3) STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE

1.Definiţie. Încadrare
Streptococcus pneumoniae se prezintă sub formă de coci Gram-pozitivi
 alungiţi,
 lanceolaţi,
 dispuşi în general in diplo pe axul longitudinal,
 încapsulaţi,
 nesporulaţi,
 imobili.
Pneumococii sunt aerobi, facultativ anaerobi.
Pe geloză-sânge determină a-hemoliză, la fel ca Streptococcus viridans.
Creşterea îi este favorizată în atmosferă de 5% CO2 la o temperatură de 37°C.
Streptococcus pneumoniae este unul dintre principalele microorganisme implicate:
- în etiologia otitei medii şi
- în alte infecţii respiratorii:
pneumonia
meningita pneumococică
Pneumococii au devenit rezistenţi la penicilină şi alte medicamente antimicrobiene.
Incidenţa crescută a pneumoniilor pneumococice este îngrijorătoare (40 - 50% din etiologia pneumoniilor comunitare)
La fel ca incidenţa tulpinilor de pneumococi penicilino – rezistenţi, uneori cu multirezistenţă la antibiotice.

2. Caractere generale
2. 1. Habitat
Pneumococii se pot izola de la persoane sănătoase, făcând parte din flora normală a tractului respirator superior (în
special bucală, nazală şi faringiană).
Frecvenţa portajului orofaringian este estimată la 30-70%, dar într-un studiu la care au participat tineri aflaţi în
finalul anului 2 de facultate (2007), nu s-a identificat nici un purtător de Streptococcus pneumoniae.

2. 2. Caractere morfotinctoriale
= coci G+, alungiţi, lanceolaţi, dispuşi în general in diplo, încapsulaţi (cu o capsulă comună), imobili, nesporulaţi.
În coloraţia cu albastru de metilen, capsula apare ca un halou în jurul pneumococilor.
Utilizând anticorpi anti-capsulari, se poate realiza o identificare rapidă inclusiv direct, pe produsul patologic (de
exemplu spută), prin reacţia de umflare a capsulei.

2. 3. Caractere de cultură
Pneumococii sunt germeni pretenţioşi, aerobi, facultativ anaerobi.
- nu se dezvoltă pe medii simple,
- pe geloză-sânge formează colonii de tip S sau de tip M, înconjurate de o zonă de a-hemoliză (la fel
ca Streptococcus viridans).
- Multiplicarea este favorizată în atmosferă de 5% CO2 la o temperatură de 37°C.
- în mediile de cultură lichide pneumococii tulbură omogen mediul.

2. 4. Caractere biochimice
Glucoza reprezintă principala sursă de energie pentru pneumococi.
Aceştia elaborează enzime zaharolitice, proteolitice şi lipolitice.
Fermentarea inulinei reprezintă un caracter biochimic important, util în diferenţierea pneumococilor de S.
Viridans (ambele tipuri de streptococi producând pe geloză-sânge o hemoliză de tip viridans).
Produc enzime autolitice. Autoliza este indusă şi accelerată de bilă, săruri biliare, acizi biliari -> testul este
util în identificarea pneumococilor (testul bilolizei, Neufeld).
Sunt sensibili la optochin (etil-hidro-cupreină), sensibilitatea la această substanţă fiind de asemenea utilă în
identificare şi diferenţierea de Streptococcus viridans.

2. 5. Rezistenţa faţă de factori fizici şi chimici

Pneumococii pot supravieţui câteva luni în spută uscată, la întuneric.
În mediul extern rezistenţa lor este scăzută.
În timp, microorganismele devin Gram-negative şi tind să se lizeze spontan.
Autoliza pneumococilor este intensificată de agenţii tensioactivi de suprafaţă.

2. 6. Structură antigenică
La nivelul peretelui există un polizaharid specific de grup, comun tuturor pneumococilor.
Polizaharidul C include acidul teichoic (legat de peptidoglican).
 Cel mai important determinant antigenic şi patogenic = capsula polizaharidică (antigenul K), ce protejează
pneumococul faţă de fagocitoză şi permite invazivitatea.
Structura polizaharidului capsular este specifică fiecărui serotip în parte.
Până în prezent au fost identificate peste 90 de serotipuri capsulare diferite, a căror structură a fost
determinată pentru majoritatea serotipurilor.
Există două sisteme diferite folosite pentru clasificarea tipurilor capsulare:
- Sistemul american a numerotat tipurile capsulare în ordinea descoperirii acestora.
- Sistemul danez grupează mai multe tipuri antigenic înrudite.
Au fost produse seruri specifice anticapsulare polivalente şi monovalente, utile în identificarea
pneumococilor cu ajutorul reacţiei de umflare a capsulei.
Este descris şi acidul lipoteichoic = antigenul F (Forsman);
- anticorpii faţă de antigenul F reacţionează încrucişat cu polizaharidul C de la streptococii piogeni !!!
Fosfocolina (FC) se găseşte în acidul lipoteichoic + în acidul teichoic parietal.
Prezenţa reziduurilor de FC este necesară în:
 diviziune,
 în fenomenul de autoliză,
 în fenomenul genetic de transformare
FC are şi rol de adezină (se leagă de „choline-binding proteins” de pe suprafaţa celulelor gazdei).
Toţi pneumococii secretă IgA1 protează (una dintre Zn-proteinazele produse de S. pneumoniae).

2. 7. Răspuns imun
Imunitatea faţă de infecţia pneumococică are specificitate de tip şi depinde:
 de anticorpii care apar împotriva polizaharidului capsular
 de funcţia fagocitelor
Vaccinarea induce producerea de anticorpi faţă de polizaharidul capsular.

2. 8. Caractere de patogenitate
S. pneumoniae este un microb condiţionat patogen care, atunci când este implicat în patologia umană se
manifestă prin multiplicare şi invazivitate.
Virulenţa pneumococilor depinde de capsulă, care conferă rezistenţa la fagocitoză.
Un ser care conţine anticorpi împotriva polizaharidelor specifice de tip protejează împotriva infecţiei.
Dacă un astfel de ser este absorbit cu polizaharide specifice de tip îşi pierde puterea protectoare.
Alţi factori de patogenitate ar fi reprezentaţi de:
- IgA1 protează;
- hemolizina intracelulară (pneumolizina), eliberată prin autoliză (inhibă chemotactismul pentru PMN, inhibă
proliferarea limfocitelor şi sinteza de anticorpi);
- proteinele de suprafaţă (PspA) care au unele asemănări cu proteina M de la S. pyogenes;
- neuraminidazele (NanA şi NanB) şi hialuronidaza.
Deoarece circa 30-70% din oameni pot fi la un moment dat purtători de pneumococi, mucoasa respiratorie
normală are un grad important de rezistenţă naturală faţă de aceste microorganisme.
Printre factorii care predispun la infecţie ar fi de menţionat:
- anomalii constituţionale sau dobândite ale tractului respirator (infecţii virale, alergii locale, obstrucţii bronşice,
afectări ale tractului respirator datorate unor substanţe iritante etc.);
- intoxicaţia cu alcool sau droguri, care deprimă activitatea fagocitară şi reflexul de tuse;
- consumul de tutun (fumatul);
- malnutriţia, debilitatea generală, hiposplenismul sau
- deficienţele sistemului complement.

3. Patogenie şi patologie specifică. Principalele afecţiuni produse

În majoritatea infecţiilor pneumococice există o fază iniţială bacteriemică, perioadă în care microorganismul ar
putea fi izolat prin hemocultură.
Pneumococul este patogen prin multiplicare şi invazivitate, conducând la apariţia unor variate infecţii ale
tractului respirator superior şi inferior, ale urechii medii, ale sinusurilor, dar şi alte infecţii produse prin diseminare
hematogenă (ex. meningită, endocardită - care pot fi foarte grave).
Pneumonia pneumococică se însoţeşte de prezenţa edemului alveolar şi a unui exsudat fibrinos, urmat de
apariţia de hematii şi leucocite.
În exsudat se identifică prezenţa a numeroşi pneumococi.
Debutul pneumoniei este adesea brusc, cu febră mare, frison, junghi toracic.
Sputa caracteristică este ruginie (semn patognomonic).
Aspectul radiologic este caracteristic atunci când este prins un singur lob şi constă într-o opacitate cu aspect
triunghiular, cu baza la periferie şi vârful către mediastin (pneumonie francă lobară).