USMF “Nicolae Testemiţanu”

Catedra Medicină de laborator

Asist. univ.
Ala Istratenco

URINA.
SEMNIFICAȚIA
DIAGNOSTICĂ
 Obiectivele
• Identificarea principaleor funcţii renale;
• Descrierea principalelor procese ale ultrafiltrării
glomerulare;
• Evidenţierea constituienţilor organici şi anorganici ai
urinei;
• Interpretarea clinică a caracterelor fizice ale urinei
(culoare, aspect, greutate specifică);
• Interpretarea caracterelor chimice ale urinei (pH,
proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii, bilirubină,
urobilinogen, leucocite);
• Interpretarea datelor în urma examinării
microscopice a sedimentului urinar;
 Principalele funcţii renale sunt:

• Funcţia excretorie - ultrafiltrarea glomerulară,

reabsorbţia şi secreţia tubulară, ce asigură eliminarea
substanţelor azotate şi a altor constituenţi toxici, păstrînd
compuşii necesari (ex. glucoza);
• Funcţia de reglare a compoziţiei, volumului
extracelular constant al fluidelor corpului şi menţinerea
echilibrul acido-bazic;
• Funcţia endocrină: rinichii este locul de secreţie a unor
hormoni (eritropoetină, renina, PG, vitamina D activă), de
degradare şi acţiune a lor.
 Urina
• Urina este un lichid biologic de excretie, cu o
compozitie chimica complexa, care poate suferi
modificari in anumite stari patologice.
• Compoziţia: Ureea + alte substanţe organice şi anorganice,
dizolvate în apă.
95% apă, în care sunt dizolvate:
5%:
substanţe organice (ureea≈1/2,
creatinină, acid uric, acizi aminati,
hormoni, enzime, vitamine ...),
substanţe anorganice (Na, K, Ca,
Mg sub formă de cloruri, sulfaţi, fosfaţi)

Alţi constituienţi: Elemente

figurate; Celule; Cristale; Mucus;;
Bacterii
Analiza completă de urină include:

• determinarea caracterelor fizice (culoare,

aspect, greutate specifica),
• chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici,
hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite,
nitriti)
• examenul microscopic al sedimentului
 Volumul urinei
• Depinde de cantitatea de apă, excretată de rinichi,
care la rîndul său depinde de nivelul de hidratare al
organismului.
• Factorii, ce influenţează volumul urinei:
Aportul hidric
Pierderea lichidelor prin surse
non-renale,
Secreţia variată a ADH,
Necesitatea de a excreta
cantitate mărită a unor
substanţe, cum ar fi glucoza
majorată sau unele săruri;
 Volumul urinei
• Norma diurnă a urinei=1200-1500 ml; o
cantitate de la 600-2000 ml este considerată
normală.
OLIGURIA
 diminuarea producerii
urinei, care este <1 ml/kg/h
la NN; <0,5ml/kg/h la copii;
<400ml/zi la adulţi.
 în diferite stări de
deshidratare - vomă, diaree,
combustii...
 Volumul urinei
OLIGURIA⇨ANURIA
• -sistarea producerii urinei ca
rezultat al afectării renale
sau scăderii fluxului
sanguin renal.
• Ea trebuie deosebită de
retenţia de urină, în care
rinichiul secretă urina, dar
aceasta nu mai poate fi
eliminată din cauza unui
obstacol din căile urinare.
 Volumul urinei
• Rinichii produc de 2-3 ori mai multă urină ziua
decat noaptea; creşterea diurezei nocturne –
Nicturia.
• Poliuria – creşterea V diurn de urină mai mult de
2,5 L/zi la adulţi şi mai mult de 2,5-3ml/kg/zi la
copii;
DZ,
DI,
Diuretice, secreţia ADH
Cofeină
Alcool;
 RECOLTAREA ŞI PREGĂTIREA URINEI
• Există mai multe modalităţi de recoltare, în funcţie de
tipul de examinare solicitat:
urina proaspătă, «de dimineaţă»;
urina recoltată pe un interval prelungit de timp (12
sau 24 de ore);
urina recoltată pe un anumit interval redus de
timp (2 – 3 ore);
probe de urină obţinute prin cateterizarea vezicii
urinare;
recoltarea sterilă a urinei pentru însămânţare.
• Cele mai multe analize de urină se efectuează pe probe
de urină proaspătă «de dimineaţă», care este ideală
pentru efectuarea examenului sumar de urină.
Modificările din urină
 Examinarea fizică a urinei:
• Culoarea
• Claritatea
• Densitatea specifică
 Culoarea urinei
• variază de la palidă la întunecată, cea ce poate fi
condiţionat de anumite stări fiziologice,
activitate fizică, ingestia anumitor alimente , RM
sau stări patologice.

Coloraţia normală:
pal-galbenă, galbenă,
întunecat-galbenă sau
chihlimbarului;
 Culoarea urinei
• Coloraţia galbenă este datorată pigmentului
urochrome – produs metabolic endogen,
produs în cantităţi constante, dependent de rata
metabolismului bazal (creşte în hipertiroidie, în
urina păstrată la t camerei).
• Intensitatea culorii galbene ne poate sugera
despre o urină concentrată sau diluată;
• Variaţia culorii nu ne relatează despre starea de
hidratare a organismului;
 Culoarea urinei
• Galbenă-întunecată/chihlimbarului/oranj
• Urină normală concentrată
• Prezenţa pigmentului patologic – bilirubina→examinare
biochimică
• Prezenţa bilirubinei este suspectată la apariţia spumei
galbene la colectarea urinei;
• Fotooxidarea bilirubinei→nuanţă galbenă-verzuie;
• Administrarea RM fenozopiridinei (Urogesic) la
pacienţii cu ITU;
 Culoarea urinei
• Roşie/roză/brună
• Prezenţa sîngelui în urină - o coloraţie roşie,
variind de la roz la brun (în dependenţa de
cantitatea sîngelui, pH urinei, durata contactului);
• Eritrocitele, rămînînd pentru cîteva ore în urina
acidă, produc o urină brună, datorită oxidării
Hb→MetHb;
• O urină brună recentă→hemoragie glomerulară
(Hb→MetHb);
 Culoarea urinei
• În afară de eritrocite, Hb şi mioglobina produc
urină roşie;
 Culoarea urinei

• Cauze non-patologice:
Colectarea analizei în timpul
mensis
Alimentaţia cu sfeclă-roşie →
urina alcalină → roşie;
Alimentaţia cu pomuşoare → urina
acidă→ roşie;
Medicamente: rifampicina,
fenolftaleina, fenindion, fenotiazin
→ urină roşie;
 Culoarea urinei
Brună/Întunecată,
Albăstrie/verzuie:
neagră:

• Poate conţine melanină • Infecţii bacteriene a

–in malanomul malign; tractului urinar, GI cu
• Acid homogentisic, Pseudomonas;
metabolitul fenilalaninei • Ingestia sau inhalarea
– în alcaptonurie cloraţilor→urina verde;
• Medicamente: • Medicamente: albastru de
levodopa, metildopa, metilen, amitriptilin→urină
derivaţii fenolului, albastră;
metronidazol;
 Transparenţa:
• Urina tulbure, considerată normală:
Prezenţa epiteliului scuamos, mucus, în special la
femei;
Analize păstrate mai mult timp sau conservate – ca
rezultat al multiplicării bacteriene sau precipitării
fosfaţilor, carbonaţilor, uraţilor;
Spermatozoizi
Contaminare fecală
Medii radiografice de contrast
Talc
Creme vaginale
Cauze patologice ale urinei
tulbure
Eritrocite
Leucocite
Bacterii
Fungi
Celule epiteliale non-scuamoase
Cristale patologice
Lichid limfatic
Lipide
 Densitatea
• Abilitatea rinichilor de a reabsorbi selectiv
esenţialele substanţe şi apă din ultrafiltratul
glomerular – una din funţiile importante ale
organismului;
• Reabsorbţia - prima funcţie, care poate fi
deteriorată, deacea evaluarea ei – component
necesar al analizei urinei.
 Densitatea:
• Evaluarea reabsorbţiei se poate efectua prin
măsurarea densităţii specifice;
• Este influenţată nu numai de numarul
particulelor chimice, dizolvate în apă, dar şi de
mărimea lor (ureea - test de detectare a
osmolarităţii);
 Corelaţii clinice:
• Urină izostenurică – densitatea specifică=1010
• Hipostenurică – densitatea ⇩1010
• Hiperstenurică – densitatea ⇧1010
• Valoarea normală 1.003-1.035 şi depinde de
hidratarea organismului;
• Rezultate mai mari 1035:
La pacienţii ce au efectuat recent pielograma
intravenoasă (excreţia subst. de contrast);
Pacienţi ce au administrat i/v RM cu MM mare
(dextrani, plasma...);
Proteinuria, glucozuria;
 Examinarea biochimică a urinei:
• pH
• Proteina
• Glucoza
• Corpi cetonici
• Sânge
• Bilirubina
• Urobilinogen
• Nitriţi
• Leucocite
• Densitatea specifică
 pH-ul:
• Împreună cu plămînii, rinichii sunt reglatorii
majori ai EAB;
• pH-ul indică, capacitatea tubilor renali de a
mentine EAB al plasmei si lichidului
extracelular, care se realizează prin reabsorbţia
Na+ si secretia tubulara de H+ si ioni de amoniu.
• La o persoană sănătoasă în proba de dimineaţă
se atestă un pH slab acid între 5,0-6,0;
• Un pH mai alcalin poate fi evidenţiat
postprandial;
• pH normal poate varia între 4,5-8,0;
 SEMNIFICAŢIA CLINICĂ:
• Importanţa pH-ului urinar – un ajutor în determinarea
dezechilibrului acido-bazic de origine metabolică sau
respiratorie;
• În acidoza metabolică sau respiratorie – avem urină
acidă;
• În alcaloza metabolică sau respiratorie – urina
alcalină;
• Precipitarea substanţelor anorganice dizolvate în urină
duce la formarea calculilor ; precipitarea depinde de pH-
ul urinar; Ex. Oxalaţii de Ca precipită în urina acidă.
 SEMNIFICAŢIA CLINICĂ:
• Menţinerea acidităţii urinei – poate avea valoare
în tratamentul IU, cauzate de bacteriile ce
scindează ureea, deoarece ele nu se multiplică în
mediul acid;
• Medicaţia pentru ITU – urina acidă
 pH-ul urinar este controlat de aportul
alimentar:

Dietă bogată în Dieta vegetariană

proteine
• - urină acidă • – urina alcalină (exc.
sucul de răchiţele – urina
acidă, deacea este recomandat
în tratamentul IU)
SEMNIFICAŢIA CLINICĂ:
 Proteina
• Determinarea proteinei în urină - cel mai
informativ test de rutină pentru detectarea
patologiilor renale;
• Urina normală conţine o cantitate foarte mică de
proteină – mai puţin de 10 mg/dL sau 100
mg/24ore;
 Originea proteinelor din urină:

• Cu MM joasă - albumine, care se află în

cantitate mare în plasmă, dar în urină – în
cantitate foarte mică, deoarece sunt reabsorbite
din filtratul glomerular;
• Alte proteine – cantităţi mici de microglobuline
serice şi tubulare, proteina Tamm-Horsfall –
produsă de tubuli;
• Proteine din tractul genitourinar – secreţiile
prostatice, ductului seminal, vaginale;
 Semnificaţia clinică:
• Prezenţa proteinuriei în analiza de rutina a
urinei nu întotdeauna ne relatează despre o
patologie renală;;
• Proteinuria clinică este indicată la valori
≥30mg/dL (300mg/L).
• Cauzele proteinuriei pot fi grupate în 3 grupe:
Prerenale
Renale
Postrenale
 Proteinuria prerenală:
• Condiţionată de afectarea plasmei şi nu este un
idicator al patologiei renale acute;
• De obicei aceste condiţii sunt tranzitorii, cauzate
de creşterea nivelului proteinelor cu masă
moleculară joasă aşa ca Hb, mioglobina şi
proteinele fazei acute, asociate cu infecţia şi
inflamaţia;
• Proteinele Bance Jones – creştere serică a
proteinelor, urmată de excreţia lor la pacienţii cu
Mielom multiplu
 Proteinuria renală:
• Asociată cu patologia renală;
• Poate fi consecinţa atît afectării glomerulare, cît şi
tubulare;
• Proteinuria glomerulară – lezarea MG - nu are loc
filtrarea selectivă;

creşterea cantităţii
proteinelor serice, a
eritrocitelor şi
leucocitelor, ce trec prin
membrana filtrantă cu
excreţia lor;
Lezarea membranei glomerulare:
• Cauze majore ale proteinuriei:
Amiloidoză
Substanţe toxice
Complexe imune în LES şi GMN streptococică
• Alte cauze:
Creşterea TA – creşterea albuminelor în filtratul
glomerular
Efort fizic intens
Deshidratarea
Proteinuria în primele luni ale sarcinii -
preeclampsie
 Proteinuria tubulară:
• Creştera albuminei şi altor proteine - în
patologile, ce afectează reabsorbţia tubulară;
Cauzele disfuncţiei tubulare:
• Expunerea la substanţe toxice, metale grele;
• Infecţii virale severe;
• Sindromul Fanconi;
Cauze benigne ale proteinuriei:
• Efort fizic intens
• Febră
• Deshidratare
• Expunerea la frig
Proteinuria ortostatică (posturală):
• O astfel de proteinurie benignă persistentă se
întîlneşte la tineri; apare în perioada posturii
verticale şi dispare la o poziţie orizontală; creşterea
presiunii în vena renală în poziţia verticală.
Microalbuminuria
• – instalarea nefropatiei diabetice
duce la reducerea filtraţiei
glomerulare;
• afectarea renală este un fenomen
comun pentru ambele tipuri de
DZ.
• Complicaţiile renale pot fi primar
presupuse prin depistarea
microalbuminuriei;
 Proteinuria postrenală:
• Proteinele pot ajunge în urină din structurile
TU inferior – uretere, VU, uretra, prostată,
vagin;
• În infecţia bacteriană şi fungică se produce
exudat, ce conţine proteine a lichidului
interstiţial;
 Glucoza:
• Testarea glucozei în urină – cea mai frecventă analiză
biochimică, valorile fiind utile în detecţia si monitoringul
DZ.
Semnificaţia clinică:
• În condiţii normale aproape toată glucoza din filtratul
glomerular este reabsorbită la nivelul TCP, deacea în urină
se conţin cantităţi infime de glucoză.
• Reabsorbţia tubulară se efectuiază în dependenţă de
necesităţile organismului.
• Daca apare hiperglicemia (160-180mg/dL) aşa ca în
DZ, sau după o masă bogată în glucide, transportul tubular
al glucozei sistează – glucozuria.
Semnificaţia clinică a glucozuriei:
Hiperglicemia de origine non-diabetică
produce glucozuria:
• pancreatita,
• cancerul pancreatic,
• acromegalia,
• sd Cushing,
• hipertiroidism,
• feocromacitom;
• glucagonul, epinefrina, cortizolul, tiroxina
şi STH - creşterea glicemiei şi glucozuriei,
intensificînd glicogenoliza.
 Glucozuria renală:
• Glucozuria în absenţa hiperglicemiei apare în
compromiterea reabsorbţiei glucozei la nivelul
tubilor renali :
• Stadiul terminal al patologiilor renale
• Cistinoză
• Sd Fanconi
 Corpii cetonici:
• 3 produse ale metabolismului lipidic: acetona, acidul
acetoacetic, acidul B-hidroxibutiric.

• În normă cantităţi măsurabile de CC nu se depistează,

deoarece lipidele degradează complet pînă la CO2 şi
H2O. Însă, cînd utilizarea de carbohidraţi, ca sursă
majoră de energie, este compromisă, depozitele de lipide
trebuie să fie metabolizate pentru aprovizionarea cu
energie. Atunci se depistează corpi cetonici în urină.
 Semnificaţia clinică:
• Intensificarea metabolismului lipidelor are loc
în inabilitatea metabolizării carbohidraţilor:
• DZ,
• creşterea pierderii CH prin vomă,
• consum inadecvat al CH, asociat cu inaniţie şi
malabsorbţie.
 Semnificaţia clinică:
• CC - valoare semnificativă în managementul şi
monitorizarea DZ tip 1.
Cetonuria:
• deficienţă a insulinei,
• necesitatea de a regla doza
• indicator timpuriu al complicaţiilor.
• Acumularea CC în sînge duce la dereglarea
balanţei electrolitice, deshidratare, şi dacă nu
este corectată - la acidoză şi comă diabetică.
 Sîngele:
• Hematuria
• Hemoglobinuria
• Deoarece o cantitate de sînge mai mare de 5 celule/mL are
o semnificaţie clinică, examinarea vizuală nu poate fi
bazată pe detectarea sîngelui în urină.
 Semnificaţia clinică:
• Hematuria - caracteristică pentru patologiile
renale sau genitourinare, în care sîngele este
rezultatul traumei ori lezării acestor organe.
• Hemoglobinuria – poate rezulta din liza
eritrocitelor în tractul urinar, îndeosebi în urina
diluată, alcalină, din hemoliza i/v – exces de Hb
nelegata de haptoglobină;
 Mioglobinuria:
• Mioglobina – o proteină, ce conţine hem, întâlnită în ţesutul
muscular.
• Prezenţa mioglobinei mai degrabă va fi suspectată decît Hb la
pacienţii cu distrucţie musculară – rabdomioliză.
▫ Traumă
▫ Crush sindromul
▫ Coma prelungită
▫ Convulsii
▫ Rabdomioliză - statine
▫ Alcoolism
▫ Abuz de heroină
▫ Efort fizic intens
• Hemul mioglobinei este toxic pentru tubii renali şi concentraţii
mari pot cauza IRA.
 Hemoglobinuria versus
mioglobulinuria:
• Mioglobulinura – Ds bazat pe datele
anamnestice şi creşterii nivelului de enzime –
kreatinkinaza, lactatdehidrogenaza.
• Rinichii excretă rapid Mb din plasmă, pe cînd
Hb este legată cu haptoglobina, rămînînd mai
mult timp în plasmă.
 Pigmenţii biliari
• Apariţia bilirubinei în urină ne poate relata timpuriu despre patologia
hepatică. Deseori este detectată cu mult înainte de apariţia Icterului.
 Semnificaţie clinică:
• Pigmentii biliari – bilirubina si biliverdina – sunt absenti
in urina normala, iar urobilinogenul si urobilina apar in
cantitati mici.

• In conditii patologice numai bilirubina conjugata apare

in urina.
• Bilirubina urinara este un semn precoce de boala
hepatocelulara sau obstructie biliara intra- sau
extrahepatica (apare in urina inaintea altor semne de
disfunctie hepatica). De asemenea, prezenta sau absenta
sa din urina este utilizata in diagnosticul diferential al
icterului.
 Semnificaţie clinică:
• In cazul obstructiei complete a cailor biliare,
urobilinogenul este absent in urina, deoarece bilirubina
este impiedicata sa ajunga in intestin pentru a-l forma.
Astfel, prezenta bilirubinei in urina in absenta
urobilinogenului sugereaza icter obstructiv.
 Semnificaţie clinică:
Urobilinogenul este crescut in conditiile asociate cu icter
hemolitic si insuficienta hepatica.
 Semnificaţie clinică:
• Nu numai detecţia bilirubinei urinare ne relatează despre
o patologie hepatică timpurie, dar şi prezenţa sau absenţa
ei poate fi utilizată pentru DD al icterului.
• Icterul, ca rezultat al distrucţiei masive de eritrocite, nu se
prezintă prin bilirubinurie şi acesta se întîmplă din cauza
că bilirubina serică este neconjugată şi rinichii nu o pot
excreta.

Incapacitate
Distrucţia
a ficatului de
masivă de
a conjuga
eritrocite
toată BR
 Nitriţii în urină:
• Test rapid screening pentru depistarea infecţiei
tractului urinar.
• Semnificaţia clinică:
Depistarea precoce a infecţiei recurente ale TU:
cistita, PNF;
Evaluarea AB-terapiei
Depistarea şi monitoringul infecţiei recurente la
DZ, sarcină
Screeningul uroculturii
Examinarea microscopică a urinei:
• Presupune detectarea şi identificarea substanţelor
insolubile prezente în urină.
• Acestea includ:
Eritricite
Leucocite
Celule epiteliale
Cilindri
Bacterii
Fungi
Paraziţi
Mucus
Spermatozoizi
Cristale
 Eritrocite – semnificaţia clinică:
• În normă se admite prezenţa de la 0-2-3 eritrocite c/v;
• Prezenţa RBC în urină este asociată cu lezarea
membranei glomerulare sau unui vas a TGU;
• Nr celulelor prezente este un indice al extinderii
leziunii;
• Cînd este hematurie macroscopică, microscopic se
determină mai mult de 100 cel/cv: afectare
glomerulară sau lezare vasculară a TGU, cauzat de
traumă, infecţii acute sau inflamaţie, dereglări de
coagulare;
Eritrocite – semnificaţia clinică:
• Hematuria microscopică – ds timpuriu al
afectării glomerulare, malignitatea TU,
prezenţa calculilor.
• Prezenţa nu numai a RBC, dar şi cilindrilor
hialini, granulari, eritrocitari – efort fizic intens
– aceste condiţii sunt nepatologice şi dispar
după repaos;
• Posibilitatea contaminării menstruale la femei;
 Leucocitele:
• În normă se admite prezenţa de la 0-5-8 cel/cv;
• Totuşi un nr mai mare poate fi admis la femei;
• Deşi WBC ca şi RBC pot apărea în urină ca urmare a
traumei glomerulare sau vasculare;
• Creşterea nr WBC în urină este numită piuria şi
indică prezenţa infecţiei sau inflamaţiei TGU;
Cauze frecvente ale piuriei sunt infecţiile
bacteriene: pielonefrita, cistita, prostatita,
uretrita;
Piuria de asemenea este prezentă şi în infecţii
nebacteriene: GMN, LES, NI, tumori;
 Leucocitele:
• Preponderent se întîlnesc neutrofile;
• Eozinofile în normă nu se depistează în urină;
depistarea mai mult de 1% - are semnificaţie
clinică;
 prezenţa lor este asociată cu nefrita indusă
medicamentos;
alteori nr mic poate fi detectat în infecţia TU şi
rejetul de transplant renal
 Celule epiteliale:
• Nu este obişnuit de a depista CE în urină,
deoarece ele derivă din TGU. Cu toate că pot fi
prezente în cantităţi mari, reprezită o stare
normală de eliminare a celulelor apoptotice
descuamate;
• Pot fi evidenţiate 3 feluri de CE:
Scuamoase
Tranziţionale (uroteliale)
Renale tubulare
 CE scuamoase:
• Originea - vagin şi uretra la femei, şi porţiunea inferioară a
uretrei la bărbaţi;
• Reprezintă stare normală de descuamare a celulelor acestor
regiuni, neavînd semnificaţie patologică;
• Creşterea cantităţii în urină este mai mult prezentă la femei,
jetul de mijloc, conţinînd mai puţine astfel de celule;

O varietate a CE sunt sunt celulele”cheie”.. Aceste

celule sunt un indiciu al infecţiei vaginale cu
Gardnerella vaginalis (reprezintă CE scuamoase,
acoperite cu bacterii); depistarea lor în sedimentul
urinar – necesitatea efctuarii frotiului vaginal;
 CE de tranziţie:
• Originea: pelvisul renal, uretere, VU, porţiunea superioară a
uretrei la bărbaţi;
• De obicei sunt prezente în cantitate mică în urină,
reprezentînd o satre normala de descuamare a celulelor
“uzate”;
• Creşterea – după manevre urologice invazive aşa ca
cateterizarea VU, neavînd semnificaţie patologică;

Creşterea nr CET cu modificări

morfologice – pot fi indicatorii a unor
tumori maligne sai infectări virale. În aşa
cazuri se va efectua examinarea
citologică.
 CE renale tubulare – semnificaţia clinică:
• Cele mai semnificative clinic;
• Originea: tubii contorţi proximali, distali, tubii colectori;
• Prezenţa a mai mult de 2 celule indică despre o afectare tubulară –
necesită testarea citologică;
• Cantiatea crescută –necroza tubilor renali, cu posibilitatea afectării funcţiei
renale;
Condiţii, în care se produce necroza tubilor renali:
• Expunerea la metale grele
• Toxicitatea indusă medicamentos
• Toxicitatea Hb sau Mg
• Infecţii virale (hepatita B)
• Pielonefrită
• Reacţii alergice
• Infiltraţii maligne
• Intoxicaţie cu salicilaţi
• Rejet acut de transplant renal alogen
• Efect secundar al GMN
 Corpi grăsoşi ovali (oval fat bodies)
• CE renale tubulare absorb lipidele, prezente în filtratul
glomerular, devenind mult mai refractare – aceste celule
poartă denumirea de corpi ovalari lipidici.
• Lipiduria este cel mai frecvent asociată cu afectarea
glomerulară - sindromul nefrotic. De asemenea poate fi
evidenţiată în:
• Necroza tubulară,
• DZ,
• Traumă a oaselor tubulare, cu ieşirea lipidelor din
măduva osoasă
 Bacteriile:
• În normă nu sunt prezente în urină; dar în
cazul cînd proba nu este colectată în condiţii sterile,
câteva bacterii, de obicei, sunt prezente ca rezultat al
contaminării vaginale, uretrale, genitalelor externe sau
recipientului contaminat. Aceste bacterii nu au
semnificaţie clinică.
• Bacteriile pot fi prezentate în formă de coci sau bacili.
• Pentru a fi smnificative pentru ITU trebuie sa fie în
combinaţie cu WBS crescute. Prezenţa mi/o mobile-
urocultura pozitivă.
• Bacteriuria – date despre infecţia superioară sau
inferioară a TU
 Celule fungice:
• Cel mai frecvent Candida albicans se întîlneşte la
pacienţii:
• DZ (mediu ideal pentru creştere)
• Imunocompromişi
• Femei cu infecţie vaginală candidozică.
• Infecţia fungică este asociată cu prezenţa WBC.
 Paraziţi:
• Cel mai frecvent este depistat – Trichomonas
vaginalis;
• Ovulele Schistosoma haematobium – parazit VU,
apar în urină.
• Contaminarea fecală a probelor de urină pot, de
asemenea, rezulta cu prezenţa ovulelor paraziţilor
intestinali în sedimentul urinar. Cel mai frecvent
– Enterobius vermicularis.
 Spermatozoizi:
• Rareori au semnificaţie clinică, excepţia
cazurilor de infertilitate la bărbaţi sau ejaculare
retrogradă în VU.
 Mucusul:
• Material proteic, produs de glande şi celulele
epiteliale ale TGU inferior şi CE renale tubulare;
• Proteina Tamm-Horsfall – componenta de bază
a mucusului;
• Este mai frecvent prezent în probele urinare ale
femeilor;
• Nu are semnificaţie clinică;
 Cilindrii:
• Originea cilindrilor este intotdeauna renală, fiind
indicatori de boli renale intrinseci.
• Se formeaza in lumenul tubilor renali ca urmare a
precipitarii mucoproteinelor Tamm-Horsfall (secretate de
tubii renali) sau aglutinarii de celule/alte materiale intr-o
matrice proteica.

Factorii implicaţi in formarea cilindrilor sunt:

staza urinara,
aciditatea crescuta,
prezenţa de constituenţi proteici,
incarcatura ionica anormală.
 Cilindrii:
• Prezenţa cilindrilor în urină – cilindruria.
• Cilindri hialini – cei mai frecvenţi întâlniţi,
constituiţi din proteina T-H;
• Prezenţa 0-2 c/v – este considerat normal aşa ca şi
creşterea în:
exerciţii fizice
Deshidratare
Expunere la t ridicate
Stres emoţional
• Creştere patologică: GMN acută, PNF, patologii
renale cronice, IC congestivă;
 Cilindrii:
• Cilindrii eritrocitari - semnifica hematurie renală
si prezenţa lor este intotdeauna patologică, fiind
de obicei semnificativă pentru boli glomerulare:
• glomerulonefrite (acute si cronice),
• nefrita lupica,
• sindrom Goodpasture,
• traumatisme renale,
• infarct renal,
• pielonefrite severe,
• insuficienta cardiacă congestivă,
• hipertensiune malignă,
• tromboza de vena renală,
• periarterita nodoasă....
 Cilindrii:
• Cilindri leucocitari – semnifică infecţia sau
inflamaţia nefronului;
• frecvent bacteriană:
PNF (DD ITU superioră de inferioară)

• infecţia nonbacteriană :
nefrite interstiţiale,
nefrita lupică,
glomerulonefrite
 Cilindrii :
• Cilindri bactrieni - Conţin bacili în interior şi de
asupra matricei proteice – în PNF; asociaţi cu WBC.
• Cilindri epiteliali –se intalnesc foarte rar si se
formeaza ca urmare a stazei si descuamarii celulelor
epiteliale din tubii renali.
• Pot fi prezenti in urina dupa expunerea la nefrotoxice
sau virusuri (citomegalic, virusuri hepatitice), care
produc necroza tubulara, pot aparea in boli renale
cronice severe si in rejetul grefei renale
 Cilindri:
• Cilindri granulari – patologici (dezintegrarea cilindrilor
celulari, CT, sau agregatelor proteice) sau nepatologici - exerciţii
fizice.
• Cilindri ceroşi – rezulta din degenerarea cilindrilor granulosi,
reprezentativi în staza urinară extremă, indicînd IR cronică.
Sunt intalniţi in:
• insuficienţa renală cronică severă,
• hipertensiunea malignă,
• amiloidoza renală si nefropatia diabetică;
• in boli renale acute,
• rejetul grefei renale,
• inflamaţia si degenerescenţa tubulară.
• Sunt prezenţi în asociere cu alte tipuri de cilindri, caracteristici
condiţiilor, ce au cauzat IR.
 Cristalele
Nu se gasesc de obicei in urina proaspat
emisă.
• Se formează cand urina este suprasaturată cu un anumit
compus cristalin sau cand proprietaţile de solubilitate ale
acestuia sunt alterate.
• În cazul în care precipitarea apare la nivelul rinichiului sau
tractului urinar, consecinţa este formarea calculilor urinari.
• Cele mai multe dintre cristalele ce pot fi gasite in urină au
importanta clinica scazută, exceptînd cazurile de
dezechilibre metabolice, formarea calculilor sau reglarea
medicaţiei.
 Cristalele
• Pot fi identificate dupa aspect sau dupa proprietatile de
solubilitate;
• pH-ul urinar influenţeaza formarea cristalelor.
• Cristalele gasite in mod frecvent in urina acidă: acid uric,
oxalat de calciu si uraţi amorfi;

- mai rar sunt prezente alte

tipuri: sulfat de calciu, uraţi de
sodiu, acid hipuric, cistina,
leucina, tirozina, colesterol.
 Cristale de acid uric
• pot fi prezente in
urina normală, dar
pot avea si
semnificaţie
patologică:
gută,
metabolism purinic
accelerat,
stari febrile acute,
nefrite cronice.
 Cristalele de oxalat de calciu
• Cristalele de oxalat de calciu -
frecvent intalnite in urina acidă si
neutră;
• in urina normală, in special dupa
ingestia de alimente bogate in oxalaţi:
roşii, spanac, usturoi, portocale,
sparanghel si dupa consumul unei doze
mari de vitamina C.
Cantitate mare în urina proaspat emisă
- posibilitatea prezenţei calculilor
urinari;
Alte conditii cu cantitate crescută:
intoxicatia cu etilenglicol, DZ, afecţiuni
hepatice şi boli renale cronice severe
 Cristalele
• sunt săruri de Na, K, Mg, Ca şi se gasesc sub
forma amorfă necristalina; nu au semnificatie
clinica.
• Cristalele de acid hipuric si sulfat de calciu
apar rar in urina si nu au semnificatie clinica.
• Cristalele de cistina au intotdeauna
semnificatie clinica, aparand in cistinoza sau
cistinuria congenitala si pot forma calculi.
 Cristalele
• Cristalele de leucina sunt clinic
semnificative, fiind intalnite in
boala urinei cu miros de „sirop de
arţar”, sindromul Fanconi si in
boli hepatice severe (ciroza
terminala, hepatita virala severă si
atrofie galbenă acută a ficatului).

• Cristalele de leucina si tirozina

sunt frecvent intalnite impreuna
in urina pacientilor cu boli
hepatice.
 Cristalele
• Prezenta cristalelor de colesterol in urină
indica distrucţii tisulare extinse;
• aceste tipuri de cristale sunt intalnite in nefrite
si nefroze;
• apar in chilurie, care este consecinta obstructiei
abdominale sau toracice a drenajului limfatic;
 Cristalele
• Alte tipuri de cristale in urina acidă
sunt cristalele medicamentoase:
sulfonamide,
substante radioopace (Hypaque,
Renografin),
doze mari de ampicilină
administrata parenteral.
• In unele cazuri de bilirubinurie,
aceasta poate cristaliza in urina
acidă.
 Cristalele
• In urina alcalina se intalnesc alte tipuri de
cristale:
fosfaţi amoniaco-magnezieni (triplu fosfat),
fosfati amorfi,
carbonat de calciu,
fosfati de calciu,
biurati de amoniu.
• Cristalele de triplu fosfat se pot intalni in
urina normala, dar pot forma si calculi
urinari; pot fi intalnite in cistite si pielite
cronice, hipertrofia prostatei, retenţia de
urină.
• Cristalele de fosfat de calciu se asociaza
de asemenea cu formarea de calculi
urinari.