Recuperarea bolnavului paraplegic la pat

Recuperarea bolnavului paraplegic la pat PROCESUL DE RECUPERARE A BOLNAVULUI PARAPLEGIC LA PAT Desi imobilizat la pat, pacientul a depasit deja ,,socul spinal si si ncepe recuperarea n spital pentru aceasta etapa. n aceasta perioada, amilia trebuie bine instruita pentru a i se asigura bolnavului o ct mai buna reeducare functionala. Reeducarea la pat se practica n primele doua stadii si implica: a.Pozitionarea urmareste doua principale obiective: -Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calci). Se vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele cearceafului, se va masa si talca pielea. -Evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase. Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de spasticitate. Posturarea va fi deci: coapsele, gambele n extensie, piciorul la 900 fata de gamba, coapsele n usoara abductie cu perna ntre ele.

b. Mobilizarile pasive

In toate articulatiile si pe toata amplitudinea de miscare, se executa pe segmentele paralizate pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine, pentru prevenirea anchilozelor articulare, a retracturilor musculo-tendinoase, pentru revenirea pozitiilor vicioase. Miscarile pasive se executa lent, amplu, cu blndete, progresiv, articulatie dupa articulatie, nepnd cu cele distale. Fiecare membru se lucreaza timp de 15 minute 1 ora, de doua ori pe zi n primele sase saptamni, apoi odata pe zi. c. Mobilizarile active Pentru cresterea fortei musculare la membrele superioare si trunchi, se ncep, desigur, dupa iesirea din stadiul I al socului spinal si sunt absolut necesare pentru a compensa jumatatea inferioara paralizata. Se executa exercitii active ample, ale membrelor superioare libere, cu baston, cu minge medicinala, etc. Tonifierea musculaturii se realizeaza pin exercitii izometrice si cu rezistenta, utiliznd gantere, extensoare, elastice, etc. O atentie deosebita se acorda marelui dorsal, muschiul care face legatura ntre membrul inferior si bazin, adductor si extensor al bratului, care intra n actiune la sprijinul n crje sau bare paralele, ridicator al semibazinului homolateral, antreneaza si membrul inferior respectiv, permitnd mersul n 4 timpi. Antrenarea lui se face din decubit lateral, pacientul nercnd sa ridice bazinul contra opunerii realizate de kinetoterapeut. Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul brahial, toti intrnd n actiune n moementul transferului din pat, n scaunul cu rotile si invers. Se utilizeaza tehnica de facilitate, ,,secventialitatea pentru ntarire, dar pot fi utilizate si altele: contrcatiile repetate, inversarea lenta cu oprire, inversarea agonistica. Tonfierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior, care prin metodologia sa, urmareste promovarea influxului nervos, de la musculatura puternica a trunchiului superior, spre muscultura slaba a celui inferior , utiliznd cunoscutele tehnici de ,,despicare (,,chop) sau de ,,ridicare (,,lifting), care se vor executa din decubit, din semiseznd si seznd. Efectele se materializeaza n tonifierea musculaturii abdominale ca si a extensorilor trunchiului inferior.

d.Gimnastica respiratorie Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci cnd este cazul. Pentru reeducarea miscarilor respiratorii, ntre exercitii se executa miscari de respiratie sub rezistenta. n inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea minilor pe fata anterioara sau laterala a toracelui. Minile se opun maririi volumului cutiei toracice. n expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia minilor n asa fel nct, pe de o parte, sa opuna rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta parte, cu primele trei degete ale minii stngi sa opuna rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele xifoid. Respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii ntre exercitii. Dupa Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate. n respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii. Acestui moment kinetoterapeutic trebuie sa-i acorde atentie.

e. Autoposturarile n pat Respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia n pat. Bolnavul si va mobiliza initial membrele inferioare cu minile pe directia n care urmeaza sa-si rasuceasca apoi corpul. Se va trece din decubit dorsal n lateral, apoi n ventral. Dupa primele 2-3 saptamni de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea. Spasticitatea este salutara, caci fixnd postura membrelor inferioare n extensie permite stablitatea genunchilor n ortostatism, ajuta expulsia urinara, mentine densitatea osoasaprin forta musculara aplicata pe os. Trebuie luate masuri pentru a milita intensitatea spasticitatii cum ar fi: -Evitarea excitarii tegumentelor (prezenta escarelor, procese algice ale tesuturilor moi, minile reci si aspre ale persoanei care-l ngrijeste, frigul, etc). -Evitarea starilor de enervare, stresurile, etc. -Evitarea (tratarea) infectiei vezicale. -Promovarea cu grija a posturilor reflex-inhibitorii ale spasticitatii (poztiile Bobath). Amintim doua posturi dintre cele mai importante: -abductia cu rotatiei externa si usoara extensie a coapsei, extensia genunchiului, dorsiflexia piciorului si extensia degetelor. -rotatia n sens invers a umerilor si pelvisului. -ncalzirea usoara a tegumentelor jumatatii inferioare a corpului. Diminund n acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si n plus, se vor evita posturile spastice disfunctionale.