Sunteți pe pagina 1din 3

Diagnosticul de laborator al enterovirozelor

Obiective:
1. Cunoaşterea clasificării enterovirusurilor.
2. Cunoaşterea noţiunilor de sedii permisive/sedii nepermisive.
3. Cunoaşterea etapelor diagnosticului etiologic al enterovirozelor.

1. Clasificarea enterovirusurilor ca : -virus poliomielitic/ virus non poliomielitic


-virus poliomielitic tulpina vaccinală/ sălbatică
2. Sedii permisive : nasofaringele şi tractul digestiv. Evidenţierea enterovirusurilor în
aceste sedii trebuie interpretată cu prudenţă.
Sedii nepermisive: LCR, sânge, tractul genito-urinar. Evidenţierea enterovirusurilor
în aceste sedii este sinonimă cu infecţia.

3. Diagnosticul etiologic al enterovirozelor


Diagnostic direct:
 izolarea (inocularea produselor patologice la gazde receptive de laborator) şi
identificarea enterovirusurilor
Diagnostic indirect
 diagnostic serologic care vizează acordarea semnificaţiei de agent etiologic pentru
un enterovirus faţă de care s-au detectat anticorpi al caror titru evidenţiază
dinamica semnificativă sau seroconversia.
Diagnostic direct
Cultivarea este cea mai utilă metodă de diagnostic.
 Produse patologice:
- materii fecale
- lichid de spălătură faringiană
- LCR pentru diagnosticul meningitei (dar nu şi pentru diagnosticul poliomielitei)
- exudat conjunctival
- raclat corneean
Deoarece eliminarea de virus este intermitentă se preferă recoltarea a cel puţin 2 probe, 2
zile consecutiv, de preferat în primele 5 zile de boală.
- la pacienţii decedaţi suspecţi de poliomielită se examinează probe din segmentul lombar
şi cervical al măduvei spinării şi conţinutul colonului.
 Izolarea virusului:
1. Culturi de celule
- culturile primare (rinichi de maimuţă)
- linii permanente HeLa
Evidenţierea replicării virale: efectul citopatic (rotunjirea şi desprinderea celulelor de pe
suport, creşterea refringenţei)
2. Şoricei nou-născuţi (Virusurile Coxsackie)
- cale de inoculare : intraperitoneală, subcutanat, intracerebral
Evidenţierea replicării virale: apar semne caracteristice de boală:
- paralizii de tip flasc ale membrelor care se generalizează şi duc la moartea şoricelului în
cazul tulpinilor de virus Coxsackie A

1
- tremor, spasm muscular generalizat, paralizii de tip spastic, ataxie, semne de encefalită
determinate de tulpinile de virus Coxsackie B.
 Identificarea virusului
- Reacţia de neutralizare pe culturi de celule şi animale de laborator (sunt puse în
contact in vitro tulpina de virus cu seruri specifice de tip după care se inoculează la gazde
receptive)
- RIH - se aplică doar pentru acele tipuri de virusuri ECHO sau Coxsackie care au
capacităţi hemaglutinante.
- Latexaglutinarea – determină rezultate similare cu RIH
- RFC: puţin utilizată datorită reacţiilor heterologe şi a dificultăţilor de preparare a
serurilor pe animale de laborator.

Diagnosticul serologic:
- se recoltează serul I şi II
- se aplică criteriile de semnificatie clinică a anticorpilor izolaţi

Concluzii:
- Enterovirusurile izolate din LCR au semnificaţie clinică.
- Având în vedere larga răspândire a enterovirusurilor în rândul populaţiei aparent
sănătoase şi eliminarea lor uneori, timp de mai multe săptămâni, pentru enterovirusurile
izolatele din materii fecale, conţinut intestinal sau lichid de spălătură faringiană
precizarea semnificaţiei lor clinice se realizează cu ajutorul
AUTOSERODIAGNOSTICULUI.
Autoserodiagnosticul:
- se recoltează produsul patologic de la pacient, din care se izolează tulpina de
enterovirus
- se recoltează serul I şi II
- se realizează o reacţie antigen-anticorp folosind ca antigen virusul izolat de la pacient
- dacă se evidenţiază seroconversie sau dinamică semnificativă - tulpina infectantă este
responsabilă de episodul acut investigat; în caz contrar semnifică eliminare îndelungată
după un episod anterior.
Reacţii fals negative: - tulpini de virus slab antigenice
- apariţia tardivă a anticorpilor
Reacţii fals pozitive – reacţii heterologe, deoarece apariţia Ac anti enterovirusuri poate
induce creşterea Ac anamnestici faţă de alte virusuri.

Metode rapide de diagnostic:


- ME-în cercetare
- IF de tip indirect pentru evidenţierea Virusului Coxsackie B1
- ELISA pentru identificarea Ig G sau Ig M anti Coxsakie B
- PCR- permite identificarea tulpinii infectante şi încadrarea ei (tip salbatic /tip vaccinal)

2
Diagnosticul de laborator in rabie

Obiective:
1. Cunoaşterea metodelor de diagnostic direct
2. Cunoaşterea indicaţiilor diagnosticului indirect

1.Diagnosticul direct
La animal: examinăm- fragmente de biopsie creier, măduva spinării, glandele salivare,
cornee.
Secţiunile din creier (cornul lui Amon, hipocamp, cerebel) sunt utilizate pentru:
- MO - corpusculii Babeş Negri
- IF - permite aprecieri semicantitative privind încărcătura antigenică
- PCR - în centrele de referinţă pentru Lyssavirusuri.

La om, pre-mortem
Produse recoltate: - raclat corneean
- biopsie cutanată ( se recoltează 10 foliculi piloşi de la nivelul cefei)
- biopsie de la nivelul mucoasei bucale
- salivă
Cultivarea se face pe - culturi de celule
- şoricei: apar paralizii spastice în trei săptămâni
Identificarea:
IF: pe preparate de creier de la animale cu boala experimentală
RN: pe soarece cu seruri specifice mono şi policlonale
ELISA - identificarea antigenelor

Post mortem- se recoltează orice produs din zonele de elecţie

3. Diagnosticul serologic
- NU este util datorită evoluţiei rapide şi fatale a bolii
- evaluarea eficienţei vaccinării; la toate personele investigate pentru demonstrarea
prezentei Ac după vaccinările ante- sau postexpunere s-a demonstrat creşterea titrului
anticorpilor
- Serologia - utilă la cei care trebuie revaccinaţi.