Kinetoterapia în

afecţiunile de
neuron motor
central
 PARAPLEGIA

Lezarea măduvei, în funcţie de nivelul la care se produce, determina

paralizia membrelor inferioare, tulburări de sensibilitate şi tulburări
sfincteriene, de la formele grave ca urmare a întreruperii totale medulare,
până la cele cu parapareze fruste.
Paraplegia poate apărea atât prin lezarea fasciculului piramidal(leziune
de neuron motor central), cât şi prin lezarea neuronului motor periferic.
Poate fi flască sau spastica. Etiologia este multiplă, dar influenţează mai
puţin alcătuirea unui program kinetic de recuperare.
În planul de recuperare al paraplegicului se descriu în general 4 stadii:
Stadiul I: perioada de şoc medular, când deficitul este total şi se pun
mai ales probleme de nursing (evitarea escarelor, a tromboemboliilor,
asigurarea drenajului bronşic şi a respiraţiei diafragmatice).
Din punct de vedere al kinetoterapiei se indica realizarea unor posturi
corecte ale corpului şi membrelor inferioare şi efectuarea din 2 în 2 ore a
unor mişcări pasive ample ale tuturor segmentelor membrelor
Stadiul II: perioada de aşa zisa" independență" la pat, când se începe
intensiv programul kinetic la pat sau în sala de gimnastică şi care are drept
obiectiv redobândirea poziţiei "în şezând" – moment cu care începe stadiul
III.
Stadiul III – de independență în scaun ( cu rotile): urmăreşte pregătirea
pentru a ajunge la poziţia de ortostatism şi mers, când se trece în stadiul
următor.
Stadiul IV – de reeducare a mersului: la început protezat, apoi tinzând
spre deplasarea fără sprijin.
Ca obiective recuperarea paraplegicului urmăreşte:
- Reeducarea vezicii şi intestinului
- Reeducarea motorie
 - Reeducarea sensibilităţii
În principal ne vom referi la reeducarea motorie.
Reeducarea motorie începe cu evaluarea funcţională.
Se va aprecia şi gradul de spasticitate musculară sau de hipotonie, se vor
urmări poziţia spontană a segmentelor şi amplitudinea pasivă de mobilizare
articulara. Evaluarea se va repeta săptămânal, iar programul de lucru se va
stabili după fiecare testare în funcţie de rezultatele obţinute.

Reeducarea paraplegicului la pat

Se practică în primele 2 stadii menţionate mai sus şi implică :
1) Mobilizările pasive ale segmentelor paralizate, pentru menţinerea unei
bune circulaţii sanguine la acest nivel, pentru prevenirea anchilozelor
articulare, a retracturilor musculo tendinoase, pentru prevenirea
poziţiilor vicioase. Mişcările pasive se execută articulaţie după
articulaţie pe toată amplitudinea posibilă, cu blândeţe, progresiv.
Fiecare membru se lucrează câte 15 min. – 1 oră, de două ori/zi în primele 6
săptămâni, apoi o dată / zi
2) Posturarile sunt deosebit de importante, având ca scop evitarea
retracturilor, cu instalarea poziţiilor vicioase. Din acest punct de vedere
muşchii flexori şi adductori sunt primii care pot fi afectaţi de
contractura, motiv pentru care membrul inferior se va poziţiona cu
piciorul în dorsiflexie, genunchii şi şoldurile extinse, coapsele în uşoara
abducţie, cu o pernă între ele.
3) Mobilizarea activă se începe după ieşirea din stadiul I al şocului spinal
şi va urmări mai multe obiective:
a) Menţinerea şi tonifierea musculaturii membrelor superioare şi a
trunchiului superior
b) Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a trunchiului inferior
 c) Modificarea voluntară a poziţiei în pat se realizează prin rostogolire cu
sau fără ajutorul membrelor superioare
d) Exerciţiile respiratorii vizează antrenarea respiraţiei diafragmatice, ca
şi promovarea evacuării secreţiilor bronşice
e) Readaptarea la verticalitate
f) Începerea mobilizărilor pasivo- active, active ajutate ale membrelor
inferioare
Reeducarea paraplegicului în şezând
O primă etapă este de pregătire şi învăţare a trecerii de la poziţia culcat la cea
şezând, la început cu membrele inferioare întinse, apoi cu membrele
inferioare atârnând
1. Mobilizările pasive au aceleaşi indicaţii( şi se aplică în acelaşi mod ca
în stadiul anterior)
2. Mobilizările active cu sau fără ajutorul kinetoterapeutului, urmăresc
mai multe scopuri:
a) Creşterea forţei musculare la nivelul membrelor superioare
b) Menţinerea poziţiei erecte a trunchiului pe bazin
c) Deplasarea bazinului şi membrelor inferioare
d) Se vor continua exerciţiile de promovare a activităţii musculaturii
membrelor inferioare
e) Adaptarea pacientului la scaunul cu rotile
A doua etapă a acestui stadiu este pregătirea pentru ortostatism, apoi pentru
mers.
f) Din "patrupedie" – poziţie care necesită o stabilizare a bazinului pe
şolduri – pentru a îmbunătăţi controlul balansului trunchiului.
g) Se intensifică exerciţiile de creştere al activităţii musculare a
musculaturii membrelor inferioare
Reeducarea paraplegicului în ortostatism şi mers
În momentul în care paraplegicul îşi menţine echilibrul stând în şezut
cu ochii închişi şi cu braţele întinse înainte, se poate începe programul de
ortostatism şi mers.
Exerciţiile de ambulaţie sunt necesare pentru că :
Reduc spasticitatea şi previn contracturile
- Pun în funcţiune toată musculatura voluntară capabilă să răspundă
- Previn osteoporoza şi pierderea calcică cu fragilizarea oaselor
- Previn formarea calculozei urinare
- Previn osificarea reflexă a ţesuturilor moi
- Sunt benefice pentru drenajul urinar şi peristaltica intestinală
- Permit accesul paraplegicului în unele locuri în care scaunul cu roţile
nu poate pătrunde