Ingineria genetic

Ingineria genetic prea un termen desprins din domeniul SF.Astzi, ea a devenit o realitate bine
conturat i cu rezultate compromitoare n genetic.
Ingineria genetic reprezint un ansamblu de metode i tehnici de lucru prin care se manipuleaz
materialul genetic la nivel celular i molecular.
Astfel se obin microorganisme, plante i animale, reprogramate genetic, n al cror genom sunt incluse gene strine, utile, exprimabile i transmisibile stabil la descendeni.
Ingineria genetic utilizeaz cultura in vitro a celulelor, esuturilor animale i vegetale i tehnica ADN recombinat. Aceast tehnic prezint avantajul c poate depi barierele de specie
adic, permite transferul ADN-ului de la o specie la alta.
Ea presupune folosirea unor vectori, enzime specifice i microorganisme. Vectorii
utilizai sunt virusurile i plasmidele. Ei transport genele de interes.
Enzimele sunt endonucleazele de restricie care taie n anumite puncte secvenele de nucleotide, fcnd posibil izolarea genei i ligazele care sudeaz gena de interes n vector.
Microorganismele utilizate sunt bacteriile i drojdiile.
Etapele acestei tehnologii sunt: izolarea ADN-ului corespunztor unei anumite gene, multiplicarea sa, construirea unor molecule de ADN hibride i transferul de la o
specie la alta (chiar de la procariote la eucariote).
n urma transferului de gene rezult organisme transgenice.
S-au obinut astfel soiuri de gru rezistente la rugini, plante capabile s fixeze azotul atmosferic, plante horticole cu flori de culori neobinuite.

Aceleai tehnici au permis obinerea unor rase de oi i vaci care dau lapte cu un coninut ridicat de
proteine i a unor rase de iepuri ce posed gena pentru sinteza hormonului de cretere.Drept urmare, cresc mai repede, sunt mai mari i au carnea mai fraged.
Progresul n domeniul tehnologiei ADN recombinat au permis efectuarea de cercetri privind terapia genic uman, care const n transferul unor gene normale n locul celor mutante.
Se preconizeaz transferul n genomul uman a genelor pentru metabolizarea galactozei, pentru
pentru sinteza insulinei, a hormonului de cretere i a interferonului.
O alt tehnic utilizat de ingineria genetic este hibridarea somatic n urma creIa rezult hibrizi somatici interspecifici la plante i animale.Ea se bazeaz pe fuziunea
in vitro n cultur mixt a celulelor somatice aparinnd indivizilor din specii diferite.
Tehnica utilizeaz ageni care mresc viteza i frecvena de fuziune i medii de cultur
selective pentru creterea i dezvoltarea celulelor hibride.
La plante hibridarea somatic se relizeaz cu ajutorul protoplatilor, celule la care
peretele celular a fost distrus prin tratament enzimatic. Astfel, prin hibridarea grului comun cu secara sa obinut o nou specie Triticale, care conine cromozomii i caracterele ambelor specii.
La animale s-au realizat hibrizi somatici de tipul: om x oarece, om x nar, oarece x gin, hamster chinezesc x oarece.
La hibrizi somatici vegetali i animali are loc eliminarea preferenial a cromozomilor uneia dintre speciile genitoare, rezultnd hibrizi celulari asimetrici. Acetia sunt utilizai n
alctuirea hrilor cromozomale.
Prin aceast tehnic s-au obinut celule de tip Hibridoma (celule hibride rezultate
din celule productoare de anticorpi i celule tumorale).
Acestea au capacitate nelimitat de cretere i nmulire n culturi artificiale n culturi artificiale i
produc cantiti mari de anticorpi.Cu ajutorul lor au fost sintetizai monoclonali capabili s recunoasc
un singur tip de antigene pe care pe care le inactiveaz. Ei sunt utilizai n terapia cancerului.

Dezvoltarea tehnicilor de cultur in vitro a fcut posibil obinerea clonelor celulare, prin clonare.
Clonarea este procesul prin care dintr-o singur celul cultivat se obine o colonie de celule identice.
Clonarea la plante se bazeaz pe fenomenul de totipoten care const n capaci- tea de a genera ,
prin diviziuni succesive, ntregul organism. Pentru clonelor se utilizeaz fie prelevarea meristemulor, fie nmulirea vegetativ.
Tot la plante, prin cultura de polen, antere, ovare sau ovule nefecundate se obin organisme
haploide normale, dar sterile. Tratate cu colchicin, plantele haploide se diploidizeaz i devin linii pure genetiv (izogene).Cultivate, acestea produc substane farmacologic active
pentru industria medicamentelor, alimentar, cosmetic etc.Astfel s-au obinut carotenii din morcov,
alcaloizii din tutun, saponinele din gingseng.
La animalele vertebrate, clonarea se realizeaz prin translatarea nucleilor din celulele somatice n ovule din care s-au ndepratat nucleii. Este bine cunoscut cazul celebrei oi clonate Dolly (1997). Ea a fost obinut din fuzionarea unui ovul fr nucleu provenit de la o
oaie cu capul negru, cu o celul somatic provenit din glanda mamar
a unei oi cu capul alb. Dolly are capul alb, fiind identic cu oaia cu capul alb, de la care a provenit celula
cu nucleu.
Metoda clonrii prezint avantajul obinerii unor copii identice din punct de vedere genetic ale unui organism adult.

INGINERIA GENIC

Ingineria genica poate fi definita drept ansamblu de metode si tehnici prin care este posibila
manipularea materialului genetic la nivel celular si molecular pentru a obtine pe cai netraditionale
produsi utili omului si genotipuri noi, avnd la baza tehnologia moleculelor recombinate (hibride) de
ADN.

Ingineria genica se profileaza ca directie stiintifica si tehnologica n anii '70. Aparitia ei a fost
determinata, n primul rnd, de aprofundarea cunostintelor de genetica la nivel celular si molecular, de
dezvoltarea cunostintelor privind materialul genetic al organismelor vii, si anume:

- descoperirea mecanismelor principale de transmitere a informatiei ereditare: transformatia

(A.Avery, C.MacLeod, M.MacCarty, 1944) - prin intermediul fragmentelor de ADN; sexductia
(J.Lederberg, E.Tatum, 1946) - prin conjugarea bacteriilor si transductia (J.Lederberg, 1952) - cu ajutorul
fagilor;

descoperirea structurii moleculei de ADN (J.Watson, F.Crick, 1953);

descoperirea si izolarea enzimelor de restrictie si legare a fragmentelor de ADN (H.Smith, 1970);

-descoperirea fenomenului transcriptiei inverse a informatiei genetice de la ARN la ADN (H.Temin,

S.Mizutani, D.Baltimor, 1970);

-descoperirea sintezei chimice a genelor (A.Kornberg, 1967; H.Khorana, 1970, 1976).

1.

BAZELE TEHNICO-MATERIALE

ALE INGINERIEI GENICE

Datorita cercetarilor de genetica moleculara, a fost posibila cunoasterea structurii de profunzime a unor
gene si genomuri, fapt ce a condus la elaborarea tehnologiei ADN-ului recombinat & 11511q164l #351;i
la transferul de gene peste barierele de specie.

Tehnica recombinarii genetice n vitro include trei etape principale:

1)

extragerea sau sinteza chimica a ADN-ului din diferite specii;

2)

construirea unei molecule hibride (recombinate) de ADN;

3)
reintroducerea moleculei recombinate de ADN ntr-o celula vie pentru reproducerea si
ei (fig. 1).

expresia

Fig 1. Etapele principale ale ingineriei genice.

Extragerea ADN-ului se produce utilizndu-se o serie de enzime specifice, n primul rnd, cele de
restrictie, capabile sa rupa molecula de ADN n anumite locuri. Enzima de restrictie extrasa din
Escherichia coli Eco RI recunoaste urmatoarea secventa de nucleotide:

G AATTC

CTTAAG.

Restrictazele reprezinta instrumentul de baza al ingineriei genice, deoarece au capacitatea unica de a

taia molecula de ADN n anumite sectoare (loci). Prima restrictaza a fost obtinuta din bacteriile
Haemophillus influenzae serotipul si se folosea pentru fragmentarea ADN-ului virusului SV-40 si
cartarea lui (Kelly, Smith, 1970).

Nu toate restrictazele se utilizeaza n ingineria genica, ci doar acele care au urmatoarele proprietati:

-pot taia molecula de ADN n fragmente discrete;

poseda o specificitate de actiune nalta (taie molecula de ADN ntr-o anumita succesivitate "site"-ul de recognitie);

pot forma, n rezultatul restrictiei, "margini lipicioase" la capetele fragmentului de ADN (aceasta
proprietate nu este caracteristica tuturor restrictazelor);

-pot fi izolate relativ usor n stare pura din mediul incubational.

La repartitia ADN-ului este implicata ADN-ligaza, care poate lega unele fragmente de restrictie. Acestea
si alte enzime stau la baza obtinerii moleculelor recombinate de ADN (fig.2).

Pentru transferul genelor de la unele organisme la altele sunt utilizati vectorii (moleculele speciale de
ADN ce transfera informatia genetica dintr-o celula n alta) reprezentati prin plasmide, virusuri, liposomi,
ADN mitocondrial si ADN cloroplastic.

Sistemele vectoriale, utilizate pentru transferul informatiei straine n celulele (organismele) - gazda,
trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:

inofensivitatea vectorului;

multiplicarea rapida n celula-gazda si lipsa posibilitatilor de multiplicare n celulele altor

organisme;

prezenta unui numar restrns de situri de recognitie;

prezenta genelor marker pentru selectarea de clone dupa moleculele recombinate de ADN;

izolarea relativ usoara, clonarea si expresia n celulele (organismele) straine.

n calitate de vectori, plasmidele au capatat o raspndire deosebita.

Plasmidele reprezinta niste molecule inelare de ADN specifice bacteriilor. Ele pot exista autonom si
determina unele caractere ale bacteriilor, cum ar fi: capacitatea de conjugare, rezistenta la antibiotice,
agresivitatea.

Plasmidele necesare pentru transferul de gene trebuie sa posede un numar restrns de regiuni sensibile
la actiunea enzimelor de restrictie. n acest caz, se poate realiza ruperea si apoi insertia de ADN exogen
n plasmid.

Primul plasmid bacterian, folosit ca vector pentru transferul de gene, a fost cel notat pSC 101, realizat de
S.Cohen (1973).

Fig.2. Obtinerea moleculelor recombinate de ADN:

A)

- metoda ligazica; B) - metoda terminala.

Ca vector plasmidic, la plante se foloseste plasmidul Ti (Tumour inducing) de la bacteria Agrobacterium

tumefaciens, care conditioneaza formarea tumorilor pe tulpinile a numeroase specii de plante
dicotiledonate.

A doua tehnica de introducere a unei gene ntr-o bacterie foloseste ca vector un bacteriofag (fagul
leambda - ), al carui genom (10-50 gene) integreaza gena straina. Ea se va sintetiza ntocmai ca si
celelalte gene ale virusului, daca acesta din urma se va replica n celula bacteriana.

Pentru celulele eucariote animale, vectorii virali care se folosesc sunt, de regula, virusul tumoral SV-40 si
virusul papiloma bovin (BPV). Se crede ca vectorii virali vor putea fi utilizati si la plante.

Un tip particular de vectori reprezinta liposomii, picaturi foarte mici de lipide produse artificial, n care
pot fi incluse gene, precum si diferite medicamente, enzime etc.

Genomul mitocondriilor si cloroplastelor este similar celui bacterian si, ca urmare, se crede ca el va
putea fi utilizat pentru transferul unor gene la organismele eucariote.

Celulelor utilizate n experimentele ingineriei genice le sunt naintate o serie de cerinte care au menirea
de a asigura securitatea investigatiilor stiintifice. Conform "Regulilor despre molecule recombinate de
ADN" celulele-gazda trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

-capacitatea sporita de implicare n investigatiile stiintifice;

-incapacitatea de sinteza a anvelopei protectoare n afara laboratorului;

-capacitatea lizarii ADN-ului sau n afara laboratorului;

-imposibilatatea transferului informatiei ereditare altor organisme;

-imposibilitatea poluarii mediului nconjurator n rezultatul transformarii si/sau transfectiei.

n prezent, de rnd cu E. coli, n calitate de obiecte de studiu (celule gazda), se utilizeaza bacilul fnului
(Bacillus subtilis), celulele de drojdii, culturile de celule si tesuturi vegetale si animale, culturile de
protoplasti.

Dupa obtinerea moleculelor recombinate de ADN, ele trebuie transferate n celulele (organismele)
procariote sau eucariote pentru functionarea lor ulterioara (replicarea si transmiterea informatiei
ereditare).

De mentionat ca, n cazul operarii cu genele organismelor eucariote, genele eucariotelor superioare, de
regula, nu se manifesta n celulele procariote, iar genele eucariotelor inferioare se manifesta doar
partial. Iata de ce, n aceste experimente se acorda o deosebita atentie directiei transferului de
informatie ereditara a moleculelor recombinate, adica: de la celula procariota n celulele pro- sau
eucariote si invers, de la celula eucariota n eu- sau procariote.

Moleculele recombinate ale procariotelor functioneaza usor n celulele procariote (n calitate de

repliconi).

Sunt descrise si cazuri de functionare a genelor procariotelor n celulele eucariotelor.

K.Merril si colab.(1971), In.Hors si colab.(1975) au demonstrat posibilitatea transferului genei galactozidazei din E. coli n fibroblastele umane ale unui bolnav de galactozimie cu ajutorul fagului l
(galactozimia este o boala autozomiala recesiva ce provoaca dereglarea metabolismului ca rezultat al
lipsei enzimei 1-D-galactozo-1-fosfaturidiltransferazei).

Expresia genelor eucariotelor n celulele procariote, de asemenea, este posibila. Devis (1976) a
transferat gena histidinei drojdiilor n E. coli cu ajutorul fagilor. Astazi se obtin pe scara larga produse ale
organismelor eucariote n baza bacteriilor (hormoni, interferoni etc.).

Informatia ereditara straina (a moleculei recombinate), care patrunde n celula (organismul) gazda, este
protejata pe diferite cai:

-metilarea ADN-ului (virusurile);

-transferul moleculei liniare de ADN n forma circulara (fagul );

-blocarea sistemului de restrictii al celulei-gazda (fagul T3);

-actiunea restrictazelor.

n acelasi timp, celula-gazda si protejeaza informatia ereditara prin diferite mecanisme:

-actiunea restrictazelor specifice;

-metilarea ADN;

-actiunea vecinatatii epigenetice;

-actiunea nespecifica a nucleazelor celulare;

-protectia mecanica prin membranele celulare;

-actiunea proteinelor histonice si nehistonice;

-actiunea interferonului.

2.

REALIZRILE INGINERIEI GENICE.

Datorita cercetarilor n tehnologia ADN-ului recombinat, au fost elaborate metode de transfer de gene
n celulele procariote, care pot sintetiza multe proteine utile. Astfel, a devenit posibila producerea si
chiar comercializarea pe scara larga a unor hormoni (insulina, somatostatina, somatotropina), a
interferonului, a preparatelor de diagnosticare etc.

a)

Obtinerea insulinei umane si a altor hormoni.

Din 60 de milioane de diabetici, circa 4 milioane necesita un tratament cu insulina.

n 1916, E.Sharpy-Schafer a descoperit ca insulina este secretata de celule care alcatuiesc insulele
Langherhans din pancreas, ceea ce l-a determinat sa numeasca hormonul insulina. n 1921, F.Banting si
H.Best, la Toronto, au izolat din pancreasul de cine hormonul insulina, demonstrnd actiunea lui
antidiabetica. n 1923, firma farmaceutica americana "Eli Lilly" pune deja n vnzare prima insulina
animala (n prezent, pentru a obtine circa 100 grame de insulina, este nevoie de 800 kg de pancreas de
bou (greutatea medie a unui pancreas de bou este de 200-250 grame)).

Insulina umana este alcatuita din doua catene polipeptidice A si B, compuse respectiv din 21 si 30 de
aminoacizi, a caror secventa a fost stabilita n 1955 de F.Sanger.

n perioada 1963-1965, trei grupe de cercetatori (americani, germani si chinezi) au reusit sinteza
artificiala a insulinei prin intermediul a 170 de reactii chimice, lucru ce facea imposibila producerea
insulinei pe cale industriala.

Noile tehnologii industriale de obtinere a insulinei umane au fost posibile odata cu extragerea genei
insulinei (W.Gillbert si colaboratorii sai, 1980) si crearea moleculelor recombinate de ADN n baza
plasmidelor (fig.3).

Fig.3. Schema obtinerii insulinei umane.

Moleculele recombinate de ADN sunt transferate n colibacili (Escherichia coli), unde are loc realizarea
informatiei genetice codificate n molecula de ADN. Paralel cu proteinele specifice bacteriei, se
sintetizeaza si insulina. Pentru a proteja insulina umana (ea nu este proprie colibacililor si este distrusa
de enzimele bacteriene), n molecula recombinata de ADN se ncadreaza, pe lnga gena insulinei, si o
gena reglatoare care codifica o proteina specifica colibacililor (de exemplu galactozidaza). Ca rezultat al
manifestarii informatiei genetice a moleculei recombinate de ADN, se obtine o catena polipeptidica
hibrida, din care mai apoi se separa insulina.

Datorita utilizarii tehnologiei ADN-ului recombinat, se obtin aproximativ 200 grame de insulina de pe 1
m3 de mediu de cultura, adica tot atta ct se poate extrage din aproape 1600 kg de pancreas de bou
sau porc.

Probele clinice efectuate cu insulina umana, produsa prin tehnici de inginerie genica, au demonstrat ca
ea nu are efecte secundare si ca poate fi comercializata, adica folosita la tratarea bolnavilor de diabet
(din 1982 n SUA, din 1983 n Marea Britanie).

Un hormon de mare importanta biologica este hormonul de crestere sau somatotropina (HGH - Human
Growth Hormone), secretat de lobul anterior al hipofizei. Molecula hormonului cuprinde 191 de
aminoacizi. Absenta lui provoaca nanismul hipofizar, ce are o frecventa de 7-100 per milion de persoane.
Tratamentul cu acest hormon se realizeaza ncepnd cu vrsta de 4-5 ani si pna la puberitate, n doze
de minimum 6 mg pe saptamna per persoana. Somatrotopina este un hormon cu o specificatie nalta si
nu poate fi utilizat de la animale. Din hipofiza unui cadavru se extrag doar 4-6 mg de hormon, heterogen

si impurificat. Iata de ce, producerea acestui hormon prin tehnici de inginerie genica prezinta un interes
deosebit.

Sinteza acestui hormon pe cale artificiala s-a nceput cu producerea de ADNc (ADN-ul copie) cu ajutorul
revers-transcriptazei, avnd ca matrice ARNm din hipofize (transcriptie inversa). Acesta a fost clonat,
apoi taiat cu enzime de restrictie pentru obtinerea secventei nucleotidice corespunzatoare
somatotropinei, cu exceptia fragmentului ce determina primii 23 de aminoacizi. Fragmentul n cauza era
clonat separat, ca rezultat al unei sinteze chimice, apoi cele doua segmente unite, la ele se adauga
segmente reglatoare si pe baza plasmidelor se obtine plasmidiul recombinat cu gena HGH (a
somatotropinei). Colibacilii, primind acest plasmid recombinat, sintetizau somatotropina (la 1 litru de
mediu de cultura se obtine 2,0-2,5 mg somatotropina).

n prezent, cu ajutorul bacteriilor recombinate sunt obtinuti si alti hormoni, de exemplu, thimopoietina
ce contine 49 de aminoacizi si este secretata de timus.

n ce priveste hormonii cu molecule mai mici (sub 20 de aminoacizi), este preferabila sinteza lor pe cale
chimica.

b) Obtinerea interferonilor.

Interferonii sunt produsi de celule specializate pentru lupta mpotriva infectiilor virale. Ei au fost
descoperiti n 1957 de F.Isaacs si I.Lindenmann la Institutul National de Cercetari Medicale de lnga
Londra. Interferonii reprezinta niste substante proteice (din 146-166 de aminoacizi) si sunt produsi n
cantitati infime de celula animala sau umana, cnd un virus patrunde n organism.

Exista mai multe tipuri de interferoni: interferonul leucocitar (), interferonul fibroblastelor () si
interferonul limfocitelor T sau interferonul imun ().

Ei pot fi obtinuti prin tehnici clasice (din celulele sanguine si din fibroblaste) si prin tehnici de
recombinare genica.

Pentru a obtine interferon din celulele sanguine sau din fibroblastele cultivate, acestea sunt infectate cu
un virus, iar dupa 24 de ore prin centrifugare si purificare se izoleaza din mediul de cultura. Dintr-un litru
de snge se poate extrage pna la 1 mkg (10-3 grame) de interferon.

n 1980, savantii americani W.Gilbert si C.Weissmann si japonezul T.Taniguki au produs interferonul

uman cu ajutorul unor colibacili cu genomul modificat.

Celulele de E. coli nu pot transforma predecesorul interferonului n interferon activ, de aceea, initial,
complexul de ADN, format dintr-o regiune nucleotidica reglatoare si o regiune ce determina structura
interferonului, este supus actiunii enzimelor de restrictie, care taie molecula de ADN aproximativ la
frontiera acestor doua catene (genei interferonului nu-i ajunge un triplet ATG). Codonul omis (ATG) este
anexat prin sinteza chimica.

Gena interferonului se ncadreaza n continuare ntr-un plasmid, care se transfera n E. coli. Astfel,
colibacilii sintetizeaza interferonul uman. Dintr-un litru de suspensie de E. coli (circa 1011 celule) se pot
extrage pna la 5 mg de interferon (adica de 5000 de ori mai mult dect din 1 litru de snge).

Tehnicile de inginerie genica permit obtinerea preparatelor hibride de interferon cu un spectru larg de
actiune.

c) Transferul de gene n celulele vegetale si animale.

Tehnicile de recombinare genetica permit transferul genelor importante n celulele de plante si animale,
iar n rezultat se obtin plante si animale transgenice. Pentru transferul de gene la plante sunt utilizate
bacteriile Agrobacterium tumerfaciens (descoperite n 1907 de E.Smith si C.Townsend), care provoaca
formarea unor tumori cancerogene (crown gall) pe tulpinile unor plante (la speciile din 93 de familii de
dicotiledonate).

Plasmidul Ti (tumor inducing) descoperit la A.tumefaciens cauzeaza tumori la plante prin transferul unui
segment de ADN (ADN-T) din plasmid n celulele vegetale.

Strategia pentru transferul genelor cu ajutorul plasmidului Ti n celula vegetala include:

-introducerea segmentului de ADN-T ntr-un plasmid de E. coli;

-introducerea n plasmidul format a genei necesare si a genei marker (gena pentru rezistenta la
canamicina);

-introducerea plasmidului recombinat n Agrobacterium tumerfaciens;

-infectia cu A.tumerfaciens a plantelor respective;

-selectarea plantelor transformate (fig.4).

Pentru realizarea transferului de gene n celula vegetala este utilizata metoda culturilor de celule si
tesuturi n vitro.

Firma americana "Monsanto" comercializeaza deja plante transgenice (transformate) de cartof,

rezistente la gndacul de Colorado.

O realizare remarcabila n domeniul transferului de gene n celula animala o constituie soarecii

transgenici. Gena hormonului de crestere de la sobolan a fost transferata prin microinjectii n cele doua
nuclee ale ovulului proaspat fecundat de la soarece (n fiecare nucleu cte circa 600 copii ale genei
hormonului de crestere).

Ovulele fecundate (170) au fost implantate n oviductul unei femele-receptor. n consecinta, s-au
obtinut 21 de soricei. La 6 dintre ei s-a constatat o cantitate marita a hormonului de crestere (de 100 800 de ori). Acesti soricei aveau o crestere mult mai rapida si prezentau greutati corporale superioare
animalelor-martor.

Fig.4. Transferul de gene cu ajutorul plasmidului Ti n celula vegetala.

Clonare
De la Wikipedia, enciclopedia liber
Clonarea este procesul de creare a unei copii identice. n biologie clonarea se refer la procesul folosit
pentru crearea de copii ale fragmentelor de ADN (clonare molecular), celulelor (clonare celular) sau a
organismelor. Termenul include i modul de reproducere asexuat.
Cuprins [ascunde]
1 Etimologie
2 Clonarea molecular
3 Controverse
4 Legalizarea clonrii
5 Note
6 Legturi externe
[modificare]Etimologie

Termenul de clonare este derivat din grecescul (mldi). n horticultur se refer la o generaie a
unei plante de cultur, obinut prin nmulire vegetativ.
[modificare]Clonarea molecular

Articol principal: Clonare (genetic).

Clonarea molecular se refer la procedura de izolare a unei anumite secvene ADN i obinerea mai
multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent folosit pentru amplificarea secvenelor ADN ce
conin gene, dar poate fi folosit i pentru amplificarea oricrei secvene ADN cum ar fi promotorii,
secvene necodate i secvene aleatoare ale ADN. Este folosit ntr-o larg varietate de experimente in
biologie precum i o serie de aplicaii practice cum ar fi producerea pe scar larg a proteinelor. Uneori
termenul este greit utilizat ca referindu-se la identificarea locaiei cromozomilor unei gene cu un

anume fenotip, precum "positional cloning". n practic localizarea unei gene la un anumit cromozom
sau regiune genomic nu permite neaprat izolarea sau amplificarea secventei genomice relevante. n
esen, pentru a amplifica o secven ADN ntr-un organism viu acea secven trebuie s fie legat de
originea replicrii, un element al secventei capabil s direcioneze propagarea ei nsi i a tuturor celor
conectate de ea. n practic totui, un numr de alte elemente sunt dorite i exist o varietate de vectori
care permit expresii proteice, marcarea, producerea de ARN i ADN de sine stttori.
Clonarea oricrui fragment ADN presupune n esen patru pai: fragmentare, ligaturare, transformare
(transformation) i selecie.
[modificare]Controverse

[[wiki]]
Acest articol sau aceast seciune nu este n formatul standard.
tergei eticheta la ncheierea standardizrii.
Acest articol a fost etichetat n mai 2007
Clonarea este considerat de unii o provocare biotehnologic fr etic pentru c lezeaz identitatea
individului i a speciei, i atac direct demnitatea persoanei. Comitetul National de Bioetic ( din Italia )
este mereu atent s examineze cazuri i situaii , care s cointereseze lumea tiinific , legislatorii i
publicul , la o mas rotund care s duc toate forele n direcia tutelrii sntii omului i
ambientului. Decizia European Patent Office ( EPO ) de a concede Universitii din Edimburg, brevetul
care prevede izolarea i cultura celulelor staminale de embrioni i de esuturi adulte i modificarea lor
genetic, a readus n atenie chestiunea etic a producerii i utilizrii de embrioni n scop comercial. CNB
i-a exprimat n ocazii anterioare, n mod expres , propriile rezerve privind brevetarea fiinelor vii i
experimentarea pe embrionul uman i opoziia fa de clonarea uman , n particular - Raportul despre
brevetarea organismelor vii din 19 noiembrie 1993, Identitatea i statutul embrionului uman din 22 iunie
1996, Clonarea din 17 octombrie 1997.
*modificare+Legalizarea clonrii

n Marea Britanie, o lege votat n 1990 autoriza doar crearea de embrioni pentru cercetare n cadrul
luptei mpotriva problemelor de fertilitate[1]. n ianuarie 2001, camera Lorzilor, din Marea Britanie, a
adoptat legea care autorizeaz clonarea embrionului uman n scopuri terapeutice*1+. Noua lege autoriza
clonarea embrionului uman ntr-un cadru mult mai larg, dar n special n cel al luptei mpotriva
cancerului i a bolii Alzheimer*1+.