UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ

KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

REFERAT LA TEHNICI DE
REEDUCARE NEUROMOTORIE

Student: CALIN FLORIN-ALEXANDRU

KMS II – GRUPA 1

PITESTI, 2020
 Recuperarea pentru un copil mic cu IMC

Ce este infirmitatea motorie cerebrala?

Infirmitatea motorie cerebrală este o anomalie rezultată în urma afectării sistemului
nervos central; reprezintă tulburări de mișcare și postură datorate unor leziuni sau unui defect
neprogresiv al creierului imatur aflat în plin proces de dezvoltare, agentul agresional
acționând în perioada antenatală, perinatală sau postnatală până la 3-5 ani.
Alte denumiri utilizate pentru a identifica această boală sunt: paralizie cerebrală,
encefalopatie cronică infantilă, cerebropatie fixă. În etiologia paraliziilor cerebrale sunt
incriminați în marea majoritate a cazurilor factori antenatali (malformații structurale
cerebrale – de exemplu displazia corticală care se obiectivează histologic prin
interpunerea unui strat de substanță albă între două straturi de substanță cenușie, infecții
intrauterine, anomalii cromosomiale, insuficiența placentară, prematuritatea), factori perinatali
(asistența la naștere) și factori postnatali (encefalite, meningite, traumatisme, sindrom
acut de deshidratare, icter prelungit).
Un procent de 20% din cazuri sunt de etiologie necunoscută. Tabloul clinic se modifică
sub acțiunea creșterii și dezvoltării copilului (cu cât afecțiunea e mai gravă, cu atât simptomele
apar mai repede), este polimorf și independent de factorii agresionali, însă depinde de
momentul instalării. Per ansamblu este dominat de manifestarile neuro-motorii. Indiferent
de forma de paralizie cerbrală tratamentul este simptomatic și poate fi de natură
farmacologică și neuro-recuperatorie. Pentru deficiențele motorii și de postură se vor utiliza
fizioterapia, precum și gimnastica medicală. Ameliorarea comunicării verbale a copiilor
bolnavi se va face prin apelarea la serviciile logopezilor. Multe malformații vor fi
rezolvate ortopedic, chirurgical sau chiar neurochirurgical, după necesitatea cazului.
Infirmitățile motorii cerebrale vor avea un prognostic evolutiv cu atât mai bun cu cât familia va fi
implicată emoțional și financiar pe parcursul întregii terapii.
Clasificare în funcție de semnele clinice:
1. Paralizia cerebrală spastică sau piramidală;
2. Paralizia cerebrală extrapiramidală sau distonic-diskinetică;
3. Paralizia cerebrală ataxică.
4. Paralizia cerebrală hipotonă.
5. Paralizia cerebrală mixtă.
Hemiplegia congenitală (HP)
Hemiplegia congenitală reprezintă deficitul motor pe un hemicorp cu efect pe
membrele de această parte; se definește ca fiind congenitală dacă apare în primele 28 de zile de
la naștere. Este o afecțiune foarte frecventă. Etiologia afecțiunii deseori e datorată unei tulburări
circulatorii la nivel uterin, având drept consecință porencefalia în teritoriul silvian sau atrofie
cortico-subcorticală de partea opusă deficitului motor. În primele luni de viață copilul
folosește ambele mâini în mod egal; este un semnal de alarmă dacă sugarul utilizează preferențial
una din mâini.
Semne și simptome:
Din punct de vedere clinic: sugarul la 4 luni își deplasează toată greutatea spre partea
sănătoasă, sugarul la 5-6 luni nu se poate rostogoli din cauza deficitului motor tot mai
marcat, iar sugarul la 7-8 luni stă foarte greu în poziție șezândă (cade de partea plegică). În
ortostatism membrul inferior sănătos este flectat (deoarece își lasă toată greutatea pe acesta),
iar cel plegic este în semiabducție, semiflexie și se sprijină pe vârful piciorului. Copilul
bolnav prezintă ca semn caracteristic mersul “cosit”. Simptomatologia clinică indică un sindrom
piramidal.
De asemenea sunt prezente semne asociate, precum: crize epileptice, retard
psihic, deficit vizual (strabism congenital, atrofie optică, cataractă congenitală, vicii de
refracție), tulburări de limbaj și comportament.
Diagnosticul diferențial se face cu hemiplegia câștigată (aceasta se însoțește de
paralizia de tip central al nervului facial) și cu paralizia de plex brahial obstetricală (are
reflexele abolite).
Programul de recuperare
Obiectivele tratamentului de recuperare
IMC este o afecţiune provocată de o leziune a celulelor nervoase, şi din acest motiv nu
este reversibilă. Cu toate acestea, extinderea efectelor acestor leziuni poate fi limitată prin
aplicarea unui tratament adecvat cât mai timpuriu.
Primul pas în efectuarea acestui tratament este depistarea precoce a afecţiunii. Ea se
realizează prin controale sistematice ale noului născut de către medicul pediatru, ortoped şi
neurolog, cu verificarea sării sale generale şi a apariţiei la timp a principalelor reflexe motorii ale
copilului. O bună cunoaştere, de către părinţi, a schemei de instalare a reflexelor motorii,
reprezintă un element important în depistarea la timp a IMC. Tratamentul necesar include:
Tratamentul kinetoterapeutic este foarte important debutează cu o evaluare sistematică a
abilităţilor motorii ale copilului, continuând cu achiziţia treptată a mişcărilor complexe şi
ameliorarea controlului acestora: rostogolire, târâre, aşezare, mersul în patru labe, mersul în
genunchi, mers în picioare, etc.
Stimularea dezvoltarii neuro-motorii  reprezinta o filosofie de viata fundamentata stiintific, o
idee deschisa, cu o mobilitate permanenta si in continua dezvoltare, o strategie pentru rezolvarea
tulburarilor de functie, tonus si miscare aparute in urma leziunilor de neuron motor central.
Cunoscut ca fiind de prestigiu, conceptul Bobath considera ca “tratamentul se bazeaza pe
inhibarea miscarilor exagerate si facilitarea miscarilor normale voluntare” (Bobath, K. 1997) .
Obtinerea pentru micul pacient a unui grad cat mai mare de independenta functionala si
pregatirea lui pentru viata de adolescent si de adult, la un nivel cat mai aproape de normal,
reprezinta scopul final al noilor orientari terapeutice.
Tot mai cunoscuta pe plan international, scoala anglo-saxona, reprezentata prin sotii
Bobath, sustine ideea instituirii cat mai rapide a tratamentului dezvoltarii neuro-motorii la copiii
cu PCI/IMC, cu scopul prevenirii permanentizarii  la nivelul SNC a modelelor senzorio-motorii
anormale, pe baza normalizarii tonusului potural si activarii reactiilor de redresare si
echilibrare, cu evolutie spre abilitati functionale normale.
Metoda Bobath se adreseaza tratamentului asa-ziselor ,,paralizii spastice”. Mijloacele terapeutice
se bazeaza pe doua principii:
– Inhibitia sau suprimarea activitatii tonice reflexe, cu rezultatul reduceri si reglarii tonusului
muscular.
– Facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare si echilibru in secventa dezvoltarii lor
adecvate, urmata de un progres in activitatile elementare.

Este esential ca in tmpul tratamentului sa dam pacientului cit mai multe senzatii posibile asupra
tonusului, posturii si miscarii.
Trebuie sa-l ajutam cu miinile noastre sa experimenteze senzatia mai multor posturi si miscari
normale diferite.
Pozitiile reflex-inhibitori sunt total sau partial opuse posturii initiale anormale a pacientului.
Asezarea pacientului intr-o pozitie reflex-inhibitorie nu reduce spasticitatea.
La inceput pacientul rezista si sasticitatea poate fi mai mare decit inainte.
Ajustarea pacientului la noua sa pozitie, este cea care da rezultatul dorit.
Odata cu descresterea spasticitatii prin mentinerea pozitiei reflex-inhibitorii, rezistenta cedeaza.
Kinetoterapeutul poate sa reduca in acest moment asistenta sa pasiva.
La sfirsit va fi posibil sa ia miinile de pe pacient, lasindu-l sa-si controleze singur noua pozitie.
in acest mod pacientul isi cistiga treptat controlul asupra posturii sale spastice si invata sa iasa
din aceasta postura.
Pozitiile reflex-inhibitorii sun variabile in functie de pacient, de forma spasticitatii lui si de
virsta.
La fiecare pacient va trebui cautata calea adecvaa de inhibitie, pozitia cea mai avantajoasa pentru
libertatea miscarilor.
Pentru mai autentica intelegere, oferim un citat de Bobath: ,,Secretul tratamentului consta in
alegerea cu grija si gradarea pozitiilor reflex-inhibitorii, avind in vedere ca pacientul va trebui sa
le adopte singur, fara dificultate.
Perioada initiala de ezistenta este urmata de o perioada de liniste si ajustare”.
EXERCITII PENTRU TRUNCHI
Exercitiile pentru trunchi respecta aceleasi principii specifice metodei, ele se fac sub rezistenta
maxima, pe diagonale si asociate cu miscari de rotatie.
– Pacientul in decubit dorsal cu miinile deasupra capului, bratele sau trnchiul indeplinesc o
miscare de flexie in partea opusa, ca in activitatea de spart lemne.
– Decubit lateral, kinetoterapeutul asezat la spatele pacientului, cu o mina pe frunte si alta pe
genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului (ghemuirii).
– Pacientul in sezind, kinetoterapeutul in fata lui, se opune cu ambele miini asezate pe umeri,
aplecarii inainte a trunchiului.
Miscarea aceasta se executa si cu rotatia trunchiului.
Mina dreapta a kinetoterapeutului se opune in acest caz proiectiei anterioare a umarului sting in
timp ce mina stinga opreste umarul drept sa fie tras inapoi.
Miscarea pentru trunchi se executa din pozitiile – decubit dorsal, decubit lateral, sezind.
KINETOTERAPIA LA COPILUL MIC
In acest stadiu, si ne gandim la posibilitatea de a incepe tratamentul chiar inainte de 7-8
luni, forma clinica adeseori inca neexprimata complet datorita nematurarii SNC are mai putina
importanta d.p.d.v terapeutic.
Actul nostru terapeutic trebuie sa tina seama de varsta cronologica si de cea biologica -
adica de stadiul de dezvoltare motorie - in asa fel, ca sa cerem copilului executarea unor miscari
si adoptarea unor posturi comparabile cu posibilitatile sale.
Relaxarea
Copilul va fi invatat mai intai sa se relaxeze.
Orice act nou sau mai dificil trebuie sa inceapa cu impunerea unor pozitii "reflex
inhibitorii". In aceste pozitii "fluxul impulsurilor nervoase in canalele stabilite de bolnav e
blocat, in timp ce se deschid noi cai pentru o activitate diferita si mai ales normala".
Gasirea celei mai favorabile pozitii reflex inhibitorii pentru facilitarea miscarilor active
cu o spasticitate redusa reclama o buna cunoastere a modalitatilor de miscare existente la
pacientul respectiv si a legilor generale de actiune a reflexelor posturale.
Miscarea pasiva
Miscarea pasiva are rolul:
- sa invete copilul cu o miscare normala, sa imprime senzatiile executarii acestor miscari, sa
educe copilul sa coordoneze contractia si relaxarea reciproca a agonistilor si antagonistilor.
- sa mobilizeze articulatiile, marind bogatia de informatii prin excitarea proprioceptiei peri- si
intraarticulare si mentinand troficitatea articulara.
- sa invinga contracturile si retractiile in devenire, prevenind instalarea diformitatilor.
In vederea acestor scopuri miscarea va fi repetata de 10-20 de ori, executata fiind numai
in conditii de relaxare. Daca se intampla o rezistenta prea mare, vom apela la mentinerea unei
pozitii reflex-inhibitorii, apeland eventual la un ajutor.
Pentru executarea miscarilor la membrele inferioare se va imprima in acest caz o flexie a
capului, eventual fixarea membrelor superioare flectate pe piept. Pentru relaxarea membrelor
superioare e uneori util sa flectam puternic membrele inferioare. Aceasta pozitie putem s-o
mentinem fixand membrele inferioare flectate pe abdomenul nostru.
Spasticitatea crescuta de o parte necesita rotarea capului de cealalta parte.
Sederea
Ridicarea in sezand din pozitia culcat nu se poate face simetric in primele stadii, decat
daca copilul e ajutat prin tinere de maini sau prin saltarea capului.
 Pentru acestu lucru e necesar ca reflexele primitive sa se fi stins.
Copilul se ridica activ in sezand prin rotarea trunchiului, fie din decubit dorsal, fie din
decubit ventral, dar si pentru acest lucru e necesar ca el sa ajunga la stadiul de dezvoltare in care
rotatia umerilor sa fie independenta de rotatia centurii pelvine.
Vom incepe prin ridicarea copilului in sezand prinzandu-i mainile si tragandu-l spre noi,
apoi impingandu-l usor pe spate pana ajunge in decubit dorsal fara sa se loveasca.
In momentul in care el participa activ la aceasta miscare opunem o usoara rezistenta, atat
incercarii de ridicare, cat si celei de lasare in culcat. rezistenta trebuie astfel gradata, incat sa
ceara copilului o contractie activa cat mai mare, dar fara sa infranga miscarea si sa-l descurajeze
in executarea ei.
Pozitia in patru labe
Pozitia in patru labe, sau "de-a busilea", se capata de obicei dupa ce a aparut un bun
reflex de pregatire pentru saritura.
Copilul handicapat IMC trebuie insa sa experimenteze acest model postural si dinamic
chiar inainte de aceasta etapa de dezvoltare, chiar daca el nu se poate sprijini pe membrele
superioare cu coatele intinse, chiar daca palmele nu sunt deschise corect, chiar daca nu reuseste
sa mentina permanent extensia capului.
La inceput va trebui sa sustinem copilul pe sub torace, in acelasi mod in care am facut
priza la exercitiile de tarare.
Mersul in patru labe se stimuleaza, la fel ca si tararea, rotind toracele cand intr-o parte,
cand in alta. La rotatia spre stanga a toracelui se va flecta membrul inferior stang si avansand la
rotirea toracelui spre dreapta, copilul va flecta membrul inferior drept.
In momentul in care ajunge sa se deplaseze singur in patru labe, mersul trebuie sa se faca
altern si nu sarind, cu amandoua membrele inferioare deodata ca "broasca".
Ortostatismul
Ridicarea in picioare, in ortostatism, se face fie din sezand pe banca fie din pozitia pe
genunchi.
Copilul normal se ridica in picioare din sezand sau din patru labe agatandu-se de bara
patului sau; sau, mai rara, de jos din "pozitia elefantului" (in patru labe cu genunchii in extensie),
catarandu-se cu mainile pe membrele sale inferioare.
Copilul handicapat, aflat in sezand pe banca/scaunel, ridica mainile pe umerii sau bratele
kinetoterapeutului care sta in fata sa, in genunchi, si ajutat de acesta se ridica in picioare.
Sau, din pozitia in genunchi, va flecta mai intai un membru inferior, fandat, mentinand
aceasta postura, cunoscuta sub numele de "postura cavaler servant". Aceasta pozitie e foarte greu
de realizat pentru copiii spastici. Contractura adductorilor si flexorilor soldurilor permite foarte
greu ca membrul inferior, care se sprijina cu genunchiul pe sol, sa extinda soldul. Aceasta
extensie trebuie ajutata.
Mersul
In primul rand cateva notiuni axiomatice:
--- Reflexul de pasire, pe care copilul il prezinta la nastere, si care in mod cu totul patologic
persista si la copilul mare cu PSC, nu are nimic comun cu mersul normal. A chinui un astfel de
copil, tinut de maini in sus, sa execute aceste primare acte motorii si avand pe deasupra si
satisfactia sau pretentia ca e un copil evoluat, e o barbarie lipsita de elementara gandire
stiintifica.
--- In cazul in care copilul, la incercarea de pozitionare in ortostatism, isi flecteaza membrele
inferioare si refuza sa se sprijine pe ele, el se gaseste in faza de astazie. Aceasta faza e un
fenomen normal pentru copilul intre 5 si 8 luni (cu limite largi) si semnifica faptul ca copilul nu a
ajuns inca la stadiul de evolutie necesar pozitionarii in ortostatism.
--- Un copil nu se poate mentine in picioare daca nu are un tonus de extensie al coloanei suficient
de bun. E recomandabil sa nu se sara peste etapele de dezvoltare normal.
--- Un copil - cel putin pana la 5 ani - nu va putrea merge independent daca nu are reflexul de
"pregatire pentru saritura", oricat de inteligent si curajos ar fi.
--- Mersul presupune miscare alterna a membrelor inferioare; aceasta alternanta trebuie capatata
mai intai in "patru labe" si in genunchi.
--- Mersul altern presupune un minimum de relaxare a adductorilor coapselor. Cu forfecarea
membrelor inferioare copilul nu poate merge. Sarirea etapelor de dezvoltare, pozitionarea
precoce in ortostatism, mersul "cu orice chip", au ca efect tocmai cresterea spasticitatii acestor
grupuri musculare, daunarea si intarzierea evolutiei acestor copii handicapati.
Concluzii si observatii
Acesta este, in mare, programul nostru terapeutic pentru copilul mic.
El trebuie executat cu perseverenta luni de zile, familia participand obligatoriu la el.
In mod ideal programul etapei respective trebuie repetat de 2-3 ori pe zi 15-30 min
(copilul mic oboseste foarte repede).
Exercitiile vor fi gradate, elementele noi fiind introduse pe masura realizarii unor
performante superioare in dezvoltare.
In tot acest program miscarile trebuie executate in conditiile unei hipertonii cat mai
reduse. Daca spasmul e prea mare, oprim miscarea, realizam relaxarea, cautam pozitia reflex-
inhibitorie inainte de a continua.
La copilul de aceasta varsta miscarile facute impotriva rezistentei sunt inutile si
daunatoare.
Programul de gimnastica trebuie sa fie placut pentru copil; el trebuie sa scape de spaima
si de incordare si sa participe cu placere la minutele de kinetoterapie. Unii reusesc, altii nu,
datoria noastra e sa perseveram.
 In timpul programului copilul trebuie incurajat, trebuie sa i se vorbeasca frumos, sa i se
cante, sa i se ofere premii pentru realizari, fara insa ca acest lucru sa fie un motiv de rasfat
nejustificat. In primul rand el trebuie sa scape de spaima.
Odata cu reeducarea motorie, el trebuie sa faca si o reeducare senzoriala, oferindu-i-se
posibilitatea unei experiente cat mai variate de acest tip.

BIBLIOGRAFIE

https://www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro/infirmitate-motorie-cerebrala-imc/

https://www.scribd.com/doc/305990343/Infirmitatea-motorie-cerebral%C4%83

https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/stimularea-dezvoltarii-neuro-motorii-la-copiii-cu-
paralizie-cerebrala-infantila-bobath-2/

https://www.academia.edu/11078335/Tratamentul_infirmitatii_motorii_cerebrale_-IMC