CUPRINS:

Cap1 – Laboratorul de Microbiologie - Prof.dr.Braga Victoria

1.1. Organizarea şi funcţionarea laboratorului de Microbiologie
1.2. Principii de conduită şi reguli de protecţie a muncii
1.3. descrierea aparaturii specifice, a modului de funcţionare şi de
întreţinere
Cap.2 - Bazele asepsiei si ale antisepsiei - S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
2.1.decontaminarea prin caldura: sterilizarea prin caldura umeda, caldura
uscata, alte metode de sterlizare
2.2. decontaminarea
Cap.3 - Recoltarea si transportul produselor patologice. - S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
Cap.4 - Cultivarea microorganismelor: - S.l.dr.Stoicescu Ramona
4.1. medii de cultura: formule, metode de preparare si conservare;
4.2.prezentarea mediilor de cultura: lichide, solide, semisolide, selective,
diferentiale, de îmbogatire, de conservare si transport, anaerobe, speciale
4.3. cultivarea virusurilor: ou embrionat, culturi celulare, animale de
laborator
Cap.5 - Tehnica examenului microscopic - S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
5.1.coloranti si coloratii microbiologice,
5.2.examenul între lama si lamela,
5.3.coloratii speciale: cili, capsula, spori
5.4.examenul pe fond întunecat.
Cap.6 - Tehnici specifice Microbiologiei - S.l.dr.Stoicescu Ramona
6.1.însamântarea pe medii de cultura
6.2.aspecte ale culturilor,
6.3.efectuarea de frotiuri din produse patologice si culturi-coloratie,
6.4.examinarea frotiurilor
Cap.7 - Cercetarea sensibilitatii germenilor la antibiotice si chimioterapice -
S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
7.1.antibiograma germenilor aerobi,
7.2.antibiograma germenilor anaerobi-tehnica si interpretare
Cap.8 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de coci Gram pozitivi -
S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
Cap.9 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de coci Gram negativi. - Asist.
Dr.Voineagu Lavinia
Cap.10 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de parvobacterii - Asist.
Dr.Voineagu Lavinia
Cap.11 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de bacili Gram pozitivi -
S.l.dr.Stoicescu Ramona
Cap.12 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de bacili Gram negativ -
S.l.dr.Stoicescu Ramona
Cap.13 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de Pseudomonas -
S.l.dr.Stoicescu Ramona
Cap.14 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de Mycobacterii - Asist.
Dr.Voineagu Lavinia

1
Cap.15 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de bacterii anaerobe - Asist.
Dr.Voineagu Lavinia
Cap. 16 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de Spirochete -
S.l.dr.Botnarciuc Mihaela
Cap. 17 - Diagnosticul de laborator al infectiilor produse de Mycoplasma -
S.l.dr.Botnarciuc Mihaela

Anexa................................................................................................
Bibliografie........................................................................................

2
 CAPITOLUL 1

ORGANIZAREA SPAŢIULUI DESTINAT LABORATORULUI DE MICROBIOLOGIE

Diagnosticul microbiologic constituie un act medical extrem de important pentru

pacienţii cu posibile infectii. Acurateţea, meticulozitatea şi, deloc de neglijat, intuiţia medicului
microbiolog pot salva viaţa pacientului.
Pentru buna realizare a acestui obiectiv produsele biologice diverse trebuie supuse treptat
unor etape importante de diagnostic (colorare, cultivare, identificare etc.).
Spaţiul în care se desfăşoară aceste etape are obligatorie o anumită organizare
şi o anumită dotare. Acest spaţiu trebuie amplasat la distanţă de zonele în care se
recoltează probele patologice şi de zonele în care se eliberează rezultatele deoarece
acestea sunt zone cu circulaţie intensă.
Construcţia trebuie prevăzută cu instalaţie electrică inclusă în pereţi care să su-
porte sarcini importante impuse de utilizarea aparatelor.
Instalaţia de apă şi de canalizare sunt obligatorii, fiecare spaţiu de lucru având
obligatoriu cuvetă cu apă rece şi cu apă caldă pentru spălarea pe mâini a tehnicienilor.
Iluminarea este foarte importantă deoarece o primă etapă în diagnostic o
constituie examinarea macroscopică a produsului patologic iar etapa de interpretare a
culturii microbiologice necesită de asemenea o lumină bună.
Camerele laboratorului de microbiologie, de preferinţă orientate spre nord, trebuie
să fie prevăzute cu suprafeţe lavabile: pereţii zugrăviţi cu vopsea lavabilă, pardoseala
acoperită cu răşini epoxilice sau învelişuri de materiale plastice uşor lavabile, fără crăpă-
turi şi cu marginile rotunjite.Astfel curăţarea si dezinfectarea suprafetelor se face uşor.
Mobilierul laboratorului de microbiologie trebuie să fie simplu, din materiale lavabile
(inox, blat de masă din pal melaminat, suprafeţe de sticlă etc.).

ORGANIZAREA SPAŢIULUI LABORATORULUI

Spaţiul trebuie compartimentat în camere cu destinaţie precisă, complet decoman-

date, dispuse în jurul unei arii centrale destinate recoltării de produse biologice.
Destinaţia camerelor trebuie gândită astfel încât circuitul produselor microbiologie,
de la recoltare pînă la înlăturare (după dezinfecţie) să fie unidirecţional.
Alături camerelor de lucru propriu-zis trebuie să existe spaţii pentru depozitarea
materialelor necesare lucrului microbiologic, spaţiul pentru spălarea materialelor ,vestiar,
WC pentru personal.
Calculul spaţiului necesar este multiplicarea suprafeţei de 11 m 2 cu numărul de lucrători.
Compartimentele obligatorii laboratorului de microbiologie sunt: spaţiul pentru primirea
şi înregistrarea produselor biologice, spaţiul pentru pregătirea materialelor de laborator,
spaţiul de lucru propriu-zis ( de însămînţare şi de citire a culturilor microbiologice), depo-
zitul de materiale, spaţiul necesar igienei personalului laboratorului.
Circuitul în laborator trebuie să aibă un sens unic cel mai bun mod de comunicare
între camere fiind un coridor în care să se deschidă toate camerele.
Fiecare zonă cu o anumită şi precisă destinaţie trebuie să fie organizată independent
astfel încât să nu fie necesară circulaţia între camere în timpul desfăşurării activităţii.
Aparatele şi instrumente utilizate (de exemplu microscoape, centrifugi, etc.) trebu-

3
Ie să aparţină unei singure zone şi să nu fie deplasate dintr-o cameră în alta.
Rapoartele dintre diverse aparate trebuie gândite logic astfel încât acestea să nu
îşi pericliteze funcţionarea ( frigider lângă termostat).

APARATURA ŞI INSTRUMENTARUL NECESARE

LABORATORULUI DE MICROBIOLOGIE

Instrumentarul şi aparatura de laborator necesară, în ordinea activităţilor care au

loc în laboratorul de microbiologie sunt următoarele:
 Instrumentar pentru recoltare: seringi de unică folosinţă, vacuumteinere, tam-
poane sterile, urocultoare, coprocultoare;
 anse bacteriologice, pipete Pasteur, tampoane sterile, microscoape, stative,
set de coloranţi, centrifugă şi balanţe, bec Bunsen, termostate etc.;
 autoclav, dulap, vase de plastic,etc.;
 frigidere, băi de apă, distilatoare;
 congelatoare,
 trompă de aer;
 pupinel;
 distilator;
 instrumente variate:foarfeci, pense, sonde, etc.;
 cristalizoare cu materiale dezinfectante pentru lamele folosite;
 boxele de siguranţă antiepidemică.
Boxele de siguranţă antiepidemică, obligatorii în ultima perioadă, controlează
într-un grad mai mare sau mai mic (în funcţie de complexitatea construcţiei acestora)
circulaţia aerosolilor la locul de muncă, aerosoli care pot constitui un factor important
infecţios.

NORME DE PROTECŢIA MUNCII ÎN LABORATORUL DE MICROBIOLOGIE

Date fiind riscurile infecţioase şi cele de ardere fizică sau chimică existente în la-
boratorul de microbiologie personalul de laborator trebuie să respecte următoarele reguli:
 folosirea obligatorie a echipamentului de protecţie: halate, bonete,
mănuşi, măşti, şorţuri speciale;
 aranjarea aparaturii şi a materialelor de laborator astfel încât lucrul să se des-
făşoare cu economie maximă de mişcări şi fără deplasări inutile;
 nu se pipetează cu gura ci cu pipete automate;
 nu se mănâncă şi nu se fumează în laborator ci doar în spaţiul special amena-
jat;
 obiectele utilizate la însămânţare trebuie obligatoriu sterilizate,
 pe mesele de laborator nu se aşază haine, genţi, cărţi, caiete;
 nu este permisă intrarea în laborator a persoanelor străine,
 orice contact infectant pe suprafeţe umane neprotejate trebuie urmat obligato-
riu de antiseptizarea atentă a zonei şi curăţirea atentă urmată de dezinfecţie a
suprafeţelor neanimate contaminate (acoperirea cu sublimat 1 pentru 2.-3

4
 ore apoi curăţirea mecanică atentă şi, în final ştergerea cu sublimat );
 halatele şi şorţurile contaminate se sterilizează la autoclav;
 pentru prevenirea arsurilor se acordă atenţie maximă mişcărilor în preajma
becului Bunsen şi a soluţiilor dezinfectante care pot determina arsuri chimice
( amestec sulfocromic).

CAPITOLUL 2

BAZELE ASEPSIEI ŞI ANTISEPSIEI STERILIZAREA ŞI DEZINFECŢIA

Definiţii:
Prin sterilizare se înţelege orice metodă fizică sau chimică prin care sunt distruse
microorganismele, atât formele vegetative cât şi formele de rezistenţă (sporii) de la
nivelul unui substrat. Rezultatul unei proceduri de sterilizare este starea de sterilitate:
un substrat steril, complet lipsit de microorganisme vii, atât formele vegetative cât şi
formele de rezistenţă.
Obţinerea stării de "sterilitate", precum şi menţinerea ei (până în momentul
utilizării) conferă siguranţă maximă, probabilitatea teoretică a existenţei
microorganismelor fiind ≤ 10‾6.
Prin dezinfecţie se înţelege procesul prin care sunt distruse majoritatea
microorganismelor (în proporţie de până la 99 %) de pe obiectele din mediul inert, cu
excepţia formelor de rezistenţă (sporilor bacterieni). Substanţele utilizate în acest scop
se numesc dezinfectante.
Dezinfecţia se aplică în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile de răspândire
a infecţiei, iar sterilizarea nu este necesară. Reducerea numărului de microorganisme
de la nivelul pielii, mucoaselor şi ţesuturilor vii se numeşte antisepsie. Substanţele
folosite în acest scop se numesc antiseptice. Unele substanţe pot fi folosite atât ca
dezinfectante, cât şi ca antiseptice, în concentraţii diferite.
Decontaminarea se referă la procesul sau tratamentul care se aplică dispozitivelor
medicale utilizate, având scopurile următoare: diminuarea populaţiei de
microorganisme, prevenirea uscării produselor biologice, protecţia personalului care-l
manipulează, protecţia mediului împotriva contaminării.
Metodele de sterilizare se clasifică, după agentul sterilizant, în:
a. Sterilizare prin metode fizice:
Sterilizarea prin căldură
Sterilizarea prin filtrare
Sterilizarea cu ajutorul radiaţiilor
b. Sterilizarea chimică

2.1 Sterilizarea prin căldură. Căldura este un agent relativ ieftin şi foarte eficient.
Se pretează la sterilizarea prin căldură toate materialele termorezistente.

Sterilizarea prin căldură uscată:

STERILIZAREA PRIN ARDEREA ÎN FLACĂRĂ ( ARDEREA LA ROŞU) este
utilizată în bacteriologie, pentru ansa bacteriologică metalică. Ansa se ţine cu vârful în

5
flacăra becului Bunsen, până se înroşeşte, apoi încă 5-10 secunde. La temperatura la
care metalul este incandescent, toate microorganismele sunt distruse prin carbonizare.
Atenţie: flacăra este mai fierbinte spre vârf. Dacă ansa este încărcată ( conţine
produs biologic sau cultură bacteriană), ea se introduce la început în porţiunea inferioară
a flăcării, până la arderea
produsului, apoi se ridică uşor spre vârful flăcării. În acest mod persoana care manipulează
ansa evită
să se stropească cu materialul ce poate sări din ansă.
Instrumentele metalice tăietoare sau înţepătoare din oţel inoxidabil pot fi
deteriorate dacă se sterilizează prin această metodă, datorită decălirii oţelului.
STERILIZAREA LA PUPINEL, ETUVĂ TERMOREGLABILĂ
Sterilizatorul cu aer cald este un cuptor (cuptor Pasteur) cu pereţi dubli, între care se
găseşte
sursa de căldură. Pereţii interiori sunt perforaţi, pentru a permite circulaţia aerului cald.
Sterilizatorul
poate fi cu sau fără ventilator. El are în mod obligatoriu un afişaj mecanic sau electronic pentru
temperatură şi timp, care permite fixarea şi urmărirea parametrilor de funcţionare. (Fig. 1).
Agentul de sterilizare este aerul uscat şi cald, la 180C, care acţioneaţă 1 oră efectiv, din
momentul atingerii temperaturii de sterilizare în interiorul încărcăturii.

Fig. 1.a. Pupinel; b. Principiul de funcţionare al pupinelului

6
7
La sterilizatorul cu aer cald se sterilizează sticlăria şi instrumentarul care nu suportă
sterilizarea cu aburi sub presiune (oţel ne-inoxidabil: cromat). Sterilizatorul cu aer cald este
contraindicat pentru materiale textile, lichide şi cauciuc.
Obiectele de sterilizat sunt spălate, uscate şi ambalate în hârtie specială (sticlăria de
laborator) sau cutii metalice (instrumentarul metalic).
Cutiile metalice cu instrumentar se introduc închise în incinta sterilizatorului cu aer cald.
Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în cutii metalice este de 24 de ore de
la sterilizare, cu condiţia menţinerii cutiilor metalice închise.
Durata menţinerii sterilităţii materialelor în ambalaje de hârtie sudate este de 2 luni de
la sterilizare, cu condiţia menţinerii integrităţii lor şi a manipulării acestora numai prin
intermediul coşului.
La extragerea pachetelor din sterilizatorul cu aer cald se folosesc mănuşi.
Se lipeşte o etichetă sau banderolă pe capac pentru a identifica dispozitivele medicale
şi materialele sterilizate. Se notează data şi ora sterilizării.
Se notează în caietul de sterilizare: data, conţinutul cutiilor (pachetelor), temperatura la
care s-a efectuat sterilizarea, durata, rezultatele indicatorilor chimici, semnătura persoanei
responsabilizate cu sterilizarea, observaţii.

Sterilizarea prin căldură umedă:

STERILIZAREA CU ABUR SUB PRESIUNE – AUTOCLAVAREA

Principiul sterilizării cu abur sub presiune este de a expune fiecare la contactul cu aburul
la temperatura şi presiunea pentru timpul specificat: 121C la 1,01 atmosfere timp
de 30 minute, până la 134C la 2 atmosfere, timp de 30 minute. Timpul de sterilzare se
măsoară din momentul atingerii temperaturii efective în interiorul încărcăturii.
Prin autoclavare se pot steriliza: instrumentar medical metalic, textile, sticlărie, cauciuc,
plastic termostabil, apă şi soluţiilor apoase, medii de cultură.
Se pot utiliza 2 tipuri de autoclave:
1. Autoclave cu pre şi post vacuumare.
Realizează sterilizarea optimă a instrumentarului chirurgical din oţel inoxidabil şi singura
metodă posibilă pentru sterilizarea materialului moale (textile), cauciucului, sticlăriei.
Este folosit şi în decontaminarea deşeurilor din laborator (deşeuri infecţioase).
2. Autoclave fără post vacuumare. Sunt folosite pentru sterilizarea mediilor de
laborator şi lichidelor în flacoane. Timpul de pătrundere al aburului este prelungit datorită
eliminării incomplete a aerului.
La încheierea ciclului complet de sterilizare se aşteaptă să se răcească, se evacuează
aburul, apoi se deschide uşa autoclavului. Nu se deschide niciodată sterilizatorul cu aur sub
presiune înainte ca temperatura să fie sub 100C. La extragerea pachetelor din sterilizatorul
cu abur sub presiune se folosesc mănuşi din bumbac.
Cutiile, casoletele, şi pachetele sterilizate se depozitează temporar pe o suprafaţă
special destinată materialului steril şi se aranjeză în dulapuri special destinate depozitării
materialului steril.
Cutiile, casoletele, coşurile, navetele cu pachetele sterilizate se etichetează
(banderolează) otându-se data, ora, sterilizatorul cu abur sub presiune la care s-a efectuat
sterilizarea, persoana care a efectuat sterilizarea.
Fig.2 a. Autoclav vertical – model clasic
 b. Autoclav orizontal

Controlul sterilizării se poate face prin metode fizice, chimice şi biologice.

a). Verificarea temperaturii: Se citeşte temperatura termometrului sau temperatura
afişată
pe monitor. Temperatura se notează în caietul de sterilizare.La autoclav: verificarea presiunii
la manometru şi a temperaturii.
b). Verificarea indicatorilor fizico-chimici:
- virarea culorii la benzile adezive cu indicator fizico-chimic.
- virarea culorii la indicatorii fizico-chimici “integratori”.
Indicatorul integrator plasat în interiorul cutiilor metalice indică dacă au fost îndeplinite
condiţiile pentru o sterilizare eficientă – temperatura atinsă în interiorul pachetului şi timpul de
expunere. În situaţia în care virajul nu s-a realizat, materialul se consideră nesterilizat şi nu se
utilizează.

O dată pe lună - se utilizează indicator biologic cu Bacillus subtillis pentru

controlul eficacităţii sterilizării.
Pentru sterilizarea la pupinel pot fi utilizaţi indicatori biologici cu Bacillus subtillis
preparaţi
industrial, comercializaţi, care conţin 106 UFC sau preparaţi în laborator.
Acestea se plasează în mijlocul incintei sterilizatorului cu aer cald, odată cu celelalte
pachete
pentru sterilizat. Se realizează ciclul complet de sterilizare.
La sfârşitul ciclului, indicatorii biologici se extrag din cutie şi se incubează 48 ore la
56C, la
laborator. Laboratorul va emite un buletin de analiză cu rezultatul constatat.
Pentru controlul sterilizării la autoclav sunt admişi indicatorii biologici cu forme
diferite de condiţionare:
 Indicatori biologici cu Bacillus stearothermophylus impregnaţi pe suporţi de
bumbac în concentraţii de 106 UFC. Aceştia se pun în interiorul unei cutii-test.
Cutia-test se introduce în autoclavă odată cu materialul de sterilizat şi se
realizează ciclul complet de sterilizare. La sfârşitul ciclului, indicatorul biologic
este trimis la laborator, unde este extras, însămânţat şi incubat; citirea se face
la 7 zile.
 Controlul bacteriologic al sterilizării la autoclav cu indicator tip“Stearotest 120”,
pentru controlul sterilizării la autoclav la temperatura de 120C cu o durată de
30 minute.
 Acest produs este o suspensie de spori de Bacillus stearothermophyllus în soluţie
nutritivă,
cu indicator de pH. Conţinutul fiolelor de “Stearotest 120” este limpede de culoare violet.
Fiolele de tip“Stearotest 120” se introduc în autoclavă printre dispozitivele medicale şi
materialele
supuse sterilizării. Se efectuează sterilizarea, la 120C, timp de 30 min; după sterilizare fiolele
sunt
aşezate într-un incubator de 56C.
Citirea şi interpretarea rezultatelor:
-menţinerea aspectului (culoare, transparenţă) nemodificat arată o sterilizare corectă;
-virajul la galben al indicatorului de pH şi o uşoară opalescenţă a conţinutului indică o
sterilizare sub parametrii de eficienţă optimă (au rămas spori viabili s-au cultivat şi au modificat
aspectul produsului).
La 6 luni Se efectuează verificarea aparatului de către un tehnician autorizat.

STERILIZAREA PRIN FILTRARE

Sterilizarea prin filtrare reprezintă trecerea unui lichid printr-un filtru cu porii având
dimensiuni mai mici decât ale bacteriilor sau ale virusurilor (ultrafiltrare).
Filtrele bacteriologice sunt de mai multe tipuri:
Filtre Seitz, din azbest
Filtre Chamberland, din porţelan poros
Filtre din sticlă Yena, etc
Filtrele se sterilizează prin autoclavare. Lichidul de sterilizare este aspirat cu ajutorul
unei
pompe de vid.
În situaţiile în care în laboratoare este necesar lucrul în condiţii aseptice (prelucrare
produse
ce conţin M.tubreculosis, tehnică PCR), se utilizează incintele aseptice cu protecţie
suplimentară
hote cu flux laminar. Acestea au un spaţiu de lucru, cu pereţi de sticlă şi un compartiment
superior
metalic, care conţine 2-3 filtre ( foltru din fibră poliamidică şi 1-2 filtre HEPA).
Circulaţia aerului se face cu ajutorul unui ventilator.

STERILIZAREA CU AJUTORUL RADIAŢIILOR

Radiaţiile ionizante (,,,X) au o bună capacitate sterilizantă, dar sunt nocive pentru
organismul uman. De aceea se folosesc numai în activitatea industrială şi nu sunt folosite în
activitatea medicală.
Radiaţiile neionizante – UV sunt folosite pentru sterilizarea suprafeţelor şi aerului în
laboratoare, săli de operaţie, pentru sterilizarea apei în bazine. Lămpile de UV trebuie folosite
în
laboratorul de bacteriologie câte 10 minute, de mai multe ori pe zi, după evacuarea prealabilă
a
personalului din încăpere.

2.2 STERILIZAREA CHIMICĂ: STERILIZATOARE CU OXID DE ETILENĂ

Sterilizarea cu oxid de etilenă se utilizează numai atunci când nu există alt

mijloc de sterilizare adecvat pentru obiecte şi echipamente termosensibile.
Materialul medico-chirurgical care se sterilizează cu oxid de etilenă:
Obiecte din material plastic şi materiale compozite, termosensibile şi pentru
care se cunoaşte perioada de timp necesară desorbţiei; polielietilenă, teflon, latex,
silicon, acetatul de etilenvinil, poliuretan, polipropilen. Echipamentul medical
constituit din părţi de PVC (policlorura de vinil) sterilizat iniţial cu radiaţii ionizante sau
raze gamma nu va fi resterilizat cu oxid de etilenă, deoarece PVC eliberează
compuşi toxici - etilen clorhidrină.
Oxidul de etilenă este un gaz inodor, toxic, a cărui prezenţă nu este percepută
în aer.
În amestec cu aerul, este exploziv pornind de la concentraţia de 3% V-V. Prin
inhalare: oxidul de etilenă poate provoca iritaţia căilor respiratorii şi depresia
sistemului nervos central, iar prin contact: reacţii de iritaţie a pieli şi mucoaselor la
personalul care efectuează sterilizarea.
Materialul supus insuficient tratamentului de desorbţie utilizat la bolnavi poate
cauza fenomene hemolitice, stenoze traheale, colaps cardiovascular şi fenomene
alergice. De aceea, sterilizatoarele cu oxidul de etilenă trebuie să aibă inclus în ciclul
de sterilizare desorbţia la sfârşitul programului.
Sterilizarea cu oxid de etilenă se va realiza în spaţii ventilate, destinate numai pentru
această activitate.

DEZINFECŢIA
1.DEZINFECŢIA CHIMICĂ. SUBSTANŢE DEZINFECTANTE ŞI ANTISEPTICE.

Eficienţa unei proceduri de dezinfecţie depinde de natura substanţei dezinfectante

folosite
fiind direct proporţională cu concentraţia acesteia şi timpul de acţiune, în timp ce prezenţa
materiilor organice (sânge, urină, materii fecale, culturi bacteriene) şi a formelor sporulate
reduc
efectul dezinfectant.
Spre deosebire de sterilizare, care este un termen cu semnificaţie absolută (steril sau
nesteril), dezinfecţia poate fi de diferite grade: dezinfecţie înaltă, medie şi slabă.
Dezinfecţia înaltă este orice procedură care reuşeşte să inactiveze formele vegetative
ale
bacteriilor, virusurile, paraziţii şi ciupercile microscopice.

Dezinfectante puternice:

 Glutaraldehida: soluţie apoasă 2%

 Formaldehida: soluţie apoasă 8%
 Amestecul sulfocromic: acid sulfuric+ bicromat de potasiu+ apă
 Peroxidul de hidrogen 3-6%
 Acidul peracetic în diferite concentraţii
 Hipocloritul de sodiu

Timpul de acţiune necesar pentru ca aceste substanţe să realizeze o dezinfecţie de

nivel
înalt este de minim 20 minute. Este absolut necesar să se respecte instrucţiunile de folosire
ale
fiecărui preparat comercial, aşa cum sunt specificate de producător.
Dacă dezinfectantele puternice acţionează un timp suficient şi pe substratul respectiv nu există
spori bacterieni, se poate realiza o sterilizare chimică.

Dezinfectante cu putere medie:

Realizează distrugerea Mycobacterium tuberculosis, a bacteriilor în formă

vegetativă, a celor mai multe virusuri şi fungi, dar nu şi a sporilor bacterieni.
 Substanţele chimice care realizează dezinfecţia de nivel intermediar sunt:
 Iodofori (compuşi iodaţi): combinaţii ale iodului cu o substanţă
stabilizatoare sau transportatoare. La diluarea în apă, din aceste complexe
se eliberează iodul liber, cu acţiune antimicrobiană 50-150 mg /1000ml ( 5-
15%). Exemple de substanţe transportatoare: compuşi cuaternari de
amoniu, polivinilpirolidonă, detergenţi.
 Compuşi cloruraţi: eliberează Cl liber şi ClO2. Conţin 0.5-5 g Cl /1000ml.
Cloramina, hipocloritul
 Alcooli: etilic, izopropilic 70% vol/vol.
 Compuşi fenolici: 0.5-3% în apă
 Detergenţii

Detergenţi neutri folosiţi pentru: mobilier, pavimente, veselă şi spălarea

manuală a textilelor.
Detergenţi alcalini sau “decapanţi folosiţi pentru pavimente.
Detergenţi acizi sau “detartranţi” utilizaţi pentru materiale cu depuneri de
piatră: ceramică, pavimente placate cu materiale care suportă acizi, sticlărie de
laborator, bazine, bazinete, urinare.
Detergenţi-dezinfectanţii sau detergenţii cationici sunt produse a căror
proprietate principală este cea de curăţare şi secundar dezinfectantă.
Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de 10
minute.

Dezinfectante slabe:

Pot distruge cele mai multe bacterii în forma vegetativă, unele virusuri, unii
fungi, dar nu distrug microorganisme rezistente, ca Mycobacterium tuberculosis, sau
sporii bacterieni.
 Compuşi cuaternari de amoniu.
 Dezinfectante care conţin fenoli, iodofori şi agenţi de spumare;
Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de
sub 10 minute.
În funcţie de suportul tratat, se pot folosi următoarele metode de aplicare a
dezinfectantelor
chimice. Imersie (recipiente pentru recoltarea produselor patologice, instrumente, pipete, lame
de
microscop), ştergere (mese de lucru în laborator, aparate, pavimente), stropire, pulverizare
(uşi,
ferestre).

Pregătirea în vederea sterilizării a materialului medico-chirurgical utilizat

cuprinde mai multe etape:
Curăţarea / decontaminarea (predezinfecţie) echipamentelor: realizată
imediat după utilizarea acestora, cât mai aproape de locul utilizării.
- diminuează populaţia de microorganisme
- previne uscarea produselor biologice
- contribuie la protecţia personalului care-l manipulează
- contribuie la protecţia mediului împotriva contaminării

Se realizează în două etape:

 1. faza de pretratament, realizată prin imersia dispozitivelor utilizate, în
soluţie de detergent - dezinfectant (cu acţiune de detaşare a murdăriei
grosiere de pe substrat şi acţiune bactericidă)
2. faza de curăţare manuală sau mecanică

Clatire riguroasă sub jet de apă potabilă;

Dezinfectie, utilizând un dezinfectant adecvat, dintre cele cu putere înaltă sau
medie;
Clătire cu apă;
Uscare cu prosop curat sau aer comprimat.

ANTISEPTICELE sunt preparate cu proprietăţi antimicrobiene, ele distrug, sau

inactivează microorgnismele de la nivelul ţesuturilor vii. Ele reduc temporar de pe
piele şi mucoase numărul de microorganisme.
Utilizarea antisepticelor permite:
- realizarea îngrijirilor aseptice,
- reducerea transmiterii germenilor, de la bolnav la bolnav, prin intermediul
mâinilor,
- tratarea infecţiilor locale cutanate si mucoase.

Substanţe antiseptice

 Alcooli: etanol, izopropanol 70% vol/vol –35% vol/vol

 Compuşi iodaţi 1-2%: alcool iodat, tinctură de iod, betadina:povidone-
iodine 7,5-10%
 Compuşi cloruraţi: Clorhexidina ( 0,75-4%), Hexaclorofen (1-3%)
 H2O2 3%
 Compuşi coloraţi:Violet de genţiana, albastru de metilen, fucsina
 Permanganat de potasiu
 Nitrat de argint 0,1%
 Clorura de benzalkonium:soluţie alcoolică 0,1-0,2% (piele), soluţie
apoasă 0,1-0,2%(plăgi) soluţii oftalmice: 0,01%, instilaţii vezică urinară
şi uretră: 0,005%
 Săpunuri şi detergenţi

2 DEZINFECŢIA PRIN MIJLOACE FIZICE

Dezinfecţia prin căldură

Căldura uscată: flambarea.
Flambarea constă în trecerea unui obiect prin flacără. Este utilizată în
laborator, pentru eprubete de sticlă, lame de microscop, etc. Nu se foloseşte pentru
instrumente medico-chirurgicale.
Căldura umedă: fierberea şi pasteurizarea
Fierberea în apă la temperatura de 100C timp de minim 20 minute realizează
distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor patogene. Fierberea apei şi
alimentelor reprezintă o metodă de prevenire a bolilor transmisibile cu poartă de
intrare digestivă.
Pasteurizarea: este o metodă de dezinfecţie a lichidelor, la temperaturi
cuprinse între 55 - 95C. După expunere, de durată variabilă, sunt distruse 90 – 95%
dintre formele vegetative ale microorganismele patogene.
Dezinfecţia prin spălare la temperatura de 60 - 95C este un proces
complex la care, pe lângă acţiunea căldurii umede, se adaugă şi acţiunea
detergenţilor sau a altor substanţe, cât şi acţiunea mecanică de spălare. Acest
procedeu se foloseşte la spălarea şi dezinfecţia lenjeriei, veselei, sticlăriei de
laborator, instrumentarului.

Dezinfecţia cu raze ultraviolete

Indicaţii: dezinfecţia suprafeţelor netede şi aerului în boxe de laborator, săli de
operaţii, alte spaţii închise, pentru completarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie
chimică.
Lămpile destinate dezinfecţiei pot fi fixe sau mobile, cu tuburi de UV între 15 şi
30 W, prevăzute să funcţioneze în absenţa omului (cu radiaţie directă) sau în
prezenţa omului (cu radiaţie indirectă, ecranată şi fără emisie de ozon).

Exemple de produse comerciale de detergenţi dezinfectanţi şi dezinfectanţi

Virkon (Antec international)– detergent-dezinfectant; amestec de peroxizi, surfactant,
acizi organici şi săruri anorganice. Poate fi folosit pentru suprafeţe dure (faianţă, pavimente), în
laboratoarele medicale pentru aparatura de laborator, cuve, centrifugi, pipete.
Biguacid S (Antiseptica) – dezinfectant-detergent, conţine didecyl-dimethyl –
ammonium-
chlorid şi biguanină. Poate fi folosit pentru suprafeţe, pavimente, grupuri sanitare.
Combi-instruments (Antiseptica) – dezinfectant - detergent lichid pentru instrumentar
chirurgical şi din laboratoare (sticlă, porţelan, metal, cauciuc, mase plastice).
Conţine: glutaraldehidă, clorură de benzalkonium, didecyl-dimethyl –ammonium-chlorid.
Big Spray (Antiseptica) – amestec de ethanol – propanol – poyhxanide.
Spray dezinfectant, utilizat prin pulverizare, pentru dezinfecţia suprafeţelor din săli de
operaţie, ambulanţe, mobilier, haine, saltele, perne.
Mikrozid Liquid (Shulke &Meyer) - amestec de etanol şi propanol.
Dezinfectant pentru suprafeţe, grupuri sanitare.
Lysetol AF (Shulke &Meyer) - conţine: guanidinacetat, fenoxipropanol, clorură de
benzalconiu. Dezinfectant pentru instrumentarul medico-chirurgical.
Perform FF (Shulke &Meyer) - conţine peroximonosulfat de potasiu, benzoat de sodiu,
acid tartric, săpun. Indicat în dezinfecţia şi curăţarea suprafeţelor şi obiectelor de inventar
lavabile.
Terralin (Shulke &Meyer) - amestec de clorură de benzalconiu şi propanol.
Poate fi folosit pentru curăţirea şi dezinfecţia pardoselilor, peteşilor, grupurilor sanitare
şi obiectelor de inventar lavabile.
Fig.3 Simboluri pentru modul de utilizare a dezinfectantelor

Exemple de produse comerciale de antiseptice

Desmanol (Shulke &Meyer) conţine digluconat de clorhexidină şi propanol.
Utilizat pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor.
Desderman N (Shulke &Meyer) - conţine etanol, bifenilol, polyvidone, isopropyl.
Indicat pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor.
 Primasept Med (Shulke &Meyer) – conţine bifenilol şi propanol. Utilizat pentru
dezinfecţia
igienică a mâinilor.

Fig.4 Simbol pentru dezinfecţia mainilor

CAPITOLUL 3

RECOLTAREA ŞI TRANSPORTUL PRODUSELOR PATOLOGICE

Recoltarea produselor patologice în scopul examenului microbiologic

reprezintă o etapă extrem de importantă, de corectitudinea căreia depinde în mare
măsură exactitatea diagnosticului. Recoltarea produselor patologice adecvate, în
momentul corespunzător, cu respectarea regulilor de asepsie, transportul în condiţii
optime şi cât mai rapid spre laborator sunt absolut necesare.
Principii generale
Recoltarea probelor trebuie făcută de medic sau sub îndrumarea acestuia.
Se utilizează numai recoltoare sterile, pe care vor fi menţionate datele de
identificare: numele pacientului, secţia, produsul şi data recoltării, înainte de a se
face prelevarea.
Recoltarea unui produs biologic în vederea evidenţierii florei microbiene
trebuie efectuată, pe cât posibil, înaintea administrării tratamentului cu antibiotice.
Din produsul biologic se va recolta porţiunea sau fragmentul cu aspect
patologic, caracteristic.
Prelevarea trebuie făcută în momentul optim, în sensul posibilităţii prezenţei
unui număr cât mai mare de microorganisme şi în funcţie de evoluţia clinică a bolii.
Cantitatea de produs trebuie să fie suficientă pentru a permite efectuarea mai multor examene.
Transportul probelor recoltate la laborator trebuie să fie făcut în timp cât mai
scurt, pentru a evita modificările cantitative şi calitative ale florei, sub acţiunea
deshidratării, modificărilor de temperatură, pH, etc. În probele păstrate prea mult
timp, microorganismele mor datorită deshidratării, temperaturii prea scăzute sau, din
contră, altele (urina) sunt medii favorabile multiplicării excesive a florei iniţiale.
În cazul în care transportul poate dura mai mult timp sau nu există posibilitatea
însămânţării imediate a probelor, se folosesc recoltoare cu medii de conservare şi
transport.
Transportul probelor se va face în containere speciale, inscripţionate cu
menţiunea „material infectant”, manipulate de persoane instruite, evitându-se
răsturnarea containerelor şi vărsarea materialelor.

HEMOCULTURA

Prelevarea unei probe de sânge pentru cultivarea pe medii adecvate –

hemocultura are indicaţie în suspiciunea de bacteriemie, septicemie sau endocardită
bacteriană. De asemenea hemocultura este indicată în stările febrile prelungite fără o
cauză decelabilă.
Este foarte important ca puncţia venoasă să fie făcută în condiţii de asepsie,
folosind pentru dezinfectarea pielii la locul puncţiei venoase alcool 80-95% şi
compuşi iodaţi: tintură de iod sau betadină, ce vor fi lăsaţi să acţioneze pe piele
minim 1 minut. Persoana care recoltează va purta mănuşi sterile.
Vor fi recoltate cel puţin trei probe, fie într-un interval de 24 h, în suspiciunea
de endocardită, fie la intervale de timp determinate de evoluţia clinică, în general în
plin puseu febril, timp de 2-3 zile consecutiv. O singură probă este insuficientă pentru
stabilirea unui diagnostic corect, indiferent de rezultatul acesteia.
Volumul de sânge indicat a se recolta pentru hemocultură este de 20 ml la
adult şi 1-5 ml la copii, în funcţie de vârsta acestora. Sângele se recoltează cu
seringa şi se descarcă imediat în mediile de cultură lichide speciale. Se foloseşte de
regulă un set de două medii de cultură: aerobe şi anaerobe. Raportul optim sânge:
mediu de cultură este de 1: 10 (flacoanele cu medii pentru hemocultură au în general
100 ml, pentru adulţi şi 20 ml pentru copii ). În cazul în care pacienţii au primit deja
antibiotice, există medii de cultură aerobe şi anaerobe cu inhibitori de antibiotice.
Totuşi este de preferat ca măcar primele prelevări să se facă înaintea instituirii
tratamentului antibacterian sau antifungic.
Incubarea hemoculturilor se face la 37 0 C, timp de 7 zile. În sistem clasic, se
fac treceri pe medii solide la fiecare 24 h. Hemocultoarele automate efectuează citiri
cu ajutorul unei fotocelule ce înregistrează modificarea turbidităţii mediului prin
creşterea bacteriană, la intervale de timp de 15-30 minute. Confirmarea pozitivării
hemoculturii precum şi identificarea tulpinii izolate se face tot prin trecere pe medii de
cultură solide. Dacă după 7 zile hemocultura nu s-a pozitivat, rezultatul definitiv va fi
negativ (hemocultură sterilă).

Catetere intravasculare
Menţinerea cateterelor intravasculare mai mult de 72h reprezintă o sursă
importantă de episoade de bacteriemie şi de infecţii la locul de inserţie al cateterului.
După scoaterea cateterului, vârful de cateter – segmentul distal, de 3-5 cm, secţionat
aseptic şi introdus într-un tub cu capac steril, este trimis la laboratorul de
bacteriologie. Aici, peste vîrful de cateter se toarnă 2-3 ml bulion steril, astfel încât să
fie complet acoperit şi va fi menţinut astfel 24 h. Din bulion vor fi făcute treceri pe
medii de cultură solide.

Lichidul cefalorahidian (L.C.R.)

Examenul lichidului cefalorahidian este indicat în suspiciunea de meningită:
febră, cefalee, fotofobie, redoarea cefei, etc.
Recoltarea L.C.R. se face prin puncţie lombară, în condiţii de asepsie strictă,
după dezinfecţia pielii cu betadină sau alţi compuşi iodaţi. Prelevarea se face în
seringă, fără a aspira, apoi se descarcă în flacoane sterile cu dop, sau/şi în medii de
cultură lichide pentru hemocultură.
Este de preferat să existe flacoane diferite: pentru cultură, examenul biochimic
şi examenul microscopic. Dacă nu există decât un singur flacon, atunci mai întâi se
efectuează însămânţarea (cultura), apoi examenul biochimic şi cel microscopic.
La examenul macroscopic LCR normal este incolor, limpede, transparent. În
meningitele bacteriene apare tulbure, gălbui sau verzui. Culturile se fac pe medii
solide, dar pot fi făcute şi în medii lichide de hemocultură, în special la analizorul
automat.
Apoi, din L.C.R. se numără elementele (celulele), în camera de numărat
Fuchs-Rosenthal. Valoarea normală a numărului de elemente celulare este mai mică
de 5 elemente la 1 ml, acestea fiind în special limfocite. Dacă numărul de celule
depăşeşte limitele fiziologice, este necesară efectuarea unui frotiu colorat Giemsa
pentru aprecierea raportului dintre mononucleare şi polinucleare. În meningitele
bacteriene, numărul de celule creşte la câteva sute sau chiar mii la 1ml,
predominante fiind polinuclearele. În meningitele virale, fungice şi în meningita
tuberculoasă, numărul de elemente este mai redus şi chiar dacă în primele ore există
o predominenţă a polinuclearelor, ulterior raportul se inversează cu predominenţa
mononuclearelor.
L.C.R. este apoi centrifugat la 1500 g timp de 15 minute. Supernatantul este
separat şi va fi folosit la examenul biochimic: dozarea proteinelor, glucozei, clorurilor.
Din sediment se efectuează 2-3 frotiuri, colorate A.M., Gram şi la nevoie Ziehl-
Neelsen.
Teste imunologice, de detectare a antigenelor bacteriene sau fungice în LCR
sunt recomandate atunci când există modificări semnificative ale LCR: leucocite,
glucoză scăzută, proteine crescute, dar pe frotiu nu se observă floră sau pacientul a
fost tratat în prealabil. Pot fi detectate antigene de Streptococcus pneumoniae,
Neisseria meningitidis, Haemophylus influenzae, Streptococcus agalactiae sau
Cryptococcus neoformans.
Alte lichide normal sterile: lichidul peritoneal, lichidul pleural, lichidul sinovial, lichidul pericardic.
Aceste lichide se recoltează de regulă prin puncţie transcutană, în condiţii de
asepsie riguroasă, în cantitate de 5-20 ml. Fiind produse normal sterile, orice
microorganism de pe piele care contaminează proba duce la rezultate complet
eronate. Lichidul peritoneal se poate recolta şi intraoperator, cu tamponul steril. Dacă
lichidul este purulent, se poate efectua un frotiu colorat Gram direct din produsul
patologic. În caz contrar, se fac culturi aerobe şi anaerobe.

Bila
Recoltarea bilei se poate face prin tubaj duodenal sau, după colecistectomie,
direct din vezica biliară cu tamponul steril sau în seringă.Tubajul duodenal se
efectuează dimineaţa pe nemâncate, cu sonda Einhorn introdusă pe nas sau pe
gură, după ce bolnavul a făcut gargară cu ser fiziologic. Se introduce sonda până la
diviziune 45, apoi se culcă bolnavul pe parte dreaptă şi se continuă introducerea
sondei până la diviziunea 60. Se aspiră pe sondă iniţial bila A, bilă amestecată cu
suc duodenal. Se introduc pe sondă 30 ml soluţie de sulfat de magneziu sau sulfat
de sodiu 40%, cu efect coleretic şi colagog. Se aspiră apoi bila B, de culoare verde
închis, vâscoasă (bila veziculară), apoi bila C, mai deschisă la culoare şi mai fluidă
(bila hepatică). Pentru examenul bacteriologic se foloseşte bila B, 10-20 ml.Din bila
B se fectuează culturi aerobe şi anaerobe.Din eşantioane de bilă A, B şi C se
efectuează preparate între lamă şi lamelă pentru examenul parazitologic.

Exudatul faringian şi exudatul nazal

Exudatul faringian se recoltează cu tamponul steril, de unică folosinţă.
Recoltarea se face dimineaţa pe nemîncate, înainte ca pacientul să se spele pe dinţi,
să-şi facă toaleta bucală sau să bea ceva. De asemenea, recoltarea se face înaintea
oricărui tratament cu antibiotice sau local (badijonări cu substanţe antiseptice,
antifungice sau antibacteriene).
Pacientul este aşezat cu faţa spre lumină, i se indică să deschidă gura cât
poate de mult şi cu ajutorul unui apăsător de limbă se presează limba astfel încât să
se evidenţieze peretele posterior al oro-faringelui şi tonsilele palatine. Se
examinează macroscopic rapid oro-faringele şi cu o mişcare rapidă, blîndă dar
precisă se şterg cu tamponul peretele faringian şi tonsilele. Nu se ating peretele
superior al palatului şi nici limba. (Secreţia linguală este o investigaţie aparte, când
se recoltează tot cu tamponul strict de pe suprafaţa limbii).
 Exudatul nazal se recoltează în mod similar, cu tampon steril, din fiecare fosă
nazală.
Exudatul faringian şi cel nazal se transportă la laborator şi se însămânţează în
cel mai scurt timp posibil, evitându-se uscarea tamponului şi efectul temperaturii
scăzute, care duc la moartea florei bacteriene, în special a streptococilor şi
pneumococilor. Pentru a evita aceste neajunsuri se pot folosi tuburi cu medii de
conservare şi transport.

Secreţiile conjunctivale, otice, secreţiile de plagă

Secreţia conjunctivală se recoltează cu tamponul steril, dimineaţa, înaintea
efectuării toaletei şi înaintea aplicării de coliruri sau de creme oftalmice. Prelevarea
se va face din sacul conjunctival intern, eventual cu tamponul umezit în ser fiziologic
steril. Secreţia otică se recoltează cu tamponul steril din conductul auditiv, înainte de
aplicarea oricărui tratament cu antibiotice sau antiseptice. Secreţiile de plagă se vor
recolta cu tamponul steril, înainte de toaleta plăgii. Dacă plaga este profundă şi
secreţia abundentă, se va recolta cu seringa sterilă şi o probă pentru cultură în
anaerobioză.
Sputa
Sputa poate fi recoltată prin expectoraţie într-un recipient steril (gradat, de
unică folosinţă). Pacientul este instruit ca dimineaţa, după un acces de tuse, să
expectoreze în recipientul steril, evitând să amestece sputa cu saliva.
Acest lucru este dificil de realizat, principalul neajuns al metodei este că
produsele sunt frecvent contaminate cu floră din cavitatea bucală. Probele de spută
recoltate în cursul bronhoscopiei sunt ferite de acest inconvenient, contaminarea cu
floră bucală fiind practic neglijabilă. Această metodă este cea mai recomandabilă. La
copiii mici, care nu ştiu să expectoreze şi înghit sputa. Aceasta poate fi recoltată prin
tubaj gastric urmat de introducerea a 10-20 ml ser fiziologic, urmat de aspiraţie. În
lichidul aspirat va fi şi sputa înghiţită, dar micobacteriile şi fungii conţinuţi pot fi de
origine gastrică.
Urina
Recoltarea urinei pentru urocultură este indicată în suspiciunea de infecţie
urinară. Recoltarea se poate face în mai multe moduri.În majoritatea cazurilor, urina
se recoltează în timpul primei micţiuni de dimineaţă, “din mijlocul jetului”.
Pacienţii sunt instruiţi ca înainte de prima micţiune să efectueze o toaletă
genitală riguroasă, cu apă şi săpun, apoi să se şteargă cu tifon steril, iar femeile care
au secreţii genitale abundente să-şi introducă un tampon intravaginal. Aceste măsuri
sunt absolut necesare pentru a evita contaminarea probei de urină cu floră de la
nivelul mucoasei genitale.
Recoltarea se face în flacoane steile, de unică folosinţă. Pacientul va începe
să urineze, pentru ca prima porţiune a jetului să elimine flora existentă la nivelul
uretrei terminale; apoi va întrerupe voluntar micţiunea; va deşuruba flaconul steril şi a
doua parte a jetului (mijlocul jetului) o va urina direct în flacon – 2-3 ml. Va astupa
flaconul. Va termina micţiunea normal, în toaletă.
La bolnavii care nu-şi pot controla micţiunea (copii mici, adulţi inconştienţi) şi
la cei la care oricum se efectuează sondaj vezical evacuator (adenom de prostată,
etc.) recoltarea urinii pentru urocultură se face pe sondă. Aici există însă pericolul
introducerii în vezica urinară a florei de la nivelul uretrei terminale sau chiar floră
exogenă.
Puncţia suprapubiană transcutanată permite recoltarea unei probe de urină
direct din vezica urinară.
 Urina fiind un excelent mediu de cultură, ea va fi păstrată la temperatura
camerei maximum 2h până la însămânţare, sau la frigider maxim câteva ore.

Materiile fecale
Materiile fecale se recoltează în scopul efectuării coproculturii sau a
examenului coproparazitologic.
Coprocultura este indicată în bolile diareice, în febra tifoidă şi paratifoidă şi
pentru depistarea portajului de enterobacterii obligat patogene. Recoltarea se face în
coprorecoltoare sterile, cu mediu de conservare şi transport.
La bolnavii cu diaree, materiile fecale se recoltează din scaunul emis spontan,
într-un recipient steril, fără urme de detergenţi sau dezinfectanţi. Cu linguriţa cu care
este prevăzut coprorecoltorul special, pacientul va recolta o cantitate mică din probă,
în special cu sânge sau mucus, dacă există. Proba va fi introdusă în coprorecoltor, în
mediul de conservare şi transport Carry-Blair.
Materiile fecale mai pot fi recoltate prin sondal rectal, cu sonda Nelaton,
introdusă 10-12 cm la copil şi 16-18 cm la adult, şi aspirând prin presare la capătul
distal al sondei. Aceasta va fi apoi descărcată în ser fiziologic steril sau în mediul
Carry-Blair din coprorecoltor.
Pentru suspecţii de portaj de enterobacterii patogene, recoltarea materiilor
fecale se va face după administrarea unui purgativ salin (sulfat de sodiu şi de
magneziu).
Pentru examenul coproparazitologic, recoltarea se face în mod similar, proba
introducându-se într-un coprorecoltor de unică utilizare fără mediu de conservare şi
transport.

Secreţiile genitale: secreţia vaginală şi secreţia uretrală.

Secreţia vaginală se recoltează pe masa ginecologică. Este de preferat ca
femeia să se afle în primele 5-10 zile după menstruaţie, pentru a evidenţia mai bine
parazitul Trichomonas vaginalis. Ca tamponul steril se recoltează secreţie din vagin
şi din fundul de sac posterior, iar din secreţia acumulată pe valvă, se depun probe pe
2-3 lame de microscop, pentru preparatul proaspăt şi pentru frotiuri. Pentru
preparatul proaspăt lamele şi serul fiziologic folosit trebuie ţinute la termostat la 37 O
C, iar examinarea microscopică să fie făcută în 10-15 minute de la recoltare.
Frotiurile se colorează Albastru de metilen şi Gram. Culturile se fac pe geloză-sânge,
geloză chocolat, Muller-Hinton sau Thayer-Martin şi AABTL.
Secreţia uretrală la bolnavii cu uretrite acute este de obicei abundentă. La
bolnavii cu uretrite cronice este mult mai redusă. Ea se recoltează dimineaţa, înainte
de micţiune. După un masaj uşor al uretrei anterioare, ca să se exprime câteva
picături de secreţie (picătura matinală). Cu un tampon steril se recoltează pentru
cultură, apoi se depune câte o picătură pe 2-3 lame de microscop, pentru examenul
direct şi pentru frotiuri.
În vederea depistării parazitului Trichomonas se poate examina sedimentul
urinar al primului jet de urină recoltat de dimineaţă.

Scuame cutanate, fire de păr

Scuamele cutanate se recoltează prin raclare uşoară, cu o lamă de bisturiu,
din regiunea periferică a leziunii, apoi se introduc într-o eprubetă sterilă. Firele de păr
modificate se recoltează cu pensa prin smulgere, apoi se introduc într-o placă Petri
sterilă. Unghiile parazitate se taie cu o foarfecă dezinfectată şi se introduc într-o
placă petri sterilă.
Aceste produse vor fi supuse unor examene micologice şi eventual
bacteriologice.
 CAPITOLUL 5

EXAMENUL MICROSCOPIC

Microscopul permite observarea corpurilor foarte mici, sub limita de vizibilitate a

ochiului
liber, între care şi microorganismele.
A. Microscopul fotoni posedă o sursă de iluminat, un condensor care
reglează
intensitatea luminii, un sistem de lentile care amplifică imaginea, şi platina, suprafaţa pe care
se
aşează preparatul microscopic.
Lentila obiectiv (numită în mod curent obiectivul ), este cea din apropierea
platinei . Un microscop are mai multe lentile obiectiv, cu putere de amplificare diferită
(10X, 20X, 40X, 100X) fixate pe un dispozitiv mobil numit revolver. În funcţie de
necesităţi, prin rotirea revolverului se utilizează obiectivul dorit.
Lentilele ocular (sau ocularele), sunt cele din apropierea persoanei care face
examinarea. Ele sunt de obicei 7X sau 10X.

Fig. 5 Schema unui microscop optic

O c u la r e

R e v o lv e r

O b ie c tiv

C ondensor
D ia f r a g m a M a c r o v iz a
M i c r o v iz a
S u r s a d e lu m in a
C o n t r o lu l m i s c a r i i
in p la n o r iz o n ta l

Mărirea obţinută cu ajutorul microscopului optic (puterea de mărire a microscopului)

este
egală cu puterea de mărire a lentilei obiectiv înmulţită cu puterea de mărire a lentilei ocular:

Obiectiv Ocular Mărire

20 X 7X 140
40 X „ 280
100 X „ 700
20 X 10 X 200
40 X „ 400
 100 X „ 1000
O altă caracteristică a unui microscop este limita de rezoluţie, distanţa cea
mai mică între două puncte necesară pentru ca acestea să fie vizibile.
Microscopul optic foloseşte o sursă de lumină cu radiaţii din spectrul vizibil,
iar fasciculul de raze are un sens ascendent, paralel cu axul optic principal şi
străbate direct preparatul microscopic. Limita sa de rezoluţie este de 0,2 m.
Microscopul cu fond întunecat (ultramicroscopul) realizează luminarea din
lateral a preparatului; în obiectiv nu pătrund decât razele reflectate de marginile
celulelor (bacteriilor, de exemplu), care apar albe, strălucitoare, refringente, iar fondul
este negru ( întunecat). Aceste microscoape pot fi realizate din microscoape optice,
prin înlocuirea condensorului cu un condensor special, prevăzut cu un disc opac
central. Microscopul cu fond întunecat permite examinarea preparatelor proaspete,
necolorate (Treponeme, Leptospire) şi permite studiul obiectelor transparente.
Microscopul cu contrast de fază foloseşte transformarea diferenţei de fază a
luminii care traversează un preparat în diferenţă de intensitate, sesizabilă cu ochiul
liber. Este folosit la studiul preparatelor cu celule vii, preparatelor proaspete
necolorate şi al celor slab colorate: Ricketsii, Treponeme, Leptospire.
Microscopul cu fluorescenţă – la care sursa de lumină foloseşte radiaţii din
domeniul U.V. apropiat spectrului vizibil şi vizibil. Se bazează pe fenomenul de
fluorescenţă - fenomenul de emitere a unor radiaţii luminoase din spectrul vizibil de
către o celulă sau substanţă, dacă aceasta este supusă acţiunii unei radiaţii excitante
externe, cu durata mai mică de 10 7 sec. Fluorescenţa celulelor sau
microorganismelor poate fi:
- primară ( naturală), proprie celulei respective
- secundară, sau rezultată prin cuplarea celulei respective cu o substanţă
fluorescentă numită fluorocrom.
Cei mai importanţi fluorocromi sunt: Izotiocianatul de fluoresceină,
Rhodamina, Auramina, Eozina. Un preparat colorat cu fluorocromi trebuie examinat
întotdeauna în paralel cu un preparat similar necolorat (martor), pentru a face
diferenţa între fluorescenţa preparatului colorat de cea naturală a unor celule.
Microscopul cu fluorescenţă este folosit în bacteriologie, virusologie,
parazitologie şi imunologie ( imunofluorescenţa).
Microscopul electronic foloseşte lentile electronice: câmpuri magnetice,
electrice sau electromagnetice, care acţionează asupra unui fascicul de electroni
acceleraţi, pe care îl poate focaliza sau defocaliza. Un astfel de microscop are o
putere de rezoluţie de 100.000 ori mai mare decât a unui microscop optic.
Principalele tipuri de microscoape electronice sunt :
- M.E. prin transmisie – folosit pentru examinarea unor preparate
transparente la trecerea unui fascicul de electroni. Schematic, este format
dintr-o sursă de electroni acceleraţi (tub electronic), sistem de lentile
condensor (câmpuri electrice sau magnetice), portobiect, lentilă obiectiv,
lentilă proiector (tot electromagnetică) şi ecran de observaţie fluorescent
sub acţiunea electronilor.
- M.E. prin baleiaj, folosit pentru observarea suprafeţelor obiectelor solide.
Este format dintr-o sursă de electroni acceleraţi, un sistem de baleiere a
fasciculului de electroni pe suprafaţa preparatului de examinat, un sistem
de detecţie a electronilor emişi de pe suprafaţa preparatului, un sistem de
amplificare video şi un tub cinescopic. Ambele tipuri de M. E. Sunt dotate
cu un sistem ce asigură vid înaintat pe tot traiectul parcurs de electroni,
traiect ce se găseşte într-o structură închisă numită coloana microscopului
electronic. Preparatele microscopice pentru microscopia fotonică utilizate
în microbiologie. În vederea examenului microbiologic, preparatele
 microscopice pot fi efectuate atât din produsele patologice, cât şi din
culturi.
Preparatele microscopice pot fi de două feluri:
- preparate proaspete (native), între lamă şi lamelă
- preparate uscate, fixate şi colorate – frotiurile

Preparatul proaspăt
Materiale necesare: lame de microscop curate,degresate şi uscate, lamele de
microscop,
pipete, ansă bacteriologică, bec Bunsen, ser fiziologic steril, soluţie Lugol.
Tehnica de execuţie: dacă produsul patologic este lichid sau cultura
bacteriană este în mediu lichid, cu pipeta sterilă se ia o picătură din acestea şi se
depune pe o lamă de microscop. Se acoperă cu o lamelă. Se examinează cu
obiectivul 40 X.
- Dacă produsul patologic este solid sau cultura bacteriană este pe mediu
solid, pe lama de microscop se depune o picătură de ser fiziologic steril,
apoi ansa sterilă se încarcă cu produs sau cu 2-3 colonii microbiene, se
emulsionează în picătura de ser fiziologic, apoi se acoperă cu lamelă şi se
examinează cu obiectivul 40X.
Este folosită pentru examinarea bacteriilor, paraziţilor, fungilor
Avantajele preparatului proaspăt:
- este uşor de executat şi se efectuează rapid
- evidenţiază forma şi mobilitatea microorganismelor (viabilitatea celor
mobile).
- preparatul poate fi examinat şi la microscopul cu cu câmp întunecat sau la
microscopul cu contrast de fază.
Dezavantaje:
- microorganismele sunt vii, deci există posibilitatea contaminării.
- dacă examinarea nu se face în 10-15 minute, preparatul se usucă şi
examinarea devine imposibilă.
- nu poate fi păstrat.

FROTIUL
Materiale necesare
Lame de microscop curate,degresate şi uscate
Pipete, ansă bacteriologică, bec Bunsen, ser fiziologic steril
Tehnica de execuţie:
Etapele efectuării unui frotiu sunt:
a. întinderea frotiului
b. uscarea
c. fixarea
d. colorarea
a. întinderea frotiului: dacă produsul patologic este lichid sau cultura
bacteriană este în mediu lichid, cu pipeta sterilă se ia o picătură din
acestea şi se depune pe o lamă de microscop. Dacă produsul patologic
este solid sau cultura bacteriană este pe mediu solid, pe lama de
microscop se depune o picătură de ser fiziologic steril, apoi ansa sterilă se
încarcă cu produs sau cu 2-3 colonii microbiene şi se emulsionează în
picătura de ser fiziologic urmărind să se obţină o suspensie omogenă şi nu
prea densă . Apoi, cu ansa, prin mişcări concentrice, se întinde picătura în
strat subţire.
 b. Uscarea frotiului se face la temperatura camerei. Uscarea bruscă, la
temperaturi ridicate, produce fierberea apei din frotiu , cu distrugerea
morfologiei şi structurii celulelor.
c. Fixarea se face la cald, prin trecerea lamei, cu frotiul în sus peste flacăra
becului Bunsen de 3-4 ori. Fixarea realizează aderarea frotiului de lamă ,
astfel încât nu se va desprinde cu ocazia procedurilor de spălare din timpul
colorării, asigură omorârea microorganismelor şi creşte susceptibilitatea
acestora la coloranţi.
d. Colorarea este o etapă esenţială în executarea unui frotiu. Coloraţiile cel
mai frecvent folosite în bacteriologie se clasifică în :
- coloraţii simple: coloraţia cu albastru de metilen ( A.M.)
- coloraţii duble: coloraţia Gram
- coloraţii speciale: coloraţia Ziehl-Neelsen, Coloraţia Del Vechio, coloraţia
pentru capsulă, coloraţia pentru spori, coloraţia pentru flageli, etc.

Coloraţia cu albastru de metilen este o coloraţie simplă, rapidă, neagresivă

asupra bacteriilor prin lipsa unor timpi de decolorare şi recolorare, şi care permite o
orientare rapidă asupra prezenţei şi morfologiei baceriilor. De asemenea, permite
vizualizarea capsulei bacteriene sub forma unui halou clar în jurul acestora.

Tehnica coloraţiei albastru de metilen:

- frotiul bine uscat şi fixat se acoperă cu soluţie albastru de metilen 1%, timp
de 2-3 minute
- se scurge colorantul şi se spală cu apă
- se usucă în stativ, la temperatura camerei
La examenul microscopic bacteriile şi levurile apar colorate albastru închis, iar
celulele eucariote: leucocite, celule epiteliale, etc, în albastru deschis, cu nucleii mai
închişi.

Coloraţia Gram este cea mai utilizată coloraţie în bacteriologie. Imaginată în

1884 de danezul Hans Christian Gram, a suferit mici adaptări de-a lungul anilor, dar
în esenţă a rămas neschimbată. Permite vizualizarea marii majorităţi a bacteriilor, cu
încadrarea în categoriile morfologice: coci, bacili, etc. şi diferenţierea lor în cele două
mari clase: bacterii Gram-pozitive şi bacterii Gram-negative.
Timpii coloraţiei Gram ( modificată de Hucker):
- frotiul uscat şi fixat se acoperă cu soluţie de Violet de genţiana sau Cristal
violet , 1-3 minute
- se scurge colorantul şi se spală cu apă
- se acoperă frotiul cu soluţie Lugol, 1 minut
- se scurge Lugolul şi se spală cu apă
- decolorare cu alcool-acetonă 25 secunde (strict)
- se spală cu apă
- se acoperă frotiul cu soluţie fuxină 10% diluată extemporaneu, 1 minut
- se scurge colorantul şi se spală cu apă
- se usucă în stativ, la temperatura camerei
La examenul microscopic, unele bacterii apar colorate în violet – Gram
pozitive, altele apar colorate în roz- Gram negative.
Diferenţa de colorabilitate se datorează structurii diferete a peretelui celular la
cele două categorii de bacterii: Unele au peretele format din mai multe straturi de
peptidoglican, impenetrabil pentru alcool-acetonă, astfel încât violetul nu este extras
din celulă.
 Altele au peretele format din puţine straturi de peptidoglican şi bogate în lipide,
care se solubilizează în alcool-acetonă, permiţând decolorarea violetului şi colorarea
cu fuxină.

Coloraţia Ziehl-Neelsen evidenţiază bacterii acid-alcoolo rezistente, din

genurile Mycobacterium şi Nocardia.
Reactivi necesari:
-Fuxină fenicată Ziehl 1%
-Soluţie alcool-acid (alcool 96% şi acid aclorhidric sau azotic)
Timpii coloraţiei Ziehl-Neelsen:
- frotiul uscat şi fixat se acoperă cu fuxină Ziehl 1% şi se încălzeşte dosul
lamei ( cu flacără de alcool) până la emisia de vapori, de 3 ori câte 5
minute. Nu se aduce la temperatura de fierbere a colorantului
- se lasă să se răcească
- se varsă colorantul şi se spală cu apă
- de colorare cu acid-alcool timp de 2-3 minute
- se spală cu apă
- se acoperă cu albastru de metilen pentru recolorare 1 minut
- se spală, se usucă în stativ la temperatura camerei
La examinarea la microscop, bacilii acid-alcoolo-rezistenţi apar coloraţi în
roşu. Celelalte bacterii, precum şi celulele eucariote din frotiurole efectuate din
produsele patologice, apar colorate în albastru.
Mecanismul coloraţiei este pătrunderea fuxinei fenicate în bacterii la cald şi
legarea acesteia de acizii micolici din peretele celular. La temperatura camerei,
peretele celular al acestor bacterii este impenetrabil atât la amestecul decolorant, cât
şi la colorarea cu A.M.

CAPITOLUL 7

TESTAREA SENSIBILITĂŢII IN VITRO LA SUBSTANŢELE ANTIBACTERIENE ŞI

ANTIFUNGICE

Testarea sensibilităţii in vitro la substanţele antibacteriene se numeşte

antibiogramă. Testarea sensibilităţii in vitro la substanţele antifungice poartă numele
de antifungigramă. Efectuarea lor reprezintă un moment important al activităţii în
laboratorul de microbiologie iar utilizarea rezultatelor acestor testări permite un
tratament ţintit, corect şi eficient.

Antibiograma difuzimetrică standardizată (metoda Kirby-Bauer)

Materiale necesare
Mediul de cultură utilizat este de regulă Muller-Hinton, mediu nutritiv şi fără
substanţe inhibitoare, cu pH 7,2-7,4. Mediul se toarnă în plăci Petri în strat de 4 mm
grosime. O excepţie o reprezintă antibiograma pentru streptococi, la care mediul
utilizat este geloza-sânge.
Inoculul bacterian este reprezentat de o suspensie cu densitatea de 0,5 Mc
Farland ( aproximativ 108 microorganisme / ml ), efectuat din cultura pură a tulpinii ce
urmează a fi testate. Această densitate se realizează cu aproximativ 2-3 colonii la 2
ml bulion, dar obligatoriu se verifică şi se ajustează la un densitometru.
Discurile cu antibiotice conţin cantităţi standardizate din fiecare antibiotic.
Vor fi folosite 2-3 antibiotice din fiecare clasă şi câteva antibiotice de rezervă. Ele vor fi alese în
funcţie de tulpina bacteriană testată şi eventual de sediul infecţiei, de exemplu:
 setul de antibiotice la care se testează stafilococii,
 setul de antibiotice la care se testează streptococii,
 setul de antibiotice pentru bacilii Gram-negativi,
 setul de antibiotice pentru bacteriile izolate din infecţiile urinare.

Tehnica de lucru:
Suspensia bacteriană este însămânţată uniform pe toată suprafaţa mediului,
fie cu ajutorul unui tampon steril, fie prin inundarea plăcii urmată de îndepărtarea
excesului de inocul prin aspirare cu o pipetă sterilă.
Se lasă mediul 15-20 minute să se usuce.
Se aplică comprimatele cu antibiotice, fie manual cu o pensă sterilă fie cu
aplicatorul mecanic, la distanţă de minim 30 mm între discuri şi 25 mm de marginea
plăcii.
Se lasă pe masa de lucru încă 15 minute, după care se incubează la 37 0 C, cu
capacul în jos, 24 h.
Citire şi interpretare
În timpul incubării antibioticele difuzează radiar în mediu. Un antibiotic eficient
asupra tulpinii bacteriene testate realizează o zonă de inhibiţie a creşterii cu atât mai
mare cu cât acţiunea sa se manifestă şi la concentraţii mai mici, dar şi în funcţie de
mărimea moleculei acestuia şi de capacitatea de difuziune.
Cu ajutorul unei rigle gradate se măsoară în mm diametrul zonei de inhibiţie a
fiecărui antibiotic. Prin compararea cu datele din tabele furnizate de producătorii
discurilor utilizate, se face evaluarea rezultatelor, pentru fiecare antibiotic fiind
apreciată sensibilitatea tulpinii ca sensibil ( S), intermediar sensibil ( I ) sau rezistent (
R).
Prezenţa de colonii în interiorul zonei de inhibiţie semnifică dezvoltarea rezistenţei
secundare,
interpretarea fiind R indiferent de mărimea diametrului zonei respective.
Posibile surse de eroare: nerespectarea densităţii inoculului, nerespectarea
purităţii culturii, excesul de umiditatea al mediului.
Metoda diluţiilor

Antibiograma prin diluţia antibioticului în mediu lichid

Metodă cantitativă, ce permite determinarea concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi

concentraţiei minime bactericide (CMB) a unui antibiotic faţă de tulpina testată.
Este o metodă laborioasă, rezervată cercetării şi situaţiilor în care este necesară administrarea
de doze mari de antibiotice (endocardite, septicemii).

Tehnica de lucru:
I: Se pregăteşte o serie de eprubete cu cantităţi egale de mediu Muller-Hinton
lichid ce conţin diluţii crescânde dintr-un antibiotic. Se foloseşte un martor de
creştere – eprubetă cu mediu dar fără antibiotic.
În eprubete se adaugă cantităţi egale din suspensia bacteriană standard de
testat.
Se incubează peste noapte la 37O C.

Citire şi interpretare:
În tubul martor, fără antibiotic trebuie să existe creştere bacteriană )
(tulburarea mediului); eprubetele în care mediul este limpede semnifică, prin lipsa
multiplicării bacteriene, sensibilitatea la antibioticul testat.
 Ultima diluţie care a inhibat creşterea corespunde CMI.
II: Din epubetele cu mediu clar se însămânţează câte un sector de mediu Muller-Hinton
solid,
fără antibiotic. După incubare, se notează ultima diluţie la care bacteriile nu au crescut pe
mediul
solid, aceasta corespunzând CMB.

Antibiograma prin diluţia antibioticului în mediu solid

Se prepară soluţiile stoc de antibiotic, cu concentraţii de 5,120 g/ml, din care se vor
face
diluţii binare, apoi diluţia finală 1:10 în geloză topită Muller Hinton. Apoi geloza se toarnă în
plăci
Petri în strat de 4 mm grosime, obţinându-se medii solide cu diferite concentraţii de antibiotic.
Pentru testarea streptococilor, la geloza topită se adaugă 5% sânge defibrinat de cal sau de
berbec.
Însămânţarea mediului se va face cu ansa calibrată de 0,001 ml, care se încarcă cu
suspensie dun cultura de testat cu densitatea de 0.5 McFarland.
Se însămânţează şi un mediu fără antibiotic, pentru controlul creşterii.
CMI este dată de cea mai mică concentraţie de antibiotic la care nu se observă colonii
bacteriene pe suprafaţa de inoculare.

Metoda miniaturizată API de diluţii în mediu lichid foloseşte galerii de

testare a sensibilităţii, ce conţin antibiotice în stare deshidratată.
Există diferite tipuri de teste
 antibiograme convenţionale, cu două concentraţii limită şi incubare de 18-
24h.
 antibiograme rapide, Rapid ATB, cu incubare de 4h, pentru stafilococi şi
enterobacterii.

Principiul metodei
Testele se bazează pe determinarea ratei de creştere a bacteriilor în prezenţa
antibioticului.
Galeriile sunt confecţionate din material plastic transparent şi conţin 32
godeuri.
Primele două godeuri nu conţin antibiotic şi servesc drept martor de creştere.
Lipsa creşterii sau creşterea insuficientă în acestea invalidează rezultatele.
Celelalte godeuri conţin antibiotice în formă deshidratată, în diferite
concentraţii. În funcţie de tipul de antibiogramă, tulpina izolată poate fi testată la una
sau mai multe concentraţii ale unui antibiotic. Godeurile trebuie inoculate cu o
suspensie bacteriană în mediu special ATB medium sau NaCl 0,85%.
Galeriile sunt apoi incubate un interval de timp corespunzãtor - 4h sau 24h la
O
37 C.

Citirea automatã a galeriilor

Măsurarea creşterii se face turbidimetric. Cititorul face măsurătorile şi le transferă
apoi în computer, care stabileşte profilul corespunzător (Rezistent, Sensibil, Intermediar
sensibil).
 Interpretarea rezultatelor
În general sunt testate două concentraţii limită, stabilite pe baze
bacteriologice, farmacocinetice şi terapeutice. Aceste concentraţii permit aprecierea
sensibilităţii unei tulpini astfel:
Sensibil - creşterea bacteriană este inhibată la ambele concentraţii;
Intermediar - creşterea bacteriană este inhibată numai de concentraţia mai
mare.
Rezistent - creşterea bacteriană nu este inhibată de nici una din concentraţii.
Când antibioticele sunt testate la o singurã concentraţie, rezultatul se exprimă
în Sensibil
sau Rezistent.
 Figura nr. 6: Schema de utilizare a galeriei Rapid ATB STAPH

E-Test este o tehnică cantitativă de determinare a sensibilităţii la substanţele

antimicrobiene. E-Test se bazează pe o combinaţie între metodele diluţiei şi difuziei,
cuantificând direct sensibilitatea prin determinarea valorii CMI (concentraţia minimă
inhibitorie).
E Test constă în stripuri de plastic poros ce conţin un antibiotic în concentraţii
descrescătoare, calibrat cu o scală de citire a CMI în g/ml. Stripul se aplică pe
suprafaţa mediului inoculat în prealabil cu o suspensie standard din tulpina de testat.
Incubarea: la 370C 24 de ore.
Citirea: CMI se citeşte la punctul de inhibiţie completă a creşterii.
Exemplu: Testarea stafilococilor la Vancomicină prin metoda E-Test în
conformitate cu normele NCCLS:
Mediul: Muller-Hinton
Inoculul: suspensie bacteriană cu densitatea de 1 McF

Interpretare:

S I R
 4 g/ml 8-16g/ml  32g/ml

Figura 7: Determinarea CMI prin E-test