Managementul pacientului cu meningit meningococi

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA snc

Sistemul nervos central (SNC) este inchis in structuri osoase, precum craniul si coloana
vertebrala. Ceea ce separa creierul si maduva spinarii de tesutul osos este sistemul de trei
membrane, mai mult sau mai putin concentrice, denumite meninge. Prin interpunerea intre os
si SNC, meningele protejeaza osul de eventualele eroziuni si SNC de traumatisme. Inflamatia
acestor membrane protective poarta numele de meningita, o afectiune care pune viata in
pericol, datorita proximitatii fenomenelor patologice de SNC, motiv pentru care poate fi
considerata fara indoiala o urgenta medicala.
Meningele craniene
De la exterior spre interior se disting in ordine urmatoarele meninge: dura mater, mentionata
si sub denumirea de pahimeninge (meningele tare) si arahnoida si pia mater, mentionate ca
leptomeninge (meningele moale). Dura mater este un invelis opac, dur, constituit dintr-un
tesut conjunctiv colagenos neregulat, dens, care compartimenteaza incomplet cavitatea
craniana si adaposteste sinusurile venoase durale. Comparativ cu aceasta, arahnoida este mult
mai subtire, iar pia mater este cea mai subtire si transparenta dintre cele trei membrane.
Intre dura mater si arahnoida se defineste spatiul subdural, mai ingust, iar arahanoida si pia
mater sunt despartite de spatiul subarahnoidian, care variaza in dimensiuni, cele mai mari
portiuni luand denumirea de cisternele subarahnoidiene. Spatiul subarahnoidian contine
lichid cefalorahidian (LCR), secretat de plexurile coroide ale sistemului cerebroventricular.
LCR circula in acest spatiu subarahnoidian si este reabsorbit in sistemul venos prin
granulatiile arahnoide in asociere cu sinusurile venoase durale.

Dura mater craniana

Arahnoida craniana
Pia mater craniana

Meningele spinale

Dura mater spinala

Arahnoida spinala
Pia mater spinala

Patologia meningelui
Infectiile SNC pot fi clasificate in doua mari categorii: encefalite, limite la parenchim, si
meningite, care implica meningele. Meningita apare ca raspuns la diferite cauze, de obicei
bacterii sau virusuri, insa poate fi cauzata si de leziuni fizice, cancer sau anumite

medicamente. Severitatea bolii si tratamentul difera in functie de agentul etiologic, motiv

pentru care este absolut necesara identificarea acestuia.
Meningita bacteriana este de obicei severa. Majoritatea pacientilor cu meningita se
recupereaza, insa aceasta poate provoca complicatii importante, precum leziuni ale creierului,
pierderea auzului sau dizabilitati de invatare. La copii si adulti, deseori este provocata de
Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis, in timp ce la nou-nascuti, meningita
apare frecvent in urma infectiei cu Streptococcus agalactiae. De obicei, simptomele devin
evidente in 3-7 zile de la expunere si includ febra cu debut spontan, cefalee, torticolis. De
asemenea, tabloul clinic poate fi completat de greturi, varsaturi, fotofobie, confuzie. Pentru
confirmarea diagnosticului, se impune prelevarea de sange sau LCR. Meningita bacteriana
poate fi tratata eficient cu antibiotice, important fiind faptul ca acesta sa fie instituit in fazele
precoce ale bolii. Antibioterapia impotriva celor mai frecventi agenti bacteriologici reduce
riscul de exitus prin meningita sub 15%, acesta crescand in randul sugarilor si persoanelor in
varsta.
Meningita virala este, in general, mai putin severa si se rezolva fara tratament specific.
Enterovirusurile sunt cel mai des incriminate, raspandite pe cai fecal-orala sau respiratorie.
Alte infectii virale care pot duce la manifestarea meningitei sunt oreionul; infectii cu
herpesvirusuri, mononucleoiza infectioasa (virusul Epstein-Barr), herpes orofacial/genital
(virusuri herpes simplex de tip 1, respecitv 2), varsat de vant (virusul varicelo-zoosterian),
rujeola (virusul rujeolic). De regula, persoanele cu sistemul imunitar slabit se confrunta cu
meningita virala, si anume copii cu varsta sub 5 ani sau cei care urmeaza tratamente cu
imunosupresoare. Pe plan clinic, se distinge aceeasi triada, febra cu debut spontan, cefalee si
torticolis, la care se pot adauga greturile si varsaturile, lipsa poftei de mancare, fotofobia,
confuzia. Aceste simptome, de obicei, dureaza intre 7-10, dupa care indivizii cu sistem imun
normal se recupereaza complet. Nu exista un tratament specific impotriva meningitei virale,
pacientilor fiindu-le administrat un tratament simptomatic.
Meningita fungica este rar intalnita si rezultata in urma raspandirii fungului pe cale
sangvina. Oricine poate dobandi boala, insa persoanele cu sistemul imun compromis, HIV sau
cancer, asociaza un risc crescut. Cea mai frecventa cauza de meningita fungica pentru
pacientii imunodeprimati este Cryptococcus, de regula achizitionat prin inhalare in timpul
expunerii in zonele in care solul este contaminat cu dejectiile pasarilor. Se exprima clinic
asemanator cu meningitele de cauza bacteriana sau virala, iar tratamentul presupune
administrarea medicamentelor antifungice pe o perioada lunga de timp.
Meningoencefalita amoebiana primara este o forma rara de meningita de cauza parazitara.
Parazitul se numeste Naegleria fowleri si patrunde in organism prin cavitatea nazala. Acesta
ajunge in bulbii olfactivi, pe calea nervului olfactiv, unde se multiplica, hranindu-se cu
celulele nervoase de la acest nivel. Acesta proces are loc in aproximativ 3-7 de la expunere,
iar simptomul caracteristic este parosmia, ce progreseaza rapid la anosmie, pe masura ce
celulele nervoase din bulbul olfactiv sunt inlocuite cu leziuni necrotice. Dupa o multiplicare
suficienta, infectia se raspandeste prin axonii celulelor mitrale, rezultand simptome precum
cefalee, torticolis, greata, varsaturi, delir, convulsii si in cele din urma coma ireversibila. De
obicei dupa 14 zile de la expunere, exitusul are loc prin insuficienta respiratorie, datorita
faptului ca infectia ajunge la nivelul trunchiului cerebral, unde distruge nucleii vegetativi de la
acest nivel. Tratamentul presupune adminitrarea intravenoasa de doze mari de amfotericina B,
insa rata de vindecare este relativ mica, deoarece in momentul diagnosticului definitiv,
majoritatea pacientilor au manifestat deja semne de necroza cerebrala terminala.

De asemenea, este recunoscuta si meningita de cauza non-infectioasa, manifestata prin

aceleasi simptome, in urma unor factori precum cancer, lupus eritematos sistemic, anumite
medicamente, traumatism cranian, interventii chirurgicale pe creier.
Meningiomul este o tumora beninga, incapsulata, constituita din celule fusiforme, cu
originea in leptomeninge, mai ales la nivelul arahnoidei. De obicei, un astfel de
meningiom apare la adulti si ajunge la o dimensiune destul de mare, in medie de 3 cm,
inainte de a fi diagnosticat. Aproxiamtiv 20% din totalitatea tumorilor cerebrale si
10% din tumorile maduvei spinarii sunt meningioame, iar majoritatatea sunt asociate
cu un prognostic bun. Simptomele includ cefalee difuza/localizata, crize epileptice,
deficit neurologic in functie de topografia masei tumorale, si anume deficit motor,
hemihipoestezie, hemianopsie homonima contralaterala, sindrom cerebelos. Daca
nervii cranieni sunt afectati, pacientii pot experimenta diferite sindroame, precum
sindrom prefrontal in fazele tardive; sindrom Foster-Kennedy, in fazele tardive,
manifestat prin atrofie optica ipsilaterala, edem papilar contralateral, scotom central
ipsilateral si anosmie ipsilaterala; sindrom optochiasmatic; sindrom de sinus cavernos;
sindrom de varf de stanca temporala sau sindrom de gaura rupta posterioara. Imagistic,
diagnosticul meningiomului se bazeaza pe CT si RMN.

Cap.ii

SEMIOLOGIE
Semiologia este piatra fundamental a diagnosticului ce poate fi pus pe baza datelor
anamnestice care orienteaz, a datelor clinice care fundamenteaz i a datelor de laborator
care-l confirm.
Simptomele - au caracter subiectiv, fiind relatate de bolnav , sunt variabile de la caz la caz,
dup modul de percepie i nu ntotdeauna au o traducere obiectiva( febr, cefalee, insomnie,
astenie, sughi, dispnee etc)
Semnele manifestri obiective produse de boal, observate de bolnav i completate
de medic prin propriile simuri (de ex. suflu, ral, matitate etc)
Sindromul grup de simptome i semne care exprim o stare patologic, care au
mecanism fiziopatologic comun; permit prin sumarea lor orientarea spre un
diagnostic; pentru elucidare sau confirmare se fac investigaiile complementare ct
mai posibil intite. Concluzia care rezult din analiza simptomelor, a semnelor i
confirmarea prin analize ne ndrum spre un diagnostic care poate fi i un sindrom.
Sntatea este definit de OMS ca acea stare de complet bine fizic, mental i