GENUL YERSINIA

1. DEFINIŢIE. ÎNCADRARE
 Sunt enterobacterii de dimensiuni mici.
 Au aspect de bacili sau cocobacili Gram-negativi, care prezintă coloraţie bipolară.
 Nu formează spori, pot prezenta structuri de tip capsular.
 Sunt aerobi facultativ anaerobi, catalază-pozitivi, oxidază-negativi.
 Majoritatea au drept gazdă naturală animalele şi pot produce boli (uneori foarte grave) umane.
Genul Yersinia include 11 specii dintre care 3 sunt patogene pentru om: 
1. Yersinia pestis (cauza ciumei), 
2. Y. pseudotuberculosis  şi 
3. Y. enterocolitica
 Numele Yersinia a fost dat în onoarea lui Alexander Yersin, care a izolat bacilul pestei, în Hong-Kong.

2. CARACTERE GENERALE
2. 1. Habitat
Microorganismul poate fi identificat numai la animale (ex. rozătoare - şobolani) sau la omul bolnav.
 Se poate transmite prin plăgi muşcate, de la o rozătoare la alta sau ocazional la om prin intermediul purecilor.
=> infecţii grave, posibil mortale.
2. 2. Caractere morfotinctoriale
 Y. pestis este un bacil G-, imobil, care prezintă o coloraţie bipolară.
 Pe frotiuri bacilii pot apărea atât izolaţi, cât şi dispuşi în lanţuri scurte.
 Sunt nesporulaţi.
 Există şi forme cocobacilare.
 În organismele vii şi în culturile tinere, prezintă un înveliş pseudocapsular.

2. 3. Caractere de cultură
 Se dezvoltă mai rapid pe medii ce conţin sânge sau fluide organice şi la 30°C.
 Se poate multiplica şi pe medii simple.
 În culturi pe geloză-sânge la 37°C coloniile pot fi foarte mici şi apar după circa 24 ore.
 O inoculare a unor microorganisme virulente recoltate direct din ţesutul infectat conduce la apariţia unor
colonii de tip S, sau cu aspect mucoid, vâscoase şi colorate alb-gri.
 După realizarea unor pasaje în laborator, coloniile devin neregulate şi aspre (de tip R); capsula dispare.

2. 4. Caractere biochimice
 Yersinia pestis are o activitate biochimică relativ scăzută şi cu un grad de variabilitate.
 Este un germen aerob, facultativ anaerob,
 Fermentează glucoza şi în mod variabil fermentează lactoza. 
Y. pestis şi Y. pseudotuberculosis au caractere biochimice similare.
2. 5. Rezistenţa faţă de factori fizici şi chimici
 Sunt germeni puţin rezistenţi faţă de agenţii fizici şi chimici.
 În mediul extern pot supravieţui până la circa 2 săptămâni în puroi sau în spută şi câteva luni în cadavre.

2. 6. Structură antigenică
- Yersiniile, la fel ca toate microorganismele G-, prezintă la nivelul peretelui antigenul O (LPZ, endotoxina).
Y. pestis produce mai multe antigene şi toxine care acţionează ca factori de virulenţă.
- Anvelopa conţine o proteină (fracţiunea I, F-1) care este produsă în principal la 37°C, conferă proprietăţi
antifagocitare şi activează complementul.
- Tipul virulent sălbatic de Y. pestis elaborează antigenele proteice V şi W care sunt codificate cromozomial
sau plasmidic.
- Dintre toxinele produse, una este letală pentru animalele de laborator. Exotoxina are structură proteică.
- Y. pestis produce şi o bacteriocină (pesticină).
 Câteva dintre antigenele Y. pestis reacţionează încrucişat cu antigene ale altor yersinii.
2. 7. Răspuns imun
!!! Există imunitate postinfecţioasă !!!
Se pot utiliza vaccinuri pentru prevenirea îmbolnăvirii (protecţia nu este absolută).
2. 8. Caractere de patogenitate
Yersinia pestis este un microorganism patogen în special prin multiplicare şi prin invazivitate.
Rolul patogenic al diferitelor structuri sintetizate în cursul metabolismului nefiind complet elucidat.
 Doza infectantă este foarte redusă, 1-10 bacili sunt suficienţi pentru producerea bolii.
Structurile cu rol în virulenţă (rol dovedit in vitro şi pe animalele de experienţă) sunt codificate plasmidic
sau cromozomial.
Există structuri genetice, care nu au fost identificate în cazul tulpinilor avirulente  aceste tulpini pot fi utile
în producerea unor vaccinuri.
Fracţiunea I, proteică, de la nivelul suprafeţei celulare + structura pseudocapsulară (virulenţa scade în
lipsa pseudocapsulei) = conferă proprietăţile de rezistenţă la fagocitoză.
Dintre toxinele menţionate, una este letală pentru animalele de laborator (doză de numai 1 mg în cazul
şoarecelui). Această proteină produce blocade β-adrenergice şi este cardiotoxică la animale.
Rolul său în infecţiile umane nu a fost elucidat.

3. PATOGENIE ŞI PATOLOGIE. PRINCIPALELE AFECŢIUNI PRODUSE

PESTA BUBONICĂ:
- letalitatea în lipsa tratamentului este de peste 50%
- mecanismul de producere:
1. În cursul „prânzului”, vectorul se hrăneşte dintr-o rozătoare infectată cu Y. pestis.
Vector = organism care transmite germeni patogeni de la un animal la altul, inclusiv de la animal la om.
2. M-o ajunge în intestinul puricelui şi prin intermediul unei coagulaze blochează peristaltismul la nivel gastric.
Bacteriile se multiplică.
Masa bacteriană şi structura fibrinoasă blochează tranzitul intestinal.
3. Puricele înfometat muşcă din nou şi regurgitează microorganismele în animalul muşcat.
4. Datorită blocajului intestinal, cu toate că aspiră sânge, puricele nu se poate hrăni, devine şi mai înfometat şi
pierde selectivitatea naturală pentru rozătoarele respective  astfel ajunge să muşte gazda umană.
5. Microorganismul inoculat la om este fagocitat, dar se poate multiplica atât intra, cât şi extracelular.
În scurt timp ajunge la nivel limfatic şi apare o inflamaţie hemoragică la nivelul ganglionilor care se
hipertrofiază, suferă o necroză şi devin fluctuenţi.
În cursul invaziei, Y. pestis poate ajunge în torentul sanguin şi infecţia se poate generaliza.
 BACTERIEMIE
 Se dezvoltă leziuni hemoragice şi necrotice în toate organele:
 meningite,
 pneumonii şi
 pleuropericardite serosangvinolente

PESTA PNEUMONICĂ PRIMARĂ (FORMA PULMONARĂ)

- poate apărea:
 prin inhalarea de nuclei de picătură (de obicei de la un pacient care tuşeşte) sau
 prin embolizări septice la nivel pulmonar;
- se manifestă prin:
 pneumonie hemoragică,
 septicemie şi
 deces în peste 90% din cazuri.
 GENUL SHIGELLA

1. DEFINIŢIE. ÎNCADRARE
Genul Shigella include bacili Gram-negativi, imobili, nesporulaţi, necapsulaţi, oxidază-negativi, lactoză negativi. 
Shigella spp. nu aparţine florei normale intestinale.
Genul Shigella ar trebui să facă parte, conform studiilor de biologie moleculară, dintr-un gen care să includă
şi Escherichia spp., genul Escherichia-Shigella. Cu toate acestea, este în continuare acceptată tratarea separată a
celor două genuri înrudite. 
Există mai multe specii. Pe baza structurii antigenice au fost diferenţiate patru subgrupe (A-D):
 Shigella dysenteriae (serotipuri), 
 S. flexneri (6 serotipuri care se pot subdiviza în sub-serotipuri), 
 S. boydii (18 serotipuri) şi 
 S. sonnei (1 serotip cu 2 faze sau variante, respectiv R şi S).

2. CARACTERE GENERALE
2. 1. Habitat
Germenii se pot găsi în intestinul şi scaunul omului bolnav.
În funcţie de anumite condiţii, shigellele se pot izola din apă, alimente sau de pe obiecte.
Pot fi transmise prin intermediul muştelor.

2. 2. Caractere morfotinctoriale
Sunt bacili Gram-negativi, imobili, cu dimensiuni de 2-3 µm / 0,5-0,8 µm, necapsulaţi, nesporulaţi.

2. 3. Caractere de cultură
Cresc pe medii simple şi produc colonii de tip S.
Pe mediile cu lactoză (ex. ADCL, AABTL) formează colonii de tip S, lactoză-negative.
Pentru izolare din materiile fecale sunt utilizate medii diferenţiale (cu lactoză şi indicator de pH) şi / sau medii
selective (mediul Shigella-Salmonella cu săruri biliare etc).

2. 4. Caractere biochimice
Sunt germeni aerobi facultativ anaerobi, glucoză-pozitivi, fără producere de gaz, lactoză-negativi, nu produc H2S,
urează-negativi, indol-negativi, imobili.
Subgrupele A-D se pot diferenţia pe baza fermentării manitei (SUBGRUPUL A ESTE MANITĂ-NEGATIV).

2. 5. Rezistenţa faţă de factori fizici şi chimici

Shigellele sunt inactivate în 10 minute la 50-60ºC. 
ÎN PRAF USCAT REZISTĂ CIRCA 10 ZILE,
PE LENJERIE POT SUPRAVIEŢUI PESTE 2 SĂPTĂMÂNI.
ÎN APE, LA O TEMPERATURĂ DE 7-10ºC POT SUPRAVIEŢUI CIRCA 9 ZILE,
ÎN ALIMENTE CIRCA 1-2 SĂPTĂMÂNI,
IAR ÎN GHEAŢĂ PÂNĂ LA 2 LUNI.

2. 6. Structură antigenică
Subgrupele sunt divizate pe baza structurii antigenului O (LPZ).
- Subgrupul A (Sh. dysenteriae) include 10 serotipuri dintre care cel mai patogen este tipul 1, Shigella shiga.
- Subgrupul B (Sh. flexneri) include mai multe tipuri şi subtipuri serologice.
- Subgrupul C (Sh. boydii) cuprinde 15 serotipuri.
- Subgrupul D (Sh. sonnei) cuprinde o singură specie în 2 faze distincte antigenic (S şi R).
Există tulpini care prezintă la suprafaţă structuri antigenice de tip K.
Sh. shiga elaborează şi o exotoxină termolabilă, cu structură proteică.

2. 7. Răspuns imun
Infecţia cu Shigella spp. duce la stimularea RIU, cu apariţia de anticorpi care însă nu conferă protecţie.
 Apariţia de anticorpi locali de tip IgA (eventual după administrarea de vaccinuri vii atenuate) ar putea avea o
utilitate în prevenirea infecţiei.

2. 8. Caractere de patogenitate
Shigella este patogenă prin multiplicare şi invazivitate.
În cazul serotipului 1 din subgrupul A (Sh. shiga) este implicată şi toxigeneza.
La fel ca toate m-o G-, shigellele elaborează LPZ parietal = endotoxină eliberată după distrugerea bacteriei.
Endotoxina (antigenul O) este implicată în patogenia dizenteriei, având o acţiune iritativă la nivel intestinal.
Exotoxina shiga afectează atât intestinul (fiind implicată în mecanismul de producere al diareei), cât şi SNC
(putând conduce la apariţia unor fenomene de meningism sau chiar pierderea stării de conştienţă, comă).
Faţă de animalele de experienţă are efect letal.

3. PATOGENIE ŞI PATOLOGIE. PRINCIPALELE AFECŢIUNI PRODUSE

Infecţiile cu Shigella spp. sunt de regulă limitate la nivelul tractului intestinal.
Dizenteria poate apărea după ingestia a numai 100 de bacterii, care se localizează, se multiplică şi invadează
epiteliul intestinal  pot apărea abcese la nivelul peretelui intestinului gros, la nivelul ileonului terminal  abcese
care evoluează spre ulceraţie, necroză, hemoragie.
După o perioadă de incubaţie de circa 2-5 zile, în cazul unei dizenterii tipice apar brusc febră, diaree apoasă,
dureri abdominale intense.
Ulterior se elimină scaune foarte numeroase (20-40 / zi), nefecaloide, cu mucus, puroi şi sânge, însoţite de colici
intestinale şi tenesme rectale.
Starea generală se înrăutăţeşte (mai grav în cazul unei infecţii produse de Sh. shiga) şi problema principală este
reprezentată la fel ca şi în cazul altor diarei, de pierderile hidro-electrolitice şi instalarea unui sindrom de deshidratare
acută. În lipsa tratamentului corespunzător (în special în lipsa reechilibrării hidro-electrolitice) evoluţia poate fi fatală.
În afară de dizenterie, shigelele pot produce şi toxiinfecţii alimentare de tip infecţios.