UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE, ID

MENINGIOAMELE
- REFERAT COLECTIV-

DISCIPLINA : PSIHONEUROFIZIOLOGIE
STUDENȚI: AVRAMESCU V. OANA CAMELIA, GRUPA 1
CIOTIR (LUNGU) OANA CĂTĂLINA, GRUPA 1
ANUL 1, ID

1
 CUPRINS:

1. Ce sunt meningioamele. Definiție, caracteristici........................................... 3

2. Tipuri de meningioame ..................................................................................4

3. Cauze ale apariției și factori de risc ...............................................................4

4. Semne și simptome. Manifestări clinice ........................................................5

5. Diagnostic .......................................................................................................7

6. Tratamentul meningiomului și complicațiile sale ...........................................9

7. Evoluție și prognostic .....................................................................................11

8. Implicații psihologice ......................................................................................12

9. Bibliografie .....................................................................................................13

2
CE SUNT MENINGIOAMELE
Meningioamele reprezintă o categorie de tumori intracraniene care afectează
meningele cranio-spinal. Cele mai multe meningioame sunt benigne, adică nu sunt canceroase
dar pot cauza probleme în special din pricina faptului că odată cu creșterea lor în volum, pot
comprima, deplasa sau în cazuri mai rare, infiltra structuri și țesuturi cerebrale adiacente (
creier, măduva spinării, nervi, vase, etc.)
Așadar, aceste tumori de regulă benigne aparțin structurii arahnoide care acoperă creierul, în
apropierea marilor sinusuri venoase duale. În cea mai mare parte a cazurilor, meningioamele
apar de-a lungul coasei creierului, în șanțul olfactiv, tuberculul selar, gaura occipitală, cortul
cerebelului și în special pe dura sinusului parasagital.
Sunt tumori ale vârstei adulte medii ( 79% dintre pacienți au peste 50 de ani) și afectează în
mod predominant femeile trecute de vârsta de 40 de ani. Majoritatea meningioamelor se
dezvoltă solitar dar există cazuri rare în care, în urma unei examinări imagistice se descoperă
meningioame multiple.
Dimensiunea medie a unui meningiom este de < 2 cm în diametru și ca proporție reprezintă
25% din totalitatea tumorilor cerebrale, ocupând locul doi după glioame.

Există un procent mic de meningioame care pot atinge mărimi considerabile dacă sunt situate
în vecinătatea unor zone cerebrale silențioase din punct de vedere neurologic.
Meningioamele comprimă, dar nu invadează parenchimul cerebral. O tendință de altfel
obișnuită a meningioamelor este invadarea și afectarea osului din apropierea locului din dură,
și pot provoca, cu această ocazie, endostoze locale.

De regulă, primele semne ale tumorii se manifestă printr-o tumefacție osoasă a calotei, o
tumefacție de altfel nedureroasă. În cazul meningioamelor en plaque ale aripilor sfenoidului,
poate apărea o exoftalmie unilaterală.

”Ele tind să formeze un cuib în masa cerebrală și au un strat arahnoidian relativ clar, situat
între capsula tumorală și structurile corticale învecinate. (....) Chiar când este integral benign,
poziționarea meningioamelor le face uneori inoperabile sau parțial extirpabile. Aceasta este în
special situația localizărilor care implică sinusurile cavernoase, sagitale și a celor din
vecinătatea arterei carotide interne. ”1

TIPURI DE MENINGIOAME
În funcție de gradul de severitate, Organizația Mondială a Sănătății împarte meningioamele în:
1. Meningioame de gradul I sau benigne: reprezintă cea mai puțin severă formă de
tumoră meningeală, caracterizate prin faptul că au o evoluție lentă și nu sunt canceroase.
În cele mai multe dintre cazuri, aceste forme de meningiom nu necesită tratament și nu
recidivează.

11
Tratat de medicină. Neurologie , editat de D.J. Weatherall, J.G.G. Ledingham și D.A. Warell, Editura Trehnică,
București, 2000, pagina 263

3
 2. Meningioame de gradul II sau atipice prezintă un grad mediu de recidivă, evoluează
mult mai rapid și se pot transforma în tumori maligne. În majoritatea cazurilor este
necesară intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea lor sau tratament și necesită o
supraveghere un timp îndelungat pentru a preveni recidiva.
3. Meningioame de gradul III, angioblastice și maligne. Acestea sunt cele mai rare
forme de meningiom însumând aproximativ 2-3% din procentul total și sunt
canceroase. Formele angioblastice au tendința să recidiveze foarte frecvent și prezintă
mitoze care invadează parenchimul normal, cu tendințe de metastazare către structuri
extraneuronale.
Pe baza criteriilor histologice, meningioamele se împart în 7 mari categorii: angioblastic,
malign, tranzițional, fibroblastic, microchistic, sincițial și psamomatos.
O altă clasificare a meningioamelor se realizează după topografia dispoziției intracraniene a
tumorii meningeale, astfel:

- Meningioame ale bazei craniului,

- Meningioame parasagitale
- Meningioame ale coasei creierului, cu dezvoltare uni și bilaterală
- Meningioame ale tentoriului,
- Meningioame ale convexității emisferice
- Meningioame ale fosei cerebrale posterioare.

CAUZE ALE APARIȚIEI ȘI FACTORI DE RISC

Literatura de specialitate nu menționează o cauză clară a apariției meningioamelor însă
câștigă teren teoria conform căreia există o componentă genetică, moștenită, care alături de
factorii de mediu, constituie principalele cauze ale apariției meningioamelor.
O explicație des întâlnită în articolele științifice este aceea că unele celule de la nivelul
meningelui suferă diferite modificări care au drept consecință pierderea controlului asupra
multiplicării celulelor, fapt care conduce implicit la nașterea unor tumori meningeale.
Printre cei mai des întâlniți factori de risc care duc la apariția meningioamelor se numără:

 Boli cu transmitere genetică, moștenire familială. Un exemplu concludent în acest

caz este reprezentat de neurofibromatoza de tip 2 care determină creșterea riscului de
tumori cerebrale, dintre care unele pot fi chiar meningioame.
 Hormonii feminini: datorită faptului că statisticile arată prevalența categorică a
meningioamelor în rândul femeilor, s-a ajuns la concluzia că hormonii feminini ar putea
juca un rol substanțial în apariția meningioamelor.
 Radioterapia cranio-cerebrală: formele de tratament care implică folosirea radiațiilor
la nivelul capului pot crește riscul apariției tumorilor meningeale.
 Obezitatea: studiile au arătat că există o prevalență mai mare a meningioamelor în
cazul persoanelor care au un indice de masă corporală ridicat.
De asemenea, trebuie menționat că în ciuda faptului că acești factori de risc au o contribuție
semnificativă în dezvoltarea tumorilor meningeale, acestea nu cauzează în mod direct un

4
meningiom. Există cazuri ale unor persoane care prezintă toți acești factori de risc și care
niciodată nu vor dezvolta meningiom dar și persoane care nu au fost sub incidența acestor
factori de risc și cu toate acestea, au dezvoltat diferite forme de meningiom.

SEMNE ȘI SIMPTOME. MANIFESTĂRI CLINICE.

Simptomele meningioamelor se prezintă, la început, în cea mai mare parte a timpului,
foarte subtile și sunt legate specific de localizarea acestora.
Spectrul larg de manifestări clinice determinate de meningioame variază de la absența totală a
oricărui simptom, până la crize comițiale, cefalee, deficite neurologice focale, adică diferite
deficite de nervi cranieni ori diferite deficite motorii sau senzitive ale membrelor și trunchiului
, ori în cel mai rău caz, comă.
În funcție de localizarea meningiomului, cele mai importante semne și simptome sunt
reprezentate de :

 Deficite de nervi cranieni:

- Anosmie precoce iar în stadiile tardive sindrom prefrontal,
- Cefalee care se agravează odată cu trecerea timpului,
- Scăderea sau pierderea auzului,
- Probleme la înghițire,
- Tulburări ale mișcărilor oculare care conduc la fenomenul de vedere dublă sau alte
tulburări vizuale, de câmp vizual sau acuitate,
- Tulburări ale deschiderii pleoapelor,
- Tulburări ale echilibrului și vertij,
- Nevralgie trigeminală simptomatică în cazul meningioamelor bazale,
- Tulburări ale secreției lacrimale și salivare,
- Crize epileptice care apar brusc și care pot pune viața în pericol,
- Tulburări ale mișcării mușchilor mimicii cum ar fi imposibilitatea închiderii complete
a ochilor,
- Deficit de mișcare a limbii. Etc
 Deficite la nivelul membrelor superioare sau inferioare care pot conduce
la: monopareze, hemipareze, tetrapareze sau diverse deficite complexe.
 Diferite tulburări cognitive de natură să afecteze funcțiile memoriei, gândirii
sau diferite tulburări de personalitate.
Întreaga simptomatologie diferă așadar în funcție de localizarea meningiomului, de aceea parte
a creierului care se află sub presiune, este comprimată de tumoarea meningeală. Simptomele
meningioamelor în funcție de localizare sunt prezentate în tabelul 1.

5
TABELUL 1. SIMPTOMELE MENINGIOAMELOR ÎN FUNCȚIE DE LOCALIZARE 2

LOCALIZARE SIMPTOME
Baza craniului Pierderea vederii, pareză de oculomotori,
exoftalmie
Emisferele cerebrale Convulsii focale, deficite cognitive, în final
semne de hipertensiune intracraniană
Clivus și partea apicală a osului pietros Perturbări de mers, ataxia membrelor,
deficite legate de nervii cranieni V, VII și
VIII
Foramen magnum Durere și pareză suboccipitală ipsilaterală
care debutează la nivelul brațului ipsilateral
și progresează spre piciorul ipsilateral apoi
spre piciorul și brațul contralateral; uneori
semnul Lhermitte, deficite de nervi cranieni
( de exemplu disfagie, disartrie, nistagmus,
diplopie, hipoestezie facială)
Șanțul olfactiv Anosmie, uneori edem papilar și pierderea
vederii
Localizare parasagitală și la nivel de falx Pareză spastică sau pierderea sensibilității
celebri debutând, de obicei, la nivelul piciorului
contralateral dar ocazional și bilateral,
deficite cognitive
Tumori tentoriale de fosă posterioară care se Hidrocefalie
extind superior sau inferior
Aripa sfenoidală: Paralizie de oculomotor, parestezii faciale
Medial(crescând între sinusul cavernos)

Mijloc ( crescând anterior spre orbită) Pierderea vederii, exoftalmie,

Lateral ( ca o masă globulară sau un Convulsii, cefalee
meningiom în placă – adică extins în dura
mater , cu îngroșarea durei și invadarea
oaselor adiacente, uneori crescând între osul
temporal)
Tuberculul selar Pierderea vederii, modificări osoase uneori
vizibile imagistic.

De exemplu, dacă meningiomul se află localizat în șanțul olfactiv, simptomul cel mai
frecvent este pierderea mirosului, ca urmare a comprimării nervilor din această regiune.

2
Manual Merck, Ediția a XVIII-a , Editura All, București, 2009, pagina 1922

6
Dacă meningiomul este localizat la nivelul coloanei vertebrale, atunci simptomele vor include
dureri ale membrelor sau ale spatelui ca urmare a compresiei nervilor care pătrund în măduva
spinării.

” Tumorile parasagitale și frontale pot să inducă crize de epilepsie sau pot fi complet
asimptomatice, având adesea dimensiuni enorme în momentul descoperirii lor. Leziunile
parasagitale care ating un anumit volum antrenează o parapareză spastică și incontinență.
Meningioamele coasei creierului trebuie să fie considerate în diagnosticul diferențial al
tulburărilor de mers la adulții de vârstă medie și subiecții în vârstă.”3

DIAGNOSTIC
Diagnosticul de meningiom este dificil de stabilit datorită evoluției lente și uneori a lipsei
simptomelor.
Primul pas necesar în diagnosticarea meningiomului îl reprezintă examenul neurologic
realizat de către un medic specialist, urmat de o evaluare neurologică aprofundată care constă
în proceduri radiologice și imagistice, dacă se consideră că este cazul.

Testele de imagistică prin care poate fi detectat un meningiom sunt:

 Computer tomograf (CT) cranio cerebral sau spinal: este examinarea esențială
suficientă în cele mai multe cazuri pentru stabilirea unui diagnostic. Computerul
tomograf realizează imagini ale zonei examinate cu ajutorul razelor X, după injectarea
substanței de contrast, meningiomul apare intens hiperdens. Examenul CT este metoda
de elecție pentru precizarea taliei meningiomului, topografiei, evaluării anatomiei
osului și de cele mai multe ori nu are erori metrice.
 Imagistica prin rezonanță magnetică ( IRM sau RMN). În ultima perioadă, RMN-
ul a devenit standardul de diagnostic în special pentru meningioamele care se pretează
unei intervenții chirurgicale. Acest tip de examen oferă un diagnostic foarte exact în
majoritatea cazurilor permițând o evidențiere cu fidelitate a meningioamelor de mărime
mică, sau a celor en plaque. De asemenea, examenul RMN permite observarea cu o
acuratețe mai mare decât în cazul examenului CT a zonelor de necroză, microchisturile
și zonele anaplazice.
Marele avantaj al acestei metode de diagnostic este acela că nu expune organismul la
radiații, de asemenea, detaliile de finețe ale anatomiei examinate constituie un avantaj,
în special în cazul meningioamelor pe bază de craniu, pentru precizarea raporturilor cu
vasele și nervii cranieni.
 Arteriografia cu substanță digitală (DSA) este necesară în procesul de diagnosticare
în special pentru evaluarea vascularizației tumorale , în vederea pregătirii pentru
operație. Ea evidențiază de asemenea, permeabilitatea marilor vase (artere sau sinusuri
durale) închise în aria de inserție.

3
Prof. dr. Constantin Popa – Neurologie, Editura Medicală Națională, București, 1999, pagina 424

7
Pentru a avea un diagnostic cert de meningiom este necesară prelevarea și analiza unei bucăți
de țesut tumoral, prin biopsie și realizarea unui examen histopatologic care să determine cu
certitudine diagnosticul.

Există și diferite situații când sunt necesare și alte metode de diagnosticare , dar care sunt
folosite destul de rar în special pentru bilanțul complet al meningiomului, astfel: teste
electrofiziologice, examen ORL, examen oftalmologic, etc.

Figură 1 CT cu substanță de contrast care evidențiază un

meningiom. Sursa :
https://en.wikipedia.org/wiki/Meningioma Figură 2 . RMN cu substanță de contrast
care evidențiază un meningiom. Sursă
imagine: https://en.wikipedia.org/wiki/Meningioma

Figură 3 Imagine DSA a unui meningiom. Sursă imagine:

https://clinicalgate.com/angiographic-evaluation-of-meningiomas

8
TRATAMENTUL MENINGIOMULUI ȘI COMPLICAȚIILE SALE

Tratamentul care poate fi administrat pentru un meningiom diferă de la caz la caz,

depinzând de o serie de factori precum localizarea meningiomului, mărimea sa, agresivitate,
vârsta pacientului și starea generală de sănătate.
Dintre toți acești factori care sunt implicați în luarea deciziei tipului de tratament potrivit,
localizarea tumorii este factorul determinant al prognosticului.

”Tumorile intraventriculare sau parasagitale sunt de obicei rezecabile și recidiva este rară. Cele
de șanț olfactiv, de creastă sfenoidală și paraselare sunt mult mai dificil de supus la o exegeză
completă și deci sunt susceptibile de recidivă. Tumorile găurii occipitale pot fi complet
evacuate cu tehnicile de microchirurgie. Iradierea este recomandată pentru hemangioamele
maligne și pentru tumori de alte tipuri histologice ce nu au putut fi evacuate în totalitate. ”4

În general, există câteva direcții de tratament clasice precum: intervenția chirurgicală,

radiochirurgie, radioterapie sau o combinație a acestor modalități. Sunt totuși anumite cazuri
când tratamentul poate consta doar în observație și o urmărire atentă, iar tratamentul propriu-
zis, indiferent de forma acestuia, să fie inițiat doar în condițiile în care tumora începe să crească
și să devină periculoasă. Acest lucru este valabil doar în cazul meningioamelor simptomatice
care pot fi urmărite, prin repetarea în timp a investigației neuroimagistice.

În cazul meningioamelor simptomatice care au ca principal factor de risc creșterea în volum,

tratamentul constă de cele mai multe ori în intervenție chirurgicală, cu scopul extirpării tumorii.
Așadar, neurochirurgul este cel care va evalua și va decide tratamentul potrivit, ținând cont de
o multitudine de factori de risc: volumul meningiomului, localizare, tulburări neurologice,
bolile cronice ale pacientului, etc.

Intervenția chirurgicală.
Datorită faptului că meningioamele sunt în cea mai mare parte tumori benigne și
prezintă margini bine definite, îndepărtarea chirurgicală a acestora reprezintă cea mai bună
opțiune de tratament și vindecare, în special în cazul tumorilor care sunt de dimensiuni mari,
care cresc într-un ritm alert și care cauzează o suită de manifestări clinice supărătoare.
Dacă s-a hotărât că de departe cea mai bună variantă de tratament este intervenția chirurgicală,
atunci de cele mai multe ori operația propriu-zisă constă într-o craniotomie care are drept scop
îndepărtarea completă a meningiomului, prin rezecție. În practică, s-a constatat însă că
meningioamele pot fi localizate lângă structuri detaliate, fapt care face imposibilă îndepărtarea
completă a tumorii.

4
Prof. Dr. Constantin Popa – Neurologie, Editura Medicală Națională, București, 1999,pagina 424

9
” Dacă sunt voluminoase, în proximitatea vaselor de sânge ( de obicei vene) care sunt situate
foarte aproape de zone corticale critice ( de exemplu trunchiul cerebral), intervenția
chirurgicală poate produce mai mult rău ( destrucții) decât tumora în sine și nu este indicată.”5

În cazul în care meningiomul nu este îndepărtat complet chirurgical, post operator se

recomandă tratamentul cu radioterapie pentru a diminua riscul de recidivă dar și pentru a
încerca stagnarea creșterii meningiomului.
De altfel, tipul de tratament necesar postoperator depinde de câțiva factori:

 Dacă meningiomul nu mai este vizibil: în acest caz, de cele mai multe ori, nu mai este
necesar un alt tratament și doar o urmărire imagistică la un anumit interval de timp
prestabilit.
 Dacă meningiomul de natură benignă a fost extirpat parțial, atunci acele mici reziduri
tumorale vor fi tratate prin radiochirurgie.
 Dacă meningiomul este atipic sau de natură malignă, se va impune în mod clar un
tratament mixt ce va consta în radioterapie- radioterapie conformațională.

Statisticile arată că majoritatea meningioamelor sunt de natură benignă, și care odată ce au fost
operate, riscul de recidivă este minim, doar 2-3 % din cazuri care sunt reprezentate de
meningioamele maligne necesită tratamente suplimentare. De asemenea, 15% din totalul
cazurilor de meningioame sunt clasificate ca fiind atipice sau borderline, acest lucru conducând
la recidive mai frecvente sau la malignizarea acestora.

Radioterapia. Reprezintă o altă formă de tratament care se impune în cazul hemangioamelor

inoperabile și care are drept scop distrugerea celulelor tumorale pentru a opri creșterea sau
pentru a micșora tumorile meningeale.
Există diverse forme de radioterapie în prezent: radioterapie stereotactică fracționată,
radioterapie conformațională, etc.
Radioterapia fracționată se folosește de cele mai multe ori în cazul meningioamelor care au
structuri delicate în vecinătate care nu pot tolera dozele mari impuse de radiochirurgie ( de
exemplu, nervul optic). Astfel se procedează prin administrarea fracționată a dozelor de
radiații, repetate de mai multe ori . Această formă de tratament se face de regulă 5 zile pe
săptămână timp de 5 săptămâni.

Radiochirurgia. Se apelează la radiochirurgie stereotactică în cazurile în care meningiomul

nu a putut fi rezecat în totalitate sau atunci când acesta a recidivat după tratament. De menționat
însă că această formă de tratament prezintă o limitare în utilizare, datorată volumului tumorii,
putând fi utilizată doar pentru leziuni cu un diametru sub 3 cm. Acest tip de tratament se
realizează de asemenea cu ajutorul radiațiilor care însă nu afectează și restul țesuturilor din
jurul tumorii, ci țintește doar la nivelul volumului tumorii.

5
Manualul Merck de diagnostic și tratament - Ediția a XVIII-A, Editura ALL, București, 2009, pagina 1922

10
Medicația chimioterapeutică. Această formă de tratament se impune atunci când nu există
niciun fel de răspuns pozitiv la intervenția chirurgicală și/sau la radioterapie. Această formă de
tratament este utilizată însă destul de rar datorită barierei hematoencefalică care are rolul de a
proteja creierul și măduva spinării de orice substanță chimică dăunătoare, ținând astfel la
distanță majoritatea tipurilor de medicamente citostatice folosite în terapia chimioterapeutică.
Tocmai din acest motiv, studiile arată că opțiunile actuale de tratament chimioterapeutic nu
sunt eficiente în cazul tratării meningioamelor,

În final, trebuie menționat că orice formă de tratament expusă poate duce la complicații pe
termen lung precum: probleme de memorie, epilepsie, probleme de atenție sau schimbări de
personalitate.

EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Dacă tumora a fost extirpată în totalitate, în general prognosticul meningioamelor
benigne este foarte bun tocmai datorită faptului că acest tip de leziuni benigne au tendința de a
comprima zone ale creierului dar nu îl invadează.
Pentru a putea evalua într-un mod cât mai fidel prognosticul, medicii au în vedere o multitudine
de factori care ar putea influența evoluția unui meningiom, factori precum:
1. histologia si gradul tumorii –include tipul tumorii, gradul si caracteristici moleculare
suplimentare care prezic cat de repede poate creste tumora;

2. vârsta
3. intensitatea reziduală a tumorii – se referă la cât de mult din tumoră rămâne in corp
după operație;

4. localizarea tumorii;
5. starea neurologica funcțională;

6. răspândire metastatică.
Există și unele meningioame care ”au o malignitate evidentă cu recidive rapide, chiar după
extirpări complete. (...) una dintre formele maligne ale meningiomului vascularizat este
hemangipercitomul (un tip de tumoră care poate să apară și în alte regiuni ale corpului, care
are tendința la recidivare și care poate metastaza.”6

6
Tratat de medicină. Neurologie , editat de D.J. Weatherall, J.G.G. Ledingham și D.A. Warell, Editura Trehnică,
București, 2000, pagina 262

11
IMPLICAȚII PSIHOLOGICE ALE TUMORILOR MENINGEALE

Meningioamele și tratarea acestora nu provoacă doar simptome fizice și efecte adverse,

ci provoacă de asemenea și efecte emoționale, psihologice și sociale. A fi diagnosticat cu
meningiom poate fi foarte stresant, primirea unei astfel de vești provoacă invariabil multă
anxietate. Odată diagnosticul de meningiom stabilit, pacientul se vede obligat să-și schimbe
viața semnificativ, fiind necesare diverse vizite la medici, internări în spital, dietă personalizată,
etc.
Odată cu scăderea calității vieții, apar o suită de modificări ale autopercepției pacientului, ale
confortului psihic, acceptării sociale, acest lucru ducând la nevoia firească de a cere suport în
gestionarea acestor efecte.

O soluție în acest caz ar putea fi reprezentată de îngrijirea paliativă care se axează pe

îmbunătățirea modului în care se simte pacientul în timpul tratamentului și postoperator.
Îngrijirea paliativă include sprijin emoțional din partea unei echipe de profesioniști instruiți în
acest scop, medicamente, hipnoză, modificări ale dietei, tehnici de relaxare, acupunctură,
masaj, meditație, terapie prin muzică, etc.

12
 Bibliografie:
1. Prof. Dr. Constantin Popa, Neurologie, Ed. Medicală Națională, București,
2. Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic și tratament, ediția
XVIII, Editura ALL, București, 2009
3. D.J. Weatherall, J.G.G. Ledingam, D.A. Warrell, Tratat de medicină – neurologie,
Editura Tehnică, București, 2000
4. Ioan Salomie, Tratat de neurochirurgie, vol.1, Editura Medicală, 2010
5. Mihai Golu, Leon Dănăilă, Tratat de neuropsihologie vol II , Editura Medicală,
București, 2006

Resurse multimedia:
6. http://www.cancer.gov/rare-brain-spine-tumor/tumors/meningioma
7. http://www.aans.org/en/Patients/Neurosurgical-conditions-and-
treatments/Meningiomas
8. https://www.webmd.com/cancer/brain-cancer/meningioma-causes-symptoms-
treatment
9. https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/brain-tumors/types/meningioma
10. https://clinicalgate.com/angiographic-evaluation-of-meningiomas/
11. https://en.wikipedia.org/wiki/Meningioma

13