Reabilitarea medicală la pacienții cu

paralizia cerebrală infantilă

 Introducere
Paralizia cerebrală este o rezultantă a distrucţiei cerebrale non-
progresive petrecută în perioada anterioară maturităţii
cerebrale, din momentul concepţiei până la vârsta de 5-6 ani
care va duce la pierderea sau scăderea controlului asupra
musculaturii voluntare.
Din ultimele statistici rezultă că 5,5 / 1000 de nou-născuţi vii
cu o distribuţie egală pe sexe şi rase. Simptomele variază de la
un nivel relativ redus dar decelabil, până la aproape o totală
pierdere a funcţiilor voluntare motorii şi întarziere extremă.
Riscul paraliziei cerebrale crește cu cât greutatea la naștere este
mai mică. Astfel, pentru un prematur cu greutatea la naștere de
sub 1500 g riscul de dezvoltare a maladiei este de 90,4%.
 Afectarea motorie este un criteriu obligatoriu şi
definitoriu al PC, aceasta fiind aproape întotdeauna
însoţită de alte manifestări secundare afectării SNC, cum
ar fi:
retardul mental,
epilepsia,
deficitele senzoriale (auditive, vizuale),
tulburările cognitive,
tulburările de comportament etc.
PC se clasifică în trei tipuri majore: spastice, diskinetice şi
ataxice. Sunt posibile asocieri ale sindromului spastic cu
cel diskinetic, mai rar cu sindromul ataxic (forme mixte).
 METODE DE DIAGNOSTIC TIMPURIU
 Diagnosticul este dificil de stabilit în primele luni de viață,
deoarece este greu sa ne dăm seama de pozițiile anormale al
copilului în primele luni datorită mișcărilor dezordonate și
tonusului muscular crescut, care predomină fi ziologic la nou
născut în această perioadă. Totuși, există indici care ne pot
arăta dezvoltarea motorie normală sau anormală.
Totodată, încă din primele luni de viată (0-4 luni) se pot
observa unele tulburări/anormalități în dezvoltare: copilul
poate părea extrem de iritat și hiperexcitabil, el poate tresări
la stimuli minori cum ar fi la atingerea lui, la ridicarea în
brațe sau la stimuli senzoriali (zgomote, lumină); poate avea
dificultăți la supt
și înghițit.
 Susținerea capului
poate fi absentă în
totalitate, copilul
poate fi rigid
(hipertonie) sau
flasc (hipotonie).
 SISTEMUL DE CLASIFICARE A FUNCȚIEI MOTORII
GROSIERE ÎN PARALIZIA CEREBRALĂ

Gradul I Merge fără restricții

Gradul II Merge cu restricții
Gradul III Merge cu ajutorul
dispozitivelor manuale de deplasare
Autodeplasare cu restricții; poate
utiliza dispozitive cu propulsie
electrică
Gradul IV Transportat în scaun cu
rotile manual
 În aprecierea funcțiilor motorii ale
copilului accentul trebuie să fi e pus
pe abilitățile lui motorii grosiere și nu pe dizabilități.
 PRINCIPII DE CONDUITĂ.
Principalele obiective ale tratamentului în PC sunt direcționate spre
îmbunătățirea funcției fi zice și a calității vieții, minimizarea
deformațiilor articulare și a contracturilor musculare, dezvoltarea
comunicării și a limbajului.
Tratamentul de abilitare/reabilitare reprezintă tratamentul de bază în
PC. În practică sunt utilizate metodele de reeducare neuromotorie
bazate pe stimulări multiple la nivel senzitivo-senzorial și
kinestezico-postural, ce determină activarea și facilitarea circuitelor
neuronale, care induc o activitate motorie corectă și fi nalizată.
 Alegerea metodei de reeducare neuromotorie succede
diagnosticului clinic și unei cunoașteri complete a potențialului
normal și patologic al copilului.
Tratamentul „trebuie să fi e individualizat”.
 Tratamentul
• Tratamentul medicamentos al spasticității s-a dovedit a avea rezultate
modeste. Ce ține de administrarea Toxinei botulinice, aceasta poate fi
efi cace în unele cazuri de PC spastică numai în asociere cu
kinetoterapia permanentă.
 • Tratamentul ortopedic are drept scop corectarea deformărilor
responsabile de dezechilibrul static și dinamic, acesta reprezentând
doar o etapă din programul de reabilitare.
 • Tratament chirurgical: rizotomia selectivă dorsală asociată unui
program de reeducare neuromotorie a adus benefi cii în unele cazuri de
Paralizie Cerebrală.
• Tratamentul complicațiilor se referă la tratamentul crizelor epileptice
asociate, cu preparate antiepileptice corespunzătoare tipului de crize.
• Educația timpurie a copiilor cu PC va ține cont de retardul mintal
asociat, tulburările de vorbire și scris, precum și de alte probleme
asociate
Echipa de tratament include: medic pediatru, neurolog,
ortoped, kinetoterapeut, specialist în terapie ocupațională,
logoped, asistent social, psiholog și alți specialiști, la
necesitate.
 Kinetoterapia în stimularea senzorio-motorie a copilului cu paralizie
cerebrală este foarte eficientă

Elaborarea programelor de stimulare a posturii corporale la copilul cu paralizie

cerebrală impune respectarea unor principii metodice ale reeducării neuromotorii,
care includ şi principiile generale ale kinetoterapiei.
Asfel:
– obţinerea relaxării musculaturii spastice şi corectarea posturală au precedat
programele de stimulare senzorio-motorie;
 – pentru realizarea fără efort a schemelor de mişcare dorite, este
necesară poziţionarea corectă a copilului spastic;
 – se evită apariţia oboselii, prin controlul funcţiilor vitale şi prin verificarea
adaptării copiilor la efortul solicitat (mai ales la copiii cu comiţialitate);
– tratamentul este gradat progresiv, de la uşor la greu, de la simplu la complex, de
la cunoscut la necunoscut, de la obişnuit la neobişnuit, de la un lucru deprins la
altul nedeprins, de la sporadic la sistematic;
– se evită apariţia şi persistenţa durerii, atât pe parcursul programului kinetic, cât
şi  după;
– pentru executarea corectă a programelor de stimulare a posturii corporale sunt
utilizate mişcările şi activităţile pe care copilul le foloseşte în activităţile obişnuite.
Programele de stimulare senzorio-motorie utilizate la
sugarii cu tulburări de coordonare centrală grave, respectiv
paralizie cerebrală infantilă, sunt structurate în funcţie de
rezultatele obţinute la testarea motricităţii primare şi a
vârstei motorii, prin reacţia de postură, a nivelurilor de
evoluţie motrică şi a funcţiei motorii grosiere.
Adaptarea tehnicilor specifice în timpul fiecărei şedinţe se
realizează în funcţie de starea pacienţilor, de dispoziţia
acestora la fiecare şedinţă, de capacitatea de adaptare la
efort şi, nu în ultimul rând, de relaţia terapeut-familie.
Programele de kinetoterapie utilizează inițial tehnici şi manevre
de „decontracturare automată” şi corectare posturală, pentru
activarea atât a mecanismelor posturale locale, la nivelul
membrelor superioare, cât şi a celor globale, la nivelul axului
corpului şi capului. Astfel, este permisă activarea şi derularea
mişcărilor în condiţii cât mai apropiate de normal.
Manevrele constau în alungirea grupelor musculare agoniste şi
antagoniste spastice, fără tendinţa de a învinge contracturile
predominante prin întinderi lente, ci de a determina
„decontracturarea automată” a acestora, pentru a corecta
posturile iniţiale şi a dirija apoi mişcările fără rezistenţă.
Manevrele sunt executate cu blândeţe, fără depăşirea pragului de
excitabilitate a proprioceptorilor (depăşirea acestuia declanşează
apariţia contracturii).
 Recuperator
De la nastere la 3 ani
Se stabileste un program corect si precoce( terapie fizicala,
ocupationala,logopedie) pentru achizitii motorii normale si
inhibarea unor pattern-uri anormale- cu jocuri specifice,
exercitiile speciale, cu tehnici speciale de hranire.
De la 3-7 ani
Pot fi necesare orteze de glezna –picior pentru a sustinere
musculatura stabila.
Daca pana la 5-7 ani nu s-a obtinut posibilitatea deplasarii
cu sau fara ortezare minimala se recurge la interventie
ortopedico-chirurgicala.
Terapia ocupationala are drept scop-
Imbunatatirea controlului motor fin, asigurarea independentei de hranire,
îmracare, toaletă.
Prevenirea diformatiilor
Cresterea functionalitatii extremitatiilor superioare si a echilibru corpului
Terapia vorbirii

De la 7 ani la varsta adulta-

Se practica monitorizare periodica, în vederea corectarii diformatiilor si a
prevenirii sindromului algic.
Terapia ocupationala promoveazaatingerea unui nivel optim de
independenta în efectuarea activitatilor zilnice raportat la posibilitatile
proprii.
Se recurge la utilizarea unor forme alternative de cominicare, daca
vorbirea nu s-a dezvoltat pana la 8 ani.