 Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de

specii de stafilococi, dintre care cele mai des

asociate cu infecții umane sunt, în ordinea
frecvenței: 
 Staphylococcus haemolyticus, 
 Staphylococcus lugdunensis,
 Staphylococcus saprophyticus și 
 Staphylococcus schleiferi.
 Pot produce o gamǎ largǎ de infecții, a căror
gravitate și localizare variază de la infecții
superficiale ale pielii până la infecții ce pun viața în
pericol(septicemia sau meningita).
 Staphylococcus aureus este o bacterie patogenă din
genul Staphylococcus, care poate produce infecții
supurative sau septicemii la om și animale. Formele de
manifestare ale acestor infecții sunt
variate: impetigo, piodermite, stafilodermii, pneumonie
stafilococică,Sindromul SSS ( Staphiloccocal scalded skin
syndrome, numit și sindrom Lyell). Se deosebește de alte
specii ale genului prin faptul că este coagulazo-pozitiv.
 Este un coc Gram-pozitiv, aerob, necapsulat, care apare
la microscop sub forma unor aglomări asemenătoare unui
ciorchine, iar cultivat pe agar-agar produce colonii mari,
rotunde, galben-aurii.
 Patogenitatea sa ridicată este data de o serie de
factori: coagulaza, hemolizina,leucocidina, enterotoxine etc.
Deoarece stafilococii sunt extrem de heterogeni din punct de
vedere al antigenelor de suprafață, clasificarea lor cea mai
utilizată este în fagotipuri, după tipul fagic.
 În funcție de capacitatea de a secreta o
enzimă numită coagulază (care poate coagula
plasma), stafilococii se împart în coagulazo-negativi
și coagulazo-pozitivi.
 Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari ,
făcând parte din flora normală a organismului,
găsindu-se în orofaringe, tractul gastrointestinal și
uretra anterioară. Produc frecvent infecții
intraspitalicești, ei fiind rezistenți la
unele dezinfectante și antiseptice sau apar la cei cu
diverse corpuri străine (proteze, grefe, catere etc.).
Supraviețuiesc îndelungat pe suprafețe uscate.
Transmiterea se poate face direct interuman sau prin
intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie).
 Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi,
o singură specie este patogenă pentru om: Staphylococcus
aureus sau Stafilococul auriu.
 Denumirea lui Staphylococcus aureus vine de
la pigmentul evident când se cultivă pe medii de cultură, care,
la această specie, este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate
fi și alb, în timp ce la Staphylococcus epidermitis este alb iar
la Staphylococcus saprophyticus este citrin.
 Stafilococul auriu rezistă 60 de minute la 60 °C,
supraviețuiește în produse uscate câteva luni și rezistă la
acțiunea alcoolului etilic70° aproximativ 10 minute.
 Se găsește în mod normal pe pielea și mucoasele omului. Este
prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele
sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar
din spitale(70%), paciențidializați, diabetici și cei ce
folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu
stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical,
suprafața pielii și zona perineală
 Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine:
 -5 enzime citolitice, care sunt capabile să lezeze membranele celulare și deci să
distrugă celulele; acestea sunt alpha, beta, gamahemolizinele și leucocidina; după
cum le spune și numele, hemolizinele au ca principal rol hemoliza –
distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge și alte tipuri de celule având un rol
important în producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă și
distrug leucocitele.
 -exfoliantina, ce determină leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutivă;
este responsabilă de apariția dermatitei exfoliative în cadrul sindromului
stafilococic al pielii opărite (frecventă la copiii mici).
 -toxina-1 a socului toxic, responsabilă de sindromul toxic caracterizat prin:
febră, hipotensiune, erupție urmată de descuamare și afectarea mai multor organe
interne.
 -enterotoxină (sunt 5, notate de la A la E), responsabile de toxiinfecțiile
alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrică și rezistă 30 de
minute la temperatura de 100 °C, ceea ce semnifică faptul că alimentele contaminate
cu enterotoxină stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine
se pare că au acțiune și asupra sitemului nervos central, ceea ce explica vărsăturile
severe ce apar uneori în toxiinfecțiile alimentare.
 De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri
în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca markeri în diagnosticul infecțiilor
stafilococice:
 -coagulaza, care poate converti fibrinogenul în fibrină și este un marker al
virulentei S. aureus
 -catalaza, care protejează bacteria de acțiunea apei oxigenate
 -hialuronidaza, care hidrolizează acidul hialuronic din țesutul conjunctiv,
favorizând astfel diseminarea infecției
 -fibrinolizina, care dizolvă cheagurile de fibrină, fiind un factor de difuziune
al infecției
 -lipazele, care hidrolizează lipidele, ceea ce-i permite bacteriei să
supraviețuiască și să invadaze pielea, țesutul subcutanat și ariile sebacee ale
organismului
 -nucleaze, marker pentru S. aureus
 -penicilinaze sau beta-lactamaze, enzime care
inhibă penicilina și antibioticele beta-lactaminice, ceea ce-i conferă
rezistență bacteriei la tratamentul cu penicilină si alte antibiotice similare.
Boala la om
S. aureus este cel mai obișnuit agent al
infecțiilor pielii și țesuturilor moi, infecțiile
fiind produse de obicei de către flora proprie
(care colonizează tegumentele și mucoasele).
.
 Inflamaţie purulentă a  glandelor
sudoripare. Apare în regiunea  axilară şi 
în cea inghinală; la femei – şi în regiunea 
areolei mamare. Este provocată de 
stafilococi, care pot pătrunde în canalele
glandelor sudoripare şi favorizată de
scăderea rezistenţei  organismului, anemie,
transpiraţie abundentă, intertrigo,
microtraume ale pielii, nerespectarea
regulilor de igienă personală.
 Hidrosadenită se manifestă prin apariţia
în starturile  profunde ale pielii a unui sau
a mai multor  noduli duri şi dureroşi de
mărimea unui bob de mazăre; crescând şi
atingând mărimea unei nuci, aceştia ies la
suprafaţa pielii  inflamate, care are o
culoare roşie-aprinsă. Hidrosadenită este
însoţită de febră, înrăutăţirea stării
generale a organismului; uneori  poate
recidiva sau da complicaţii grave ca
limfadenita, flegmonul, sepsisul.
 Mastita acuta este o inflamatie a tesutului
mamar, observata mai ales in timpul
alaptatului .
Bacteriile patrund in tesutul mamar la
nivelul unor leziuni minime care apar in
urma traumatismelor obisnuite din timpul
suptului. De obicei procesul este
unilateral.
Igiena deficitara are un rol important in
aparitia afectiunii.
Infectia cu stafilococ este severa si
evolueaza cu formarea unor abcese
profunde, uneori multiple, care pot
determina necroza tesutului mamar.
La nivelul sanului se constata o zona
hiperemica, de consistenta mai dura, cu
temperatura crescuta, dureroasa atat
spontan cat si la palpare. In momentul in
care a evoluat spre abces se constata
fluctuenta si semne generale cum ar
fi febra, frisoanele si alterarea starii
generale.
Impetigo stafilococic
•Impetigo este o infectie a pielii, care
determina aparitia unor vezicule rosii
care se pot sparge, secreta lichid si
dezvolta o crusta galbena maronie.
Aceste vezicule pot sa apara in orice
parte a corpului dar cel mai frecvent
apar in jurul gurii si nasului.

•Impetigo este una din cele mai

obisnuite infectii la copii. Poate sa
apara la adulti, dar este cu mult mai
frecvent la copii. Boala este
contagioasa si poate fi raspandita prin
contact personal, prin folosirea
acelorasi prosoape, lenjerii, haine,
jucarii sau a altor obiecte. Veziculele
pot fi raspandite in alte parti ale
corpului prin grataj.
 Orjeletul este o infectie
supurativa, de etiologie
stafilococica, a glandelor
sebacee aflate la nivelul
pleoapelor; este vorba de
inflamatia glandelor sebacee
Meibomius si Zeiss; orjeletul
mai este cunoscut si sub
denumirile de "orgelet" sau
"urcior".
 Orjeletul prezinta doua
forme clinice de
boala: orjeletul extern, cand
infectia este localizata la
nivelul glandelor Zeiss,
anexate foliculilor ciliari;
si orjeletul intern, atunci
cand infectia este localizata
la nivelul glandelor
Meibomius.
 Infecțiile respiratorii cu S. aureus se pot produce fie datorită
florei de la nivelul orofaringelui, fie datorită diseminării
hematogene a stafilococilor, de la un focar intravascular de
infecție (endocardita inimii drepte, tromboflebita septică).
Infecțiile cu stafilococ pot fi localizate oriunde la
nivelul tractului respirator,
determinând: rinofaringite, faringo-
amigdalite, traheite, bronșite, pneumonii, empiem,sinuzite.
 Etiologia stafilococică a pneumoniei este neobișnuită, dar
când apare poate avea o evoluție severă. Factori predispozanți
pentru pneumonia stafilococică sunt: instituționalizarea în
unități de ingrijire a bolnavilor cronici, antibioterapia folosită
recent, spitalizarea,intubația traheală, infecții respiratorii
virale, boli cronice sau care se însoțesc de imunodepresie.
 S. aureus ajunge la nivelul sistemului nervos central fie pe cale hematogenă ,
de la o endocardită cel mai frecvent, fie prin extindere directă de la o infecție
a țesuturilor vecine: oasele craniului, sinusuri, infecții ale pielii și țesuturilor
moi de la nivelul feței.
 Abcesul cerebral - poate apărea prin extindere directă de la o sinuzită, de la
infecția stafilococică a țesutului moale, de la un traumatism penetrant sau o
plagă chirurgicală, sau prin diseminare hematogenă de la o endocardită
infecțioasă.
 Meningita purulentă - poate însoți abcesul cerebral sau apare independent de
acesta.
 Empiemul subdural - se produce prin extindere directă de la
o osteomielită a craniului, după intervenții chirurgicale sau traumatisme, ori
de la o sinuzită.
 Abcesele epidurale spinale - pot apărea în relație cu osteomielită sau
infecția discului vertebral, în timp ce abcesele epidurale cerebrale apar după
sinuzite, traumatisme sau intervenții chirurgicale.
 S. aureus este cauza cea mai obișnuită de tromboflebită intracraniană septică
– care apare, de obicei, după o sinuzită, mastoidită sau o infecție stafilocică a
țesuturilor moi ale feței. Adesea aceste infecții pot coexista: astfel, meningita
poate însoți un abces cerebral, o flebităintracraniană, iar flebita poate însoți
abcesul epidural sau empiemul.
 S. aureus este o cauză neobișnuită a
infecției tractului urinar. De obicei, apar
secundar intervențiilor asupra vezicii
urinare: cistoscopia, sondaj vezical etc. În
absența unor manevre urologice, prezența S.
aureus în urină trebuie să ridice suspiciunea
diseminarii hematogene a infecției frecvent de
la o endocardită stafilococică, avându-se în
vedere și existența unui abces la nivel renal.
 Se mai poate intalni la pacientii cu diabet
zaharat,in timpul sarcinii etc.
 S. aureus este cea mai frecventă cauză de osteomielită acută la
adulți și una dintre principalele cauze la copii. Se produce
prin diseminare hematogenă sau prin extindere directă de la
un focar infecțios. La adulți, localizarea cea mai frecventă
este corpul vertebral, în timp ce la copii se localizează
frecvent la nivelul metafizelor oaselor lungi (unde
vascularizația este mai bogată). Clinic, apare durere locală
însoțită de febră și alte semne generale. O formă particulară
de osteomielită este cea asociată cu protezele articulare sau
cu dispozitivele de fixare interne sau externe. Durerea, febra,
inflamația și scăderea mobilității sunt semnele care pot
apărea în osteomielita protezelor. În multe cazuri se produce
desprinderea protezei necesitând îndepărtarea chirurgicală a
acesteia.
 Artrita septică este localizarea infecției la nivelul articulației,
stafilococul auriu fiind cea mai frecventă etiologie la adulți.
 Stafilocul auriu este una dintre cauzele cele mai
frecvente de endocardită bacteriană acută, atât
pe valve native, cât și pe protezele valvulare, valvele
cele mai frecvent afectate fiind valvele mitrale și
aortice. La consumatorii de droguri intravenoase
apare mai frecvent endocardita inimii drepte cu
afectarea valvei tricuspide. Endocardita
stafilococică are o rată crescută de mortalitate (40-
60%), atât prin tulburările cardiace pe care le
antrenează, cât și prin diseminarea hematogena a
infecției cu apariția septicemiei, meningitei,
abceselor cerebrale și abcese în diferite alte organe
etc.
 Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu
enterotoxine stafilococice. Principalele alimente care se
pot contamina sunt preparatele din carne și prăjiturile
cu cremă,branza sarata, deoarece stafilococii se dezvoltă
în mediu bogat în proteine și zahăr si cu concentratii
mari de sare; prepararea termică distruge stafilococii,
dar nu și enterotoxinele, care sunt stabile termic.
 Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecția
alimentară stafilococică este consumarea alimentelor
lăsate la temperatura camerei o perioadă mai
îndelungată, în special în anotimpul cald, timp care
permite stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele
debuteaza în scurt timp după ingestia alimentelor, cu
grețuri, vărsături, dureri abdominale și diaree uneori
severă.
 Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de
severitate variabilă provocate de S. aureus care produce
toxina exfoliativă (exfoliantina). Cea mai severă formă
este numită boala Ritter la nou-nascuți și necroliza
epidermică toxică la vârstnici; alte forme mai puțin
severe sunt pemfigusul neonatal și impetigo bulos.
Clinic, debutează cu o erupție eritematoasă, inițial în
jurul ochilor și gurii, care se extinde apoi spre trunchi și
extremități; în câteva zile începe zbârcirea și
descuamarea tegumentelor, care capătă un aspect
asemănător cu pielea opărită; zonele denudate rămân
roșii strălucitoare și sunt o poartă de intrare pentru
diverse bacterii și o cale prin care se pierd lichide
și electroliți, la fel ca și în arsurile termice. După
aproximativ 48 ore zonele denudate se usucă și începe o
nouă descuamare. Evoluția bolii este în medie de 10 zile,
mortalitatea prin hipovolemie și infecții fiind însa
semnificativă.
 SST este o intoxicație acută amenințătoare de viață, caracterizată
prin:
 debut brusc cu febră și alte simptome: greață, vărsături, dureri
abdominale, diaree, dureri musculare, cefalee, dureri în gât etc.
 erupție maculară caracteristică, care apare după primele două zile de
boală
 hipotensiune arterială, cu amețeli și sincope la ridicarea
în ortostatism
 disfuncții pluriorganice, cu afectarea a cel puțin trei organe
dintre: tractul gastrointestinal, sistemul muscular, mucoase
(genitala, conjunctivala, orofaringiana), rinichi, ficat, celule sangvine
(trombocitopenie), sistemul nervos central; caracteristic
în SST apărut înperioada menstruală este eritemul și inflamația
mucoasei vaginale însoțită de scurgeri vaginale purulente
 descuamația caracteristică a pielii la 1-2 săptămâni de la debutul
bolii: începe cu o descuamare furfuracee (mărunta) a pielii de pe
torace, față, extremități, urmată ulterior de descuamare în lambouri
(grosolană, în bucăți mari) a palmelor, plantelor și degetelor.
 Pentru apariția acestui sindrom, un individ trebuie să fie
colonizat sau infectat cu o tulpină toxică de S. aureus și
trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi;
astfel SST este o boală a tinerilor mai ales, deoarece 90%
dintre adulți posedă anticorpi împotriva toxinelor care
provoacă SST.
Factori favorizanți sunt:
 perioada menstruală la femei, dar poate apărea și ca o
complicație a folosirii metodelor contraceptive locale,
a lăuziei, avortului septic,chirurgiei ginecologice
 leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice,
termice, înțepăturile insectelor, leziuni date de varicelă,
plăgi chirurgicale.
 Diagnosticul infecțiilor cu S. aureus este relativ simplu,
constând în punerea în evidență a bacteriei în diferite
materiale purulente recoltate de la locul infecției sau în
fluidele organismului, care sunt sterile în mod normal.
Mai dificil poate fi, însă, diagnosticul intoxicațiilor
stafilococice, care de multe ori se face numai pe baza
semnelor clinice. Deoarece intoxicația stafilococică nu
presupune neapărat și infecția, S. aureus, de cele mai
multe ori, este absent. Determinarea enterotoxinelor în
probele alimentare, demonstrarea apariției anticorpilor
îndreptați împotriva toxinelor stafilococice ale șocului
toxic sau demonstrarea producerii de toxine in vitro la o
tulpină izolată, sunt datele de laborator care pot
confirma diagnosticul clinic, însă acestea sunt dificil de
realizat în practica clinică.
-puroi
-urina
-sange pentru hemocultura
-materii fecale
-exudat nazofaringian
-sputa
 Efectuarea unui frotiu direct ce se coloreaza
albastru de metilen-prezenta de coci fagocitati de
leucocite-are valoare de orientare asupra
etiologiei stafilococice.
Stafilococii sunt bacterii de formă rotund-ovalară
(coci), gram pozitivi (se colorează cu
colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 µm,
dispuși caracteristic în grămezi (ca și ciorchinele
de strugure-incompleta separarea celulelor fiice
de cele parentale determina o astfel de asezare ).
 Dupa gradul de contaminare produsele patologice sunt:
 -necontaminate:LCR,urina,sange,lichide de
punctie(recoltate corect).
 -moderat contaminate:sputa,tesuturi.
 -intens contaminate:materii fecale,alimente,voma.

 Produsele necontaminate si moderat contaminate se vor

insamanta pe geloza cu sange de oaie+bulion nutritiv.

 Produsele intens contaminate:simultan cu geloza sange se

foloseste un mediu selectiv-m.Chapmann(7,5%Na Cl).
 Germeni nepretentiosi,cresc pe medii
uzuale(geloza simpla,geloza sange,mediul Cled
etc)
 In mediile lichide tulbura uniform mediul.
 Pe mediile solide dezvolta colonii de tip S.
 Pe m.Chapmann dezvolta colonii de tip S
rotunde ,convexe,pigmentate in
galben=manito-pozitive.
Pe geloza sange dezvolta:
 -colonii de tip S,
-1-3 mm diametru,
-bombate,lucioase,opace,
-margini regulate,
-consistenta cremoasa
-cu pigment auriu si
 -zona de betahemoliza in jur
-Catalaza pozitiv
-Coagulaza pozitiv
-Degradeaza glucoza oxidativ si fermentativ
-Fermentarea manitolului
-Dezvoltarea pe medii hiperclorurate
Izolarea repetata in proportie de peste 80% in
prezenta semnelor clinice a unor germeni ce
prezinta:
-aspectul coloniilor izolate din cultura
pura(S,bombate,aurii,betahemoliza)
-aspectul microscopic(coci grampozitivi asezati
in gramezi)
-caractere BC:coagulaza+,catalaza+,fermentarea
manitolului+,dezvoltarea pe medii
hiperclorurate+.
Dg.Stafilococ aureu hemolitic
Cele mai utilizate chimioterapice pentru infectii
cu S. Aureus:

-sensibil la Meticilina este Oxacilina iar ca

alternative Vancomicina, Cefalosporina I,
Clindamicina, Eritromicina

-rezistent la Meticilina este Vancomicina iar ca

alternative Teicoplanina, Ciprofloxacina sau
Trimetoprim – Sulfametoxazol + Rifampicina.
 Daca este susceptibil la
 Penicilline:
ampicillin/sulbactam
amoxicillin/clavulanate
oxacillin
nafcillin
 Cephalosporine
cefazolin
ceftriaxone
 Macrolide
clindamycin
Alternative
Trimethoprim-Sulfamethoxazole(TMP-SMX)
vancomycin
Pentru MRSA
vancomycin
teicoplanin
linezolid
quinupristin/dalfopristin
TMP-SMX
rifampicin
pentru tratamentul acneei si al foliculitei
stafilococice
Vaccinul stafilococic pentru tratamentul acneei si al
foliculitei stafilococice este o suspensie in solutie
salina fiziologica din mai multe tulpini de
Staphylococcus epidermidis (izolate din cazuri de
acnee si foliculite), inactivata prin caldura si formol.
Mod de actiune: Imunizare fata de antigenele
corpusculare ale tulpinilor de stafilococi coagulazo-
negativi cuprinse in vaccin.
Indicatii: In tratamentul acneei si al foliculitei
provocate de Staphylococcus epidermidis.