Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CA
COLOANEI
VERTEBRAL
E
Coloana vertebrală
organ axial al corpului uman
structura heterogenă complexă
rezultată din succesiunea alternantă
a 33-35 de unităţi rigide -vertebrele-
cu 23 unităţi deformabile -discurile
intervertebrale
combină rezistenţa cu flexibilitatea,
permiţând o protecţie maximă a
măduvei spinării în condiţiile unei
restricţii minime a mobilităţii
ca o adaptare la poziţia de ostostatism,
coloana vertebrală prezintă curburi care îi
cresc de17 ori rezistenţa în comparaţie cu o
coloană rectilinie, permit absorbţia şocurilor
în timpul locomoţiei şi îi facilitează
mobilitatea în direcţii preferenţiale
se poate considera că în structura coloanei
vertebrale functionează două subansamble :
A. « coloana » corpurilor vertebrale şi a
discurilor intervertebrale, situată anterior,
cu rol de suport pasiv
B. „coloana” arcurilor vertebrale, situată
posterior, cu rol de suport pentru
musculatura activă paraspinală.
2. CARACTERISTICI
BIOMECANICE
Protejeaza caracteristicile structurii
cilindrice din interiorul sau
Permite miscarea libera a trunchiului în
toate direcţiile posibile
Suporta greutatea a trei structuri: cap,
trunchi, membrele superioare
Asigura prin sistemul ligamentar
sustinerea pasiva si stabilizarea coloanei
Amortizeaza actiunea greutatilor,
absorbirea lor si reducerea riscului de
ranire
COLOANA VERTEBRALA –
ELEMENT DE SUSTINERE
CORPORALA SI CURBELE SALE
FUNCTIA CURBELOR COLOANEI
VERTEBRALE
Curbele exercita o functie dubla:
Creşterea rezistenţei coloanei: aceasta
este de 10 ori mai puternică decât dacă ar
fi dreapta şi de asemenea este cunoscut ca:
R= N2+ 1
Favorizeaza statica organismului
descompunand fortele transmise asupra
coloanei vertebrale
STRUCTURA COLOANEI
VERTEBRALE. CARACTERISTICI
BIOMECANICE.
Discurile intervertebrale, vertebrele
şi ligamentele sunt materiale
anizotrope, proprietăţile lor
mecanice variaza în funcţie de
orientarea forţelor aplicate.
VERTEBRELE
Particularităţi ale „coloanei” corpurilor
vertebrale
a. Geometrie individualizataa fiecarei vertebre
dictata de pozitia pe care o ocupa
b. Masa osoasa este reprezentata prin 35%
corticala si 65% os spongios, ceea ce ii asigura
rezistenta mecanica la:
- compresiunea statica data de greutatea
segmentelor corporale suprajacente
- compresie dinamica a musculaturii de
echilibrare
c. Corpurile vertebrale sunt legate syncodrotic
intre ele prin intermediul discului
intervertebral si a ligamentelor longitudinal
anterior si longitudinal posterior
- conform Legii lui
Wolf, trabeculele
tesutului spongios din
structura corpului se
orienteaza pe
traiectoriile liniilor de
effort principale, in
patru sisteme:
vertical, orizontal si
doua oblice, ultimele
realizand intersectia
din 1/3 posterioara a
corpului vertebrei.
Coloana arcurilor vertebrale are forma unei bolte agivale, realizata prin
suprapunerea metamerica a pediculilor si lamelor vertebrale cu cele sapte procese
vertebrale. Perechile de procese articulare superioare si inferioare realizeaza
articulatiile zygapofizare (diartroze planiforme, prevazute cu capsula articulara si
ligamente situate la distanta), solidarizand prin contiguitate elementele acestei
“coloane”. Geometria suprafetelor si structura aparatului fibroelastic al acestor
articulatii (ligamente galbene, supraspinos, interspinos, intertravers) creeaza axe
si determina directia, sensul si amplitudinea miscarilor impuse de contractia
muschilor paravertebrali sau de solicitarile mecanice externe. Ele sunt transmise
prin intermediul pediculilor la coloana anterioara, realizand echilibrul intrinsec si
extrinsec al coloanei vertebrale , necesar in postura si locomotia corpului uman.
5.CINEMATICA
COLOANEI
VERTEBRALE
Mobilitatea depinde de:
1.Elementele pasive: - structurile
osoase
- procese
osoase
- discuri
intervertebrale
- ligamente
2.Elementele active: -muschii
Gradul de mobilitate difera de la un
segment la altul
Mobilitatea este produsul actiunii
diferitelor segmente
Regiunea dorsala
MISCARILE este limitata
COLOANEI VERTEBRALE de
cutia toracica
Coloana toraco-lombara
Flexie si extensie este capabila
sa transmita o parte din greutate
Rotatie
centuriiInclinare laterala sau flexie laterala
FLEXIA SI EXTENSIA
- Miscarile de flexie – extensie sunt posibile datorita capacitatii discului
intervertebral de a fi destins sau comprimat cu 20% din inaltimea sa
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si limitate de
capsula si ligamente
FLEXIA EXTENSIA
REGIUNEA LOMBARA 60 35
REGIUNEA TORACO-LOMBARA 105 60
REGIUNEA CERVICALA 40 75
TOTAL 110 140
Primele 50-60 grade de flexie au loc in coloana vertebrala, o flexie
suplimentara realizandu-se cu inclinarea bazinului spre anterior.
INCLINAREA LATERALA
- Are o amplitudine totala mai mica decat in cazul miscarii de flexie-
extensie, datorata, in primul rand, articulatiilor apofizare
- Aceste miscari sunt ghidate de procesele apofizare si limitate de
capsula si ligamente
ABILITATEA COLOANEI VERTEBRALE:
abiliatea intrinseca :
- presiunea intradiscala
- articulatii, ligamente si capsula
Stabilitatea extrinseca :
- musculatura
- presiunea intraabdominala
- fascia toracolombara
ilitatea intrinseca :
siunea intradiscala este mai mica in ortostatism decat in pozitie sezanda deoare
zitie curbura curbura lordotica lombara se aplatizeaza indepartandu-se de cent
tate
culatiile, ligamentele si capsula, orientararea articulatiilor ghideaza si limiteaza
ul de miscare
ilitatea extrinseca :
chii sunt foarte importanti deoarece actioneaza in toate directiile
siunea intraabdominala prin cresterea sa ofera sprijinul extern pentru stabilitat
scaderea incarcarii lobosacrate. Acest mecanism poate actiona doar cateva sec
el se descarca fortele de forfecare ale discului cu 5-30%
Muşchii coloanei
vertebrale
Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un
număr mare de muşchi, care se inseră fie pe coloană,
fie la distanţă egală de ea, cum sunt unii muşchi ai
gâtului şi muşchii abdominali.
Muşchii gâtului:
Sternocleidomastoidian
Muşchii scaleni
Muşchii prevertebrali:
Dreptul anterior al capului
Lungul gâtului
Psoasul iliac
Marele dorsal
Romboidul
Unghiularul
Muşchii cefei
Muşchii spinali
Muşchii intertransersali
Muschii erectori ai trunchiului sunt anexati la canalul vertebral prin
fascia toracolombo-sacrata .
La contractarea acestor muschi, fascia tractioneaza vertebrele
descrarcand presiunea discului cu 10-20%
Conexiunea cu cutia craniană transformă
regiunea cervicală într-o coloană încărcată excentric,
mobilă la extremitatea proximală, unde masa craniului
adaugă o încărcătură de forţe inerţiale suplimentară.
Particularităţile de mişcare ale coloanei cervicale
sunt legate de mai mulţi parametri discovertebrali
(contur, dimensiuni, raporturi), aceştia fiind integraţi în
structura anatomică a segmentului de mişcare.
Geometria segmentului este considerată elementul
determinant al direcţiei şi amplitudinii de mişcare pentru
coloană.
Coloana cervicală este organizată în două regiuni:
A.● Regiunea cervicală superioară C1 - C2
B.● Regiunea cervicală inferioară C3 – C7
A. Primele vertebre cervicale (C1,C2)
sunt considerate vertebre de tranziţie.
Ele sunt mult modificate faţă de
vertebra tip datorită funcţiei specifice
realizate: asigurarea unei legături
puternice şi stabile între cutia craniană şi
coloana cervicală, permiţând în acelaşi
timp o mobilitate remarcabilă a
craniului faţă de platforma de susţinere.
Atlas este prima vertebră cervicală
pe care se sprijină craniul, o vertebră
inelară formată din două mase
laterale conectate printr-un arc osos
anterior şi unul posterior. Ligamentul
transvers al atlasului uneşte feţele
mediale ale maselor laterale
delimitând un compartiment al
articulaţiei atlantoaxoidiene mediale
anterior şi un compartiment
meningomedular posterior.
Între condilii occipitali şi faţa
articulară superioară a maselor
laterale se formează o articulaţie
atlanto-occipitală bicondiliană
stabilizată prin capsule articulare
distincte, întărite de la distanţă de
membranele atlanto-occipitala
anterioară şi posterioară.
În această articulaţie se realizează mişcări sagitale de flexie
(10˚) şi extensie (25˚) prin combinarea unor mişcări de alunecare şi
rotaţie faţă de un ax compromis sagital, care obligă articulaţia să
lucreze ca o pârgjie de gradul I cu braţul extensiei mai scurt,
dezavantajând musculatura antigravitaţională.
Axis, a doua vertebră cervicală, prezintă
pe faţa superioară a corpului un dinte ca
un pivot osos cranial echivalent cu corpul
atlasului anexat. Realizează cu atlasul o
legătură triplă, iar cu baza craniului o
legătură fibroasă puternică.
Între dinte şi arcul anterior al atlasului şi
ligamentul transvers posterior se
formează articulaţia atlantoaxoidiană
mediană, o trohoidă ce ghidează
mişcările de rotaţie ale unităţii atlanto
craniene faţă de pivotul vertical.
Între suprafaţa inferioară a maselor
laterale şi suprafaţa superioară articulară
a axisului se formează o pereche de
articulaţii atlantoaxoidiene laterale care
preiau greutatea craniului şi o transmit
spre coloana cervicală inferioară
Mişcarea majoritară este de rotaţie axială de 45˚ spre dreapta sau spre stânga
realizată în articulaţia centrală, în timp ce articulaţiile laterale permit un grad de
flexie de 15˚ şi de extensie 15˚. În plus, se pot realiza mişcări de înclinaţie laterală
30˚ şi de aproximaţie verticală (ridicare şi coborâre a atlasului faţă de dinte).
Toate mişcările se realizează concomitent, existând un cuplaj obligatoriu între
rotaţie, flexie laterală şi aproximaţia verticală.
Per total, coloana cervicală superioară realizează 30% din mişcările de flexie –
extensie şi 50% din mişcările de rotaţie ale coloanei cervicale globale.
B. În structura coloanei cervicale
inferioare, cele cinci vertebre componente
asigură transmiterea greutăţii capului şi
mobilitatea necasară, formând împreună cu
discurile aferente cinci segmente de
mişcare aşezate în serie.
Structura tipică cuboidală a corpului
vertebral are dimensiunea transversală mai
accentuată. Prezenţa proceselor uncinate
face ca suprafaţa superioară a corpilor
vertebrali să fie concavă în plan frontal şi
convexă în plan sagital, ceea ce favorizează
mişcarea de flexie-extensie şi
restricţionează încovoierea laterală.
Articulaţiile zygapofizare plane, situate
perpendicular pe planul sagital şi înclinate
la 45˚ faţă de orizontală favorizează rotaţia
şi încovoierea laterală. Controlul flexiei –
extensiei se face prin oblicitatea
suprafeţelor zygapofizare în plan frontal, iar
paralelismul lor reciproc exclude apariţia
respiratorii.
În înclinǎrile laterale spaţiile intercostale din partea convexǎ se lǎrgesc, ansamblul toracic se
dilatǎ. De partea concavǎ efectele sunt inverse.
În timpul rotaţiilor coastele reculeazǎ de partea rotaţiei şi avanseazǎ de partea opusǎ.
Mecanica respiratorie
În mecanica respiratorie se întâlnesc două faze:
Introducerea aerului în plămâni ( inspirul)
Inspirul este un act motor activ determinat de contracţia muşchilor inspiratori ,care
modificǎ volumul cutiei toracice în toate cele trei diametre .
• Modificarea diametrului vertical este condiţionatǎ de acţiunea muşchiului
diafragm ,care prin contracţie se orizontalizeazǎ, ceea ce conduce la creşterea
volumului cutiei toracice .
• Modificarea diametrului transversal şi anteroposterior este condiţionatǎ de
ridicarea coastelor şi sternului prin acţiunea muşchilor intercostali externi .