Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie

C 10. Parazitologie – Helmintologie (continuare curs 8 si 9).

Examen coproparazitologic si coprocultura

2. METAZOARELE (HELMINTII)

Metazoarele numite si helminti sau viermi, sunt organisme pluricelulare. Reprezinta o treapta mai
sus pe scara evolutiei animale, pentru prima data aparand unele organe specializate: tub
digestive, aparat reproducator, system nervos incipient.
Metazoarele se impart in :
A) Plathelminthes:
a)Clasa cestode (Taenia solium, Taenia saginata, Taenia echinococcus)
b)Clasa trematode (Fasciola hepatica)
B)Nemathelminthes: viermii cilindrici, Ascaris lumbricoides.

A) Plathelminthes

a)Clasa Cestoda
Taenia solium Boala produsă de acest parazit este numită teniază. De obicei, prezența
parazitului în intestin nu determină o simptomatologie evidentă. Uneori au fost semnalate
simptomele minore cum ar fi discomfort abdominal, constipație, diaree, astenie, modificări ale
apetitului, insomnie.

b)Clasa Trematode

Fasciola hepatica - determină o boală numită fascioloză sau gălbează (deoarece parazitul
produce icter mecanic prin blocarea căilor biliare).

Tabloul clinic cuprinde două perioade:

-Perioada de invazie – în care parazitul trece din tubul digestiv spre canalele biliare, în drumul
său producând mici focare necrotice sau microabcese, cu infiltrate în care predomină eozinofilele.
Clinic se manifestă prin: astenie, alterarea stării generale, febră, durere în hipocondrul drept,
eozinofilie, urticarie, diaree.

-Perioada de localizare – parazitul determină leziuni ale epiteliului biliar care favorizează
pătrunderea agenților microbieni, cu apariția infecțiilor secundare. Parenchimul hepatic dintre canale
se atrofiază, rezultând ciroza hepatică. Clinic, manifestările cuprind: stare generală alterată prin febră
și astenie, durere persistentă în hipocondrul drept, eozinofilie joasă, colică biliară, icter mecanic,
infecții bacteriene secundare.

B) Nemathelminti

Ascaris lumbricoides - produce boala numită ascaridioză. In ascaridioaza pulmonară,

simptomatologia poate cuprinde tuse seacă, febră moderată, dispnee, dureri retrosternale.
In ascaridioza intestinală, tabloul clinic prezintă dureri abdominale, anorexie, vărsături, tulburări ale
tranzitului intestinal.
Ascaris lumbricoides are acțiune mecanică asupra gazdei, deoarece corpul parazitului poate aplatiza
vilozitățile intestinale ducând la malabsorbție.
Enterobius vermicularis Enterobius vermicularis sau Oxiuris vermicularis determină enterobioza
sau oxiuroza. Simptomatologia este dominată de pruritul anal intens, care va determina leziuni de

1
 Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
grataj, insomnie nocturnă, somnolență diurnă, iritabilitate, astenie, scăderea randamentului
intelectual.
Trichinella spiralis Infestația cu Trichinella spiralis determină boala denumită trichineloză. Boala
debutează la câteva zile de la ingestia cărnii contaminate, cu dureri abdominale, diaree, vărsături. In
perioada de stare a boli, tabloul clinic, înregistrează febră, dureri musculare generalizate, fenomene
urticariene, edeme periorbitale, hemoragii subconjuctivale. In formele grave de boală, larvele pătrund
în miocard, plămâni, sistem nervos central, determinând manifestări fiecărei localizări.
Helminţii au răspândirea foarte largă şi afectează majoritatea populaţiei din lume. Mai mult de
270 de specii parazitează la om. Din ei cele mai răspândiţi şi periculoşi sunt enterobioză, ascaridoză,
malaria, lamblioză, opistorhoză, trichineloză etc.

DIAGNOSTICUL BOLILOR PARAZITARE/ DIAGNOSTIC DE LABORATOR

Detecţia paraziţilor este posibilă prin metode directe şi indirecte.

Metodele de examinare indirecte pot fi utilizate dacă identificarea directă este negativă sau
dacă procedurile sunt dificile şi laborioase. Procedurile indirecte constau în punerea în evidenţa a
anticorpilor sau/şi antigenelor în proba de ser sau alte fluide din organism.
Imunodiagnosticul reprezintă un diagnostic de prezumţie al infecţiei parazitare, testele
serologice utilizate având diferite grade de sensibilitate şi specificitate. Utilitatea testelor serologice
pentru diagnostic poate fi influenţată de diverşi factori ce ţin de: laborator (de personal, tipul de teste
utilizate, reactivi), de pacient (status imun, vârstă, momentul recoltării probei de ser în raport cu
debutul bolii, durata expunerii persoanei la stimulul parazitar). Cel puţin două metode sunt
recomandate să fie utilizate pentru diagnosticul bolilor parazitare. Fiecare rezultat obţinut trebuie să
fie corect interpretat. Testele serologice numai în cazuri excepţionale sunt atât de sensibile şi
specifice încât pot fi considerate dovezi suficiente pentru prezenţa bolilor parazitare (ex. testul dye
pentru detecţia anticorpilor antitoxoplasma). În alte infecţii parazitare detecţia anticorpilor nu este
suficientă, ci numai un indicator pentru prezenţa unei infecţii specifice. În aceaste situaţii trebuie
urmarită identificarea directă a parazitului, cu confirmarea prin teste serologice repetate şi prin
asocierea caracteristicilor clinice şi epidemiologice.
A. EXAMEN COPROPARAZITOLOGIC

COLECTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU DETECTAREA PARAZIŢILOR TREBUIE

EFECTUATĂ:
 Înainte de examenul radiologic gastrointestinal baritat sau la 10 zile după efectuarea acestuia.
 La cel puţin două săptămâni de la administrarea de antibiotice (metronidazol sau tetraciclină).
 La minim o săptămână de la administrarea de uleiuri minerale, bismut, antidiareice şi preparate.
RECOLTARE
Pentru recoltare folosiţi recipientul adecvat. NU se utilizează recipiente cu mediu de transport.

Recoltarea se poate face din materiile fecale emise în orice moment al zilei, câte o porţiune de
mărimea unei alune din 3 locuri diferite ale bolului fecal (max. jumătate de recipient).
ESTE CONTRAINDICAT CONTACTUL PROBEI CU APĂ SAU URINĂ.
După prelevare se recomandă ca proba să ajungă la laborator în cel mai scurt timp pentru examinare.
Proba are stabilitate 24h la 2°C – 8°C.
Din cauza eliminării intermitente a paraziţilor în fecale, pentru a exclude o infecţie parazitară
intestinală, se recomandă:

2
 Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie

EFECTUAREA A MINIMUM 3 EXAMENE COPROPARAZITOLOGICE RECOLTATE LA

INTERVALE DE 7-10 ZILE.

Excepţie o reprezintă suspiciunea de infecţie amoebiană pentru care sunt recomandate 6

examene coproparazitologice.

Trei examinări sunt recomandate şi, în caz de verificare a eficienţei terapiei după
tratamentul unor parazitoze intestinale, trebuie recoltate la 3-4 săptămâni de la terminarea acestuia
pentru protozoare şi 5-6 săptămâni pentru specii de Taeniae.

Se recomanda mentionarea la predarea probei în recepţie a principalelor semne şi simptome clinice,

precum şi istoricul unor eventuale călătorii în zone endemice pentru anumite infecţii parazitare.
Examenul coproparazitologic (examinarea materiilor fecale) permite evidentierea prezentei oualor
de paraziti, a proglotelor sau a parazitilor insisi, facilitand diagnosticul pozitiv.
Succesul stabilirii unui diagnostic parazitologic este asigurat de cateva principii de baza :
a. sa se ia in considerare o posibila etiologie parazitara intr-un diagnostic diferential al unei suferinte.
Sunt importante: istoricul si aspectele epidemiologice ale bolii, deoarece riscul dobandirii unei
infectii parazitare este legat de ocupatie, atat in cadrul profesional cat si recreational sau de
calatoriile efectuate in zonele endemice
b. cunoasterea biologiei parazitilor, a modului de infectare, a perioadei de incubatie, a fiziopatologiei,
pentru a putea interpreta datele culese din anamneza, a evalua aspectele clinice si a alege
metodele de laborator care evidentiaza cel mai bine parazitul rerspectiv
c. interpretarea rezultatelor testelor de laborator prin prisma aspectelor clinice
In cele mai multe infectii parazitare, diagnosticul etiologic se bazeaza pe evidentierea directa a
parazitului in produsele biologice, dar si raspunsul gazdei fata de agresiunea parazitara poate fi un
martor indirect al prezentei parazitului: modificari hematologice, biochimice si imunologice pot orienta
diagnosticul sau chiar sa aduca un diagnostic de certitudine (anticorpi specifici).
Examenul coproparazitologic este recomandat pentru evidentierea unor infectii cu :
 protozoare: amibiaza, giardioza, coccidioze intestinale
 helminti : ascaridioza, tricocefaloza, strongiloidoza, teniaze, anchilostomiaza

3
 Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
 distomatoze hepatice si intestinale, schistosomioze

Pentru majoritatea parazitozelor intestinale se indica efectuarea unui examen de control dupa 3
saptamani de la terminarea tratamentului pentru infectii cu protozoare si dupa 1 - 2 saptamani pentru
infectiile cu helminti.
Examenul coproparazitologic nu da informatii in urmatoarele situatii :
 cand intestinul nu e calea normala de eliminare a formelor parazitilor sau parazitoza este tisulara
 cand helmintul se afla in pliurile perianale
 cand parazitul este imatur si nu poate produce oua
Diagnosticul de laborator al parazitozelor intestinale se face in mod obisnuit prin punerea in evidenta
a oualelor de helminti sau a formelor chistice ale protozoarelor cu localizari intestinale.
Toti parazitii intestinali a caror prezenta o semnalam prin punerea in evidenta a oualelor, proglotelor
sau a formelor chistice in fecale, au perioade de eliminari de oua / forme chistice si perioade negative.

Examenul macroscopic - helminţii si formatiunile suspecte se trec intr-un cristalizor cu apa si se

examineaza cu ochiul liber si cu lupa, dupa care se efectueaza examenul microscopic.
Examenul microscopic - se face prin etalarea materiilor fecale pe o lama de microscop in amestec cu
solutie Lugol si acoperita cu cate o lamela. Preparatul cu Lugol se examineaza cu obiectivul 40X.
Probele de materii fecale care contin bariu, cadmiu, compusi de bismut, uleiuri minerale, care creeaza
mici picaturi refractibile ingreuneaza examenul morfologic putand duce la confuzii.
Inaintea unui examen coproparazitologic, pacientul trebuie sa evite :
 medicamente: carbune vegetal, saruri de bismut, magneziu, benzonaftol, compusi baritati utilizati in
radiologie, substante grase (supozitoare, uleiuri laxative); prezenta acestora in scaun face
imposibila examinarea microscopica
 alimentele care produc reziduuri - fructe si legume uscate; legume verzi (varza, salata); fructe cu
pielita rezistenta (piersici, caise, rosii); fructe cu seminte mici si multe (smochine, capsuni, kiwi)
 consistenta anormala a materiilor fecale :
o in cazul materiilor fecale prea dure : disocierea in lichidele de dilutie este dificila si de durata,
examinarea microscopica devine laborioasa existand riscul de rezultat fals negativ
o in cazul materiilor fecale prea diluate (diaree) are loc dispersarea elementelor parazitare intr-o
masa mare de materii fecale ce contine cu atat mai multe resturi prost digerate cu cat tranzitul
intestinal este mai accentuat existand risc de rezultat fals negativ
Rezultatul examenului coproparazitologic mentioneaza absenta sau prezenta parazitului gasit precum
si abundenta lui.
Pentru protozoare, rezultatul examenului coproparazitologic trebuie sa precizeze genul si specia
parazitului gasit si stadiul lui evolutiv - forma vegetativa sau chistica.
 prelevarea probei se efectueaza din scaun emis spontan, fara utilizare de purgative sau laxative pe
baza de carbune
 se utilizeaza un coprorecoltor (recipient steril cu volum de 30 ml, care poate fi procurat de la
laboratorul nostru)

4
 Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
 recoltarea materiilor fecale se face in recipient fara mediu, cu ajutorul spatulei, din diferite zone ale
bolului fecal, fara a umple insa recipientul
 nu contaminati bolul fecal cu urina, ulei sau bariu
 proba nu trebuie sa fie uscata; in cazul in care nu poate fi dusa imediat la laborator, proba va fi
pastrata la o temperatura de 2 - 8°C
 in cazul examenului de coprocultura (in care recoltarea se face pe mediu de cultura), proba trebuie
sa ajunga in maximum 2 ore la laborator

B. COPROCULTURA

Informaţii generale
Sindromul diareic este, ca frecvenţă, al treilea sindrom întâlnit în practica medicală.
Deşi majoritatea pacienţilor prezintă o infecţie autolimitantă, există şi forme severe, caracterizate prin
scaune frecvente (3-40/zi), de consistenţă redusă (uneori apoasă), cu pierderi lichidiene mari, ce pot
duce la dezechilibru hidroelectrolitic însoţit de tulburări hemodinamice grave (colaps cardiovascular)
cauzatoare de deces.
Etiologie
Parazitară Giardia lamblia, Cryptosporidium parvum, Entamoeba histolytica

Bacteriană – Enterobateriaceae patogene: Salmonella spp., Shigella spp., Escherichia coli

aerobă enteropatogen, enterotoxigen, enterohemoragic, enteroinvaziv, enteroaderent,
enteroagregativ, Yersinia enterocolitica
– Enterobacteriaceae conditionat patogene: Klebsiella spp. (sindromul diareic al
noului nascut), Serratia marcescens (“sindromul scutecului rosu” – prin colonizare
anormala cu aceasta bacterie la nou nascuti)
– Vibrio cholerae, Vibrio parahaemoliticus
– Alti bacili Gram negativi: Aeromonas, Alcaligenes, Plesiomonas
– Coci Gram pozitivi: Staphylococcus aureus

Bacteriană Bacillus cereus, Clostridium difficile (enterocolita pseudomembranoasa post

anaerobă antibioterapie), Clostridium perfringens, Clostridium botulinum

Microaerofilă Campylobacter spp

Micotică Candida albicans

Virală Norwalk virus, Rotavirus, Adenovirus

Recoltarea şi transportul probelor
Prelevarea trebuie facută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament
antimicrobian.
• Prelevarea din scaun emis spontan – este de preferat şi se indică în toate formele de diaree acută
când emisia de materii fecale este frecventă.
• Pentru examinări bacteriene şi parazitare, prelevarea se face cu “linguriţa” coprorecoltorului, vizând
porţiunile lichide şi, mai ales, cele mucoase şi/sau sangvinolente, dacă există. Volumul recoltei
trebuie să fie de minim 5 ml sau 3-5 cm3, dacă scaunul este format .
5
Modul 4: Microbiologie, Virusologie si Parazitologie
• Pentru izolări sau examene virusologice se prelevă 5-10 cm3 materii fecale sau minim 5 ml, dacă
scaunul nu este format .
• Prelevarea rectală – este recomandată în:
– shigelozele cronice, unde raclarea mucoasei rectale cu sonda ori tamponul oferă şanse mai mari
izolării;
– investigarea purtătorilor de Shigella si Salmonella, cu excepţia celor de S. Typhi.
Pentru acest tip de prelevare se folosesc sonde Nelaton (nr.14-16) ori tampoane adecvate, astfel: cu
tamponul, umectat în soluţie salină izotonă (a nu se folosi geluri lubrefiante), se penetrează sfincterul
anal prin rotire lentă, introducându-se intrarectal aproximativ 15 cm. Se va proceda identic şi cu
sonda Nelaton, la care se adaptează o seringă (10 ml) cu care se fac 1-2 aspiraţii. După prelevare,
sondele şi tampoanele se introduc în recipiente sterile ce conţin mediu de conservare, se etichetează
corespunzator şi se trimit la laborator .
Transportul probelor şi prelucrarea lor se face în maxim 1 h, dacă au fost recoltate în recipiente fără
mediu de transport (cu transport la temperatura camerei), sau pot fi păstrate până la 24 h la
temperatura camerei, dacă s-au recoltat în recipiente ce conţin mediu de transport Cary-Blair, ce
asigură o bună viabilitate a patogenilor intestinali bacterieni. Excepţie de la aceste reguli fac probele
recoltate în suspiciunea de infecţie cu Shigella spp, bacterie foarte sensibilă, ce necesită însămânţare
pe mediile de cultură imediat după prelevare .
Pentru etiologia virală, probele care nu se prelucrează imediat trebuie păstrate la – 70°C .
Izolarea bacteriilor aerobe
• Se însămânţează proba pe două medii de cultură, unul slab selectiv (Mac Conkey) şi unul moderat
selectiv (Hektoen) şi se incubează 24 h la 35-37ºC, urmărindu-se culturile la 24 şi 48 h pentru apariţia
coloniilor caracteristice. Pentru genul Vibrio, mediul selectiv recomandat este BSA (agar săruri
biliare), iar pentru levuri- mediul Sabouraud cu Cloramfenicol.
• Pentru a creşte şansele de izolare, proba este subcultivată pe medii de îmbogăţire ce favorizează
multiplicarea patogenilor (e.g., bulion selenit acid de sodiu pentru Salmonella spp., apa peptonată
alcalină sau bulion cu taurocolat şi peptonă la pH=8,0-9,0 pentru Vibrio de unde, după incubare, se
pot efectua frotiuri şi culturi din partea superioară a mediului). Se incubează 24 h la 35-37°C, apoi se
fac treceri pe mediile de cultură.
• Coloniile caracteristice fiecărui gen vor fi repicate în vederea indentificării la nivel de specie si
aglutinării cu seruri specifice.
Izolarea levurilor
Microscopia
• pe frotiuri colorate Gram se urmăreşte prezenţa levurilor în cantitate mare şi predominantă faţă de
flora bacteriană fecaloidă diminuată.
• este decisivă pentru cultivarea materiilor fecale în vederea izolării şi cuantificării levurilor.
Cultivarea pe mediul Sabouraud cu Cloramfenicol, cu urmărire la 48–72 h.
In vederea stabilirii etiologiei micotice a sindromului diareic se va efectua examenul cantitativ al
levurilor, respectiv determinarea numărului de unităţi formatoare de colonii micotice per g sau ml de
materii fecale, semnificativ cantitativ fiind un număr >109UFC/g sau ml materii fecale .
Comunicarea şi interpretarea rezultatelor
In cazul solicitării serviciului de Coprocultură în cadrul laboratorului se analizează principalele bacterii
implicate în boala diareică: Shigella spp., Salmonella spp. şi la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani
şi patotipul diareigenic de Escherichia coli enteropatogen – EPEC.
Solicitarea de Escherichia coli pentru copiii mai mari de 3 ani şi adulţi, EHEC (Escherichia coli
enterohemoragic) şi EIEC (Escherichia coli enteroinvaziv) se vor efectua doar cu bilet de trimitere de
la medic în care se notează suspiciunea clinică.
6