Virusologie Lp 1 – 02.03.

2017

 elemente organizatorice:
o Dr. Ștefania Marineață (lp)
o Dr. Camelia Sultana (curs)
o date lucrările de control: prima lucrare de control în a 5-a lucrare practică
o examenul mare: CS 10 + CM 10 + 2 cazuri clinice (maxim 40 puncte, peste 25 ca să îl trecem)
o nota 10 → 47 puncte minim
o 3 prezentări la lucrări practice: infecție neonatală cu CMV, transmiterea infecției cu VHB de la un chirurg la
pacienți, asociere HIV – HPV (o prezentare de grupă); 2 oameni prezintă

Algoritmul diagnosticului în viroze

 viroză = orice boală virală
 etapele diagnosticului virusologic:
o orientarea diagnosticului (suspiciunea de viroză)
o recoltarea pp (steril)
o transportul pp (trebuie să fie rapid, la rece și sigur; se folosesc termosuri cu gheață, deoarece virușii nu sunt
foarte rezistenți în mediul exterior)
o direcțiile diagnosticului virusologic
 produsul patologic trebuie să fie însoțit de un formular:
o adresa spitalului ce trimite produsul patologic
o nume, prenume pacient
o date clinice, suspiciune diagnostic
o tipul produsului patologic
o tipul tratamentului administrat în prealabil
o ...
 produsul patologic pentru virusul polio este reprezentat de materiile fecale
 nu trebuie învățat tabelul cu produse patologice
 majoritatea virusurilor prezintă următorul circuit:
o au o poartă de intrare (unde se replică eficient și de acolo ai multe șanse de a recolta pp)
o au o fază de diseminare (se găsește în sânge)
o au o fază în care ajung la organul țintă
 o excepție: rinovirusurile, care au doar o poartă de intrare, la nivelul tractului respirator
 virusul rabic diseminează septi-nevritic, de-a lungul axonilor → nu se găsește niciodată în sânge
 produse patologice:
o virusuri respiratorii → secreția nazo-faringiană, recoltată cu tampoane sterile sau prin aspirat sau prin lavaj
o virusul polio (transmitere digestivă) → materiile fecale
o enterovirusuri, rotavirusuri → materii fecale
o virusul rujeolos
o virusul rubeolos
o virusul urlian
o virusul rabic → LCR
o unele virusuri se replică foarte eficient în glandele salivare (virusul rabic, CMV) → saliva
o boli virale cu erupții veziculare (herpes simplex) → lichidul vezicular
o CMV (proliferează foarte bine în epiteliul renal), virusul rujeolos → urina
o herpes genital (cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală), papilomavirusuri → tampoane vaginale, lavaj
cervico-vaginal, tampon uretral
o biopsia tisulară

1
Virusologie Lp 1 – 02.03.2017

 enterovirusurile sunt agentul etiologic numărul 1 al meningitelor virale; prin urmare, și LCR poate fi pp pentru
enterovirusuri
 direcțiile diagnosticului virusologic:
o izolarea virală
 înseamnă a crește virusul in vitro
 se folosesc 3 sisteme: culturi celulare, ou de găină embrionat, animalul de laborator
 culturile celulare:
 sunt cele mai folosite (din motive de bioetică, sunt accesibile,
 se observă efectele citopatice pe care le produc virusurile
 oul de găină embrionat:
 se folosește foarte bine pentru izolarea virusului gripal
 animalul de laborator:
 se folosește din ce în ce mai puțin din motive bioetice
o demonstrarea prezenței virusului / componentelor sale (diagnostic direct)
 detecția directă a virusului → microscopia electronică:
 un virus e un agent infecțios de dimensiuni foarte mici (de ordinul nanometrilor) → prin
urmare, pot fi vizualizați doar la microscopul electronic
 colorația negativă:
o acetat de uranil
o acid fosfotungstic
 metode care cresc sensibilitatea
 metode de concentrare:
o ultracentrifugarea
o difuzia în agar
o centrifugare directă pe grilă de ME
 detecția directă a componentelor virale → acidul nucleic, antigenele virale
 PCR-ul detectează ADN-ul viral
 RT-PCR-ul detectează ARN-ul viral
 testul Elisa detectează antigenele virale (diagnostic direct) sau anticorpii (diagnostic indirect)
 reacția de imunofluorescență detectează antigenele virale
 identificarea virusurilor prin inhibarea efectului viral
o diagnosticul serologic (diagnostic indirect: demonstrezi răspunsul imun al organismului la prezența virusului)
 primii anticorpi care apar într-o infecție sunt IgM
 se face:
 pe probă unică de ser (detectezi prezența răspunsului imun primar exprimat prin prezența
anticorpilor IgM)
 pe probe pereche de ser (proba I, la debut; proba II la 2-3 săptămâni)
o seroconversia – în proba I nu există anticorpi, iar în proba II apar anticorpi specifici
virusului de detectat
o creșterea semnificativă a titrului de anticorpi între cele 2 probe (de minim 4 ori)