Istoria igienei

Igiena reperezinta stiinta sau ramura stiintelor medicale care se ocupa cu pastrarea si
promovarea sanatatii. Sanatatea recunoaste mai multe definitii dar poate cea mai buna este
cea a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (O.M.S.) care afirma ca Sanatatea este integritatea
fizica, psihica si sociala a individului si colectivitatilor. Din aceasta definitie se poate vedea
ca Sanatatea nu este echivalenta cu lipsa de boala sau infirmitate ci mai mult decat atat;
sanatatea este o notiune tridimensionala atat fizica cat si mintala si sociala. Sanatatea nu se
adreseaza numai individului ci si poae mai curand colectivitatii, ea imbracand astfel alaturi de
caracterul sau biologic si un caracter social pronuntat.
In timp ce medicina, in acceptia ei veche, se ocupa in primul rand de studiul bolilor si
ingrijirea bolnavilor, igiena acorda prima atentie omului sanatos. In ultimele decenii, aceste
limite se sterg mereu mai mult, medicina considerandu-se, in intregul ei avand ca obiectiv
atat asistenta necesara bolnavilor, cat si prevenirea imbolnavirii celor sanatosi.
Igiena studiaza legaturile si interactiunea dintre colectivitatea umana si mediu,
influenta diferitilor factori ai mediului extern asupra starii de sanatate a populatiei. Totodata,
intemeindu-se pe rezultatele cercetarilor stiintifice, igiena elaboreaza normele si masurile
igienico-sanitare menite sa asigure conditii favorabile pastrarii si dezvoltarii sanatatii.
Din cele mai indepartate timpuri, oamenii au incercat sa stabileasca relatii intre starea
de sanatate si unii factori ai ambientei lor. Pornind de la experienta lor zilnica de viata, ei au
stabilit diferite reguli de conduita igienica. Pentru a le da autoritatea necesara, preotii
impleteau de obicei aceste norme de conduita igienica cu credintele si preceptele religioase.
Marele medic al Greciei antice, Hippocrat, a fost primul care a elaborat o lucrare stiintifica de
igiena, intitulata Despre aer, apa, locuri.
Treptat-de-a lungul secolelor o data cu progresul civilizatiei si al stiintei, igiena, ca
si stiintele medicale in general, s-a dezvoltat puternic, descoperindu-se rand pe rand diferiti
factori microbieni, alimentari, climatici etc., care provoaca sau favorizeaza imbolnavirile.
Dezgustul pe care murdaria il provoaca majoritatii oamenilor are in spate o istorie
indelungata. Motivul pentru care acest sentiment s-a inradacinat adanc in psihicul uman nu
este unul preponderent cultural sau istoric, ci biologic.
De-a lungul timpului, igiena a fost studiata din multiple perspective, iar istoricii si
antropologii au facut multe nopti albe pentru a afla de ce si cum ajung anumite obiecte si
evenimente sa fie clasificate drept murdare si dezgustatoare, iar in caz ca exista vreo legatura
intre ele si anumite boli, cum se explica aceasta.
Reconstituirea istoriei timpurii a igienei este dificila, intrucat comportamentele nu se
fosilizeaza. Oricum, cel mai vechi stramos al nostru, comun cu viermii cilindrici care au trait
in urma cu circa 590 de milioane de ani, este posibil sa fi fost o creatura igienica. Asta cel
putin daca-i luam ca reper pe viermii nematozi Caenorhabditis elegans de astazi, care dau
dovada de un comportament abil de evitare a imbolnavirii: cu cei doar 302 neuroni de care
dispun, ei pot detecta prezenta patogenului Bacillus thuringiensis in mediul inconjurator si il
pot evita. De altfel, si furnicile sunt curatele: se ferchezuiesc singure pentru a scapa
de ciuperci patogene si se descotorosesc eficient de confratii morti sau bolnavi. Cel mai

probabil, toate vertebratele manifesta astfel de apucaturi; pana si liliecii se curata

deectoparaziti, asa cum de altfel o fac si alte mamifere, pestii si pasarile, in marea lor
majoritate.
Dispun oare si oamenii de un instinct al igienei? Dupa o serie de studii realizate in lumea
intreaga, cercetatorii britanici au ajuns la concluzia ca dezgustul pe care ni-l provoaca
murdaria (comun tuturor oamenilor din toate culturile) este forma pe care o dam impulsului
de a ne comporta igienic. In opinia lui Valerie Curtis, directoarea School of Hygiene &
Tropical Medicine din Londra, exista o legatura clara intre mizerie, repulsie, igiena si boala,
dar aceasta legatura preceda stiinta si cultura, ba il preceda chiar si pe Homo sapiens.
Murdaria si dezgustul reprezinta deopotriva instinct si constructie culturala, doua fatete ale
istoriei naturale a igienei. Animalele echipate cu tendinte comportamentale care
le-au facut sa evite obiectele si evenimentele asociate riscului de imbolnavire au dobandit un
avantaj in ceea ce priveste adaptarea; de aici si succesul in cadrul procesului de selectie
naturala al genelor care au favorizat comportamentul igienic.
Daca a produce un comportament igienic este o functie naturala a psihicului uman, o
predispozitie psihologica pusa la punct de evolutie pentru a ne feri de boli, atunci probabil ca
omul preistoric s-a comportat igienic. Cu dificultate ne putem face o idee precisa cu privire la
notiunea de igiena in preistorie, dar putem banui ca in acele vremuri conta doar experienta.
Cei care supravietuiau faceau fara doar si poate deductiile corecte.
Curat murdar
Paradoxal, insa, de cativa ani incoace, tot mai multi savanti se conving unii pe altii ca obsesia
pentru curatenie si igiena a omului modern are un pret si inca unul destul de piperat. Sa fim
oare mai curati decat se cuvine? Cercetatorii spun ca progresiva indepartare a omului de
mizerie ar putea fi una dintre cauzele cresterii rapide a cazurilor de astm in Statele Unite,
Europa occidentala, Japonia si Australia, ba chiar un factor declansator al altor maladii
ale sistemului imunitar.
Teoria oamenilor de stiinta este urmatoarea: pe parcusul evolutiei, sistemul imunitar uman a
fost bombardat de mizerie si microbi din chiar primul moment in care nou-nascutul
deschidea ochii. Ca atare, omul a invatat sa se adapteze, servindu-se de aceste atacuri
sistematice pentru a-si forma si mentine activa sofisticata retea de trasee chimice si celule
specializate. Potrivit ipotezei igienei (hygiene hypothesis), tocmai in momentul in care
acesti stimuli sunt indepartati mai ales in perioada copilariei , lucrurile incep sa mearga
prost. Sistemul nostru imunitar nu functioneaza judicios atunci cand este constrans sa lucreze
intr-un mediu steril, e de parere Graham Rook, imunolog la University College din Londra si
unul dintre cei mai convinsi sustinatori ai ipotezei. Este adevarat, precizeaza el, si vaccinurile
menite a ne proteja de microbii asasini, cum sunt cei ai poliomielitei & tetanosului,
stimuleaza sistemul imunitar, dar se vede treaba ca furnizeaza tipul gresit de stimulare.
Adica? Adica stimuland excesiv o singura ramura a sistemului imunitar, este foarte posibil ca
respectivele vaccinuri sa inrautateasca lucrurile, spune Rook.
Ideea ca prea multa curatenie strica a fost imbratisata de imunologi in temeiul misterioasei
epidemii de boli asociate unor carente ale sistemului imunitar, epidemie ce loveste tarile
occidentale. O parte din responsabilitate trebuie atribuita genelor, pentru ca alergiile sunt
ereditare, dar nici o gena nu s-ar putea raspandi atat de repede incat sa justifice cresterea
numarului cazurilor de astm. |n urma cu 30 de ani, acesta era considerat o boala rara, pe cand
astazi, in state precum Marea Britanie si Australia, afecteaza 20-30% din populatie. S-a
crezut o vreme ca boom-ul alergiilor a fost provocat de invazia armatelor de acarieni din

praful existent in locuinte; asta pana cand oamenii de stiinta au dovedit ca, in realitate,
numarul de microbi s-a diminuat de ceva timp incoace. Poluarea atmosferica a fost un alt
presupus vinovat, dar astazi pare a fi absolvita de vina. Ce-i drept, atacurile de astm pot fi
declansate de o reactie imunitara improprie la particulele iritante care ajung in plamani, insa
asta nu inseamna ca un numar sporit de particule cauzeaza mai mult astm, deoarece
afectiunea cu pricina si alte tipuri de alergii sunt mai raspandite in zone unde aerul este relativ
curat, decat in cele cu grad ridicat de poluare.
Posibilitatea ca tocmai lipsa de murdarie sa fie cauza raspandirii alergiilor a fost pentru prima
oara avansata de cercetatori in anul 1989. David Strachan, epidemiolog la London School of
Hygiene and Tropical Medicine, a descoperit ca nou-nascutii care provin din familii
numeroase au sanse mai mici sa se imbolnaveasca de astm, de febra fanului sau de eczeme.
Potrivit lui Strachan, infectiile transmise de fratii mai mari contribuie intr-un fel la protejarea
celor mici de alergii. O erezie, s-a spus atunci. Dar, de doi ani incoace, si alti cercetatori au
inceput sa vada partea pozitiva a microbilor. Totusi, in prezent, unii specialisti nu sunt
convinsi de legatura dintre infectii si alergii, poate si pentru faptul ca exista probe
contradictorii. |n cele din urma, insa, chiar daca probele epidemiologice in favoarea ipotezei
igienei sunt discutabile, progresele facute in intelegerea functionarii sistemului imunitar ii
confera acestei teorii o anumita aura de respectabilitate.
In ultimii ani, imunologii sustinatori ai ipotezei igienei au descoperit si mecanismul care
explica de ce un mediu prea curat poate dauna sistemului imunitar; urmatorul pas este acela
de a identifica aspectele daunatoare ale igienei in exces. Probabil ca bolile copilariei sunt
vinovate doar partial, spun unii, in timp ce altii se intreaba daca o buna parte din
responsabilitate nu ar trebui atribuita unei modificari a microbilor care traiesc in corpul uman.
Graham Rook, de care am vorbit deja, si John Stanford, bacteriolog la University College din
Londra, cred ca tocmai murdaria sau mai degraba tipul de bacterii pe care aceasta le contine
este cea care salveaza persoanele certate cu curatenia de astm, de febra fanului si de alte
alergii. Bacteriile implicate traiesc in zone cu ape murdare, nu in corpul nostru, asa incat este
posibil ca relatia diferita pe care o avem cu mediul inconjurator sa fi contribuit la modificarea
contactului nostru cu acestea. |n vreme ce in tarile in curs de dezvoltare un litru de apa poate
contine pana la un miliard de microorganisme, in asepticul Occident, numarul acestora este
de-acum neglijabil. Maniacalele norme igienice pe care le urmam la ora actuala constituie
un viitor pas intr-o directie opusa celei a procesului de invatare de care sistemul nostru
imunitar are absoluta nevoie, spune Stanford.
Inseamna asta oare ca trebuie sa reincepem a ne tavali prin noroi si a bea apa murdara? Omul
de stiinta britanic nu merge atat de departe, pentru ca, recunoaste el, igiena salveaza multe
vieti, chiar daca unii dintre noi trebuie sa suporte anumite consecinte; in fond, alergiile si
bolile sistemului imunitar nu sunt la fel de periculoase ca holera sau lepra. In ultima vreme,
rezultatele unor studii ii fac pe cercetatori sa spere in posibilitatea realizarii unor vaccinuri
capabile sa previna astmul si, posibil, si alte maladii alergice, reeducand sistemul imunitar.
Dar, daca sustinatorii ipotezei igienei au dreptate, introducerea unei noi serii de vaccinuri nu
va fi de ajuns.
Facts
Dusul
Se spune ca ar fi fost inventat in 1872, intr-o inchisoare. La acea vreme, medicii erau deja
convinsi de binefacerile apei, dar in unele situatii spalatul costa prea scump ceea ce era o
mare problema pentru Franois-Merry Delabost, medicul-sef al inchisorii din Rouen, care

avea grija de 1.000 de prizonieri. El a avut ideea inlocuirii baii cu o ploaie de apa calda:
cinci minute si 20 de litri de apa pentru a spala un detinut, fata de o jumatate de ora si 200 de
litri utilizati pentru o singura baie. Inventia medicului a iesit rapid de la racoare, iar baile
publice au cedat treptat locul bailor-dusuri. Ulterior, pe masura ce apa curenta a intrat in
locuinte, dusul s-a instalat la domiciliu.
Sapunul
Prima marturie despre existenta sapunului dateaza de pe la 2800 i.Hr. si a fost descoperita in
urma sapaturilor facute in zona anticului Babilon. Un papirus gasit in 1873 de Georg Moritz
Ebers si datand din anul 1550 i.e.n. descrie deja metoda de producere a sapunului folosit de
egipteni. Acesta era obtinut prin amestecarea grasimilor animale si a uleiurilor vegetale cu o
sare numita trona, care provenea din Valea Nilului. Multe orase isi disputa astazi mandria de
a fi fost primele producatoare de sapun din Europa: Marsilia, Savona, Gallipoli, Genova.
Totusi, in cazul populatiilor anglofone, sapunul realizat pe baza de ulei de masline sau de alte
uleiuri vegetale este numit sapun de Castilia, ceea ce inseamna ca i se atribuie o origine
spaniola.
Imbaierea
Doua ore, acesta este timpul pe care romanii il petreceau in fiecare zi in baile publice.
|mbaierea, exercitiul curatarii corpului de impuritatile provenite din contactul acestuia cu
exteriorul, isi are originile in ritualurile orientale si apoi in botezul crestin. Romanii dadeau o
mare importanta necesitatilor fiziologice. Au ramas faimoase enormele apeducte construite
de ei, ca si sistemul de canalizare (cloaca maxima) dezvoltat in subteranele Romei. Fantanile,
piscinele, termele (construite de imparatul Diocletian si avand o capacitate de pana la 3.000
de persoane), latrinele cu apa curenta erau pe atunci la ordinea zilei.
Una dintre cele mai raspandite erori istorice se refera la o presupusa fabrica de sapunuri
parfumate descoperita in timpul excavatiilor din orasul Pompei. |n realitate, fabrica
respectiva se ocupa cu prelucrarea unor substante minerale fara nici o legatura cu sapunurile
moderne. De altfel, anticii romani (ca si cei greci) nu utilizau sapunul, ci se foloseau de
uleiuri parfumate si de niste raschete (strigili) pentru a-si indeparta murdaria de pe piele.
Prosopul
Prima referire la fibra de bumbac provine din Rig Veda, o colectie de imnuri religioase din
India antica, bumbacul fiind cultivat aici de mai bine de 3.000 de ani. Prosopul, asa cum il
cunoastem astazi, este insa o inventie destul de recenta, datand din 1871. Anterior, pentru a se
sterge, oamenii utilizau simple bucati de tesatura. De altfel, din secolul al XVI-lea si pana la
inceputul secolului al XVIII-lea, frecarea partilor vizibile ale corpului cu carpa a inlocuit
spalarea lor cu apa.
Din vina iluminatilor vremii si a Bisericii, Evul Mediu este socotit in general o perioada
intunecata, in care conditiile de igiena au decazut, ducand la raspandirea a numeroase boli,
printre care unele extrem de grave, precum tifosul si epidemiile de ciuma din secolul al XIVlea. Apa, care pentru civilizatiile anterioare reprezentase un element important de curatenie si
igiena, a devenit pe parcursul acestui ev un dusman periculos. Faptul ca apa face lucrurile sa
putrezeasca i-a determinat pe invatatii vremii sa creada ca baile/spalarile prelungite,
deschizand porii pielii, predispun la boli si infectii. In perioada Renasterii, exista convingerea
larg impartasita ca un strat de murdarie reprezinta o buna protectie in fata bolilor. Utilizarea

apei nu era justificata nici macar pentru descotorosirea de paraziti: era normal sa ai paduchi si
purici, despre care se credea chiar ca sugeau impuritatile din sange si fortificau vederea. In
acele timpuri, cu cat erai mai bogat, cu atat iti schimbai hainele mai des.
O haina alba devenita neagra era semn ca absorbise murdaria, asa ca nu mai era cazul sa te
speli.
Aparatul de ras
In 1901, King Camp Gilette a schimbat literalmente fata umanitatii, inventand aparatul de ras
cu lama. Multa vreme, barbieritul reprezentase un adevarat sport extrem: sapunul era
ineficace, iar instrumentele folosite semanau mai degraba cu niste cutite pentru transarea
carnii, fiind vechi si prost ascutite.
In secolul al XVII-lea, in Anglia a fost inventat primul aparat de ras demn de acest nume,
vestitul brici o lama lunga si ascutita, la fel de periculoasa ca un pumnal , care era insa atat
de dificil de utilizat, incat le era rezervat doar barbierilor.
Periuta de dinti
Inventata de chinezi in secolul al XV-lea, periuta de dinti din par de porc
a ajuns in Europa doua secole mai tarziu. |si va castiga insa popularitatea
de-abia odata cu al doilea Razboi Mondial, dupa debarcarea militarilor americani pe Batranul
Continent. Acestia purtau in ranite un produs nou, miraculoasa periuta de dinti a doctorului
West, cu peri din nylon, usor de produs pe scara larga.
Bidet-ul
Acest soi de chiuveta pentru pitici de gradina s-a nascut in Franta pe la 1710, in timpul
domniei lui Ludovic al
XIV-lea, pentru a le permite gentilomilor si madamelor de la Curte sa-si curete partile
rusinoase dupa intalniri galante fara a se dezbraca. O veritabila revolutie, dupa ce timp de
secole orice contact al corpului cu apa fusese evitat cu obstinatie, fiind perceput ca un pericol
mortal.