul metodelor imunoenzimatice, nefelometriei
sau a metodelor radioimunologice.

5. Determinarea proteinelor Bence-Jones: una din urmatoarele metode: electroforeza, ELISA prin detecția
lanțurilor ușoare, precipitare la temperaturi cuprinse între 40-60°C sau la rece în prezența sărurilor, a sulfatului de
amoniu și a acizilor.
 2. Glucoza
ANALIZA
BIOCHIMICA A
URINII • Glucozuria/glicozuria: prezența glucozei în urină, apare când este depășit pragul renal
de reabsorbție a glucozei (glicemie peste 180-200 mg/dl) SAU la oricare valoare a
glicemiei, dacă există dezechilibre în funcția renală (în rata de filtrare glomerulară, în
reabsorbția tubulară).
• Normal - glucoza NU este prezentă în urină.

• Cauzele glucozuriei:
- diabetul zaharat;
- hiperglicemii din anumite endocrinopatii (acromegalia, sindrom Cushing,
hiperadrenocorticism, hipertiroidism, feocromocitom) sau din anumite afecțiuni ale
sistemului nervos central;
- perturbări ale metabolismului general (arsuri, infecții, infarct miocardic, boli
hepatice etc.);
- sarcină - crește rata de filtrare glomerulară (glicozuria persistentă sau
prezența unei cantități mai mari trebuie investigată);
- glucozuria fără hiperglicemie - în disfuncții tubulare renale.
 Metode pentru determinarea glucozuriei:
TEHNICI UTILIZATE
1. Stripul
-determinare semicantitativă, bazată pe două reacții enzimatice
secvențiale care utilizează glucozo-oxidaza și peroxidaza
-de asemenea, utilizează mai multe substanțe cromogene
(o-toluidina, iodura de potasiu, aminopropil-carbazol),
- citirea se face prin comparație cu indicatorii din kit.

2. Reducerea cu ajutorul cuprului

- utilizează metoda Benedict și Clinitest.

Metode pentru determinarea cetonuriei:
1. Stripul se bazează pe reacția
corpilor cetonici cu nitroprusiatul de sodiu în
mediul alcalin fiind urmărită modificarea
culorii.
2. Metoda Gerhardt cu clorură
ferică (nu este foarte sensibilă și are
specificitatea scăzută).
3. Metoda Rothera bazată pe
reacția cu nitroprusiat.
3. Corpii cetonici
• Perturbarea metabolismului carbohidraților, deficiența în absorbția acestora sau
privarea alimentară determină activarea metabolismului lipidic și producerea de
corpi cetonici care sunt indentificați mai întâi în sânge și ulterior, în urină.
• Normal - în urină corpii cetonici sunt absenți.
Cetonuria:
- la persoanele cu diabet zaharat (în special în cazul DZ de tip 1),
apare în asociere cu o infecție sau cu o perioadă stresantă sau în cazul unei
conduite și monitorizări neadecvate a bolii. Semnal de alarmă - anunță o posibilă
comă cetoacidozică.
- la sugar și la copilul mic în diferite condiții patologice (boli acute cu
febră și cu status toxic), în timpul sarcinii, după anestezie, în cașexie
În urină sunt prezenți următorii corpi cetonici: acidul acetoacetic, acetona și
acidul β-hidroxibutiric.
Cu metodele actuale de diagnostic, pot fi identificați doar acidul acetoacetic și
acetona (limita de detecție de aproximativ 10 mg/dl pentru acidul acetoacetic și
între 20-70 mg/dl pentru acetonă).
 4. Hematiile, hemoglobina, mioglobina

ANALIZA
BIOCHIMICA A Prezența eritrocitelor în urină apare in:
URINII -afecțiuni de la nivelul aparatului excretor (tumorale, non-tumorale,
traumatisme, calculi)
-tulburări ale hemostazei și coagulării
-utilizarea anumitor medicamente
-exercițiile fizice epuizante (ex.: maraton).

Hemoglobinuria poate fi cauzată de:

-hemoliză (în special în hemoliza intravasculară semnificativă)
-eforturi intense cu producerea unor traumatisme la nivelul capilarelor.

Mioglobinuria apare în:

-distrucții musculare acute (rabdomioliză)
-traumatisme, exerciții fizice intense (karate, maraton)
-dermatomiozită
-deficiențe ale fosfo-fructokinazei și adenozin-monofosfatdezaminazei.
Metode pentru determinarea compușilor cu hem:
1. Stripul (pentru hemoglobină și mioglobină).
- Metoda se bazează pe eliberarea oxigenului din peroxid datorită activității peroxidazice a hem-
ului în hemoglobina liberă, în eritrocitele lizate și în mioglobină.
- Eritrocitele intacte vor fi lizate pe strip și vor reacționa ulterior.
- Regiunea de pe strip este impregnată cu o soluție de peroxid și tetrametilbenzidină (substanța
cromogenă).
- Hemul va cataliza reacția de oxidare a cromogenului cu apariția culorii verzi.
! Sensibilitatea metodei poate scădea dacă densitatea urinară este crescută și dacă există o
concentrație crescută de acid ascorbic/clor/iod.

2. Precipitarea cu sulfat de amoniu (metodă optimă pentru precipitarea hemoglobinei).

3. Metode imunoenzimatice specifice pentru detecția mioglobinei.

4. Electroforeza capilară care separă eficient hemoglobina de mioglobină pe baza mobilității

electroforetice diferite.
 5. Bilirubina
ANALIZA
BIOCHIMICA A
URINII Produs de degradare a hemoglobinei în celulele sistemului
reticuloendotelial, transportată de albumină pîna la nivel hepatic
unde se conjugă cu acidul glucuronic, transformându-se în
bilirubină directă/conjugată (formă hidrosolubilă).

La adultul sănătos - 0,002 mg/dl bilirubină directă în

urină, care nu poate fi detectată cu metodele actuale de
diagnostic.

Prezența bilirubinei directe în urină cauzată de:

-existența unei obstrucții în eliberarea bilei (intra/extrahepatice)
-afectare hepatocelulară care nu permite eliberarea eficientă a
bilirubinei directe în bilă.

! Un test pozitiv pentru bilirubina urinară, dar negativ pentru

urobilinogen, reprezintă un important indicator al obstrucției
intra/extrahepatice.
Metode de determinare:

1. Stripul
- are la bază reacția chimică între bilirubină și sarea
de diazoniu (diazotid dicloranilina - testul Multistix)
în mediu acid, rezultând un compus colorat în
diferite nuanțe de bej.
- limita acestui test este de 0,8 mg/dl bilirubină în
urină.
- citirea se face prin comparație față de indicatorii
din kit.

2. Metoda Popper și metoda Rosin:

- oxidarea bilirubinei la biliverdină în prezența
iodului din mediul de reacție, cu apariția unui inel
verde care indică prezența bilirubinei în produsul
biologic.
 6. Urobilinogenul
• Rezultă din bilirubina directă hidrolizată la nivelul colonului de către flora bacteriană comensuală.
• Bilirubina liberă rezultată este ulterior redusă la urobilinogen, mesobilinogen și stercobilinogen.

• Peste 50% din UBG rezultat este reabsorbit în circulația portală, iar restul, după o reacție de dehidrogenare, este
excretat ca urobilină și stercobilină, pigmenți care dau culoare materiilor fecale.

• O mică parte de UBG este excretată prin urină (0,5-2,5 mg/dl).

Creșterea cantității de UBG excretat urinar apare în:
- afecțiuni hepatocelulare (hepatite virale, administrarea de medicamente și substanțe cu toxicitate mare
hepatică, ciroză),
- insuficiență cardiacă congestivă,
- colangite asociate cu obstrucție a căilor biliare,
- hemoliză (subliniem lipsa bilirubinemiei), sângerări tisulare,
- sindroame febrile.

Absența UBG din urină - un indicator foarte important al icterului obstructiv cauzat de un obstacol la nivelul căilor biliare.

Metode de determinare UBG

Stripul
-are la bază reacția Ehrich modificată.
-constă în reacția UBG cu p-dimetilaminobenzaldehida
(necesită pentru dizolvare acid clorhidric concentrat) și cu un
accelerator de culoare.
-rezultă un compus colorat în diverse nuanțe de roz-roșu.
-citirea se face prin comparație cu indicatorii din kit.
 7. Nitritii
ANALIZA
BIOCHIMICA A
URINII • Rezultă din conversia bacteriană a nitraților.
• Dacă bacteriile patogene (Escherichia coli, Klebsiella,
Proteus, Staphylococcus, Pseudomonas) sunt prezente în
concentrație semnificativă, testul este pozitiv și trebuie
urmat de o urocultură.

Identificarea se realizează pe strip, în zona de testare este

impregnat cu:

- acid-para-arsanilic - va forma sarea de

diazoniu care va interacționa cu nitriții și cu benzoquinolona,
determinând apariția culorii roz (testul Multistix)

- benzoquinolonă și sulfanilinamidă - vor

reacționa cu nitriții din proba biologica cu apariția unei
colorații roz pe strip (testul Chemstrip).
 8. Esteraza leucocitara
ANALIZA
BIOCHIMICA A Rezultă din granulele azurofile ale neutrofilelor și reprezintă un
URINII marker pentru identificarea leucocitelor în urină.

Activitatea esterazică pozitivă se corelează cu un numar

semnificativ crescut de leucocite intacte, leucocite lizate sau de
cilindrii leucocitari și reprezinta un indicator al infecțiilor
tractului urinar.

Determinarea leucocitelor se realizeaza pe strip cu ajutorul

activității lor esterazice care va determina hidroliza anumitor
compuși cu producere de alcool și de acid.

Exemplu: în testul Multistix se realizează hidroloza 3-hidroxi-5-

fenol-pirol-L-alanina cu formare de pirol și de alcool, ulterior se
va desfășura reacția cu o sare de diazoniu, rezultând un compus
colorat în violet. Intensitatea culorii este direct proporțională cu
activitatea esterazică, respectiv cu concentrația leucocitelor în
proba biologică.
Metoda testarii cu strip
Virarea culorii
4. EXAMENUL MICROSCOPIC AL SEDIMENTULUI URINAR
• Se recomandă utilizarea urinii de dimineață, cât mai repede după recoltare pentru a evita deterioarea elementelor din
sedimentul urinar.
• Se vor pipeta 10 ml de urină într-o eprubetă care se centrifughează la 2000 rotații/minut timp de 5 minute.
• După centrifugare se îndepărtează 9 ml din supernatat, se omogenizează sedimentul rămas, o picătură (50 ul) se
transferă prin pipetare și se depune pe o lamă, picatura fiind acoperită cu o lamelă (se evită formarea bulelor de aer).
• Se va examina la microscop, inițial cu obiectiv 10X (pentru o imagine de ansamblu, pe 10-15 câmpuri), apoi pentru
o identificare precisă se va utiliza obiectivul 20X.

La examinarea microscopică a sedimentului urinar vor fi

identificate:
1. elemente organizate: eritrocite, leucocite, cilindrii, celule
epiteliale, bacterii, paraziti, fungi, celule tumorale,
spermatozoizi.
2. elemente neorganizate: cristale de natura organică, minerală
și medicamentoasă.
Elementele organizate se vor raporta semicantitativ, astfel:
rare/puține/moderate/ multe.
1. ERITROCITELE
• discuri biconcave palide
• contur precis, dublu la mișcarea microvizei
• dimensiuni de aproximativ 7 um
• dacă proba biologică este analizată după minim 3 ore de stocare,
eritrocitele pot deveni: incolore, inele cu dublu contur, "umbre
celulare" (în urma pierderii hemoglobinei)
• in urinile hipertone, eritrocitele sunt de dimensiuni mai mici, cu
margini crenelate, iar în urinile hipotone, acestea se balonizează.
Eritrocite normale

Pentru identificarea originii hematuriei, a fost studiată morfologia

eritrocitelor, acestea pot fi:
Ø dismorfice (cu dimensiuni mai mici, cu protruzii, fragmentate, cel
mai probabil prezența lor în urina sugerează o afectare glomerulară)
Ø cu morfologie normală (în acest caz originea hematuriei nu este
glomerulară).

Eritrocite dismorfice
 Prezența unui număr crescut de hematii apare:
ERITROCITELE - în boli renale (glomerulonefrită, tumori, infecții, tuberculoză,
infarct renal, hidronefroză),

- în boli ale tractului urinar inferior (infecții acute și cronice,

calculi, tumori, sctricturi),

- în diverse patologii extrarenale (apendicită acută, tumori de

colon, rect, hipertensiune arterială malignă),

- după administrarea anumitor medicamente (anticoagulante,

sulfonamide, salicilați etc.),

- în condiții fiziologice (perioada menstruală, după efort fizic).

 • normal: <3 leucocite/camp
• in urină, predomină leucocitele polimorfonucleare
(neutrofilele), cu nuclei multilobați și granulații fine
citoplasmatice.
• in urinile diluate sau hipotone, aspectul lor este
alterat, se balonizează, iar granulele prezintă o
mișcare browniană.

• Piuria reprezintă prezența leucocitelor în număr

mai mare decât normal și este întâlnită în infecții și
inflamatii ale tractului urinar (pielonefrite, cistite,
uretrite, balanite).
• În cazul femeilor, sindromul disurie-poliurie,

2. LEUCOCITELE asociază mai mult de 8 leucocite neutrofile/câmp.

• O prezență mai mare de 30 neutrofile/câmp,
sugerează o infecție acută ( în schimb, dacă
asociază un examen bacteriologic negativ,
diagnosticul se va îndrepta spre tuberculoză sau
nefrită )
 • Prezența unui numar mare de leucocite în urină,

LEUCOCITELE poate sugera diverse alte afecțiuni ale tractului

urinar: glomerulonefrite, lupus eritematos
sistemic, nefrită interstițială, tumori vezicale.

• Creșteri ale leucocitelor în urină pot aparea

tranzitoriu în sindroame febrile sau după exerciții
fizice.

• Prezența eozinofilelor într-un procent de aproximativ

1% din numărul total al leucocitelor este considerată
semnificativă și sugestivă pentru afecțiuni tubulo-
interstițiale, infecții ale tractului urinar sau rejet
de grefă după transplantul renal.
3. CELULELE • Celule senescente, descuamate de la nivelul epiteliul aparatului urinar.
• Identificarea lor în număr crescut sugerează prezența unui proces inflamator la nivelul
EPITELIALE tractului urinar.
• Celulele epiteliale au forme diferite, astfel încât, se identifică:

1. celule scuamoase
• cele mai numeroase în urina normală
• au semnificație patologică scazută
• provin de la nivelul tractului urinar inferior
• sunt celule mari, plate cu citoplasma abundentă și nuclei
mici, rotunzi, poziționați în centrul celulei
2. celule epiteliale tranziționale
• provin de la nivelul pelvisului pâna la treimea inferioară
a uretrei
• sunt celule rotunde cu dimensiunea mai mică comparativ
cu cea a celulelor scuoamoase
• identificate în urină în număr redus, nu prezintă
importanță patologică.
• existența unor aglomerari de celule tranziționale, fără
istoric de efectuare a manevrelor invazive la nivelul
tractului urinar aferent, impune realizarea unui examen
citologic Papanicolau, cu scopul de a exclude un posibil
carcinom

3. celule epiteliale tubulare renale

• dacă sunt prezente în număr mare indică o afectare tubulară
• dacă au originea în tubul proximal sau distal sunt mari, alungite,
citoplasma are granulații eozinofile, nucleii pot fi multipli, cu
cromatina densă și nucleoli
• în schimb, dacă sunt de la nivelul tubului colector, sunt mai mici,
cu formă prismatică sau poligonală și nucleu mare, ușor excentric.
4. CILINDRII URINARI • Normal: 0-1 cilindru/camp

• reprezintă singurele elemente urinare care iși au

originea exclusiv la nivel renal

• matricea cilindrilor este alcătuită dintr-o rețea

glicoproteică, formată din proteinele Tamm-Horsfall
secretate la nivelul ansei Henle ascendente, posibil și în
tubul distal

• sunt variați din punct de vedere al formei (mulaje ale

tubilor renali), al aspectului (cu laturile paralele și
capetele boante, se pot dezintegra odată cu înaintarea în
vârstă și să devină subțiri și cu lanțurile neregulate), al
dimensiunii (subțiri sau largi) și al stabilității

• Au fost identificați :
Ø Cilindrii celulari
Ø Cilindrii acelulari
 Cilindrii celulari
• cilindrii leucocitari : aglomerări leucocitare pe matricea proteică, indică
afectare tubulo-interstițială cu exudat neutrofilic și cu inflamație
interstițială

• cilindrii eritrocitari: aglomerări eritrocitare, indică sângerari la nivelul

nefronului

• cilindrii epiteliali: dificil de diferențiat de cilindrii leucocitari, necesită

colorație supravitală/microscopie în contrast de fază, frecvent elementul
distinctiv fiind reprezentat de prezența unui singur nucleu rotund; dacă
apar în număr mare pot indica necroză tubulară acută, infecții virale,
administrarea anumitor medicamente, intoxicații cu metale
 Cilindrii acelulari
• cilindrii hialini: rezultați prin coagularea proteinelor Tamm-Horsfall, sunt
transparenți, fiind prezenți în număr crescut în boli renale (glomerulare), iar
tranzitoriu: după exerciții fizice intense, expunere la temperaturi ridicate,
deshidratare, febră, tratamente cu diuretice;

• cilindrii granuloși: identificați în condiții patologice sau în mod normal,

reprezintă agregate proteice precipitate într-o matrice proteică Tamm- Horsfall,
alcătuită din fibrinogen, complexe imune, globuline, săruri precipitate și
lizozimi. Pot indica afectare glomerulară sau tubulară, posibil o boală tubulo-
interstițială sau rejet de grefă renală;

• cilindrii ceroși: rezultă din degenerarea cilindrilor granuloși, au capetele tocite,

marginile laterale incizate, un aspect amorf și culoare gălbuie (apar în inflamații
tubulare, insuficiență renală cronică, sugerează o atrofie/dilatație tubulară
avansată, respectiv un stadiu final al bolii renale).

• cilindrii grăsoși: asociază o proteinurie masivă, fiind premergători declanșării

sindromului nefrotic

• cilindrii cu hemoglobină;
• cilindrii cu hemosiderină;
• cilindrii cu mioglobină.
5. CRISTALELE • se formează prin precipitarea sărurilor
prezente în mod normal în tubii renali sub
formă cristalizată sau amorfă, datorită
anumitor modificări (de pH, de temperatură, a
concentrației urinii, a cantității acesteia).

• apar în urină după o depozitare de câteva ore

la temperatura camerei sau în mediu
refrigerat.

• majoritatea cristalelor au semnificație clinică

limitată, devin însă patologice dacă apar în
urina proaspăt emisă.

• cunoașterea pH-ului urinar permite

identificarea acestora.
 În urina acidă, în mod normal, sunt prezente urmatoarele cristale:

• urații amorifi (de sodiu, de calciu, de magneziu, de potasiu), dacă sunt

prezenți în cantitate crescută, în urină apar sedimente colorate roz- portocaliu,
pâna la roșu-brun, macroscopic definindu-se aspectul de "praf de caramidă",
iar microscopic, apar granule mici, maro. În urma acidifierii mediului se
transformă în cristale de acid uric și se dizolvă prin încalzirea urinii la 60C.

• urații acizi de sodiu, potasiu, formează sfere mici maro sau ace incolore în
urina usor acidă care se pot grupa

• acid uric formeaza cristale incolore, birefringente, galbene sau brun- roșcate
cu diverse forme: rombice, cubice, în stea, rozete, pătrate care dacă sunt în
cantitate mare pot semnifica o creștere a turn-overului celular (în leucemii,
după chimioterapie) sau patologii asociate creșterii concentrației serice de
acid uric.

• oxalat de calciu incolore, formă de octaedru, par a fi plicuri, uneori apar sub
formă de piscoturi sau ovale. Prezența lor în cantitate crescută sugerează o
afectare renală cronică gravă, o intoxicație cu etilen-glicol, creșterea
absorbtiei de oxalați din alimente după afecțiuni intestinale sau rezecții
intestinale.
 În urina alcalină, în mod normal sunt prezente următoarele cristale:

• fosfații amorfi (de calciu sau magneziu), nu au semnificație patologică, macroscopic se observă
prezența unui precipitat fin, alb; iar microscopic apar granule mici incolore.

• triplu fosfat (fosfatul amoniaco-magnezian) au forma tipică de "capac de sicriu", putenic birefringente,
pot fi incolore sau de culoare galben- portocaliu. Au o semnificație clinică minimă, pot fi identificate în
infecții urinare cu pH alcalin.

• carbonat de calciu, mai puțin frecvente, sunt mici și incolore cu formă sferică, se pot asocia formând
agregate de 2, 4 sau mai multe cristale, în prezența acidului acetic, produc dioxid de carbon.
In urina patologică pot fi prezente urmatoarele cristale:

• cistina, plăci hexagonale incolore, refringente, identificate în

urina acidă, se pot forma calculi de cistină, au semnificație
patologică întotdeauna și apar în cistinuria congenitală

• tirozina, prezentă în urina acidă, sub formă de ace fine

incolore sau galbene, dispuse în snopi sau aglomerări,
întotdeauna cu semnificație patologică, fiind frecvent
identificate în urina pacienților cu afecțiuni hepatice grave
împreună cu cele de leucină și în anumite boli metabolice
(tirozinoza)

• leucina, rar identificată, sub formă de sfere cu striații radiale

sau concentrice, galbene, evidențiate în boala urinei cu miros
de arțar, în sindromul Fanconi, în afecțiuni hepatice grave

• colesterol, tablete incolore, cu margini neregulate, apar în

sindrom nefrotic, diabet zahart, toxicitate renală, embolie
grăsoasă
Alte cristale:
- medicamentoase: precipitarea ampicilinei la
administrarea de doze mari, sulfonamide,
substanțe de contrast radiografice.

Alte elemente identificate în anumite situații în

urina:
- celule tumorale (din pelvisul renal, vezica urinară,
uretră)
- celule epiteliale cu incluziuni virale, determinate de
anumite virusuri: herpetic, citomegalic, poliomavirus
- spermatozoizi
- bacterii (indică o infecție a tractului urinar, asociază
un număr mare de leucocite)
- fungi (Candida spp)
- paraziți (Trichomonas vaginalis, Schistosoma
haematobium).
EXAMENUL CANTITATIV AL
SEDIMENTULUI URINAR

Dacă determinarea calitativă a
indicat prezența în cantitate
crescută a leucocitelor, a
hematiilor sau a cilindrilor, se
efectuează o determinare
cantitativă cu ajutorul
următoarelor metode:
1. Stansfeld-Webb
2. Addis-Hamburger
Metoda Stansfeld-Webb
• Reprezintă metoda directă, simplă și cu un înalt nivel de
precizie, erorile fiind minime.
• Recoltarea urinii se realizează dimineața după un post
alimentar de 12 ore și după 4 ore de la ultima micțiune.
• Proba biologică trebuie analizată în maxim 2 ore, indiferent
de condițile de stocare, iar metoda de procesare preanalitică
este similară cu cea de la sedimentul urinar.
• După omogenizarea sedimentului, se iau aproximativ 50 ul
(o picatură) și se încarcă o cameră Fuchs-Rosenthal sau
Burker-Turk.
• Se examinează microscopic cu obiectivul de 40X, se numără
elementele obținute pe mm3.
Interval de referință:
- pentru eritrocite: <3/mm3;
- pentru leucocite: <10/mm3.
Metoda Addis-Hamburger

• se bazează pe numărarea hematiilor și a leucocitelor în urina

recoltată într-un anumit interval de timp, în general în 3 ore (180
minute). Pacientul trebuie să-și înhibe urinarea pentru câteva ore și
ulterior să-și golească vezica în mod spontan (fără sondă urinara).
Dimineața, după ce și-a golit vezica, și a băut 2-3 pahare cu apă,
trebuie să rămână în clinostatism pentru 2-3 ore, ulterior va urina și
se va nota volumul de urină (V, în litri).

• Se examinează la microscop cu obiectivul 20X pe o suprafață de 1

mm3 și se notează elementele observate, se multiplică numarul
obtinut cu 106 și se obține rezultatul per litru, care se înmulțește cu
volumul urinar, V, și se împarte la timpul (exprimat în minute) de
desfășurare al testului.

• Intervalul de referința:
- pentru hematii: <1000/minut;
- pentru leucocite: <1000/minut.