INFECŢIA MENINGOCOCICĂ

Infecţia menincococică este o boală infecţioasă acută provocată de meningococ care se transmite pe cale
aeriană prin picături şi este caracterizată prin variate forme clinice de la rinofaringită până la forme
generalizate - meningită purulentă şi meningococemie, fiind afectate şi alte organe.
ETIOLOGIE. Agentul cauzal, Neisseria meningitidis. El este foarte sensibil la mediul extern şi nu suportă
frig, căldură, uscăciune, raze ultraviolete. Temperatura optimă de supravieţuire a meningococului este 36-
37°C. Lichidul cefalorahidian e necesar să fie transportat rapid într-un spaţiu cald (în apă caldă sau la
temperatura corpului), sau să fie însămânţat la patul bolnavului.
Meningococul este sensibil la penicilină, cloramfenicol, ampicilina şi rezistent la ristomicină, lincomicină,
vancomicină. Penicilina are acţiune bactericidă asupra meningoc.,cloramfenicolul - acţiune bacteriostatică.
După structura antigenică au fost identificate 10 serogrupe: A, B, C, D, E, X, Y, Z, 135 W etc. Cel mai
frecvent boala este determinată de serogrupele A şi B. Tipul epidemic este reprezentat de" meningococul A,
pe când tipurile B şi C produc cazuri sporadice.
EPIDEMIOLOGIE. Infecţia meningococică este răspândită pe întreg globul pământesc. Este o boală
umană. Apare sporadic anual, cu o incidenţă mai mare iarna şi primăvara.
Letalitatea de la 30-70% (până la tratamentul cu penicilină) a scăzut considerabil până la 4-6%, iar în
ultimii ani constituie 0,8-1%.
Sursele de infecţie:
1) bolnavii cu rinofaringită meningococică;
2) bolnavii cu forme generalizate ale infecţiei meningococice;
3) purtătorii de meningococi.
Bolnavii elimină meningococul prin secreţiile rinofaringiene începând cu perioada de incubaţie, continuând
în perioada de stare şi în convalescenţă.
Căile de transmitere. Cea mai frecventă este calea aerogenă prin picături. Calea indirectă prin obiecte
recent contaminate este posibilă, dar excepţională. Calea transplancentară (intrauterină) a fost descrisă de
unii autori. Contagiozitatea bolnavilor este destul de mare,
Receptivitatea la infecţie este redusă pentru meningită şi meningococemie; majoritatea celor infectaţi fac
rinofaringite, sau rămân purtători sănătoşi. Este maximă la copii (60%), dintre care 50% sunt cei în vârstă de
până la 5 ani. Sugarii se îmbolnăvesc în 20-40% din cazuri, iar nou-născuţii - foarte rar. La naştere circa
50% din nou-născuţi sunt imuni la infecţia meningococică, iar după 6 luni apare o receptivitate maximă.
Rezistenţa copiilor la infecţia meningococică scade la bolnavii cu viroze respiratorii şi alte maladii.
Imunitate. Se produce o imunitate antimeningococică de grup.
Cauzele deceselor în infecţia meningococică la copii sunt: meningococemia fulminantă cu şoc
toxicoinfecţios; edemul cerebral acut; meningoencefalita; meningita cu ependimatita;
.
TABLOU CLINIC. Incubaţia durează 2-4 până la 10 zile.Clasificarea
I. Localizate: 1) purtător de meningococ,
2) rinofaringită meningococică.
II. Generalizate: l) meningococemia:
- tipică,
- fulminantă,
- cronică.
2) meningita, meningoencefalita;
3) meningita şi meningococemia (forma asociată).
III. Forme rare: l) endocardita meningococică;
2) artrita (poliartrita) meningococică;
3) iridociclita meningococică;
4) pneumonia meningococică.
Meningita meningococică
Debutul bolii este brusc, cu frisoane, febră (39-40°C), cefalee difuză, vome care nu aduce uşurinţă,
convulsii, hiperestezie cutanată pronunţată, fotofobie, agitaţie psihomotorie, somnolenţă, ţipăt cerebral.
Apar semne meningiene: ridoarea cefei (semn specific în 100% cazuru), semnul Kernig, Brudzinschi
superior şi inferior, care nu întotdeauna sunt pronunţate. Sunt posibile tulburări de conştiinţă, obnubilare,
comă. Faţiesul e congestionat, sclerele injectate, tegumentele palide. Apare herpesul labial, nazal. Pupilele
sunt dilatate, apare strabismul, ptoză palpebrală. Apare poza specifică antalgică.
Apar semne cerebrale de focar, leziuni tranzitorii de nervi cranieni (III, VI, VII, VIII) ce indică prezenţa
edemului cerebral acut. Pulsul e frecvent, apoi bradicardie. Se instalează hipotensiune arterială, dispnee,
hepatomegajie, oligurie, albuminurie, microhematurie, cilindrurie.
Lichidul cefalorahidian este hipertensiv, tulbure (ca apa de orez sau laptele diluat), purulent, conţinând mii
şi zeci de mii de celule de meningococi, albuminorahia este moderată,. Analiza sângelui - leucocitoză,
neutrofilie, aneozinofilie, VSH accelerată.
Meningita meningococică netratată conduce la exitus în 90% din cazuri, în rest rezultă sechele grave-
hidrocefalie, pareze ale nervilor cranieni, dereglări psihice. Meningita meningococică tratată din primele 1-2
zile de boală se vindecă complet şi numai în formele fulgerătoare tratamentul precoce poate avea insucces.
La sugari se constată semnul Lesage:_ sugarul cu meningită, ridicat şi susţinut din axile, ţine membrele
inferioare în flexie pe abdomen (sugarul sănătos "pedalează"). De menţionat că la copii în vârstă până la 3
luni rigiditatea musculară fiziologică nu permite a determina semnele meningiene.
Pentru suspecţia de meningită nu este nevoie de prezenţa tuturor semnelor meningiene Doar redoarea
cefei solicită puncţia lombară şi controlul lichidului cefalorahidian.
La sugari frecvent apar convulsii tonico-clonice, tulburări de conştiinţă, afecţiuni ale nervilor cranieni,
pozitia antalgica sau "cocoş de puşcă"..În prima - a doua zi se marchează crampa cefei (capul în
hiperextensie).Meningita meningococică la sugari frecvent evoluează grav, cu complicaţii, deseori este
însoţită de encefalită cu prognostic nefavorabil. La ei uşor se instalează edemul cerebral.
Meningoencefalita meningococică
Apare mai frecvent la copii mici. Din primele zile predomină simptomele de lezare a creerului:
- fenomene psihice (stare confuzională, agitaţie sau depresie, delir, inconştienţă, comă);
- fenomene motorii (convulsii tonico-clonice, mioclonii, paralizii spastice sau flasce, tranzitorii sau,
mai frecvent, persistente;
- afecţiuni ale nervilor cranieni: oculare (diplopie, anizocorie, strabism, ptoză palpebrală), auditive
(hipo-, sau hiperacuzie), pareza n. facialis etc.
Semnele meningiene sunt prezente. Prognosticul e frecvent nefavorabil: evoluţie spre deces sau vindecare
cu sechele: pareze, paralizii, tulburări psihice, epilepsie etc.
Meningococemia (septicemia meningococică) sau Şocul toxi-infectios.
Este o formă clinică a infecţiei meningococice, în care se afectează tegumentele şi diverse organe
(articulaţiile, plămânii, ochii, rinichii, glandele suprarenale, splina).
Meningococemia are un debut brusc cu febră, frisoane, mialgii şi artralgii. Bolnavul devine apatic sau
agitat. Febra apare intermitentă sau continuă, în l-2-a zi pe tegumente apare erupţie hemoragică de diverse
dimensiuni: de la peteşii la echimoze, de culoare roşie închisă, cu margini neregulate (stelate), uşor
proeminente, cu necroze în centru. Erupţia preferă membrele inferioare şi fesele, unde apare în abundenţă,
mai rar pe trunchi şi pe membrele superioare - semn de prognostic nefavorabil. În cazuri apare gangrene ale
tegumentelor, degetelor, vârfului nasului, lobului auricular etc. Necrozele şi gangrenele apoi se detaşează,
lăsând defecte mari. Sunt posibile epistaxisul, vomele tip "zaţ de cafea", melena, micro- şi macrohematuria.
Artraligiile şi artritele sunt puţin frecvente (8-13% din cazuri). Apar leziuni articulare în articulaţiile mici,
mai rar ale genunchiului, cotului etc. care dispar după 3-4 zile, funcţia lor restabilindu-se complet.
Uneori se manifestă miocardita, pericardita sau endopericardita uscată sau supurativă. Se înregistrează
bronhopneumo-nia, pleurezia, rareori - iridociclita.Gradul de intoxicaţie a organismului este foarte
avansat. Apar hepatila şi nefrita toxică, splenomegalia. Meningococemia mai frecvent se asociază cu
meningita. .
Meningococemia fulminantă (fulgerătoare). Are un debut brutal cu febră, frisoane şi erupţie hemoragică.
Elementele confluează, formând echimoze, apar necroze. Se instalează rapid o stare de şoc toxiinfecţios (şoc
bacterian şi endotoxinic) cu paloare, cianoză, tahicardie, hipotensiune, agitaţie, apoi comă, coagulare
intravasculară diseminată. Apare miocardita toxică, plămâni de şoc (edem pulmonar), insuficienţă renală,
edem cerebral acut. Tabloul clinic uneori se completează cu meningită sau meningoencefalită.
COMPLICAŢII ŞI SECHELE. Sunt mult mai puţin frecvente în prezent datorită antibioterapiei. Apar în
cazuri de tratament întârziat. Acestea sunt: abces cerebral, paralizii de tip central (mono-, hemi-, paraplegii)
- paralizii de nervi cranieni (surditate, cecitate, strabism), hidrocefalie internă,
- sechele psihice: depresie, slăbirea memoriei, insomnie, cefalee persistentă etc.
DIAGNOSTIC. Diagnosticul infecţiei meningococice se suspectează pe date clinice şi epidemiologice.
Diagnosticul se confirmă prin date de laborator: Bacteriologice (lichidul cefalorahidian, sânge, secreţiile
nazofaringiene). Bacterioscopice (lichidul cefalorahidian, picătura groasă a sângelui, hemoragiile cutanate).
Imunologic
TRATAMENT. Tratamentul trebuie început urgent la etapa prespitalicească şi continuat în timpul
transportării. Bolnavii se tratează în spitale infecţioase, în secţiile de terapie intensivă.
Terapia antimicrobiană. Antibioticul de elecţie este penicilina, aceasta fiind eficientă pentru tratamentul
meningitei meningococice. Doza penicilinei 200000-300000 U/kg/24 ore, la copii în vârstă de până la 6 luni
-300000-400000 U/kg /24 ore în doze divizate fiecare 4 ore la început inravenos, apoi intramuscular. Durata
terapiei cu penicilină poate fi de 5-7 zile, uneori până la 10 zile. Administrarea intrarahidiană nu este
indicată.
Cloramfenicolul se administrează în infecţia meningococică fulminantă (în primele 1-2 zile, apoi se trece la
penicilină) şi în meningitele purulente de etiologic neidentificată. Doza este 80-100 mg/kg/24 ore i/v sau i/m
în doze divizate la intervale de 8 ore. Ampicilina în doze 200-300 mg/kg/24 ore poate fi utilizată în caz de
terapie cu penicilină ineficientă.
Recent pot fi utilizate cefalosporinele de generaţia a IlI-a (ceftriaxona, rocephina etc.) care depăşesc bariera
hematoence-falică şi sunt* în stare să acopere meningococii. Suspendarea terapiei cu antibiotice este
posibilă dacă temperatura corpului pe parcursul a 3-4 zile s-a normalizat, starea copilului s-a ameliorat,
semnele meningiene sunt mai slabe sau absente, iar lichidul cefalorahidian prezintă o citorahie sub 100
celule/mnf, predominând limfocitele.
Tratamentul patogenic include:
a) terapia de detoxicare
b) terapia de deshidratare: lazix, diacarb, manitol etc;
c) corticosteroizii - prednisolon, hidrocortizon, dexazon, dezoxicorticosteron acetat
d) anticonvulsive: seduxen, natriu oxibutirat, fenobarbital, droperidol;
e) antipiretice: analgină cu dimedrol şi novocaină;
f) cardiotonice (strofantină, corglucon) şi cardiotrofice (riboxină, cocarboxilază, asparcam),
vasodilatatoare (eufilină, no-şpa etc);
g) heparina, 150-200 U/kg/24 ore în 3-4 prize i/v;
h) inhibitori ai proteolizei (contrykal, hordox, trasilol):
i) antihistamine;
j) pentru stabilizarea membranelor celulare: esenţiale, acid lipoic, tocoferol acetat;
k) vitamine (B, C, B6).
Oxigenoterapia este indicată în toate formele severe. Se aplică de asemenea tratamentul igieno-
dietetic, aportul de lichide, controlul excretelor.
În rinofaringita meningococică tratamentul include clo-ramfenicol în doze de vârstă per os 5 zile,
asanarea mucoaselor, antipiretice, aportul de lichide.

PROFILAXIE. Infecţia meningococică este o boală de declarare nominală şi de spitalizare

obligatorie.
Contacţii se supraveghează 10 zile şi în colectivităţi pentru copii se examinează bacteriologic de 2 ori
la intervale de 3-7 zile (în focare familiale numai o dată). Purtătorii de meningococi şi bolnavii cu
rinofaringita meningococică se tratează cu cloram-fenicol per os 5 zile. Controlul bacteriologic se exercită
după 3 zile. în caz de izolare repetată a meningococilor, se indică a doua cură de antibiotice cu eritromicină
sau cu ampicilina (5 zile).
Profilaxia specifică (cu vaccinuri meningococice şi imuno-globuline) nu se efectuează pe scară largă.

Tabelul 5

Simptomele clinice principale în virozele respiratorii acute

 Manifestările Forme nozologice
clinice Gripa Paragripa Infecţia cu VSR Adenovirozele
Debutul bolii Acut, brutal, Acut Acut Acut, treptat
brusc
Febra Înaltă 39-400 Mpderată sau t0 Moderată până la Mai frecvent 38-
normală 380C 390C,
subfebrilitate
Durata febrei 3-5 zile 2-4 zile 3-7 zile 5-10 zile,
ondulatorie
Intoxicaţia Toxicoză Nepronunţată sau Pronunţată Moderată
pronunţată, lipseşte moderat crescând treptat
neurotoxicoză
Caracterul tusei Uscată, dureri Uscată, Uscată de scurtă Tuse umede
retrosternale latrătoare, voce durată, frecvent progresivă
răguşită sindrom
obstructiv
Afectarea Rinită, laringită, Rinită, laringită, Bronşită, Conjunctivă,
preponderentă a traheită stenozantă (crup) bronşiolită, rinofaringită,
tractului sindrom tonzilită,
respirator bronhobstructiv pneumonie
Evoluţia bolii Toxicoză Debut lent cu Disociaţia Debut lent cu
progresivă, semne de semnelor intoxicaţie
neurotoxicoză, intoxicaţie şi catarale, febrei şi moderată, semne
dereglări de catarale insuficienţei catarale
microcirculaţie, moderate, nas respiratorii (2-5 pronunţate cu
hemodinamice, e înfundat, zile), date component
posibil sindromul laringită fizicale minime, exudativ
hemoragic, stenozantă (crup) frecvent sindrom pronunţat de
semne catarale bronho- lungă durată,
întârziate sau obstructiv sindrom
nepronunţate. faringocon-
junctival,
conjunctivită,
catarală,
foliculară,
membranoasă,
limfoadenopatie.