GENUL SHIGELLA

DEFINITIE, ÎNCADRARE
Genul Shigella, numit astfel după microbiologul japonez Shiga care a descoperit
aceste bacterii acum 100 de ani, reuneste patru specii:
♉ Shigella dysenteriae (Grup A)
♉ Shigella flexneri (Grup B)
♉ Shigella boydii (Grup C)
♉ Shigella sonnei (Grup D)

CARACTERE GENERALE
Habitat
Germenii din grupul Shigella sunt bacterii strict adaptate omului, întotdeauna
patogene. Sunt întâlnite în intestinul si materiile fecale ale bolnavilor, convalescentilor
precum si la purtătorii aparent sănătosi. Singurele animale care pot fi gazde accidentale
sunt primatele captive care vin în contact cu oamenii.

Caractere morfotinctoriale
Sunt bacili Gram negativi, neciliati, necapsulati si nesporulati.

Caractere de cultură
Sunt bacterii aerobe, facultativ anaerobe care se dezvoltă bine la 37°C pe medii
slab si moderat selective si diferentiale (Istrati – Meitert, ADCL). Formează colonii S,
lactozo-negative, transparente.

Caractere biochimice si de metabolism

Ca toate enterobacteriile reduce nitratii la nitriti, sunt oxidazo-negative,
fermentează glucoza, dar fără producere de gaz. Nu produc indol, exceptia fiind Shigella
flexneri care este indol pozitivă. Speciile Shigella nu formează hidrogen sulfurat, nu
descompune lactoza, nu metabolizează urea si nu folosesc citratul ca unică sursă de
carbon. Sunt germeni imobili care fermentează doar câtiva carbohidrati si numai câteva
tulpini decarboxilează ornitina. După prezenta sau absenta fermentatiei manitei,
shigelele pot fi împărtite în două mari subgrupe biochimice:
♉ Grupul manito-pozitiv (grupele B,C,D);
♉ Grupul manito-negativ (grupul A, Sh. dysenteriae).

Rezistenta fată de factori fizici, chimici si biologici

Speciile din genul Shigella rezistă în praf uscat (10 zile), în ape la 7-10 °C (9 zile),
pe lenjerie (două săptămâni), în alimente 1-2 săptămâni, în gheată 2 luni. Sunt inactivate
în 10 minute la 50-60°C. Sunt germeni sensibili la antagonismul microbian si la
bacteriofagi specifici.

Structura antigenică
Antigenul somatic O stă la baza împărtirii în patru grupe antigenice si
subdiviziunii acestora în serotipuri:
o Grupul A: Shigella dysenteriae (12 serotipuri)
o Grupul B: Shigella flexneri (6+2 serotipuri)
o Grupul C: Shigella boydii (18 serotipuri)
o Grupul D: Shigella sonnei (1 serotip care prezintă două faze antigenice
S si R).
 Unele tulpini posedă capsulă (antigenul K). Acest antigen nu este utilizat în
tipizarea serologică a genului Shigella, dar pot interfera cu determinarea antigenului
somatic O (inaglutanibilitate – O).
Alte antigene ale tulpinilor Shigella sunt:
o Exotoxina termolabilă exprimată de Shigella dysenteriae serotip 1
o ShET 1 si ShET 2;
o Invasion Plasmid Antigens (Ipa);
o Proteina InterCellular Spread (Ics);

Răspuns imun
Rolul protectiv al răspunsului imun al organismului împotriva antigenelor descrise
este neclar. În general este neprotectiv; totusi unele studii controlate pe voluntari adulti
au arătat că o infectie anterioară cu Shigella flexneri protejează împotriva reinfectiei cu
serotipul omolog (cu o eficacitate de 70%).
După administrare de vaccin Shigella dysenteriae, imunoglobulinele de tip A vor
reactiona cu tulpina omologă, imunitatea în dizenterie având un caracter predominant
local, la nivelul colonului, cu o durată de 6-12 luni.

Caractere de patogenitate
Virulenta Shigellei constă exclusiv în multiplicarea ei în epiteliul colonului gazdei
umane. Factorii de virulentă sunt codificati plasmidic si au functii identice la toate speciile
Shigella (tabel XVI).

PATOGENIE. BOALA LA OM
Mecanismul patogenic al shigelozei este complex, implicând: prodromul diareic
enterotoxic si / sau citotoxic; inflamatia colonului mediată de citokine; necroza epiteliului
colonului. Shigeloza este o boală diareică acută care apare ca urmare a infectiei pe cale
orală cu Shigela spp.
Microorganismul ingerat de celulele M din plăcile Peyer, străbate aceste celule,
este depozitat în spatiul subepitelial unde este fagocitat de macrofage. Fagozomii
macrofagelor sunt apoi degradati si Shigelele intracelulare induc eliberarea de
interleukină-1 care determină un aflux al leucocitelor polimorfonucleare. În urma
apoptozei macrofagelor infectate bacteriile vor fi eliberate spre suprafata bazolaterală a
enterocitelor adiacente. Bacteriile infectează enterocitele prin endocitoză iar apoi
vacuolele endocitice vor fi degradate. Shigelele intracelulare se atasează de actina
complexului jonctional enterocitic, se multiplică si se răspândeste în enterocitele
învecinate prin inducerea polimerizării actinei. Astfel filamentele de actină propulsează
bacteria din citoplasmă în celula epitelială adiacentă, evitând efectiv imunitatea umorală
mediată prin anticorpi. În final enterocitele infectate mor, rezultând necroza epiteliului
care împreună cu răspunsul inflamator constituie leziunile shigelozei.
În cazul infectiei cu Shigella dysenteriae 1 avem în vedere efectele exotoxinei
(toxina Shiga), acestea fiind de trei tipuri: neurotoxic, citotoxic si enterotoxic.
o Efectul enterotoxic constă în aderarea toxinei Shiga de receptorii intestinului subtire si
blocarea absorbtiei electrolitilor, glucozei si aminoacizilor din lumenul intestinal.
o Efectul citotoxic constă în inhibarea sintezei proteinelor, cauză a mortii celulare,
leziunilor microvasculare a intestinului si a hemoragiei locale. Astfel se explică aparitia
abceselor parietale în ileonul terminal, apoi a necrozei, ulceratiei si hemoragiei.
o Efectul neurotoxic are ca semne febra si crampele abdominale.

Shigeloza este o boală diareică acută, cu evolutie autolimitantă datorită capacitătii

regenerative a epiteliului intestinal. Apare după 2-5 zile de la ingestia a 100-1000 de
bacterii. Debutul este brusc cu febră, diaree apoasă, colici abdominale intense. În
periada de stare pacientul are 30-40 scaune nefecaloide, cu mucos, puroi si sânge. În
urma acestora poate să apară deshidratarea. Tenesmele rectale, starea generală
alterată sunt de asemenea simptome importante ale dizenteriei.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Produsele patologice sunt materiile
fecale emise spontan sau recoltate cu sonda Nelaton de la pacienti în perioada de stare
a bolii si în convalescentă. Transportul produsului patologic de face în mediul Cary-Blair
iar însământarea este recomandat să se efectueze cât mai curând după recoltare.
Tabel XVI. Shigella spp.: factori de virulentă
Factorul de
virulentă
Efectul biologic
● Invasion Plasmid Antigens B si C (Ipa B si C)
*se pot evidentia în serul pacietilor covalescenti;
*face posibil contactul cu celulele M ale gazdei; Ipa B mediază liza vacuolelor endocitozei în
celulele epiteliale sau în macrofage; Ipa C cauzează eliberarea de citokine (IL-1) si apoptoza
macrofagelor;
● InterCellular Spread A si B (Ics B si C)
* proteină secretată de polii a două celule fiice de Shigella, atunci când are loc multiplicarea
microorganismului în citoplasma celulei infectate;
*Ics A determină polimerizarea filamentelor de actină cu formarea cozii de actină ce asigură
împingerea Shigellei în membrana plasmatică a celulei gazdă. Protruzia rezultată deformează
membrana plasmatică a celulei învecinate;
*Ics B lizează membrana plasmatică asigurând răspândirea bacteriană intercelulară
● Toxina Shiga *este exprimată de Shigella dysenteriae tip 1;
* citotoxină care inhibă sinteza proteinelor în celula M;
*are efect enterotoxic doar pe ansa intestinală (de iepure) ligaturată;
*cauzează distructie capilară si hemoragie focală care exacerbează dizenteria;
*este asociată cu sindromul uremico-hemoragic;
● Enterotoxina ShET 1*este codificată cromozomial *se întâlneste în serul
convalescentilor sau al voluntarilor infectati cu S. flexneri 2a;
● Enterotoxina ShET 2*codificată plasmidic *se întâlneste la 80% din tulpinile de Shigella;
Prima izolare se face pe medii slab sau moderat selective si diferentiale (Istrati-
Meitert, ADCL) care se incubează la 37°C, 18-24 de ore. Coloniile transparente, lactozo-
negative, sunt însământate pe mediile diferentiale TSI, MIU, Simmons pentru
identificarea biochimică prezumptivăa tulpinii izolate.
Confirmarea se realizează prin teste de aglutinare cu seruri specifice de grup si
de tip. Unele biotipuri de E. coli ale florei normale intestinale sunt foarte asemănătoare
Shigella spp. (sunt imobile, lactozo-negative), diagnosticul diferential realizându-se prin
abilitatea shigelei de a decarboxila lizina.
Metodele rapide de identificare a speciilor de Shigella sunt reactiile de hibridizare
si PCR. Prin ELISA, folosind seruri cu anticorpi monoclonali, se pot identifica proteinele
Ipa.
Aceste tehnici experimentale de diagnostic sunt importante pentru studiul
epidemiologic al infectiilor entero-invazive, dar sunt mult prea greu de realizat ca examen
de rutină în laboratoarele clinice.