Kinetoterapia în diabetul zaharat

Planul lecţiei:
1. Diabetul zaharat – nuţiuni şi clasificare.
2. Complicaţii în diabetul zaharat.
3. Kinetoterapia în diabetul zaharat.

Definiţie. Diabetul zaharat este un sindrom complex şi eterogen, indus de tulburarea

genetică sau dobândită a secreţiei de Insulină şi/sau de rezistentă celulelor periferice la acţiunea
insulinei, fapt care induce modificări profunde în metabolismul proteic, glucidic, lipidic, ionic şi
mineral. Dereglările menţionate stau la baza apariţiei unui spectru larg de complicaţii cronice, care
afectează mai mult sau mai puţin toate ţesuturile organice.
Diabetul zaharat de tipul 1: la ora actuală, afecţiune autoimună cu o etiologie
multifactorială, produsă de o interacţiune complexă a mai multor factori genetici şi de mediu, a
căror consecinţă este distrucţia progresivă a celulelor beta-pancreatice (cele care sintetizează
insulina) şi, în final, deficitul absolut de Insulină endogenă.
Diabetul zaharat de tipul 2: sindrom eterogen al carei etiopatogenie implică atât factori
genetici, cât şi de mediu, ale cărui mecanisme intime moleculare nu sunt încă elucidate. Se admite
existenţa a două defecte metabolice majore: deficitul de secreţie beta-celulară şi rezistenta
ţesuturilor-ţintă la acţiunea insulinei.
Diabetul zaharat secundar: altfel denumit, alte tipuri specifice de diabet, reuneşte un grup
eterogen de afecţiuni, care au în comun prezenţa unei explicaţii relativ certe pentru apariţia
diabetului.
Din numarul total de diabetici 10 – 15% revin diabetului de tipul 1, iar 85 – 90% –
diabetului de tipul 2. Diabetul zaharat este o maladie ce duce la o invalidizare şi la o letalitate
precoce, dat fiind complicaţiilor sale. Diabetul zaharat sporeşte letalitatea de 2 – 3 ori comparativ cu
populaţia generală. Creşte riscul de aparitie a patologiei cardiovasculare (cardiopatia ischemică şi
infarctul miocardic acut) de 2 ori. Patologia renală la pacientii diabetici este de 17 ori mai frecventă,
gangrena membrelor inferioare se înregistrează de 20 de ori mai frecvent, comparativ cu populatia
generală. Speranta de viaţă a pacienţilor diabetici este cu circa 10 ani mai mică decât cea a
persoanelor nediabetice.
Diabetul zaharat este o tulburare a capacitatii organismului de a transforma carbohidraţii
(dulciurile şi fainoasele, fructele, pâinea şi vegetalele) – în energie, pentru a da putere organismului.
Diabetul se caracterizeaza prin:
- concentratie anormal de ridicată de glucoză în sânge, precum şi prin persistenţa ei în timp;
- prezenta glucozei în urină;
- producerea excesivă de urină;
- o sete imperioasă;
 - o foame exagerată;
- polifagie (apetit crescut);
- pierdere în greutate;
- oboseala.
Alte semne de diabetul zaharat:
- numeroase infecţii sau vindecare lentă a rănilor
- vedere înceţoşată
- furnicături sau amorteală la nivelul membrelor
- numeroase infecţii ale pielii sau ale tractului urinar
- vaginite.
Diabetul zaharat tip 2 este o boală cronică, ce nu poate fi vindecată cu mijloacele actuale,
dar poate fi controlată. Scopul este prevenirea apariţiei şi de progresie a complicaţiilor. Diabetul tip
2 este o boală progresivă, motiv pentru care, în timp, insulinoterapia devine necesară. Diabetul
reprezintă un risc cardiovascular major, frecvent se asociază cu alţi factori de risc (obezitatea,
dislipidemiile, hipertensiunea arteriala etc.) şi necesită un control simultan al acestora. Pentru
reducerea riscului cardiovascular, este nevoie de cele mai multe ori de modificări importante în
stilul de viaţa, uneori greu de realizat.
2. Complicaţiile cronice ale DZ tip 2 sunt:
• Hipertensiunea arterială.
• Nefropatia diabetică – insuficienţa renală.
• Retinopatia care, in fazele initiale, poate fi depistata doar prin examinarea retinei prin dila-
tare pupilara, (fiind posibila absenta simptomatologiei), de aceea este necesar ca pacientul sa se
controleze anual. Ca tratament, singura metoda eficienta este fotocoagularea laser care, efectuata la
momentul oportun, impiedica progresia afectiunii, obligatorie fiind asigurarea concomitenta a
controlului glicemic.
• Neuropatia diabetică.
• Piciorul diabetic reprezinta una dintre cele mai frecvente complicatii, dar şi cu posibilitati
multiple de prevenire.
Obiectivul final al asistentei medicale şi de recuperare este să crească la maxim calitatea
vieţii pacientului în condiţii de independenţă clinico-funcţională dependenta de factori multiplii.
precum:
- profesie;
- profil psihologic;
- habitat;
- mediu social;
- situaţie financiară.
 - Menţinerea unei vieţii active, de o calitate bună şi posibil superioară, menţinerea unei
indepenedenţe funcţionale pe o perioadă cât mai lungă. În diabetul zaharat tip 2 măsurile
“nemedicale” sunt mai importante decât tratamentul medicamentos.
Factorii de risc in DZ, tip 2 sunt:
• Mod sedentar de viaţă.
• Ruda de gradul I cu DZ.
• Grupuri etnice cu risc crescut.
• Femei care au născut un copil > 4 kg.
• Femei cu un diagnostic de DZ gestaţional.
• TA (≥ 140/90 mm Hg).
• HDLC ≤ 0,9 mmol/l si/sau TG ≥ 2,2mmol/l.
• Femeile cu sindromul ovarului polichistic.
• Diagnosticul anterior de STG sau de GBM.
Ca urmare se impune respectarea regulilor de profilaxie a DZ tip 2
- Prevenţia primară – prevenirea apariţiei DZ
- Controlul greutăţii corporale.
- Promovarea activităţii fizice.
- Diete bogate în fibre şi sărace în grăsimi.
Prevenţia secundară, prevenirea apariţiei complicaţiilor
• Diagnosticul precoce.
• Controlul glicemiei, HbA1c.
• Controlul factorilor de risc vascular (obezitate, dislipidemie, hipertensiune).
• Evitarea fumatului.
• Detectarea complicaţiilor cronice în stadiul subclinic.
Prevenţia tertiara
• Tratamentul activ al complicaţiilor cronice.
• Prevenirea complicaţiilor şi evoluţia lor spre handicap (prevenirea gangrenei diabetice la
un pacient cu neuropatie sau cu arteriopatie, prevenirea orbirii la un pacient cu retinopatie etc.).
Optimizarea stilului de viaţa este o condiţie esenţială şi obligatorie pentru o buna îngrijire a
diabetului zaharat, fără de care şi cele mai sofisticate şi mai costisitoare tratamente medicamentoase
au o eficientă redusă.
OBIECTIVELE sunt:
• Controlul greutăţii: scaderea ponderala, mentinerea unei greutati optime, prevenirea
cresterii ponderale.
• Controlul glicemic.
• Controlul lipidic.
• Controlul tensiunii arteriale.
Componentele de bază a tratamentului sunt:
 • Alimentaţia
• Exerciţiul fizic - kinetoterapia
• Excluderea consumului abuziv de alcool.
• Excluderea fumatului (pentru fumători).
• Coabitarea cu stresul.

3. Kinetoterapia în diabet zaharat.

Kinetoterapia, alături de medicaţie şi dietă, este o componentă importantă a tratamentului
diabetului. Pentru a obţine efectul dorit, exercitiul kinetic trebuie practicat în mod regulat şi după
anumite principii, luând în consideraţie şi faptul că efectul de durată al exerciţiului asupra
sensibilitatii fatţă de insulină nu durează decât o perioada scurtă, disparând în cea mai mare măsura,
în câteva zile după încetarea lui. Aceasta înseamnă că, o persoană diabetica trebuie să fie activă cel
puţin 6 zile pe săptămână.
Kinetoterapia constă în exerciţiul fizic adaptat. Prescrierea exerciţiului fizic se face
individualizat în funcţie de: vârstă, comorbiditate, complicaţii, după o evaluare anterioară globală
clinică, paraclinică şi a stilului de viaţă şi după negocierea metodelor cu pacientul. Beneficiile
exerciţiului fizic în diabetul zaharat tip 2 sunt:
• Reducerea obezităţii abdominale.
• Creşterea glucozei la nivelul muşchiului scheletic.
• Creşterea sensibilităţii la insulină: reduce hiperinsulinemia, ameliorează controlul glicemic.
• Preventia diabetului zaharat la persoanele din grupurile de risc.
• Reducerea tensiunii arteriale.
• Ameliorarea spectrului lipidic.
• Ameliorarea fibrinolizei.
• Ameliorarea performanţei cardiace.
• Creşterea pragului pentru aritmiile cardiace.
• Scăderea ponderală.
• Creşterea tonusului psihic.
• Creşte rezistenţa şi flexibilitatea.
• Imbunătăţeşte performanţa cardiacă.
• Asigură starea de bine şi ameliorează calitatea vieţii.
Kinetoterapia, ca modalitate terapeutică în sine sau în combinaţie cu dieta, administrarea de
insulină sau agenţi hipoglicemici, poate avea efecte majore asupra concentraţiilor diferite de
glucoză, insulina, lipide şi lipoproteine.
Particularitatile programului kinetic în prevenirea şi tratarea diabetului zaharat de tip II
Exemplu unui program kinetic focusat pe îmbunătăţirea componentelor majore ale
fitnessului fizic, pentru pacienţii diabetici de tip II
Obiective:
 - Imbunătăţirea: capacităţii de efort aerob, forţei şi rezistenţei musculare, flexibilităţii,
compoziţiei şi greutăţii corporale.

Modul
- selectat în funcţie de scopul propus şi de interesul pacientului;
- efort aerob – activităţi ritmice şi care implică grupe musculare mari ce cresc FC
(frecvenţa cardiacă) şi FR (frcvenţa respiratorie);
- forţa şi rezistenţa musculară – exerciţii de forţă musculară;
- flexibilitatea stretching static;
- greutate corporală consum energetic.
Frecvenţa
- totală: 5 – 7 zile/săptămână;
- efort aerob 4 - 7 zile/săptămână;
- forţa şi rezistenţa musculară 2 - 3 zile/săptămână;
- flexibilitate 4 - 7 zile/ săptămână;
- compoziţie/greutate corporală 5 - 7 zile/ săptămână.
Intensitate
- efort aerob 50 – 85 % din FC maximă;
- forţa şi rezistenţa musculară greutate ce permite 8 - 12 repetări;
- flexibilitatea menţinerea peste 15 - 30 sec. la un punct imediat inferior apariţiei senzaţiei
de disconfort;
Durata
- totală: acumularea 30min/zi;10 – 60 min/sesiune, depinde de obictivele stabilite, tipul de
efort şi de nivelul iniţial de fitness;
- efort aerob 10 – 60 min/sesiune;
- forţa şi rezistenţa musculară 30 – 60 min/sesiune;
- flexibilitate 10 – 15 min/sesiune;
- compoziţie/greutate corporală 30 min/zi.
Este necesara testarea iniţială la efort a diabeticului dacă:
- vechimea diabetului e mai mare de 10 ani;
- vârsta pacientului este peste 30 de ani, apar semnele afectării cardiovasculare (testul se
efectueaza la covor rulant, bicicletă ergometrică, dinamometru. Se efectuează cu intensitate
submaximală dar nu mai mult de 60 % din frecvenţa cardiacă maximă teoretică;
Contraindicatii ale exercitiului fizic:
- când glicemia este sub 80 mg % sau peste 300 mg %;
- în prezenta cetoacetozei;
- imediat după administrarea insulinei;
- în perioada de vârf a activităţii insulinice;
 - seara târziu
Indicaţii:
- controlul glicemiei inaintea programului de kinetoterapie,
- fişarea subiectului,
- verificarea glicemiei de 4 ori/ zi când: creşte intensitatea şi durata exerciţiului.
În primele 2 săptămâni de kinetoterapie: şedinţa se desfăşoară sub supraveghere, aport de
lichide înainte şi după exerciţiu, mică gustare sau glucagon la îndemână, încălţăminte protectoare,
creşterea consumului de carbohidraţi, scăderea dozei de insulină
Kinetoterapia in diabetul zaharat tip II
Pacienţii tineri, neobezi cu o istorie familială cu diabet de tip II pot beneficia de programe de
exerciţii cu intensitate submaximală.
Pacienţii de vârsta mijlocie sau înaintată, obezi, cu o intoleranţă la glucoza de la slabă la
moderată şi rezistenţă la insulină ar trebuie să urmeze o terapie prin efort de intensitate moderată în
combinaţie cu intervenţia dietară.
În cazul pacienţilor la care se asociază şi complicaţii mai severe ale diabetului, antrenament
va avea intensitate scăzută, asociat cu dieta şi tratament medicamentos.
Efectele terapeutice ale kinetoterapiei la pacienţii cu diabet de tip II includ următoarele:
- reducerea glicemiei şi a nivelelor de insulină;
- îmbunătăţirea profilului lipoproteinelor plasmatice;
- creşterea sensibilităţii hepatice şi periferice la insulină;
- îmbunătăţirea concentraţiei lipidelor din sânge şi ale lipoproteinelor;
- ameliorarea profilului lipidic: scade trigliceridele şi moderat LDL colesterolul, creşte
HDL colesterolul;
- favorizarea scăderii în greutate prin reducerea masei adipoase;
- prezervarea masei lipsite de grăsimi a corpului;
- ameliorarea nivelului tensiunii arteriale;
- efecte benefice pe sistemul cardiovascular;
- ameliorarea performanţei cardiace şi creşterea pragului pentru aritmii;
- asigurarea stării de bine şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Tipuri de activităţi
Efortul aerob poate include o serie de activităţi ritmice, dinamice ce implică grupe
musculare mari şi au drept scop îmbunătăţirea capacităţii de efort, controlul greutăţii şi creşterea
forţei musculare. Cele mai cunoscute activităţi aerobe sunt mersul rapid (energic), alergarea uşoară.

Pentru îmbunătăţirea tonusului şi a forţei musculare se pot utiliza exerciţii de creştere a

forţei musculare executate cu ajutorul greutăţilor uşoare, la aparatele de forţă şi care implică un
număr mare de repetări. Este important de reţinut că în timpul execuţiei acestui tip de exerciţii,
pacinetul sa evite manevra Valsalva (torace blocat) care poate duce la creşterea pronunţată a
presiunii sistolice a sângelui, ce trebuie să rămână sub 180 mm Hg în timpul efortului.
Un program de kinetic complex trebuie sa includă şi exerciţiile de flexibilitate deoarece,
practicarea lor cu regularitate conduce la realizarea activităţilor funcţionale zilnice cu o siguranţă şi
eficienţă ridicată.
In designul unui program kinetic pentru pacienţii diabetici, se vor lua în consideraţire toţi
parametri ce caracterizează efortul fizic şi anume: frecvenţa, intensitatea, durata şi tipul de efort.
Însumarea acestor variabile va determina consumul energetic total şi tipul de adaptare (de exemplu,
forţa musculara versus rezistenţa aerobă) la care se asteapta specialistul.
Frecevenţa şedintelor de exerciţii
Anumite tipuri de activităţi, cum ar fi cele aerobe, pot fi efectuate cu o frecvenţa de 5 – 7
ori/săptămână, în timp ce altele, reprezentate de antrenamentele de forţă, sunt recomandate doar de
2 – 3 ori/săptămână.
Exerciţiile aerobe cu intensitate uşor-moderată şi exerciţiile de flexibilitate sunt recomandate
zilnic, iar cele cu intensitate crescută trebuie urmate de exerciţii mai puţin intense sau de o zi de
repaus.
Programele axate pe dezvoltarea forţei necesită un interval de 24 de ore intre şedinţe pentru
a se asigura refacerea organismului după efort, fiind recomandate maxim trei şedinte săptămânale.
Intensitatea efortului
Efortul aerob cu intensitate moderată poate fi considerat acel tip de efort capabil să obţină o
frecvenţă cardiacă de aproximativ 45 – 85 % din FC maximă. Acest efort este aproximativ
echivalent cu mersul rapid sau joggingul moderat cu o viteza de 4 – 6 mile/oră, pe care cei mai
mulţi pacienţi il pot executa în timp ce sunt capabili să intreţina o discuţie.
Greutatea ce poate fi ridicata de pacient de 8 -12 ori este considerată o încărcare moderată în
cadul antrenamentului cu greutăţi.
Durata efortului
Pentru atingerea obiectivelor programului kinetic, durata recomandata este de 30 - 60 de
minute, mergându-se pe principiul intensitate scăzută, durata de efort mai mare. Deoarece, uneori,
este dificil pentru pacient să susţină un efort pe o perioada de timp aşa de mare, aceasta poate fi
fragmentată în sesiuni de activitate intensă ce alternează cu sesiuni de intensitate redusă (de
exemplu, mersul rapid 2 – 10 min./alternant cu mers lejer 1 - 2 min). Totuşi, în cazul exerciţiilor de
forţă, este nevoie de o perioada de 45 – 60 min. pentru a se putea lucra toate grupele musculare
importante cu perioade de repaus adecvate între seturile de exerciţii.
Progresia efortului
Pacienţii vor percepe schimbări fizice şi psihologice la scurt timp după ce au început un
program de antrenament. Odată cu instalarea stării de antrenament ar trebui să fie capabili să
menţina intensitatea efortului o perioada mai mare de timp, cu o scădere a senzaţiei subiective de
„dificultate”.
 La debut este recomandată modificarea duratei efortului şi mai rar intensitatea efortului.
Dacă un pacient progresează normal se poate încerca variaţia ambilor parametri. In general, efortul
ar trebui să progreseze lent în timpul primelor 3 – 5 săptămâni (de exemplu, 1 – 2 min. pe şedinţă),
mai rapid după 6 – 16 săptămâni şi să atingă un echilibru între 17 şi 24 de săptămâni.
Kinetoterapia în tipul I de diabet
Pentru pacienţii care prezinta tipul I de diabet, practicarea regulată a exerciţiului scade
rezistenţa la insulină, îmbunătăţeşte metabolismul glucozei şi reduce riscul bolilor cardiovasculare.
Înainte de alcătuirea unui program de exerciţii, pentru pacientii cu diabet de lunga durată
(mai mult de 10 ani), trebuie acordată atenţie mărita procesului de evaluare datorită faptului că,
aceştia prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta complicaţii. Modificările în presiunea sângelui,
din timpul exerciţiului fizic, cresc riscul unor alterări ale vaselor mici.
Pacientul trebuie instruit asupra realizarii incălzirii preefort şi a revenirii postefort precum şi
asupra evitării hipoglicemiei din timpul şi după efort.
La pacienţii care încep un program de exerciţii fizice o monitorizare corectă a glicemiei este
esenţială pentru că, există reacţii individualizate la efort. În funcţie de datele obţinute prin
inregistrarea glicemiei în diferite momente ale efortului fizic se pot recomanda modificările
corespunzatoare ale dietei şi dozelor de insulină. Când exerciţiul este efectuat sistematic şi
continuu, cu intensitate şi durată corespunzatoare, poate fi dezvoltata o anumita rutină ce contribuie
la prevenirea hipo/hiperglicemiei.
Reguli ce trebuie respectate pentru monitorizarea glucozei:
- instruirea pacienţilor în monitorizarea propriile niveluri de glucoză din sânge;
- in cadrul programului de exerciţii, nivelurile de glucoză trebuie verificate înainte de
începerea efortului, la fiecare 15 minute în timpul exerciţiului (mai puţin frecvent pentru
pacienţii antrenaţi), imediat după incetarea efortului şi la 4 – 5 ore după efort pentru a
determina dacă şi când trebuie modificat planul de tratament necesar menţinerii
glicemiei în limite normale pentru a se evita episoadele hipo sau hiperglicemice;
- interzicerea efortului până în momentul normalizarii valorilor glicemiei, dacă există o
hiperglicemie severă, (glicemie peste 250mg/dl), sau prezenţa de corpi; când glicemia
are valori între 180mg/dl-250 mg/dl se poate practica un efort de intensitate scazută;
- monitorizarea glicemiei până la 48 ore după un efort prelungit (pacientul poate prezenta
reacţii hipoglicemice şi în ziua următoare);
- în perioada postefort se recomandă consumul de alimente bogate în carbohidraţi pentru a
preveni hipoglicemia şi pentru a favoriza refacerea depozitelor de glicogen;
- pentru sesiunile de exerciţii de o intensitate mai mare sau o durată mai lungă decât de
obicei, în următoarele 24 de ore se recomandă un aport caloric crescut. Scăderi minore
ale dozei de insulină pot fi necesare, în special când administrarea unei gustări nu este
posibilă;
Tratamentul balneofizioterapeutic
 Cuprinde termoterapia şi cura hidrominerală.
Termoterapia se aplică în formele compensate şi are rolul de a stimula procesele de ardere
din organism, şi deci, consumul de glucoză sau al grăsimilor de depozit. Astfel, se prescriu
bolnavilor: băi de lumină generale sau parţiale, băi de aburi, de aer cald, impachetări uscate, umede,
cu parafină, etc. In cura hidrominerala se folosesc: apele sufuroase (Olanesti, Calimanesti), ape
sulfate sodice (Karolvy-Vary) şi ape alcaline (Slanic-Moldova etc.) ce combat tendinta acidifianta a
bolii.
Tratamentul profilactic al diabetului zaharat
Dacă pentru DZ de tip I există la ora actuală puţine posibilitate de profilaxie primară, în DZ
de tip II profilaxia primară, acţionează asupra factorilor de risc ce pot fi modificaţi. Asigurarea unei
alimentaţii echilibrate cantitativ şi calitativ, schimbarea stilului de viaţa cu încurajarea practicării
exerciţiului fizic în defavoarea sedentarismului, constituie măsuri de profilaxie primara reale, cu
rezultate bune, fiind mijloace eficiente în combaterea diabetul zaharat de tip II.
Prevenirea DZ de tip I se poate realiza prin următoarele măsuri:
- evitarea stresului;
- evitarea consumului exagerat de glucide;
- evitarea tratamentelor prelungite cu antiinflamatoare steroidiene (corticosteroizi);
- prevenirea infecţiilor care pot afecta pancreasul, cum ar fi parotidita epidemică,
mononucleoza infecţioasa, rubeola congenitală, virus coxsackie sau hepatitele virale.
Prevenirea DZ de tip II include următoarele măsuri:
- evitarea excesului alimentar şi a excesului de dulciuri concentrate;
- prevenirea obezităţii, sau scăderea în greutate dacă este cazul; la pacienţii supraponderali,
prevenirea DZ depinde foarte mult de scăderea în greutate (studiile au arătat faptul că, adulţii
supraponderali, care au pierdut un procent modest din greutate situat între 5 – 10 % din greutatea
iniţiala, şi-au redus riscul de apariţie a diabetului zaharat cu 58%);
- evitarea stresului;
- evitarea sedentarismului.
Pacientul diabetic trebuie să cunoasca o serie de reguli de igiena deoarece, de respectarea
sau nerespectarea lor, depinde apariţia unor complicaţii severe.
În general se recomandă:
- curăţenie corporală generală frecventă (baie generală zilnică cu apă şi săpun), urmată de
schimbarea zilnică a lenjeriei de corp;
- atenţie deosebită la îngrijirea danturii;
- igiena membrelor inferioare, necesită atenţie deosebită mai ales în cazul apariţiei arteritei
diabetice;
Pentru a preveni instalarea infecţiilor la nivelul membrelor inferioare pacienţii trebuie să
urmeze un program de verificare şi îngrijire a picioarelor care cuprinde:
 - inspectarea zilnică a picioarelor, verificandu-se cu atentie vârful, calcaiele şi zona
interdigitală;
- spălarea zilnică a picioarelor cu apă calduţă şi săpun pentru piele sensibila, stergerea lor cu
mare atentie mai ales in zona interdigitala, unde riscul de infectie este mai mare;
- testarea temperaturii apei cu mana inaintea introducerii piciorului intrucat, diabeticii
prezinta pierderi ale senzitivitatii la temperaturi ridicate si pot suferi arsuri;
- evitarea mersului descult pe nisip sau pavaj incins;
- pe timp friguros pacientul trebuie sa fie imbracat adecvat pentru a evita degeraturile;
- ingrijirea tegumentului picioarelor prin aplicarea unui strat subtire de ulei sau crema,
evitandu-se zona interdigitala datorita modificarilor suferite de diabetici la nivelul tegumentului
picioarelor (tegument uscat predispus la crapaturi);
- evitarea incaltamintei stramte si incomode, precum si purtarea acesteia mai mult de 5 ore
consecutive /zi;
- evitarea purtari sandalelor cu barete subtiri care sa stranga piciorul sau a sosetelor (ciorapi
de dama) cu elastic foarte strans;
pacientul nu trebuie sa poarte pantoful pe piciorul gol, ciorapul va proteja piciorul impotriva
transpiratiei;
- purtarea permanenta a incaltamintei pentru a nu provoca rani la nivelul talpilor;
- initierea zilnica a gimnasticii talpilor pentru a imbunatati circulatia periferica;
- evitarea pozitiei picior peste picior si mentinerea unei pozitii fixe timp indelungat;
- evitarea aplicarii pe piele a substantelor antiseptice pentru ca sunt caustice si pot provoca
arsuri;
- tratamentul aseptic al excoriatiilor si plagilor, chiar cand par neinsemnate, este obligatoriu.