GENUL ENTEROBACTER

DEFINITIE, ÎNCADRARE
Genul Enterobacter (Familia Enterobacteriaceae) cuprinde 14 specii, doar 7
fiind ocazional izolate din produsele patologice umane:
♉ Enterobacter aerogenes
♉ Enterobacter agglomerans
♉ Enterobacter cloacae
♉ Enterobacter sakazakii
♉ Enterobacter gergoviae
♉ Enterobacter taylorae
♉ Enterobacter amnigenus
♉ Enterobacter asburiae
♉ Enterobacter hormaechei.
Speciile cele mai frecvent întâlnite sunt primele cinci.

CARACTERE GENERALE
Habitat
Germenii apartinând acestui gen sunt răspânditi în natură (apă, sol, plante), în
tractul intestinal al oamenilor si animalelor si ocazional îi întâlnim în alimente.

Caractere morfotinctoriale: Sunt cocobacili Gram-negativi, ciliati, nesporulati.

Caractere de cultură
Se dezvoltă repede pe mediile simple formând colonii S, mari (2-3 mm). Colonii
R, rugoase, conopidiforme determină E. agglomerans, iar E. aerogenes colonii mari,
mucoase, de tip M, lactozo-pozitive, asemănătoare celor de Klebsiella spp. E.
agglomerans si E. sakazakii produc un pigment galben după 2-4 zile de la însământare.

Caractere biochimice si de metabolism

Speciile genului Enterobacter sunt germeni lactozo-pozitivi, zaharozopozitivi,
glucozo-pozitivi cu eliberare de gaz (exceptie făcând câteva biovaruri de E.
agglomerans), ureazo-negativi. Nu produc fenilalanindezaminază, H 2S, indol iar
lizindecarboxilază au doar două specii (E. aerogens si E. gergoviae).

Rezistenta fată de factori fizici, chimici si biologici

Sunt enterobacterii rezistente, putând supravietui în apa distilată si deionizată în
mediul intraspitalicesc, în solutii perfuzabile, sau chiar în apa utilizată în aparatele de
hemodializă sau în cele folosite pentru terapia respiratorie. Sunt rezistente fată de
cefalosporinele de primă generatie si fată de unele de generatie mai nouă. Prezintă o
rezistentă crescută la antiseptice si dezinfectante.

Structură antigenică
Structura antigenică a genului Enterobacter este reprezentată de antigenele
somatice O cu specificitate de grup si de cele flagelare H specifice de tip, fiind cunoscute
79 de serotipuri de Enterobacter. În mod normal nu prezintă antigen K.

Răspuns imun: Apar anticorpi anti-O si anti-H care nu au rol protectiv.

Caractere de patogenitate Patogenitatea tulpinilor de Enterobacter se datorează

virulentei (tabel XX)

PATOGENIE. BOALA LA OM
 Enterobacter spp. sunt germeni oportunisti. Cele mai implicate în patologia
umană sunt speciile E. aerogenes si E. cloacae. Ocazional, acestea pot determina
infectii ale tractului respirator inferior, infectii ale tractului urinar, infectii ale plăgilor,
gastroenterite la sugari si nou-născuti, bacteriemii datorate solutiilor perfuzabile
contaminate, uneori chiar septicemii.
La pacientii oncologici si la cei cu tratament imunosupresor sau cu deficit
congenital al sistemului imun, infectiile evoluează frecvent spre deces.
E. cloacae a fost izolat si la pacienti cu sprue tropical (boala celiacă). E. sakazakii
a fost izolat de la bolnavi cu septicemie, meningită, enterocolită necrozantă. Desi cel mai
frecvent sunt afectati copii, aceste tipuri de patologie sunt descrise si la adulti. Rata
mortalitătii în aceste infectii este foarte mare (80%).

Tabel XX. Enterobacter spp. – factori de virulentă

Factorul de virulentă Efectul biologic
● Pili de tip 2 *favorizează afectiuni în afara zonei lor normale de actiune;
● Enterotoxine *izolate la nou-născuti si sugari cu gastro-enterite acute;
*rolul lor în infectiile enterale nu este clar;
● Adezine *cu rol în aderare si invazivitate.
●
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Produsele patologice, în functie de localizarea infectiei, sunt: sputa, urina,
exsudatul purulent al plăgilor, sânge, materii fecale, LCR etc.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic bazându-se pe caracterele de cultură,
biochimice si pe reactiile de aglutinare. Tipările serologice, biochimice si genetice sunt
de un real folos în identificarea definitivă. Pentru infectiile nosocomiale cu E. aerogenes
si E. cloacae se fac tipizări ce au la bază identificarea plasmidică.