LP AMG 2020 Parazitologie

A. Examenul coproparazitologic

OBIECTIVE:
1. Definirea examenului coproparazitologic.
2. Explicarea modalitatii corecte de recoltare si transport a materiilor fecale.
3. Prezentarea metodelor de diagnostic.

DEFINIȚIE
Examenul parazitologic al materiilor fecale este o metodă de diagnostic folosită pentru
evidențierea paraziților cu localizare intestinală (protozoare, helminți) cât și a celor care se
elimina prin tubul digestiv.
! Rar se elimină viermii adulti vizibil cu ochiul liber; frecvent se elimina ouăle și larvele lor,
precum si chistii si trofozoitii de protozoare, elemente vizibile numai microscopic.
Examenul coproparazitologic:
 examen macroscopic;
 examen microscopic:
-metode directe (preparat nativ în ser fiziologic; preparat nativ în soluţie Lugol; frotiu
colorat);
-metoda de examinare în strat gros Kato- Miura;
-metode de concentrare, metode de flotaţie;
-metode larvoscopice;
-amprenta anală;
 detectarea ADN-ului - reacţii de hibridizare, amplificare genică (PCR)

1
RECOLTAREA ȘI TRASPORTUL PROBEI
Recoltarea probei de materii fecale pentru examenul parazitologic se va face din:
- scaunul emis spontan
- scaunul obtinut dupa administrare de purgativ (pentru depistarea protozoarelor intestinale,
la bolnavii cronici si la purtator)- dupa administrarea in prealabil a unui purgativ salin in
doza laxativ, pentru a antrena trofozoitii de la nivelul ulceratiilor intestinale
Recoltarea necesita urmatoarele precautii:
- sa se recolteze o cantitate minima de ~ 5-10g din mai multe locuri ale bolului fecal
- sa se recolteze orice fragment suspect, mucozitati sanguinolente
- cand se elimina parazitul intreg (Ascaris, Oxyuris) sau fragmente (proglote de tenii), cu o
pensa se recolteaza si se introduc intr-un recoltor cu ser fiziologic
- recoltarea sa se faca in prima ora de la evacuare (mai ales cand urmarim sa decelam
trofozoiti de protozoare - E.histolitica, Balantidium coli, Lamblia)
Recipiente colectoare si transportul probei:
- recoltarea probelor se face in colectoare speciale furnizate de laborator (coprocultor)
- este recomandabil ca proba sa fie expediata la laborator in maximum 2-3 ore de la
recoltare
o pot fi pastrate la +40C (temperatura de +40C asigura o conservare a oualor de helminti si a
chistilor de protozoare pentru cateva saptamani)
o pot fi conservate in solutii fixatoare (formol 10%, iod).

EXAMENUL MACROSCOPIC Examenul de ansamblu al materiilor fecale, facut imediat

cu ochiul liber sau cu lupa, poate furniza date de diagnostic privind:
- culoarea (gri-cenusie sau alba (scaune acolice) intalnite in cazurile de obstructii intestinale,
atrag atentia asupra unei fascioloze);
- consistenta;
- mirosul;
- prezenta de elemente patologice (puroi, mucus, sânge)- mucozitățile sanguinolente atrag
atentia asupra unei eventuale amibiaze sau balantidioze;
- prezenta parazitului (Ascaris, Oxyuris, proglote de tenie).

EXAMENUL MICROSCOPIC
1. Metode directe
a. Preparat nativ în ser fiziologic:
- este preparatul umed, între lamă şi lamelă;
- se realizează o suspensie de materii fecale în ser fiziologic;
- examinarea se face cu microscopul optic, cu obiective uscate, condensator coborât;
- permite studierea:
 mobilităţii,
 morfologiei.
b. Preparat nativ în soluţie Lugol
- la preparatul nativ în ser fiziologic se adaugă o picătură de soluţie lugol;
- chistii de protozoare se colorează în galben-brun, ouăle de helminţi în brun-roşcat intens şi
prezintă detalii de structură accentuate.
c. Frotiul colorat
- se efectuează în frotiu subţire pe o lamă din materiile fecale diluate în ser fiziologic;
- se colorează MGG şi se studiază la microscopul optic cu obiectiv de imersie, cu
condensator ridicat;
- se pot decela trofozoiţi (nucleul roşu, citoplasma violet-albastră) sau chişti.

2
1. Metoda de examinare în strat gros Kato-Miura
- se recomanda pentru decelarea oualor de helminti cu localizare intestinala (Ascaris
lumbricoides, Trichuris trichiura, Taenia spp, etc);
- examinandu-se o cantitate mai mare de materii fecale, creste probabilitatea de depistare a
oualor, chiar si in cazul infestarilor cu eliminare redusa a acestora in materiile fecale;
- majoritatea oualor isi pastreaza caracteristicele morfologice, fiind usor de identificat.
Tehnica:
- 50 mg materii fecale (cât un bob de grâu) se depun pe o lamă de sticlă;
- se acoperă cu o foiţă de celofan tratat în prealabil cu soluţie Kato-Miura (soluţie
de glicerină şi verde de malachit);
- se presează celofanul cu un corp solid până când preparatul devine plat;
- se lasă 30 minute pe masă, timp în care materiile fecale sunt clarificate de soluţie
lasând să se vadă prin transparenţă ouăle de helminţi;
- se examinează la microscopul optic, cu obiective uscate;
- ouăle sunt de 5-20 ori mai frecvente decât în preparatul nativ.

2. Metode de concentrare, metode de flotaţie

Se clasifică în 2 grupe după principiul lor de bază:
- ridicarea elementelor parazitare dintr-un mediu lichid hiperton
(principiul flotaţiei –
Metoda Willis-Hung);
- coborârea elementelor parazitare într-un mediu hipotonic, cu
un anumit pH (principiul centrifugări i- Metoda de
concentrare Bailenger).

Metoda Willis-Hung: se recomanda pentru decelarea oualor usoare de helminti (Taenia,

Hymenolepis).
Tehnica:
- se pune 1g materii fecale intr-un flacon de sticla peste care se adauga o cantitate mica de
solutie Willis;
- se omogenizeaza bine cu o bagheta de sticla dupa care flaconul se umple complet cu
solutie Willis pana se formeaza un usor menisc;
- se aplica deasupra flaconului o lamela de sticla;
- se lasa 10-15 min, dupa care se ridica vertical lamela si se aplica cu fata cu care a stat in
contact cu lichidul pe o lama;

3
- preparatul obtinut se examineaza imediat la microscop pentru a evita uscarea si
cristalizarea solutiei saturate pe lama.
Metoda de concentrare Bailenger: este indicata pentru evidentierea oualor grele de helminti
(Ascaris, Trichocephalus, Fasciola, Dicrocelium) si a chistilor de protozoare (Entamoeba,
Lamblia).
Tehnica:
- intr-un borcan cu dop de 50 ml care contine cateva perle de sticla se pun 2 g de materii
fecale peste care se adauga 20 ml solutie aceto-acetica;
- se inchide bine recipientul si se agita manual 1-2 min;
- peste emulsia fecale-acid se adauga o cantitate de 10 ml eter sulfuric, se inchide bine
recipientul si se agita din nou 1-2 min;
- se toarna amestecul intr-o eprubeta de centrifuga si se centrifugheaza 1-2 min la 1500
TPM;
- dupa centrifugare din sedimentul format se fac preparate intre lama si lamela si se
examineaza la microscop cu ob x10 si x40.
4. Metode larvoscopice
- sunt utilizate în suspiciunea unor helmintiaze care se transmit prin sol sub formă de larve;
- constau în evidenţierea larvelor existente în scaun, sau a celor rezultate din ouăle
eliminate în mediul extern odată cu scaunul.
5. Amprenta anală
- se realizeaza înaintea defecatiei si igienei locale
- este metoda cea mai buna pentru diagnosticul oxiurozei si teniazei cu Taenia saginata

Metoda Graham:
Tehnica:
- se aplica o banda de celofan adeziv (tip scotch) pe o lama de sticla;
- se pune lama pe manerul unei baghete de sticla cu capatul rotunjit, cu banda adeziva
deasupra, apoi se trage incet celofanul peste capatul baghetei;
- se tine cu mana dreapta strans lama de bagheta si cu extremitatea cu celofan se sterg
pliurile anale;
- se ia deoparte bagheta și se întinde înapoi celofanul adeziv, prin presare cu un tampon de
vată;

4
- se examineaza preparatul obtinut la microscop cu obiectiv uscat 10X.
Metoda Hall:
- are acelasi principiu ca si metoda Graham în care, banda adezivă este inlocuită cu celofan.

1. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN AMIBIAZA.

 Agentul etiologic: Entamoeba histolytica (Entamoeba intestinală, obligatoriu
patogena, hematofagă, capabilă să invadeze tesuturi intestinale și
extraintestinale, cu răspandire hematogenă pluriviscerală.

Morfologie: se prezintă sub 3 forme:

1.Forma vegetativă-trofozoit, patogenă:
 măsoară 20–40μm;
 este foarte mobilă (prin emiterea a numeroase pseudopode);
 histolitică (enzimele proteolitice, se înfundă în grosimea peretelui colic, provocând
microabcese ce pot conflua).
 citoplasma este diferenţiată în două zone:
- ectoplasma hialină (formeaza pseudopode) şi
- endoplasma granulară, care contine:
-hematii, produse ingerate (bacterii);
-nucleul - sferic, situat excentric, are un cariozom central cu granule de
cromatina dispuse uniform de-a lungul peretelui nucleului;
2. Prechist (chist imatur)
3. Chist :
-măsoara 10-15 μm diametru;
-este sferic, înconjurat de un perete gros şi rezistent;
-chistul matur (infectant) are 4 nuclei;
-se elimină prin materiile fecale;
-este forma de rezistenţă şi de diseminare în mediul extern.
Clinic: amibiaza intestinala (dizenterie amibiana) sau extraintestinala
1.Amibiaza intestinală acută (dizenterie amibiană): se caracterizează prin scaune frecvente (5
– 20/zi), afecale, constituite din mucus şi sânge, „scuipat rectal”, însoţite de tenesme;
-evoluează, în mod obişnuit, spre cronicizare, caracterizată prin perioade de remisie
de durată variabilă, atunci când prevalează forma chistica; alternând cu perioade de
acutizare, când prevalează forma vegetativa.
2.Amibiaza extraintestinală (amibiaza viscerală)
- Amibiaza hepatică – se manifestă prin dureri în hipocondrul drept, hepatomegalie,
febră (38 - 39ºC).

5
 - Amibiaza pleuropulmonară este secundară unei atingeri hepatice.
 Diagnosticul parazitologic: sunt necesare 4-6 probe de scaun, recoltate la
interval de 7-10 zile
1. Examenul microscopic
 Preparat nativ cu ser fiziologic sau Lugol:
- examinarea imediata a mucozitatilor sanguinolente sau a puroiului evidentiaza
numeroase eozinofile, putine polimorfonucleare si amibe vii care au miscari lente;
- citoplasma contine numeroase vacuole si hematii care o diferentiaza de amibele
nepatogene.
 Frotiu colorat Giemsa - evidentiaza:
 Forma vegetativa (trofozoit): se intalneste numai in dizenteria acuta;
o Citoplasma este diferentiata in doua zone : ectoplasma hialina colorata
in albastru si endoplasma granulata, care contine vacuole si hematii in
diferite stadii de digestie, colorate portocaliu;
o Nucleul este rotund, situat excentric, cromatina nucleara este dispusa
regulat, sub forma de granule fine, pe marginea interna a membranei
nucleare.
 Forma chistica: se intalneste la cronici si purtatori.
 Preparate directe Kato-Miura sau preparate de concentrare (Bailanger): in faza
cronica si la purtatori, chistul constituie elementul de diagnostic.
2. Rectosigmoidoscopia si examenul histopatologic: evidentiaza “abcesul in buton de
camasa”- un ulcer cu margini neregulate, bine dezvoltat in profunzime si ingust spre
suprafata, plin cu exudat galben-negricios.
3.Imunodiagnostic: este indicat în amibiaza extraintestinală; constă în detectarea
serologica a anticorpilor si/sau a antigenelor specifice E.histolytica cu teste immune: ELISA,
Latex-aglutinare, PCR.

2. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN TRICHOMONIAZA.

 Agentul etiologic: Trichomonas vaginalis- flagelat cavitar al aparatului uro-
genital

Morfologie:
Trofozoitul:
- ovalar, masoară 15μ lungime, 7μ lăţime;
- extremitatea anterioară lăţită, cea posterioară efilată;
- în regiunea anterioară prezintă:
o un nucleu cu 5 cromozomi;
o un complex chinetostomal din care pleacă:
o 3 – 5 flageli

6
  4 părăsesc anterior celula
 1 recurent – parţial fixat pe membrana ondulantă
o 1 axostil cu rol în susţinere
 străbate longitudinal celula, exteriorizându-se prin extremitatea
posterioară
o paralel cu membrana ondulantă există o formaţiune intracitoplasmatică numită
costa
o parazitul mai conţine lizozomi, aparat Golgi, organite cu rol în metabolism
- nu prezintă forma chistică.

Clinic: trichomoniaza uro-genitala

 La femeie: (simptomele sunt exacerbate pre si post-menstrual)
- prurit si arsura vulvo-vaginala;
- secretie vaginala abundenta (leucoree) alb-verzuie, spumoasa si fetida (peste alterat);
- disurie, dispareunie.
 La barbat:
- frecvent, asimptomatic (purtator);
- “picatura matinala’’- uretrita- secretie uretrala alb-verzuie, spumoasa, fetida;
- arsura si prurit la nivelul meatului uretral;
- disurie, polakiurie.
Recoltarea si produsul patologic:
 la femeie: se recolteaza secretia vaginala din fundul de sac posterior sau lateral (se
recomanda ca recoltarea sa se efectueze in primele 4-5 zile postmenstrual, cand
parazitii se gasesc in faza de maxima multiplicare);
- secretia vaginala se poate recolta cu ajutorul unei spatule sau a unui tampon de vata,
fixat la capatul unei baghete, care apoi se introduce intr-un tub, continand solutie de
glucoza 5% in ser fiziologic.
 la barbat: se recolteaza secretia uretrala, obtinuta prin masajul prostatei sau urina.
 Diagnosticul parazitologic:
1.Examenul microscopic: se poate efectua in preparat nativ sau frotiu.
 Preparat nativ - parazitul îşi păstrează mobilitatea câteva ore dacă este păstrat la 20 C
- se pot observa parazitii vii, rotunzi sau ovalari, cu miscari active.
 Frotiu colorat Giemsa: se evidentiaza trofozoitul.
- trofozoitul poate fi sferic, oval sau neregulat;
- citoplasma albastra, are un aspect vacuolar cu fine granulatii de culoare rosie;
- nucleul este mare, rosu-violet, situat anterior;
- axostilul (elementul care permite diferentierea de celulele epiteliale) si flagelii se
coloreaza in rosu carmin.
2. Cultivarea pe medii nutrititive (Diamond, Lash, Lӧffler) – mai ales la persoane
asimptomatice.
3. Imunodiagnostic: prin identificarea antigenelor specifice in secretii
vaginale/uretrale/urina– mai ales în infecţiile asimptomatice ale bărbatului
-reacţia de aglutinare, RIF, IDR, ELISA.

7
 3. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN LAMBLIAZA (GIARDIOZA).
 Agentul etiologic: Giardia intestinalis (Giardia lamblia, Lamblia intestinalis)
-flagelat cavitar al intestinului subtire.

Morfologie: parazitul exista sub doua forme: trofozoit si chist.

Trofozoitul:
- măsoară 15 µm lungime şi 10µm lăţime;
- corpul: piriform
o faţă dorsală bombată, rugoasă, cu numeroase depresiuni;
o faţă ventrală, plată.
- faţa ventrală prezintă:
o 2 nuclei anteriori;
o 4 perechi de flageli cu originea în 8 blefaroplaşti:
 flagelii anteriori, posteriori şi caudali părăsesc parazitul prin regiunea
anterioară, posterioară, caudală
 flagelii ventrali sunt situaţi pe faţa ventrală a parazitului
o corpi parabazali semilunari;
o dublu axostil median.
Chistul:
- oval, 9-15 μ;
- perete dublu;
- 2 sau 4 nuclei la extremităţi;
- resturi de flageli în formă de litera S, dispuşi înaxul chistului.

Clinic: lambliaza (giardioza)

 asimptomatica- la adulti sau purtatori;
 diareea este simptomul dominant: 5-10 scaune/zi, mai ales matinale şi postprandiale,
păstoase sau lichide, clare sau de culoare galbenă, uneori spumoase sau grăsoase;
 dureri abdominale, greturi, anorexie, scadere ponderala;
 alergodermii (urticarie, eczeme).

 Diagnosticul parazitologic:
- în primele 3 săptămâni nu apar paraziţi în scaun;
- examinarea se repetă de 4 ori la fiecare 7 zile.
1.Examenul microscopic:
 Preparat nativ în ser fiziologic sau lugol:
- se evidentiaza chistul in scaunul format/steatoreic (la cronici si la purtatori);

8
 - se evidentiaza trofozoitul in scaunul diareic (in formele subacute) sau in lichidul
duodenal (tubaj duodenal sau enterotest).
(Enterotestul= o capsula gelatinoasa, enterosolubila, care contine un fir de nailon; ajunsa in
intestin gelatina se dizolva, iar parazitii se fixeaza de firul de nailon. Dupa 2 ore, firul se
extrage si mucusul impreuna cu parazitii se depun pe o lama de sticla, care se examineaza
microscopic.)
2.Imunodiagnostic: detectarea Ag în materii fecale (indica o infectie activa)
- ELISA, imunoelectroforeza, contraimunoelectroforeza, imunoperoxidaza.

3. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN CRIPTOSPORIDIAZA.

 Agentul etiologic: Cryptosporidium
-parazit oportunist, a carui patogenitate este conditionata de starea sistemului imun al gazdei;
- habiteaza intracellular in celulele epiteliale ale tractusului digestiv, si mai rar, pulmonar.

Fig. 1. Cryptosporidium oocysts. Fig.2 Fig.3. Epiteliu parazitat

Morfologie: are doua forme evolutive- trofozoit si chist
Trofozoitul:
- masoara intre 2-5µ in diametru;
- este forma vegetativa;
- se localizeaza in marginea in perie a celulei epiteliale intestinale, intracelular.
Oochistul:
- 4-5µ in diametru;
- este sferic-ovoid;
- este inconjurat de un perete gros;
- contine 4 sporozoiti in forma de corn si o masa de reziduri granulare.
Clinic: criptosporidioza
La imunocompetenţi:
- boală diareică autolimitată de scurtă durată (1-2 săptămâni), cu vindecare spontană;
- 3-10 scaune/zi, apoase, nesanguinolente şi nepurulente, conţinând uneori mucus;
dureri abdominale, greţuri, însoţite uneori de febră.
La imunodeficienţi:
- boală diareică persistentă asociată cu malabsorbţie;
- scaunele diareice sunt apoase, nesanguinolente, holeriforme, 10-20/zi, antrenând
pierderi hidroelectrolitice importante, între 1-25 l/zi. Evoluţia este spre agravare
progresivă, cronică şi moarte.

 Diagnosticul parazitologic:
-practicarea a minimum doua examene coprologice la interval de 7 zile (excretia chistilor
poate fi discontinua)

9
-excretia de oochisti este mai intensa in primele 4-5 zile ale bolii, apoi descreste treptat in
saptamana a doua si se opreste dupa 1-2 saptamani de la incetarea diareei;
-rareori oochisturile se pot intalni in scaunele formate.
1.1.Examenul microscopic:
 Frotiu din materii fecale –coloratie Ziehl Neelsen modificata:
- oochistul apare ca o formatiune rotunda, cu dimensiuni de 4-6µ, colorata in rosu, pe
fondul verde al detritusurilor celulare, levurilor, germenilor
- prezinta un perete celular gros, in interior are elemente granulare colorate in brun
inchis, dispuse la periferie
- central prezinta o zona necolorata
 Frotiu din materii fecale –coloratie Giemsa
- oochisturile apar bleu-pal, cu elemente granulare interne rosii pe fond violet inchis
2.Examenul histologic al biopsiei duodeno-jejunale: permite evidentierea parazitului in
diferite stadii evolutive (schizonti, gametociti).
3. Imunodiagnostic: detectarea coproantigenului gp900 specific pentru oochist (teste
ELISA)

4 .DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN TENIAZE

 Agentul etiologic: Taenia solium, Taenia saginata -viermi plati, segmentati
T. solium- egentul etiologic a teniazei de carne de porc
T. saginata- agentul teniazei de carne de vita

Morfologie:
Taenia saginata:
Adultul:
- are o lungime de 4-10 m,
- este alcătuit din trei părţi:
 un scolex (cap), piriform, de 1-2 mm, dotat cu organe de fixare (4 ventuze ovalare); nu
prezinta rostru şi cârlige,
 un col (gat) subţire, cu rol proliferativ,
 strobila (corp), alcătuită din proglote foarte tinere în apropierea gâtului, mature la
mijlocul corpului şi bătrâne la cealaltă extremitate.
- Proglotele bătrâne conţin un uter cu numeroase ouă.
- Uterul are numeroase ramificaţii laterale (20-30), care se divid secundar dicotomic.
- Porii genitali laterali alternează neregulat.
- Proglotele bătrâne, gravide, se desprind şi sunt eliminate izolat sau în lanţuri ce
cuprind până la 10 proglote pe zi.
Oul:
- ovalar, de culoare galben-brun, măsoară 35 - 40 μm/ 20 –30 μm;
- este înconjurat de un perete gros, cu striaţii radiare.
- conţine un embrion hexacant (cu 6 cârlige).

10
Taenia solium:
Adultul: are o lungime de 7-8 m
- Scolexul globulos prezinta, ca organe de fixare, în afara celor 4 ventuze sferice şi două
coroane de croşete.
- Colul este subţire, cu rol proliferativ,
- Strobila prezintă pe marginile laterale porii genitali dispuşi regulat alternant;
proglotele bătrâne au uterul cu puţine ramificaţii laterale (5-7), arborescente.
Oul:
- este sferic, cu diametrul de 40 μm;
- învelişul striat brun este gros,
- conţine embrionul hexacant
- nu se poate deosebi de oul de T. saginata.
Clinic: teniaza
- Teniaza este, de obicei, asimptomatică.
- Eliminarea de proglote este semnul principal după ce paraziţii devin maturi. Infecţia
cu T. saginata este adesea evocată de pacient, care găseşte proglotele pe lenjerie.
- Uneori, teniaza se caracterizează prin tulburări digestive: greţuri, dureri epigastrice,
episoade diareice, modificarea apetitului (bulimie sau anorexie) sau scădere în greutate.
 Diagnosticul parazitologic:
-se bazeaza pe decelarea proglotelor si extrem de rar a oualor in materii fecale
- La T.saginata: proglotele gravide, mature, se desprind de strobila si se elimina activ
prin orificiul anal intre defecatii. Au musculatura foarte dezvoltata si sunt foarte active chiar
si dupa ce au fost eliminate. Sunt colectate de pe lenjeria intima.
- La T.solium proglotele gravide, mature, se desprind de strobila si se elimina impreuna
cu materiile fecale, in momentul defecarii.
a. Examenul unui lant de proglote:
-cand avem la dispozitie un numar de 10-15 proglote ne orientam pentru diagnostic dupa
pozitia porilor genital;
-acestia apar sub forma unor proieminente mici (cat o gamalie de bold), dispusi pe partile
laterale ale proglotelor:
- La T.saginata- porii genitali alterneaza neregulat
- La T.solium- porii genitali alterneaza regulat
b. Examenul unei proglote:
-se introduce tus de India prin orificiul genital al proglotei, se preseaza proglota intre doua
lame cu ajurorul unor cleme si se priveste cu lupa pentru a vedea prin transparenta
ramificatiile uterine caracteristice specie:
- La T.saginata- uterul segmentelor terminale prezinta un numar de 20-30 ramificatii
orizontale, de fiecare parte a axului median, bifurcate la capatul distal (dicotomice)
- La T.solium- uterul prezinta 5-7 ramificatii orizontale, de tip arborescent
c. Examenul scolexului:
-tenia se elimina in intregime numai dupa tratamentul etiologic;
-in aceste cazuri examenul scolexului este deosebit de important pentru controlul vindecarii;
-se pune intreaga tenie intr-o cutie Petri cu apa; cu o pensa se deruleaza corpul teniei
inaintand spre capatul subtire. Uneori, la capatul cel mai fin al teniei, se poate vedea o
umflatura de 1-2 mm, pigmentata- scolexul, care se examineaza cu lupa sau la microscop cu
ob.x10 pentru detalii de structura:
- La T.saginata- scolexul este piriform, cu un diametru de 1-2mm si 4 ventuze de forma
ovala,
- La T.solium- scolexul este globulos, de ~1mm, prezinta un rostru cu doua coroane de
crosete si 4 ventuze sferice.

11
 d. Examenul coproparazitologic:
-este de regula negativ in toate perioadele bolii;
-exceptional, cand o proglota se distruge in lumenul intestinal, sunt eliberate ouale in masa
fecala care pot fi puse in evidenta la examenul microscopic direct sau dupa concentrare;
-ouale de T.saginata sunt greu de diferentiat de ouale de T.solium.
Ouale:
-contin un embrion hexacant (cu 6 carlige), inconjurat de o membrana groasa cu structura
radiara, si o membrana externa subtire, transparenta;
-membrana externa se distruge de obicei si in materii fecale se intalnesc numai embrioforii;
-embrioforul este constituit din embrion hexacant inconjurat de coaja striata radiar.
e. Examenul amprentei anale:
-este o buna metoda de diagnostic in teniaza cu T.saginata;
-ouale eliberate prin contractia proglotei, in timpul eliminarii active, raman acolate de
marginea anusului de unde pot fi recoltate cu celofanul adeziv.

5 . DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN CISTICERCOZA

 Agentul etiologic: larva Taeniei solium- Cysticercus celullosae
-complicatie a infectiei cu T. solium, caracterizata prin dezvoltarea larvelor (Cysticercus
celullosae) în viscere sau tesuturi umane.

Morfologie:
Cysticercus celullosae are forme variabile in functie de organul parazitat:
- fusiform: in localizarile musculare;
- lenticular: in localizarile subcutanate;
- sferic: in forma ocular sau cerebrala;
- ciorchine de strugure: in forma ventriculara.
Clinic: cisticercoza
- cerebrala;
- ocular;
- musculara;
- cutaneo-submucoasa;
- cardiaca.
Diagnosticul de laborator:
1. Diagnosticul parazitologic: se bazeaza pe examenul direct, macroscopic si
microscopic al unui cisticerc extras prin biopsie, cutanata sau musculara:
- Cisticercul extras prin biopsie chirurgicala se preseaza intre doua lame pentru
evaginarea scolexului si se examineaza cu lupa sau la microscop cu ob.x10
- Cisticercul este o formatiune veziculara, ovoida, transparenta, de marimea unui bob
de mazare (~1cm), plina cu lichid vascos care protejeaza un scolex. Locul scolexului este
indicat printr-o pata opaca, bine vizibila.
2. Diagnosticul imunologic: detectarea anticorpilor sau antigenelor specific in ser, LCR
(cisticercoza cerebrala) sau umoare apoasa (forma oculara).
3. Diagnosticul oftalmoscopic: permite vizualizarea cisticercului cu localizara
intraoculara.

12
4. Diagnosticul imagistic:
a. Radiografii- forme musculo-cutanate;
b. CT- leziuni hipodense sau calcificate;
c. RMN- in formele ventriculare.

6. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN HIDATIDOZA

Hidatidoza (chistul hidatic) este o cestodoză larvară cauzată de prezența si dezvoltarea in
tesuturi a stadiului larvar de Taenia echinococcus
 Agentul etiologic: Echinococcus granulosus

Morfologie:
Adultul:
- este un cestod mic, de 3-6 mm lungime;
- Scolexul: are 4 ventuze şi o coroană dublă de croşete;
- Colul: este foarte subţire, cu rol proliferativ;
- Strobila este alcătuită din 3 proglote; ultima, mai mare, conţine uterul plin cu ouă
embrionate (asemănător cu a celorlalte tenii). După ruperea proglotei terminale, ouăle se
elimină cu materiile fecale.
Oul:
- este ovoid, cu diametrul de 30-40 μm;
- are un perete dublu cu striaţii radiale;
- conţine un embrion hexacant, de 25-30 μm.
Hidatida (chist hidatic)- este larva de E. granulosus.
- este un chist ce conţine lichid hidatic şi scolecşi.
Clinic: hidatidoza, echinococoza, boala hidatica
Se disting două forme:
- hidatidoza primară sau de primă localizare- este asimptomatică mulţi ani;
- hidatidoză secundară, ca urmare a ruperii spontane sau traumatice a chistului şi
diseminării scolecşilor- determină dureri toracice violente, însoţite de dispnee, febră,
fenomene alergice generale.
 Diagnosticul de laborator:
1. Diagnosticul imunologic: prin detectarea anticorpilor specifici (ELISA,
imunoprecipitare, hemaglutinare indirecta) sau a antigenelor circulante specifice (antigenul 5
si antigenul B).
2. Diagnosticul parazitologic, de certitudine:
- În mod obişnuit, diagnosticul parazitologic nu este utilizat, deoarece puncţia chistului
este formal contraindicată.
- Este posibilă, totuşi, sub control ecografic şi asigură diagnosticul preoperator.
Diagnosticul parazitologic se recomandă:
- pentru identificarea elementelor unei vomici hidatice sau pentru confirmarea
etiologiei unui chist operat.

13
 Examenul microscopic al lichidului poate pune in evidenta scolecsi sau resturi de
membrana chistica. Scolecsii se recunosc dupa marime (150µm), de forma ovalara, cu un pol
usor ingustat, continutul incolor fin granulat, in care se observa o coroana de crosete.
- pentru aprecierea vitalităţii (şi deci riscului unei hidatidoze secundare) scolecşilor
prezenţi în chistul fisurat sau rupt.
3. Diagnosticul imagistic: radiografii, echografii, CT, RMN.

7. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN ASCARIDIOZA

 Agentul etiologic: Ascaris lumbricoides (limbric) - nematod specific omului, cu
dezvoltare obligatorie pe sol (geohelmint).

Morfologie:
Adultul:
- este un vierme cilindric cu extremităţile efilate, de culoare alb-roz, cu striaţii fine
transversale; după moarte devine alb-cenuşiu;
- la extremitatea anterioară se află gura, limitată de 3 buze;
- sexele sunt separate, uşor de identificat;
o Masculul: măsoară 15 cm/ 2 mm şi are extremitatea posterioară recurbată ventral;
o Femela: este rectilinie, mai lungă, măsoară 20 cm/ 4 mm.
Ouăle:
- ovalare, măsoara 75/ 50 μm, cu un înveliş extern gros albuminos, mamelonat, brun; cu
membrana internă subţire impermeabilă; sunt neembrionate;
- ouăle rezistă la temperaturi scăzute, la desicaţie şi la putrefacţie, rămânând viabile pe
sol mai mult de 1 an;
- la temperaturi de 22-23 0 C, în condiţii de umiditate şi umbră, în decurs de 3-4
săptămâni în ou se dezvoltă o larvă infectantă.
Clinic: ascaridioza
Simptomatologia clinică variază în raport cu ciclul evolutiv al parazitului, cu localizarea şi
sensibilitatea gazdei.
- in perioada de migrare larvară, cu durata de aproximativ 8 zile, febră, tuse,
- in perioada intestinală, viermii adulţi determină manifestări gastro-intestinale: dureri
abdominale vagi şi nelimitate, tulburări de tranzit, în special diaree, greţuri sau chiar
vărsături.
 Diagnosticul parazitologic: evidentierea oualor in materii fecale (se evidentiaza
mai bine prin metoda de concentrare Kato-Miura);
- apar în materiile fecale după 60-70 zile de la expunerea la infecţie;
- dacă sunt prezenţi doar paraziţi de acelaşi sex:
- masculii nu produc ouă;
- ouăle produse de femele nefecundate sunt atipice, greu de recunoscut.
- ouale eliminate de femela pot fi:
 fertilizate (datorita fecundării contin celula-ou), daca exista si masculi prezenti in
intestin;
 nefertile (fara celula ou), în lipsa masculilor.

14
Fig. 1. Ou fertilizat Fig.2. Ou nefertilizat Fig. 3 Ou decorticat, fertilizat
1. Examenul microscopic - se observa ouă caracteristice, cu aspecte diferite:
 Oua fertile:
 55-40 µm
 invelis extern mamelonat de culoare bruna;
 perete gros multilaminat;
 masa vitelina care umple oul este retractata central, lasand
spatii libere spre cei doi poli;
 embrion unicelular nedezvoltat;
 neinfectios.
 Oua nefertile:
 90-40 µm;
 invelis extern mamelonat;
 perete subtire;
 masa vitelina umple in intregime oul;
 masa vitelina amorfa;
 neinfectios.
 Oua necorticate: sunt lipsite de invelisul extern.
2. Examenul macroscopic:
-decelarea parazitului adult
- eliminat prin anus, cavitatea bucală, nazală (excepţional);
- descoperit în intestin (intervenţie chirurgicală, examen radiologic – uneori, ascarizii
pot fi evidenţiaţi de un examen radiologic după administrarea de bariu, fie ca imagini
negative, fie după ce au înghiţit şi paraziţii bariu).

8. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN ENTEROBIOZA

 Agentul etiologic: Enterobius vermicularis (Oxyuris vermicularis), oxiur -vierme
nematod, specific omului.

Morfologie:
Adultul, la ambele sexe, prezintă:
- la extremitatea anterioară gura, înconjurată de 3 buze retractile, asigurând o fixare
solidă la mucoasa intestinală;
- două creste longitudinale laterale, permiţând identificarea parazitului pe preparatele
anatomo-patologice.
o Masculul: măsoară 5 mm/ 0,2 mm şi are extremitatea caudală recurbată ventral;
o Femela: măsoară 10 mm/ 0,5 mm, iar extremitatea posterioară este subţire şi ascuţită.

15
Oul: este ovalar, asimetric, măsoară 60 μm/ 30 μm, este înconjurat de un înveliş subţire,
transparent, dublu, conţine un embrion mobil.
Clinic: enterobioza, oxiuroza.
- simptomul principal este reprezentat de pruritul anal;
- se asociază dureri abdominale, episoade diareice, manifestări nervoase;
- perianal, se constată leziuni de grataj.
 Diagnosticul parazitologic:
- diagnosticul se bazeaza pe evidentierea oualor in pliurile anale si a adultilor in materii
fecale;
- deoarece femela nu depune oua in intestin, ci in pliurile anale sau perianal, examenul
coproparazitologic de rutina nu permite decat accidental evidentierea acestora;
- prelevarea oualor se face prin metoda Hall si Graham:
- cu ajutorul unei baghete cu bandă adezivă transparentă se sterg pliurile anale;
- se lipeşte banda cu partea adezivă pe o lamă de sticlă;
- se examinează la microscopul optic cu obiectiv uscat.
1.Examenul microscopic al amprentei anale:
- evidentierea oualor caracteristice de forma ovala, transparente, usor asimetrice de 50/ 25
μm.
- sunt formate dintr-o coaja subtire, transparenta, care inveleste un embrion giriform (ovoid,
care are o prelungire ca o coadă).
2.Examenul macroscopic:
- se pot observa adultii la suprafata bolului fecal si uneori perianal (in special la copii);
- adultii: sunt viermi de ~1 cm, subtiri, de culoare alba.

9. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN TRICHIUROZA

 Agentul etiologic: Trichuris trichiura (Trichocephalus dispar) - nematod specific
omului, hematofag, cu dezvoltare obligatorie pe sol (geohelmint).

Morfologie:
Adultul:
-are formă de bici, cu porţiunea anterioară efilată ca un fir de păr, reprezentând 3/5 din
lungimea totală, şi o porţiune posterioară de 5-6 ori mai groasă, conţinând organele
reproducătoare;
- Masculul: măsoară 30-45 mm/ 1mm şi are extremitatea caudală recurbată în formă
de crosă sau spirală;
-Femela: mai mare, măsoară 35-50 mm/ 2mm, are extremitatea posterioară dreaptă.
Oul:
- ovalar, de culoare brună, cu aspect de lămâie, măsoara 50/ 25 μm, prezinta un înveliş gros,
întrerupt la poli de două proeminenţe albicioase; este neembrionat.

Clinic: trichiuroza, tricocefaloza.

- simptomatologia clinică este determinată de încărcătura parazitară;
- purtătorii unui număr mic de paraziţi sunt asimptomatici; ei diseminează parazitul în natură;

16
- in infecţiile masive se întâlnesc manifestări digestive- dureri abdominale, diaree rebelă
(uneori sanguinolentă), tulburări nervoase, anemie hipocromă, prolaps rectal.
 Diagnosticul de laborator:
1. Examen coproparazitologic:
- în infecţiile slabe se folosesc tehnicile de concentrare, în special Kato- Miura;
- se evidentiaza prezenta oualor:
 formă caracteristică asemănătoare lămâilor;
 50/ 25 μm;
 culoare brună;
 coaja groasă întreruptă la cei doi poli;
 nu sunt infectante în momentul eliminării din organism.
2. Sigmoidoscopia: poate releva prezenţa adulţilor atasati de mucoasa ulcerata (Fig. de
mai jos).

10. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR IN STRONGILOIDOZA

 Agentul etiologic: Strongyloides stercoralis (Anguillula intestinalis), nematod
specific omului, cu dezvoltare obligatorie pe sol (geohelmint). Strongyloides
stercoralis este un vierme mic, subţire ca un fir de aţă; este cel mai mic nematod
patogen pentru om.
Morfologie: se prezintă sub formă de adulţi şi larve.
Adulţii:
- Adultul parazit este reprezentat de femela partenogenetică, ce măsoară circa 2mm;
- Adulţii liberi, stercorali, au ambele sexe: femela de 1 mm lungime şi masculul lung de 0,7
mm.

Larve:
- Larve rabditoide: măsoara 250-300 μm, prezinta un esofag rabditoid (cu două dilataţii),
neinfectante; se găsesc în materii fecale;
- Larve strongiloide: măsoara 600-700 mm, prezinta un esofag cilindric; sunt infectante.
Clinic: strongiloidoza.
Strongiloidoza se caracterizează prin trei grupe de simptome: cutanate, pulmonare,
intestinale.
-Manifestari cutanate: erupţie eritematoasă, papuloasă, pruriginoasă, ce persistă câteva ore
sau zile;

17
-la 10% din cazuri apare sindromul de larva migrans cutanată- sub forma unor traiecte liniare
eritematoase sinuoase, de circa 10 cm lungime şi câţiva milimetri lăţime în regiunea anală, pe
abdomen, fese, coapse, care se deplasează rapid şi dispar spontan după 1-2 zile; sunt
determinate de circulaţia subcutanată a larvelor provenite din autoinfecţie.
-Manifestari pulmonare: (între a 5-a şi a 10-a zi) tuse uscată, rebelă, crize de astm;
-Manifestari intestinale: dureri abdominale difuze, tulburări de tranzit (episoade diareice, ce
durează 2-3 săptămâni şi mai rar constipaţie), greţuri, vărsături.
Strongiloidoza diseminată, gravă, uneori mortală, apare la imunodeficienţi; se caracterizează
prin invazia masivă a plămânilor şi a altor organe, inclusiv a SNC.
 Diagnosticul de laborator:
1.Diagnosticul parazitologic: constă în evidenţierea larvelor în materiile fecale sau lichidul
duodenal:
 în materiile fecale: evidenţierea larvelor rabditoide (ocazional şi strongiloide)
- examen microscopic direct;
- concentrare prin tehnica formol-eter;
- metode larvoscopice.
 in lichidul duodenal: evidenţierea larvelor rabditoide
- prin tubaj duodenal;
- cu ajutorul capsulei Enterotest;
- conţine un fir de nylon;
- capsula este înghiţită de pacient şi capătul liber al firului este fixat de obraz;
- după câteva ore firul este extras şi mucusul ataşat de el se examinează la microscop.
 evidenţierea larvelor strongiloide: în spută, în strongiloidoza generalizată.
2.Imunodiagnostic: ELISA, in strongiloidoza cronica.

18
 Diagnosticul de laborator in infecțiile fungice determinate de levuri și de
fungi filamentoși

OBIECTIVE:
1. Prezentarea caracterelor generale ale fungilor.
2. Prezentarea levurilor de interes medical: Candida, Cryptococcus.
3. Prezentarea caracterelor generale ale fungilor hialini neseptati (Zygomicete de interes
medical).
4. Prezentarea fungilor hialini septati (Aspergillus).

I. Caracterele generale ale fungilor

Definitie: Fungii sunt bioentitati microscopice, eucariote uni- sau pluricelulare
heterotrofe, care contin chitina in peretele celular.
Morfologie
Se bazeaza pe aspectul si structura partii asimilatoare a fungului- talul, si permite
descrierea a 3 tipuri principale de fungi:
1. levuriformi- microorganisme unicelulare, de forma rotunda sau alungita, ce se
multiplica in principal prin burjeonare; burjeonul- denumit blastospor sau blastoconidie, fie
se poate desprinde de celula-mama printr-un proces de fisiune, fie ramane atasat la aceasta si
genereaza succesiv noi indivizi, sub forma unor agregate liniare – pseudohife.
2. filamentosi- microorganisme pluricelulare, cu talul alcatuit din filamente tubulare,
septate sau nu, denumite hife; hifele sunt de obicei ramificate si aglomerate formand miceliul.
3. dimorfici- microorganisme care apar sub forma de levuri in tesuturile organismelor
parazitate sau la 370C in vitro si sub forma filamentoasa cand sunt cultivate la temperatura
camerei sau la 300C, pe medii uzuale.

Levuri de interes medical

Generalităţi
Levurile sunt fungi unicelulari care se multiplica vegetativ (asexuat) fie prin
burjeonare, fie prin fisiune. Habitatul lor natural este extrem de diversificat. Levurile sunt
intalnite la plante, insecte, animale si om (pe piele, mucoase si in tractul digestiv), in sol, apa
(dulce si sarata) si aer. Au caracter ubicuitar. Levurile de interes clinic sunt microorganisme
aerobe sau facultativ anaerobe, mezofile si acidofile.
Temperatura optima de cultivare variaza pentru marea majoritate a levurilor intre 250C si
300C, insa cele patogene tolereaza si temperatura de 370C.

Cryptococcus neoformans, Cryptococcus neoformans, Candida din cultura pura, frotiu

colorație Giemsa, (capsula nu se coloratie tus de India, colorat Gram, levuri înmugurite
colorează, este zona transparenta) .

19
 Identificarea levurilor
1. Examenul microscopic direct al produselor patologice
- preparat extemporaneu intre lama si lamela cu solutie 20% KOH (scuame, fragmente
unghiale, secretii linguale, vaginale);
- preparat extemporaneu cu sol 20% KOH + substanta fluorescenta sau frotiu colorat cu
aceeasi substanta fluorescenta (Calcofluor); necesita microscopie in lumina ultraviolet;
- preparat extemporaneu cu tus de India (pune in evidenta levurile capsulate din genul
Cryptococcus, in sedimentul LCR, urinar);
- frotiu colorat Gram (pune cu usurinta in evidenta filamentele, pseudohifele;
- frotiu colorat May Grunwald-Giemsa (este coloratia de rutina pentru depistarea
levurilor intracelulare de tip Histoplasma);
In cursul examenului microscopic se urmaresc prezenta, forma si dimensiunile formatiunilor
caracteristice levurilor: blastospori, pseudohife, filamente (hife).
2. Cultivarea pe medii de izolare
In general, insamantarea prelevatelor se face pe Agar Sabouraud aditivat cu cloramfenicol;
acest mediu permite o buna dezvoltare a levurilor si suprimă multiplicarea eventualelor
bacterii contaminante.
Levurile de interes medical se dezvolta in 24-72 h de incubare.
- pentru prelevatele provenind din situsuri in care in mod normal temperatura este
identica cu cea a organismului se va alege temperatura de 370C pentru incubare;
- in cazul celor provenind de la nivelul tegumentelor sau unghiilor incubarea se va face
atat la 370C cat si la 300C, deoarece unele levuri cultivabile la 300C dar necultivabile la 370C,
pot avea semnificatie clinica fiind cauza unor micoze superficiale.
Coloniile pot imbraca diverse aspecte in functie de genul si specia in cauza. In
general, au forma rotunda, sunt bombate si nu prezinta pigment. Suprafata poate fi neteda,
uneori neregulata, cu margini fin franjurate si au aspect umed sau uscat. Consistenta este
pastoasa, mucoida sau cerata.
3. Teste de identificare
Algoritmul de identificare a unei tulpini levurice se bazeaza pe o combinatie de:
A- caractere microscopice
B- caractere de cultură
C - caractere biochimice
D - caractere genetice
a) obtinerea si examinarea preparatelor extemporanee cu tus de India
- pe o lama de sticla curata si degresata se etaleaza o picatura de tus in care se
suspensioneaza apoi cu ajutorul unei anse microbiologice un mic fragment din colonia levurii
de identificat;
- se acopera cu o lamela si se examineaza la microscop cu obiectiv X20 (X40);
- observarea unor levuri rotunde sau ovoidale, inconjurate de un halou necolorat, clar,
pe fond brun –negru, indica prezenta capsulei.
b )testul de filamentare (testul de blasteza sau germ-tube test)
- ca medii pentru blasteza se utilizeaza serul sanguin de cal, serul sanguin uman;
Tehnica:
- se prepara suspensia levurica in solutie salina fiziologica, densitatea acesteia
ajustandu-se la 0,5 Mc Farland (cca.105-106 celule /ml) ;
- in fiole cu capacitatea de 2 ml se pun in contact 0,5 ml suspensie levurica si 0,5 ml ser
sanguin de cal;
- fiolele se mentin apoi in baia de termostatare la 360C timp de 2h.

20
 Dupa expirarea celor 2h, fiolele se agita si din fiecare amestec se preleveaza un volum
de 25µL care se etaleaza apoi intre lama si lamela.
- preparatul extemporaneu astfel obtinut se examineaza la microscop in vederea
decelarii tubilor germinativi caracteristici tulpinilor de Candida albicans si Candida
dubliniensis-filamente scurte care emerg din blastospori fara strangulare;
- ca martor al filamentarii, se utilizeaza de fiecare data o tulpina tip de Candida
albicans;
- si alte levuri pot produce formatiuni similar de tipul pseudofilamentelor, insa ele se
diferentiaza de adevaratii tubi germinativi prin existenta unei strangulari la locul de
emergenta din blastospor.

Candida, cultura pe mediu cu extract de porumb. Test de filamentare cu formarea tubului germinativ
Se observa chlamidospori. Preparat nativ.

Teste biochimice
a) fermentarea zaharurilor
- utilizarea metabolica a zaharurilor este utila in diferentierea diverselor specii
apartinand genului Candida
b) capacitatea de asimilare a surselor de carbon
- abilitatea levurilor de a creste pe diverse medii in prezenta anumitor substante chimice
adaugate ca unica sursa de carbon, poarta numele de auxanograma
c) capacitatea de asimilare a surselor de azot
- important pentru diferentierea levurilor apartinand genurilor Criptococcus si
Rhodotorula
d) producerea de ureaza
- pune in evidenta capacitatea levurilor de a produce enzima numita ureaza; de ex.,
Cryptococcus
e) rezistenta la cicloheximida
- testul se refera la abilitatea levurilor de a se dezvolta pe medii de cultura continand
doua concentratii de cicloheximida- 0,01 %, repectiv 0,1%
f)producerea de fenol-oxidaza
- permite identificarea speciei de Criptococcus neoformans pe baza unei reactii de
culoare ce determina o brunificare a mediului in aproximativ 24h de incubare la 30 0C
f) producerea altor enzime
- este evidentiabila prin cultivarea levurilor pe medii cromogene
g) teste rapide de identificare a unor specii de levuri:
- latex-aglutinare (exemplu: pentru C. dubliniensis- BICHRO-DUBLI, Fumouze)
- asimilarea trehalozei
Tehnici moleculare
- se bazeaza in principal pe amplificarea si secventializarea unor regiuni unanim
prezente in genomul levurilor;
- regiunile tinta sunt amplificate prin PCR cu ajutorul a doua secvente nucleotidice
cunoscute, denumite amorse.

21
II. Descrierea principalelor genuri de levuri de interes medical: Candida,
Cryptococcus
Genul Candida
Cuprinde peste 160 de specii, de ex.: C.albicans, C.parapsilosis, C.glabrata, C. kefir,
C.krusei, C.tropicalis s.a.
C. albicans este comensală a cavităţilor naturale (în special gură, intestin, vagin). Alte
specii se întâlnesc atât pe mucoase, cât şi la nivelul pielii sănătoase. Sunt levuri oportuniste;
produc infecţii când apar deficineţe ale mecanismelor de apărare (nespecifică şi specifică) ale
gazdei. Determină candidoze cu localizare superficială sau profundă.

 Diagnosticul de laborator
Produsul patologic recoltat: variază în funcţie de localizarea leziunilor.
- Recoltarea scuamelor din leziunile cutanate se face cu pensa; din leziunile mucoasei,
cu ajutorul tamponului steril; prelevarea prin raclarea unghiilor la limita dintre zona sănătoasă
şi cea infectată.
- Recoltarea sputei, l.c.r., urină se face în recipiente sterile.
Transportul produsului patologic trebuie efectuat rapid (max 1h), datorită
multiplicării rapide a levurii.
 Examen direct, microscopic, se practică:
- în stare proaspătă, lamă-lamelă (materii fecale, urină)
- după clarificare cu solutie de hidroxid de potasiu 30% sau cu solutie cloral-lactofenol
(scuame, unghii)
- după colorare (frotiu, preparate histologice).
Se pot observa:
- Levuri circulare sau rotunde, cu diametrul de 2-6 μm, înmugurite.
- Pseudofilamente (excepţie C. torulopsis, care nu filamentează).
 Cultivare
o Cultivă sub formă de levuri pe mediul Sabouraud (cu antibiotice),
formând colonii albicioase, după 24-48 ore.
o Temperatura de cultivare este de 26ºC sau 37ºC după localizarea
superficială sau profundă a infecţiei.
 Identificare - se face pe baza caracterelor morfologice macro- si microscopice,
biochimice si genetice.
Testul de filamentare este pozitiv pentru Candida albicans si Candida dubliniensis.
 Antifungigrama permite stabilirea sensibilităţii la antifungice (Fluconazol,
Itraconazol, Amfotericina B, Nistatina, Flucitozina, Ketoconazol, Miconazol,
Econazol).

Genul Cryptococcus
Cuprinde levuri capsulate al caror habitat natural este reprezentat de mediul ambiant.
A fost izolat din excrementele păsărilor domestice (în special porumbei) şi sălbatice, precum
şi din solul îngrăşat cu acestea. Contaminarea este predominant aerogena. Specia cea mai
importanta din punct de vedere a implicarii in aparitia infectiilor criptococice este C.
neoformans; celelalte specii sunt mai rar semnalate. C. neoformans interesează, în special,
persoanele imunodeficiente (HIV pozitive sau cu hemopatii maligne), la care produce cel mai
frecvent meningite.
 Diagnosticul de laborator
Produse patologice: l.c.r., urină, spălătură bronho-alveolară, puroi, biopsie.

22
  Examen microscopic: levuri; se evidentiaza capsula. Levuri sferice, înmugurite, cu
diametrul de 3-8μm, înconjurată de o capsulă groasă. Nu formează filamente sau
pseudofilamente.
 Cultivare: Cultivă pe mediul Sabouraud, incubat la 37ºC, în timp de 3-5 zile.
Coloniile de C. neoformans sunt foarte mucoase, de culoare bej.
 Identificarea se face pe baza caracterelor morfologice macro- si microscopice,
biochimice si genetice. Cryptococcus spp. produc urează.
 Antifungigrama permite stabilirea sensibilităţii la antifungice.

III. Caracterele generale ale fungilor hialini neseptati (Zygomicete de interes

medical).
Fungii hialini neseptati (zygomicetele) se caracterizeaza:
 Macroscopic: prin aspectul lanos al coloniei, culoare alb-cenusie, crestere rapida,
invaziva;
 Microscopic: prin prezenta miceliului neseptat, format din hife hialine, cu diametru
neregulat.
Inmultirea:
 Asexuata:
o este asigurata de endospori produsi in interiorul unor structuri numite sporocisti
(sporangi)
o sporocistii contin sporangiospori, care sunt eliberati in mediul ambiant prin dehiscenta
peretelui sporocistului
o filamentul micelian care sustine sporangele se numeste sporocistofor
(sporangiofor),
o jonctiunea dintre cele doua elemente este cunoscuta sub denumirea de apofiza.
 Sexuata: se realizeaza prin:
 homotalism (intre structuri apartinand aceluiasi individ)
 heterotalism (intre structuri ale unor indivizi diferiti)
 se materializeaza prin formarea zigosporilor (spori sexuati).
Habitat: sol, materie organica in descompunere, fructe, boabe de cereale, resturi de alimente
Patogenie:
 Fungii familiei Mucorales: Absidia, Rhizopus, Mucor, Rhizomucor
o determina infectii pentru pacientii imunodeprimati
o infectii cutanate si viscerale profunde (forme rino-cerebrale, pulmonare, gastro-
intestinale, diseminate)
o prognostic nefavorabil pentru marea majoritate a pacientilor.
 Fungii familiei Entomophthorales: Conidiobolus, Basidiobolus
o determina infectii la pacienti imunocompetenti
o infectii localizate in tesutul subcutanat
o prezinta un prognostic favorabil
 Produse patologice:
 aspirat bronsic in infectii respiratorii
 raclaj sau biopsie in micoze cutanate (frecvent la nivelul fetei)
 LCR in zigomicoza rino-cerebrala
 frecvent de la persoane diabetice
 Examenul microscopic direct:
 preparate microscopice de tipul frotiurilor colorate Gomori sau cu calcofluor
 se vizualizeaza filamente miceliene largi, pana la 25 μm grosime, cu diametru neregulat,
ramificate in unghi drept.
 Cultivarea prelevatelor:
 pe medii uzuale, fara adaos de cicloheximida
 temperatura de incubare recomandata este de 370C.
 Identificarea genurilor si a speciilor:

23
Caractere de cultura:
 colonii lanoase, cu crestere rapida, de culoare alb-cenusie
 la suprafata se observa sporocistii sub forma de granule gri-negre
Caractere morfologice:
 pot fi urmarite prin:
o preparat extemporaneu cu scotch in albastru-lactoferol
o dilacelarea miceliului cu ace in albastru-lactoferol
 se urmaresc detaliile morfologice pentru stabilirea genului

Genul Rizoizi Sporangiofor Sporocist Apofiza Sporangiospori

ramificat
Rhizopus ++ nu sferic + Angulari, striati
Absidia + da piriform ++ Rotunzi-ovoizi, netezi
Rhizomucor + da sferic _ Rotunzi-ovoizi, netezi
Mucor _ da sferic - Rotunzi-ovoizi, netezi

Aspergillus spp. Penicillium spp.

https://www.google.ro/search?biw=1280&bih=694&tbm=isch&sa
=1&ei=yj_9Wsr4MIXXkwWlgYeQBQ&q=Aspergillus&oq=Aspe
rgillus&gs_l=img.3..0l3j0i67k1l2j0j0i30
https://www.google.ro/search?tbm=isch&q=Penicilliu
m&chips=q:penicillium,online_chips:penicillium+not
atum&sa=X&ved=0ahUKEwjQpvO_rYzbAhXS3KQ
KHS8cAFMQ4lYIJygC&biw=1280&bih=694&dpr=1
#imgrc=Yzf-RAaKMiio0M

IV. Fungi hialini septati (Aspergillus)

Generalitati:
Termenul de „hialin” se refera la lipsa pigmentului brun-negricios de la nivelul hifelor, in
vivo.
Habitat: sol, aer, plante.
Genuri:
 Aspergillus
 Penicillium
 Fusarium
 Acremonium
 Examenul microscopic direct: se efectueaza pe prelevate in stare proaspata, cu sau fara
colorare prealabila (calcofluor, Giemsa):
o biopsii (frotiuri prin amprenta),
o sputa (dupa tratare cu N-acetil-cisteina),
o hemoculturi,
o prelevate superficiale- cutanate, sinusale, conjunctivale, unghiale, auriculare.
 elementele morfologice frecvent identificabile sunt fragmentele hifale, fine (3-12μm
diametru), regulate, septate, ramificate dicotomic in unghi ascutit (450).
 Cultivarea prelevatelor:
 Mediu PDA (potato-dextrose-agar) sau agar cu malţ- medii elective pentru fungi filamentosi
 Mediu Agar Sabouraud cu cloramfenicol
 Mediu Agar Czapek- mediu selectiv pentru Aspergillus
Incubare:

24
 370C pentru prelevate profunde
 300C pentru prelevate superficiale
 Aspergillus fumigatus poate creste la 450C.
Caractere de cultura:
 Aspergillus fumigatus: colonie albastra-verzui inchis, uneori pigment rosu
 Aspergillus niger: suprafata coloniei neagra (datorita capetelor aspergilare), aspect granular
 Aspergillus flavus: colonie galben-verzuie, aspect granular
 Penicillium spp: colonii cu crestere rapida, pufoase, galbene, albe, verzi sau rosiatice in functie de
specie
 Fusarium spp: colonii lanoase, de culoare roz
 Acremonium spp: colonii catifelate, de culoare alb-galbui sau roz

Genul Aspergillus
 din punct de vedere morfo-structural, fungii acestui gen se caracterizeaza prin prezenta unor
formatiuni de fructificare cu aspect particular, cunoscute sub denumirea de capete aspergilare.
 la nivelul acestor structuri se formeaza sporii asexuati sau conidiile.
In functie de randul de celule conidiogene, capetele aspergilare pot fi:
- uniseriate (un singur rand de celule conidiogene –fialidele) sau
- biseriate (doua randuri de celule conidiogene-metule + fialide).
Speciile genului Aspergillus pot fi:
- uniseriate (prezinta doar capete aspergilare uniseriate),
- uni-biseriate (prezinta in aceeasi cultura atat capete aspergilare uniseriate, cat si biseriate) sau
- biseriate (prezinta doar capete aspergilare biseriate).
 Diagnosticul de laborator
 1.Recoltarea produselor patologice trebuie făcută cu precauţie pentru a limita
contaminarea.
Produse patologice:
 aspirat bronsic: aspergiloza pulmonara invaziva, aspergiloza bronhopulmonara
alergica
 secretie din punctie sinusala
 LCR
 raclaj tegumentar
 sange in endocardita
Transportul probei se face imediat.
 2.Examenul direct poate releva:
o filamente miceliene, septate, cu diametru de 2 – 4 μm, ramificate dihotomic (în
aspiratul bronşic, lavaj brohopulmonar, etc.)
o capul aspergilar (în otite, sinuzite)
 3.Cultivare: Aspergillus se dezvoltă pe mediu Czapek, mediu Sabouraud cu
gentamicină sau cloramfenicol. Apariţia rapidă, în 2 – 3 zile, de colonii caracteristice,
permite diagnosticul de gen.
 4.Identificare: Identificarea speciei se face pe baza caracterelor microscopice si de
cultura.
 5.Antifungigrama: permite stabilirea sensibilităţii la antifungice.

25