Stafilococ auriu.

Stafilococul auriu face parte dintr-o familie destul de mare, ce numără nu mai puţin de 27 de membrii.
Poate sta la originea unei game foarte variate de infecţii, de la dermatite, la meningite sau chiar
septicemii. Se găseşte în mod curent în flora organismului uman( se estimează că peste 36% din populaţia
lumii este purtătoare a acestei bacterii), însă doar în anumite situaţii devine nociv.
Stafilococul auriu prezintă capacitatea de a secreta o enzimă care determină coagularea plasmei (este o
bacterie coagulo- pozitivă). Denumirea sa este dată de culoarea galbenă a coloniilor obţinute în mediile de
cultură. Are un caracter ubicuitar, proliferând de minune pe piele, în orofaringe, tractul gastro-intestinal şi
uretra anterioară a oamenilor, deopotrivă în mucoasele mamiferelor şi păsărilor. Numeroase persoane
sănătoase prezintă în cavitatea nazală un astfel de musafir, procentajul fiind mai ridicat la personalul
sanitar, la pacienţii care fac dializă, cărora li s-au făcut diferite protezări sau grefe, la diabetici, la
consumatorii de droguri de mare risc. Colonizarea nou-născutului cu stafilococ auriu se produce de obicei
la nivelul bontului ombilical, la suprafaţa pielii şi în zona perineală.
Această bcterie dă dovadă de o anduranţă fizico-chimică respectabilă : supravieţuieşte timp îndelungat pe
suprafeţe uscate şi până la 60 grade, rezistă la unele antiseptice şi dezinfectante (de pildă, suportă
aproximativ 10 minute acţiunea alcoolului etilic de 70 grade). Nu este deci de mirare că generează
frecvent infecţii intraspitaliceşti.
Când devine periculos ?
Transmiterea stafilococului auriu se poate face direct interuman sau prin intermediul unor obiecte
contaminate (prosoape, lenjerie). Se poate vorbi de patogenezie dacă se propagă sub piele, în intestine sau
în orice alte zone ale corpului în afara nasului sau epidermei. Poate cauza infecţii superficiale
(furunculoză, acnee, foliculită, orgelet sau urcior), ale ţesutului subcutanat (mastită, abcese, etc), ale
căilor respiratorii (faringită, bronşită, pneumonie), ale sistemului osteo-articular (artrită, osteomielită) dar
şi infecţii generalizate grave (meningită, septicemie, endocardită, etc).
Manifestările clinice sunt fie consecinţa toxinelor secretate de coloniile stafilococice, fie a înmulţirii
bacteriene pregnante.
Toxiinfecţia alimentară.
Purtătoare ale acestor bacterii sunt cu precădere produsele pe bază de carne, prăjiturile cu cremă, în
general produsele bogate în proteine şi zahăr- mediul ideal de dezvoltare. Prelucrarea termică distruge
amintitele microorganisme, dar nu întotdeauna şi substanţele pe care le elaborează, enterotoxinele, care
sunt rezistente la fierbere, frigere sau coacere. Pentru a evita îmbolnăvirea, este foarte important să nu se
consume alimente lăsate la temperatura camerei mai multă vreme, mai ales în anotimpul cald.
Simptomele- vărsături, greaţă, dureri de burtă şi diaree- debutează la scurt timp după ingerarea mâncării
contaminate. Din fericire, la persoanele cu imunitate normală, toate aceste manifestări dispar în 2-3 zile,
fiind necesar de cele mai multe ori doar regim alimentar de cruţare.
Infecţiile pielii şi ale ţesuturilor moi.
Cele mai frecvente procese purulente, în această categorie intrând foliculita (infecţia rădăcinii firului de
păr), furunculoza, panariţiu, erizipelul (infecţie superficială a dermei şi ţesutului subcutanat, având
aspectul unei erupţii cu margini ridicate bine delimitate), carbuncul (infecţie profundă a unui grup de
foliculi piloşi, localizată mai ales pe ceafă, la bărbaţii adulţi şi vârstnici). Totodată numeroase cazuri de
infecţie secundară a plăgilor, traumatice, sau chirurgicale, au ca agent patogen stafilococul auriu, sursa de
contaminare fiind cel mai adesea mediul spitalicesc.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice şi în îngrijirea periodică a leziunilor.
Infecţiile respiratorii.
Se pot localiza pe căile respiratorii, putând determina apariţia rinofaringitei, faringoamigdalitei, traheitei,
bronşitei, a anumitor forme de pneumonie şi sinuzită. Pneumonia stafilococică este una dintre cele mai
grave forme de pneumonie, putând avea o evoluţie foarte severă. Îndeobşte sunt afectaţi de o astfel de
boală pacienţii cu suferinţe cronice, persoanele imunodeprimate, care au suferit o intubaţie traheală, dar
maladia poate fi o complicaţie a unei infecţii respiratorii virale.
Infecţiile urinare.
Stafilococul auriu este o cauză uzuală a infecţiilor localizate la tractul urinar. Acestea apar ca urmare a
intervenţilor asupra vezicii (sondaj, citoscopie, etc) sau, mai rar, pe fondul existenţei unui abces la nivel
renal ori a unei endocardite ce a permis diseminarea bacteriei în sânge.
Infecţiile osteo-musculare.
Stafilococul auriu constituie pricina predilectă de dezvoltare a osteomielitei acute la adulţi şi copii. Boala
se produce din cauza extinderii directe de la un focar infecţios sau prin sânge. La maturi, localizarea cea
mai frecventă este la coloana vertebrală, iar la minori, la nivelul oaselor lungi, unde vascularizaţia este
mai bogată. Afecţiunea se manifestă prin dureri locale, febră şi slăbiciune generală.
Diagnosticarea.
În generl, verdictul este uşor de stabilit, analizându-se probe luate de la locul infecţiei sau din fluidele
organismului care în mod normal sunt sterile. Mai greu se diagnostichează intoxicaţiile stafilococice, care
nu presupun neapărat infecţia, punându-se accentul pe manifestările clinice ale bolnavului. De asemenea
este dificilă determinarea enterotoxinelor în alimente.
Tratamentul.
Administrarea de antibiotice este obligatorie. În plus, în cazul infecţiilor pielii, sunt necesare drenajul
colecţiilor purulente şi dezinfectarea locală. Cazurile grave, care necesită doze mari de substanţe active,
se tratează injectabil, în timp ce erupţiile stafilococice epidermale, ale ţesuturilor moi sau ale căilor
respiratorii se combat prin administrarea orală a medicamentelor.
Deoarece s-a constatat o creştere îngrijorătoare a rezistenţei tulpinilor bacteriene la anumite antibiotice, se
impune, înainte de începerea oricărei terapii, efectuarea unei antibiograme, care determină exact tipul de
complex curativ la care agentul patogen este sensibil. Durata tratamentului depinde de localizarea şi
severitatea infecţiei stafilococice, de starea imunităţii bolnavului şi de răspunsul la medicamente.
Tratament naturist la stafilococ.