În natură, adaptarea este de mare importanță și reprezintă una dintre însușirile fundamentale ale ființelor

vii. Adaptarea este determinată genetic, iar genele care condiționează adaptarea indivizilor conspecifici se
integrează în constelația de gene a speciei.

De obicei adaptarea se produce în cadrul structurii genetice a unei populații. Populația este un sistem
biologic deschis, reprezentat printr-o comunitate de indivizi care aparțin aceleiași specii și care viețuiesc într-un
habitat al biotopului sau în întregul biotop ocupat de biocenoză.

Structura genetică a populației

Structura genetică a unei populați este determinată de un anumit fond de gene prezente în genomul
indivizilor biologici.Totalitatea acestor gene formează genofondul populației.

Fiecare populație de plante și animale din cadrul unei biocenoze a ecosistemului posedă un anumit
genofond.Genofondul cuprinde informația genetic pe care o are orice populație (specie) la un moment dat.

Indivizii biologici care formează populația se deosebesc genotipic și fenotipic între ei.

ADAPTAREA POPULAȚIEI

Adaptarea este procesul de modificare pe care organismele vii îl suferă pentru contracararea acțiunii unor
factori de mediu asupra lor.

Factorii de mediu devin stimuli ai procesului adaptativ cand ies din zona de confort a organismului. Zona
de confort este o parte a domeniului de reacție al genotipului organismului, în care mecanismele adaptative nu
trebuie să intre în funcție.

Factorii adverși (agresivi) care provoacă reacția de adaptare pot fi de natură climatică (frig, cald etc.),
nutrițională (carențe în microelemente, vitamine, aminoacizi etc.), socială (treaptă inferioară în grup) sau internă
(toxine, germeni patogeni, paraziți etc).

Adaptarea poate fi fenotipică și genotipică.

ADAPTAREA FENOTIPICĂ

Adaptarea fenotipică se face în cadrul domeniului de reacție al genotipului și se referă la individ. De aceea, se
poate spune că adaptarea fenotipică este modificarea fenotipică (fiziologică, anatomică) realizată în limitele
domeniului de reacție al genotipului, ca răspuns și pentru a anihila fluctuațiile adverse ale factorilor de mediu.
 Această adaptare este posibilă pentru că genotipul unor caractere poate produce în interactiune cu diverși
factori de mediu, fenotipuri diferite. Totalitatea fenotipurilor pe care le poate produce un genotip reprezintă
domeniul (norma) sau de reacție. Însă, nu toate caracterele au același domeniu de reacție. Caracterele de
adaptabilitate au un domeniu de reacție larg, pe când caracterele care nu sunt implicate în adaptare au un domeniu
de reacție restrâns.

Adaptarea fenotipică se poate realiza pe cale comportamentală, prin homeostazie fiziologică și prin
canalizare (homeostazie de dezvoltare).

Adaptarea comportamentală este procesul prin care indivizii aleg mediul convenabil și îl evită pe cel
neconvenabil (cautarea umbră-soare, adăpostire-expunere etc.).

Adaptarea prin homeostazie fiziologică este procesul prin care indivizii îsi mențin echilibrul dinamic
intern, își mențin constantele fiziologice (termoreglarea, menținerea presiunii sângelui, menținerea nivelului de
glucoză din sânge etc.).

Adaptarea prin carnalizare (homeostazia de dezvoltare) este un fenomen prin care un anumit genotip dă
naștere aceluiași fenotip în diferite condiții de mediu. Acest proces este controlat de gene specifice promovate de
selecția naturală.

Aclimatizarea este o adaptare fenotipică de lungă durată, dar în aceeași generație.

Prețul pe care speciile îl plătesc pentru adaptare constă în: pierderi în greutate, scăderea producției,
diminuarea rezistenței la boli, a longevității și caracterelor de reproducție. Asemenea modificări pe parcusrul unei
generații care și-a schimbat mediul de viață nu trebuie confundate cu degenerarea; ele reprezintă doar  criza de
aclimatizare. Imigrațiile repetate nu fac decât să prelungească criza de aclimatizare. Imigrațiile cu tineret sau prin
însămânțări artificiale dau șansă imigranților să folosească și canalizarea în procesul adaptării lor.

ADAPTAREA GENOTIPICĂ (GENETICĂ)

Spre deosebire de adaptarea fenotipică, care este fluctuantă, adaptarea genetică este direcțională, modifică
radical populația. Formarea unui nou domeniu de reacție este chiar procesul de evoluție.

Adaptarea genetică se bazează pe flexibilitatea genetică a populației, pe variabilitatea populației în ceea ce

privește valoarea adaptativă a indivizilor ce o compun: unii indivizi sunt foarte bine adaptați, alții mai slab
adaptați, iar alții sunt neadaptați. O populație fără flexibilitate genetică nu poate fi ameliorată, nu poate evolua.

Adaptarea strictă a populației la o nișă ecologică (ansamblul factorilor de mediu general la care este
adaptată o populație) îi reduce această variabilitate și implicit șansa de evoluție viitoare. Deci adaptarea viitoare se
face prin indivizi neadaptați de acum, care constituie povara genetică a populației,întrucât îi diminuează actuala
valoare adaptativă; ei sunt expresia fenotipică a balastului genetic.

Factorii care întervin în mecanismul schimbării sunt: migrația, mutația, selecția, izolarea, driftul genetic,
numărul de indivizi.
 MIGRAȚIA

Prin migrație se realizează o infiltrație de gene străine într-o

populație.Efectul migrației este prezent în toate populațiile, dar devine
mai evident în populațiile mici.De cele mai multe ori, migrația este
inevitabilă și este întâlnită atât la plante cât și la animale.

La plante, se realizează prin grăunciorii de polen aduși de vânt sau

de insecte de la o altă populație.

La animale, procesul devine mai simplu și constă în imigrarea

indivizilor, uneori de la mari distanțe (la pești, păsări).

MUTAȚIA

Mutația constă în modificări privind structura și funcția materialului

genetic, fără a fi consecința recombinării genetice.

Mutațiile genomice, cromozomiale și genice într-o populație constituie

sursa primară a variabilității indivizilor biologici.Mutațiile pot produce
modificări în structura genetică și în echilibrul genetic al populației.

Mutațiile genomice sunt cele care afectează genomul sau

complementul cromozomial în totalitate și cele care determină marirea sau
micșorarea numărului de cromozomi dintr-un genom.

Mutațiile cromozomiale sunt determinate de modificările

structurale ale acestora; ca urmare apar cromozomi restructurați ca
mărime, conținut și poziție a genelor.Cercetătorul japonez Y.Tazima a
descoperit la viermele de mătase(Bombyx mori) o mutanță care este
folosită cu randament sporit în producerea mătăsii. Citologic s-a
demonstrat că apariția mutanței se datorează unei translocații a unui
segment din cromozomul II pe cromozomul Y. Indivizii cu translocație
sunt de sex feminin și prezintă pete pe corp ceea ce ușurează separarea
lor de masculii lipsiți de pete. La viermele de mătase identificarea
masculilor este foarte importantă deoarece produc mai multă mătase
decât femelele. Mutațiile genice pot apărea datorită unei modificări
care afectează întreaga genă sau numai anumite perechi de nucleotide
din segmntul de ADN care constituie gena.
 SELECȚIA

Selecția este procesul ecologic de supraviețuire în cadrul populației, a indivizilor ale căror genotipuri le
asigură în ecosistem cea mai mare adaptabilitate făță de condițiile de mediu, abiotice si biotice.În cadrul
ecosistemului selecția nu creează gene noi, ci modifică frecvența lor relativă, respectiv a unor genotipuri, de la o
generație la alta.

Prin selecție se limitează răspândirea genelor nefavorabile și sunt reținute genele cele mai utile populației.

IZOLAREA

Izolarea contribuie substanțial la modificarea compoziției genetice la

populații.Factorii izolării sunt de natură geografică, ecologică, etologică și
biologică.De exemplu, izolarea geografică o întâlnim la mamiferele
marsupiale de pe continentul australian.Un exemplu de izolare ecologică îl
constituie migrația unor specii de pești marini în apele dulci pentru
reproducere.Acești pești se duc pentru reproducere în fluviul în care s-au
născut.(exemplu, sturionii).

Izolarea etologică se poate exemplifica prin înlăturarea unor masculi

din procesul de reproducere.

DRIFTUL GENETIC

Driftul genetic constă în acțiuni întâmplătoare de modificare a frecvenței relative a genelor dintr-o
populație cu un numar mic de indivizi.

Exemplu: apare în familiile izolate de păsări răpitoare ai unui număr mic de indivizi.

Bibliografie :

http://www.referat.ro/referate/download/Comportamentul_si_adaptarile_animalelor_in_mediul_lor_de_vi
ata_1515.html

http://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Adaptarea-plantelor-Adaptarea-62373.php
Adaptarea plantelor - Adaptarea organismelor la mediul de viata

http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Ecologia.umana/XV-
Adaptarea.organismului.uman.la.factorii.ecologici.nefavorabili.pdf

http://referat.clopotel.ro/Adaptarea_organismelor_la_mediul_de_viata-6077.html

http://ro.scribd.com/doc/55114040/Structura-Genetica-a-Populatiei
Studenta: Demeter Emilia Georgiana

An II Inginerie Genetica