Titular disciplină: Lector univ. dr.

kinetoterapeut Anca Jianu

An 3 KMS
Kinetoterapia in afectiuni neurologice

Curs 12-13. Tratamentul de recuperare medicală în paraplegie

Recuperarea neuromotorie propriu-zisa in paraplegie urmareste urmatoarele obiective:

 prevenirea escarelor
 schimbarea pozitiei la 2 ore si zona se maseaza pentru revascularizare, iar igiena trebuie
sa fie perfecta.
 intretinerea amplitudinii normale de miscare in toate articulatiile;
 subiectul trebuie sa beneficieze de mobilizari la amplitudine completa, analitic de cel
putin 2 ori/ zi la toate nivelele articulare – activ si asistat de kinetoterapeut, pe ultimele
grade de miscare dupa care subiectul se postureaza pe atela posterioara ce urmareste sa
conserve pozitiile functionale (unghi de 90 picior – gamba,de ex).
 îmbunătățirea tonusului muscular
 cresterea progresiva de forta incepe precoce si se face la grupele musculare ce vor asigura
ambulatia
 prevenirea contracturilor si retracturilor de la nivelul genunchilor si soldului
 reeducarea cat mai precoce a ortostatismului si a activitatilor de transfer
 Se utilizeaza, de obicei, verticalizarea cu ajutorul planurilor inclinate progresive.
 Gradul inclinarii si durata de mentinere trebuie sa creasca progresiv , astfel, pacientul
trebuie sa mentina pozitia minim 1 ora pentru a preveni complicatiile paraplegiei
(osteoporoza membrului inferior, apariția calculilor urinari, a infectiior urinare,antrenarea
cresterii circulatiei in tesuturile din tot trenul inferior).
 Dupa ce verticalizarea, ortostatismul poate fi mentinut intervale intregi, se pot elabora
programe neuromotorii care ajung in final la 4-6 ore/zi
 îmbunatatirea mersului și a activitatilor gestuale

Recuperarea la pacientul paraplegic urmeaza mai multe directii:

 reeducarea vezicii si a intestinului – vezica neurogena
  reeducarea sensibilitatii
 reeducarea motorie – elementul central, asigura maxim de autonomie si pleaca de la o
evaluare foarte corecta

Etapele reeducarii paraplegiei

 Reeducarea pacientului in pat – programul se bazeaza pe mobilizari pasive ale
segmentelor paralizate pe posturari – urmaresc evitarea pozitiei vicioase ce pot aparea si
daca ele ameninta sa se instaleze , trebuie compensate.
 Cel mai important element – mobilizari active ce urmaresc mentinerea si tonifierea
musculara la nivelul membrului superior si trunchiului superior, ameliorarea mobilitatii
controlate a trunchiului inferior, modificarea voluntara a pozitiei in pat, se performeaza
exercitii respiratorii ce urmeaza antrenarea diafragmului si evacuarea bronsica, mobilizari
la nivelul membrului inferior.
 Reeducarea in pozitia asezat (in sezand):
 etapa de pregatire si invatare a trecerii de la pozitia culcat la asezat; trecerea se face cu
membrul inferior intins „pozitia asezat alungit”dupa care se poate performa pozitia asezat
cu membrul inferior atarnand – „pozitia asezat scurtat”. Se fac mobilizari pasive ce se
performeaza pe masura controlului spasticitatii.
Ex: mobilizari pasive de intindere care pot modula spasticitatea la nivelul ischiogambierilor
si la nivelul flexorilor plantari ai piciorului, se lucreaza foarte mult mobilizari active pt mai multe
elemente:
 cresterea fortei musculare pentru membrul superior
 mentinerea pozitiei drepte a trunchiului pe bazin (extensiei pe bazin) din pozitia asezat alungit.
 Deplasarea bazinului si a membrului inferior din sezand alungit;
 Exercitii de promovare a activitatilor musculare a membrelor inferioare
 Adaptarea pacientului la scaunul rulant (in sensul antrenarii transferului).
 etapa de pregatire pentru ortostatism si mers
 incepe din patrupedie, din aceasta pozitie e posibila imbunatatirea controlului asupra
balansului trunchiului, ulterior se pot performa exercitii de tarare.
 promovarea si cresterea activitatii voluntare a membrului inferior (pentru promovarea
activitatii muschiului psoas si tibial anterior se foloseste diagonala II. flexie Kabat; pentru
 promovarea fesierului mare si tibialul posterior – diagonala II extensie iar muschiul
cvadriceps beneficiaza de ambele scheme).
 In aceasta etapa se performeaza mersul din pozitia asezat alungit folosind carje scurte,
respectiv subiectul e antrenat sa ridice bazinul si sa impinga corpul inainte.
 Reeducarea paraplegicului in ortostatism si mers
Criteriul de aur care marcheaza momentul in care paraplegicul e pregatit sa inceapa
aceasta reeducare motorie e criteriul Guttman: atunci cand subiectul isi mentine echilibrul in
asezat scurtat cu ochii inchisi si cu bratele intinse inainte poate incepe programul de recuperare
in ortostatism si mers.
Ridicarea in ortostatism se face cu orteze lungi posterioare care au rolul de a asigura
rigiditatea membrului inferior.
Exista variante de orteze dar cele mai bune sunt ortezele cu balamale la genunchi ce
permit ca atunci cand pacientul paseste sa poata fixa o pozitie ce va permite asezarea.
Atentie deosebita se acorda si musculaturii abdominale si sacrolombare deficitare, pe care
le putem sustine fie prin corset de sustinere temporar fie incercand prin metode fizice sa tonifiem
musculatura pacientului.
In aceasta faza subiectul poate utiliza carjele de mers. Avantajele ambulatiei, ce trebuie
stimulata pe orice cale , sunt foarte importante:
 mentinerea pozitiei verticale si ambulatia scad spasticitatea si prevenirea contracturii;
 e activata toata musculara voluntara capabila sa raspunda;
 prevenirea osteoporozei;
 prevenirea calculozei urinare;
 ambulatia previne osificarea reflexa a tesuturilor moi;
 sunt favorizate drenajul urinar si peristaltica intestinala;
 performarea ambulatiei permite accesul subiectului in spatii in care scaunul cu rotile nu
intra.
Efortul de ambulatie e cu atat mai mare cu cat subiectii sunt mai spastici, cu cat exista
tulburari de sensibilitate sau cu cat pacientii sunt supraponderali sau obezi.
Mersul se continua in cadrul de mers si apoi intre barele paralele, exista o anumita
schema de antrenare a echilibrului si a mersului intre barele paralele; pentru promovarea
echilibrului se ridica cate o mana de pe bara, apoi ambele maini; se executa torsiunile de trunchi,
slabind mereu sprijinul pe brate si ulterior se performeaza primii pasi si incepe, practic, mersul.
Mersul poate incepe cand coboratorii si adductorii umarului pot ridica greutati de cel
putin 15 kg.
Acest nivel minim e esential pt mersul in carje si poate fi performat mersul cand
cvadricepsul poate ridica 30-35 kg.
Acest nivel ”ideal” permite mersul fara orteze – proteze.
Aceste nivele de greutate se preteaza pentru subiectul normoponderali.
În paraplegii exista 3 tipuri fundamentale de mers:
 mers prin pasi alternanti;
 mers prin pasi tarsiti
 mers prin pasi pendulari (balans).
Mersul cu pasi alternanti – 2 tipuri:
 In 4 timpi si in 2 timpi -------3 puncte de sprijin.
Mersul in 4 timpi:carja stanga- picior drept
Carja dreapta – picior stang
Mersul in 4 timpi – reproduce un stil de mers, al patrupedelor ofera stabilitate maxima,
sprijin maximal.
 in 2 timpi – carja stanga – picior drept (timp I.)
carja dreapta – picior stang(timp II)
Mersul cu pasi tarsiti
Subiectul avanseaza cu ambele carje odata, fie pe rand, dupa care picioarele tarsesc pana
la carje sau putin in fata.
Mersul prin pendulare
Subiectul „arunca” membrul inferior inaintea carjelor dupa care vine cu carjele dupa.
Mersul prin pendulare este cel mai putin stabil , prezinta risc foarte mare.de cadere.