4.5.8.

MASTOIDITĂ
Include toate procesele inflamatorii ale celulelor mastoidene ale osului temporal
întrucat mastoidul comunică cu urechea medie și este o extensiune a aces-teia, practic orice copil
sau adult cu otită medie acută și majoritatea persoanelor cu boala inflamatorie cronică a urechii
medii au mastoidită. Afecțiunea se dezvoltă, de regulă, când o otită medie acută este netratată sau
tratată necorespunzator și se extinde de la urechea medie la osul inconjurător. Severitatea
mastoiditei variază de la simplă (puțin lichid ajuns in celulele aerine ale mastoidei, în urma
unei infecții a urechii medii) la complexă, atunci cand infectia invadeaza periostul
osului mastoidian, la foarte gravă când este distrus chiar osul.
Anatomie patologică. Se înregistrează următoarele modificări anatomorfologice:
în faza inițială hiperemia și congestia mucoasei otoantrale, lipsa leziunilor osoase. În fază mai
avansată a bolii (2-3 săptămâni de la instalare), vasele intradiploice se trombează, tesutul osos
invadat de osteoclaste, apar infiltrații cu celule rotunde, septurile intercelulare se topesc, formând
focare multiple de osteită care prin confluența lor alcătuiesc osteoflegmonul sau empiemul
endomastoidian, abces intrasos adevărat.
Etiologie. Ca și în cazul majorității proceselor infecțioase și la evaluarea mastoiditei
trebuie luați în considerare factorii-gazdă și microbieni. Factorii-gazdă
includ imunologia mucoasei, anatomia osului temporal și imunitatea sistemică.
Factorii microbieni includ acoperirea protectoare, rezistența antimicrobiană și
capacitatea de a penetra țesuturile sau vasele locale (adică tulpini invazive).
Factori-gazdă. Majoritatea copiilor cu mastoidită acută sunt mai mici de 2
ani și au puține istorii de otită medie. La această vârstă sistemul imunitar este relativ
imatur, în special în ceea ce privește capacitatea de a răspunde provocărilor
generate de antigeni polizaharidici.
Factorii anatomici gazdă pot avea un rol. Mastoidul se dezvoltă dintr-un exces
îngust al epitimpanului posterior (aditus ad antrum). Pneumatizarea are loc
la scurt timp după naștere, odată ce urechea medie devine aerată, iar acest proces
este complet la vârsta de 10 ani. Celulele aerului mastoid sunt create prin invazia
sacilor cu epiteliu între spicule de os nou și prin degenerarea și rediferențierea
spațiilor existente ale măduvei osoase. Alte zone ale osului temporal sunt pneumatize
în mod similar, inclusiv apexul petros și rădăcina zigomatică. Antrumul,
ca și în cazul celulelor aerului mastoid, este căptușit cu epiteliu respirator care
se umflă atunci când infecția este prezentă. Blocarea antrumului prin mucoasa
inflamată blochează infecția în interiorul celulelor aerului prin inhibarea drenajului
și prevenirea reacției din partea urechii medii. Persistența infecției acute în
interiorul cavității mastoide poate duce la o osteită rarificatoare. Aceasta distruge
trabeculele osoase care formează celulele mastoide (de aici termenul de mastoidită
coalescentă). În esență, mastoidita coalescentă este un empiem al osului
temporal care, cu excepția cazului în care progresul său este stopat, se scurge fie
prin antrumul natural, pentru a da o rezoluție spontană, fie creează o complicație
suplimentară prin scurgerea nefirească a suprafeței mastoide, apexului petros
sau a spațiilor intracraniene. Se pot implica și alte structuri osoase temporale sau
structuri din apropiere, cum ar fi nervul facial, labirintul și sinusurile venoase.
Un studiu retrospectiv efectuat de Adams și colab. a indicat că copiii cu tulburări
de spectru autist au o probabilitate crescută de a dezvolta infecții ale urechii
medii și complicații legate de otită, inclusiv o șansă de două ori mai mare de a
dezvolta mastoidită.
Factori microbiologici:
• Streptococcus pneumoniae – agentul patogen cel mai frecvent în mastoidita
acută, prevalența aproximativ 25%
• Grupa A de streptococi beta-hemolitic
• Staphylococcus aureus
• Streptococcus pyogenes
• Moraxella catarrhalis
• Haemophilus influenzae
• Pseudomonas aeruginosa
• Speciile Mycobacterium
• Aspergillus fumigatus și alte ciuperci
• Nocardia asteroides
Simptomatologie. Reapariția durerii la un anumit timp după instalarea otitei medii cu carcater
pulsatil, iradieri înspre vertex, regiunea mastoidooccipitală, temporală și orbitodentară, însoțite
de hemicranie cu exacerbări nocturne și insomnia sunt indici ai contaminării mastoidiene. Poate
reapărea și febra, cu valori 38-39 °C. În caz de instalare bruscă a otomastoiditei, mai ales la
copii, febra depășește cota de 39 °C și este însoțită de vărsături, grețuri. Durerile locale sunt
violente, deseori se constată prezența unui torticolis, scurgerea auriculară devine abundentă și se
produce o alterare marcată a stării generale. Retroauricular se constată tumefacția țesuturilor moi
(fig. 4.32), uneori cu fluctuație. Persistenta și intensificarea durerilor, mai ales la nivelul
punctului antral și la marginea posterioara a mastoidei, indică agravarea leziunilor
endomastoidiene și necesitatea unei , interventii operatorii de urgență.
Examenul otoscopic: arată prezența de puroi în conductul auditiv extern în cantitate abundentă
care, după toaleta conductului, se reface usor. Membrana timpanică modificată, lipsită de orice
punct de reper cu o perforație. În unele forme de mastoidită calibrul conductului auditiv extern se
modifică ca urmare a căderii peretelui posterosuperior, cu predilecție în porțiunea lui profundă.
Examenul funcțional: Proba Rinne negativă, proba Weber lateralizată în partea bolnavă și proba
Schwabach prelungită. Starea generală a bolnavului alterată.
Hemograma indică un oarecare grad de anemie cu leucocitoză.
Radiografia în incidență Suler constată voali sau opacifieri, distrucții sau chiar o cavitate în
procesul mastoidian.
Formele anatomoclinice ale ostomastoiditei:
1) După caracterul evoluției deosebim forma supraacută, subacută și latentă, mastoidites fără
supurație auriculară și cu supurație întârziată.
2) Dupa agentul patogen;
3) În funcție de grupul celular, afectat de procesul supurativ, distingem otomastoidită:
− Occipitală (posteroinferioară) (fig. 4.33).
− Cervicală (abcesul substernocleidostoidian).
− Temporală (temporozigomatica) (fig. 4.34).
− Jugodigastrică, numită și mastoidită cu exteriorizare bazilară și laterofaringiană.
− Petrozită. Caracteristic pentru această formă este triadă lui Gradinego
(otită medie acută, trigimenită cu cefalee pronunțată, strabism și diplopie).
Uneori este posibilă spargerea stratului cortical al mastoidei cu deschiderea spontană a colecției
de puroi din mastoidă. În așa cazuri se dezvoltă abcesul subperiostal.
Complicațiile mastoiditei includ următoarele:
− Pierderea auzului
− Paralizia nervului facial
− Implicarea nervului cranial
− Osteomielită
− Petrozită
− Labirintită
− Sindromul Gradenigo
− Extensiunea intracraniană – meningită, abces cerebral, abces epidural, empiem subdural
− Tromboza sinusurilor sigmoide
− Formarea abceselor: abcesul Citelli (extinderea la osul occipital, calvaria), abcesul subperiostal
(abcesul dintre periost și osul mastoid, care are ca rezultat apariția tipică a urechii proeminente)
și abcesul lui Bezold (abcesul țesuturilor moi urmăriți de-a lungul mantalei sternomastoide;
abcesele Bezold sunt complicații foarte rare și se dezvoltă, de obicei, numai la adulți
cu un vârf mastoid bine pneumatizat)
Tratamentul. Medicamentos și chirurgical. Tratamentul conservator constă din toaleta urechii
afectate, aplicarea antisepticelor, administrarea antibioticelor și antiinflamatoarelor. În caz de
ineficientă a terapiei medicale, este indicate intervenția chirurgicală: antrotomia sau
antromastoidotomia. Indicațiile necondiționate pentru intervenție chirurgicală: abcesc
subperiostal, complicatii endocraniene, mastoidita Benzold, zigomatica, petrozita.
Tehnica antrotomiei și mastoidotomiei. Se face trepanarea apofizei mastoide cu deschiderea
antrului, îndepărtarea focarelor osteitice endomastoidiene si asigurarea unui bun drenaj. Se
disting următoarele faze operatorii: incizia tesuturilor moi în șantul retroauricular, deperiostarea
regiunii mastoidiene cu evidențierea punctelor de reper (linia temporală, spina lui Henle, peretele
posterior al conductului auditiv extern și vârful mastoidei, numit si triunghiul lui Sipo).
Trepanarea corticalei externe si descoperirea antrului, situat la o adâncime de 1,5-2 cm, căutarea
si chiuretarea focarelor osteitice endomastoidiene, toaleta plăgii, suturarea plăgii sau aceasta se
lasă deschisă, aplicarea pansamentului.
4.5.9. LABIRINTITĂ
Este o afecţiune caracterizată prin inflamarea labirintului – sistemului de cavităţi
şi canale ce formează urechea internă. Labirintul este corelat cu urechea
medie, sistemul nervos central şi cu meningele.
Cauzele apariţiei labirintitei pot fi: infecţiile virale sau bacteriene, alergiile,
bolile autoimune, traumatismele craniene, consumul excesiv de alcool, bolile
autoimune sau accidentul vascular cerebral.
Există şi anumiţi factori de risc care pot declanșa o labirintită. Cele mai comune
sunt infecţiile de la nivelul urechilor sau căilor respiratorii, oboseala şi
stresul, alergiile sau abuzul de alcool.
Clasificarea
Cele mai comune sunt labirintitele cronice, acute, supurate, virale sau bacteriene.
Labirintita acută apare, de cele mai multe ori, ca urmare a unei infecţii rinofaringiene şi se
manifestă ca o stare de vertij ce poate dura până la 30 de minute. Are şi alte simptome
cum ar fi greaţa sau vărsăturile.
Labirintita supurată poate fi cauzată de o otită medie. Netratată aceasta poate duce la distrugerea
timpanului sau la apariţia unei fistulei labirintice
Labirintita cronică apare ca urmare a uzurii labirintului de către un colesteatom (de exemplu,
tumora benignă).
Simptome. Principalele simptome ale acestei afecţiuni sunt vertijurile, starea de greaţă sau
vărsăturile. Poate apărea la ambele urechi sau doar la una dintre acestea, iar în majoritatea
cazurilor durerea persistă câteva zile. Afecţiunea este specifică persoanelor trecute de 40 de ani,
dar poate apărea la orice vârstă.
Tratamentul. Labirintitele virale se vindecă spontan, în câteva săptămâni.
Tratamentul presupune combaterea infecţiei bacteriene. Pentru labirintita bacteriană este necesar
un tratament medicamentos, iar în unele cazuri chiar chirurgical.
Tratamentul medicamentos presupune administratea de antibiotice, sedative sau medicamente
antivirale. Intervenţia chirurgicală este realizată foarte rar şi presupune drenarea colecţiei
purulente din urechea medie sau îndepărtarea colesteatomului. Hidratarea este şi ea foarte
importantă pentru pacient cu labirintită deoarece vărsăturile sau starea de greaţă pot duce la
deshidratarea organismului. O altă metodă de tratament o reprezintă exerciţiile de reeducare
vestibulară care constau în realizarea unor mişcări ale capului şi corpului care să corecteze
senzaţia de pierdere a echilibrului. Pentru ca metoda de tratament să aibă rezultate,
specialiştii recomandă efectuarea exerciţiilor pe parcursul a două săptămâni de trei ori pe zi sau
invers, adică timp de trei săptămâni, de două ori pe zi.

Mastoidita este o patologie inflamatorie a celulelor mastoidiene din cauza procesului de răspândire

a infecțios suportat de către " urechea medie . În cazurile în care procesul inflamator este deosebit de
intens, este posibilă difuzia în țesutul subcutanat retroauricular și cervical, luând numele de mastoidită
externalizată.

Procesul mastoid conține numeroase camere mucoase și în contact direct cu urechea medie. Astfel de concamerări se
numesc celule mastoide

Index
1Anatomie
2Epidemiologie
3Etiologie și patogenie
4Profil clinic
5Profil de diagnosticare
6Terapie
7Notă
8Bibliografie
9Elemente conexe
10Alte proiecte
11linkuri externe
Anatomie [ editați | editează wikitext ]
Procesul mastoid constituie porțiunea laterală posterioară a osului temporal și reprezintă baza extinsă a
piramidei temporale. Mușchiul sternocleidomastoidian provine de la suprafața exterioară aspră . În
cadrul procesului mastoid există numeroase camere osoase care iau numele de celule mastoide (celule
înțelese ca „celule mici” delimitate de țesutul osos); acestea sunt în comunicare cu cordonul
timpanului . [1]
Epidemiologie [ edita | editează wikitext ]
Deși fiecare caz de otită medie poate avea un anumit grad de afectare mastoidă, răspândirea terapiei cu
antibiotice a făcut ca forma externalizată să fie din ce în ce mai puțin frecventă. Mastoidita este mai
frecventă la copii și la subiecții cu modificări rino-faringiene și cu antecedente de otită medie recurentă.
Etiologie și patogenie [ editați | editează wikitext ]
O inflamație care afectează sistemul celular mastoidian, sub formă de hipertrofie simplă și
prezența exsudatului purulent , este constant prezentă în prezența otitei mediiacută sau cronică. Prin
urmare, o formă ușoară de mastoidită trebuie considerată ca o consecință normală a unui proces
infecțios care afectează urechea medie. Cu toate acestea, în unele cazuri și în special la copil, colecția
purulentă își poate face drum printr-o cale de drenaj care se desfășoară de-a lungul suprafeței corticale
a procesului mastoid și se prezintă în țesuturile subcutanate ale zonei retroauriculare (mastoidita
externalizată). În cele mai severe cazuri, inflamația subcutanată duce la formarea de colecții
flegmonoase care se răspândesc de-a lungul benzilor cervicale.
Profil clinic [ edita | editează wikitext ]
Externalizarea mastoiditei se manifestă prin accentuarea simptomelor subiacente ale otitei medii,
cu otoree intensă , dureri profunde, dureri ale urechii , otodinie și hiperpirexie . Durerea intensă a
gâtului, însoțită de rigiditate antalgică activă și pasivă este un simptom al extinderii la țesuturile
profunde ale gâtului. O umflare retro-auriculară eritematoasă și intens dureroasă este tipică mastoiditei
externalizate.
Profil de diagnosticare [ editați | editează wikitext ]
CT : Otita medie (săgeată simplă) și mastoidită (săgeată dublă) din partea dreaptă (partea stângă a imaginii). Canalul
auditiv extern este ocupat parțial de supurație (triplu săgeată). Femeie de 44 de ani.
Într-un context anamnestic compatibil, un examen fizic care constată umflarea în spatele urechii,
lateralizarea auriculei și rigiditatea cervicală la mișcări active și pasive este suficient pentru a
pune diagnosticul . În cazurile în care se suspectează o răspândire gravă (rară) a infecției în districtele
fasciale profunde, ar putea fi adecvat să se procedeze la o examinare CT pentru a planifica o intervenție
terapeutică adecvată.
Terapie [ edita | editează wikitext ]
În majoritatea cazurilor, un regim antibiotic corect ( peniciline , cefalosporine sau macrolide în caz de
alergie la beta-lactame) însoțit de analgezice și antipiretice este suficient pentru a garanta recuperarea
completă. În cele mai grave cazuri poate fi necesar să se continue drenajul chirurgical
sau mastoidectomia , o operație care nu afectează funcția auditivă normală după vindecare.

Mastoidita este o patologie inflamatorie a celulelor mastoidiene din cauza procesului de răspândire

a infecțios suportat de către " urechea medie . În cazurile în care procesul inflamator este deosebit de
intens, este posibilă difuzia în țesutul subcutanat retroauricular și cervical, luând numele de mastoidită
externalizată.