OTITA MEDIE SEROASĂ

Etiologia otitei medii seroase este un subiect în discuţie. Se consideră că principalul factor
etiologic este disfuncţia trompei lui Eustache.
Aceasta se manifestă prin:
- edemaţierea mucoasei tubare indusă de inflamaţia cronică a structurilor învecinate, (sinusuri,
amigdale) sau prin mecanism alergic;
- obstrucţia ostiumului tubar prin hipertrofia vegetaţiilor adenoide sau prin dezvoltare unei
tumori de rinofaringe;
- slabă funcţionare a muşchiului tensor palatin (ex. în palatoschizis).
Patogenie: în condiţiile obstrucţiei tubare, aerul din urechea medie se resoarbe. Se produce o
scădere a presiunii care acţionează ca un factor iritant asupra mucoasei urechii medii. Rezultatele sunt:
edemul mucoasei urechii medii, apariţia transudatului, blocarea lanţului osicular cu retracţia
membranei timpanice.
Simptomatologie - senzaţia de presiune în ureche, hipoacuzie moderată şi zgomote în ureche
în timpul deglutiţiei.
Examenul otoscopic relevă iniţial opacifierea membranei timpanice, cu desen vascular în jurul
mânerului ciocanului care apare orizontalizat. Se poate observa uneori nivel lichidian sau bule de gaz,
dacă se foloseşte optică măritoare.
Diagnosticul pozitiv este confirmat prin examinarea cu microscopul şi de testele funcţionale
auditive. Audiograma evidenţiază hipoacuzie de tip transmisie între 20-50 dB, iar timpanometria
evidenţiază o curbă de tip C (scăderea presiunii endotimpanice), sau de tip B (în caz de prezenţă a
lichidului).
Diagnostic diferenţial se face cu otita medie acută.
Tratament: decongestionante nazale, vasoconstrictoare şi antihistaminice pentru a reduce
hiperemia şi edemul mucoasei tubare, tratarea infecţiilor de vecinătate (rinofaringite şi sinuzite).

OTITA MEDIE CRONICĂ SERO-MUCOASĂ

Disfuncţiile cineticii tubare, în special deschiderea deficitară a orificiului tubar în cazul
despicăturii palatine prin incompetenţă musculară, procesele obstructive rino-faringiene şi infecţiile
virale, sunt factori care determină metaplazia celulelor epiteliale ale mucoasei urechii medii (UM) în
celule cilindrice, ciliate şi în creşterea numărului de celule calciforme producătoare de mucus, ceea ce
determină permanentizarea transudatului din urechea medie.
Simptomatologie - hipoacuzie, de obicei bilaterală, care se accentuează progresiv, acufene.
Examenul otoscopic relevă: retracţia membranei timpanice, timpanul albastru, mobilitatea
timpanală scăzută, la pneumootoscopie sau la manevra Valsalva.
Rinoscopia posterioară este esenţială în stabilirea factorilor etiologici (vegetaţii adenoide sau
cancer de rinofaringe).
Audiometria relevă o hipoacuzie de transmisie moderată se poate efectua şi timpanometrie.
Diagnosticul diferenţial se face cu hemotimpanul, otita medie cronică, otita fibroadezivă,
otospongioza.
Tratament:
- antialergic (antihistaminice, steroizi), se practică adenoidectomia pentru îndepărtarea
rezervorului bacterian rino-faringian, se introduce transtimpanic un steroid sau/şi alfachimotripsină
sau hialuronidază, aerosoli cu mucolitice;
- folosirea tuburilor aeratoare transtimpanice a devenit acceptată pe scară largă ca modalitate
terapeutică pentru această afecţiune.
- mastoidectomie după epuizarea celorlalte metode de tratament.
Copiii care prezintă hipoacuzie de transmisie secundară unei otite medii cronice seromucoase
prezintă riscul apariţiei unei întârzieri în dezvoltarea limbajului cu posibil răsunet în viaţa adultă.

OTITA MEDIE ACUTĂ SUPURATĂ

Se defineşte ca infecţia muco-periostală a cavităţilor urechii medii.
Etiologie - este de obicei microbiană. Cel mai frecvent implicat este Streptococcus
pneumoniae la adult şi Haemophilus influenzae la copii. Inflamaţia afectează în mod obişnuit mucoasa
trompei lui Eustache, a urechii medii şi de asemenea a sistemului pneumatic.
Factorii care contribuie la disfuncţionalitatea tubară sunt:
ü edem inflamator cauzat de infecţia zonelor învecinate (adenoidită, amigdalită, sinuzită);
ü edem alergic;
ü tumoră rinofaringiană;
ü consecutiv tamponamentului anterior sau posterior;
ü constituţia anatomică – trompa Eustache este mai scurtă, orizontalizată şi cu un lumen mai larg la
copii;
ü slabă funcţionare a muşchiului tensor palatin, despicătura palatină.
Alte căi de diseminare a infecţiei: hematogenă (în rujeolă, scarlatină, febră, febră tifoidă) şi pe cale
exogenă (în perforaţiile timpanice cu penetrarea apei sau a unor substanţe în ureche în cursul
lavajului).
Simptomatologie - otita medie acută supurată evoluează în patru stadii:
1. Faza hiperemică: subiectiv pacientul acuză senzaţie de presiune şi plenitudine auriculară;
otoscopic - iniţial apare desenul vascular pornind de la nivelul ciocanului, pentru ca în orele
următoare timpanul să devină congestiv, infiltrat, opacifiat.
2. Faza exudativă: se caracterizează prin febră (39 - 40 oC), zgomot înfundat perceput în ureche
simultan cu pulsul, hipoacuzie, durere pulsatilă intensă.
3. Examenul otoscopic arată congestia şi îngroşarea membranei timpanice. Aceasta apare
bombată, pulsatilă, în tensiune. Timpanometria în această fază arată o presiune crescută în
urechea medie.
4. Faza supurativă: se caracterizează prin perforarea membranei timpanice. durerea cedează, dar
hipoacuzia persistă.
5. Faza de rezoluţie: în cazurile care evoluează spre vindecare - perforaţia timpanică se închide.
Notă: faza de rezoluţie poate apare în orice stadiu de evoluţie a bolii.

FORME CLINICE ALE OTITEI MEDII ACUTE SUPURATE:

Otita medie acută necrozantă
Otita medie acută la nou-născuţi şi copii
Otita din scarlatină
Otita medie acută la bătrâni
Otita din cursul gripei
Otita din rujeolă

TRATAMENTUL OTITEI MEDII ACUTE SUPURATE

Tratament conservator
Se bazează pe identificarea agentului patogen primar din secreţia otică.
Tratament local: paracenteza se efectuează în următoarele circumstanţe (Becker):
- membrană timpanică bombată, pulsatilă, în tensiune;
- perforaţie spontană insuficientă pentru drenaj;
- persistenţa febrei şi a otalgiei severe;
- în scop diagnostic pentru simptomatologia de debut a mastoiditei acute, cu paralizie
 facială discretă, meningită acută sau labirintită, când aspectul timpanului nu este
edificator pentru precizarea diagnosticului.
Secreţiile purulente se aspiră şi se întreţine un conductul auditiv extern curat după apariţia
perforaţiei timpanice.
Tratamentul regional: trompa lui Eustache trebuie permeabilizată.
Tratament chirurgical
Mastoidectomia este indicată în următoarele cazuri :
1. apariţia unei colecţii subperiostale în cursul unei otite medii acute ;
2. apariţia unor complicaţii intracraniene otogene în cursul unei otite medii acute;
3. osteoliza celulelor mastoidiene obiectivată radiografic în incidenţa Schuller, apărută în
orice stadiu al unei otite medii acute;
4. unele cazuri de paralizie de facial secundare otitei medii acute.
5. reapariţia otoreei, otalgiei şi subfebrilităţii;
6. agravarea stării generale între săptămâna a 2-a şi a 4-a de evoluţie a bolii cu creşterea
VSH-ului;
7. otoree persistentă timp de 4-5 săptămâni şi lipsa evoluţiei favorabile sub tratament, în
prezenţa unei bune pneumatizări a osului temporal, cu reducerea conţinutului de aer pe
radiografie şi fără simptome generale grave.
Principiile mastoidectomiei: țesutul afectat din sistemul celular mastoidian este îndepărtat pe
calea unei incizii retroauriculare. Se creează o comunicare largă între antrumul mastoidian, cavitatea
mastoidiană şi căsuţa timpanului.
COMPLICAŢII - apar în cazul neglijării afecţiunii sau a tratamentului inadecvat:
- otogene: mastoidita acută, labirintita, petrozita;
- neurologice: meningită acută, abces cerebral de origine otogenă, paralizie de facial.
MASTOIDITA ACUTĂ
Mastoidita acută (M.A.) a devenit relativ rară din momentul apariţiei antibioticoterapiei.
Constituie totuşi cea mai frecventă complicaţie a unei otite medii acute.
Otita medie acută netratată evoluează în 1-5% din cazuri spre mastoidită acută în timp ce sub
tratament incidenţa evoluţiei spre mastoidită este mult scăzută.
Definiţie: Mastoidita acută este osteomielita mastoidei, ceea ce înseamnă că infecţia a depăşit
periostul şi atacă structurile haversiene osoase.
Etiologie: Agenţii mai frecvent implicaţi sunt: S. pneumoniae, S. Pyogenes, S. aureus, uneori
şi mai ales la copii şi H. influenzae.
Factorii care favorizează apariţia mastoiditei includ tipul şi virulenţa microorganismului,
sensibilitatea la antibiotice, eficacitatea tratamentului, vârsta pacientului, asocierea sau nu a altor
afecţiuni (în special cronice), imunitatea locală a mucoasei, imunitatea generală a pacientului.
Patogenie: Congestia şi edemul mucoasei determină blocarea aditusului împiedicând drenajul
secreţiei purulente şi determinând necroza septurilor intercelulare.
Infecţia poate rămâne cantonată la nivelul mastoidei, dar în cele din urmă se poate exterioriza:
1. lateral prin peretele extern al mastoidei, generând un abces subperiostal, iar dacă puroiul
străbate periostul, un abces subcutanat;
2. superior şi posterior cu apariţia de: abces extradural, subdural, meningită, abces cerebral,
tromboza sinusului lateral, hidrocefalie otică;
3. medial  generând labirintită, petrozită şi sindrom Gradenigo;
4. inferior  străbate vârful mastoidei cauzând: abcesul Bezold (prin propagarea supuraţiei de-a
lungul sterno-cleido-mastoidianului), abcesul Citelli sau Moure prin propagare de-a lungul burţii
posterioare a muşchiului digastric;
5. anterior  interesând canalul facialului şi determinând paralizia nervului facial
 Simptomatologie:
Generală: afecţiunea evoluează cu stare generală alterată şi pirexie. La copii febra poate ajunge la
valori de până la 40 C sau mai mult, în timp ce la adult valorile sunt mai mici sau febra poate lipsi.
Pacientul este palid şi astenic.
Locală: otalgia din otita medie acută îşi schimbă caracteristicile, devenind persistentă şi
accentuându-se în cursul nopţii, otoreea îşi schimbă aspectul de la muco-purulentă, consistentă, la o
secreţie de consistenţă scăzută, fetidă. Auzul se înrăutăţeşte comparativ cu perioada precedentă de
otită medie.
Prezenţa hemicraniei este un semnal de alarmă pentru instalarea complicaţiilor intracraniene.
Apariţia senzaţiei de vertij este semn de debut al labirintitei.
Examenul otoscopic: La nivelul conductului auditiv extern se remarcă prezenţa otoreei şi uneori
prăbuşirea peretelui postero-superior al conductului auditiv extern.
Membrana timpanică este palidă, îngroşată, perforată. Prin perforaţie se pot observa granulaţii sau
un polip de culoare roşie.
Paraclinic : Formulă leucocitară modificată cu deviaţie spre stânga. Se va individualiza germenul
din secreţia purulentă şi se va face antibiogramă.
Se vor efectua probele vestibulare.
Audiograma relevă hipoacuzie de transmisie accentuată.
CT arată opacifierea celulelor mastoidiene şi leziuni de osteoliză cu lichefiere.
Diagnosticul pozitiv: este stabilit pe baza anamnezei, a simptomatologiei generale şi locale,
precum şi a examenului radiologic.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
1. Otita externă acută severă
2. Furunculul de CAE
3. Limfadenita retroauriculară
4. Erizipelul
5. Parotidita
FORME CLINICE
a) Abcesul retroauricular - Se prezintă sub forma unei tumefacţii localizate între vârful mastoidei şi
triunghiul suprameatal. Pavilionul auricular este deplasat înainte, înafară şi în jos.
b) Abcesul zigomatic – Prezintă edem la nivelul apofizei zigomatice care se extinde la obraji şi
pleoape.
c) Abcesul Bezold - Tumefacţia triunghiului posterior al regiunii cervicale, însoţite de torticolis.
d) Prăbuşirea peretelui postero-superior meatal
e) Abcesul parafaringian sau retrofaringian