SHIGELLA

Definiţie
 Genul Shigella aparţine familiei
Enterobacteriaceae
 Se încadrează alături de genul Salmonella
şi Yersinia în grupul enterobacteriilor strict
patogene
 Studiile taxonomice au arătat că bacteriile
din genul Shigella sunt apropiate de genul
Escherichia, unii cercetători cred chiar că
ar fi o subspecie a E. coli
 Clasificare
S-au identificat 4 specii (grupe) de
Shigella:
 Shigella dysenteriae (group A), (12
serotipuri);
 Shigella flexneri (group B), (6 serotipuri);
 Shigella boydii (group C), (18 serotipuri);
 Shigella sonnei (group D). (1 serotip).
 Boala la om

 Membrii genului Shigella sunt principalii

agenţi ai dizenteriei bacilare
 Dizenteria se caracterizează în forma sa
acută tipică prin
 scaune frecvente, diareice - sărace,
nefecaloide, ce conţin mucus, puroi (celule
inflamatorii) şi sânge,
 tenesme, colici abdominale şi
 fenomene generale ca febra şi deshidratarea
 Habitat
 Bacterie strict umană (nu prezintă rezervor
animal, cu excepţia maimuţelor)
 Strict patogenă
 Rezervorul de infecţie:
 Omul
 bolnav
 convalescent
 purtători aparent sănătoşi
 Caractere morfo-tinctoriale
 bacili
 mărime medie (0,5 – 0,7µm grosime /2 - 3
µm lungime)
 Gram negativi
 imobili (neflagelaţi)
 nesporulaţi
 Caractere de cultură

 Bacterii aerobe, anaerob facultative

 Se dezvoltă bine pe medii uzuale la 37 ˚C
 Pe medii selective şi moderat selective
(ADCL, Hektoen, Levin,etc) formează
colonii mici (1-2 mm), de tip S,
semitransparente, în culoarea mediului
(lactozo-negative)
 Caractere biochimice
 La fel ca toate enterobacteriile:
 Fermentează glucoza
 Reduc nitraţii la nitriţi
 Citocrom-oxidaza negativ
 Lactozo- negativ
 H2S negativ
 Ureaza negativ
 Nu produc gaz
 Nu utilizează citratul ca sursă unică de carbon (citrat
Simmons negativ)
 Lizin-decarboxilază negativ
 Fenil-alanin-decarboxilază negativ
Acţiunea factorilor fizici, chimici
şi biologici
 Inactivaţi
 în 10 minute la 60 ˚C
 prin iluminare directă sunt distruşi în 30-60 min
 fenolul 1 % îi omoară în 30 minute
 Rezistă
 în praf uscat 10 zile
 în stare uscată pe lenjerie pot supravieţui 17 zile
 în gheaţă până la 2 luni
 în alimente supravieţuirea variază de la cateva zile la
câteva săptămâni în funcţie de concentraţia de
bacterii/ml
 până la 30 de zile în lapte, ouă, brânză sau creveţi
 Structura antigenică
 Antigenul somatic O
 stă la baza împărţirii shigelor în grupe
antigenice şi subdiviziunii în serotipuri:
 Shigella dysenteriae (group A), (12 serotipuri);
 Shigella flexneri (group B), (6 serotipuri);
 Shigella boydii (group C), (18 serotipuri);
 Shigella sonnei (group D), (1 serotip).
 Structura antigenică
 Antigenul K
 Unele tulpini prezintă capsulă
 Prezenţa acesteia este răspunzătoare de
inaglutinabilitatea - O a tulpinilor respective;
după inactivarea termică (1 oră la 100 ˚C)
acestea pot redeveni aglutinabile.
 Structura antigenică
 Alte antigene sunt:
 Exotoxina termolabilă produsă de Shigella
dysenteriae serotip 1 (toxina shiga sau neurotoxina
shiga)
 invasion plasmids antigens (antigene plasmidice de
invazie)
 IpaA,
 IpaB,
 IpaC,
 IpaD).
 InterCellular Spread Protein (Ics) )proteinele de
diseminare intercelulară)
 ShET 1 şi ShET 2 (shigella enterotoxin 1 şi 2)
 Epidemiologie
 Shigella este una dintre cele mai
infecţioase bacterii, doza infectantă este
de numai 100-200 bacterii.
 Majoritatea persoanelor se infectează cu
shigella în urma consumului de apă sau
alimente contaminate cu materii fecale
umane
 Epidemiologie

 Răspândirea porneşte intotdeauna de la o sursă

umană şi în general implică
 alimente, apă
 mâini murdare
 materii fecale,
 muşte
 obiecte sau materiale contaminate.
 Spre deosebire de salmoneloze la care sursa de
obicei este animală (păsări)
 Epidemiologie

 Shigeloza apare cel mai frecvent la copii

 70% din infecţii afectează copii cu vârsta de
sub 15 ani
 Epidemiile de dizenterie apar de obicei în
aglomerate:
 familii,
 vase de croazieră,
 ospicii,
 orfelinate,
 închisori.
Patogeneza - Factori de virulenţă

 Invasion Plasmid Antigens: Ipa A,

IpaB,IpaC, IpaD
 InterCellular Spread (Ics) proteins
 Toxina Shiga
 Enterotoxinele: ShET1 si ShET2
 Patogeneza - Factori de virulenţă

Shigelele cauzează boala prin:

 capacitatea lor de a invada,
 capacitatea lor de a se multiplica în
enterocite şi macrofage
 deplasării bacteriilor de la o celulă
intestinală la alta direct, evitând
efectorii imunitari (anticorpii).
 Patogeneza - Factori de virulenţă

 Abilitatea shigelelor de a invada

enterocitele este dependentă de prezenţa
unei plasmide mari (220 kb) care codifică
un set de 4 proteine denumite Ipa
(Invasion plasmid antigens): Ipa A, IpaB,
IpaC, IpaD.
 IpaD, se crede că este o adezină care
permite bacteriei să fie fagocitată
 Receptorul gazdei pentru IpaD nu este
cunoscut, el este prezent numai la nivelul
polului bazolateral al enterocitului.
Patogeneza - Factori de virulenţă

 Odata bacteria pătrunsă în

fagozom, o hemolizină lizează
fagozomul şi astfel shigelele se
pot multiplica în citoplamă (spre
deosebire de salmonele care se
multiplică în vacuole)
Patogeneza - Factori de virulenţă

 InterCellular Spread Protein (Ics)

(proteinele de diseminare intercelulară)
polimerizează actina din enterocite,
imbracă bacteria intr-un strat de actină
care propulsează bacteria din citoplasma
în enterocitul învecinat, evitând imunitatea
umorală mediată prin anticorpi
 Patogeneza - Factori de virulenţă
 Toxina Shiga
 Este o exotoxină identică cu verotoxina -1
produsă de tulpinile de E. coli
enterohemoragic (EHEC)
 Prezintă structura tipică A-B: o subunitate A
(toxică) şi cinci subunităţi B de legare.
 Receptorul pentru fragmentul B este un
glicolipid prezent pe suprafaţa celulei gazdă
(Gb3)
 Subunitatea A inhibă sinteza proteică
 Patogeneza - Factori de virulenţă
 Toxina Shiga
 Efectele toxinei:
 Enterotoxic: aderarea toxinei de receptorii intestinului
subţire şi blocarea absorţiei electroliţilor, glucozei şi
aminoacizilor din lumenul intestinal
 Citotoxic: inhibă sinteza proteică, cauzînd astfel moartea
celulară, leziuni microvasculare la nivelul intestinului şi
hemoragii locale. Explică apariţia abceselor parietale în
ileonul terminal, a necrozei, ulceraţiei şi hemoragiei.
 Neurotoxic: febra şi crampele intestinale
 În unele cazuri, toxina Shiga poate media lezarea
celulelor endoteliale glomerulare rezultând
insuficienţa renală
 Shigella - Ciclul infecţios
 Shigelele infectează tranzitoriu celulele
intestinului subţire încă din primele zile de la
contaminare, însă dizenteria apare atunci
când este infectat colonul
 Invazia colonului este iniţiată probabil prin
intermediul foliculilor limfatici ai colonului care
sunt bogaţi în celule M (analogi ai placilor
Peyer din intestinul subţire).
 Aceste celule M au rolul de a transporta
antigeni străini spre macrofagele subjacente
pentru clearance
 Shigella - Ciclul infecţios
1) pătrunderea
 Shigelele sunt ingerate de celulele M, străbate
aceste celule, este depozitat în spaţiul
subepitelial, unde este preluat de către
macrofage
 Fagozomii macrofagelor sunt lizaţi, shigelele se
multiplică, induc eliberarea de interleukine, care
determină aflux de PMN
 Bacteriile sunt capabile să inducă apoptoza
(moarte celulară programată) macrofagelor,
sunt eliberate din celulă şi vor infecta
enterocitele
 Shigella - Ciclul infecţios
 Invadarea
 Pentru invadarea enterocitelor, Shigelele
uzitează de invazine (Ipa).
 Multiplicarea
 Diseminarea intercelulară, cu infectarea
celuleor invecinate şi evitarea imunităţii
mediate umoral
 Moartea enterocitelor infectate rezultând
necroza epiteliului alături de răspunsul
inflamator local
 Manifestări clinice
 La 2-3 zile de la expunerea la shigelle
apar primele simptomeale shigelozei
 Debut brusc cu:
 febră,
 crampe şi dureri abdominale
 diaree.
 Manifestări clinice
 În primele 2-3 zile, diareea este apoasă şi
pierderea de lichide poate fi importantă, punând
în pericol în special copii sau persoanele care nu
tolerează dezechilibrele hidroelectrolitice
(bătrâni, taraţi, etc)
 Caracteristicile cele mai tipice ale shigelozei sunt
crampele abdominale şi tenesmele alături de
scaunele muco-purulente
 Apariţia tenesmelor este de obicei acompaniată
de rărirea numărului şi a volumului scaunelor
 tenesme = contracturi spastice, dureroase ale sfincterului
striat anal sau ale colului vezicii urinare.
 Manifestări clinice
 Sigmoidoscopia arată o mucoasă
hiperemică şi hemoragică şi
demonstrează prezenţa ulceraţiilor
acoperite cu pseudomembrane de fibrină
 Prezenţa mucusului, a PMN-urilor şi a
sîngelui este semnul marcant al dizenteriei
şi arată invazia peretelui intestinal
 Identificarea agentului etiologic se face prin
cultivarea probelor de scaun.
 Cel mai adecvat produs biologic pentru
cultivare este tamponul rectal obtinut prin
atingerea ulceraţiilor în timpul
sigmoidoscopiei
 Dizenteria cauzată de Shigella trebuie
diferenţiată de dizenteria cauzată de
 E. coli enteroinvaziv,
 Campylobacter jejuni, şi
 de parazitul (protozoarul) Entamoeba histolytica.
YERSINIA
 Definiţie. Încadrare
 Genul Yersinia face parte din familia
Enterobacteriaceae şi constă din 11
specii, din care 3 au importanţă în
patologia umană:
 Y. pestis,
 Y. enterocolitica,
 Y. pseudotuberculosis
 Definiţie. Încadrare
 Sunt agenţi etiologici ai unor zoonoze.
 Se transmit accidental la om.
 Yersinia pestis este agentul patogen al
pestei bubonice si pestei pulmonare,
 Yersinia pseudotuberculosis si Yersinia
enterocolitica pot determina gastroenterite
severe cu formare de abces local si deces
prin peritonită
 Habitat
 rezervor animal
 rozătoarele,
 păsările,
 mamiferele domestice, de unde se
răspândesc în mediul încojurător
contaminând solul, alimentele.
 prezente în organismul vectorilor:
 puricele de sobolan (xenopsiella cheopis),
 puricele uman.
 Morfologie
 bacili sau cocobacili gram negativi, capete
rotunjite, dimensiuni 0,5 – 1 µm / 1 - 2 µm
 tendinta de coloraţie bipolară
 polimorfism marcat
 nesporulaţi
 imobili la 37˚C
 Caractere de cultură
 Aerobe
 Temperatura de cultivare variază în limite
foarte largi:
 -2 - +45˚C pentru Y. pestis
 4 - 41 ˚C pentru Y. enterocolitica şi Y.
psuedotuberculosis
 Se dezvoltă pe medii uzuale
 Proprietăţi biochimice
 Oxidazo-negative,
 Fermentează glucoza, trehaloza, sorbitolul, ramnoza
numai cu producere de acizi, nu si de gaz.
 Nu fermentează lactoza,
 H2S negativ,
 Lizindecarboxilază negativ
 Fenilalanindezaminază negativ
 Nu folosesc citratul ca unică sursă de carbon;
 Urează pozitiv.
 Imobile la 37°C.
 Sensibilitate la agenţi fizici,
chimici, biologici
 Puţin rezistenţi
 La 55 ˚C mor în 5 minute
 La 100 ˚C în 1- 2 minute
 Fenol 5 % îli distruge în mai puţin de 1 minut
 Rezistenţă prelungită în produse biologice:
 În sputa uscată sau în materiile fecale ale puricilor
timp de 5 saptămâni
 În sânge uscat 3 săptămâni
 Sensibile la streptomicină, tetraciclină si
cloramfenicol.
 Patogeneza
 Y. pestis este o bacterie patogenă extrem de
virulentă, care produce infecţie sistemică şi cu
un grad foarte ridicat de mortalitate
 Este agentul etiologic al pestei sau ciumei, o
infecţie zoonotică, transmisă prin intermediul
vectorilor .
 Y. pestis este introdusă direct în sângele
pacientului prin înţepătura puricelui infectat
 Bacteria este adaptată să supravieţuiască şi să
se multiplice în interiorul macrofagelor
neactivate
 Patogeneza

 Y. enterocolitica si Y. pseudo
tuberculosis sunt în primul rând
patogeni enterici,
 Contaminarea are loc prin consum
de apă sau alimente contaminate.
 Produc boala prin invadarea
celulelor M din plăcile Peyer
 Patogeneza
Y. enterocolitica, Y. pseudotuberculosis
 Spre deosebire de Shigele, Yersiniile nu se
multiplică în celulele M, le străbat şi sunt
înglobate de către macrofage, transportate spre
nodulii limfatici mezenterici unde se multiplică.
 Aceste bacterii nu pot supravieţui în neutrofile,
astfel că infecţia este limitată de obicei la nivelul
intestinului şi ţesutului limfatic, puţin pacienţi
dezvoltă bacteriemii, septicemii sau infecţii
diseminate
 Patogeneza
Toate cele trei specii de Yersinia prezintă plasmide care
poartă gene ce codifică factori de virulenţă:
 aderenţă (Yersinia adherence gene [yadA]),
 Proteinele din membrana externă sunt codificate
de genele yop, si au
 activitate citotoxică,
 inhibă migrarea PMN şi fagocitozafagocitară,
 inhiba agregarea trombocitelor.
 Gene reglatoare low calcium response [lcr]
Mediază aportul de calciu pentru bacterie, aceste
gene se activează când nivelul de calciu scade,
ele au rol important pentru supravieţuirea
intracelulară a yersiniilor
 Patogeneza
 Y. pestis are două plasmide adiţionale care
codifică alţi factori de virulenţă:
 O capsulă glicoproteică codificată de gena
Fra 1, rol antifagocitar şi imunogen
 Gena Pla codifică un activator al
plasminogenului care degradează
componentele C3b şi C5a ale
complementului, cu efect antiopsonizant şi
antifagocitar. De asemenea are rolul de a
degrada coagulii de fibrină, favorizând
diseminarea bacteriei.
 Epidemiologie
Ciuma, cauzată de Y. pestis, a fost una dintre cele mai devastatoare boli din
istorie., fiind descrisa si in Vechiul Testament.
Prima dintre cele trei mari pandemii, numită Ciuma lui Iustinian a început în
Egipt în anul 541 d.Hr. și s-a răspândit în toată Africa de Nord, Europa, Asia
Centrală și de Sud, si Arabia. Se estimeaza ca până la încheierea
pandemiei la mijlocul anilor 700, o proporție majoră a populației din aceste
țări murise de ciumă (25-50 milioane de decese).
A doua pandemie, care a durat între 1346 și secolul al XVIII-lea, inclusiv așa-
numita perioadă „Moarte Neagră” din 1346 până în 1353, a ucis aproximativ
o treime din populația europeană.
A treia pandemie a început în China în 1860 și s-a răspândit în Africa, Europa
și America.
Epidemii si cazurile sporadice de boală continuă sa fie prezente si în zilele
noastre. Africa s-a confruntat cu cel mai mare număr de cazuri de ciumă la
nivel mondial (97%), 25.409 cazuri raportate în principal de Republica
Democratică Congo și Madagascar in perioada 2000-2018.
Cazuri de pesta raportate de OMS in secolul XXI
Reapartiti
a pe tari a
cazurilor
si
deceselor
de pesta
raportate
de OMS
in secolul
XXI
 Epidemiologie
 Toate yersiniozele sunt infecţii zoonotice,
oamenii sunt gazde accidentale.
 Există 2 forme de infecţii cu Y. pestis
 Pesta sau ciuma urbană, şobolanii fiind rezervorul
natural
 Pesta sau ciuma silvatică, cu infectarea veveriţelor,
iepurilor, şoarecilor de câmp şi a pisicilor
 În cazul Y. enterocolitica rezervorul natural este
reprezentat de porci, rozătoare, iepuri, etc
 În cazul Y. pseudotuberculosis rezervorul natural
este reprezentat de rozătoare, iepuri şi unele
păsări
 Pesta urbană este menţinută în populaţia de
şobolani şi transmisă între aceştia şi la oamneni
prin intermediul insectelor (purici) infectaţi.
 Puricii se infectează cu ocazia prânzului
hematofag de la nivelul şobolanului bacteriemic.
 Epidemiologie

 Bacteria se multiplică la nivelul tractului

digestiv al insectei şi apoi organismele pot
fi transferate la un alt şobolan sau unei
gazde umane.
 Pesta urbană a fost eliminată în
majoritatea comunităţilor printr măsuri
igienice corespunzătoare
 Epidemiologie
 În contrast, pesta silvatică este dificil de
controlat şi practic aproape imposibil de a o
elimina pentru că rezervoarele animale şi puricii
sunt larg răspândiţi.
 Infecţiile apar prin ingestia de carne de la
animale contaminate sau prin manevrarea
ţesuturilor animale contaminate.
 Cu toate că Y. pestis este o bacterie extrem de
virulentă şi infecţioasă, transmiterea de la om la
om apare doar în cazul localizării pulmonare,
prin picături respiratorii
 Manifestări clinice
 Există două tipuri de manifestări
clinice în cazul infecţiei cu Y. pestis
 Pesta bubonică
 Pesta pneumonică
 Pesta bubonică
 Triada:
 Febră inalta,
 Bubonul
 Conjunctivită.

 La 2 - 6 zile de la înţepătura insectei

(puricelui) infectate apare o leziune
veziculară la locul înţepăturii.
 Înainte de apariţia buboanelor, majoritatea
pacienţilor dezvoltă semne sistemice de boală:
 febră,
 frisoane
 confuzie
 oboaseală,
 greaţă,
 dureri la nivelul membrelor inferiaore şi spatelui
 Bacteriile se răspândesc rapid şi diseminează
spre nodulii limfatici locoregionali, unde
cauzează inflamarea intensă şi formarea
bubonului sau bubonilor extrem de dureroşi
 Congestia vaselor de sânge de la nivelul
conjunctivei cauzează conjunctivita
 Majoritatea bubonilor au localizare inghinală, dar
se pot localiza şi axilar sau cervical
 Este neobisnuit ca bubonii să apară în mai multe
zone ale corpului
 Pielea de la nivelul bubonilor devine roşie şi
poate ulcera.
 În acest moment hemocultura evidenţiază
prezenţa yersiniilor.
 Dacă nu se intervine cu tratament antibiotic,
bacteriemia duce la septicemie, pneumonie
hemoragică si meningită.
 Pesta pneumonică
 Pacienţii cu pestă pneumonică prezintă
pneumonie hemoragică şi insuficienţă
respiratorie.
 Localizarea pulmonară apare în cazul
inhalării de picături respiratorii care conţin
bacteria eliminata de la un bolnav cu
pestă pneumonică
 Perioada de incubaţie este de 2- 3 zile.
 Durata medie a perioadei scurse de la
apariţia primelor simptome şi deces este
de 2 zile, dar poate fi şi de numai 24 ore
 Y. enterocolitica
 Doua treimi din infectiile cu Y. enterocolitica sunt
enterocolite, dupa cum sugereaza si numele. Y.
enterocolitica invadeaza celulele mucoasei intestinului
subtire si gros. Invazia poate progresa pana la nivelul
placilor Peyer
 Simptome: febra, grata, dureri abdominale si diaree
apoasa sau diaree mucosangvinolenta. In cazuri severe
poate apare perforatia ileonului. Simptomele pot mima o
apendicita.
 Y. enterocolitica poate produce bacteriemie si septicemie
la pacienti cu supraincarcare cu fier: politransfuzati,,
deseori fatala
 Artritele reactive aseptice postenteritice sunt observate la
indivizi cu sistem de histocompatibiliate HLA B27.
 Y. pseudotuberculosis
 Bacteria pătrunde pe cale digestivă, originea
contaminării fiind probabil alimentară.
 Microorganismele penetrează apoi epiteliul portiunii
terminale a ileonului, ajung în plăcile Peyer si în
ganglionii limfatici ai regiunii ileo-cecale unde produc o
adenită reticulară, caracterizată prin noduli mari si
cazeosi, leziuni asemănătoare tuberculozei intestinale.
 Poate să se instaleze un sindrom pseudoapendicular,
manifestare principală care poate să apară mai ales la
copii si adolescenti.
 Pe lângă aceasta, foarte rar, poate surveni si septicemia,
mai ales la pacientii cirotici si diabetici.
 Infectia cu bacilul Y. pseudotuberculosis se poate
manifesta, în unele cazuri, sub forma unui eritem nodos
sau a unei infectii urinare.