Sunteți pe pagina 1din 6

Tumorile cerebrale

Tumora cerebrala este o masa de tesut sau o aglomerare de celule care se dezvolta anormal la
nivelul creierului sau in vecinatatea acestuia. Ritmul de crestere si localizarea unei tumori
cerebrale determina modul in care va afecta functia sistemului nervos. Creierul este o
componenta importanta a sistemului nervos central si coordoneaza cea mai mare parte a
functiilor organismului, de la atentie, vorbire si mers, la generarea gandurilor, actiunilor,
starilor si emotiilor.

Ce este o tumora cerebrala

In mod normal, celulele din corp imbatranesc si mor, apoi sunt inlocuite de unele noi. In cazul
tumorilor, canceroase sau nu, o serie de factori perturba acest ciclu. Aceasta face ca celulele
tumorale sa creasca haotic, chiar daca organismul nu are nevoie de ele. Pe masura ce acest
proces continua, tumora creste si poate sa afecteze tesuturile adiacente.

Exista mai multe tipuri de tumori cerebrale: benigne (necanceroase) sau maligne (canceroase).
Pot exista tumori cerebrale care se dezvolta in creier (primare) si tumori care au ca punct de
plecare un alt organ si atunci sunt secundare sau metastatice.

Tumorile benigne cerebrale au o evolutie mai lenta, in timp ce tumorile canceroase se


dezvolta mai rapid si invadeaza agresiv tesutul invecinat. Cancerul cerebral se extinde rar la
alte organe, dar se poate raspandi la alte parti ale sistemului nervos central sau periferic.

Tumorile care se dezvolta intracranian pot implica fie creierul, fie alte structuri ( de exemplu
meningele, nervii cranieni).

Tumorile cerebrale primare apar din celule ale tesutului cerebral si sistemului nervos central.
Aceste tumori se formeaza din celule gliale, care au rolul de sustinere, hranire si digestie a
resturilor neuronale. Celulele gliale transmit impulsul nervos si se pot divide, spre deosebire
de cele neuronale, care nu se multiplica.

Al doilea tip de tumori cerebrale primare, si cele mai frecvente, sunt care apar in structurile
extraneurale (tumorile meningeale, neurinoame acustice sau alte swanoame). Tumorile
meningeale se formeaza in meninge, stratul subtire de tesut care acopera si protejeaza creierul
si maduva spinarii si pot cauza complicatii ca urmare a presiunii exercitate pe creier.

Dezvoltarea unor tumori benigne la nivelul altor organe nu pune viata in pericol, dar la nivelul
creierului, orice formatiune tumorala (canceroasa sau necanceroasa) cerebrala poate deteriora
ireversibil celulele nervoase prin presiunea creata asupra tesutului si in interiorul craniului,
fiind o urgenta medicala majora.
Ce determina aparitia tumorilor cerebrale
Cauzele care duc la tumori cerebrale, mai ales ale celor de tip canceros, nu sunt pe deplin
intelese. Cercetarile au dovedit ca au loc anumite modificari in structura celulelor cerebrale
normale, care declanseza o multiplicare haotica a lor.

Cauze genetice

Celulele umane normale cresc si functioneaza pe baza informatiilor continute in ADN-ul


fiecarei celule. Este cert faptul ca tumorile cerebrale si ale maduvei spinarii, ca si alte tumori,
sunt cauzate de modificarile ADN-ului din interiorul celulelor. Unele gene - numite oncogene
- din structura ADN-ului controleaza procesele prin care celulele se formeaza, cresc si se
divizeaza. Alte gene tin sub control procesul de diviziune celulara si fac ca celulele sa moara
la momentul potrivit. Acestea din urma se numesc gene supresoare tumorale. O tumora
canceroasa poate sa fie cauzata de modificarile ADN-ului care controleaza genele oncogene si
dezactiveaza genele supresoare tumorale.

Aceste modificari ale genelor pot avea o componenta ereditara, dar cel mai des apar in cursul
vietii individuale, sub efectul unor factori declansatori.
Multe din tumorile cerebrale sunt provocate de afectiuni genetice cunoscute. Acestea sunt
neurofibromatoza (care da si cel mai mare factor de risc de tumori primare cerebrale),
scleroza tuberculoasa (cu cel mai mare risc de a dezvolta tumori cerebrale benigne),
sindromul Li Fraumeni, sindromul Von Hippel-Lindau, sindromul Turner, sindromul Turcot,
sindromul Gorlin-Goltz, toate aceste afectiuni fiind de natura genetica si generand o
predispozitie pentru aparitia unor tumori de tip malign sau benign la nivelul sistemului nervos
central.

Expunerea la radiatii

O alta categorie de cauze care pot duce la aparitia tumorilor cerebrale o reprezinta expunerea
la radiatii, inclusiv cele folosite in radiologie (circa 1% din cazuri). Pe de alta parte, copiii
care, din cele mai diferite motive, sunt investigati radiologic frecvent, pot sa aiba un risc
crescut de a face tumori cerebrale la varsta adulta.

Metastazarea unor cancere

Metastazele cerebrale apar atunci cand celulele canceroase se raspandesc de la locul lor initial
la creier. Orice cancer se poate raspandi la creier, dar tipurile care pot provoca cel mai des
metastaze cerebrale sunt cele la plaman, san, colon, rinichi si melanomul (cancerul cutanat).
Metastazele cerebrale apar la 10 pana la 30% dintre adultii cu cancer.

Factori de risc:
 Obezitatea - greutatea corporala crescuta si obezitatea (studii realizate au dovedit ca 2% din
cancerele cerebrale au ca factor declansator obezitatea) sunt considerate cauze pentru
declansarea unor afectiuni tumorale cerebrale primare.

 Varsta - tumorile cerebrale pot aparea la orice varsta. Dar inaintarea in varsta creste riscul de a
face diferite forme de cancer, deci si riscul tumorilor cerebrale. Statistica arata ca riscul cel
mai mare este la persoanele cu varste cuprinse intre 65 si 80 de ani.

 Cazurile confirmate de tumori cerebrale la rude pot reprezenta un factor de risc suplimentar,
ca urmare a riscului genetic.
Simptomele care trebuie sa te trimita la medic
Simptomele unei tumori cerebrale pot fi generale sau specifice. Un simptom general este
cauzat de presiunea tumorii asupra creierului sau maduvei spinarii (cresterea tensiunii
intracraniene). Simptomele specifice apar atunci cand o parte specifica a creierului este
afectata din cauza tumorii. Sunt situatii in care simptomele nu indica posibilitatea unei
afectiuni cerebrale, acestea fiind doar indirecte.

Printre simptomele primare care pot sa apara se numara:


 Durerile de cap se numara printre simptomele intalnite cel mai frecvent, dar nu toate
persoanele cu tumora cerebrala prezinta dureri de cap si nu toate persoanele care au dureri de
cap inseamna ca au tumori cerebrale; durerea de cap ( cefaleea) data de o tumora cerebrala
poate creste cu timpul in intensitate si este mai puternica atunci cand persoana se intinde in pat
sau la trezirea din somn. , durerea tinde sa nu cedeaze la analgezice si poate fi asociatacu o
senzatie de presiune;

 Cresterea presiunii intracraniene poate sa determine deteriorarea functiilor mentale si


modificari de dispozitie:

o Schimbari vizibile de personalitate sau comportamente neobisnuite;

o Depresie, anxietate;

o Confuzie, ineficienta;
 Pe masura ce tumora creste in dimensiuni pot sa apara greata, voma, inexplicabile mai ales
dimineata;

 Convulsii sau contractii musculare incontrolabile;

 Pierderea cunostintei, lesin;
 Pierderea controlului functiilor corpului (de exemplu, pierderea controlului asupra functiei
vezicii urinare);

 Apnee (pauze lungi in respiratie);

 Tulburari senzoriale, vizuale, auditive, care se accentueaza treptat;

 Oboseala, probleme cu somnul, somnolenta;

 Tulburari de memorie;

 Pierderea totala sau partiala a capacitatii de orientare.

S-ar putea să vă placă și