UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA “ION IONESCU DE LA BRAD” IASI

REFERAT

Masterand, Coordonator ,
Ing. Razvan Lupu Prof. COSTACHESCU ELENA

-2018-
Conservarea fondului genetic la rasa
“BALTATA ROMANEASCA”
 CUPRINS

I. Aspecte privind conservarea fondului genetic-generalitati

II. Utilitatea conservarii fondului genetic la rasa de bovine “Baltata
Romaneasca”
I. Aspecte privind conservarea fondului genetic-generalitati

Bovinele, ovinele și caprele au fost domesticite cu aproximativ 10.000 de ani în urmă,

răspândite din centrele de domesticire în Europa, Asia și Africa în următorii câteva mii de ani și au dat
omenirii multe populații adaptate local. După o perioadă foarte lungă de selecție ușoară, situația s-a
schimbat dramatic acum 200 de ani, odată cu apariția conceptului de rasă. Presiunea de selecție a crescut
puternic, iar reproducerea în rândul raselor a fost redusă în mod considerabil, ceea ce a dus la
fragmentarea fondului genetic inițial. Mai recent, presiunea de selecție a fost din nou mărită prin
utilizarea inseminării artificiale, ceea ce a condus la câteva rase industriale cu performanțe foarte
ridicate, dar cu dimensiuni reduse efective ale populației. Concomitent cu această îmbunătățire a
performanțelor raselor industriale, se pierd resurse genetice, datorită înlocuirii raselor tradiționale cu
rase industriale de înaltă performanță la nivel mondial și datorită pierderii diversității genetice la aceste
rase industriale. Multe rase sunt deja dispărute, iar resursele genetice la bovine, ovine și caprine sunt
astfel extrem de periclitate, în special în țările dezvoltate. Dezvoltarea recentă a tehnologiilor de
secvențiere de generație următoare deschide noi căi pentru caracterizarea adecvată a resurselor genetice,
nu numai la rasele interne foarte diverse, dar și la rudele lor sălbatice. Pe baza caracterizării genetice
solide, trebuie luate măsuri urgente de conservare pentru a evita pierderea iremediabilă a resurselor
genetice ale animalelor de fermă, integrând parametrii economici, sociologici și politici.

În ultimele decenii, ideea conservării resurselor genetice animale a devenit din ce în ce mai
stabilă în creșterea animalelor, atât în teorie, cât și în practică.

DEFINITIE:

Conservarea înseamnă gestionarea utilizării umane a animalelor, astfel încât "aceasta să

poată oferi cel mai mare beneficiu durabil generațiilor prezente, păstrând în același timp potențialul
său de a răspunde nevoilor și aspirațiilor generațiilor viitoare".

Conform acestei definiții, conservarea se referă la știința animală și la creșterea animalelor în

ansamblu deoarece, fără această atitudine, viitoarele livrări de rezerve de animale pentru omenire ar fi
consumate și epuizate rapid.

Conservarea, care este subiectul acestei lucrări, are un sens mai restrâns, referindu-se la
definiția oferita de FAO: "Aspectul conservării prin care un eșantion de populație de resurse genetice
animale este desemnat pentru un proces izolat de întreținere, prin asigurarea unui mediu, liber de la
influenta umană care ar putea provoca schimbări genetice. Procesul poate fi in situ prin care eșantionul
constă din animale vii într-un mediu natural sau poate fi ex situ, prin care proba este plasată, de exemplu,
în depozit criogenic. "
 Astfel, scopul conservării este menținerea cât mai mult posibil a populațiilor de animale fără
schimbări genetice. Există două metode de bază pentru conservarea materialului genetic: ex situ și in
situ. Depozitarea criogenică a materialului seminal, a embrionilor, a ovulelor și a ADN-ului aparține în
primul rând metodelor ex situ, iar păstrarea animalelor vii în mici șantiere experimentale sau în cuști
poate fi, de asemenea, alocată acestui grup de conservare. Conservarea in situ(Sura de Stepa sin
Statiunea Dancu), în cel mai strict sens al său, se referă la menținerea efectivelor de animale domestice,
în special în condițiile originale de mediu.

Este foarte dificil să se compare eficacitatea metodelor ex situ și in situ datorită diversității
condițiilor. Este evident că starea neschimbată a materialului genetic poate fi obținută cel mai bine prin
depozitare criogenică. De-a lungul multor secole, în afară de greșelile tehnice și umane, numai radiația
de fond poate avea un efect necunoscut (Polge, 1981). În anchetele pe termen scurt nu se pot verifica
daunele, însă pe termen lung ar fi o mare greșeală să neglijăm acest factor de incertitudine.Spre
deosebire de eficacitatea metodelor criogenice, este aproape imposibil să se reproducă multe generații
de turme de animale fără a se schimba structura genelor. Cele mai importante motive sunt următoarele:

 numărul de animale este de obicei limitat, cu posibilitatea de deviere genetică,

 raportul de sex normal folosit la animalele domestice necesită selecție în fiecare an,
 turmele domestice primitive trăiesc mai ales în condiții dure și aici selecția prin natură este, de
asemenea, foarte eficientă, chiar și împotriva dorinței noastre.

Astfel, depozitarea criogenică este avantajoasă în primul rând atunci când se stochează
embrioni congelați în adâncime. Dacă există doar material seminal înghețat, se poate reface rasa în
viitor numai prin modernizare. Procedura de modernizare pe parcursul a 5 generații rezultă practic în
rasa sau tulpina inițială, dar chiar și atunci există încă aproximativ 3% din genele străine.

Cu toate acestea, în unele țări există circumstanțe care împiedică introducerea stocării
criogenice a materialului genetic. În prezent, există încă anumite specii de animale domestice, sperma
sau embrionii cărora nu pot fi încă depozitate sub formă de înghețată fără leziuni letale sau pierderi
esențiale.

Un alt pericol teoretic pentru restabilirea unei rase sau a unei populații stocate criogenic este
faptul că pe o perioadă foarte lungă nu se poate exclude o evoluție sau o schimbare considerabilă a
bacteriilor sau a altor agenți patogeni. Șeptelul se poate adapta la schimbările mici de la o generație la
alta, dar acest lucru ar fi imposibil pentru animalele stocate criogenic într-o perioadă de, de exemplu,
de multe sute de ani.

Există câteva avantaje pentru conservarea in situ comparativ cu stocarea ex situ. Unul dintre
aspectele cele mai importante este posibilitatea de observare permanentă, care este de dorit din mai
multe motive:
  pentru a îmbunătăți caracterizarea diferitelor rase de animale domestice și apoi a le stoca
 datele din băncile de date;
 pentru a detecta și, dacă este necesar, a elimina defectele genetice;
 pentru a reconstrui populațiile "originale" din cele contaminate de alte rase.
 pentru a oferi plăcere estetică pentru generațiile viitoare ale oamenilor, la vederea unor turme
vii de animale neobișnuite și plăcute;

Există două motive pentru care populația merită să fie păstrată:

(a) statutul pe cale de dispariție

(b) valoarea genetică.

(a). Populațiile care nu sunt pe cale de dispariție pot supraviețui fără drift genetic, cu condiția ca
numerele să fie destul de mari. Statutul pe cale de dispariție a raselor de animale poate fi determinat de
mărimea stocului de reproducere care poate fi exprimată prin numărul de femele de reproducere și
raportul de sex sau prin dimensiunea efectivă a populației. În literatura de specialitate există numeroase
estimări ale dimensiunii minime a populațiilor necesare și asupra clasificării statutului lor (eg Maijala,
1974, Alderson, 1981, Crawford, 1981, Campo și Orozco, 1982, Maijala 1982, Beilharz 1983, Pirchner
, 1983, Bodo și colab., 1984, Thornback, 1984, Perret, 1985, Dohy, 1988). În loc să menționăm
numerele diferite, aici sunt rezumate factorii comuni, care par a fi din ce în ce mai acceptați.

Starea normală implică faptul că populația nu este în pericol de dispariție, se poate reproduce
fără pierderi genetice și nu există schimbări vizibile în dimensiunea populației.

Statul vulnerabil înseamnă că unele efecte dezavantajoase pun în pericol existența populației și
trebuie luate în considerare anumite măsuri de precauție pentru a preveni scăderea în continuare a
populației.

Statutul necorespunzător al unei populații înseamnă că numărul de animale de reproducție

scade și în anii următori problemele vor crește.

Statul în pericol presupune că o rasă este în pericol de dispariție, deoarece mărimea efectivă a
populației este inadecvată pentru a preveni pierderea genetică în generațiile viitoare. O creștere a
gradului de încrucișare este inevitabilă și amenință vitalitatea animalelor și există un pericol real de
pierdere fie spontan (de exemplu, boală), fie din neglijență de către om (Bodó et al., 1984). În acest caz,
metodele de conservare trebuie să fie adoptate pentru a salva populația în cauză.

Starea critică reprezintă o prelungire a statutului pe cale de dispariție și indică faptul că

populația este aproape de dispariție (Bodóet al., 1984). Apoi, prima acțiune trebuie să fie creșterea
mărimii populației. În acest statut, variabilitatea genetică este adesea redusă, astfel încât populația în
cauză nu poate fi considerată aceeași cu cea a rasei antice (Bodó et al., 1984).
 (b) Valoare genetică

Meritul genetic al unei populații din aspectul conservării poate fi împărțit după cum urmează:

 trăsături valoroase: performanță

 adaptabilitate
 rezistență
 alte trăsături
 puritatea
 distinctivitate

Teoretic, toate rasele, tulpinile sau liniile ar trebui să fie păstrate deoarece nu putem cunoaște
cerințele viitoare pentru animalele noastre de fermă (Lauvergne, 1981). Astfel, factorul de limitare este
costul întreținerii. Prin urmare, dacă este necesar, ar trebui să se facă o selecție între rase sau linii care
trebuie păstrate pe baza criteriilor considerate mai sus.

Rolul selecției în conservare:

Selectarea are un rol important în creșterea animalelor domestice, deoarece servește îmbunătățirii
șeptelului și a producției acestuia. Sunt recomandate diferite metode pentru țările în curs de dezvoltare,
în care soluțiile obișnuite ale țărilor dezvoltate nu pot fi aplicate. Astfel, din ce în ce mai mult, sistemul
nucleului deschis este recomandat în locul schemelor de testare a descendenților (Buvanendran, 1984;
Hodges, 1988). Această metodă poate fi armonizată și în cadrul conservării resurselor genetice .

În turmele și turmele conservate însă, situația nu este aceeași. Scopul conservării este menținerea
stocului prezent fără modificări genetice. Selecția vizează îmbunătățirea, adică schimbarea genetică
avantajoasă a populației. Este într-adevăr o chestiune dificilă de a decide dacă selecția și conservarea
pot fi armonizate sau dacă acestea sunt absolut opuse.

Cele mai importante reguli de selecție în conservare sunt următoarele:

a.Pentru a menține structura genetică neschimbată a populației, este foarte important să evităm
impactul bărbaților celebri și excelenți. De aceea, masculii ar trebui să fie schimbați relativ frecvent și
mai mulți bărbați ar trebui folosiți decât în condiții normale.

b.”Gustul” unui ameliorator afectează întreaga populație, în cazul în care există numeroase stocuri
ale micilor proprietari, impactul fiecărui proprietar asupra propriului stoc nu poate fi exclus. Acest lucru
poate fi chiar avantajos, deoarece poate menține variabilitatea genetică. Dacă mărimea populației este
prea mică (starea critică), varietatea spontană a gusturilor crescătorilor nu este suficientă, este necesar
ca cineva să aibă grijă de toate trăsăturile și schimbările populației.
 c.Atunci când numărul de animale de reproducere este stabilit și nu poate fi mărit, o posibilă metodă
este de a înlocui fiecare femeie cu fiica ei și bărbatul cu fiii săi cât mai mult posibil. Această soluție nu
este la fel de ușor cum pare.
II.Utilitatea conservarii fondului genetic la rasa de bovine “Baltata Romaneasca”

Importanța și necesitatea conservării resurselor genetice ale animalelor domestice, sub formă de
rase și populații izolate, a fost bine documentată și este cunoscută tuturor pentru această conferință.
Obiectivele principale ale unor astfel de măsuri de conservare sunt percepute a fi:

 conservarea populațiilor unice și pe cale de dispariție ca resursă genetică pentru viitori

crescători de animale și biotehnologi;
 conservarea populațiilor istorice importante, interesante din punct de vedere cultural și
vizuale neobișnuite și atractive pentru educație, turism și agrement; și
 conservarea populațiilor neselectate pentru cercetare sau ca populație de control pentru
comparație cu alte persoane.

Rasele sau populațiile devin rare sau pe cale de dispariție, deoarece nu pot concura cu rasele sau
hibrizii de producție comercială modernă în cadrul sistemelor actuale de gestionare și în condițiile
economice actuale. Acestea pot avea avantaje în sistemele de gestionare alternativă și sunt adesea
terenuri adaptate la condițiile locale de mediu. Este general acceptat faptul că orice populație unică și
pe cale de dispariție ar trebui considerată drept candidat pentru conservare, chiar dacă o utilizare
imediată nu poate fi imaginată pentru componentele sale genetice cunoscute. Cele două metode
principale disponibile pentru conservarea unor astfel de populații sunt depozitele criogenice de embrioni
congelați și de material seminal și animale vii.

Principalele metode de conservare

Opțiunea criogenică

Scopul principal al acestei lucrări este de a lua în considerare conservarea animalelor vii. Cu toate
acestea, există o serie de caracteristici de stocare criogenică, care ar trebui luate în considerare la
examinarea opțiunilor disponibile.

Depozitarea criogenică implică eșantionarea statistică a unei populații pentru identificarea și

selectarea animalelor donatoare. Aceste animale au material seminal, ovule sau embrioni colectați
pentru stocarea pe termen lung în azot lichid. Avantajul evident este că toate materialele care au fost
culese și înghețate cu succes sunt salvate definitiv și, în orice caz, în viitor, vor fi disponibile exact
aceleași condiții, cu excepția cazurilor de accidente cu sistemul de stocare. Dezavantajele acestei tehnici
pot fi împărțite în patru secțiuni: tehnice, informaționale, culturale și economice.
 Limitări tehnice: Tehnologia înghețată a gameților nu este bine dezvoltată la toate speciile, de ex.
porci și cai și nu este disponibil deloc la unele specii domestice, de ex. elefanți și membri ai familiei
cămilă. Există, de asemenea, diferențe fiziologice între rasele din specii, în răspunsul lor la manipularea
embrionilor și utilizarea AI. Acest lucru sa dovedit a fi o problemă pentru colectarea și înghețarea
embrionilor de rase rare în Marea Britanie, ceea ce sugerează mari probleme potențiale în situații de
management mai extinse și în alte specii.

Depozitarea criogenică introduce un nivel de selecție și de deviere genetică care rezultă din
diferențele în: accesibilitatea la efective datorită locației fizice și proprietății lor; comportamentul
animalelor și ușurința administrării; și răspunsul țesutului colectat la tehnicile de congelare și
dezghețare. Toate aceste variabile se pot schimba de la populație la populație și între tulpini în cadrul
populațiilor. Aceste variabile pot introduce un nivel de deviere genetică și nu pot fi în mod necesar
contracarate prin eșantionarea statistică adecvată.

Limitări informaționale: Jocurile și embrionii congelați nu vor avea o valoare genetică decât dacă
populațiile din care provin au fost complet caracterizate și descrise într-o serie de condiții de mediu,
înainte de îndepărtarea sau înlocuirea stocurilor vii. Caracterizarea completă a populațiilor rare este
necesară pentru a se asigura că materialul congelat este identificabil și astfel accesibil pentru utilizare.

Limitări culturale: Multe rase rare au jucat un rol important în istoria și dezvoltarea zonelor lor
indigene. Conservarea acestor populații numai în magazinele înghețate le face inaccesibile oamenilor
ca o sursă de interes cultural și istoric, pentru educație sau cercetare. Fotografiile, descrierile, mostrele
de lână și chiar videoclipul nu pot atinge experiența interacțiunii directe cu exemplele vii ale unei
populații.

Limitări economice: Costurile inițiale ale programelor congelate de conservare a materialului

seminal sunt relativ reduse la majoritatea speciilor. Cu toate acestea, numai materialul seminal poate
permite doar recrearea unei populații prin modernizarea treptată a unei populații existente de femele.
Colectarea și înghețarea embrionilor este mult mai costisitoare decât colectarea de material seminal. Ea
cere ca femelele să fie scoase din producția normală de reproducție pe o perioadă îndelungată. Ea
necesită un nivel mult mai ridicat de expertiză tehnică decât colectarea de spermă, iar ratele de succes
pentru colectare și congelare par să varieze între femele, mult mai mult decât se întâmplă între bărbați.

Deși colecția de material seminal a fost populară într-o serie de țări, utilizarea largă a băncilor de
embrioni nu a fost preluată. Bacteriile embrionare s-au dovedit a fi prohibitiv costisitoare ca mijloc de
conservare a raselor, într-un studiu de fezabilitate efectuat

Din punct de vedere al conservării, gestionarea bovinelor este cea mai ușoară. Costurile pe cap de
locuitor sunt mai mici, tehnologia este mai simplă și are nevoie de mai puțină forță de muncă. În
America, câteva mii de animale sunt ținute în ferme mari și controlate de câțiva cowboy, în fermele
europene de mari dimensiuni, unitatea economică este de 200-250 de bovine de vită, păzite de doi
bărbați. La fermele mici dimensiunea unui efectiv de familie este de 10-100 de vaci, în funcție de
mărimea fermei și de alte activități ale fermei. În general, în producția de carne de vită, managementul
este extins și astfel mediul poate afecta animalele prin selecție naturală. În cazul în care carnea este
singurul produs, încrucișarea industrială și îngrășarea intensivă pot fi combinate în program pentru a
diminua caracterul neprofitabil al conservării raselor vechi, mai puțin productive. În acest caz, puritatea
stocului de reproducere, folosind tauri de rasă pură, este foarte importantă.

Tehnologia producției de lapte este mai complicată și mai scumpă. Dacă vacile sunt alăptați dintr-
o rasă primitivă, echipamentul și forța de muncă necesare sunt aproape la fel de scumpe ca și cele pentru
vacile cu înaltă producție.

Ratele implicate în conservare sunt mai ales rase mixte, cu scop dublu. Adevărata conservare in situ
prin muls este costisitoare. Pentru a menține astfel de populații în efectivele de carne de vită fără muls
oferă o soluție. Teoretic, cu toate acestea, nu este perfectă, deoarece în astfel de condiții schimbate se
pot dezvolta alte trăsături în turmă, datorită selecției naturale. Dacă aceste populații nu pot rămâne în
situația inițială a produselor lactate, cea mai bună soluție este cea mai mare parte a taurilor (sau a tuturor)
care urmează să fie selectate în populațiile de nuclee de lapte și de a fi folosite și pentru efectivele de
carne de vită.

În zilele noastre, proiectul de putere a vitelor joacă un rol important în țările în curs de dezvoltare,
dar nu are valoare în lumea dezvoltată. Cu un viitor imprevizibil, proprietățile de proiect nu trebuie
neglijate. În regiunile în care nu mai este folosită forța de animale, este de dorit formarea și testarea
taurilor (Nagarcenkar, 1983), deși poate fi dificil de realizat din cauza unui deficit de forță de muncă.

Inbreeding poate fi folosit pentru detectarea și eliminarea defectelor genetice.

Metodele criogenice sunt bine dezvoltate pentru bovine, prin urmare utilizarea materialului genetic
congelat adânc în efectivele vii este relativ ușoară. Sunt necesare facilități speciale (dulapuri de lucru
etc.) atunci când se utilizează AI și astfel doi bărbați pot gestiona 200-250 vaci.

Utilizarea taurilor de teasier vasectomizat este avantajoasă pentru detectarea mai ușoară a cărnii în
căldură și demonstrarea permanentă a masculilor pentru public. Dezavantajele includ aceleași pericole
de accident ca și taurii întregi și posibilele transferuri de infecții. Experiențele cu bovine Grey Grey
arată că boii pot ajuta, de asemenea, să detecteze femelele în căldură.

In ceea ce priveste rasa Baltata Romaneasca petem spune ca nu este o populatie pe cale de disparitie,
iar conservarea acestei specii se practica in acelasi timp cu imbunatatirea ei. Programele de ameliorare
concepute de specialisti au ca scop imbunatatirea rasei. Un aspect observabil este acela ca Baltata
Romaneasca 100% nu prea mai exista, deoarece se face o infuzie puternica de material genital extern :
Baltata Germana, Simmental, etc. Aceste infuzii au dus la dezechilibrarea fondului genetic, care a
rezultat in urma formarii rasei Baltata Romanesca.