Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie

„Raisa Pacalo”
Catedra Discipline pediatrice

STANDARDE/PROTOCOALE
A DEPRINDERILOR PRACTICE
(pentru asistenți medicali, moașe)

Chișinău 2018
 Autori
1. Cucieru Elena
2. Botnarciuc Ludmila
3. Cușnir Riva
4. Madjar Ludmila

Cuprins

1. Tratarea infecției ochilor cu unguent oftalmic de tetraciclină.........................1

2. Pregătirea soluţiilor SRO.................................................................................2
3. Uscarea urechii cu ajutorul meșei....................................................................3
4. Tratarea ulcerelor bucale cu violet de gențiană................................................4
5. Alimentarea copilului sugar cu linguriţa..........................................................5
6. Alimentarea copilului sugar cu biberonul........................................................6
7. Tratarea convulsiilor la copii cu diazepam.......................................................7
8. Recoltarea urinei la sugari................................................................................8
9. Alimentarea sugarului cu cana.........................................................................9
10. Toaleta intimă a sugarului...............................................................................10
11. Baia igienică a sugarului.................................................................................11
12. Prepararea piureului din legume.....................................................................12
13. Pregătirea terciului consistent.........................................................................13
14. Prepararea sucului din mere ...........................................................................14
15. Administrarea pastilelor la copii ....................................................................15
16. Alimentarea prin gavaj a nou-născutului........................................................16
17. Determinarea fregvenţei respiraţiei la sugari..................................................17
18. Aplicarea tubului de evacuare a gazelor.........................................................18
19. Raclajul perianal.............................................................................................19
20. Toaleta matinală a sugarului...........................................................................20
21. Determinarea taliei la sugari...........................................................................21
22. Determinarea masei corporale la sugari.........................................................22
23. Tratarea infecției locale a nou-născutului la domiciliu..................................23
24. Alăptarea nou-născutului la sânul mamei......................................................24
25. Stoarcerea laptelui matern.............................................................................25
26. Imunizarea cu vaccinul BCG.........................................................................26
27. Determinarea temperaturii corporale

DETERMINAREA TEMPERATURII CORPORALE

Materiale şi instrumente necesare: Termometrul medical,soluţii dezinfectante.
Tehnica determinării : Temperatura corpului poate fi determinată în fosa axilară, în plica
inghinală, în gură dar date mai precise se obţin în rect şi vagin, unde temparatura este cu 4-5 zecimi mai
mare.În practica medicinii se foloseşte mai frecvent luarea temperaturii în fosa axilară, fiind metoda cea
mai comodă.
Înainte de a lua temperatura se controlează termometrul să nu fie cu defecţiuni, apoi este verificată
dacă coloana de mercur din capilar se află la nivelul gradaţiei minime. Dacă nu se află la nivelul de lucru,
termometrul se scutură energic ca mercurul din capilar să se lase în jos. Cu un prosop se şterge bine
axila, se ridică braţul şi se aşează rezervorul termometrului în centrul axilei, se apropie braţul bolnavului de
trunchi iar antebraţul flexat se plasează pe torace. Dacă copilul este agitat braţul se menţine în această
poziţie de asistentă. Termometrul se lasă 5-10 minute. După luarea temperaturii, termometrul este
dezinfectat în soluţie dezinfectantă ( de exemplu sol. Dezoxon 0,1 % - 20 minute sau apă oxigenată 3% -
80 minute). Apoi termometrul se spală cu apă de la robinet, se şterge şi se păstrează într-un vas, la fundul
căruia se află un strat de tifon, ce nu permite lovirea rezervorului şi lezarea lui. Temperatura se măsoară de
obicei dimineaţa şi seara şi se notează în foaia de temperatură.
În secţiile de reanimare şi terapie intensivă pentru termometrie sunt utilizate termometre medicale
staţionare electrice. Senzorul lor se plasează pe corpul copilului, iar indicii se citesc de pe pupitrul de
comandă.După luarea temperaturii termometrul se dezinfectează conform ordinelor în vigoare.
Notă: În caz de febră la copil temperatura corporală se măsoară la fiecare 60 minute până ea revine la
indicii care nuprezintă pericol pentru copil.

RECOLTAREA SECREŢIEI FARINGIENE NAZOFARMGIENE ŞI NAZALE

Materiale necesare: Tampoane de vata montate pe porttampoane din lemn, şi metal, eprubete cu
dop, spatule, lampă cu alcool etilic,soluţii dezinfectante, burete.
Tehnica recoltării din faringe:
Recoltarea secreţiei şi exudatului faringian se face dimineaţa înainte de a lua hrana, deoarece bolul
alimentar ingerat îndepărtează o mare parte a produselor patalogice de pe suprafaţa faringelui. Recoltarea
se face cu masca de protecţie. Copilul este ţinut în braţe, imobilizându-i capul, mâinile şi picioarele. În gura
copilului pe rădăcina limbii se apasă cu spatula, după care cu ajutorul tamponului faringian steril se şterge
printr-o mişcare energică suprafaţa amigdalelor şi peretele posterior al faringelui. Depozitele albe, în
special falsele membrane, trebuie neapărat cuprinse pe tampon. Gura eprubetei se flambează şi tamponul se
introduce în eprubetă după tehnica obişnuită. Dacă nu este posibilă însămânţarea imediată pe mediul de
cultură, atunci tamponul, înainte de recoltare se îmbibă cu ser fiziologic sau glicerină de 15 % sterilă. În
acest caz, tamponul introdus în eprubetă poate fi ţinut la frigider 5-6 ore până la însămânţare.
Din nas: Recoltarea secreţiei nazale se face cu 2 tampoane separate cu aceeaşi tehnică ca şi a
exudatului faringian. Se vor utiliza tampoane mai subţiri, adaptate la cavităţile nazale, montate pe
porttampoane de sîrmă, cu care se poate pătrunde cît mai profund prin mişcări de răsucire, pentru a nu leza
mucoasa nazală.
Din rinofaringe: Pentru recoltare se vor utiliza 2 tampoane separate sterile montate pe
porttampoane îndoite la capăt cu care se poate pătrunde uşor în nazofaringe prin cavitatea bucală.
Recoltările, însoţite de documentaţia medicală, vor fi expediate la laboratorul bacteriologic sau
virusologic.Dacă nu e posibilă transportarea imediată, eprubetele se vor păstra între termofoare cu арă
caldă sau pe baia de aburi nu mai mult de 2 ore.

COLECTAREA EXUDATULUI FARINGIAN ÎN PERTUSIS PE CUTIA PETRI

Necesarul: Cutia Petri, spatulă.
Tehnica recoltării:
Asistenta va fi în echipament special (halat, mască, mănuşi ).Pentru recoltarea analizei, la copil se
va provoca accesul de tusă, apăsînd pe rădăcina limbii cu spatula. Cînd apare tusea, înaintea gurii
copilului la distanţa de 4-8 cm se va ţine cutia Petri pe 10-30 secunde. Apoi cutia se va acoperi şi se
va pune în termostat pe 72 ore, după care vor apărea coloniile de bacterii, asemănătoare picăturilor
de rouă.
RECOLTAREA FECALELOR PENTRU EXAMENUL BACTERIOLOGIC

Materiale necesare:
Eprubete sterile cu anse metalice prevăzute cu dop, lichid conservant (glicerină cu alcool, ser
fiziologic cu glicerină ), documentaţie medicală, soluţii dezinfectante, mănuşi.
 Tehnica recoltării:
Recoltarea se poate face din ploscă, de pe scutece sau din rect. Recoltarea din rect se realizează la sugari
în poziţie culcată pe spate, iar la copiii mai mari în decubit lateral. Asistenta îşi spală mîinile de două ori
cu săpun, le dezinfectează, îmbracă mănuşile. Cu o mână îndepărtează fesele, iar cu cealaltă introduce
ansa în rect atent la distanţa 3-6 cm şi prin câteva mişcări de rotaţie va recolta materialul de pe mucoasa
rectală. Apoi ansa se extrage din rect şi cu atenţie, fără a atinge gura şi pereţii eprubetei se plasează în
ea. Dacă recoltarea se face din ploscă, aceasta trebuie să fie uscată şi sterilă. Materialul se va colecta din
diferite părţi ale scaunului, în special din părţile cu conţinut mucos şi cu puroi.
Se complectează documentaţia de însoţire şi materialul recoltat se expediază la laboratorul
bacteriologic nu mai târziu de 3 ore în condiţii urbane şi 6 ore în condiţii rurale.
Obiectele folosite (plosca, bancheta) se supun dezinfectării.

TEHNICA PROBEI MANTU CU 2 UT

Instrumente şi materiale necesare: Seringi speciale cu volumul 1 ml, ace cu lungimea 1

cm, tuberculină PPD-L, tampoane de vată, alcool etilic de 700, mănuşi sterile, soluţii dezinfectante.
Tehnica efectuării: Testarea tuberculinică se face de către asistente bine instruite, ce au permis
de la ftiziolog, care este valabil timp de un an.În seringă se aspiră 0,1 ml tuberculină. Proba este efectuată
în treimea medie a antebraţului (în anii pari se foloseşte cel drept, în anii impari cel stâng). Pielea
antebraţului se dezinfectează cu alcool etilic de 700, apoi se usucă cu un tampon steril. Strict intradermal se
introduce 0,1 ml soluţie tuberculină. Local se va forma un infiltrat albicios cu diametrul 3-4 mm, care se
reabsoarbe peste 20 minute. Pentru fiecare copil sunt folosite seringi şi ace separate.
Rezultatul probei este apreciat peste 72 ore, măsurînd mărimea infiltratului cu o riglă gradată
transparentă. Copii cu proba Mantu pozitivă şi hiperalergică necesită consultaţia ftiziologului. Utilajul
folosit se dezinfectează conform ordinelor în vigoare.

COLECTAREA SPUTEI ÎN TUBERCULOZĂ

Materiale necesare: Scuipătoare sterile sau alte recipiente sterile cu gura largă, prevăzute cu
capac, formulare de documentaţie, substanţe dezinfectante, perie.
Tehnica recoltării: Bolnavul va colecta sputa în scuipătoare în decurs de 1-3 zile, deoarece este
necesară o cantitate suficientă de spută. La copiii mici sputa este colectată m timpul actului de tusă,
provocat cu ajutorul spatulei. Se va avea grijă ca materialul colectat să fie sputa propriu zisă şi nu saliva din
gură. Se îndeplineşte formularul de documentaţie şi sputa colectată se expediază la laborator, unde, prin
metoda de flotaţie, se determină micobacteria de tuberculoză.
Scuipătoarele folosite pot fi dezinfectate prin metode diverse conform ordinelor în vigoare.

PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXECUTAREA PUNCŢIEI RAHIDIENE ŞI

ÎNGRJIREA LUI ULTERIOARĂ

Materiale necesare: Ace sterile de puncţie rahidiană cu mandrenă cu lungimea 8-10 cm, seringi
sterile de 2-5-10 ml, pense sterile pentru scoaterea acului, substanţe dezinfectante (iod de 5%, alcool etilic
de 70%, clorură de var de 0,5% etc.), tăviţe renale, manometru, 5 eprubete sterile (2- cu mediu de cultură,
3-pentru analiza citologică şi biochimică), mănuşi sterile, tampoane sterile, substanţe analeptice,
emplastru,burete.
Pregătirea bolnavului: Puncţia se execută în camera de tratamente, în cazurile grave se execută
în salonul bolnavului. Copilul este aşezat în decubit lateral pe marginea patului sau a mesei de operaţie, cu
genunchii cît mai apropiaţi de gură, cu capul maximal flexat anterior, cu mâinile cuprinzând genunchii.
Astfel încurbarea coloanei vertebrale are ca scop îndepărtarea apofizelor spinoase unele de altele şi
formarea spaţiilor largi, prin care se va putea pătrunde cu acul în spaţiul subarahnoidian.
Asistenta va explica bolnavului poziţia exactă, pe care trebuie s-o păstreze în timpul puncţiei,
lămurindu-i necesitatea acestei poziţii. O altă asistentă va ajuta bolnavul să menţină această poziţie. Dacă
copilul aste agitat el este legat de cap şi genunchi cu un cearşaf răsucit.
Rolul asistentei în timpul puncţiei: Medicul şi asistenta vor face asepsia riguroasă a
mâinilor, după care asistenta va oferi medicului mănuşile sterile. Medicul se va aşeza la spatele bolnavului,
având în dreapta măsuţă cu instrumente. Una din asistente fixează bolnavul în poziţia aleasă, cealaltă
deserveşte medicul cu instrumente. Puncţia lombară se face de obicei fără anestezie. După dezinfecţia
locului ales, asistenta prezintă medicului o pensă sterilă, cu care acesta va alege acul cu mandrenă pentru
puncţie. După ce medicul a pătruns în spaţiul subarahnoidian şi lichidul începe să curgă, asistenta prezintă
manometrul pentru a determina tensiunea lichidului cefalorahidian. Ea poate fi apreciată şi după viteza lui
de scurgere. După măsurarea presiunii se fac recoltări pentru examinările de laborator în eprubetele sterile.
Cantitatea de lichid recoltat nu trebuie să depăşească 10 ml. Dacă puncţia este însoţită de introducerea
medicamentelor, asistenta va pregăti seringile cu soluţiile date. După administrarea medicamentelor
medicul, scoate acul, asistenta badijonează locul cu tinctură de iod de 5% şi aplică un pansament cu tifon
steril, pe care îl fixează cu emplastru.
Accidente în timpul puncţiei: În timpul puncţiei pot apărea: ameţeli, tulburări vizuale,
cefalee, greţuri, tuse, vărsături. Asistenta ce fixează bolnavul, îl supraveghează în timpul intervenţiei,
vorbeşte cu el şi raportează medicului orice abatere de la starea normală.
Îngrijirea bolnavului după puncţie: După puncţie bolnavul este imediat culcat în poziţie
orizontală, fără pernă cu capul la nivelul patului în decubit ventral sau semiventral, evitînd scurgerea
lichidului în ţesutul perimeningian. Bolnavul va păstra această poziţie nemişcată 2 ore, însă nu părăseşte
patul şi nu foloseşte perna 24 ore. Prin repaus la pat se stabilizează presiunea lichidului. După puncţie
alimentaţia este contraindicată bolnavului timp de 2 ore.
Peste 24 ore bolnavului i se dă perna, iar după a 3 zi poate fi ridicat pe şezute în timpul alimentației
și poate frecventa viceul. Regimul la pat se păstrează timp de 5 zile.
Pregătirea lichidului obţinut pentru laborator:
Lichidul recoltat se plasează imediat în termostat sau în baia de aburi şi se transportă la laborator.
Asistenta etichetează recipientele cu lichid recoltat, completează formularele de recoltare şi le duce la
laborator. La sfîrşitul procedurii se dezinfectează masa bolnavului şi utilajul folosit (vezi anexele).

APLICAREA SINAPISMELOR

Indicaţii:
Viroze, bronşite, laringite, pneumonii, mialgii, nevralgii, artralgii etc.
Contraindicaţii:
Febră, tuberculoză, maladii cutanate etc.
Materiale necesare:
Sinapisme, apă caldă de temperatura 350 – 450 C, prosop, tifon, vaselină.
Tehnica îndeplinirii:
Aplicarea sinapismelor se va face numai în cazul cînd pielea este intactă. Copilul stă culcat în pat,
porţiunea necesară a corpului este dezvelită. Sinapismele sunt înmuiete în apă caldă şi aplicate pe locul
solicitat. Sugarilor li se aplică pe un strat de tifon. Apoi locul se acoperă cu un prosop sau cu o flanelă şi se
menţin 5-10 minute, controlînd pielea la fiecare 2-3 minute.Se consideră normal dacă pielea are o culoare
roză,însă dacă devine roşie sau apare senzaţia de arsură, sinapismele sunt imediat înlăturate. După
înlăturarea sinapismelor, locul unde au fost aplicate se spală, se şterge şi se unge cu vaselină sau ulei
vegetal apoi se acoperă cu o flanelă timp de 4-6 ore, atît cât durează reacţia vasculară.
Sinapismele au acţiune antispastică, revulsivă, hiperemizantă şi rezolutivă.

APLICAREA TERMOFORULUI

Indicaţii:
Resorbţia procesului inflamator, pentru încălzirea prematurului, ca remediu sedativ, etc.
Contraindicaţii:
Procese acute inflamatorii ale cavităţii abdominale, tumori, hemoragii etc.
Materiale necesare:
Termofor, apă caldă de t0 60° C, prosop sau scutec, termometru de apă,soluţii dezinfectante, burete..
Tehnica îndeplinirii:
Pentru procedură se folosesc termofoare de cauciuc cu capacitate de 1-1,5 litri, cu un orificiu larg ,
care se închid ermetic cu ajutorul unui dop prevăzut cu şurub. Înainte de utilizare termoforul se verifică,
dacă nu este găurit şi dacă închizătorul funcţionează bine. Se încălzeşte apa până la t0 de 60° C,se verifică
cu un termometru, apoi se umple termoforul 2/3 din volum. Aerul din termofor se scoate, comprimând
rezervorul cu mâna pe o suprafaţă netedă şi tare până ce apare apa în orificiul ţinut vertical, apoi se închide,
strângând bine dopul. Se verifică ermecitatea termoforului, ţinându-l răsturnat câteva minute, apoi se
înveleşte într-un scutec sau un prosop şi se aplică pe locul indicat. Pentru încălzirea prematurlui se folosesc
3 termofoare, care se aplică: unul sub picoarele copilului, celelalte 2 alături de corp. Apa din termofor se
schimbă din 2 în 2 ore, pentru a menţine temperatura constantă. Mai întâi se schimbă apa din temoforul de
la picoare apoi consecutiv din celelalte.
După utilizare termoforul se goleşte şi se suspendă cu gura în jos pentru a se scurge toată cantitatea
de apă din el. Înainte de a-l închide se introduce în el puţin aer, pentru a preveni lipirea pereţilor, apoi se
dezinfectează (vezi anexele). În lipsa termoforului de cauciuc se pot folosi sticle cu apă fierbinte. Pentru
şcolari se folosesc termofoare electrice.

APLICAREA PUNGII CU GHEAŢĂ

Indicaţii:
Hipertermie, hemoragii, traumatisme cerebrale etc.
Materiale necesare: Punga pentru gheaţă, bucăţele de gheaţă, prosop sau scutec, soluţii
dezinfectante, burete.
Tehnica executării:
Punga pentru gheaţă din cauciuc, are o formă circulară sau ovală cu un orificiu larg, care se închide
ermetic cu un capac prevăzut cu şurub. Înainte de aplicare punga este verificată, căci udarea lenjeriei crează
stări neplăcute pentru bolnav. Punga se umple pe jumătate cu bucăţele mici de gheaţă (1-2 cm), fărâmiţate
în prealabil într-un săculeţ, apoi se scoate aerul, apăsând-o pe o suprafaţă netedă, se înşurubează capacul,
se verifica ermecitatea. Înainte de aplicare se aşteaptă câteva minute până ce bucăţele de gheaţă se
rotunjesc, deoarece colţurile pot deranja bolnavul. Contactul direct dl pungii cu pielea bolnavului poate
provoca leziuni de congelare. Din acest motiv punga de gheaţă se aplică bine învelită într-un prosop. La
fiecare oră sau 30 minute punga se îndepărtează pe câteva minute (15-30 min.), pentru a preveni congelarea
pielei. Conţinutul pungii se schimbă la fiecare 3 ore. Pentru aplicarea pe cap, punga cu gheaţă se fixează
de capătul patului.
Dacă nu avem gheaţă punga se umple cu apă rece sau zăpadă. Conţinutul în acest caz se va schimba
din oră în oră. După utilizare punga este spălată cu apă şi săpun, este dezinfectată de două ori cu cloramină
de 1,0 % la intervale de 15 min, este uscată şi păstrată într-un loc uscat, semiumflată pentru a preveni
alipirea pereţilor.

INSTILAREA PICĂTURILOR ÎN CONDUCTUL

AUDITIV EXTERN

Materialele necesare:
Pipetă, soluţie medicamentoasă,soluţii dezinfectante.
Tehnica instilării:
Ţinând cont de inervaţia deosebită a urechii şi rolul ei în menţinerea echilibrului instilaţia în ureche
se face totdeauna cu lichide călduţe, apropiate de temperatura corpului, pentru a nu provoca bolnavului
ameţeli. Încălzirea medicamentului se face la baia de apă.
Bolnavul este aşezat în decubit sau în poziţia şezând, cu capul şi trunchiul aplecat lateral de partea
opusă urechii, în care se face instilaţia pentru ca conductul auditiv extern să fie îndreptat vertical, cu
orificiul extern în sus. Cu mâna stângă asistenta medicală trage uşor pavilionul în sus şi înapoi, iar cu mâna
dreaptă se picură numărul de picături prescrise (fig.11). Bolnavul menţine poziţia verticală a conductului
auditiv 5-10 minute (este bine ca bolnavul să fie culcat) după care el va întoarce capul în poziţia opusă
pentru a evacua conţinutul conductului auditiv. În caz de nevoie se repetă procedura şi cu urechea de partea
opusă. Pipeta folosită se supune unei metode de dezinfecţie.

INSTILAREA PICĂTURILOR NAZALE

Materiale necesare:
 Pipetă, soluţie medicamentoasă,soluţii dezinfectante.
Tehnica instilaţiei nazale:
Înainte de administrarea picăturilor se curăţă meaturile nazale de cruste sau mucozităţi, folosind
respectiv fitilurile din vată sau para de cauciuc. Copiii mari pot s-o facă singuri. Bolnavul este aşezat în
poziţia şezînd, cu capul aplecat pe spate şi puţin lateral în partea nării unde se va instila medicamentul.
Foarte atent vârful pipetei se introduce în vestibulul fosei nazale, fără să se atingă de pereţii ei şi se lasă
numărul de picături prescrise în aşa fel ca să nimerească pe mucoase peretelui extern. Pentru ca
medicamentul să se repartizeze uniform în fosa nazală peretele extern se alipeşte de septul nazal.
Instalaţia se repetă şi în partea opusă, aplecând capul de data aceasta de partea cealaltă.
Pipeta folosită se dezinfectează.

INSTILAŢIA PICĂTURILOR OCULARE

Materiale necesare
Pipetă, soluţie medicamentoasă, tampoane de vată, soluţii dezinfectante.
Tehnica instilării
Bolnavul stă culcat sau aşezat pe un scaun cu capul aplecat puţin pe spate, privind în sus. Cu ajutorul
tamponului de vată asistenta trage pleoapa inferioară în jos şi în fanta palpebrală deschisă, în regiunea
unghiului intern se picură 1-2 picături de soluţie medicamentoasă. Se va avea grijă ca lichidul instilat să
cadă pe sclerotică şi nu pe cornee. Se eliberează pleoapa ţinută fix de degetele mâinii şi se şterge picătura
de medicament sau lacrima ce s-a prelins din ochi cu un tampon de vată. Dacă este necesar se va repeta
instilaţia şi în celălalt ochi. Pipeta folosită se dezinfectează.

ÎNGRIJlREA COPILULUI BOLNAV ÎN CAZ DE VĂRSĂTURI

Materiale necesare:
Tăviţe renale, muşama, lighiean, barbetă, scutece, apă fiartă răcită mentolată, tampoane de tifon,
aspirator electric, sonde gastrice, vase sterile, soluţii dezinfectante, burete.
Tehnica îngrijirii:
Dacă bolnavul are greţuri şi vărsături, asistenta va pregăti câteva tăviţe renale şi o muşama cu care se
va proteja lingerea. Asistenta urmăreşte frecvenţa vărsăturilor, cantitatea, mirosul, conţinutul, şi substanţele
străine cuprinse în masa evacuată.
Dacă copilul are conştiinţa clară, el va fi pus în poziţie semişezândă şi i se va da în mână tăviţa
renală. Când apare vărsătura asistenta va pune muşamaua sub bărbia bolnavului, va ţine ea însăşi tăviţa
renală şi-i va ţine palma pe frunte.
Bolnavul nu este lăsat singur în timpul vărsăturilor. Asistenta va păstra la nevoie produsul eliminat,
iar lângă bolnav va lăsa altă tăviţă pentru eventualitatea unei recidive. Nu se oferă bolnavului aceeaşi tăviţă
de două ori fără să fi fost spălată, fiindcă însăşi vederea vărsăturilor anterioare îi poate declanşa reflexul de
vomă.
Dacă bolnavul nu poate fi ridicat în pat în poziţie şezând, i se va întoarce capul într-o parte, el va fi
adus cît mai aproape de marginea patului. Sub cap şi gât i se fixează muşamaua, marginile căreia sunt
lăsate într-un lighean. După vărsătură, asistenta şterge gura bolnavului, îl ajută să-şi clătească cavitatea
bucală, apoi îi oferă câteva înghiţituri de apă rece mentolată.
Dacă bolnavul este inconştient, i se dă poziţia drenajului postural, pentru ca produsul vomat să nu fie
aspirat în căile respiratorii. După vărsături resturile din gură şi faringe se vor înlătura cu tampoane curate
sau aspiratorul electric. Dacă la bolnavul inconştient voma este persistentă, se va aspira conţinutul stomacal
prin sonda gastrica, care este lăsată aici.
Asistenta va nota vărsăturile pe foaia de temperatură iar conţinutul stomacal evacuat îl va păstra
pentru al arăta medicului la vizită. Vărsătura se strânge în vase curate, spălate, fără substanţe chimice: în
caz de toxicoinfecţie alimentară vărsătura se recoltează în vase sterile, care se expediază la laborator pentru
examinare, însoţite de documentaţia respectivă. În final materialele folosite se dezinfectează conform
ordinelor de vigoare.

TUBAJUL ŞI SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Materiale necesare: Sonde gastrice subţiri în dependenţă de vîrsta copilului (de unică folosinţă
din plastic sau din cauciuc), pâlnie, spatule, depărtător bucal, cană emailată, două şorturi lungi din muşama,
cerşaf, tifon, lighean, vase sterile pentru recoltarea conţinutului stomacal, apă fiartă la temperatura camerii,
scau rotativ.
Tehnica îndeplinirii: Pentru procedură sunt necesare două persoane. Porţiunea sondei, ce va fi
introdusă în stomac se marchează printr-un semn, măsurând distanţa dintre rădăcina nasului şi ombelic.
Copilul mic este ţinut în braţe în poziţie şezând. Picioarele acestuia sunt fixate între genunchii
adultului. Cu un braţ îi ţine mâinile copilului, cu altul se sprijină capul de frunte. Se îmbracă şortul de
muşama. Dacă copilul refuză să deschidă gura se apasă cu degetele pe ambii obraji la nivelul dinţilor, după
care se introduce depărtătorul bucal sau spatula învelită în tifon. O altă asistentă îşi spală mîinile, îmbracă
şorţul, prelucrează capătul rotungit al sondei cu glicerină sterilă, plasînd-ul pe linia mediană a limbii, după
care este mişcat progresiv în esofag până la semnul marcat. Dacă tubul nimereşte în căile respiratorii şi
copilul începe să tuşească el se extrage imediat, apoi se introduce din nou după o pauză. Copilul mai mare
este aşezat pe scaun, i se îmbracă şorţul şi i se spune să deschidă larg gura, să respire adânc pe nas.
Asistenta introduce capătul rotungit al sondei până la peretele posterior al faringelui, şi spune bolnavului să
înghită. Cu fiecare mişcare de glutiţie tubul este întins foarte atent până la semnul marcat.
Dacă sonda pătrunde în stomac, la capătul extern se fixează pâlnia care se situează la nivelul
stomacului. Când pâlnia se umple cu apă se ridică treptat până deasupra capului copilului, aşteptând ca apa
să coboare pînă la gîtul pîlnie (fig.13). Apoi pîlnia se lăsă în jos cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului, ca
lichidul din stomac să se adune în ea. Cînd pîlnia s-a umplut, se goleşte conţinutul ei prin răsturnarea în
lighean. Pîlnia se umple din nou şi procedura se repetă de-5-6 ori pînă ce lichidul de spălătură evacuat
devine perfect curat, şi limpede. Dacă sonda se obturează ea este eliberată prin insuflaţii cu aer.

Cantitatea de lichid necesară pentru spălătura gastrică (la o administrare)

Vîrsta Cantitatea unică (ml) Vîrsta Cantitatea unică (ml)
Nou-Născut 15-30 9-12 luni 150-200
1 lună 40-50 2-3 ani 200-250
2 luni 60-90 4-5 ani 300-350
3-4 luni 90-100 6-7 ani 350-400
5-6 luni 100-110 8-11 ani 400-450
7-9 luni 110-120 12-15 ani 450-500

Pe parcursul procedurii se verifică cantitatea de lichid eliminată, care nu tebuie să fie mai mică
cantităţii întroduse. După finalizarea spălăturii sonda se extrage cu o mişcare rapidă. Bolnavului i se
dă un pahar cu apă călduţă pentru clătirea gurii.Se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie, după
care copilul se culcă în pat. În caz de necesitate apele de spălătură se toarnă în vasul steril şi se
expediază la laborator pentru cercetare. Tubul folosit se spală minuţios cu apă curgătoare, după ce
se dezinfectează prin fierbere 15 minute în soluţie de bicarbonat de sodiu de 2%, sau se
sterilizează prin metoda autoclavării sau metoda chimică .

TEHNICA CLISMEI EVACUATOARE

Materiale necesare: Scutece, muşama, substanţe lubrefiante (ulei de vazelină vegetal), pare de
cauciuc de №1 până la № 9, apă fiartă de t 25-300 C, irigatorul Esmarch,canule,tăviţă renală,substanţe
dezinfectante.
În dependenţă de vârstă folosim următoarele pare de cauciuc:
n.n - № 1 cu volumul 30 ml
2-3 lunii №2 cu volumul 60 ml
3-61uni №3-4 cu volumul 90-120 ml
6-12 luni №5-6 cu volumul 150-180 ml
2-4 ani №7-8 cu volumul 210-240 ml
5-7 ani № 9 cu volumul 270 ml
După 7ani se foloseşte irig. Esmarch cu capacitatea de la 0,5 1 până la 1,5 1.

Tehnica îndeplinirii:
La sugari: Para de cauciuc dezinfectată în prealabil, este umplută cu apă. Pe masa de înfăşat sau pe
pat se pune o muşama peste care se aşterne un cearşaf sau un scutec. Copilul se aşează în decubit dorsal cu
genunchii flectaţi. Asistenta îndepărtează cu mâna stângă fesele copilului, iar cu cea dreaptă introduce
canula lubrefiată a parei la adâncimea de 3-5 cm. Menţinând copilul în poziţie, lichidul din pară se
introduce lent în rect. După introducerea lichidului, fără a slăbi balonul, canula se retrage din rect, iar fesele
copilului se strâng pe câteva minute, pentru a împiedica eliminarea bruscă a lichidului. După 5-6 min.
copilul se în faşă larg şi se lasă liniştit până când clisma îşi face efectul. Copilul mai mare de 6 luni se
aşează pe oliţă. După emisiunea de scaun, copilul este spalat, şters şi se îmbrăcat.
La preşcolari şi şcolari:
Clisma evacuatoare se face cu irigatorul Esmarch. Copilul este culcat pe o banchetă (sau pat) în
decubit lateral stâng, cu membrul inferior stâng întins, cu cel drept flectat spre abdomen. Irigatorul
Esmarch este atârnat de stativ la o înălţime de 0,5-1 m. de la patul bolnavului. Canula se unge cu substanţa
lubrefiantă şi se deschide robinetul lăsând să se evacueze aerul din tub deoarece pătrunderea lui în rect
provoacă senzaţia puternică de defecaţie. După îndepărtarea feselor, asistenţa introduce canula m rect prin
mişcări de rotaţie, la o distanţă de 7-l0 cm. şi deschide robinetul. După golirea irigatorului canula se scoate
apoi bolnavul este culcat în decubit dorsal ulterior decubit lateral drept, facilitând prin aceasta pătrunderea
lichidului la o adâncime mai mare. A/m va solicita bolnavului să reţină soluţia 8-10 min., după ce este
aşezat pe oliţă sau i se dă plosca. După defecaţie se face toaleta regiunii anale. Actul clismei se notează în
foaia de temperatură. Peristaltismul intestinului poate fi intensificat, adăugând la 500ml. apă 1 -2 linguriţe
NaCl sau ulei vegetal. După finalizarea procedurii bolnavul se înveleşte, se deschide giamul pentru
aerisirea încăperii.Asistenta examinează conţinutul eliminat ,la nevoie se arată medicului. Tot utilajul
folosit se dezinfectează.

CLISMA CURATIVĂ SAU MEDICAMENTOASĂ

Materiale necesare: Pare de cauciuc, canule corespunzător vîrstei, ulei vegetal steril (vazelină), tăviţă
renală, scutece, muşama, mănuşi, soluţii dezinfectante, burete.
Tehnica îndeplinirii: Se recurge la calea rectală de administrare a medicamentelor la bolnavii
inconştienţi, la cei care suferă de gastrite, ulcere, etc. Clisma curativă mai are scopul de a exercita un efect
local asupra mucoasei intestinale. Astfel se folosesc clismele cu infuzie de muşeţel, ulei de măcieş, catină
albă, decoct de usturoi în oxiurază, etc. Clisma terapeutică este precedată totdeauna de clisma evacuatoare,
efectuată anticipat cu 1-2 ore. Pentru o reabsorbţie mai eficientă a medicamentului lichidul administrat se
încălzeşte până la temperatura de 38 – 400 C. Clizma curativă se îndeplineşte după principiile clizmei
evacuatoare. Volumul lichidului introdus depinde de vîrsta copilului:
Nou-născut - 10-15 ml
1 an - 15 ml
2-3 ani - 30 ml
4-7 ani - 50 ml
8-10 ani - 60 ml
mai mari de 10 ani - 70-100 ml.
La finele procedurii obiectele folosite se dezinfectează.

TOALETA MATINALĂ A NOU-NĂSCUTULUI

Materiale necesare: Scutece curate, pampersuri, ulei vegetal steril (vazelină), tampoane şi meşe
de vată sterile, mănuşi dezinfectate,apă fiartă călduţă, furacilină,alcool etilic de 70%, soluţii dezinfectante
(cloramină de 1%,clorură de var de 0,5%,etc).
Tehnica executării: Toaleta matinală se va face zilnic înainte de prima alăptare. Primele două
zile o face asistenta medicală apoi mama. Asistenta va îmbracă şorţul de muşama, îşi va spală mîinile de
două ori cu apă şi săpun, le va dezinfecta cu alcool etilic de 70%, va îmbracă mănuşile, apoi va trece nou-
născutul pe măsuţa de înfăşat, dezinfectată anticipat. Mai întîi asistenta va prelucra ochii cu tampoane
îmbibate în furacilină sau apă fiartă călduţă de la comisura externă a ochiului spre cea internă. Se vor folosi
tampoane separate pentru fiecare ochi.
Nasul se va curăţa de cruste cu ajutorul meşelor de vată sterile înmuiate în ulei vegetal steril sau ulei
de vazelină. Sulul bine compactat se va introduce în nară la l-l,5 cm, se va răsuci şi se va scoate peste
câteva secunde .Procedura se va repeta dintr-un meat nazal în altul până când cavitatea nazală va fi curăţită
de mucus şi cruste . Se interzice folosirea agrafelor şi chibriturilor.
Conductul auditiv nu se va curăţi, se vor şterge numai pavilioanele urechilor cu tampoane
umectate, apoi se vor usca cu un şerveţel.
 Faţa copilului se va şterge cu tampoane umectate în apă fiartă călduţă sau furacilină. La început se
va şterge gura şi nasul pentru a înlătura rasturile de lapte uscat şi salivă,apoi se vor şterge abrajii şi
fruntea .Zilnic asistenta va controla cavitatea bucală pentru depistarea unei eventuale stomatite. Prelucrarea
cavităţii bucale este interzisă ,deoarece mucoasa este foarte fină, uşor vulnerabilă.
Cu un tampon curat umectat se va şterge sub bărbie şi plicile gîtului pentru prevenirea sudamine,
apoi se usucă cu alt tampon. Ridicînd mînuţele, se vor şterge fosele axilare cu tampoane umectate, apoi
se vor usca bine. Deasemenea se vor desface pumnii copilului, se vor şterge palmele şi între degete.
În continuare asistenta va desfăşa copilul sau va scoate pampersul şi va efectua toaleta intimă cu apă
caldă de preferinţă curgătoare în aşa fel ca picioarele şi alte părţi ale corpului să nu se atingă de suprafaţa
chiuvetei. Toaleta intimă la fetiţe se va face anterior-posterior. La copiii de sex masculin nu se întinde
prepuţiul. Apoi copilul va fi şters bine, fosele vor fi prelucrate cu ulei vegetal steril.
În final asistenta îşi va spăla mîinile, va cîntări copilul şi-l va îmbraca.
Obiectele folosite vor fi supuse dezinfecţiei.
Toaleta bontului ombilical o va face medicul pe parcursul zilei.

ÎNGRIJIREA BONTULUI ŞI PLĂGII OMBILICALE

Materiale necesare: Tampoane de vată sterile, apă oxigenată de 3 %, verde de briliant de 5%,
permanganat de potasiu de 5%, alcool etilic de 70°,
Tehnica executării:
Toaleta bontului şi a plăgii ombilicale este îndeplinită zilnic de medic, care preventiv îşi spală
mâinile de două ori cu săpun, apoi le prelucrează cu alcool etilic de 700.
Mai întâi medicul examinează bontul ombilical şi pansamentul de pe el. Dacă mumifierea decurge
normal şi lipsesc complicaţiile, asistenta prelucrează bontul ombilical cu apă oxigenată de 3% ulterior cu
permanganat de potasiu de 5% . Dacă apar modificări cum este umezirea pansamentului, cianozarea,
edemul sau necrotizarea bontului ombilical, copilul urgent trebuie izolat. După căderea bontului ombilical
plaga ombilicală zilnic se va prelucra cu antiseptice în următoarea consecutivitate:
- apă oxigenată de 3%
- soluţie de permanganat de potasiu de 5%.
Pielea din jurul ombilicului nu se prelucrează.
După externarea n.n. din maternitate plaga ombilicală zilnic se va usca cu tampoane sterile din tifon
apoi se va prelucra până la cicatrizarea completă cu verde de briliant de 5% sau permanganat de potasiu de
5%.

IMUNIZAREA NOU-NĂSCUŢILOR ÎMPOTRIVA HEPATITEI VIRALE B

Vaccinarea nou-născuţilor împotriva hepatitei virale B se face în primele 24 ore de viaţă. Vaccinul
se livrează în flacoane în stare lichidă. O doză vaccinală pentru nou-născuţi constituie 0,5 ml. Dacă
vaccinarea se face pînă la vîrsta copilului de 60 zile ea se face fără testare la AgHBS. La o vîrstă mai mare
a copilului testarea este obligatorie şi la prezenţa AgHBS imunizarea este interzisă.
Materiale necesare: fiola cu vaccin HBC, seringi sterile cu destinaţie specială pentru imunizare, alcool
etilic de 70°, tampoane sterile, mănuşi sterile, soluţii dezinfectante.
Tehnica efectuării:
1. Asistenta îşi va spăla mîinile cu apă şi săpun de două ori, va îmbrăca mănuşile.
2. Va prelucra flaconul şi capacul cu alcool etilic. Va aspira cu seringa din flacon 0,5 ml vaccin.
3. Va prelucra locul ales pentru imunizare (fesele sau partea anterolaterală a coapsei) cu tampoane
îmbibate cu alcool etilic de 70°.
4. Printr-o mişcare energică asistenta va introduce acul intramuscular şi va injecta vaccinul.
5. După scoaterea acului va prelucra locul cu un tampon de vată îmbibat cu alcool etilic de 70°.
6. În final utilajul folosit se va dezinfecta conform ordinelor în vigoare. Fiola cu vaccin deschis este
valabilă 24 ore. Vaccinul neutilizat se dezinfectează cu soluţii dezinfectante în decurs de 1-2 ore.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. P.Stratulat. Ghid de îngrijire a nou-născutului şi sugarului pentru medicul de familie. Chişinău,

2001. -р.407.
2. Ecaterina Stasii, Ion Puiu.Alimentaţia copilului sănătos.Chişinău.1997.
3. F.Chiticari, A.Vîntu,L.Andrieş. Copilul:îngrijirea, alimentaţia, imunoprofilaxia. Chişinău,Ştiinţa,1994.
4. Boris P.Pîrgaru,Vasile P.Grosu,Cornel C.Maruşciac, Alexandru A.Kruşelniţkii. Terapie intensivă în
stările critice la copii. Chişinău,1995. -р.159.
5. Manual CIMC Conduita integrată a maladiilor la copii. OMS,UNICEF, Ministerul Sănătăţii al
Republicii Moldova. Octombrie 2002.-р.37.
6. Carol Mozes. Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului). Ediţia a V, Editura medicală,
Bucureşti 1997.
7. A.N.Buraia, I.A.Golovco, V.S.Tihomirova, M.P. Şanina. Lecţii practice de îngrijire a copilului.
Chişinău,Universitas, 1992.-р.186.
8. A. Gutţul. Alimentaţia copiilor. Chişinău, 2000.
9. Octavian Popescu. Copilul sănătos şi bolnav. Ediţia Fiat LUX Bucureşti, 1998.
10. Stephan Iling Stephanie Spranger. Ghid clinic de pediatrie. Editura ALL Bucureşti, 1998.
11. Ф.Сэведж Кинг. Помощь матерям в кормлении грудью.ВОЗ .1995 . -с.171.
12. и.Н.Усов. М.В.Чичко. Практические навыки педиатра. Минск. Выэйшая школа. 1983. -с.270.
13. Справочник старшей (главной) медицинской сестры./под редакции В.Евплов/. Ростов н/Д: изд-
во «Феникс», 2000.-672 с
14. Севостьянова Н.Г. Сестринское дело в педиатрии. Часть 1-2 –М.: АНМИ, 2002.-603 и -312с.
15. А.Ф.Тур. Пропедеутика болилор де копий. «Лумина», Кишинэу. 1972.-р.443.
16. Ordinul 408 MSRM din 12.07.1999. „Despre măsurile de micşorare a morbidităţii prin hepatite
virale”.
17. Ordinul 264 MSRM din 21.09.1998. „Despre intensificarea activităţilor Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova de combatere a hepatitelor virale B,C,D în Republica Moldova”.
18. Ordinul 112 MSRM din 10.06.1994. „Cu privire la măsurile de prevenite a complicaţiilor la
transfuzii de sînge, dirivatele lui, pregătirea substituenţilor de sînge”.
19. Ordinul 140 MSRM din 30.04. 1998 „Despre perfecţionarea măsurilor de combatere şi profilaxie a
infecţiei nosocomiale”.
20. Ordinul 288 MSRM din 23.03 1976 „Instrucţie despre regimul sanitar epidemiologic în staţionar”.
21. Ordinul 280 MSRM din 10.12 1998 „Cu privire la perfecţionarea măsurilor de pfofilaxie a maladiei
SIDA”.
22. Ordinul 311 MSRM din 27.12 1997 „ Cu privire la acordarea asistenţei medicale persoanelor
infectate cu HIV şi bolnavi cu SIDA”.