PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ

Cursul 1- PARAZITISM. PARAZIŢI

1.1. Definiţia şi obiectul parazitologiei

Parazitologia este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază parazitismul, paraziţii şi parazitozele.
Parazitologia are două componente de sine stătătoare: Parazitologia generală şi parazitologia
specială.
Parazitologia generală are ca obiect de studiu problematica parazitismului, paraziţii şi unele
aspecte privind parazitozele.
Parazitologia specială are obiect parazitozele: protozoozele, helmintozele, arachnoentomoze
(Olteanu, 2001).

1.2. Paraziţi şi parazitismul

Prin noțiunea de parazit se ȋnțelege orice organism vegetal sau animal, care trăiește la
suprafață sau în interiorul corpului unei alte ființe de natură vegetală sau animală, pe seama căreia se
hrănește o parte sau în totalitatea vieții sale și căreia, în general, îi produce fenomene patologice
(Nitzulescu, 1979).
Parazitismul reprezintă o asociație biologică care necesită în mod obligatoriu doi factori:
- pe de o parte, ființa viețuitoare care oferă locuință și hrană, adică gazda, iar pe de altă
parte, ființa viețuitoare care folosește acestă locuință și hrană, adică parazitul.
Corespunzător cu localizarea în organismul gazdei, paraziții se împart în:
- ectoparaziți, cu localizare în tegumentul gazdei
- endoparaziți cu localizare în interiorul corpului gazdei, în cavitați, în țesuturi, în celule.
Astfel, parazitismul reprezintă interrelaţia a două organisme în care unul – parazitul este
adăpostit temporar sau permanent de către organismul gazdă pe seamă căreia se hrăneşte producându-i
daune (Dinulescu şi Niculescu, 1960 cit. Olteanu, 2001). Ca urmare., prin parazit (gr. para = lângă,
sitos = hrană) se înţelege organismul vegetal sau animal care foloseşte alt organism (gazda) ca sursă
de hrană şi biotop (Dulceanu, 1975 cit. Olteanu, 2001).

1.2.1. Tipuri de parazitism

Pentru unele organisme parazitismul este unicul mod de existență, pentru altele poate fi numai o
alternativă (Georgescu si colab., 1965). Astfel, parazitismul este foarte răspândit în lumea vie,
distingându-se următoarele tipuri:
a) Parazitism facultativ, numit şi pseudoparazitism. În acest caz, organismele trăiesc liber, dar
în anumite condiţii ele pot duce un mod de viaţă parazitar. O formă de parazitism facultativ este
parazitismul accidental, întâlnit la unele specii de insecte şi acarieni.
b) Parazitism obligatoriu. În acest caz, parazitul este legat de gazdă cel puţin un anumit stadiu
din ciclul lui de dezvoltare.
c) Parazitism ocazional. În acest caz, parazitul îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe o altă gazdă decât
cea obişnuită.
d) Hiperparazitism. În acest caz un parazit poate fi gazdă la rândul lui pentru o altă specie de
parazit.
De exemplu: Ctenocephalus canis sau Pulex irritans (ectoparaziţi la câine şi om) pot fi gazde
pentru tenia Dipylidium caninum (Moglan şi Popescu, 2009).

1.2.2. Clasificarea paraziților

Parziţii se pot clasifica după mai multe criterii:
1. După localizarea paraziţilor în organismul uman se disting:

Şef lucrări Oana Mare Roşca

 PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
a. Ectoparaziţi - paraziţi care trăiesc la suprafaţa tegumentului uman: Pediculus sp., acarieni,
heteroptere.
b. Endoparaziţi - paraziţi localizaţi în:
 Cavităţi
Exemplu: în intestin viermi adulţi din speciile: Ascaris lumbricoides, Enterobius
vermicularis,Trichinella spiralis, Tenia saginata, Tenia solium, etc.;
în vagin - Trichomonas vaginalis;
 Ţesuturi
Exemplu: Larva Trichinella spiralis în musculatură, larva de Echinococcus granulosus în ficat,
plămân, larva de Tenia în musculatură, ţesut subcutanat, viscere,)
Viermi adulţi la nivelul ficatului: Trematode hepatice
 Celule
Exemplu: Plasmodium sp. în hematii.
2. În funcţie de numărul de gazde se disting:
a. monoxeni – cu o singură gazdă
b. dixeni – cu două gazde
c. polixeni - cu numeroase gazde
3. După efectul paraziţilor asupra gazdei (om, animal) există:
a. Paraziţi incolini - folosesc organismul uman doar ca mediu de viaţă (ex. Entamoeba coli,
Trichomonas intestinalis);
b. Paraziţi comensali - trăiesc în organismul uman fără a-i produce perturbări (ex. Candida,
Entamoeba hystolitica forma „minuta”, amibele nepatogene, unele flagelate intestinale şi în anumite
condiţii Giardiaintestinalis, Trichomonas vaginalis).
Prin comsensalism se înţelege modul de viaţă în urma căruia o specie profită de o altă specie, în
timp ce „gazda” este indiferentă.(Dimache şi Panaitescu, 1994).
c. Paraziţii condiţionat patogeni - paraziţii comensali pot deveni patogeni în prezenţa unor
factori favorizanţi. Persoanele asimptomatice parazitate cu paraziţi condiţionat patogeni sunt
considerate purtători sănătoşi de paraziţi şi joacă un rol important în diseminarea parazitozei.
d. Paraziţi „oportunişti” - determină parazitoze asimptomatice sau cu evoluţie clinică uşoară la
persoanele imunocompetente (cu proprietăţi imunitare) şi boli grave, adesea letale, la persoanele
imunocompromise, în special la pacienţii cu AIDS: Pneumocystis carinii, Toxoplasma gondii,
Criptosporidium, Criptococcus,Candida.
e. Paraziţi patogeni - paraziţi a căror prezenţă în organismul uman declanşează perturbări mai
mult sau mai puţin grave.
4. După specificitatea parazitară se disting:
a. Paraziţi stricţi - adaptaţi doar la o singură gazdă definitivă, care nu pot trăi pe seama unei alte
gazde definitive (speciile genului Tenia sp);
b. Paraziţi cu specificitate relativă - pot trece de la o gazdă la alta (insecte hematofage vectoare
ale bolilor commune omului şi animalelor).

1.2.3.Principalele căi de pătrundere a paraziților în gazdă

Principalele căi de pătrundere a paraziților în organismul-gazdă sunt:
1) Calea pasivă. Parazitul ajunge în organismul-gazdă ca adult sau într-un stadiu din ciclul lui de
dezvoltare, odată cu apa, aerul sau alimentele. Dintre formele ciclului evolutiv, se dezvoltă numai
acelea care au atins un anumit stadiu din ciclul lor vital.
a. Calea aerogenă
Paraziții care care se transmit prin intermediul aerului (aerogen) sunt capabili să supraviețuiască
în mediul extern sub formă de chist (stadiu larvar, ou) (Nitzulescu, 1979).
De exemplu, stadiul larvar al Enterobius vermicularis (oxiurul) care produce oxiuraza și are ca
singură gazdă omul, poate ajunge ușor în aer prin scuturarea așternuturilor de pat ale unei persoane

Şef lucrări Oana Mare Roşca

 PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
infectate. Astfel larvele pot ajunge direct în cavitatea bucală sau să ajugă pe alimente, ulterior acestea
ingerându-se.
b. Calea digestivă
Transmiterea se face prin fructe și legume nespălate, carne incorect preparată termic, etc.
c.Prin intermediul apei contaminate
Cele mai frecvente cauze de contaminare ale apei se produc ca urmare a deversării apelor
fecaloid-menajere.

2) Calea activă. Parazitul pătrunde activ prin tegumentul gazdei.

De exemplu, larvele nematodului Strongyloides stercoralis pătrund prin pielea omului până la
vasele de sânge; la cal, larvele dipterului Gastrophilus inermis pătrund prin tegumentul obrajilor şi
migrează spre comisurile buzelor.

3) Consumarea gazdelor intermediare.

Porcul se îmbolnăveşte de acantocefaloză dacă mănâncă larve de scarabeide infestate cu
Macracanthorhynchus hirudinaceus.

4) Prin inoculare de către vectori.

În plaga făcută cu prilejul hrănirii, organismele vectoare introduc paraziţii. Astfel, căpuşele
Boophilus calcaratus şi Haemophisalis punctata, în timpul hrănirii inoculează la bovine sporozoarul
Babesia bigemina, iar femela de Anopheles maculipennis inoculează hematozoarul palustru (Popescu şi
Moglan, 2009)..

5) Infestare congenitală.
În perioada intrauterină, bariera placentară poate fi străpunsă de unele specii de paraziţi,
determinând infestarea fătului. De exemplu, Toxoplasma gondii trece transplacentar de la mamă la făt.
Această infestare are loc în perioada intrauterină când bariera placentară poate fi depăşită de
unele specii de paraziţi, determinând infestarea fătului.
Astfel, Toxoplasma gondii este responsabilă pentru infectarea fătului. Probabilitatea
transmiterii parazitului de la mamă la făt depinde de mai mulți factori printre care se numără:
 genotipul parazitului;
 alte infecții ale mamei precum și gravitatea infecției parazitare (numărul paraziților
capabili de a răspândii infecția);
 caracteristicile imunologice ale femeilor însărcinate;
 capacitatea unor fetuși/nou-născuți de a depăși imaturitatea imunologică pentru a forma
un răspuns imun împotriva paraziților transmiși (Carlier și colab., 2012).

6) Autoinfestare. Elementele infestante sunt vehiculate cu mâinile, direct la gură sau larvele
eclozate pătrund în organismul purtător.
Astfel, ouăle de Enterobius vermicularis sunt luate pe degete în timpul scărpinatului în regiunea
anală şi pot fi duse la gură (autoinfestare externă), iar dacă ouăle acestui parazit, depuse perianal,
rămân aici o perioadă mai lungă de timp, larvele eclozează, pătrund prin orificiul anal şi migrează
invers migraţiei femelelor mature (autoinfestare internă).

7) Pe cale sexuală. şi Trypanosoma equiperdum (parazit în căile genito-urinare la cabaline)

(Flagellata: Protomonadina) se transmit pe cale sexuală.
Trichomonas vaginalis (parazit în căile genito-urinare la om) (Flagellata: Polymastigina) se
transmite prin contact sexual şi este agentul cauzator al trichomoniazei. Transmiterea se face în general
prin contact direct și de cele mai multe ori prin penetrare vaginală [Harp și colab., 2011].

Şef lucrări Oana Mare Roşca

 PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
La femei produce vaginită iar printre complicații se naștere prematură, greutate mică a
copilului, mortalitate crescută precum și predispunere pentru infecțiile cu HIV, SIDA și cancer cervical
(Schwebke și Burgess, 2004).

1.2.4. Acţiunea parazitului asupra gazdei

Prezenţa oricărui parazit într-un organism gazdă generează perturbări grave asupra acesteia.
Intensitatea acţiunilor paraziţilor asupra gazdei depind de o serie de factori ca: specia de parazit,
numărul indivizilor, localizarea lor, vârsta şi starea imunologică a gazdei, factorul nutriţional etc. La
nivelul gazdei parazitul determină o:

a) Acţiunea spoliatoare.
Paraziţii trăiesc pe seama gazdelor lor, luându-le o parte din elementele necesare vieţii: le
spoliază.
De exemplu, speciile de Plasmodium se hrănesc cu hemoglobina din eritrocite, viermii intestinali
(teniile, nematodele) se hrănesc cu chimul intestinal etc (Popescu şi Moglan, 2009).
b) Acţiunea mecanică.
De exemplu: Fasciola hepatica poate să producă obstrucţia canalelor biliare, determinînd
apariţia icterului mecanic;
Chistul hidatic, în timpul creşterii, apasă asupra ţesuturilor şi organului în care este
localizat;
Ascaris lumbricoides poate să producă deşirarea intestinului şi chiar să străpungă
peretele intestinal.(Popescu şi Moglan, 2009).
c) Acţiunea toxică.
Produsele de metabolism, precum şi unele substanţe elaborate de paraziţi ajung în organismul
gazdei, producându-i acesteia tulburări fiziologice.
De exemplu: Diphyllobothrium latum elaborează toxine hemolizante care anemiază gazda;
A.lumbricoides produce o toxină numită ascaron, care este responsabilă de apariţia
unor fenomene nervoase la gazdă(Popescu şi Moglan, 2009)..
d) Acţiunea iritativă.
Unele specii de paraziţi pot produce iritaţii locale sau generale, de intensităţi diferite.
De exemplu: adulţii de Trichinella spiralis, la fel ca şi cei de Trichuris trichiura produc iritarea
mucoasei intestinale.
e) Acţiunea inflamatoare.
Unii paraziţi determină apariţia de procese inflamatorii. De exemplu: Pătrunderea oxiurilor în
apendice poate cauza inflamarea acestuia.
f) Acţiunea inoculativă.
Prin modul lor de hrănire şi prin acţiunea lor iritativă, unii paraziţi pot inocula gazdelor lor
diferite specii de microorganisme patogene sau de paraziţi animali.
De exemplu: Anofelii, în timpul hrănirii inoculează sporozoarul Plasmodium malaria;,
Păduchii transmit la om tifosul exantematic;
Tăunii transmit antraxul (Moglan şi Popescu, 2009).
1.3. Gazda
Gazda este organismul pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau
adultă.
Se cunosc următoarele tipuri de gazde:
a) gazda definitivă găzduieşte forma adultă, sau gazda în care se desfăşoară înmulţirea sexuată
a lui.
De exemplu: Omul este gazda definitivă pentru Taenia solium, T. saginata etc;

Şef lucrări Oana Mare Roşca

 PARAZITOLOGIE MEDICALĂ, UMANĂ ȘI VETERINARĂ
Câinele este gazda definitivă pentru teniile Echinococcus.
b) gazda intermediară este aceea în care parazitul se găseşte în stadiul de larvă sau în care se
desfăşoară înmulţirea asexuată a lui.
De exemplu: Porcul este gazdă intermediară pentru T. solium;
Bovinele sunt gazde intermediare pentru T. saginata,
Omul este gazdă intermediară pentru Plasmodium sp.
c) gazda de tranzit este gazda în care paraziţii ajung în mod accidental. În aceste gazde,
paraziţii se pot afla în diferite stadii ale ciclurilor lor de dezvoltare. Aici, ei rămân vii şi virulenţi, iar
dezvoltarea lor se continuă numai atunci când aceştia ajung în gazdele la care sunt adaptaţi.
De exemplu: Muştele şi unele specii de insecte hematofage pot să aibă în sau pe corpul lor ouă şi
larve de nematode parazite la om sau la animale domestice. Când aceste elemente parazitare ajung în
sau pe gazda la care sunt adaptate, ele îşi continuă dezvoltarea (Moglan şi Popescu, 2009).

BIBLIOGRAFIE
Dimache, Gh. Şi Panaitescu, D., 1994. Microbiologie şi parazitologie medicală. Ed. Uranus.
Bucureşti.
Georgescu, M.; Simonescu – Crăciun, O.,1965. Parazitologie, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1965.
Harp, Djana, F., Chowdhury, I. 2011. Trichomoniasis: Evaluation to execution, European Journal
of Obstetrics & Gynecology and Reproductive Biology.
Moglan, I. şi Popescu, I., 2009. Parazitologie animală. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi.
Nitzulescu, V., 1979 Parazitologie pentru toți – Paraziții aparatului digestiv Edit. Medicală.
București
Olteanu, Gh. (coord.), 2001. Poliparazitismul la om, animale, plante şi mediu. Ed. Ceres. Bucureşti.
Schwebke, J., R., Burgess, D. 2004. Trichomoniasis, Clinical Microbiology Reviews. 17 (4).

Şef lucrări Oana Mare Roşca